Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 633/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--10.06.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 633/R /
Ședința publică din data de 12.06. 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul -, împotriva încheierii penale nr.20 din 7.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare punerea inculpatului în libertate având în vedere că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii ca legală și temeinică, având în vedere că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, susține că este nevinovat, invocând însă faptul că a fost constrâns la comiterea faptelor de mai mulți cetățeni marocani care sub amenințare i-au cerut să transporte în România cantitatea de comprimate de.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele: prin încheierea nr. 20 din 7 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-, a fost admisă propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Arad, și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui și, născut la 01.01.1986 în Focșani, Jud. V, cetățean român, studii 8 clase, domiciliul în comuna, Jud. V, CNP -, fără antecedente penale, împotriva căruia s-a emis mandatul de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 7 iunie 2008 și până la 5 iulie 2008 inclusiv.
Pentru a dispune astfel tribunalul a reținut următoarele:
Din actele de urmărire penală a rezultat că prin ordonanța din 7 iunie 2008, în dosarul nr.27/D/P/2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Biroul Teritorial Arad, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul, față de care s-a început urmărirea penală prin rezoluția din 6 iunie 2008, pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. 2 și art. 3 alin. 2 din Legea nr.143/2000, pentru faptul că în data de 06.06.2008 a fost depistat în timp ce introducea în România cantitatea de 10007 bucăți comprimate, prin PCTF Nădlac, aduse din Olanda, în scopul comercializării.
În motivarea propunerii, DIICOT- Biroul Teritorial Arada solicitat arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.136, 146, 160 și 148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, care prin natura și conținutul concret ar putea aduce grave prejudicii ordinii sociale și moralității.
Audiat fiind, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de care este acuzat, invocând însă faptul că a fost constrâns la comiterea faptelor de mai mulți cetățeni marocani care sub amenințare i-au cerut să transporte în România cantitatea de 10007 bucăți comprimate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut în ceea ce îl privește pe inculpatul că sunt incidente dispozițiile art.143 al.1 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinicie care să justifice bănuiala că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.
Pe de altă parte, instanța a considerat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, care prin natura și conținutul ei concret ar putea aduce grave prejudicii ordinii sociale și pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat este mai mare de 4 ani închisoare.
Împotriva încheierii penale nr. 20/07.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul, în termen legal, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 10.06.2008.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia s-a arătat că nu există indicii temeinice privind comiterea faptei de către inculpat.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de trafic de droguri prevăzută de art.2 al.2;I art.3 al.2 din legea 143/2000. temeinice privind comiterea faptei rezultă din procesul verbal de depistare. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile imputate inculpatului aduc atingere unora dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv liberei circulații a bunurilor, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează libertatea personală.
Prin urmare, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală instanța va respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr.20 din 7.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat de 60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr.20 din 7.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorar avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 13.06.2008
Tehnored.
2ex/17.06.2008
Prima inst.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--10.06.2008
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 633/R /
Ședința publică din data de 12.06. 2008
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr.20 din 7.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 40 lei către Baroul Timiș onorar avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 12.06. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--10.06.2008
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM-
-BIROUL TERITORIAL ARAD -
Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr.27/D/P/2008- 99 file, privind pe inculpatul, și vă facem cunoscut că, prin decizia penală nr. 633 din 12.06.2008 a fost respins recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr.20 din 7.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnore.d 16.06.2008
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--10.06.2008
CĂTRE,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM-
-BIROUL TERITORIAL ARAD -
Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr.27/D/P/2008- 99 file, privind pe inculpatul, și vă facem cunoscut că, prin decizia penală nr. 633 din 12.06.2008 a fost respins recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii penale nr.20 din 7.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad.
PREȘEDINTE SECȚIE,
- - GREFIER,
- -
Tehnore.d 16.06.2008
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan