Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 311/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- (2238/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.311/
Ședința publică de la 22 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 3: Daniel
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - T - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest, asistat de avocat din oficiu împuternicire avocațială nr.-/21.09.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că nu dorește să facă declarații suplimentare în fața instanței Curții de Apel București și că își menține declarațiile date anterior.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei de consum de droguri, fiind consumator de peste 10 ani.
Mai arată inculpatul a cumpărat drogurile pentru a le consuma cu prietenul său și nu pentru a face trafic.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefundat și menținerea încheierii de ședință ca fiind legală și temeinică
Apreciază că în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, art.148 lit.f se C.P.P. mențin în raport de natura infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și față urmările produse.
Mai mult arată că în sarcina inculpatului s-a reținut că a procurat 3 doze conținând 0,23 gr. heroină.
Consideră există temerea justificată, că inculpatul aflat în stare de libertate și-ar putea relua activitatea infracțională.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, nu are nimic de adăugat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 17.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Serviciul Teritorial București și s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui G și, născut la 18.11.1983, CNP -, pe o perioadă de 29 zile, de la 17.09.2009 la 15.10.2009, inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sunt întrunite cumulativ exigențele art.143 și 148 lit.f Cod procedură penală,
arătându-se căinfracțiunile de trafic de droguri, prin amploarea lor deosebită aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectiv sănătatea publică reprezentând totodată una din cele mai grave forme ale criminalității organizate. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, presupunerea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul, pe motiv că lăsarea sa în libertate nu creează pericol pentru ordinea publică, acesta fiind consumator de droguri de peste 10 ani, iar cumpărarea de droguri a avut drept scop procurarea dozei necesare sieși și prietenului său.
Curtea, analizând hotărârea atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, reținându-se în fapt că la data de 16.09.2009 a procurat martorului, cu suma de 140 lei, trei doze conținând 0,23 grame heroină.
Prima instanță, în mod corect a reținut, în urma analizei coroborate a ansamblului probator, că există indicii temeinice, în sensul că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, fiind întrunite exigențele art.143 alin.1 Cod procedură penală.
În plus, sunt întrunite cumulativ și exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cercetată este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului creează pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică rezultă din modul de operare, datele ce particularizează persoana inculpatului consumator de droguri de o perioadă îndelungată, natura drogului traficat, aspecte ce se adaugă celor enumerate de prima instanță.
La alegerea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile enumerate de art.136 alin. final Cod procedură penală și au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale recunoscute de art.150 și 149/1 Cod procedură penală.
În consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 17.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./24.09.; 1.10.09
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel