Șantajul (art.194 cod penal). Sentința 78/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ NR. 78

Ședința publică de la 23 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Căliman Carmen judecător

- -- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă J - - Serviciul Teritorial Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre pronunțare cauza penală privind pe inculpații, și, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.3/P/2005 din 13.06.2005 al Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, astfel: inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art.194 alin.1 Cod penal; inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prevăzută de art.26 raportat la art.194 al.1 Cod penal, raportat la art.13 1 din Legea nr.78/2000, după casarea sentinței penale nr.46/2006 a Curții de APEL BACĂU și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în ședința publică din data de 15 mai 20008 susținerile fiind consemnate în încheierea din acea zi.

CURTEA

-deliberând-

Asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași nr.3/P/2005 din 13.06.2005, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:

-, zis"", fiul lui și, născut la 15.02.1951,în com. jud.I, CNP--, cetățean român, de etnie rrom,comerciant, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în sat., com.jud. I, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art.194 al.1C.penal,

-, zis "", fiul lui și,născut la 03.05.1978, în I, CNP_-, fără ocupație, cetățean român, de etnie rrom,căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în sat., com. jud.I, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev. de art. 194 al.1 penal;

-,fiul lui - și, născut la 06.06.1958, în com., jud. I, CNP- -, cetățean român, studii superioare, subcomisar de poliție,căsătorit, doi copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în I, str. - -,167.1019. C.1.6 jud.I, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prev. de art. 26 rap. la art.194 al.1 penal, rap.la art.13/1 Legea 78/2000.

S-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală învinuitului cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită prev. de art.254 al.1 penal rap. la art. 7 al.1 Legea 78/2000 și a unei infracțiuni de trafic de influență prev. de art. 257 al.1 penal rap. la art.7 al.1 Legea 78/2000.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut următoarea situație de fapt imputabilă inculpaților și calificată conform dispozitivului aceluiași act.

În decursul anului 2004, a avut o relație de afaceri cu, care domiciliază pe raza județului C și de la care urma să primească suma de 300 milioane lei, reprezentând prețul mărfii livrate. Această tranzacție nu a putut fi probată cu documente legale de către învinuit, care pretinde că în cursul lunii februarie 2005, i-ar fi comunicat că suma de 300 milioane lei pe care urma să i-o expedieze, precum și un leptop,au fost sustrase de numitul, din

În cursul zilei de 18 februarie 2005, însoțit de alți rromi s-a deplasat la postul de poliție și i-a solicitat șefului de post să-i precizeze unde locuiește " cumătrul său ", căruia urma să-i finalizeze o lucrare de construcție. Polițistul căruia i s-a părut suspect pretextul căutării i-a comunicat că dacă este cumătru ar trebui să-i cunoască domiciliul și a refuzat să-i dea informația solicitată( declarație 15.-18).

Deoarece dorea să intre în posesia banilor,cu toate că nu avea calitatea de parte vătămată a faptei de furt comisă la C, învinuitul s-a decis să apeleze la de poliție, care pe linia atribuțiilor de serviciu avea legături cu comunitatea rromilor, dar cu care întreținea și relații interpersonale care pot fi caracterizate ca fiind de amiciție.

În realizarea acestei intenții, în seara zilei de 18 februarie 2005, la ora 18,17 l-a apelat prin telefonul mobil și l-a trimis pe fiul său, zis" " să-l ia de la domiciliu cu mașina condusă de.

După ce s-au întâlnit, i-a relatat lui faptele și i-a solicitat să-l ajute să-l găsească pe, pentru a-l determina să restituie bunurile furate. Cererea a fost acceptată, astfel că învinuiții s-au deplasat la sediul poliției, unde a verificat baza de date referitoare la membrii familiei. Totodată, acesta din urmă a vorbit la telefon cu șeful postului de poliție și i-a solicitat să-l aștepte la serviciu, cu precizarea că are de rezolvat o problemă.

Învinuiții s-au deplasat ulterior la ultimul domiciliu din I al lui, dar nu l-au găsit, astfel că au plecat la, unde în același imobil locuiau și soția sa, fiica lor și ginerele.

a luat legătura cu -, șeful postului de poliție, de la care a solicitat relații pentru a afla unde locuiește, aducându-i la cunoștință faptul că acesta ar avea un băiat care datorează o sumă de bani unor rromi dar se ascunde de aceștia. Totodată, pentru a justifica un interes propriu cu privire la acțiunea ce o desfășura, a mai pretins că rromii care îl însoțeau îi datorează suma de 300 euro, dar nu i-o pot restitui, deoarece trebuie să o încaseze de la. Șeful de post nu le-a indicat unde locuiește familia, dar învinuiții au efectuat investigații proprii și au aflat că locuința se află în imediata apropriere a postului(15-18).

În jurul orei 21,00 învinuiții s-au deplasat la locația menționată unde i-a strigat pe membrii familiei. s-a deplasat la poartă unde comisarul de poliție și-a declinat calitatea oficială. Discuția a fost auzită de către, care i-a invitat pe cei trei învinuiți în holul locuinței.

le-a adus la cunoștință faptul că fiul lor ar fi comis un furt pe raza localității C și le-a solicitat date referitoare la locul unde poate fi găsit.La discuție a asistat și, care a fost trezit din somn. Soții au precizat că nu mențin legături cu fiul lor, dar le-au indicat o adresă din I la care putea fi găsit, moment în care în discuție au intervenit și, care le-au pus în vedere că în calitate de părinți sunt datori să le achite contravaloarea sumei de bani pretins a fi furată, precum și a leptopului,amenințându-i că în caz contrar îi vor spînzura, că le vor da foc la casă, după legea țigănească. Prin această conduită, învinuiții rromi au provocat o temere deosebită a membrilor familiei. Astfel după cum rezultă din declarația lui, fiul său cel mare în vârstă de 18 ani, care suferă de autism, a fost șocat de turnura evenimentelor.

Din conținutul declarațiilor date de persoanele amenințate rezultă faptul că avea înscrise pe o hârtie date despre toți membrii celor două familii, între care și o soră plecată în Italia, precum și cea referitoare la faptul că are un fiu, elev la școala generală despre care au afirmat că îl vor răpi, deoarece știau școala unde învață, la ce oră pleacă de acasă și când se întoarce de la cursuri.

de poliție a asistat pasiv la discuție, fără să ia atitudine față de conduita celorlalți doi învinuiți și mai mult decât atât le-a precizat că ar fi bine să-l caute pe fiul lor și să-l determine să restituie cele furate, deoarece altfel vor avea probleme cu rromii.

Conduita sa are semnificația complicității morale la săvârșit de și, completând prin aceasta actele materiale de complicitate efectuate anterior. Precizăm că episodul descris a durat aproximativ o oră.

În cele din urmă, soții le-au indicat o posibilă adresă la care ar fi locuit fiul lor, precum și numărul de telefon la care putea fi apelat, astfel că învinuiții au plecat la I unde l-au căutat pe, dar nu l-au găsit.

În dimineața zilei de 19.02.2005, a fost apelat de învinuiți de la telefonul 0740/-, care l-au anunțat că merg spre domiciliul său, iar după ce s-au întâlnit, s-au deplasat din nou la locuința familiei, unde i-au solicitat lui să-i comunice lui să se prezinte la poliție, pentru a purta noi discuții. Aceasta a refuzat, pretextând că este bolnavă, astfel că cel care s-a prezentat a fost.

În timp ce și se aflau într-o altă cameră, a discutat cu, i-a solicitat să-l contacteze pe cumnatul său și să-i pună în vedere să restituie bunurile sustrase.

Inculpații rromi au intrat în cameră, iar i-a relatat lui despre faptul că le-ar fi sustras suma de 300 milioane lei și un leptop, după care au început să profereze noi amenințări, în sensul că vor aduce toți țiganii la pentru a determina familia să restituie ceea ce s-a furat. a refuzat să mai poarte discuții și a plecat la domiciliu, unde indignat de cele ce se petreceau, a luat legătura telefonică cu inspectorul principal de poliție, care îi este cumătru și i-a relatat cele petrecute.

Acesta din urmă l-a apelat la telefon pe, reproșându-i comportamentul, cu mențiunea că se comportă ca un "recuperator" și l-a avertizat că în cazul în care se va mai deplasa la familia, îl va informa pe șeful

Avertismentul primit, l-a determinat pe să-și ia măsuri de precauție, astfel că l-a sunat la telefon pe, căruia i-a solicitat să formuleze "neapărat o sesizare penală", pe care să o depună la poliție, deoarece membrii familiei sunt revoltați de intimidările la care au fost supuși. Totodată i-a cerut să ia legătura cu partenerul de afaceri de la C, pentru a-l determina să sesizeze la rândul său organele de poliție cu privire la comiterea furtului de către.

În ziua de 19.02.2005, ca urmare a îndrumărilor date de, a depus o sesizare la. I, care a fost repartizată ulterior spre soluționare la Secția a IV a de poliție, unde a fost înregistrată cu număr general și nu în categoria cauzelor penale.

Totodată, a redactat un proces verbal de consemnare a plângerii orale, datat de 18.02.2005, care nu a fost prezentat șefului ierarhic, ce urma să dispună asupra soluționării prin rezoluție, pentru a crea o aparență de legalitate a acțiunilor desfășurate împreună cu învinuiții.

Între timp, partenerii din C le-au confirmat faptul că s-au restituit banii, fapt ce l-a determinat pe, să se prezinte la Secția a de poliție și "să-și retragă plângerea".

Prin sentința penală nr. 46/11.10.2006 a Curții de APEL BACĂUs -a dispus:

In temeiul art.11 pct.2 lit."a" cu referire la art.10 pct.1 lit."d" Cod pr.penală, achitarea inculpatului, zis "", ziul lui și, ns.la 15.02.1951 în com. jud.I, -, cetățean român, comerciant, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în sat, com. jud.I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit."a,b", Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

b)șantaj, prev. de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."a,b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

c)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."a,b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit. "b" Cod penal.

d)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."a,b" - persoană vătămată, fapt19.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit."a" Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.194 alin.1 Cod penal.

II. In temeiul art.11 pct.2 lit."a" cu referire la art.10 pct.1 lit."d" Cod pr.penală achitarea inculpatului, zis "", fiul lui și, ns.la 3.05.1978 în I, -, fără ocupație, cetățean român, de etnie rrom, căsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în sat, com. jud.I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

b)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

c)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal.

d)șantaj, prev.de art.194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit."b" Cod penal - persoană vătămată, faptă din 19.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit."a" Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art.194 alin.1 Cod penal.

III. In temeiul art.11 pct.2 lit."a" cu referire la art.10 lit."a" Cod pr.penală, achitarea inculpatului, fiul lui - și, ns.la 6.06.1958 în comuna, jud.I, -, cetățean români superioare, subcomisar de poliție, căsătorit, doi copii minori, fără antecedente penale, domiciliat în I, -, 167/.1019/. C /. 1/. 6, jud.I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, raportat la art.13/1 Legea nr.78/2000, modifi. - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

b)complicitate la șantaj, prev. de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

c)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal - autor.

d)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000. modificat - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

e)complicitate la șantaj, prev.la art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

f)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 18.02.2005;

toate cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal - autor.

g)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 19.02.2005, autor;

h)complicitate la șantaj, prev.de art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000, modif. - persoană vătămată, faptă din 19.02.2005, autor;

ambele cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal și toate cu aplicarea art.33 lit."a" Cod penal, prin schimbarea încadrării din art.26 rap.la art.194 alin.1 Cod penal, rap.la art.13/1 Legea nr.78/2000.

S-a luat act că în instanță inculpații au fost asistați de apărători angajați, iar la urmărire a fost asistat de apărător angajat doar inculpatul.

S-a luat act că părțile vătămate nu au solicitat cheltuieli judiciare.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției, conf.art.169 Legea 51/95, republicată, cu ref. la art.189 Cod pr.penal, a câte 40 lei Ron onorariu av.oficiu la pentru av. și av. - ambele din cadrul Baroului

In temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală cheltuieli judiciare de la fond și urmărire penală au rămas în sarcina statului.

Iar prin decizia penală nr. 1814/02.04/2007 a, hotărârea penală pronunțată de prima instanță a fost casată în totalitate, fără menținerea niciunui act procedural efectuat în cauză, și s-a dispus trimiterea acesteia spre rejudecare Curții de APEL BACĂU.

Cu ocazia rejudecării pe fond a cauzei, Curtea de APEL BACĂUa readministrat probele dispuse în cauză și a completat întreg materialul probator, conform indicațiilor date prin decizia de casare în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Situația de fapt descrisă în rechizitoriu, și amplu prezentată în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri, este în parte reală însă există și neconcordanțe asupra situației de fapt reale, vizibil sesizate de instanță și confirmate de probatoriul amplu administrat pe parcursul întregului proces penal, așa cum vor fi arătate în continuare.

În data de 18 februarie 2005, în timp ce se îndrepta spre locuință, inculpatul a fost contactat telefonic de inculpatul, rrom ce locuiește în satul, com., Județul I și informat despre intenția tatălui acestuia, inculpatul, de a introduce o plângere penală la sediul Pentru a primi informați în detaliu și a face investigațiile necesare în virtutea atribuțiilor speciale de serviciu date prin dispoziția nr.8/40/04.02.2005 emisă de conducerea IPJ. I (organizarea muncii informativ operative în rândul rromilor, inclusiv prin recrutarea de surse de informare proprii, luarea de măsuri specifice de prevenire, cunoașterea și atragerea la colaborare a liderilor rromilor, colaborarea cu unitățile de poliție din localități și județe limitrofe), inculpatul a fost de acord să fie contactat în aceeași seară și să investigheze plângerea cei doi petenți.

La sediul Poliției I, i-a relatat că i-a fost sustrasă o sumă de bani și bunuri în valoare de aproximativ 13000 euro, de o persoană pe nume de care locuiește în com., jud. Pentru că inculpatul a declarat că nu cunoaște carte, a fost redactat un proces verbal de consemnare a plângerii orale, ( plângerea formulată ulterior în scris fost depusă la secția 4 Poliției din Mun. I) și, în baza acestei plângeri, la insistența inculpatului care a afirmat că furtul a fost comis pe raza localității, cei trei inculpați însoțiți de, șofer, s-au deplasat la sediul Postului de Poliție, jud.

La sediul Postului de Poliție, inculpatul a intrat singur în post, a purtat discuții cu șeful de post și cu adjunctul acestuia pe marginea plângerii formulate de inculpații și a cerut informații legate de domiciliul familiei. Nu i-au putut fi furnizate relații, însă a fost asigurat că se vor face a doua zi demersuri pentru obținerea relațiilor solicitate.

să revină a doua zi, inculpatul a părăsit sediul poliției cu intenția de a se reîntoarce în I, însă la ieșirea din Postul de Poliție, acesta a fost anunțat de inculpatul că între timp a aflat întâmplător de imobilul în care locuiește persoana căutată și că intenționează să meargă la domiciliul fam. care locuia vis - a vis de sediul poliției.

Inculpatul a insistat să se reîntoarcă în I pentru a relua cercetările a doua zi, după ce vor face verificările lucrătorii de la post, însă inculpatul nu a fost de acord și singur s-a îndreptat spre locuința fam.. Când inculpatul s-a apropiat de locuința fam., inc. purta discuții cu proprietara locuinței, partea vătămată. Inculpatul s-a prezentat și a întrebat-o pe partea vătămată dacă soțul acesteia, este acasă și dacă poate vorbi cu acesta, relatându-i totodată împrejurarea pentru care este căutat fiul acestora,. Din locuință a ieșit, care i-a invitat în curtea locuinței pe toți trei inculpații, întrucât între timp s-a apropriat de curtea locuinței și inc., și care, a confirmat împrejurarea că au un fiu pe nume dar că acesta este plecat de la domiciliu, că nu-i cunoaște adresa, (avea cunoștințe vagi că ar exista o adresă în mun. I), că vine rar la domiciliu și că este un copil problemă, fiind chiar și arestat. L-a asigurat pe inc. că se va informa de adresa fiului său și că va comunica răspunsul la sediul Postului de Poliție.

În acest timp, inculpatul a continuat discuțiile cu partea vătămată, dar și cu fiica acesteia care locuia în același imobil, le-a cerut celor două părți vătămate adresa lui, iar după ce a primit o adresă din I iar inculpatul le-a lăsat numărul său de telefon a părăsit imobilul însoțit de inc., au urcat în mașină și s-au reîntors în

Din conținutul depozițiilor martorilor oculari, și, audiați în fața instanței a se vedea fila 289, 290, 295 ds. rezultă că discuțiile cu fam. s-au purtat pe un ton civilizat, nu s-au proferat injurii și amenințări, iar la sediul Postului de Poliție nu a fost depusă nicio plângere vis - a vis de conduita celor doi inculpați.

A doua zi de dimineață, în timp ce inculpatul -. se afla la birou, a venit inculpatul și l-a întrebat dacă s-au făcut demersuri în soluționarea plângerii sale. Răspunsul a fost negativ, pentru că se aștepta răspuns de la lucrătorii de poliție din, și în aceste condiții inc. a insistat să se reîntoarcă în. În aceeași zi în jurul orelor 8,45, cei trei inculpați însoțiți de același șofer au ajuns la sediul Postului de Poliție. În sediu a intrat doar inculpatul, le-a cerut informați șefului de post și adjunctului acestuia și le-a adus la cunoștință că din fișa de cazier a persoanei căutate, fișă verificată în aceeași dimineață de inculpatul, rezulta că persoana căutată C, figurează cu antecedente penale și locuiește în aproprierea sediului postului de poliție. În urma informațiilor primite adjunctul șefului de post s-a deplasat la locuința fam. a cerut informații despre persoana căutată și s-a reîntors la sediu. În urma acestuia a venit la sediul postului de poliție căruia i s-a adus la cunoștință plângerea formulată împotriva cumnatului acestuia și intenția de a obține informații legate de actualul domiciliu pentru a intra în posesia bunurilor sustrase. Acesta i-a informat pe lucrătorii de poliție că nu are cunoștință de locul unde se află dar că bănuiește că acesta s-ar afla prin Mun.

După aproximativ 10 min. a fost condus spre ieșirea din post și aici a fost interpelat de inc.,care insistent, l- a rugat să facă demersuri pentru a afla unde locuiește, relatându-i totodată împrejurările în care a fost păgubit. În aceste condiții inc. a aflat că pretinsa faptă de furt s-a comis pe raza Jud. C și că de fapt nu mai avea competența de a face investigații.

S-au reîntors la I cu aceeași mașină, și la sediul IPJ I inculpații și au fost îndrumați să facă plângere scrisă la organul de cercetare penală competent.

Aceiași martori audiați în mod nemijlocit de instanța de judecată, inclusiv lucrătorii de poliție de la sediul Postului de Poliție, au declarat că discuțiile s - au purtat pe un ton civilizat și nu s-au proferat injurii și nici amenințări.

Potrivit dispozițiilor art. 194 pen. constituie infracțiunea de șantaj, constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul.

este o infracțiune contra libertății psihice sau morale a persoanei care constă în constrângerea unei persoane prin violență sau amenințare să dea, să facă să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi un folos injust, pentru sine sau pentru altul.

Constrângerea prin violență presupune exercitarea unor acte materiale ce intră în latura obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 180. pen. iar constrângerea prin amenințare constă într-o acțiune de insuflare a temerii că victima, soțul ei sau o rudă apropiată vor suporta efectele unei infracțiuni sau ale unei fapte păgubitoare. Ceea ce este important este ca amenințarea să fie injustă (contra legem) și determinată, iar săvârșirea faptei ce constituie obiectul amenințării să fie iminentă sau viitoare. Actele de constrângere vizează silirea victimei să dea să facă să nu facă sau să sufere ceva dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos pentru sine sau pentru altul. Să dea înseamnă remiterea de către victimă a unui bun. Să facă înseamnă a presta o activitate. Să nu facă înseamnă abținerea de la o anumită conduită. Să sufere înseamnă suportarea unui prejudiciu material sau nepatrimonial.

Raportul de cauzalitate între acțiunea de constrângere și starea de temere a victimei este, de asemenea, un element necesar pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii.

Intenția făptuitorului de a săvârșii acțiunea nu întregește latura subiectivă a infracțiunii dacă nu are ca scop dobândirea unui folos ilicit pentru sine sau pentru altul.

Din analiza celor mai sus expuse rezultă fără putere de tăgadă că faptele celor trei inculpați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, dat fiind împrejurarea că din conținutul întregului probatoriu administrat în mod nemijlocit, public și contradictoriu nu s - a făcut dovada că la datele de 18 și 19 februarie 2005 s-au proferat amenințări la adresa celor patru victime ale infracțiunii pentru inculpații au fost cercetați. Administrat într-o primă fază procesuală și ulterior urmare a rejudecării cauzei, probatoriul relevă existența unui interes just în promovarea plângerii de sustragere a bunurilor de persoana, persoană care așa cum arată martorii a acoperit pe parcursul cercetărilor penale din prezenta cauză prejudiciu cauzat inculpaților și, dar și împrejurarea că la datele mai sus menționate discuțiile purtate de inculpați cu victimele au fost civilizate și oricum nu au fost de natură a le induce o temere puternică de natură de a le paraliza simțurile și de a acționa în mod silit în interesul material al inculpaților.

Pe de altă parte și în condițiile în care cei doi inculpați ar fi proferat amenințări sub forma celor expuse singular de victime, este de reținut că, pentru a exista o complicitate morală din partea inculpatului acesta ar fi trebuit să prevadă, să cunoască și să aibă convingerea că autorii vor săvârși o faptă penală și, în mod intenționat i- ajutat la săvârșirea acesteia. Or, acest lucru nu este dovedit de nicio probă administrată în cauză și este nedrept să se concluzioneze fără suport real asupra existenței acordului tacit și expres, dar și asupra existenței unei înțelegeri concomitente sau, mai mult, anterioară a acestor trei inculpați în comiterea faptei de șantaj. Simpla prezență a inculpatului, circumscrisă activității profesionale conform atribuțiilor sale de serviciu speciale în ceea ce privește etnia rromă, la locul unde s-au purtat discuțiile între părți nu îl poate transforma într-un complice moral, atâta timp cât acesta nu a exercitat acte de complicitate la așa zisa constrângere și nu a existat scopul dobândirii în mod injust a unui folos.

Din probele administrate în cauză nu rezultă că părțile vătămate au fost constrânse, că le-a fost anihilată libertatea de a se opune pretențiilor inculpaților, condiție esențială în constituirea elementului regens al infracțiunii de șantaj, eventualul ton agresiv folosit în genere de rromi, nu poate conduce automat la concluzionarea că aceștia au proferat amenințări, iar despre obținerea unui folos material injust nu se poate vorbi întrucât martorii audiați în cauză, și, au arătat că inculpații rromi nu au amenințat victimele și au urmărit doar restituirea unor bunuri de care fuseseră efectiv păgubiți de către o terță persoană și nu de victimele din cauză.

În virtutea celor expuse, se poate constata că faptele inculpatului -. nu au cauzat vătămări intereselor legale ale unei persoane și în aceste condiții nu se poate aprecia că a existat din partea acestuia vreun act de abuz în serviciu împotriva intereselor părților vătămate din cauză.

Cu privire la interceptările convorbirilor purtate de inculpați se reține că la dosarul cauzei au fost depuse încheierile nr. 1/S/2005, 2/S/2005 și 3/S/2005 de autorizare a convorbirilor telefonice emise în datele de 11. 02.2005, 06.04.2005 și 10. 03. 2005, încheieri motivate, date de președintele Curții de Apel Iași și care nu pot fi înlăturate sub motivarea că au fost emise prin încălcarea dispozițiilor art. 91/1, art. 91/3 pct. 2 și 6 pr. pen. acestea fiind emise potrivit dispozițiilor procedurale existente în vigoare la data sesizării instanței, febr.- aprilie 2005.

În condițiile în care se susține că aceste încheieri au fost emise în fals și antedatate persoana interesată se poate înscrie cu acțiune în fals împotriva persoanelor vinovate. Cum asupra veridicității acestor acte emise de instanță nu există îndoială eventualele presupuneri nefiind dovedite urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate și nereale.

Aceste autorizații au avut în vedere infracțiuni de corupție pentru care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală, iar conținutul acestor convorbiri telefonice nu conduc, prin informațiile culese la stabilirea vinovăției inculpaților, aspectele înfățișate privind aspecte colaterale cauzei și irelevante sub aspectul reținerii infracțiunilor de șantaj.

Situația de fapt astfel reținută de instanță rezultă din: Ordonanța de extindere a urmăririi penale și rezoluția de începere a urmăririi penale, filele 1-3;Rezoluții emise de procuror prin care se dispune efectuarea unor acte de către ofițerii de poliție judiciară, filele 4-10,Rezoluția prin care s-a dispus ca urmărirea penală să fie continuată de procuror, fila 11; Declarații martori, filele 13-34;Adrese din partea I privind fișa postului, planificarea serviciilor privind pe, filele 35-39,Adresa PJ. I privind relații despre plângerile depuse de către, filele 40-45;Adresa I privind modul de soluționare a plângerii depuse de, filele 46-51; Adresa către Curtea de Apel Iași pentru obținerea autorizațiilor de interceptare a convorbirilor telefonice și către pentru efectuarea interceptărilor, filele 54-63; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data de 16.02.2005, fila 65; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 17.02.2005, filele 67-70; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 18.02.2005, filele 71-72; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 19.02.2005, filele 73-78; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 20.02.2005, filele 79-80; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data de 23.02.2005, fila 81; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data de 26.02.2005, filele 82-84; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 27.02.2005, filele 85-86; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 28.02.2005, filele 87-88; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data din 01.03.2005 filele 89-92;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 02.03.2005, fila 93; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 04.03.2005, filele 94-95; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 06.03.2005, fila 96; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 07.03.2005 filele 97-101; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 09.03.2005, filele 102-103; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 14.03.2005, filele 104-106; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 15.03.2005, filele 107-112; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 16.03.2005, filele 113-115;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 17.03.2005, filele 116-117; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 23.05.2005, fila 118; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 24.05.2005, filele 119-120;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 25.03.2005, fila 121; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 28.03.2005, filele 122-123; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 29.03.2005, fila 124,; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 01.04.2005, fila 125;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 04.04.2005, filele 126;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 5.04.2005, fila 128; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 06.04.2005, filele 129; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 09.04.2005, filele 132;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 10.04.2005, filele 134; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 12.04.2005, filele 137; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 13.04.2005, Proces-verbal consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 13.04.2005, fila 144;Proces-verbal consemnare din data 18.04.2005, fila 145; Proces-verbal de consemnare 19.04.2005, fila 146-147; Proces-verbal de consemnare din data 20.04.2005; Proces-verbal de consemnare din data 21.04.2005, filele 156;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 22.04.2005, filele 164;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 23.04.2005, filele 166; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data de 25.04.2005, filele 168; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 26.04.2005, filele 170;Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data din data 27.04.2005, filele 172; Proces-verbal de consemnare și redare a convorbirii telefonice din data 30.04.2005, filele 175-176; Proces verbal de consemnare și redare a convorbirilor telefonice din data de 06.05.2005, filele 177-178; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, de aducere la cunoștință a învinuirii, delegație avocat, cazier, declarații învinuit, filele 183-190; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, de aducere la cunoștință a învinuirii, delegație avocat, cazier, declarații învinuit, filele 191-199; Proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, de aducere la cunoștință a învinuirii, delegație avocat, cazier, declarații învinuit, filele 200-231; Ordonanță prin care a fost obligat să nu părăsească țara, comunicări, încheiere de prelungire de către Curtea de Apel Iașia măsurii filele 231-237;Cerere probe și înscrisuri prezentate de acesta, filele 238-242, coroborat cu declarațiile inculpaților și a victimelor.

Pentru toate aceste considerente, instanța urmează să constate că faptele pentru care inculpații, și, le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost cercetați și să se dispună achitarea în conf. cu art. 11 pct. 2 lit. a pr. pen. corob. cu art. 10 lit.d pr. pen.

Având în vedere și încadrarea juridică dată prin actul de sesizare instanța:

În temeiul art. 334 pr. pen. va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 194 alin. 1 pen. în trei infracțiuni de șantaj, fapte din data de 18. 02. 2005, prev. de art. 194 alin.1 pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. părți vătămate, și, și o singură infracțiune de șantaj, faptă din data de 19.02. 2005, prev. de art. 194 alin.1 pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, toate cu aplic. art. 33 lit. a pen.

II. În temeiul art. 334 pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 194 alin.1 pen. în trei infracțiuni de șantaj, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 194 alin.1 pen. părți vătămate, și, și o singură infracțiune de șantaj, faptă din data de 19.02.2005, prev. de art. 194 alin.1 pen. parte vătămată, toate cu aplic. art. 33 lit. a pen.

III. În temeiul art. 334 pr. pen. se va dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 pen. și art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, în trei infracțiuni de complicitate la șantaj, autor fiind, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.1 pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, părți vătămate, și, trei infracțiuni de complicitate la șantaj, autor fiind, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.1 pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, părți vătămate, și, două infracțiuni de complicitate la șantaj, autori fiind și, fapte din data de 19.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.1 pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, părte vătămată, toate cu aplic. art. 33 lit. a pen.

În temeiul art. 14, 346 pr. pen. corob. cu art. 998 civ. se va lua act că părțile, și nu au înțeles să se constituie părți civile în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 334 pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 194 alin. 1 pen. în trei infracțiuni de șantaj, fapte din data de 18. 02. 2005, prev. de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. părți vătămate, și, și o singură infracțiune de șantaj, faptă din data de 19.02. 2005, prev. de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, toate cu aplic. art. 33 lit. a pen. și în consecință,

In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr. pen. corob. cu art. 10 lit. d pr. pen. achită inculpatul, zis, fiul lui și, născut la data de 15.02.1951 în com., Jud. I, CNP -, cetățenie română, comerciant, căsătorit, recidivist, domiciliat în sat, com., Jud. I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a), șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02,2005.

b). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

c). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

d). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. parte vătămată, faptă din data de 19.02.2005.

II.In temeiul art. 334 pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice
pentru inculpatul, dintr-
singură infracțiune prevăzută de art. 194 alin.l pen. în trei infracțiuni de
șantaj, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 194 alin.l pen. părți
vătămate, și
, și o singură infracțiune de șantaj, faptă din data de 19.02.2005, prev. de art. 194 alin.l pen. parte vătămată, toate cu aplic. art.33 lit. a pen. și în consecință,

In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr. pen. corob. cu art. 10 lit. d pr. pen. achită inculpatul zis, fiul lui și, născut la data de 03.05.1978 în I, CNP -, cetățenie română, fără ocupație, căsătorit, reabilitat, domiciliat în sat,., Jud. I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a), șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

b). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

c). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

d). șantaj, prevăzută de art. 194 alin.l pen. parte vătămată, faptă din data de 19.02.2005.

III. In temeiul art. 334 pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul, dintr-o singură infracțiune prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin. 1 pen. și art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, în trei infracțiuni de complicitate la șantaj, autor fiind, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, părți vătămate, și, trei infracțiuni de complicitate la șantaj, autor fiind, fapte din data de 18.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, părți vătămate, și, două infracțiuni de complicitate la șantaj, autori fiind și, fapte din data de 19.02. 2005, prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și la art. 13/1 din Lg. nr. 78/2000, parte vătămată, toate cu aplic, art. 33 lit. a pen. și în consecință,

In temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr. pen. corob. cu art. 10 lit. d pr. pen. achită inculpatul, fiul lui - și, născut la data de 06.06.1958 în, jud. I, CNP -, cetățenie română, studii superioare, subcomisar de poliție, căsătorit, doi copii, fără antecedente penale, domiciliat în I, - -, nr. 167,. 1019 se. C.6 Jud. I, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

a), complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

b). complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

c). complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005. autor pentru toate faptele fiind,

d). complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

e). complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005.

f). complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 18.02.2005. autor fiind pentru toate faptele,

g).complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 19.02.2005. autor,

h).complicitate la șantaj, prevăzută de art. 26 rap. la art. 194 alin.l pen. și art. 13/1 din. Lg. nr. 78/2000, modificată, parte vătămată, faptă din data de 19.02.2005. autor,

In temeiul art. 14, 346 pr. pen. corob. cu art. 998 civ. ia act că părțile vătămate, și nu s - au constituit părți civile în cauză.

Constată că inculpații au fost asistați de apărători aleși.

In temeiul art. 192 alin.3Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul și și de la comunicare pentru celelalte părți.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.05.2008.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.sent.

Tehnored.

3 ex.

2/3.06.2008

Președinte:Căliman Carmen
Judecători:Căliman Carmen, Patriche Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Șantajul (art.194 cod penal). Sentința 78/2008. Curtea de Apel Bacau