Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 169/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 169/2009
Ședința publică din 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
JUDECĂTOR 3: Maria Elena
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 227/3.11.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că inculpatul recurent, prin avocat, a depus la dosar memoriu cu motivele de recurs.
Instanța constată că nu sunt alte cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate. În principal solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, lipsind intenția specifică de a induce în eroare. Arată că la data emiterii filelor CEC inculpatul avea reprezentarea clară că societatea avea disponibilul bănesc, chiar martorii audiați în fața instanței arătând că urma să intre sume în contul societății importante sume de bani. În subsidiar solicită reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat integral, iar inculpatul nu are antecedente penale.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală. Arată că vinovăția inculpatului nu poate fi contestată față de împrejurările concrete în care acesta a comis fapta, inculpatul emițând filele CEC în timp ce societatea era în lichidare. Apreciază că instanța a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate cu privire atât la cuantumului acesteia, cât și la modalitatea de executare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 155/30.05.2008 a Judecătoriei Mediașa fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27.02.1981 în de, jud. M, cu domiciliul în, str. -, -. 1,. 2,. 5, jud. M, -, în baza art. 215 alin. 4 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cu un prejudiciu de 1225 RON.
S-au aplicat dispozițiile art. 71, 64 lit. a-c Cod penal.
În baza art. 81, 82 Cod penal a fost dispusă suspendare condiționată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani.
A fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din Cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească către partea civilă Euro Leasing Mediaș suma de 1225 RON, cu titlul de despăgubiri.
A fost obligat inculpatul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 600 RON.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, în data de 09.06.2006, inculpatul s-a prezentat la sediul Euro Leasing Mediaș, a procedat la achiziționarea a 2 motociclete pentru care s-au încheiat facturile nr. - și nr. -, și a convenit cu societatea vânzătoare asupra modalității de plată a prețului în sensul că avansul să fie achitat cu filele - BA 313 0 - și BA 313 0 -, iar diferența într-o perioadă de 2 ani, în rate lunare.
Filele au fost introduse la plată, însă Banca Transilvania a refuzat plata pentru lipsă disponibil în cont și pentru că societatea era în interdicție bancară.
au fost ridicate de inculpat, pentru repararea acestora a fost necesară suma de 1255 euro, suma cu care Euro Leasing Mediaș, se constituie parte civilă.
Potrivit relațiilor comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, filele 171-175 dosar, era în dizolvare judiciară, la data de 17 aprilie 2006 fost numit administrator judiciar al acesteia numitul care audiat fiind, la fila 211 dosar instanță de fond a confirmat că nu a mandatat pe inculpat pentru cumpărarea celor 2 motociclete, nu i-a pus la dispoziție și autorizat folosirea de file De asemenea a arătat că, inculpatul avea cunoștință în permanență despre situația financiară a societății.
Reținând vinovăția inculpatului instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare, având în vedere pericolul social al faptei săvârșite, comportamentul inculpatului, lipsa acestuia de la judecarea cauzei.
Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1255 RON către partea civilă Euro Leasing Mediaș, sumă reprezentând contravaloarea despăgubirilor cu reparațiile efectuate celor două motociclete pentru aducerea lor în stare de funcționare, și s-a înlăturat răspunderea civilă a întrucât s-a constatat că inculpatul a acționat în interes propriu, fără un mandat din partea societății.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul, și partea civilă Euro Leasing Mediaș.
În apelul formulat inculpatul a criticat sentința instanței de fond sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, în condițiile în care faptei îi lipsește elementul subiectiv, intenția, întrucât acesta a adus la cunoștința părții civile faptul că nu are disponibil bănesc necesar și că avea de încasat o sumă mare de bani, inculpatul acționând în calitate de mandatar, el neavând posibilitatea de a controla fluxul financiara al societății.
La rândul său, partea civilă a criticat sentința instanței de fond întrucât a obligat inculpatul la plata sumei de 1225 RON și nu la suma de 1225 euro așa cum s-a solicitat, iar, pe de altă parte, nu i s-au acordat cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat, deși, au fost dovedite cu chitanță la dosar.
Prin decizia penală nr. 227/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- s-a hotărât următoarele:
A fost admis apelul părții civile EURO LEASING Mediaș prin și apelul inculpat, împotriva sentinței penale nr. 155 din 30.05.2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș pe care a desființat-o în parte și judecând în fond:
În baza art. 71 alin. 3.Cod Penal s-a înlăturat din sentința apelată aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a teza
În baza art. 71 alin. 5.Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, art. 346.C.P.P. a fost obligat inculpatul în solidar cu parte responsabilă civilmente la plata despăgubirilor în sumă de 1225 euro către partea civilă EURO LEASING Mediaș.
În baza art. 193 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare părții civile în sumă de 500 lei.
În baza art. 191 alin. 1 cu aplicarea art. 191 alin. 3.C.P.P. s-a dispus ca plata cheltuielilor judiciare datorate statului în sumă de 600 lei efectuate la instanța de fond să fie achitate în solidar cu partea responsabilă civilmente.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
În ceea ce privește apelul inculpatului, tribunalul a constatat, față de probele administrate în cauză (plângerea penală, facturi, acte ale părții civile, declarația părții responsabile civilmente, contractul de leasing, act adițional, deviz de lucrări, procesul verbal de predare primire, declarația inculpatului, declarațiile martorilor și, de raportul tehnico-științific), că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, făcând o corectă încadrare juridică a faptei.
Apărarea inculpatului potrivit căreia, acesta a acționat fără intenția de a induce în eroare, este contrazisă de declarațiile martorilor (fila 124 dos. ), (fila 154 dos. fond), potrivit cărora inculpatul a dat asigurări reprezentantului părții civile, în sensul că are bani în cont, prezentându-i și un document potrivit căruia are de încasat o sumă mare de bani.
În acest context, nu s-a putut susține faptul că inculpatul a adus la cunoștința părții civile că nu are disponibil bănesc, acesta recunoscând în faza de cercetare penală faptul că, la data de 06.06.2006 societatea nu avea disponibil în cont (fila 42 dos ), de altfel și martorul (fila 214 dos. fond) a relatat întâmplarea potrivit căreia inculpatul avea permanent cunoștință despre situația financiară a societății, fiind împuternicit să efectueze acte comerciale, astfel că, nici apărarea inculpatului potrivit căreia nu avea cunoștință de situația financiară a firmei nu poate fi reținută.
În schimb apelul inculpatului s-a privit a fi fondat sub aspectul cuantumului pedepsei accesorii, interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal, apărând a fi excesivă față de natura faptei săvârșite, de împrejurările comiterii acesteia, de gravitatea medie și de pedeapsa de 3 ani aplicată inculpatului, dar și față de persoana acestuia, care este infractor primar.
În acest context, tribunalul, față de dispozițiile art. 71 Cod penal, art. 3 protocolul nr. 1 al Convenției europene a Drepturilor Omului, a înlăturat din sentința apelată aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal.
De asemenea, tribunalul văzând dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal, potrivit cărora, pedeapsa accesorie se suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, constatând că instanța de fond nu a suspendat și pedeapsa accesorie, a dispus, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În ceea ce privește apelul părții civile, tribunalul a constatat că, prin constituirea de parte civilă s-a solicitat plata sumei de 1255 euro (fila 24 dos. ) iar prin dispozitivul sentinței apelate, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1255 RON.
Deși prin încheierea camerei de Consiliu din 20.06.2008 instanța de fond a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței penale nr. 155/2008 indicând suma de 1225 euro, în loc de 1225 RON, suma reală cu care s-a constituit parte civilă în cauză Euro Leasing Mediaș, este 1255 euro (fila 24 dos., fila 40 dos p) sumă la plata căreia urmând a fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente.
În ceea ce privește obligarea la plată a părții responsabile civilmente, tribunalul a constatat că, în mod greșit instanța de fond a înlăturat răspunderea civilă a, considerând că inculpatul a acționat în interes propriu atât timp cât, prin procura autentificată la data de 05.05.2006, asociatul unic al îl împuternicește pe inculpat să controleze activitatea societății să efectueze comenzi, să încheie contracte și să facă operațiuni bancare ( fila 83 dos. ), iar inculpatul recunoaște în faza de urmărire penală faptul că a cerut împuternicirea să reprezinte societatea de la martorul (fila 42 dos. p).
De asemenea, martorul afirmă faptul că a dat împuternicire inculpatului pentru a efectua diverse acte comerciale ( fila 214. fond) dar nu a cunoscut intenția inculpatului de a cumpăra cele două motociclete ori, condițiile în care inculpatul a primit un mandat general, pentru a efectua acte comerciale, nu, se poate susține că pentru achiziționarea celor două motociclete nu a avut mandat, nefiind necesar și un mandat special în acest sens.
În consecință, tribunalul a constatat că are calitatea de persoană chemată în procesul penal să răspundă pentru pagubele provocate de fapta inculpatului, în sensul dispozițiilor art. 24 alin. 3 Cod penal, fiind deci, parte responsabilă civilmente, motiv pentru care a fost obligată, în solidar cu inculpatul la plata sumei de 1255 euro către partea civilă.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
Recursul a fost declarat în termen.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată sub aspect penal, susținând că fapta nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune și în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.
Criticile formulate de inculpat se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 14 și 18 Cod procedură penală.
Instanțele au administrat probele necesare elucidării laturii obiective și subiective a cauzei, reținând corect starea de fapt din care rezultă că inculpatul a emis un CEC, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, pricinuind o pagubă posesorului CEC-ului, prin achiziționarea a două motociclete.
Raportat la această stare de fapt instanța a făcut o justă încadrare juridică a faptei, neexistând o contradicție esențială, evidentă și de necontroversat între starea de fapt reținută prin hotărâre și cea rezultată din probele dosarului.
Privind individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de recurs apreciază că acest motiv de recurs este fondat.
Ținând seama de vârsta inculpatului, de împrejurarea că nu are antecedente penale, de faptul că cele două motociclete au fost restituite, instanța apreciază că se impune reducerea pedepsei la 2 ani închisoare, prin reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74, 76 Cod penal.
Privind conținutul pedepsei accesorii instanța apreciază că nu se justifică privarea dreptului de a alege al inculpatului.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală, instanța va admite recursul inculpatului, va casa hotărârea atacată și sentința primei instanțe, sub aspect penal, și rejudecând, va reduce cuantumul pedepsei la 2 ani închisoare, aplicând dispozițiile art. 81, 82 Cod penal, înlăturând din conținutul pedepsei accesorii dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a I-a Cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 227/3.11.2008 pronunțate de Tribunalul Sibiu în dosar penal nr-.
Casează decizia penală atacată, cât și sentința penală nr. 155/30.05.2008 a Judecătoriei Mediaș numai sub aspectul individualizării sancțiunii penale aplicate inculpatului și a conținutului pedepsei accesorii și procedând la rejudecare, în aceste limite:
Face aplicațiunea art. 74, 76 Cod penal și stabilește pedeapsa aplicată inculpatului la 2 ani închisoare.
Stabilește termenul de încercare la 4 ani.
Înlătură din conținutul pedepsei accesorii dispozițiile art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Menține toate celelalte dispoziții ale hotărârilor penale atacate.
În baza art. 192 al. 3 Cod pr. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 75 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și al Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./31.03.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Leontin CorașJudecători:Leontin Coraș, Tiberiu Peter, Maria Elena