Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA NR. 459

Ședința publică de la data de 21 mai 2008

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu

JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea

GREFIER -- -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror,

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 01 iunie 1952, domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei penale nr. 177 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, împotriva sentinței penale nr. 1659/17.11.2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 4477/2005.

A fost desființată în parte sub aspectul laturii penale sentința atacată și rejudecând instanța a dispus următoarele:

- În baza disp. art. 85 Cod penal a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 601 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la data de 20.05.2004 în dosarul nr. 3286/2003 definitivă prin decizia penală nr. 1008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la 24.09.2004 în dosarul nr. 7508/2004.

S-a înlăturat aplicarea disp. art. 34 lit. b Cod penal și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an și respectiv 2 ani închisoare.

De asemenea, s-a înlăturat aplicarea disp. art. 34 lit. b Cod penal și descontopindu-se pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1695 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la 17 noiembrie 2006 în dosarul nr. 4475/2005 în pedepsele componente de 4 ani, 4 ani și 3 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute, potrivit disp. art. 34 lit. b Cod penal, pedeapsa cea mai grea, rezultată în urma contopirii celor stabilite prin prezenta sentință și a celor aplicate prin sentința penală nr. 601 pronunțată de Judecătoria Târgoviște la 20.05.2004 în dosarul nr. 3286/2003 (pentru săvârșirea celor 5 fapte în concurs, situație prev. de disp. art. 33 lit. a cod penal) - aceea de 4 ani închisoare prin privare de libertate.

S-au înlăturat dispozițiile privind interzicerea, pe durata executării pedepsei principale de 4 ani închisoare, a exercitării de către inculpat ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege prev. de disp. art. 64 alin. 1 lit. a Cod penal precum și a celor prev. de alin. 1 lit. d și e al aceluiași articol.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, județul D împotriva aceleași sentințe.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat, personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu din Baroul Prahova conform delegației nr. 7208/2007 aflată la fila 18 dosar, lipsind intimatele părți civile SC SRL B, SC SA O, SC SA P, intimata parte responsabilă civilmente SC SRL.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat având cuvântul arată că nu are cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea recursului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu are cereri prealabile de formulat.

Curtea, luând act că nu sunt excepții de invocat sau cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu având cuvântul pentru inculpatul, arată că la dosarul de urmărire penală fila 90 există o împuternicire avocațială pe numele avocatului dar pe care inculpatul nu a semnat-o niciodată, ca atare nu a beneficiat de dreptul la apărare prev. de disp. art. 6 Cod proc. penală.

Depune la dosar un set de acte pentru inculpat.

Arată că inculpatul nu este proprietarul culturii de mere pe care o administra în numele societății SC SRL.

La data de 18 martie 2004 s-a încheiat act adițional de către asociatul unic al societății înregistrându-se o cesiune de părți sociale. S-a emis procură prin care era împuternicit inculpatul să efectueze operațiuni în contul societății.

Legea societăților comerciale prevede că după o diminuare sau majorare de capital social nu mai este permisă cesionarea.

Societatea are sediul la numitul, neavând depuse bilanțurile pe anii 2002, 2003 și 2004 așa cum rezultă din adresa emisă de Oficiul Registrului Comerțului de la fila 137 dosar fond. Societatea a fost ulterior dizolvată pentru nedepunerea bilanțurilor de către numitul.

Inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, nu a produs prejudiciul cu intenție. În situația în care instanța va stabili că este vinovat, se solicită reindividualizarea pedepsei cu aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de textul de lege.

Solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale. În subsidiar se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul învederează instanței faptul că la urmărirea penală inculpatul nu a fost audiat. Prima declarație a fost dată de acesta în fața instanței de apel.

Pe situația de fapt, arată că inculpatul a emis file cec fără acoperire în calitate de administrator al SC SRL. Sumele de bani nu au fost recuperate.

Pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani închisoare la instanța de apel este oricum orientată spre minimul special prevăzut de lege. Concluzii de respingere a recursului formulat de inculpat ca nefondat.

Recurentul inculpat având cuvântul arată că nu a dat declarație la urmărirea penală nefiind citat.

Nu a emis cecuri fără acoperire, societatea intrând în procedura dizolvare între timp. pe care le-a emis au fost cu plata într-un anumit termen.

Arată că a fost înșelat de numitul care a încălcat legea prin cesionarea societății după ce a mărit capitalul social al acesteia.

Mai învederează inculpatul că nu a semnat contractul de cesiune. A adus dovezi de la Registrul Comerțului din care reiese că asociatul unic al societății este dar acest lucru nu a fost verificat de organele de poliție sau de parchet.

Actele erau semnate de, inculpatul nu se ocupa decât de administrarea plantației de la, având acces în această calitate la conturile societății. Nu a eliberat file cec fără acoperire și nici nu este vina sa că societatea a intrat sub incidență de plăți.

Nu a avut acces nici la alte activității ale societății SC SRL, nefiind el asociat unic la această societate. Solicită admiterea recursului și depune la dosar o serie de facturi ale societății.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 1659/17 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, a fost condamnat inculpatul, fiul al, născut la data de 01 iunie 1952 în comuna, județul D, domiciliat în comuna, județul D, după cum urmează:

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 - 4 Cod penal, cu art. 33 lit. a Cod penal, -faptă săvârșită la data de 09 aprilie 2004, partea civilă SC" "SRL B;

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 - 4 Cod penal, cu art. 33 lit. a Cod penal, faptă săvârșită în luna iulie 2004, partea civilă SC""SA O;

- 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 - 4 Cod penal, cu art. 33 lit. a Cod penal, faptă săvârșită la data de 22 și respectiv 30 septembrie 2004, partea vătămată SC""SA

În temeiul disp. art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicate și s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani închisoare.

S-au aplicat inculpatului disp. art. 71- 64 Cod penal.

În latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC" "SRL, la plata despăgubirilor civile către partea civilă SC" " SRL B în sumă de 564.401.078 lei ROL, către partea civilă SC""SA O în sumă de 169.302.959 lei ROL și către partea civilă SC""SA P la suma de 30.600.000 lei ROL.

Conform art.190 alin.1 și 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC" "SRL, la plata sumei de 464,35 lei RON către partea civilă SC""SA

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, următoarele:

Prin actul adițional de cesiune de părți sociale la statutul SC" "SRL autentificat sub nr. 15671/1994 la notariatul de Stat Județean D la 18 martie 2004, inculpatului i-au fost cesionate părțile sociale aparținând SC" "SRL și ulterior, în calitatea dobândită de asociat unic, a inițiat și desfășurat activități comerciale de achiziții de pesticide.

La data de 09 aprilie 2004 SC" "SRL, reprezentată de inculpat a cumpărat de la SC" "SRL B, pesticide în valoare de 564.401.078 lei, părțile convenind ca plata să fie efectuată în trei rate corespunzător cărora inculpatul a emis patru file cec. Două dintre acestea, în valoare totală de 114.073.068 lei au fost onorate la plată de banca trasă, iar pentru diferența de 450.328.020 lei, titlurile au fost refuzate cu motivația lipsei totale de disponibil la un client aflat în interdicție bancară, sumă cu care societatea s-a constituit parte civilă.

În luna iulie 2004, atribuindu-și calitatea de administrator a SC" "SRL, inculpatul a cumpărat de la SC""SA O produse chimice în valoare de 189.714.673 lei, convenind între părți ca plata să se facă printr-un ordin scadent în luna august și ulterior printr-o filă CEC.

Ordinul de plată a fost onorat la termen pentru suma de 30.000.000 lei ROL, iar pentru diferență a fost emisă fila cec seria - 303 -. După introducerea în bancă, cec-ul a fost refuzat parțial pentru suma de 158.808.544 lei, întrucât trăgătorul nu avea în cont provizia necesară efectuării plății.

La 22 septembrie 2004 și respectiv 30 septembrie 2004, inculpatul a achiziționat produse de la SC""SA P pentru plata cărora a emis o filă cec și în condițiile în care instrumentul a fost introdus la plată, a fost refuzat pentru suma înscrisă în conținutul lui, adică 30.600.000 lei ROL, cu motivația lipsei totale de disponibil.

S-a apreciat de către instanța de fond că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 - 4 Cod penal, cu aplic. art. 33 și art. 34 Cod penal.

La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator pentru faptele săvârșite, gradul concret de pericol social al fiecărei infracțiuni, valoarea mare a prejudiciului, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și a refuzat să se prezinte în instanță în vederea audierii.

La data de 23 noiembrie 2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviștea declarat apel împotriva acestei sentințe, criticând-o ca fiind nelegală, iar la data de 30 noiembrie 2006 și inculpatul a declarat apel, fără a depune însă în scris motivele de apel.

În susținerea apelului declarat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviștea precizat următoarele:

Prin sentința penală nr. 601/20 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr. 1008/24 septembrie 2004 Curții de Apel Ploiești, același inculpat a mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Potrivit art. 85 Cod penal, dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus suspendarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, se dispune anularea suspendării aplicată prin sentința anterioară de condamnare, iar pentru stabilirea unei pedepse se aplică regulile ce reglementează concursul ori recidiva, fapt ce nu a fost realizat de instanța de fond.

Cum inculpatul nu a fost prezent și implicit nu a fost ascultat la instanța de fond, tribunalul, în conformitate cu disp. art. 378 alin. 11Cod procedură penală, a procedat la ascultarea acestuia.

Prin declarația dată în fața instanței de control judiciar, inculpatul a precizat că are cunoștință despre actul de sesizare, dar afirmă că a ajuns în acest stadiu procesual al cauzei fără ca el să fi dat vreo declarație.

În continuare, inculpatul recunoaște că a fost solicitat să se prezinte la organele de poliție în legătură cu această cauză, dar că a refuzat pentru că a simțit imparțialitatea organului de poliție.

Inculpatul recunoaște în același timp că urmare trimiterii în judecată a fost citat la Judecătoria Târgoviște, s-a prezentat la arhiva instanței, a consultat dosarul, deci și conținutul rechizitoriului, dar totuși nu a acceptat ideea de a se prezenta la proces.

Afirmă în continuare inculpatul, că abia după ce a văzut soluția de condamnare a luat hotărârea de a se prezenta în instanță pentru a dovedi că nu este vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

În concret, inculpatul declară că nu recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa și drept urmare, nu este de acord cu conținutul rechizitoriului.

Inculpatul a afirmat că, în calitate de asociat unic al SC" " SRL Târgoviște a desfășurat activități comerciale cu alte societăți, SC" "SRL B, SC""SA O și SC""SA P, cu primele două societăți intrând în relații comerciale vizând produse pesticide.

În continuare, inculpatul a susținut că organele de urmărire penală și respectiv instanța de fond nu au înțeles că el a procurat pesticide de la SC" "SRL B și SC""SA O pentru necesitățile proprii, având 22,5 ha pomi fructiferi și nu pentru a le comercializa.

A recunoscut însă inculpatul că nu a achitat întreaga contravaloare a substanțelor chimicale procurate de la cele două societăți comerciale și că pentru garantarea diferenței de preț "a practicat așa cum se practică" în sensul că a lăsat celor două societăți comerciale file CEC în alb, urmând să fie completate ulterior, conform înțelegerii.

Inculpatul a apreciat că reprezentanții celor două societăți comerciale - SC" " SRL B și SC" " SA O au acționat cu rea-credință, introducând filele CEC în bancă, deoarece el i-a anunțat cu privire la lipsa banilor în cont.

În ceea ce privește cea din urmă societate comercială, SC""SA P - inculpatul a recunoscut realizarea unor relații comerciale, având însă ca obiect cumpărarea unor lădițe din lemn, pentru a căror valoare a achitat parțial în numerar, iar pentru diferență a încredințat un CEC în alb.

Deși a solicitat în completarea materialului probator administrat până în această fază procesuală, proba cu martori, probă încuviințată de instanță, apelantul - inculpat nu a depus diligențe pentru administrarea acestei probe, refuzând de altfel - după audiere - să se mai prezinte în instanță.

Prin decizia penală nr.177 din 17 septembrie 2007, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a desființat în parte, în latură penală sentința și, rejudecând, a anulat în baza disp. art. 85 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.601/25 mai 2004 Judecătoriei Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr. 1008 din 24 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

A fost înlăturată aplicarea disp. art. 34 lit. b Cod penal și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an și respectiv 2 ani închisoare.

De asemenea, a fost înlăturată aplicarea disp. art. 34 lit. b Cod penal, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1695/17 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în pedepsele componente de 4 ani, 4 ani și 3 ani închisoare, urmând ca acesta să execute, potrivit disp.art.34 lit. b Cod penal, pedeapsa cea mai grea, rezultată în urma contopirii celor stabilite prin prezenta sentință și a celor aplicate prin sentința penală nr. 601/ 20 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Târgoviște (pentru săvârșirea celor cinci fapte în concurs, situație prev. de disp.art.33 lit. a Cod penal), aceea de 4 ani închisoare, prin privare de libertate.

S-au înlăturat dispozițiile privind interzicerea, pe durata executării pedepsei principale de 4 ani închisoare, a exercitării de către inculpat ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, prev. de disp. art.64 alin.1 lit. a Cod penal, precum și a celor prev. de alin.1 lit. d și e ale aceluiași articol.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.

Apelantul a fost obligat la plata sumei de 260 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei onorariu apărător din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

La pronunțarea deciziei, instanța de control judiciar a reținut următoarele:

Situația de fapt și vinovăția inculpatului, care în calitate de asociat al SC" "SRL Târgoviște a emis - în baza unor rezoluții infracționale distincte - pentru plata unor mărfuri achiziționate de la trei furnizori (SC" " SRL B, SC""SA O și SC""SA P), file CEC, fără acoperire în cont, creând astfel un prejudiciu total de 639.736.564 lei, au fost corect reținute de instanța de fond în urma unei analize judicioase și corecte a tuturor probelor administrate.

De altfel, chiar inculpatul a recunoscut - după cum s-a expus - prin declarația dată în fața instanței de control judiciar că a achiziționat produse de la cele trei societăți comerciale, că pentru achitarea contravalorii acestor produse a plătit parțial în numerar, iar cu privire la diferență, a lăsat societăților în cauză file CEC în alb.

Apărarea apelantului - inculpat, în sensul că "a practicat așa cum se practică" nu a fost îmbrățișată de tribunal, cu motivarea că inculpatul nu putea folosi, pentru înlăturarea propriei răspunderi penale, practica nelegală a altor societăți comerciale, iar probele administrate, respectiv plângerile și sesizările societăților păgubite, declarațiile martorilor, file CEC și justificări refuz, adresele BRD Generale, rulaj cont SC" "SRL Târgoviște, copii contracte vânzare cumpărare, facturi fiscale, dovedesc pe deplin reaua intenție a apelantului - inculpat în modul de a acționa în derularea relațiilor comerciale.

S-a concluzionat prin urmare că, în mod corect instanța de fond a reținut că faptele săvârșite de apelantul - inculpat, în modalitatea expusă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1 - 4 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Se reține că și individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru faptele deduse judecății a fost corect realizată de prima instanță, care a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, valoarea mare a prejudiciului, precum și persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale și cu o atitudine necorespunzătoare față de faptele comise (deși legal citat a refuzat cu bună știință să se prezinte în fața primei instanțe de judecată).

Deși a reținut corect încadrarea juridică a faptelor și a realizat o corectă individualizare a pedepselor aplicate, actul de sesizare și chiar considerentele hotărârii de condamnare stabilesc că prin sentința penală nr. 601/20 mai 2004 rămasă definitivă la 24 septembrie 2004, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârșirea unor infracțiuni silvice iar instanța de fond nu a dat eficiență disp. art. 85 Cod penal, potrivit cărora "dacă se descoperă că cel condamnat mai săvârșise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărârii prin care s-a dispus condamnarea sau până la rămânerea definitivă a acesteia, se dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei".

Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, s-a desființat în parte, în latură penală sentința și după anularea, în baza disp. art. 85 Cod penal, a suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 601/20 mai 2004 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, definitivă prin decizia penală nr. 1008 din 24 septembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost înlăturată aplicarea disp.art.34 lit. b Cod penal, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare în pedepsele componente de 1 an și respectiv 2 ani închisoare, precum și pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1695/17 noiembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în pedepsele componente de 4 ani, 4 ani și 3 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute, potrivit disp. art. 34 lit. b Cod penal, pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare prin privare de libertate.

Dată fiind natura infracțiunilor deduse judecății, s-au înlăturat dispozițiile privind interzicerea, pe durata executării pedepsei principale de 4 ani închisoare, a exercitării de către inculpat, ca pedeapsă accesorie, a dreptului de a alege, prev. de disp. art. 64 alin.1 lit. a Cod penal, precum și a celor prev. de alin.1 lit. d și e ale aceluiași articol.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

În considerarea argumentelor deja expuse, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs în termen inculpatul care a criticat soluțiile pronunțate de nelegalitate și netemeinicie, fără a motiva calea de atac formulată, astfel cum cer disp. art. 38510alin. 1 și 2.

C.P.P.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat a criticat soluțiile anterioare, susținând, în principal, că inculpatul nu a beneficiat pe timpul urmăririi penale de asistență juridică, întrucât deși la dosarul cauzei se află împuternicirea avocațială a dl. avocat, nu a încheiat cu acesta un contract în acest sens, motiv pentru care a solicitat restituirea cauzei la procuror.

Pe fondul cauzei, a susținut că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea vreuneia din faptele imputate, întrucât deși la 18 martie 2004 s-a încheiat un act adițional de către asociatul unic al societății, înregistrându-se o cesiune de părți sociale și s-a emis procură prin care acesta era împuternicit să efectueze operațiuni în contul societății, nu a depus bilanțurile la Oficiul Registrului Comerțului, așa încât societatea a fost dizolvată de drept.

Totodată, s-a susținut că inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, întrucât nu a acționat cu intenție în prejudicierea părților vătămate.

În subsidiar, s-a susținut că în situația în care se va aprecia asupra vinovăției sale în raport de actele și lucrările dosarului, să se procedeze la reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea unei sancțiuni orientate către limita minimă.

Curtea, examinând hotărârile recurate, în raport de criticile invocate, circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 9, 10, 14 și 18.C.P.P., pe baza materialului probator administrat în cauză și din oficiu, în limitele prev. de art. 3859alin. 3 și 4.C.P.P. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În primul rând, examinând cererea apărătorului inculpatului privind restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, se constată că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind incidente disp. art. 332 alin. 2.C.P.P. care să justifice o atare măsură.

Rezultă astfel din actele și lucrările dosarului de urmărire penală și declarația inculpatului, filele 57-58 dosar apel, că acesta a fost invitat de organele de poliție și apoi de procuror pentru a se prezenta în vederea formulării apărărilor, iar inculpatul, deși a avut cunoștință că împotriva sa a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1-4 Cod penal, nu a dat curs invitațiilor și drept urmare în aceste condiții nu se poate aprecia că i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Împrejurarea că la fila 90 dosar urmărire penală există împuternicire din partea avocatului din Baroul Dâmbovița iar inculpatul contestă existența vreunui contract de asistență juridică cu acesta, nu constituie temei pentru restituirea cauzei la procuror, întrucât potrivit disp. art. 6 alin. 3.C.P.P., organele judiciare au obligația să încunoștințeze, de îndată și mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării, însă în măsura în care acesta se prezintă la audieri. Or, atâta timp cât inculpatul nu s-a prezentat în fața organelor judiciare, nu li se poate imputa acestora că nu au fost preocupați să asigure inculpatului dreptul la apărare, infracțiunile deduse judecății impunând asigurarea asistenței juridice numai în faza cercetării judecătorești potrivit art. 171 alin. 3.

C.P.P.

Referitor la criticile invocate de inculpat și care privesc fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Pe baza probelor și mijloacelor de probă administrate în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv, plângerile și declarațiile părților vătămate SC SRL B, SC SA O și SC SA P, filele cec și justificările refuzurilor, actul adițional de cesiune de părți sociale autentificat sub nr. 1783/18 martie 2004 de Biroul Notarilor Publici Legalia din Târgoviște, adresele emise de BRD General, situația rulajelor de cont ale SC SRL, contractele de vânzare - cumpărare și facturile fiscale, declarațiile martorilor, Boldi, și declarațiile inculpatului, ambele instanțe au reținut în mod corect și complet situația de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior, din care rezultă în esență că, în calitate de reprezentant legal al SC SRL, ca urmare a încheierii actului adițional autentificat sub nr. 1783/18 martie 2004 achiziționat diverse mărfuri de la SC SRL B, SC SA O și SC SA P, a căror contravaloare a fost achitată parțial prin remiterea de numerar iar pentru diferență inculpatul a emis file cec fără acoperire, creând astfel un prejudiciu total de 639.736.564 lei, ce nu a fost acoperit până la data soluționării cauzei.

Probele și mijloacele de probă la care s-a făcut referire anterior au fost complet analizate și just apreciate de instanțe, care, reținând vinovăția inculpatului în forma prevăzută de lege, respectiv a intenției indirecte, în mod temeinic și legal au dispus condamnarea acestuia în temeiul disp. art. 215 alin. 1 - 4 cod penal, având în vedere că prin rezoluții infracționale distincte, în modalitatea expusă, a produs prejudicii celor trei părți vătămate anterior menționate.

Susținerea inculpatului în sensul că nu a acționat cu intenție pentru prejudicierea celor trei societăți comerciale, în mod corect a fost înlăturată de instanțele anterioare, neavând corespondent în materialul probator administrat în cauză. Dimpotrivă, inculpatul care contestă întreaga activitate infracțională reținută în sarcina sa apreciind că printr-o interpretare necorespunzătoare a probelor s-a dispus trimiterea sa în judecată și ulterior condamnarea, fiind audiat pentru prima oară de către instanța de apel confirmă întrutotul actele materiale de inducere în eroare a părților vătămate cu ocazia executării contractelor de vânzare - cumpărare, în sensul că, după ce achita o mică parte din contravaloarea mărfurilor cumpărate, în special pesticide, emite file cec fără acoperire, ce au fost refuzate la plată de băncile trase ca urmare a lipsei totale de disponibil.

Prin urmare, în mod corect s-a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că prin activitatea infracțională desfășurată inculpatul a produs o pagubă în patrimoniul fiecăreia din societățile vânzătoare, așa încât în mod just s-a reținut vinovăția sa în comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1-4 Cod penal.

În raport de situația de fapt expusă, este lipsită de relevanță juridică împrejurarea învederată de inculpat în sensul că pesticidele achiziționate de acesta nu erau destinate comercializării ci doar pentru nevoile proprii, esențial fiind pentru cauza dedusă judecății, că prin emiterea de file cec fără a avea provizia sau acoperirea necesară, cu intenție, inculpatul a produs o pagubă în patrimoniul cocontractantului său.

Nici celelalte apărări învederate de inculpat cu privire la legalitatea cesiunii de părți sociale ori legala funcționare a SC SRL Târgoviște nu pot fi primite, întrucât, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei coroborate cu declarațiile reprezentanților părților civile, rezultă că inculpatul a acționat în calitate de reprezentant al SC SRL, situație ce se coroborează cu declarația dată de acesta în fața instanței de apel, mai mult acesta a recunoscut că situația financiară a firmei sale era precară și ca atare, cunoscând că nu are disponibil bănesc a emis filele cec, producând astfel prejudicii părților vătămate.

În plus, inculpatul nu a produs dovezi privind lichidarea SC SRL, la dosarul cauzei nefiind depusă hotărâre judecătorească de dizolvare ca urmare a nedepunerii bilanțurilor anuale.

Ca atare, având în vedere probele administrate în cauză din care rezultă existența faptelor, împrejurările comiterii acestora și vinovăția inculpatului, Curtea, constată că soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice iar criticile invocate de inculpat nu se justifică.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, se reține că instanțele au evaluat în mod corespunzător toate criteriile cuprinse în art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, închisoarea de la 3 la 15 ani, urmările produse, respectiv prejudicierea a trei părți vătămate cu sume importante de bani, împrejurarea că prejudiciul nu a fost acoperit și persoana inculpatului, condamnat anterior pentru fapte penale, așa încât pedeapsa de 4 ani închisoare, situată în apropierea limitei minime a textului de lege incriminator, în condițiile prev. de art. 71-64.Cod Penal este o pedeapsă justă, aptă să răspundă exigențelor cerute de art. 52 Cod penal și nu se impune reducerea cuantumului acesteia.

Ca atare, reținând că nici această critică nu se justifică, Curtea, în baza disp. art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge recursul declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. 2.

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat, fiul lui și, născut la 01 iunie 1952, domiciliat în comuna, județul D, împotriva deciziei penale nr. 177/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr. 1659/17.11.2006 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 mai 2008.

Președinte, Judecători,

Fiind plecată în CO

se semnează de președintele

completului

Grefier,

Red. NI

Tehnored.

2 ex./10 iunie 2008

Dosar apel nr- Trib.

Judec. apel /

Dosar fond nr. 4477/2005 Jud. Târgoviște

Judec. fond

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu, Ioana Nonea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 459/2008. Curtea de Apel Ploiesti