Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 62/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 62
Ședința publică din data de 17 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Elena Zăinescu
JUDECĂTOR 2: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 3: Ioana Nonea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 aprilie 1960, domiciliat în,-, județul P și în G,-, - 7,.2,. 27, județul G, împotriva deciziei penale nr. 275 din 17 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA, a fost desființată în parte, în latura penală sentința apelată și în consecință:
A fost condamnatul inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18 aprilie 1960 în G, căsătorit, cetățean român, serviciul militar satisfăcut, studii superioare, administrator al SC - T SRL, domiciliat în,-, județul P și în G,-, - 7,.2,. 27, județul G, CNP -, după cum urmează:
- în temeiul disp. art. 292 Cod penal infracțiunea de fals în declarații, faptă din 25.08.2003 cu aplic. art. 74 Cod penal și art. 76 Cod penal, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare.
- În temeiul disp. art. 215 alin. 1, 2 cod penal, cu aplic. art. 74 și art. 76 Cod penal, infracțiunea de înșelăciune în formă calificată faptă din 25.08.2003, parte vătămată Primăria oraș, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
- În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele două pedepse și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) luni închisoare.
Cu aplic. art. 71 și art. 64 lit. a,b,c Cod penal. În temeiul art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, calculat în condițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul disp. art. 359 Cod penal i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 71 alin. 5 cod penal, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și Primăria oraș.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat personal și asistat de avocat din cadrul Baroului G, conform împuternicirii avocațiale nr. 5/2008 aflată la fila 30 dosar, lipsă fiind intimata parte civilă Primăria.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosar au fost depuse motive de recurs din partea inculpatului.
Curtea, având în vedere că nu sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor declarate.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că recursul a fost declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva deciziei nr. 275 din 17.09.2007 a Tribunalului Prahova.
Privind cel de al doilea motiv de recurs și anume individualizarea pedepsei aplicate inculpatului arată că pedepsele au fost greșit aplicate în cauza de față, inculpatul a fost nesincer pe parcursul cercetării cauzei, are antecedente penale și nu a achitat paguba produsă părții civile.
Solicită instanței admiterea recursului, casarea deciziei și majorarea pedepsei aplicate inculpatului, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante.
Apărătorul ales al inculpatului având cuvântul pe recursul declarat de acesta, arată că soluțiile pronunțate de instanța de fond și de apel sunt nelegale. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 Cod penal.
În august 2003 la Primăria a declarat inculpatul că nu mai deține o altă proprietate, beneficiind de scutiere de impozit pentru imobilul din, în baza certificatului de revoluționar și a Legii nr. 42/1990.
Prin OG nr. 36/2002 s-a restrâns scutirea de impozit la un singur imobil, inculpatul făcând dovada în acest sens.
Învederează instanței că în orașul G, inculpatul deține în baza unui certificat de moștenitor cota de 3/8 din imobilul situat în G, împreună cu mama sa. La aceasta inculpatul nu a beneficiat de scutire de impozit.
Din eroare a declarat la Primăria oraș că nu mai deține nici o altă proprietate. Solicită achitarea pentru infracțiunea de fals în declarații, deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Privind infracțiunea de înșelăciune, arată că inculpatul nu a intenționat să prejudicieze statul și să obțină vreun folos material injust, pe cartea sa de identitate nu a figurat schimbarea de domiciliu pe care a făcut-o ulterior. Inculpatul are un copil din prima căsătorie care suferă de sindromul. Nu a dorit decât să beneficieze de scutirea de impozit prevăzută de Legea nr. 42/1990.
În anul 2004 aceasta și-a schimbat domiciliul și în cartea de identitate, primind ulterior adresă de la Primăria oraș prin care se arată că beneficiază de scutirea de impozit. Instanța de apel d e altfel nu a făcut distincție între domiciliul legal și domiciliul real al inculpatului.
Solicită admiterea recursului formulat de inculpat și în temeiul disp. art. 38515alin. 2 lit. a și b din Codul d e proc. penală, desființarea în totalitate a deciziei recurate și în parte a sentinței instanței de fond în sensul menținerii soluției de achitare a inculpatului pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina sa.
Privind recursul parchetului arată că acesta este nefondat și solicită respingerea sa, circumstanțele atenuante fiind legal aplicate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul arată că scutirea de impozit de aplică conform legii pentru domiciliul inculpatului, arătând că inculpatul trebuia să declare atât domiciliul din cât și pe cel din G, unde deținea 3/8 din imobil.
Arată că inculpatul a indus în eroare funcționarii Primăriei.
Solicită înlăturarea circumstanțelor atenuante aplicate inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatul având cuvântul arată că acesta nu a intenționat să inducă în eroare reprezentanții Primăriei, nu a mai beneficiat de o altă scutire de impozit, acționând cu bună credință.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt învederează instanței că nu a încercat să înșele statul. La Primăria a arătat situația reală a imobilului funcționarului de la ghișeu, arătând că nu a mai formulat nici o cerere de scutire de plata impozitului pentru nici o clădire, iar în G nu era înscris pe rol la Primăria G cu acea parte din imobil moștenită, impozitul pentru acel imobil fiind achitat de mama sa.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Examinând actele și lucrările dosarului,
Prin sentința penală nr. 40/22.02.2007 Judecătoria Sinaiaa dispus in temeiul art. 11 pct.2. lit. a si art. 10 lit. p, achitarea inculpatului, fiul lui si, născut la 18.04.1960 in municipiul G, căsătorit, cetățean R, studii superioare, administrator la SC - T SRL, domiciliat în G,-, - 7,.2 . l,.27, județul G si reședința in orașul,-, județul P, cunoscut cu antecedente penale, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin folosirea de mijloace frauduloase prev. de art. 215 al. 1,2 cod penal, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele sale constitutive.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. si art. 10 lit. b/1 C.P.P. rap. la art. 18/1 cp. s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea de fals in declarații, prev. de art. 292 întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art. 191 lit. Cod penal s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii in suma de 1000 lei.
În temeiul art. 346 al. 2. si C.P.P. art. 998 cod civil s-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de partea civilă Primăria orașului.
În baza art. 348 s C.P.P.-a anulat înscrisul falsificat de inculpat, respectiv declarația înregistrata sub nr. 2942/25.08.2003 la Primăria orașului.
fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
La data de 25 august 2003, inculpatul a înregistrat la Primăria orașului, Compartimentul venituri, cererea sa de scutire de impozit pentru imobilul deținut in orașul,-, menționând totodată ca locuința din municipiul G este proprietatea mamei sale si are impozitul plătit integral pana la data de 31.12.2003.
Inculpatul a formulat aceasta cerere in calitatea de posesor al certificatului de luptător pentru victoria Romane din decembrie 1989, având ca temei disp. art. 10 lit. k din Legea nr. 42/1990.
La data formulării acestei declarații inculpatul avea calitatea de coproprietar împreună cu mama sa asupra apartamentului din G- bloc.C7,.2,. l. 27, în calitate de moștenitor legal, cu o cota de 3/8, ce-i revenea de la defunctul sau, decedat la 23 iunie 1997.
Pentru acest apartament, inculpatul nu a formulat nici o cerere de scutire si impozitul a fost achitat integral pe anul 2003, astfel cum rezulta din chitanțele fiscale depuse la dosar.
In rolul fiscal al Primăriei G au figurat părinții inculpatului pana la decesul mamei sale, adică pana în anul 2005, când acesta a devenit proprietar exclusiv al apartamentului respectiv.
Prima instanța a reținut ca aspectele menționate in rechizitoriu referitoare la faptul că inculpatul a beneficiat de scutire de impozit pentru imobilul din G, începând cu anul 2001, nu se confirmă, deoarece s-a făcut dovada achitării integrale a impozitului, iar pe de alta parte, cererea completată si semnată de către inculpat la data de 2 martie 2001, nu a fost înregistrată la vreo instituție inclusiv Primăria
Ca atare inculpatul a beneficiat de o singura scutire numai pentru imobilul din orașul,str. - nr.7 pe care 1-a dobândit prin cumpărare împreuna cu soția sa de la mama acesteia.
Potrivit dispozițiilor art. 54 al. 2 din OG nr. 36/2002, modificata si completată prin nr.OG 36/2003, scutirea de impozit se acorda numai pentru locuința situata la adresa de domiciliu a solicitantului.
Deși in cartea de identitate a inculpatului domiciliul acestuia era înscris ca fiind in municipiul G, totuși inculpatul a început din anul 2002 sa locuiască in mod statornic la imobilul din, acesta fiind atât domiciliul comun al sau cat si al soției sale, dar si locul in care si-a desfășurat activitatea in calitate de administrator al SC T SRL.
Acest aspect rezultă atât din declarația martorei cat si din înscrisurile depuse la dosar ce dovedesc cumpărarea materialelor de construcții pentru amenajarea acestei locuințe.
Aceste aspecte dovedesc faptul că inculpatul a locuit in mod statornic în orașul, chiar daca în cartea de identitate nu se schimbase domiciliul său.
Potrivit disp. art. 13-15 din Decretul 31/1954 domiciliul persoanei fizice este la locul unde aceasta își are locuința statornică și principală.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 105/1996, cartea de identitate este documentul cu care se face dovada identității si a domiciliului.
Dovada domiciliului de drept comun se poate face prin orice mijloc de probă fiind vorba de o stare de fapt, cu atât mai mult cu cât mențiunea din actul de identitate poate în împrejurările actuale de dinamica circuitului juridic civil să nu mai corespundă noțiunii de domiciliu.
Domiciliul real al inculpatului este acela din, str. - nr. 7 din moment ce s-a dovedit statornicia locuirii la aceasta adresă, caz in care lipsa mențiunii din cartea sa de identitate cu privire la acest domiciliu este irelevanta.
Sub acest aspect inculpatul avea obligația legala de a face cuvenitele demersuri pentru a pune de acord actul de identitate cu situația reala, iar motivul pentru care nu a făcut acest lucru, este acela că are in îngrijire pe fiica sa care suferă de un handicap sever ( ), fapt atestat de certificatele de încadrare în grade de handicap emise de Consiliul Județean G- Comisia pentru Protecția Copilului aflata la dosar.
Inculpatul trebuia sa se prezinte periodic în fata acestei comisii pentru a depune rapoarte privind starea copilului, iar in cazul în care și-ar fi modificat adresa, s-ar fi impus înregistrarea copilului în județul P, ceea ce însemna prezentarea copilului în fata comisiei din acest județ.
Din prezentarea acestei situații, rezultă că inculpatul a beneficiat de o singura scutire numai pentru imobilul din, ce constituie localitatea sa de domiciliu.
n aceste condiții nu se poate afirma ca acesta a dat declarații neconforme realității la Primăria orașului, reușind sa inducă în eroare aceasta instituție pentru a obține pe cale de consecința în mod nelegal scutirea de plata a impozitului pentru acest imobil.
Ca atare, s-a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune in temeiul art. 10 lit. p, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele sale constitutive.
Cu privire la cealaltă infracțiune, a reținut ca într-adevăr inculpatul a dat o declarație la Primăria orașului prin care a arătat ca nu deține în proprietate un alt imobil decât cel situat in orașul, fapt ce nu corespunde realității, deoarece deținea în calitatea de coproprietar cu o cota de 3/8 din apartamentul situat in municipiul, astfel cum rezulta din certificatul de moștenitor depus la dosar.
. prima instanța a considerat ca trebuie să se aibă in vedere percepția pe care a avut-o inculpatul cu privire la calitatea de proprietar dat fiind faptul ca nu are pregătire juridică, ceea ce 1-a făcut să se considere proprietar numai după decesul mamei sale, când i-a revenit întregul apartament.
Aceasta percepție s-a datorat si faptului ca rolul fiscal al imobilului a fost modificat in anul 2005, data pâna la care impozitul a fost achitat pe numele părinților nculpatului, deși tatăl era decedat.
Cu privire la aceasta infracțiune de fals in declarații, prima instanța a reținut că apta există, insă este lipsita de pericolul social necesar pentru a fi infracțiune, fiind incidente disp. art. 18/1 cp.
Prin urmare se impune achitarea inculpatului in temeiul art. 10 lit. b/l si plicarea unei amenzi administrative.
n ceea ce privește latura civila, s-a reținut că acțiunea civilă exercitata în procesul penal de Primăria orașului este neîntemeiata, deoarece nu exista nici un fel de pagubă, în condițiile în care inculpatul nu a mai beneficiat si de o altă scutire pentru imobilul din localitatea de domiciliu.
In temeiul art. 346 al. 2. p, si art. 998 Cod civil, acțiunea a fost respinsa ca atare pr ivind pretențiile solicitate de partea civila in suma de 3750 lei.
Constatând ca cererea înregistrata la Primăria P conține date nereale, s-a dispus anularea acesteia in temeiul art. 348
C.P.P.Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, inculpatul și partea civilă Primăria orașului.
Critica parchetului privește nelegalitatea hotărârii arătând că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în declarații întrucât sunt întrunite elementele constitutive prevăzute de textul de lege încriminator, deoarece inculpatul a ascuns cu bună credință în declarația de scutire de impozit faptul că domiciliul său legal se află în orașul G și prin denaturarea adevărului s-a cauzat un prejudiciu în patrimoniul părții civile constând în cuantumul impozitului pe care ar fi trebuit să îl achite inculpatul.
Dispozițiile Legii nr. 105/1996 care reglementează domiciliul precum și dispozițiile art. 56 alin. 2 din OG nr. 36/2002 privind impozitul de taxe fiscale au fost interpretate greșit, întrucât condiția legii pentru a beneficia de scutire se referea la existența unei alte proprietăți decât cea de la adresa de domiciliu.
Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului pentru cele două infracțiuni deduse judecății.
Apelul declarat de inculpat vizează numai infracțiunea de înșelăciune susținând că temeiul achitării este greșit deoarece s-a aflat în eroare cu privire la conținutul actelor normative aflate în vigoare la momentul formulării cererii de scutire solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. e Cod proc. penală.
Totodată inculpatul a susținut că nu a urmărit să înșele partea vătămată, că aceasta nu a suferit nicio pagubă întrucât nu a beneficiat de o altă scutire de impozit decât pentru imobilul situat în.
Inculpatul a mai arătat că deși a moștenit o cotă de 3/8 din apartamentul situat în municipiul G nu s-a considerat niciodată proprietar al acestuia întrucât rolul fiscal îl aveau părinții săi până în anul 2005 când după decesul mamei sale a devenit unicul proprietar și s-a modificat și rolul fiscal astfel că nu a acționat cu vinovăție respectiv nu și-a dat seama de conținutul și efectele produse de declarația dată la Primăria.
Apelanta parte civilă nu și-a motivat în scris apelul declarat și nici în fața instanței în cadrul dezbaterilor.
Prin decizia penală nr. 275 din 17.09.2007 TRIBUNALUL PRAHOVAa admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, a desființat sentința în parte, în latură penală și în baza art. 292 Cod penal, cu aplic. art. 74 și 76 din același cod, inculpatul a fost condamnat la 2 (două) luni închisoare, iar în temeiul disp. art.215 al.1 Cod penal cu aplic.art.74-76 Cod penal, la pedeapsa de 6 (șase luni) închisoare și după contopirea cele două pedepse, conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b s C.P.P.-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 (șase) luni închisoare.
I s-au interzis pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni conform art.82 Cod penal și în temeiul art. 359 Cod penal i s-a atras atenția asupra consecințelor nerespectării disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate, în cursul termenului de încercare.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
Restul dispozițiilor sentinței atacate au fost menținute.
Prin aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul și partea civilă Primăria.
Instanța de apel a reținut vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune întrucât declarația dată la data de 25.08.2003 în fața funcționarilor Primăriei orașului prin care susține că nu deține în proprietate un alt imobil decât cel din orașul este necorespunzătoare adevărului deoarece inculpatul deținea în coproprietate cu mama sa o cotă de 3/8 din imobilul situat în municipiul G, ceea ce avut drept consecință stabilirea în mod nereal a impozitului pe clădiri.
Inculpatului i s-a recunoscut într-adevăr calitatea de luptător pentru victoria române conform art. 2 din Legea nr. 42/1990 și în această calitate, beneficiază, printre alte drepturi, de scutire de la plata impozitelor și a taxelor pentru clădiri și terenul aferente potrivit art. 10 lit. k din același act normativ, dar aceste dispoziții au fost completate cu OG nr. 36/2002 privind impozitele și taxele locale în sensul că scutirea se acordă numai pentru locuința situată la adresa de domiciliu a solicitantului și în materia obligațiilor fiscale legiuitorul a înțeles prin adresa de domiciliu adresa la care contribuabilul are domiciliul legal respectiv cel stabilit în cartea de identitate a acestuia și anume orașul G,- - 7,. 2,. 1,. 27.
Chiar dacă inculpatul a locuit în fapt în orașul,-, județul P, acesta constituie domiciliul real care nu are caracter de stabilitate și legiuitorul nu acordă efecte juridice unei situații de fapt ce se poate modifica în timp, astfel că scutirea de plata impozitului pe clădiri, în cazul inculpatului, ce deține atât locuința din orașul cât și cea din orașul G, operează numai pentru locuința situată la adresa de domiciliu, respectiv aceea din
Declarația dată de inculpat la Primăria orașului a avut drept scop inducerea în eroare a acestei instituții, pentru a beneficia de o scutire a impozitului într-un cuantum mai mare decât cea de care ar fi beneficiat pentru imobilul din G, datorită tipului de locuință ce avea destinația de pensiune turistică, astfel că infracțiunea de fals în declarații este infracțiunea mijloc iar cea de înșelăciune este infracțiunea scop.
În considerentele deciziei se mai arată că argumentul inculpatului că a fost în eroare cu privire la noțiunea de proprietate precum și la dispozițiile legale referitoare la stabilirea domiciliului cât și cu privire la declararea imobilelor la Administrația financiară, considerând că nu este coproprietar al imobilului din G pe motiv că în rolul fiscal al imobilului figurau părinții săi, nu poate fi admis deoarece inculpatul are pregătire superioară și putea să-și dea seama de modul în care se interpretează proprietatea.
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă se arată că aceasta nu a suferit nici o pagubă, întrucât inculpatul nu a mai beneficiat de altă scutire de impozit decât pentru imobilul din orașul și în mod corect acțiunea civilă a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivele scrise, parchetul critică soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, susținând că in mod greșit instanța de apel a reținut vinovăția pentru această faptă, deoarece inducerea in eroare a Primăriei prin declarația dată in scopul scutirii de plata impozitului, pentru locuința din nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, ci ale infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât fapta inculpatului este o sustragere de la plata obligațiilor fiscale, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 al.1 si 2 in infracțiunea prev. de art. 9 din 241/2005 și condamnarea pentru această faptă.
O altă critică se referă la netemeinicia pedepselor aplicate, susținându-se că nu s-a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor comise, de atitudinea nesinceră a inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, susținându-se astfel că este necesar majorarea pedepselor pentru asigurarea scopul preventiv-educativ al sancțiunii penale.
Procurorul de ședință a susținut numai critica privind greșita individualizare a pedepselor aplicate iar în ceea ce privește încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune a arătat că atâta timp cât în apel, critica parchetului nu a vizat acest aspect nu poate să fie invocat în recurs, pentru prima dată, deoarece s-ar încălca dublul grad de jurisdicție.
Împotriva aceleiași decizii de condamnare a declarat recurs în termen legal, si inculpatul, care a criticat atât decizia cât și sentința instanței de fond, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni pentru care a fost condamnat, că în mod greșit s-a reținut vinovăția pentru săvârșirea acestora, că probele administrate în cauză au fost interpretate eronat și instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt pronunțând o hotărâre vădit nelegală și netemeinică.
Astfel, apelantul inculpat susține că nu sunt îndeplinite cele două condiții ale infracțiunii de înșelăciune, respectiv acțiunea de inducere in eroare a părții vătămate nu s-a realizat, deoarece prin declarația dată nu a urmărit obținerea unui folos material injust ci să beneficieze de un drept conferit de legea revoluționarilor și anume scutire de la plata impozitului pe clădiri și nu s-a cauzat vreo pagubă părții vătămate, cum s-a reținut în actul de acuzare întrucât a beneficiat de o singură scutire de impozit și atât instanța de fond cât și instanța de apel au constatat că nu s-a înregistrat nici un prejudiciu, cererea părții vătămate fiind respinsă ca neântemeiată.
De asemenea, apelantul a mai arătat că a locuit efectiv din anul 2002 in imobilul din,că nu a beneficiat de scutire de impozit pentru o altă locuință, că deși in urma decesului tatălui său a deținut in coproprietate cu mama sa 3/8 din apartamentul situat in G, nu s-a considerat niciodată proprietar, întrucât rolul fiscal a rămas pe numele părinților săi si impozitul aferent a fost achitat integral până in anul 2005 conform chitanțelor aflate la dosar. Modificarea domiciliului din cartea de identitate nu s-a solicitat, deoarece are in îngrijire un copil cu handicap sever ( sindromul ), înregistrat la Direcția de Protecția Copilului G si o schimbare de domiciliu ar fi determinat înregistrarea acestuia la Comisia de specialitate din județul care ar fi presupus deplasarea acestuia care este extrem de dificilă datorită handicapului.
Inculpatul recurent a mai arătat că instanța de apel nejustificat a făcut distincție intre domiciliul legal si domiciliul real, apreciind că ultimul neavând caracter de stabilitate organele fiscale nu ar fi putut să acorde scutire de plata impozitului, nesocotind probele testimoniale si cu înscrisuri administrate in cauză care au făcut dovada că domiciliul său statornic, real și efectiv este acela din orașul,-.
Recurentul a criticat si temeiul achitării pentru infracțiunea de înșelăciune, susținând că instanța de fond in mod nelegal a considerat că nu subzistă latura subiectivă a infracțiunii, omițând să constate existența unei cauze care înlătură caracterul penal al faptei, respectiv disp. art. 51, întrucât inculpatul s-a aflat in eroare cu privire la normele fiscale aplicabile in momentul formulării cererii de scutire de la plata impozitului și anume a dispozițiilor art. 54 al.2 din OG 36/2002 modificat prin OG 36/2003, care restricționează scutirea de impozit numai pentru locuința de domiciliu.
Se solicită admiterea recursului, casarea in totalitate a deciziei si in parte a sentinței, in sensul modificării temeiului achitării pentru infracțiunea prev. de art. 215 al.1,2 si menținerea celorlalte dispoziții.
Curtea, examinând hotărârile recurate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, ținând seama de dispozițiile legale in materie și din oficiu în limitele prev. de art. 3859alin. 3 Cod proc. penală, constată că este întemeiat numai recursul inculpatului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în declarații și înșelăciune prin folosire de mijloace frauduloase, reținându-se că la data de 25 august 2003 în fața autorității publice locale din orașul, a dat o declarație neconformă cu realitatea menționând că nu mai are in proprietate o altă locuință decât aceea din orașul,-, in realitate fiind coproprietar cu o cotă de 3/8 din apartamentul situat in și a indus în eroare autoritățile locale, obținând în mod fraudulos scutire de plata impozitului pentru imobilul din, cauzând un prejudiciu părții vătămate.
Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul este posesor al certificatului de luptător pentru victoria române din decembrie 1989 și pentru beneficia de drepturile conferite de Lg.42/1990 dat o declarație la Primăria pentru scutirea de la plata impozitului pentru locuința sa din ,-, știind că are acest drept, potrivit art. 10 lit. k din această lege.
Prin OG 36/2002, s-au modificat dispozițiile Legii 42/1990 în sensul că scutirea de impozit a fost restricționată pentru o singură clădire și anume aceea situată în localitatea de domiciliu.
În cartea de identitate a inculpatului adresa de domiciliu a acestuia era aceea din G,-, -.2,.1,.27, jud.
Din probele administrate în cauză rezultă fără echivoc că recurentul inculpatul a locuit începând din anul 2002 în imobilul din,-, acesta fiind domiciliul real, stabil și principal.
Dispozițiile legale prevăd, într-adevăr, că scutirea de la plata impozitului se acordă pentru o singură clădire, respectiv aceea situată in localitatea de domiciliu, care pentru inculpat era locuința din, fiind lipsit de relevanță faptul că inculpatul nu operase modificarea și în cartea de identitate.
Potrivit art.13-15 din Decretul nr.31/1954 domiciliul unei persoane fizice este locul unde aceasta își are locuința statornică și principală, deci caracteristica domiciliului fiind statornicia, faptul locuirii la o anumită adresă ce individualizează în spațiu o anumită persoană poate fi dovedit cu orice mijloc de probă.
In cauză s-a făcut dovada cu declarația martorei, cât si cu înscrisurile depuse la dosar privind achiziționarea diverselor materiale de construcții pentru acest imobil, că recurentul inculpat a locuit in mod efectiv și statornic împreună cu soția sa in imobilul din,- unde de altfel, iși desfășoară si activitatea fiind administratorul unei societăți comerciale.
Rațiunea pentru care legiuitorul a restrâns scutirea de la plata impozitului numai pentru localitatea de domiciliu a fost aceea ca persoana îndreptățită să beneficieze de o singură scutire, indiferent de numărul imobilelor pe care le are în proprietate.
In cauză, inculpatul recurent nu a beneficiat decât de scutirea de plata impozitului pentru locuința din, nu si pentru locuința de domiciliu menționată in cartea de identitate, respectiv municipiul G, astfel că prin declarația dată inculpatul nu a avut intenția să inducă în eroare autoritățile locale, ci numai să beneficieze de dreptul conferit de lege revoluționarilor, respectiv scutirea de plata impozitului pe clădiri.
Dacă inculpatul ar fi intenționat să ascundă funcționarilor de la primărie locuința din G, în nici un caz nu s-ar fi prezentat cu cartea de identitate în care se afla înscris ca domiciliu adresa din G, fiind evident că în acest caz se impunea verificarea datelor cuprinse în declarație.
Instanța de apel a dat o interpretare eronată acestei situații, apreciind că inculpatul nu și-a modificat domiciliul întrucât a intenționat inducerea în eroare a organelor fiscale și obținerea unei scutiri mai importante de impozit întrucât în taxele locale sunt mai mari ca în G, omițând să analizeze aspectul real al situației și anume faptul că fiica sa era înregistrată la organele medicale din G cu un handicap sever și schimbarea domiciliului ar fi însemnat înregistrarea acesteia la Direcția de Protecție a Copilului P, precum și prezentarea acesteia, ceea ce ar fi presupus un tratament chinuitor pentru astfel de persoane.
De asemenea, cu chitanțele depuse la dosar s-a făcut dovada că pentru locuința (apartament) din G impozitul a fost achitat an de an de mama inculpatului, astfel că nu se poate concluziona, cum greșit a procedat instanaț de apel, că inculpatul prin declarația dată ar fi obținut un folos material injust.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune în afară de acțiunea de inducere în eroare legiuitorul a prevăzut și producerea unei pagube părții vătămate, ori această condiție nu a fost îndeplinită, atât instanța de fond cât și aceea de apel au constatat că autoritatea locală nu suferit nici un prejudiciu.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în sensul că lipsește latura subiectivă a infracțiunii, astfel că soluția de achitare este legală și temeinică.
Susținerea recurentului inculpat, că la data la care a formulat declarația s-a aflat in eroare cu privire la normele legale aplicabile si că nu avea cum să cunoască faptul că dispozițiile Lg.42/1990 au fost modificate prin OG 36/2002 nu poate constitui o cauză pentru înlăturarea caracterului penal al faptei ( art.51 ), întrucât necunoașterea legii nu poate fi invocată drept scuză a încălcării acesteia, astfel că această critică a inculpatului este neîntemeiată.
Fapta inculpatului de a menționa însă în cererea sa înregistrată la Primăria că nu deține nici o altă proprietate în afară de imobilul situat in deși in realitate era coproprietar cu o cotă de 3/8 din apartamentul situat in municipiul G, întrunește elementele infracțiunii de fals in declarații prev. de art. 292
Între cele două fapte (înșelăciune și fals în declarații) nu există o conexitate etiologică-mjloc-scop, cum a apreciat instanța de apel, prin declarația pe care inculpatul a dat-o în fața funcționarilor primăriei nu s-a urmărit obținerea unui folos material injust, ci scutirea de la plata impozitului pe clădiri, drept conferit de lege în favoarea revoluționarilor.
Având in vedere însă că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege, că urmările faptei sunt extrem de reduse și că prin conținutul ei concret aceasta este lipsită în mod vădit de importanță, justificat instanța de fond a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și fiind îndeplinite cerințele prev. de art.18/1 a dispus achitarea inculpatului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ într-un cuantum corespunzător.
În raport de considerentele sus arătate criticile inculpatului sunt întemeiate și în consecință, existând cazul de casare prev. de art.3859pct.18 C.P.P. decizia atacată este nelegală și netemeinică, și conform art.38515pct.2 lit.a C.P.P. recursul inculpatului se va admite, decizia instanței de apel va fi casată în parte în ceea ce-l privește pe inculpat și se va menține sentința de achitare, ca legală și temeinică.
Dispozițiile deciziei recurate referitoare la apelanta parte civilă, Primăria, vor fi menținute.
Menținându-se soluția de achitare a inculpatului, analiza criticii formulate de Parchet în legătură cu individualizarea pedepsei nu se mai justifică și pe cale de consecinață recursul declarat va fi respins, ca nefondat, in baza disp. art. 385/15 pct.1 lit. b C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 18.04.1960, domiciliat în,- și în G,-, - 7,. 2,. 27, județul G, împotriva deciziei penale nr. 275 din 17 septembrie 2007, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA și a sentinței penale nr. 40 din 22.02.2007 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Casează, în parte, decizia atacată și menține în totalitate sentința primei instanțe în ce privește pe inculpatul, constatându-se că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaiaa fost greșit admis.
Menține în rest dispozițiile deciziei.
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA împotriva aceleași decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători,
Grefier,
Red. EZ
Tehnored. RB
2 ex/ 5.02.2008
f- Judecătoria Sinaia
a- TRIBUNALUL PRAHOVA
a,
Operatora date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Elena ZăinescuJudecători:Elena Zăinescu, Elena Negulescu, Ioana Nonea
