Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 503/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 503/
Ședința publică din 30 Iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Paula Andrada
Grefier
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism
- Serviciul Teritorial Argeș -
reprezentată de procuror G
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul -., împotriva încheierii din 21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurentul - inculpat,apărătorul desemnat din oficiu, avocat și apărătorul ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat apreciază că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu acesta, în cauză inculpatul trebuie citat potrivit dispozițiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită cu inculpatul, acesta cunoștea faptul că este urmărit penal, fiind prezent la organele de urmărire penală, ulterior nemaiprezentându-se și avea obligația să comunice noua adresă.
Curtea constată că procedura este legal îndeplinită cu inculpatul.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât aceasta a fost soluționată în condițiile în care procedura de citare nu era legal îndeplinită cu inculpatul, acesta trebuia citat potrivit art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, fiind dat și în urmărire internațională.
Dacă se trece peste aceasta, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și respingerea propunerii de arestare ca inadmisibilă, cauza nemaiaflându-se în faza de urmărire penală.
Pe de altă parte, arată că instanța de fond a motivat generic încheierea prin care s-a dispus admiterea propunerii de arestarea inculpaților, aceasta trebuie să motiveze separat pentru fiecare inculpat, caz de casare prevăzut de art. 385/9 Cod procedură penală.
Totodată, solicită admiterea recursului și pentru motivul de casare prevăzut de art. 385/10 Cod procedură penală întrucât instanța de fond nu
s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a propunerii de arestare preventivă.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea soluției pronunțate ca fiind legală și temeinică, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a și e Cod procedură penală, inculpatul a săvârșit infracțiuni grave pentru care legea prevede pedepse mari, iar acesta s-a sustras de la urmărirea penală.
Propunerea de arestare a inculpatului a fost făcută odată cu sesizarea instanței cu rechizitoriu, fiind admisibilă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând constată:
Prin încheierea din 21 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, s-a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești și s-a dispus, în baza art.160 Cod procedură penală raportat la art. 148 lit.a, f Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaților, și -., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data încarcerării, cheltuielile judiciare către stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 27.05.2009 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, sub nr-, propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a inculpaților, a, -.,.
Prin Încheierea de ședință nr.43 CC din data de 27.05.2009, Tribunalul Argeșa admis în parte propunerea Ministerului Public - T - Serviciul Teritorial Pitești iar în ceea ce îi privește pe inculpații -., și, care s-au sustras de la urmărirea penală și pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă în lipsă, instanța a constatat că la dosar nu există dovada că aceștia au cunoștință despre propunerea parchetului, motiv pentru care, a dispus repunerea cauzei pe rol față de aceștia și a fixat un nou termen de judecată.
În acest timp, pe rolul tribunalului a fost înregistrat sub nr-, rechizitoriul Ministerului Public - T - Serviciul Teritorial Pitești, prin care au fost trimiși în judecată inculpații, a, -., motiv pentru care judecătorul ce a fost sesizat inițial cu propunerea de arestare preventivă a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată la data de 21.07 2009, termen fixat în dosarul nr- pentru verificarea stării de arest (potrivit disp. art. 3002rap. la art.160 Cod pr. pen.) inculpaților față de care s-a dispus această măsură preventivă.
Conform dispoziției instanței, cuprinsă în încheierea de ședință din data 24.06.2009, s-a dispus ca la termenul de judecată din data de 21.07.2009 să se discute conexarea prezentei cauze la dosarul de fond.
Tribunalul a apreciat însă, că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 34, 35 Cod pr.pen. pentru a se dispune reunirea cauzelor, deoarece este vorba de obiecte diferite respectiv propunere de arestare preventivă și verificarea stării de arest și implicit de două acte de sesizare diferite, ce reclamă un tratament juridic diferențiat.
Această propunere de arestare nu a fost considerată ca o cerere accesorie fondului, pentru care competența de soluționare aparține în mod exclusiv judecătorului căruia i-a fost repartizat dosarul de fond, deoarece propunerea a fost înregistrată pe rolul instanței anterior sesizării prin rechizitoriu și privește luarea unei măsuri preventive ce presupune o procedură diferită față de verificarea stării de arest în timpul judecății în baza art. 300/2 Cod pr. pen.
Având în vedere că în prezent a fost epuizată faza urmăririi penale prin trimiterea în judecată a inculpaților, tribunalul a apreciat că propunerea de față urmează a se judeca conform disp. art. 160 Cod pr. pen. privind arestarea inculpatului în timpul judecății.
Susținerea apărătorului inculpatului -, în sensul că propunerea de arestare este inadmisibilă, rămânând fără obiect, întrucât cauza se află în cursul judecății și nu în faza urmăririi penale, a fost apreciată ca nefondată deoarece, dacă s-ar primi o atare susținere, ar însemna încurajarea inculpaților de a se sustrage urmăririi penale, mai exact arestării.
De asemenea, tribunalul a mai constatat că, în temeiul disp. art. 160/a, arestarea preventivă se poate lua în timpul judecății de către judecător, fără a se menționa în mod expres în textul de lege că această măsură poate fi luată numai la sesizarea din oficiu a instanței, ceea ce îndreptățește instanța să aprecieze că măsură poate fi dispusă și la sesizarea procurorului.
În continuare, tribunalul referindu-se la motivarea referatului de propunere a arestării preventive a inculpaților a arătat că s-a invocat faptul că este necesară această măsură întrucât sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit. a, b, d și f Cod procedură penală, având în vedere următoarea situație de fapt:
Inculpații, -., și și-au propus să procure fraudulos sume importante de bani într-un timp foarte scurt, prin devalizarea posesorilor de acțiuni la SC Central SA prin mijloace frauduloase.
În realizarea scopului propus aceștia au contactat pe inculpatul, care lucrase până în luna februarie 2007 la SC Central SA și, ulterior, el i-a atras în grupul infracțional organizat pe inculpații, și a, care aveau calitatea de operator-calculator la SC Central SA, spre a le procura pe calculator și a constata care dintre cetățenii din baza de date au un număr mai mare de acțiuni, care este valoarea aproximativă a acestora și datele de stare civilă ale celor vizați.
În urma serviciilor făcute, cei care aveau calitatea de angajați la SC Central SA primeau sume de bani, care variau în ceea ce privește cuantumul, în raport cu numărul mai mare sau mai mic al acțiunilor pe care le dețineau investitorii ce urmau a fi devalizați.
Inculpații au recurs și la o altă cale de a obține extrase de cont și liste cu coduri confidențiale, întocmind acte de identitate false pentru acționarii ce urmau a fi înșelați, pe care le anexau la o cerere semnată în numele persoanei vizate, mai atașau o chitanță că au plătit taxă cerută pentru eliberarea documentelor de tranzacționare, după care expediau aceste acte prin poștă la unitatea depozitară și solicitau să li se schimbe în baza de date domiciliul, pe adresa B,- ori 100, sector 6, cerând totodată să le fie expediate, tot prin poștă, actele de tranzacționare la noua adresă.
La adresa din-, locuia inculpatul, care prin căsătorie și-a schimbat numele în, iar la nr. 100 locuia un vecin al lui, care îl rugase să îi oprească această corespondență și să i-o înmâneze, întrucât între timp el vânduse casa.
După tranzacționare, urma ca banii să fie virați într-un cont bancar, sau expediați prin mandat poștal investitorului.
Pentru că banii ar fi ajuns la cel pe care îl înșelaseră, a trebuit însă ca inculpații să deschidă conturi bancare, cu procuri false și cu acte de identitate false.
În acest sens, organizatorii grupului infracțional - inculpații și -, cu ajutorul unor persoane neidentificate încă, au realizat acte de identitate, cu datele de stare civilă ale persoanei ce urmau să i se tranzacționeze fraudulos acțiunile, dar cu fotografia celui care trebuia să deschidă contul bancar și să ridice banii.
Grupul infracțional a înșelat un număr de 303 persoane care locuiesc în diferite regiuni ale țării, cu suma totală de 1.878.841,48 lei/RON.
Inculpații, astfel organizați, au comis aceste infracțiuni în perioada cuprinsă între vara anului 2006 și 23 iulie - 1 august 2007.
Analizând propunerea de arestare preventivă prin această motivare, instanța a reținut următoarele:
Pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive a unei persoane trebuie să fie îndeplinite cumulativ cerințele art. 143 proc.pen. și să existe în mod corespunzător vreunul din cazurile prev. de art. 148.proc.pen.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune, s-a reținut că, potrivit art. 681.proc.pen. sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală, a săvârșit fapta.
De asemenea, analizând temeiurile ce pot sta la baza privării de libertate a unei persoane, conform art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o persoană poate fi privată de libertate atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a se crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia
În continuare, tribunalul menționează că motivele verosimile la care fac referire dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c din Convenție nu trebuie să aibă însă forța unor probe care ar justifica trimiterea în judecată ori condamnarea, fiind consacrată practica CEDO întemeiată pe aceste dispoziții, în sensul că nu se impune ca autoritatea care dispune arestarea să fi adunat probe suficiente pentru a formula o acuzare completă în momentul arestării sau pe timpul reținerii (CEDO cauza Murray Regatului Unit).
În speța de față - a considerat tribunalul - indiciile temeinice de săvârșire a infracțiunilor pentru care sunt cercetați inculpații rezultă din mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale:
Astfel, a susținut tribunalul, există indicii temeinice că inculpații -, N, au pus bazele unui grup infracțional organizat, la care au aderat și inculpații, și, grup ce avea ca scop obținerea în mod fraudulos a unor sume importante de bani, prin înșelarea posesorilor de acțiuni.
Așa fiind, inculpații abordau mai multe persoane din mediul rural și prin înșelarea acestora au reușit să dobândească copii ale actelor de identitatea și dovezi ale calității lor de acționari.
De asemenea, prin metode dolosive, inculpații îi determinau pe posesorii de acțiuni să întocmească la notar procuri prin care îi împuterniceau pe inculpați să ridice de la SC Central SA documentele necesare pentru tranzacționarea acțiunilor, să deschidă conturi bancare și să ridice banii rezultați din tranzacționarea acțiunilor.
Intrând în posesia copiilor cărților de identitate ale persoanelor vătămate, inculpații întocmeau ei procuri false de împuternicire cu același conținut.
Din vastul material probator - arată tribunalul - reies indicii că inculpații, și, prin aderarea la grupul infracțional constituit de cei doi inculpați cu știință, au deschis conturi bancare, cu procuri false și acte de identitate false, ridicând sume impresionante de bani în numele persoanelor păgubite, iar inculpatul -. a realizat cu ajutorul altor persoane acte de identitate false cu datele de stare civilă ale persoanei ce urma să i se tranzacționeze fraudulos acțiunile, dar cu fotografia celui care trebuia să deschidă contul bancar și să ridice banii.
Din probele administrate - susține de asemenea tribunalul - există și indicii în sensul că inculpatul - l-a determinat pe inculpatul să pătrundă fără drept în baza de date a SC Central SA și să modifice date informatice fără drept.
Față de cele mai sus expuse, prima instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143.proc.pen. dar și cele prev. de art. 5 paragraful 1, lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în sensul existenței acelor motive verosimile de a bănui că inculpații au comis o infracțiune, care în jurisprudența CEDO (cazul, și Hartley Regatul Unit) au fost definite ca acele fapte și informații care ar indica unui observator obiectiv că persoana respectivă ar fi putut săvârși infracțiunea.
În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 148 lit.f proc.pen, tribunalul a reținut aplicabilitatea acestora.
Astfel, sub aspectul condițiilor de admisibilitate a propunerii de arestare preventivă, această măsură poate fi dispusă dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, această condiție apreciind ca fiind îndeplinită întrucât, unele dintre faptele pentru care sunt cercetați inculpații sunt sancționate de lege cu închisoare mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește condiția pericolului concret pentru ordinea publică instanța a reținut, totodată, că și aceasta este îndeplinită întrucât dreptul la libertate și la siguranță, consacrat de art.5 din CEDO, este un drept inalienabil, reprezentând unul dintre cele mai importante drepturi consacrate de Convenție, dar nu este mai puțin adevărat - motivează tribunalul - că, în circumstanțe excepționale, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice detenția înainte de proces, cel puțin pentru un anumit timp (așa cum a statuat CEDO în cauza Letellier Franței).
O atare situație este incidentă și speței de față în care inculpații sunt cercetați pentru fapte care, în opinia instanței, au o mare gravitate, dată fiind repetabilitatea acestora, numărul mare de persoane ca s-au dovedit a fi implicate în această cauză, numărul mare al persoanelor înșelate și cuantumul sumei la care se ridică prejudiciul total, aspecte ce sunt de natură a periclita ordinea publică în contextul socio-economic actual și se poate da un exemplu negativ dacă nu se reacționează ferm împotriva persoanelor care săvârșesc astfel de fapte.
În privința inculpatului -. ca de altfel și a celorlalți trei inculpați, și, arestați prin încheierea atacată, tribunalul a constatat că este incident cazul prevăzut de art. 148 lit. a Cod pr.pen. întrucât există dovezi că inculpații au încercat să se sustragă de la urmărire penală, fiind necesară aducerea acestora cu mandat pentru a fi audiați în faza de urmărire penală.
Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul -., din procesul-verbal de îndeplinire a mandatului de aducere reiese că acesta este plecat din țară, ceea ce demonstrează că acesta se sustrage de la urmărirea penală și de la judecată, mai ales că pe numele acestui s-a mai emis un alt mandat de arestare preventivă în baza încheierii din 17 iulie 2008 din dosarul nr. 2478/2008, însă pentru alte fapte decât cele din cauza de față, mandat ce nu putut fi pus în executare până în prezent.
Pentru motivele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că față de inculpatul -. din cauza de față se impune luarea măsurii arestării preventive, motiv pentru care a admis propunerea și, în baza art. 160 Cod procedură penală, raportat la art. 148 lit. a, f Cod procedură penală, dispus arestarea preventivă și a acestui inculpat pe o perioadă de 30 zile, începând cu data încarcerării.
Împotriva încheierii au declarat recurs nu numai inculpatul -. ce face obiectul prezentei judecăți, dar și inculpații, și, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
De menționat că, recursurile declarate de inculpații, și au făcut obiectul dosarului nr-, în care s-a pronunțat încheierea nr.59/R din 24.07.2009, prin care s-au respins recursurile declarate de și, disjungându-se cauze cu privire la recursul declarat de inculpatul, care a fost soluționat, de asemenea, prin respingere, în data de 30.07.2009, prin decizia nr.504/R, pronunțată în dosarul nr-
Examinând, astfel, numai recursul declarat de inculpatul -. în cauza de față, curtea reține că acesta a formulat următoarele critici de esență privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate, și anume:
- Hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, întrucât procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, deoarece inculpatul trebuia citat conform art.177 alin.4 Cod procedură penală, ceea ce atrage casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare;
- Se impunea respingerea propunerii de arestare ca inadmisibilă, deoarece cauza nu se mai afla în faza de urmărire penală, fază în care procurorul a făcut o atare propunere, ci în faza de judecată, în urma sesizării instanței prin rechizitoriu, în această situație propunerea procurorului, care nu a fost soluționată în faza urmăririi penale, nemaifiind validă;
- Motivarea primei instanțe este o motivare generală, de ansamblu, și nu o motivare separată pentru fiecare inculpat, ceea ce atrage, de asemenea, casarea hotărârii.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.3856alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, în legătură cu critica invocată, vizând nelegala procedură de citare, aceasta nu poate fi primită, întrucât inculpatul -. s-a sustras de la judecata cauzei, mai mult, din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere rezultând că acesta este plecat din țară - această situație rezultă și din considerentele hotărârii pronunțate de tribunal, menționate mai înainte -, fără a fi identificată vreo adresă la care inculpatul se impune a fi citat, inculpatul neîncunoștințând organul de urmărire penală și instanța de judecată de schimbarea intervenită.
Ca atare, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.177 alin.4 Cod procedură penală, invocate de apărare, deoarece se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul, însă acesta nu este de găsit întrucât s-a sustras urmăririi penale, neindicând o altă adresă, conform dispozițiilor art.177 alin.3 Cod procedură penală și așa cum impun prevederile art.198 alin.4 lit.i din același cod, ce sancționează nerespectarea de către inculpat a obligației de a încunoștința în scris, în termen de 3 zile, organele judiciare despre orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal, astfel că, în mod corect, prima instanță a considerat că procedura este legal îndeplinită prin afișare la domiciliul declarat în fața organului judiciar (fila 139 dosar tribunal).
Cu referire la cea de a doua critică invocată, vizând inadmisibilitatea propunerii de arestare preventivă pe considerentul că aceasta a fost soluționată în cursul judecății și nu în cursul urmăririi penale, cum pretinde legea procesual penală, curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.
Astfel, în legătură cu această critică, în opinia curții, ca de altfel și a tribunalului, în mod just s-a considerat că deși propunerea a fost înregistrată la tribunal, anterior trimiterii în judecată prin rechizitoriu, totuși prima instanță, în cursul judecății, chiar dacă a fost epuizată urmărirea penală, poate dispune asupra arestării, în condițiile art.160 Cod procedură penală.
De altfel, în acest sens, prevederile art.160 Cod procedură penală sunt edificatoare, acest text făcând precizarea expresă că arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății, prin încheiere motivată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art.148 Cod procedură penală.
Așadar, investirea instanței cu propunerea de arestare preventivă în cursul judecății, deși faza de urmărire penală s-a epuizat odată cu trimiterea în judecată, este o investire legală și, în consecință, tribunalul a procedat la analiza temeiniciei și legalității propunerii de arestare preventivă potrivit condițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală și a cazurilor prevăzute de art.148 Cod procedură penală, la fel ca și la luarea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale.
Desigur, regula este a sesizării din oficiu vizând luarea măsurii arestării preventive în cursul judecății, dar nimic nu împiedică, având în vedere textele legale menționate, ca luarea unei astfel de măsuri să se facă și la cererea procurorului prin propunerea de arestare făcută în cursul urmăririi penale.
Dacă s-ar aprecia că propunerea de arestare preventivă a procurorului formulată în cursul urmăririi penale ar fi inadmisibilă în cursul judecății, întrucât a fost epuizată faza urmăririi penale, așa cum susține apărarea, ar însemna încurajarea inculpaților de a se sustrage urmăririi penale, ceea ce nu poate fi acceptat.
În fine, ultima critică, vizând faptul că tribunalul nu a motivat arestarea inculpatului recurent făcând o referire în considerente numai generală cu privire la toți inculpații și nu individuală, nici aceasta nu poate fi însușită, întrucât, așa cum rezultă din considerentele tribunalului menționate mai înainte, a fost făcută o atare motivare, tribunalul arătând în mod expres că inculpatul -. a realizat, cu ajutorul altor persoane, acte de identitate false, cu datele de stare civilă ale persoanei ce urma să i se tranzacționeze fraudulos acțiunile, dar cu fotografia celui care trebuia să deschidă contul bancar și să ridice banii, existând de asemenea indicii că inculpatul -. l-a determinat pe inculpatul să pătrundă fără drept în baza de date a SC Central SA și să modifice date informatice fără drept.
De altfel, având în vedere o atare motivare, curtea constată că tribunalul a apreciat că sunt întrunite condițiile prev.de art.143 Cod procedură penală, dar și cele prev.de art.5 paragraful 1 lit.c din Convenția europeană a drepturilor omului, în sensul existenței a unor indicii temeinice, mai mult a unor probe odată cu trimiterea în judecată, cu privire la presupusa activitate infracțională a inculpatului recurent -. ceea ce corespunde motivelor verosimile de a bănui că inculpatul a comis o infracțiune cerute de prevederile textului sus menționat al Convenției.
De asemenea, în mod corect, în opinia curții, tribunalul a constatat că temeiul arestării este cel prevăzut de art.148 lit.a și f din Codul d e procedură penală, fiind evidentă și fără echivoc sustragerea de la urmărire și de la judecată a inculpatului care a fugit din țară, fiind dat în urmărire internațională, la fel de evident fiind și pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă inculpatul, luând în considerare gravitatea deosebită a faptelor reținute în sarcina recurentului inculpat, cât și a celorlalți inculpați ce au acționat în grup infracțional, așa cum au fost de altfel nuanțate în considerentele tribunalului, gravitate ce ar atrage și reacția negativă a colectivității pentru astfel de fapte dacă împotriva inculpatului nu s-ar dispune luarea măsurii arestării preventive.
Așa fiind, față de cele arătate, curtea constată că măsura arestării preventive a inculpatului -. este legală și temeinică și, în consecință, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefundat, recursul declarat de acesta.
În baza art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat, precum și la plata onorariului apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -., împotriva încheierii din 21.07.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Pt. în Pt. în
semnează semnează
președinte instanță președinte instanță
Pt. Grefier, n
semnează
Grefier șef secție
Red.
Tehnored.
3 ex.04.08.2009
Jud.fond:
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Paula Andrada
