Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 685/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 685
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Ion
Grefier:
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul T Serviciul Teritorial Timiș.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timi șoara, împotriva încheierii penale de ședință din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul intimat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii Tribunalului Timiș prin care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, motivat de faptul că soluția este netemeinică. În motivare a arătat că instanța a apreciat eronat probatoriul în cauză, având în vedere că din materialul probator existent rezultă că inculpatul prezintă un grav pericol pentru ordinea publică. În consecință, a solicitat ca în rejudecare, să fie menținută măsura arestării preventive față de inculpat.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a încheierii primei instanțe. În cauză au fost administrate majoritatea probelor și există suficiente indicii care să răstoarne temeinicia măsurii arestării preventive. Martorii au fost audiați și în declarațiile acestora există elemente care să conchidă la starea de nevinovăție a inculpatului. Inculpatul nu a solicitat sume de bani de la părțile vătămate, nu le-a amenințat și nu a exercitat violențe asupra acestora, iar veniturile realizate au fost însușite chiar de părțile vătămate, din care nu au acordat nici o sumă inculpatului.
Inculpatul intimat, având ultimul cuvânt a solicitat respingerea recursului și menținerea încheierii tribunalului, arătând că nu prezintă pericol publică, nu a avut probleme cu legea penală, este arestat preventiv de 10 luni, iar în cazul punerii în libertate nu se va sustrage judecății.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, n baza art. 139 alin. 2.C.P.P. s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul, formulată de apărătorul ales al inculpatului.
În temeiul art. 139 alin. 1 Cpp raportat la art. 1451Cpp, s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
În temeiul art. 1451alin. 2 Cpp raportat la art. 145 alin. 11și alin. 12lit. c Cpp, inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, să respecte următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază domiciliază - desemnat cu supravegherea, respectiv Postul de Poliție al comunei, jud. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar, respectiv Tribunalul Timiș; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de părțile vătămate, martori, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22Cpp, conform cărora, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi țara sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41 din 14.05.2008 emis de Tribunalul Timiș, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Prima instanță, din analiza cererii de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de către inculpatul, prin apărător, a constatat următoarele:
Plecând de la dispozițiile Codului d e procedură penală prevăzute în art. 139 alin. 2, potrivit cărora: "când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.", tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 01.02.2008, emițându-se de către Tribunalul Timiș mandatul de arestare nr. 5/01.02.2008. Măsura arestării preventive a fost prelungită în cursul urmăririi penale, menținută la trimiterea inculpatului în judecată, în condițiile art. 300 ind. 1.C.P.P. menținută înăuntrul termenului legal de 60 zile prevăzut de Codul d e procedură penală, în condițiile art. 300 ind. 2.C.P.P. pe parcursul judecății cauzei, până în prezent. Inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii unor infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de disp. art. 12 alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, pentru care pedeapsa prevăzută de legea penală este închisoarea între 3 și 12 ani.
În ceea ce privește "existența unor probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică", s-au constatat următoarele:
Libertatea individuală este una dintre valorile fundamentale protejate de Convenția Europeană a drepturilor omului, impunând, datorită importanței sale, un control riguros din partea Curții Europene a drepturilor omului cu privire la orice măsură care ar putea aduce atingere acestei valori.
Articolul 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului instituie două condiții ca o asemenea măsură privativă de libertate să fie conformă cu Convenția: ea trebuie să fie luată în conformitate cu dreptul intern al statului în cauză și să poată fi inclusă în cel puțin una dintre ipotezele prevăzute de articolul 5 paragraful 1.
Revenind la existența pericolului concret pentru ordinea publică, acesta poate fi constatat în măsura în care "prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat. Lăsarea în libertate trebuie să în mod real ordinea publică. Numai în aceste circumstanțe, un asemenea element ar putea justifica o detenție provizorie, cel puțin pentru o perioadă de timp. Un asemenea element însă, nu poate fi apreciat ca pertinent și suficient dacă nu se bazează pe fapte de natură să arate că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică. În afară de aceasta, detenția, arestarea preventivă nu poate fi legitimă decât dacă ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, această condiție nu mai subzistă, în măsura în care nu mai putem vorbi de un pericol actual, de o amenințare efectivă a ordinii publice, neexistând elemente care să conducă la concluzia că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar comite o nouă infracțiune sau ar impieta buna desfășurare a procesului penal, prin influențarea martorilor din prezenta cauză, în condițiile în care au fost audiați, sau prin sustragerea sa de la judecată. Când vorbim de pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, putem concluziona că acest pericol s-a atenuat, chiar a dispărut de-a lungul timpului, încât privarea de libertate a acestuia nu se mai justifică din acest punct de vedere (cazul LETELLIER contra Franței - prezervarea ordinii publice).
Revenind la cererea de revocare formulată în cauză, tribunalul a apreciat, în urma analizei prezentată, că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, dar că nu putem vorbi că nu mai există nici un temei care să justifice menținerea stării de arest preventiv, motiv pentru care va respinge cererea.
Însă, având în vedere aceleași considerente expuse mai sus, cele referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică la acest moment, prin raportare la durata arestului preventiv reținută în sarcina inculpatului până în prezent, respectiv 10 luni, în condițiile în care proba testimonială a fost epuizată în mare măsură, părțile vătămate au fost audiate, pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea respectării dreptului inculpatului la tratament egal, la un proces echitabil, și în respectarea principiului prezumției de nevinovăție, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, apare ca oportună, măsură preventivă, restrictivă de libertate, dar mult mai blândă.
Împotriva încheierii penale din 22.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalt a C de Casație și Justiție--Serviciul Teritorial Timi șoara, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 24.06.2009, sub nr-.
In motivarea recursului s-a arătat că încheierea atacată este netemeinică, deoarece printr-o interpretare eronată a materialului probator, a pericolului social și a prevederilor legale a fost înlocuită măsura arestării preventive cu măsura de a nu părăsi țara.
De asemenea s-a susținut de către parchet faptul că, lăsarea în libertate prezintă un real pericol pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în organele de justiție. Poziția conciliantă a inculpatului pe timpul cercetării judecătorești nu reprezintă altceva decît încercarea frauduloasă a acestuia de a convinge instanța că,în fapt el este victima părților vătămate nicidecum ele. Prin lăsarea în libertate inculpații ar putea influența martorii și victimele din dosar.
Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapte grave, periculoase pentru viața și siguranța cetățenilor.
Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpatul și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptei reținute în sarcina acestuia.
In ceea ce privește înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara Curtea constată că la acest moment procesual aceasta nu se justifică chiar dacă durata arestului este de 10 luni.de asemenea se constată că a fost audiat doar un martor și părțile vătămate prezente.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.
Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața și sănătatea cetățenilor.
Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul judecății, motiv pentru care nu se poate considera că menținerea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.
Față de cele reținute, se apreciază și că lăsarea inculpatului în libertate ar putea duce la zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea martorilor și a victimelor din cauză.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 38515pct. 2 lit. pr. pen va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalt a C de Casație și Justiție--Serviciul Teritorial Timi șoara, împotriva încheierii penale din 22.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Pe cale de consecință a casat încheierea penală recurată cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și rejudecând în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 instanța C.P.P. urmează a menține măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 60 zile,incepând cu data de 25.06.2009, constatând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, precum și pericolul social concret pentru ordinea publică
Potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului. Totodată, s-au menținut indiciile că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare al instanței, împrejurarea că fapta este una care atrage obligația statului de a lua măsurile pentru protecția cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare către stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul prev.art.38515alin.1 pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Timi șoara, împotriva încheierii penale de ședință din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează încheierea penală recurată cu privire la revocarea măsurii arestării preventive și rejudecând cauza, în.prev.art.3002p Cod Penal, raportat la prevederile art.160 p Cod Penal, menține măsura arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 60 zile începând cu data de astăzi 25 iunie 2009.
În temeiul prevederilor art.192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 25 Iunie 2009.
Ptr. Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -aflat în - - -
Președinte secție,
-
Grefier
Red.CM/29.09.09
Tehnored AJ/2 ex/2.07.09
Prima instanță: Trib. T -
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Ion
