Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția penală și pentru cauze cu minori-

DOSAR NR. -

DECIZIA PENALĂ NR. 616/R/2008

Ședința publică din 27 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Daniela Sotoc

JUDECĂTOR 2: Marinela Crișan vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 3: Adela Condrovici

Procuror: - -

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, vizând dispoziția instanței de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea unei excepții de neconstituționalitate.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă apărătorul din oficiu, avocat, în baza delegației nr. 5727 din 26.11.2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor, lipsind inculpatul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, precum și învederându-se faptul că inculpatul a depus în 22.11.2008 motive de recurs și un memoriu, după care:

La precizarea instanței că inculpatul își indică reședința în Germania, procurorul arată că este o problemă care a fost abordată anterior, există înscrisuri la dosarul cauzei care sunt ulterioare raportului care atestă că reședința inculpatului este în România, iar inculpatul se sustrage de la urmărirea penală, fiind irelevant că a achiziționat un imobil într-un alt stat.

Apărătorul din oficiu al inculpatului consideră că este lipsă de procedură și solicită citarea inculpatului la adresa indicată.

Instanța apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită, inculpatul fiind citat la reședința sa, prin afișare la instanței și prin afișare la consiliul local.

Nefiind excepții sau cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției de neconstituționalitate invocată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului, menținerea ca legală a încheierii atacate, excepția invocată fiind inadmisibilă și arată că de soluționarea excepției nu depinde soluționarea cauzei penale. Mai arată că au fost invocate texte diferite, cu incidențe diferite.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 19.11.2008, Tribunalul Bihora apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată de apărătorul recurentului nu are legătură cu soluționarea prezentului recurs, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Tribunalul a apreciat că dispozițiile art. 303 al. 6 Cod pr. penală se aplică prin analogie în materia tuturor măsurilor preventive inclusiv în prezenta situație a unei arestări în lipsă, condiții în care deși s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu se impune suspendarea cauzei, instanța fiind obligată a se pronunța asupra măsurii preventive.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a formulat recurs inculpatul, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Curtea Constituțională pentru a judeca excepția ridicată, respectiv să se pronunțe asupra neconstituționalității dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. a din Codul procedură penală.

În motivarea recursului se arată în esență că în mod greșit tribunalul a apreciat că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea recursului și a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale având în vedere că unul dintre temeiurile de drept ce au fost invocate la baza arestării în lipsă a fost chiar art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedură penală. Împrejurarea că obiectul cauzei este luarea unei măsuri preventive nu poate constitui motiv pentru a nu sesiza Curtea Constituțională, ceea ce ar constitui o discriminare și ar fi o adăugare la lege, cum de altfel s-a și consemnat în motivarea încheierii recurate "prin analogie".

Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat astfel că va fi respins ca atare în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisibilă potrivit Legii nr. 47/1992 dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-un asemenea act normativ în vigoare, dispoziția respectivă nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară Curții Constituționale și are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Relevanța excepției de neconstituționalitate din punctul de vedere al legăturii cu soluționarea cauzei se apreciază în funcție de momentul în care este invocată, de starea de fapt și de probele administrate.

Este adevărat că arestarea recurentului s-a dispus în baza art. 148 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și la prima vedere ar avea legătură cu soluționarea cauzei însă art. 148 lit. a nu a fost singurul temei al arestării, fiind avute în vedere și temeiurile de la lit. b și f, acestea din urmă fiind pe larg motivate atât de către prima instanță cât și de către instanța de recurs și prin urmare dispozițiile procedurale a căror neconstituționalitate a fost invocată nu influențează soluția dată în cauză.

Față de cele arătate mai sus, curtea apreciază că în mod corect instanța de recurs a considerat că dispozițiile art. 148 lit. a Cod procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu pentru avocat urmează a fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,

RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva încheierii penale din 19 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 noiembrie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red. - 11.12.2008

Jud. fond - Antik

Jud. recurs -,

Tehnored. - 3 ex. - 11.12.2008

Președinte:Daniela Sotoc
Judecători:Daniela Sotoc, Marinela Crișan, Adela Condrovici

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Oradea