Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 292/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIE Nr. 292
Ședința publică de la 24 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție
JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Ștefan Nimineț Bogdan Adrian
- - -
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU - a fost legal reprezentat de - procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 70 din 5 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod pr.penală în sensul că au fost înregJ. cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind părțile vătămate și partea responsabilă civilmente.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat arată că recursul vizează individualizarea pedepsei, precizând că inculpatul apreciază pedeapsa aplicată mult prea mare în raport de atitudinea sa, împrejurările comiterii faptei și repararea prejudiciului produs prin comiterea infracțiunilor.
Solicită admiterea recursului, reducerea pedepsei și să se dispună plata onorariului pentru apărător desemnat din oficiu, din fondurile
Reprezentantul parchetului arată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, având în vedere că acesta a indus în eroare, în mod repetat, mai multe persoane, folosindu-se de nume sau calități mincinoase. Mai mult decât atât, inculpatul a mai fost condamnat și anterior pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și înșelăciune.
Solicită respingerea recursului, ca nefondat, și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul solicită admiterea recursului și să se dispună reducerea pedepsei.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1138/5.12.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț 1138/05.12.2007, a fost condamnat inculpatul, la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" - în baza art.215 alin.1 și 2 cu aplicarea art.99 - art.109 Cod Penal (parte vătămată ).
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" - în baza art.215 alin.1 și 2 Cod Penal (parte vătămată ).
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" - în baza art.215 alin.1 și 2 Cod Penal (parte vătămată.
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" - în baza art.215 alin.1 și 2 Cod Penal (parte vătămată ).
- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "înșelăciune" - în baza art.215 alin.1 și 2 Cod Penal (parte vătămată ).
În baza art.33 lit."a" - art.34 lit."b" Cod Penal - s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală, iar acesta execută pedeapsa mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, ca pedeapsă rezultantă.
În baza art.83 Cod Penal - s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 5 (cinci) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.305 din 19 octombrie 2005 Judecătoriei Bicaz (definitivă prin neapelare la 17 noiembrie 2005) pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 - art.209 lit. "e" Cod Penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, a art.99 și următ. Cod Penal și a art.74 - art.76 Cod Penal, pedeapsă ce va fi executată alăturat celei aplicată aceluiași inculpat prin prezenta sentință penală.
În total inculpatul executând o pedeapsă de 4 (patru) ani și 5 (cinci) luni închisoare.
În baza art.357 alin.3 Cod Procedură Penală - i-au fost interzise inculpatului, în condițiile și pe durata prev. de art.71 Cod Penal, exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit."a" teza II și "b" Cod Penal.
S-a constatat acoperit prin plată prejudiciul cauzat prin infracțiunile săvârșite de inculpatul părților vătămate și
În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală, art.998 - 999 cod civil și a art.1000 alin.2 Cod Civil - s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părții civile menționate suma de 40 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.
În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală și art.998 - 999 Cod Civil - s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile menționate echivalentul în lei la cursul din ziua plății a sumei de 150 EUR, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.
În baza art.14 Cod procedură penală, art.346 Cod procedură penală și art.998 - 999 Cod Civil - s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă și, în consecință, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1400 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.
În baza art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală - a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, în septembrie 2005, într-o dimineață, inculpatul s-a prezentat la magazinul aparținând SC SRL situat în din municipiul P N, spunând vânzătoarei că se numește, că lucrează tot la societatea comercială menționată și că a fost trimis de șefa sa pentru aoa nunța că să facă curățenie în magazin deoarece o să vină un control de la. În după - amiaza aceleiași zile inculpatul s-a prezentat din nou la magazinul unde lucra solicitând acesteia banii ce îi realizase în ziua respectivă, spunând totodată că semnează el pentru bani și că șefii știu de acești bani. Având încredere în susținerile inculpatului a remis acestuia suma de 40 lei, bani ce nu au fost până în prezent recuperați. Banii ce i-a obținut inculpat de la partea vătămată menționată au fost folosiți de acesta, potrivit propriilor susțineri, pentru a-și cumpăra hrană ori diverse alte bunuri și pentru a plăti diverse servicii.
La începutul lunii februarie 2006 inculpatul s-a prezentat la magazinul cu profil alimentar aparținând SC SRL situat în Centrală a municipiului P N, spunând vânzătoarei că trebuia să se întâlnească cu șeful ei pentru ca acesta să-i dea niște bani. a format numărul de telefon al șefului său, după care a remis receptorul inculpatului. Acesta a continuat convorbirea telefonică simulând că șeful părții vătămate îl autorizează să primească de la partea vătămată menționată suma de 200 lei. având încredere în susținerile inculpatului, convinsă de veridicitatea relatării acestuia cu privire la conținutul discuției telefonice ce simula că o poartă cu șeful ei, a remis acestuia suma de 80 lei, spunându-i că atât a realizat din vânzări în ziua respectivă. plecării inculpatului din magazinul aparținând SC SRL șefii părții vătămate au spus acesteia că nu au purtat vreo discuție cu inculpatul că nu au trimis vreo persoană după bani la magazinul unde lucra ea. Banii ce i-a obținut inculpatul de la partea vătămată menționată au fost folosiți de acesta, potrivit propriilor susțineri, pentru a-și cumpăra hrană ori diverse alte bunuri și pentru a plăti diverse servicii. În cursul urmăririi penale a fost restituită părții vătămate suma de 80 lei, motiv pentru care aceasta a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În data de 04 martie 2006, în jurul orelor 1515, inculpatul s-a prezentat la magazinul aparținând SC SRL situat în cartier din municipiul P N, spunând vânzătoarei I că se numește "" și că șefa sa i-a spus să vină la magazin pentru a-i rezolva o problemă. Ias pus inculpatului că șefa nu a trecut pe la magazin, iar acesta a rugat-o să îi dea numărul de telefon al șefei sale pentru a discuta cu aceasta. Iaf ormat numărul de telefon al șefei sale, a spus acesteia că o caută la magazin un băiat numit "" după care a remis receptorul inculpatului. Acesta a continuat convorbirea telefonică simulând că șefa părții vătămate I îl autorizează să primească de la partea vătămată menționată suma de 290 lei ca ajutor financiar pentru decesul mamei inculpatului, suma menționată urmând, potrivit susținerilor de la telefon ale inculpatului, să fie restituită părții vătămate de șefa ei. I, având încredere în susținerile inculpatului, convinsă de veridicitatea relatării acestuia cu privire la conținutul discuției telefonice ce simula că o poartă cu șefa ei, a remis acestuia suma de 290 lei. La scurt timp după plecarea inculpatului din magazinul aparținând SC SRL a sunat șefa părții vătămate I, aceasta spunând părții vătămate menționate că nu a purtat vreo discuție cu inculpatul, telefonul având ton de "ocupat". Banii ce i-a obținut inculpat de la partea vătămată menționată au fost folosiți de acesta, potrivit propriilor susțineri, pentru a-și cumpăra hrană ori diverse alte bunuri și pentru a plăti diverse servicii. În cursul urmăririi penale a fost restituită părții vătămate I suma de 290 lei, motiv pentru care aceasta a precizat că nu se constituie parte civilă în procesul penal.
La finele lunii martie 2006 inculpatul s-a prezentat la magazinul aparținând SC Industries SRL situat pe bulevardul din municipiul PN( stația bloc turn ), spunând vânzătoarei că se numește "" și că și că îl caută pe d-nul, șeful părții vătămate menționate, cu care convenise să se întâlnească la magazin. Inculpatul a revenit la magazinul unde lucra în data de 17 aprilie 2006 spunând acesteia că trebuie să-i lase șefului ei suma de 2333 lei. Acesta a scos portofelul din buzunar, oferind astfel lui posibilitatea să observe că are mulți bani asupra sa, după care a sunat telefonul inculpatului iar acesta a simulat că vorbește cu șeful părții vătămate menționate, spunând lui că șeful ei este la bancă și că, pe lângă banii dați de inculpat îi mai trebuie niște bani. Partea vătămată menționată a spus inculpatului că are 150 EUR, acesta a semnat în agenda părții vătămate de primirea acestei sume după care a luat cei 150 EUR părăsind magazinul SC Industries SRL. La scurt timp după plecarea inculpatului din magazinul aparținând SC Industries SRL a sunat pe șeful său, acesta spunând părții vătămate menționate că nu a purtat vreo discuție așa-zisul "" și că nu a cerut acestuia vreo sumă de bani. Banii ce i-a obținut inculpatul de la partea vătămată menționată au fost folosiți de acesta, potrivit propriilor susțineri, pentru a-și cumpăra hrană ori diverse alte bunuri și pentru a plăti diverse servicii.
În data de 30 mai 2006, în jurul orelor 1500, inculpat s-a prezentat la magazinul aparținând SC SRL situat în Complex "" din, municipiul P N, spunând lui, agent de vânzări, că lucrează tot la societatea comercială menționată și că a fost trimis de "", directorul de vânzări al societății, pentru a lua suma de 1500 lei ca să rezolve niște probleme ale firmei. a format numărul de telefon al șefului său, după care a remis receptorul inculpatului. Acesta a continuat convorbirea telefonică simulând că șeful părții vătămate menționate îl autorizează să primească de la partea vătămată suma de 1500 lei., având încredere în susținerile inculpatului, convinsă de veridicitatea relatării acestuia cu privire la conținutul discuției telefonice ce simula că o poartă cu șeful lui, a remis acestuia suma de 1400 lei, spunându-i că atât îi poate da din banii aflați în gestiunea sa. Ulterior plecării inculpatului din magazinul aparținând SC SRL șefii părții vătămate au spus acestuia că nu au trimis vreo persoană după bani la magazinul unde lucra el. Banii ce i-a obținut inculpatul de la partea vătămată menționată au fost folosiți de acesta, potrivit propriilor susțineri, pentru a-și cumpăra hrană ori diverse alte bunuri și pentru a plăti diverse servicii. Prima instanță a reținut că probele adminJ. în cauză au confirmat vinovăția inculpatului și întrucât a săvârșit patru dintre infracțiunile deduse judecății în cursul termenului de încercare stabilit prin sentința penală nr.305/2005 a Judecătoriei Bicazs -a dispus și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare alături de pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul care a solicitat reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor personale care privesc poziția procesuală a acestuia, repararea prejudiciilor cauzate și a solicitat contopirea pedepsei cu pedepsele aplicate acestuia prin hotărâri anterioare celei atacate în prezenta cauză.
Apelul a fost respins ca nefondat de Tribunalul Neamț prin decizia penală nr.70/AD/2008.
Examinând sentința atacată în baza motivelor de apel invocate cât și din oficiu, tribunalul a constatat legalitatea și temeinicia acesteia pentru următoarele considerente:
Deși inculpatul prin apelul declarat, nu a criticat încadrarea juridică a faptelor și nici nu a făcut referire la vinovăția sa, tribunalul examinând din oficiu întreg materialul probator administrat în cauză a constatat că declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa, se coroborează cu declarațiile părților vătămate și ale martorilor și.
În ceea ce privește pedepsele aplicate pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat, tribunalul a constată că au fost individualizate în mod corect în funcție de toate criteriile prev. de art.72 cod penal, ținându-se cont de perseverența infracțională a acestuia, de gravitatea și de modalitatea de comitere a faptei precum și de urmările produse.
Împotriva deciziei, în termen legal inculpatul a declarat recurs, care după susținerea sa, vizează doar cuantumul pedepselor aplicate în cauza dedusă judecății.
Instanța de control judiciar, examinând cauza, în raport de motivul invocat cât și din oficiu, constată că recursul este nefondat.
Instanța de apel a constatat că prima instanță a avut în vedere în suficientă măsură, datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a recunoscut faptele, dar are antecedente penale, manifestând o perseverență infracțională deosebită.
Analizând și împrejurările concrete în care inculpatul a comis faptele, rezultă că în cauză s-a dat eficiență tuturor criteriilor de individualizare, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei.
Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, urmează ca potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală să respingă recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.70/AP din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Onorariul în sumă de 100 lei,pentru avocatul desemnat din oficiu, se va suporta din fondul special al și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, obligă recurentul să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi,24 aprilie 2008, în prezența recurentului inculpat arestat, în altă cauză.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - - - -
- -
red.
red. /
red.
tehnored. - ex.2
9/13.05.2008
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Ștefan Nimineț Bogdan Adrian