Propunere de arestare preventivă a învinuitului (art. 146 c.p.p.). Încheierea /2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 14 martie 2008

PREȘEDINTE: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Nonea

JUDECĂTOR 3: Elena Negulescu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 23 iunie 1971, deținut în arestul P, împotriva încheierii de ședință nr.8 din data de 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, prin care în baza art.1491C.P.P. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12.03.2008 și până la data de 09.04.2008 inclusiv; de asemenea, s-a dispus emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut in ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv la arestul P și asistat de apărător desemnat din oficiu, cu împuternicire avocațială nr.1741/14.03.2008, din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu permisiunea instanței, avocat a luat legătura cu recurentul inculpat, precizând că nu are cereri prealabile de formulat în cauză.

Potrivit dispozițiilor art.1403alin.3 C.P.P. se procedează la audierea recurentului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Curtea, luând act că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbaterea recursului.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, susține că prin recursul de față înțelege să critice încheierea de ședință din data de 12.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, apreciind-o ca fiind total nelegală și netemeinică, motivat de faptul că instanța a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat având în vedere probatorii care sunt apreciate la judecarea cauzei în fond.

Arată că, aspectele reținute de Tribanalul P nu reprezintă temeiuri pentru dispunerea arestării preventive, în cauză neexistând probe sau indicii temeinice din care să rezulte că inculpatul încearcă să îngreuneze desfășurarea procesului penal.

De asemenea, nu sunt probe directe din care să reiasă că inculpatul a exercitat presiuni față de celelalte părți în cauză, prin urmare condiția prevăzută de art.148 lit.f nu C.P.P. este îndeplinită.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 12.03.2008 și dispunerea cercetării inculpatului în stare de liberate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, precizează că prin încheierea de ședință din 12.03.2008, recurată de inculpat, față de acesta a fost luată măsura arestării preventive pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

Se arată că apărările inculpatului potrivit cu care leziunile constatate supra părții vătămate s-au datorat căderilor repetate ale acesteia din cauza consumului de băuturi alcoolice și vârstei, sunt contrazise de constatările medicului legist, care a reținut că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmarea unui politraumatism cu multiple hematoame corporale și rupturi de organe interne, leziuni ce s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure.

Mai mult de atât, precizează că trebuie avut în vedere și faptul că medicul de familie a refuzat eliberarea certificatului constatator al decesului și a solicitat ajutorul organelor de poliție.

Prin urmare, față de infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, aceasta fiind una de o violență extremă, precum și cele menționate mai sus, în cauză s-a demonstrat pericolul concret pe care recurentul îl reprezintă față de ordinea pulică.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, precizează că nu are nimic de adăugat.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin încheierea nr.8 dată de Tribunalul Prahova la 12 martie 2008, fost admisă propunerea parchetului de pe lângă această instanță și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și, născut la 26 iunie 1971 în P, județul P, CNP -, domiciliat în com., sat nr.141, jud.P, cetățean român, stagiul militar satisfăcut, studii-școală profesională, ocupația-paznic la stația din com., jud.P, fără antecedente penale, aflat în prezent în arestul P, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12 martie 2008 și până la 9 aprilie 2008, inclusiv, dispunându-se totodată emiterea mandatului de arestare preventivă.

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahovaa solicitat, prin adresa nr- din 12 martie 2008, ca în temeiul disp. art.1491C.P.P. să se dispună arestarea preventivă a inculpatului, fiul lui G și, născut la 26 iunie 1971 în P, pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 12 martie 2008 și până la data de 9 aprilie 2008, inclusiv.

În motivarea propunerii, s-a arătat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat prev. de art.174 rap. la art.175 alin.1, reținându-se că la data de 8 martie 2008, în timp ce se afla la domiciliul bunicului său-, inculpatul a aplicat acestuia mai multe lovituri cu corpuri dure, în special în zona capului, a abdomenului și picioarelor, în urma cărora victima a decedat.

Totodată, s-a susținut că în cauză sunt întrunite cerințele prev. de art.148 alin.1 lit.f C.P.P. întrucât inculpatul a săvârșit o faptă pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și împrejurările săvârșirii faptei, precum și sentimentul de insecuritate pe care asemenea fapte îl crează în comunitate.

În vederea soluționării propunerii a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.189/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Analizând propunerea de arestare preventivă în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:

La data de 8 martie 2008, în jurul orelor 22,00, inculpatul se afla la domiciliul bunicului său-, în vârstă de 89 ani, unde, potrivit susținerilor sale, locuia de câteva săptămâni. Martorele și au fost anunțate de inculpat că bunicul său a decedat, motiv pentru care s-au deplasat la domiciliul victimei, unde au constatat că aceasta avea urme de lovituri pe față și corp.

Martora a declarat că la 10 martie 2008 mers la medicul din comuna pentru a obține certificatul constatator al decesului, însă medicul a refuzat eliberarea, cu motivarea că în localitatea se cunoștea faptul că victima era agresată frecvent de inculpat, astfel că era necesară încunoștiințarea organelor de poliție.

Se mai reține că planșele cu fotografii judiciare relevă că victima avea mai multe echimoze în diferite zone ale corpului.

Reține instanța de fond că deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, celelalte probe administrate în cauză, astfel cum au fost menționate anterior, conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, având în vedere că a fost singura persoană aflată în prezența victimei, înainte de decesul acesteia, iar martorii au declarat că victima a mai fost lovită de inculpat cu alte ocazii.

De asemenea, s-a reținut că în cauză este îndeplinită și cerința prev. de art.148 lit.f C.P.P. întrucât fapta pe care se presupune că a săvârșit-o inculpatul este prevăzută cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere pericolul social ridicat al infracțiunii, împrejurarea că persoana vătămată avea o vârstă înaintată și era rudă cu inculpatul, pe care-l găzduia și în care avea încredere.

În raport de considerentele expuse, prima instanță a concluzionat că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de art.143 și art.148 lit.f C.P.P. astfel că în baza disp. art.1491C.P.P. a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile și emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă.

Împotriva încheierii nr.8 din 12 martie 2008 Tribunalului Prahovaa declarat recurs inculpatului, care a criticat hotărârea pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta în scris motivele pentru care a formulat această cale de atac.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul, prin apărător desemnat din oficiu, a susținut că în mod greșit instanța de fond a dispus arestarea preventivă, întrucât în cauză nu există indicii temeinice care să conducă la concluzia vinovăției sale în comiterea infracțiunii cu privire la care este cercetat.

De asemenea, a susținut că nu există probe din care să rezulte că ar fi încercat să exercite presiuni asupra persoanelor audiate în cauză, așa încât apreciază că în cauză nu este îndeplinită nici cerința impusă de art.148 lit.f C.P.P. în sensul existenței pericolului concret pentru ordinea publică în cazul lăsării sale în libertate.

Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, respingerea propunerii de arestare preventivă.

În temeiul disp. art.1403alin.3 C.P.P. instanța de recurs a dispus audierea inculpatului, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei.

Curtea, examinând încheierea recurată, în raport de criticile invocate, circumscrise cazului de casare prev. de art.3859pct.18 C.P.P. pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum cer disp. art.3856alin.3 C.P.P. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin rezoluția nr.189/P/2008 din 11 martie 2008 Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahovas -a dispus începerea urmăririi penale împotriva numitului, fiul lui G și, născut la 26 iunie 1971 în P, județul P, CNP - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 rap. la art.175 lit.c, iar prin ordonanța cu același număr, a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev. de art.174 rap. la art.175 lit.c

Ca situație de fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că în ziua de 8 martie 2008, în timp ce se afla la domiciliul bunicului său, din comuna, satul, jud.P, împreună cu care locuia, a aplicat acestuia mai multe lovituri cu corpuri dure, în special în zona capului, pe abdomen și picioare, în urma cărora, la puțin timp, victima a decedat.

Inculpatul a fost reținut în baza ordonanței din 11 martie 2008 pe o durată de 24 ore, începând cu 11.03.2008- orele 22,30 până la 12.03.2008 - ora 14,30, din durata reținerii fiind dedusă perioada de timp de 8 ore cuprinsă între orele 14,30- când inculpatul a fost adus la sediul parchetului pentru cercetări și până la orele 22,30- când a fost emisă ordonanța de reținere.

Probele și mijloacele de probă administrate până în prezent în timpul urmăririi penale, respectiv, procesul verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice cu imagini efectuate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, planșele fotografice privind aspectele fixate cu ocazia necropsiei asupra cadavrului numitul, declarațiile martorelor, constituie indicii temeinice, verosimile, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea de omor calificat, cu privire la care este cercetat, fiind îndeplinite așadar cerințele impuse de art.146 rap. la art.143

C.P.P.

Din coroborarea acestora, rezultă că la data de 8 martie 2008, inculpatul, în timp ce se afla în domiciliul bunicului său, împreună cu care locuia de mai multă vreme, a aplicat acestuia mai multe lovituri cu corpuri dure, în special în zona capului, pe abdomen și picioare, din cauza cărora la puțin timp victima a decedat.

Apărările inculpatului, în sensul că nu este autorul faptei și că urmele găsite pe corpul victimei sunt consecințele căderii acesteia, datorită vârstei înaintate și problemelor de sănătate, Curtea constată, că în mod corect nu au fost reținute de instanța de fond, având în vedere că inculpatul este singura persoană care s-a aflat împreună cu victima anterior decesului, împrejurare recunoscută chiar de inculpat iar potrivit adresei nr.134 din 11.03.2008 a Serviciului de Medicină Legală P, moartea numitului a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic și hemoragic, urmare a unui politraumatism cu multiple hematoame corporale și rupturi de organe interne (pulmoni, mezenter, rinichi). Rezultă totodată că leziunile constatate la autopsie au putut fi produse prin loviri repetate cu corpuri dure, probă ce se coroborează cu toate celelalte dovezi administrate până în prezent.

În cauză sunt îndeplinite cumulativ și cerințele impuse de art.148 lit.f C.P.P. atât sub aspectul sancțiunii, legiuitorul prevăzând pentru infracțiunea de omor calificat pedeapsa închisorii de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, deci mai mare de 4 ani cât și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul în situația în care acesta ar fi lăsat în libertate.

Referitor la această din urmă condiție, rezultă cu certitudine din declarațiile martorilor audiați în cauză că inculpatul, în mai multe rânduri l-a lovit pe bunicul său, pentru a beneficia de veniturile acestuia din urmă, ba mai mult a afirmat în prezența martorului că " va muri de mâna lui și-l va face să devină imobilizat la pat, loc în care va primi banii din pensie".

De asemenea, pericolul social concret reiese din împrejurările și modalitatea de comitere a faptei, respectiv prin lovirea repetată cu corpuri dure a unei persoane cu vârsta înaintată, lipsită de puterea de a se apăra, având legătură de rudenie cu aceasta și mai mult, fiind găzduit de victimă.

Prin urmare, în mod temeinic și legal instanța de fond a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.146, art.143 și art.148 lit.f C.P.P. așa încât arestarea preventivă a inculpatului în temeiul disp. art.1491C.P.P. este pe deplin justificată, criticile invocate de inculpat fiind neîntemeiate.

Pentru considerentele arătate, în baza disp. art.38515pct.1 lit.b se C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat, iar în baza art.192 alin.2 se C.P.P. va dispune obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat, inclusiv pentru onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 23 iunie 1971, deținut în arestul P, împotriva încheierii de ședință nr.8 din data de 12 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei, onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 martie 2008.

Președinte, Judecători

Grefier,

Red./.red.

4 ex./18.03.2008

. fond --Trib.

Jud. fond

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Zăinescu
Judecători:Elena Zăinescu, Ioana Nonea, Elena Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere de arestare preventivă a învinuitului (art. 146 c.p.p.). Încheierea /2008. Curtea de Apel Ploiesti