Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 20/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 20
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță
JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru
- -
GREFIER:
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul G, împotriva deciziei penale nr. 259/A din data de 07 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av..
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Av. - față de cererea formulată la termenul anterior - precizează că nu a reușit să depună înscrisuri întrucât inculpatul nu a dat numele și adresa completă la care locuia și nu mai poate solicita un termen în acest sens.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare întrucât inculpatul nu a știut de acest dosar și a fost în imposibilitate de anunța instanța adresa unde locuia fără forme legale, el fiind citat la o adresă unde nu mai locuia de aproximativ 14 ani și nici nu s-au făcut demersuri pentru a identifica alte adrese. În acest condiții, consideră că i-a fost încălcat inculpatului dreptul la apărare.
Pe fondul cauzei, precizează că inculpatul a fost condamnat doar în baza declarațiilor a două persoane, care nu au fost martori direcți, ci au declarat: una că l-a văzut pe inculpat că vorbea cu partea vătămată, iar una că l-a auzit vorbind la telefon, deci nu a fost dovedită ducerea în eroare a părții vătămate, nefiind îndeplinite condițiile existenței infracțiunii de înșelăciune sub aspectul laturii subiective. Pentru acest motiv solicită achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d
C.P.P.Reprezentantul Ministerului Public consideră că s-a respectat procedura de citare cu inculpatul și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat - având cuvântul - arată că nu mai domiciliază la adresa la care a fost citat de 15 ani, nu a știut de proces și lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 259/AP/07.10.2009 a Tribunalului Neamțs -a dispus n baza art. 379 pct.1 lit. b Cod procedură penală, respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 193/30.04.2009 pronunțată de Judecătoria Târgu -
S-a menținut sentința apelată.
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie penală, Tribunalul Neamța reținut:
Prin sentința penală nr. 193/30.04.2009, pronunțată de Judecătoria Târgu -N, în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 al.1 Cod penal.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 379 de zile, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2626/7.10.2004, pronunțată de Judecătoria Botoșani.
În baza art.71 alin. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 al.1 lit. a teza II și lit. b Cod penal, pe durata pedepsei aplicate.
A fost obligat inculpatul la plata, către partea vătămată, a sumei de 700 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.,ț nr. 1399/P/2008, din 03.12.2008, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului - G, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.
În cursul lunii aprilie 2008, partea vătămată, aflată la tratament în stațiunea încredințat un telefon mobil inculpatului Întrucât telefonul mobil al părții vătămate, pentru convorbiri, nu avea semnal, inculpatul a făcut-o să creadă că este. Profitând de vârsta și nepriceperea părții vătămate, acesta a convins- că poate repara telefonul. De asemenea acesta a convins partea vătămată să îi dea suma de 30 lei pentru a-i cumpăra o cartelă pentru telefonul respectiv.
La scurt timp, învinuitul a folosit telefonul cu numărul respectiv, în formalitățile de încheiere a unui contract de asigurare, așa cum rezultă din declarația martorei, coroborate cu lista convorbirilor efectuate de pe numărul de telefon al părții vătămate în perioada respectivă.
Din declarația martorei, coroborate cu copiile din registrul de cazare a hotelului din stațiunea, rezultă că inculpatul a fost cazat în acest hotel, la data comiterii faptei.
Situația de fapt astfel reținută rezultă din plângerea și declarația părții vătămate, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din 27.06.2008 și din 10.06.2008, copia registrului de evidență cazărilor a hotelului și declarațiile martorilor și.
S-a constatat că în drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, din art. 215 al. 1 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal.
Față de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, împrejurările comiterii acestora, urmările produse precum și elementele care caracterizează persoana și conduita inculpatului, instanța a apreciat că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins față de inculpat prin aplicarea unei pedepse privative de libertate.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal, s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de pedeapsă de 379 de zile de închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 2 luni, aplicată prin sentința penală 2626/2004 pronunțată de Judecătoria Botoșani.
În baza art. 71 al. 2 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b Cod penal. pe durata pedepsei aplicate.
Constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în baza art. 14, 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata, către partea vătămată, a despăgubirilor civile solicitate, despăgubiri reprezentând c/v telefonului mobil și a sumei de bani nerestituite.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul
În susținerea apelului, inculpatul arată că a fost condamnat fără să fie încunoștințat despre judecarea cauzei și abia la 14.07.2009, când a fost ridicat de poliție a aflat despre condamnare. Nu a fost căutat pentru a da declarație în cursul anchetei.
Tribunalul, analizând apelul inculpatului, în raport de motivul invocat și în raport de dispozițiile art. 371 Cod procedură penală, a reținut următoarele:
Inculpatul Gaf ormulat apel împotriva sentinței penale nr. 193/30.04.2009, pronunțată de Judecătoria Târgu -N, în condițiile art. 365 Cod procedură penală, întrucât nu a fost prezent la nici un termen și nici la ședința în care au avut loc dezbaterile.
Prezent în instanță, în apel, inculpatul a fost ascultat și a declarat că nu recunoaște săvârșirea faptelor și că a fost o neînțelegere cu partea vătămată, cărei trebuia să-i repare telefonul mobil.
Apărările inculpatului nu sunt fundamentate.
Sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Procedura de citare a inculpatului a fost îndeplinită la adresa conformă datelor de stare civilă ale inculpatului, adresă confirmată și de inculpat prin indicarea acesteia, cu ocazia încheierii contractului de asigurare aflat la fila 29 din, precum și la îndeplinirea formalităților de cazare la stațiunea balneară - fila 23 Această adresă figurează și la Serviciul de cazier judiciar. Afirmația inculpatului, că ar fi locuit în D, nu este susținută de nicio probă și, dacă ar fi fost reală, acest domiciliu ar fi fost indicat de inculpat în relația cu agenții economici cu care a intrat în contact, tocmai pentru a dovedi buna sa credință.
Mai mult, instanța de fond, în mod corect a dispus citarea inculpatului cu respectarea dispozițiilor art. 177 alin. 4 Cod procedură penală, o citație fiind afișată la Consiliul Local.
Cu referire la situația de fapt reținută, la probatoriul administrat și la legalitatea soluției de condamnare, sentința instanței de fond nu admite critici.
Din declarațiile martorilor și a părții vătămate, rezultă cu evidență că inculpatul, profitând de naivitatea acesteia, a indus-o în eroare, creându-i aparența că telefonul este defect și că el poate remedia problema. Odată dobândită posesia telefonului, inculpatul a refuzat cererea expresă de restituire, formulată de partea vătămată și chiar mai mult, s-a folosit de numărul de telefon ca și dată de identificare și contact la completarea contractului de asigurare AP nr. - din data de 18.04.2008.
Această situație de fapt a fost corect încadrată juridic în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.
Individualizarea pedepsei s-a făcut cu observarea dispozițiilor art. 72 Cod penal și, totodată, în mod just s-a apreciat în sensul menținerii beneficiului liberării condiționate a inculpatului.
Soluția este legală și temeinică și în ce privește latura civilă, avându-se în vedere dispozițiile art. 998 Cod civil.
Față de toate aceste considerente, tribunalul a apreciat că apelul declarat de inculpatul G este nefondat și urmează să fie respins în consecință.
Împotriva deciziei penale mai sus menționată a declarat recurs în termen legal inculpatul G, pentru netemeinicie, invocând nevinovăția in săvârșirea infracțiunii.
Analizând decizia penală atacată, atât sub aspectul motivului de recurs invocat, dar și din oficiu, sub apectul tuturor cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 alin.3 pr. pen. Curtea constată că recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
În sarcina inculpatului se reține că în timp ce se afla cazat în stațiunea, Nac unoscut-o pe partea vătămata, care se afla la tratament în aceeasi stațiune.
În data de 16.04.2008, partea vătămată l-a abordat pe inculpat și l-a întrebat dacă poate să-i repare telefonul cellular. Acesta a acceptat i-a solicitat și suma de 30 lei pentru a cumpara o cartelă telefonică, urmând ca a doua zi dimineața să- i înapoieze telefonul în stare de funcționare. Inculpatul a părăsit camera de hotel, nu a mai restituit celularul și, ulterior, apelat de partea vătămată a refuzat să mai dea explicații invocând lipsa timpului și programul încărcat.
Potrivit art. 213 pen. constituie infracțiunea de abuz de încredere, însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Abuzul de încredere este o infracțiune contra patrimoniului, prin care un bun mobil este scos din patrimoniul persoanei vătămate, determinându-se astfel perturbarea raporturilor sociale de ordin patrimonial. Infracțiunea se deosebește de înșelăciune prin modul în care se realizează transferul patrimonial ilicit, întrucât făptuitorul dobândește licit detenția, pe care o transformă ulterior în stăpânire deplină, prin acte abuzive.
Prin acțiunile de această natură se subminează încrederea între membrii societății cu privire la raporturile juridice patrimoniale privind transmiterea detenției unor bunuri mobile.
Situația premisă a infracțiunii constă în existența unui titlu în temeiul căruia făptuitorul deține bunul, acțiunea sau inacțiunea acestuia raportându-se la conținutul convenției din care rezultă dobândirea detenției.
Existența acestei infracțiuni este condiționată, deci, de deținerea bunului, în baza oricărui contract netranslativ de proprietate, care transferă detenția juridică a bunului.
Abuzul de încredere se poate realiza prin oricare dintre modalitățile normative prevăzute de textul legal, și anume: însușirea bunului altuia, dispunerea pe nedrept de un asemenea bun ori refuzul de a-l restitui, cât fi printr-o varietate de modalități faptice determinate de natura relațiilor juridice dintre deținătorul bunului și persoana care i l-a încredințat ori de specificul bunului mobil.
Dispunerea de un bun semnifică exercitarea unor activități specifice dreptului de proprietate, cum ar fi înstrăinarea, consumarea sau prelucrarea bunului, fără acceptul proprietarului.
Refuzul de a restitui bunul se poate realiza în mod explicit și direct sau în mod indirect, deducându-se din alte activități ale făptuitorului. Refuzul trebuie să fie cert, nefiind suficientă întârzierea restituirii sau invocarea unor împrejurări de natură obiectivă din care rezultă imposibilitatea restituirii. Pentru existența infracțiunii este suficientă nerestituirea totalitate a bunului, însă sub aspectul prejudiciului va avea relevanță numai diferența nerestituită.
Nejustificarea motivului restituirii echivalează cu un refuz, ducând la prezumția că făptuitorul a dispus anterior de bunul respectiv ".
Cerința esențială în cazul modalității prin care se dispune de acel bun constă în realizarea acestei activități pe nedrept, respectiv fără consim țământul proprietarului.
Urmarea socialmente periculoasă se materializează în trecerea bunului în sfera de stăpânire a făptuitorului și în împiedicarea exercitării atributelor specifice dreptului de proprietate. În unele cazuri survine modificarea situației bunului și crearea unei situații contrare celei care ar fi trebuit să existe dacă nu ar fi fost încălcată în mod abuziv încrederea acordată făptuitorului. Ca urmare, subiectul pasiv nu mai poate să-și exercite drepturile asupra bunului care îi aparține.
Constituie infracțiunea de înșelăciune, potrivit art. 215 pen. inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în copul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și daci s-a pricinuit o pagubă.
Elementul material constă în acțiunea de inducere în eroare, care poate fi săvârșită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin ambele variante i se creează subiectului pasiv o falsă reprezentare a realității, prin mijloace care pot fi extrem de variate.
Dacă mijlocul folosit prezintă aparență de veridicitate, el determină existenta formei agravate a infracțiunii (prin mijloace frauduloase). în situația în care mijlocul de inducere în eroare constituie prin el însuși o infracțiune (act falsificat, purtarea unei uniforme oficiale), există un concurs de infracțiuni. Minciuna sau simpla negare a unui adevăr constituie infracțiune numai dacă s-a produs în anumite împrejurări și a dat aparență de veridicitate unor fapte.
Urmarea socialmente periculoasă constă în producerea unei pagube patrimoniul persoanei înșelate, înșelăciunea fiind o infracțiune de rezultat material. Dacă nu s-a produs o pagubă, dar acțiunea făptuitorului este potențial producătoare de o pagubă, fapta constituie doar tentativă la infracțiunea de înșelăciune.
Raportul de cauzalitate între acțiunea de inducere în eroare și pricinuirea pagubei trebuie dovedit, pentru că infracțiunea este de rezultat Acțiunea de amăgire trebuie să aibă ca urmare imediată un act cu efecte patrimoniale păgubitoare, adică să se fi pricinuit o pagubă.
Delimitarea întredolus bonusși fraudă trebuie să ia în considerare principiul bunei-credințe din intenția și manoperele viclene. Frauda specifică dreptului penal este determinată de orice viclenie, manoperă frauduloasă sau inducere în eroare, comisă cu intenție directă sau indirectă, fără care subiectul pasiv nu ar fi acceptat încheierea sau derularea convenției.
În aceste condiții și lumina celor expuse anterior este de observat că inculpatul nu a exercitat manopere dolosive pentru obținerea celularului, nu a indus în eroare persoana vătămată, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, bunul i-a fost încredințat de partea vătămata de bună voie, care i-a cerut favoare inculpatului pentru repararea bunului care îi aparținea și de care ulterior a fost deposedată prin modalitatea înfățișată in detaliu mai sus, prin însușirea bunului primit. Fapta inculpatului se încadrează legal în textul de lege prevăzut de art. 213 pen. considerent pentru care, Curtea va admite recursul declarat, va casa în totalitate decizia penală pronunțată de Tribunalul Bacău, în parte sentința penală recurată și prin reținerea cauzei spre rejudecare va dispune condamnarea inculpatului, prin reținerea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 pen. pentru săvârșirea aceste infracțiuni, prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de inculpare.
Se va menține beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsa rămas de executat din pedeapsa aplicată inculpatului prin anterioara sentință de condamnare.
Se va aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a și b pen, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin.2 pen.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 385/15 pct.2 lit.d pr. pen. admite recursul declarat de recurentul inculpat G, împotriva deciziei penale nr. 259/AP/07.10.2009 a Tribunalului Neamț, cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei.
Dispune casarea în totalitate a deciziei penale recurate și în parte a sentinței penale nr. 193/30.04.2009 a Judecătoriei Târgu Neamț, sub aspectul mai sus arătat.
În temeiul art. 213 pen. cu aplic. art. 37 lit. a pen. pentu săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere, prin schimbarea încadrării juridice din art. 215 alin. 1 pen. condamnă inculpatul G, cu date cunoscute, la pedeapsa de 7 luni închisoare.
În temeiul art. 61 alin.l pen. menține beneficiul liberării condiționate pentru restul de pedeapsă de 379 zile închisoare, rămas de executat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2626/07.10.2004 a Judecătoriei Botoșani.
Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin.2 pen.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei emis în cauză și emiterea unor noi forme de executare în baza prezentei hotărâri.
Deduce din pedeapsa de executat, perioada executată de la 14.07.2009, la zi.
Dispune plata din fondurile, către Av. Bas umei de 200 lei pentru asistența juridica acordată inculpatului în apel, avocat oficiu și a sumei de 200 lei, pentru asistența juridică acordată în recurs, av. of..
În temeiul art. 192 alin.3 pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel și în recurs, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru
GREFIER,
. - Fl.
Red. - /
Red. -
Tehnored. - - 4 ex.
21.01.2010
Președinte:Carmen CălimanJudecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Arin Alexandru
