Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 310/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2229/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.310/
Ședința publică de la 22 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Niculina Alexandru
JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile
JUDECĂTOR 3: Daniel
GREFIER -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat împuternicire avocațială nr.15/22.09.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul inculpat, întrebat fiind, arată că nu dorește să facă declarații suplimentare în fața instanței Curții de Apel București și că își menține declarațiile date anterior.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivul de recurs vizează perioada pentru care s-a admis cererea parchetului de luare a măsurii arestării preventive vis a vis de inculpat.
Pe fond solicită admiterea recursului declarat de parchet, desființarea în parte a încheierii recurate și rejudecând a se lua măsura arestării preventive, față de inculpat pe o perioadă de 29 de zile.
Apreciază că o durată de 29 de zile reprezintă perioada maximă necesară pentru o corectă administrare a probatoriilor și sesizarea instanței.
Consideră că inculpatul aflat în libertate ar impieta buna desfășurare a urmăririi penale și a procesului penal, în raport de fapta comisă și calitatea deținută la momentul comiterii acesteia.
Mai mult inculpatul după comiterea faptei a încercat a denatura adevărul, atitudine menținută și ulterior în pofida evidenței probelor.
Concluzionând, solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 16.09.2009 și pe fond a se dispune majorarea cu 10 zile a perioadei arestării preventive.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Un prim motiv de recurs vizează faptul că a fost admisă o cerere prin care parchetul solicita luarea măsurii arestării preventive cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la procedura flagrantului.
Conform art.1 din Lg.83/1992, toate infracțiunile prevăzute de art.254, 255, 256, 257.Cod Penal, dacă sunt flagrante se urmăresc potrivit disp. de la art.465 până la 479.p Cod Penal și mai mult legea specială are prioritate față de prevederile codului penal și cele ale codului d e procedură penală.
Arată că legea specială obligă pentru cele 4 infracțiuni a se folosi, procedura flagrantului, astfel că urmează a se respecta dispozițiile legale în materie.
Menționează că actele emise de procuror fac vorbire de procedura flagrantului, respectiv procesul verbal prin care i se aduce la cunoștință învinuirea, ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanța de reținere, ordonanța prin care s-a solicitat emiterea mandatului de arestare preventivă, motive pentru care consideră că trebuia să se folosească numai procedura flagrantului.
Potrivit art.468 cererea C.P.P. de emitere a mandatului de arestare preventivă, în procedura flagrantului, se poate face pentru cel mult 10 zile, consideră că durata a arestului preventiv ce nu trebuie a se depășii această durată.
Consideră că instanța de fond, în mod greșit, a emis mandatul de arestare preventivă pentru 20 de zile încălcând prev.art.468 alin.1 p Cod Penal și nu poate fi primit aliniatul 2 al art.468 C.P.P. în sensul că s-ar fi trecut la procedura obișnuită, or procurorul de caz stabilește că s-a folosit numai procedura flagrantului.
Un al doilea motiv de recurs îl reprezintă faptul că instanța de fond, a folosit mijloace de probă lovite de nulitate absolută, respectiv o interceptare a unei convorbiri purtate între inculpat și denunțător.
Consideră că au fost încălcare prev.art.91/2 al.2,3 C.P.P. astfel procurorul poate dispune cu titlu provizoriu interceptarea și înregistrarea unei convorbiri, ordonanța fiind emisă pentru 48 de ore și numai motivat.
În termen de 48 de ore, de la expirarea ordonanței emisă de procuror, se sesizează instanța de fond care hotărăște asupra ordonanței emisă în regim de urgență de procuror, or în cauza de față nu există nici o încheiere motivată. Menționează că la dosar nu există nici o încheiere motivată în sensul celor mai sus invocate, considerente pentru care apreciază că mijlocul de probă nu poate fi depus la dosarul cauzei, dat fiind că dispozițiile la care a făcut trimitere, au caracter obligatoriu și imperativ.
Concluzionând arată că în cauză sunt aplicabile prev.art.197 alin.4 C.P.P. fiind încălcate dispoziții legale imperative, mijlocul de probă ne putând a fi luat în considerare.
Menționează că instanța la momentul luării măsurii arestării preventive are în vedere temeiurile prevăzute de art.143 și 148 lit.f
C.P.P.Instanța de fond are în vedere că inculpatul din boxă este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.254 și Cod Penal că este posibil să fie întrunite elementele constitutive ale infr.prev. de art.256 Cod Penal, dat fiind că una este situația de fapt și alta este încadrarea juridică. Arată că în sarcina inculpatului se reține că acesta în cadrul atribuțiilor de serviciu a oprit pe denunțător care s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice și nu îi încheie proces verbal de contravenție, dat fiind că nu era dotat cu etilo-test și nu putea efectua un astfel de control.
Consideră că în speță nu este vorba de situația prev. de art.254 p, dat fiind că denunțătorul afirmă că incidentul s-ar fi petrecut în data de 8.09.2009, dată la care nu s-a încheiat nici un act privind o contravenție, afirmația denunțătorului nefiind dovedită în nici un fel, astfel că s-ar putea reține în sarcina inculpatului infr.prev. de art.256 Totodată Cod Penal arată că în cauză nu are relevanță calitatea persoanei și mai mult apreciază că inculpatul, aflat în libertate, nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu există nici un fel de probe în acest sens.
În ceea ce privește recursul parchetului, apreciază cererea ca fiind inadmisibilă, dat fiind că s-a folosit o procedură contrară prev.art.468 alin.2
C.P.P.Mai mult arată că s-au folosit mijloace de probă ce contravin legii și consideră că nu există probe că inculpatul aflat în libertate prezintă pericolul pentru ordinea publică și având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev. de art.254 C.P.P. considerente pentru care solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică în cauză nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, art.148 lit.f se C.P.P. mențin în raport de natura infracțiunii de luare de mită, prev. de art.254 rap. la art.6,7 Lg.78/2000, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și față urmările produse.
Menționează că aspectele invocate rezultă din declarațiile martorului denunțător cât și din cele ale martorei, persoana care se afla împreună cu denunțătorul la data de 8.09.2009, când inculpatul ar fi pretins o sumă de bani pentru a nu efectua un act ce îi intra în îndatoririle de serviciu și confirmată prin acțiunea comisă în data de 15.09.2009, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.254
Cod PenalArată că deoarece pedeapsa prevăzută de Lg.78/2000 este închisoarea de la 3 la 15 ani, consideră că potrivit art.466 p Cod Penal, nu este posibilă alegerea procedurii flagrantului, întrucât maximul de pedeapsă prevăzut pentru a se putea utiliza această procedura este de 12 ani închisoare.
Referitor la nulitatea mijlocului de probă constând în interceptarea convorbirilor efectuate în mediul ambiental, până la momentul în care
s-a formulat propunerea de arestare preventivă au fost respectate dispozițiile procesual penale, fiind justifică urgența și consideră că nu există nici un motiv pentru a considera că procurorul nu a procedat la a solicita instanței a aplica art.91/2 alin.3 Apreciază C.P.P. că respectivul mijloc de probă constituie un indiciu temeinic că inculpatul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină.
În ceea ce privește încadrarea juridică arată că aceasta urmează a fi stabilită după administrarea tuturor probelor.
Totodată solicită a se avea în vedere modalitatea de comitere a faptelor precum și calitatea pe care inculpatul o avea la acel moment.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul în replică, arată că referitor la data prezumată a incidentului nu există nici o probă, astfel martora nu declară împotriva martorului denunțător, a se vedea declarația de la fila 4, dosar de urmărire penală.
Precizează că legea specială are prioritate față de prevederile codului d e procedură penală și solicită a se avea în vedere prevederile alin.1 și 2 art.91/2
C.P.P.Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, nu are nimic de adăugat.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 16.09.2009 TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 20 de zile, de la data de 16.09.2009 la 05.10.2009, inclusiv.
Pentru a adopta această soluție, tribunalul a avut în vedere că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 cod penal rap. la art. 6 și art.7 din legea nr. 78/2000 modificată.
În fapt, s-a reținut că în datele de 08.09.2009 respectiv 15.09.2009, inculpatul, agent șef principal de poliție, cu funcția de ajutor șef post în cadrul postului de poliție comunală, județul I, a pretins și a primit de la numitul suma de 450 lei pentru a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru a nu-i reține permisul de conducere auto și pentru a nu-l sancționa contravențional pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice conform art. 102 al.3 din OUG nr.195/2002.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 143 C.P.P. existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta penală pentru care s-a solicitat arestarea sa și, de asemenea, inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 lit.f pr. pen. întrucât pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare pentru presupusa infracțiune și există probe că lăsarea în libertate a acestuia tulbură nu numai ordinea juridică dar și, în primul rând, mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, această tulburare fiind susceptibilă de se repeta în viitor, datorită faptului că generează o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfășurare și dezvoltare în interesul societății înseși.
S-a mai apreciat că, în realitatea obiectivă, fapta inculpatului și atitudinea sa subiectivă are urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul.
Recursul declarat de către parchet vizează durata arestării preventive dispusă de tribunal, considerată insuficientă pentru o corectă administrare a probatoriilor și sesizarea instanței.
Solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 16.09.2009 și pe fond a se dispune majorarea cu 10 zile a perioadei arestării preventive.
Inculpatul critică încheierea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
Aspectul de nelegalitate invocat de către inculpatul recurent, prin apărătorul său ales, vizează nerespectarea dispozițiilor referitoare la procedura infracțiunilor flagrante, fiind încălcate dispozițiile art. 465, 467-469 pr. pen. conform cărora parchetul nu poate solicita arestarea preventivă pe o durată mai mare de 10 zile. Se mai susține că s-au încălcat dispozițiile art. 91/2 al.2,3 C.P.P. neexistând nicio încheiere motivată care să confirmă ordonanța procurorului de autorizare a interceptării și înregistrării convorbirilor purtate în mediul ambiental între denunțător și inculpat astfel că acest mijloc de probă este lovit de nulitate conform art. 197 alin. 4. pr. pen.
A mai susținut inculpatul că încadrarea juridică dată faptei pentru care s-a dispus arestarea sa, aceea de luare de mită, este eronată, mai degrabă fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite prevăzute de art. 256 cod penal.
Aspectul de netemeinicie susținut de inculpat vizează greșita apreciere asupra pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea sa în libertate.
În consecință, inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în fond, respingerea propunerii de arestare preventivă.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate de către recurenți dar și din oficiu, conform art. 385/6 alin.3 pr. pen. Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, recursurile fiind nefondate.
Cu privire la recursul inculpatului:
Într-adevăr, potrivit art.21 din Legea nr. 78/2000 (care preia dispozițiile art. 1 din Legea nr. 83/1992 la care face referire apărătorul inculpatului), infracțiunile prevăzute în lege ca infracțiuni de corupție, dacă sunt flagrante, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor art.465, art.467 - 479. pr. pen. Această procedură prezintă două aspecte. Primul îl constituie preocuparea legiuitorului ca făptuitorul să rămână la dispoziția organului de cercetare penală, prevăzându-se în acest scop obligativitatea reținerii precum și consemnarea probelor de îndată, într-un proces verbal. Al doilea aspect îl constituie rapiditatea cu care se desfășoară urmărirea penală și judecata, determinată și de faptul că organele judiciare au la dispoziție toate elementele pentru aflarea adevărului. Dacă urmărirea penală și judecata nu se pot face în termenele scurte prevăzute de lege, fiind necesară administrarea de probe noi, continuarea cercetării penale sau a judecății se face după procedura obișnuită, de drept comun, legiuitorul neprevăzând un act procedural special privind schimbarea procedurii speciale a infracțiunilor flagrante în procedura obișnuită.
În cauză, se constată că au fost respectate dispozițiile art. 21 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 465 și urm pr. pen. Astfel, constatarea infracțiunii s-a făcut potrivit dispozițiilor art. 467. pr. pen. prin întocmirea procesului verbal din 15.09.2009 în care au fost consemnate împrejurările în care s-a reținut că a fost săvârșită fapta, declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane.
Prin ordonanța din 15.09.2009 Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa dispus, în raport cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 136 și art. 143. pr. pen. reținerea învinuitului pe o durată de 24 de ore. Tot la 15.09.2009 procurorul, prin ordonanță și nu prin rechizitoriu a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, în temeiul art. 235 pr. pen.
Din aceste acte procedurale rezultă că procurorul care a instrumentat cauza a constatat că nu sunt întrunite toate condițiile necesare soluționării cauzei potrivit procedurii speciale, prevăzute de art. 468 alin.2 pr. pen. trecând implicit la procedura de drept comun.
Curtea apreciază că organul de urmărire penală a procedat corect, în concordanță cu dispozițiile legale, având în vedere că, în cauză, strângerea tuturor datelor necesare soluționării juste a cauzei impune o cercetare mai amănunțită.
Nici critica privind încălcarea prevederilor art. 91/2 al. 2, 3.C.P.P. nu este întemeiată, la dosarul cauzei fiind depusă încheierea din camera de consiliu de la 16.09.2009 prin care TRIBUNALUL BUCUREȘTIa confirmat, în termen ordonanța procurorului de autorizare a interceptării și înregistrării convorbirilor purtate în mediul ambiental între denunțător și inculpat. După cum se poate observa cu ușurință, încheierea susmenționată a fost pronunțată în aceeași zi în care inculpatul a fost prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă, acesta fiind motivul pentru care, la acel moment, încheierea nu se afla la dosarul cauzei, fiind atașată ulterior.
Pe de altă parte, analiza temeiurilor de fapt ale arestării preventive de către instanță presupune antamarea faptelor principale (res probandae) sau a probatoriilor (res probantes) în vederea constatării existenței unei suspiciuni rezonabile în sensul art.5 parag.1 lit.c și parag.3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului cu privire la săvârșirea unei infracțiuni iar nu analiza probelor, a mijloacelor de probă sau a modalității administrării acestora.
Potrivit art. 149/1 pr. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată în cursul urmăririi penale la propunerea motivată a procurorului dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 p Cod Penal și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148. pr. pen. atunci când se consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, în acord cu judecătorul care a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și Curtea reține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală dar și cele prevăzute de art. 5 parag.1 lit.c din Convenția europeană, existând motive verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune, motive care în jurisprudența au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea iar această analiză trebuie făcută în raport cu toate circumstanțele cauzei.
Din probele adminsitrate până în această fază a urmăririi penale -procesul-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental între denunțător și inculpat și înregistrate pe suport optic în data de 15.09.2009, denunțul și declarațiile persoanei care s-a autodenunțat, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile inculpatului, declarațiile martorei - reies indicii temeinice care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, aceea de luare de mită prevăzută de art.. 254 cod penal rap. la art. 6 și art.7 din legea nr. 78/2000 modificată, constând în aceea că în data de 08.09.2009 respectiv 15.09.2009, în calitate de agent șef principal de poliție în cadrul postului de poliție comunală, județul I, a pretins și a primit de la martorul denunțător suma de 450 lei pentru a nu-i suspenda dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru a nu-i reține permisul de conducere auto și pentru a nu-l sancționa contravențional pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Inculpatul a contestat încadrarea juridică dată faptei, susținând că în mod greșit s-a apreciat de către procuror că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită și că, în realitate, s-ar putea reține infracțiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art.256 cod penal. Deși stabilirea încadrării juridice a faptei este atributul instanței ce soluționează fondul cauzei, Curtea apreciază că probele aflate la dosarul cauzei confirmă suspiciunea de comitere a infracțiunii de luare de mită, inculpatul pretinzând o sumă de bani în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect judecătorul care a dispus arestarea preventivă a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit.f pr. pen. respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Sub acest din urmă aspect, Curtea are în vedere că inculpatul, în calitate de agent de poliție, deci de persoană obligată să vegheze la respectarea și aplicarea legii, s-a folosit de funcția sa pentru a obține un folos material.
Starea de pericol pentru ordinea publică în cazul său presupune o rezonanță socială a unor fapte grave, atât în rândul comunității locale unde își desfășura activitatea cât și la nivelul întregii ordini sociale. Săvârșirea infracțiunii de luare de mită implicând un reprezentant al Ministerului d e Interne, cu precădere prin natura relațiilor socio-profesionale afectate, face ca lăsarea în libertate a făptuitorului să genereze o stare de insecuritate socială, constituind un pericol pentru ordinea publică. Atunci când asupra unui organ de poliție planează o suspiciune rezonabilă de corupție, luarea celei mai severe măsuri preventive se impune pentru a nu spori neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială dar și pentru a transmite un mesaj de descurajare a altor persoane care dețin funcții publice.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii - așa cum a arătat apărătorul inculpatului - dar totuși nu se poate face abstracție de natura și gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul. Pe de altă parte, dispozițiile art. 136 alin.8 pr. pen. impun, printre alte criterii la luarea măsurii arestării preventive "pericolul social al faptei" întrucât gradul acestuia este un indicator al gravității afectării ordinii publice. Or, fapta pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.136 pr. pen. măsurile preventive, printre care și arestarea preventivă, urmăresc asigurarea bunei desfășurări a procesului penal,în vederea realizării scopului prevăzut de art.1 din același cod.
Dispunerea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate nu este oportună în actualul stadiu al procesului, date fiind atât împrejurările anterior relevate cât și rezonanța puternic negativă pe care fapte de natura celei presupus săvârșite de inculpat o au în rândul opiniei publice.
Cu privire la recursul Parchetului, Curtea constată că și acesta este neîntemeiat.
Potrivit art.149 alin.10 proc.pen. durata măsurii arestării preventive nu poate depăși 30 de zile, dându-se astfel judecătorului dreptul de a hotărî cu privire la durata acestei măsuri în raport cu natura și complexitatea cauzei, cu probele deja administrate și cu actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.
În raport cu aceste criterii, și Curtea apreciază că durata de 20 de zile pe care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului este suficientă și nu se impune majorarea acesteia cu 10 zile, astfel cum solicită parchetul. În situația în care din motive obiective în acest interval de timp nu se va finaliza urmărirea penală și se va aprecia că se mențin temeiurile arestării, procurorul are posibilitatea de a solicita prelungirea măsurii preventive.
Pentru considerentele expuse mai sus, în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.
În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. 2. pr. pen. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16 septembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 le, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.09. 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red
2 ex/30.10.2009
04 2009
Președinte:Niculina AlexandruJudecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Daniel
