Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 321/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

DOSAR NR-

2198/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

ÎNCHEIERE NR.321

Ședința publică din data de 18 septembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Mariana Constantinescu

JUDECĂTOR 2: Corina Ciobanu

JUDECĂTOR 3: Magdalena Iordache

GREFIER ---

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 11 septembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit recurentul-inculpat, pentru care a răspuns apărătorul din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.029.121/18.IX.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, cercetarea în libertate a inculpatului, arătând că, deși probele aflate la dosarul cauzei, declarați de martori, procese-verbale și circumstanțele personale sunt nefavorabile inculpatului, acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că sunt îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.a și f Cod procedură penală pentru luarea măsurii arestării preventive în lipsă a inculpatului, care a fost citat la ambele adrese cunoscute, astfel că încheierea de ședință este legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată și reține următoarele:

Prin încheierea din data de 11.09. 2009 (dosar nr-), Tribunalul București - Secția I-a Penală a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, reținând în esență că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat și în raport de gradul ridicat de pericol social se impune cercetarea acestuia în stare de arest preventiv.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul prin apărătorul său din oficiu solicitând casarea încheierii și respingerea propunerii de luare a măsurii preventive, invocând în esență netemeinicia încheierii față de faptul că inculpatul nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând actele dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept si de fapt in conformitate cu dispozițiile art. 385 indice 6 alin. 3 din Codul d e procedură penală, Curtea apreciază că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost arestat preventiv conform mandatului de arestare preventivă din data de 11.09.2009, prin încheierea Tribunalului București - Secția I Penală, reținându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 143 și 148 lit.a și f Cod procedură penală, pentru că la data de 11.08.2009, în cadrul unui conflict spontan, a aplicat cu un cuțit, o lovitură în partea a capului părții vătămate Rusie, lama cuțitului pătrunzând în întregime în capul victimei și fiind extrasă ulterior pe cale chirurgicală, victima fiind transportată imediat la Spitalul Clinic de Urgență B, unde a fost internată cu diagnosticul agresiune, traumatism cranio-facial cu plagă penetrantă, retenție corp străin-fosă temporală, contuzie genunchi stâng, fapta prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 și 175 lit. i din Codul penal.

În ceea ce privește existența indiciilor temeinice prevăzute de art. 143 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că probele administrate până în acest moment de către organele de urmărire penală dovedesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, declarațiile părții vătămate, ale martorilor oculari, și, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesele verbale de recunoaștere a inculpatului din fotografii, fiind elocvente sub acest aspect.

În mod întemeiat a reținut Tribunalul incidența în cauză a dispozițiilor art.148 lit. a din Codul d e procedură penală, având în vedere că inculpatul s-a sustras ulterior săvârșirii faptei, părăsind domiciliul, așa cum rezultă din declarația fratelui inculpatului, care deși a fost legal citat și în fața instanței de recurs, nu a înțeles să se prezinte nici pentru susținerea recursului, declarat de altfel de apărătorul său din oficiu.

În raport de condiția relativă la existența pericolului social, Curtea constată că - în mod întemeiat - Tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege, atât cu privire la minimul de gravitate impus de lege, cât și sub aspectul pericolului concret pentru ordinea publică.

Curtea constată că există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptei săvârșite, care atestă violența inculpatului, lipsă de scrupule, acesta ignorând împrejurarea că acționa într-un loc public și în timpul zilei, de față fiind mai multe persoane.

Față de aceste considerente, reținând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, Curtea va respinge recursul - ca nefundat - conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală și va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 11.09.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

escu

GREFIER,

-

Red./30.09.2009

Ex.2

Red.--

Președinte:Mariana Constantinescu
Judecători:Mariana Constantinescu, Corina Ciobanu, Magdalena Iordache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 321/2009. Curtea de Apel Bucuresti