Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 74/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 74/R/2008
Ședința publică din 30 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja
JUDECĂTORI: Vasile Goja, Claudia Ilieș Luminița Hanzer
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj împotriva deciziei penale nr. 384/19.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă calificată, prev.și ped.de art.215 alin.2 și 3.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul aflat în stare de arest asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind partea civilă, SC SRL și partea responsabilă civilmente SC SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
În temeiul art.69 pr.pen. se procedează la ascultarea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată conform procesului verbal de la dosar.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului apreciind hotărârile instanțelor de fond și apel ca fiind nelegale, motivul casării fiind acela prev.de art.385/9 pct.16 pr.pen. astfel, arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru faptul că în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2002, indus în eroare pe reprezentantul SC SRL prin aceea că a solicitat printr-o comandă de transport efectuarea unor operațiuni de transport pe ruta ia - România și a depus un bilet la ordin în favoarea părții vătămate ca o garanție a plății ulterioare cu toate că firma reprezentată de inculpat nu avea disponibil în cont. Instanța Judecătoriei Cluj Na dispus achitarea inculpatului considerând că fapta săvârșită de inculpat nu este prevăzută de legea penală.
Apreciază hotărârile pronunțate ca fiind netemeinice sub aspectul achitării inculpatului. Astfel, biletul la ordin emis de inculpat a dobândit un caracter fraudulos, Inculpatul avea probleme financiare iar în contul deschis la bancă nu avea disponibil, fapt ce rezultă din declarațiile inculpatului și din extrasele de cont existente la dosar. Inculpatul a declarat că avea posibilitatea de a plăti în numerar dar acest lucru nu este susținut de probele de la dosar. Pe de altă parte, la dosar există date că societatea inculpatului nu mai avea obiect de activitate, ceea ce dovedește că nu avea posibilitate reală de a achita debitul.
Instanța a mai susținut că nu exista în cauză refuz de plată, biletul la ordin neputând fi introdus din cauza faptului că inculpatul a refuzat ulterior să ia legătura cu reprezentantul SC SRL. Inculpatul a fost dat în urmărire generală ca urmare a faptului că a încercat să se sustragă urmăririi penale. Apreciază că această atitudine a inculpatului este relevantă în dovedirea relei credințe. De asemenea, apreciază că din datele de la dosar rezultă că biletul la ordin reprezenta un mijloc de plată alternativă, reprezentantul părții civile declarând că în condițiile în care plata nu se făcea în numerar biletul la ordin urma a fi introdus spre plată, partea civilă dorind astfel să se asigure că-și va recupera datoria.
Inculpatul a mai fost condamnat pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni, fiind condamnat prin sentința penală nr.671/2004 a Judecătoriei Cluj N.
În concluzie, apreciază că toate probele pot fi interpretate în sensul vinovăției inculpatului iar argumentele instanței de fond sunt în sensul lipsei intenției, ori, atunci temeiul achitării trebuia să fie pe art.10 lit.b pr.pen. existând contradicție între motivarea instanței și temeiul achitării. În cazul necondamnării inculpatului, solicită schimbarea temeiului achitării din art.10 lit.b în 10 lit.d pr.pen. Cu obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către partea civilă.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului cu consecința menținerii soluției de achitare, apreciind că temeiul juridic ales de instanța de fond, respectiv 10 lit.b pr.pen. este cel corect. Consideră că atâta timp cât partea vătămată a acceptat această modalitate de plată și-a asumat un risc cunoscut iar din probele administrate în cauză nu s-a dovedit inducerea în eroare. Cu onorar din.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului achiesând concluziilor puse de apărătorul său.
CURTEA
Deliberând reține că prin sentința penală nr.390/03.04.2007 a Judecătoriei Cluj -N, în baza art.11 pct.2 lit. b proc.pen. rap. la art.10 lit. b pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al.1, 2 și 3.pen, lăsând nesoluționată latura civilă a cauzei potrivit art. 346 pct.4 pr.pen.
Pentru a pronunța sentința de mai sus prima instanță a reținut că în data de 13.XI.2002 inculpatul a luat legătura telefonic cu, administrator al SC SRL, căruia i-a solicitat sa-i efectueze un transport de marfa din ia in România.
În urma înțelegerii avute inculpatul a întocmit o comandă de transport din localitatea -ia până în localitatea, județul Prețul negociat s-a stabilit de comun acord la suma de 1.850 Euro, plătibil în maxim 15 zile de la descărcare. Comanda a fost înregistrată la SC SRL sub nr.25/13 noiembrie 2002.
SC SRL, prin intermediul unei firme e de transport, în data de 13.12.2002 a efectuat transportul de marfă solicitat de inculpat, iar plata contravalorii transportului către firma aaf ost suportată de firma părții vătămate.
Înainte ca marfa să fie descărcată, reprezentantul părții vătămate s-a întâlnit cu inculpatul care i-a adus la cunoștință reprezentantului părții vătămate că nu poate achita contravaloarea transportului cu fila CEC, dar că-i va achita transportul ulterior în numerar, punându-i la dispoziția acestuia cu titlu de garanție un bilet la ordin semnat de inculpat și stampilat în alb.
Respectivul Biletul la ordin nu avea specificat numărul de cont, banca și suma de plată.
Din susținerile părților rezultă faptul că inculpatul a predat reprezentantului părții civile acel Bilet la ordin ca și o garanție a plății contravalorii transportului, iar in situația n care această plată nu s-ar fi efectuat voluntar, partea civilă avea posibilitatea de a depune la plată actul respectiv.
În data de 9 decembrie 2002 SC SRL a emis factura fiscală nr.- pentru SC SRL pentru suma de 62.419.000 lei, reprezentând contravaloarea transportului.
Inculpatul că ar fi primit factura pentru transportul de marfă efectuat și invoca faptul că această factură nu îi este opozabilă întrucât actul nu a fost semnat de nici un reprezentant al firmei sale.
Inculpatul a mai susținut că nu poate fi vorba de săvârșirea vreunei înșelăciuni si consideră că este vorba de o datorie comercială pe care nu ar avea obligația să o onoreze, întrucât nu ar fi fost emisă o factură valabilă, sub aspectul acceptării ei de către SC SRL.
Întrucât partea vătămata a fost în imposibilitate de a încasa banii iar inculpatul nu mai răspundea la apelurile reprezentantului părții vătămate, aceasta în data de 27 ianuarie 2003 formulat o plângere împotriva inculpatului și a asociatului acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Inculpatul a fost audiat în calitate de făptuitor în data de 4 iulie 2003, ulterior acestei date nu a mai fost posibila audierea inculpatului întrucât acesta nu a răspuns la citațiile organelor de cercetare penală, sustrăgându-se de la urmărirea penala.
Astfel, inculpatul a fost dat inițial în urmărire locală și ulterior în urmărire generală, iar după depistarea acestuia a fost audiat în mai multe rânduri și i s-a prezentat materialul de urmărire penala, fiind trimis în judecată în fața acestei instanțe pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Instanța a verificat apărările formulate de inculpat în sensul că furnizorul ar fi avut obligația de a achita contravaloarea transportului, susținere ce nu era cuprinsa în clauza de transport și nici în actul de însoțire a mărfii din ia in România.
Referitor la vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată, instanța a reținut că din practica judiciară reiese că nu constituie o manoperă dolosivă emiterea unui Bilet la ordin de către comerciantul debitor prin care se obligă față de creditorul său să-i plătească la scadență o anumită suma de bani, atât timp cât nu se inserează în cuprinsul acelui bilet la ordin, la rubrica locul plății, denumirea unei bănci plătitoare, contul de plată și alte date de identificare.
Acest lucru se justifică prin faptul că în această situație nu exista un raport juridic, un tras reprezentat de o bancă și nu se specifică locul plății, suma de plată și alte elemente de identificare a plătitorului.
În consecință, prima instanță a concluzionat că nu se poate reține că inculpatul a înșelat-o pe partea vătămata care a acceptat un asemenea document ce era vădit inoperant și fără o valoare juridică.
S-a mai constatat și faptul că debitorul nu a introdus Biletul la ordin la plată, neexistând un refuz la plată a acestui document din lipsa disponibilului.
În această situație, în care părțile au confirmat că Biletul la Ordin a fost emis cu scopul de a garanta plata ulterioară a sumei de bani datorată, s-a reținut că neplata prețului nu constituie o faptă penală, ci doar o simplă răspundere civilă contractuală, generată de neexecutarea unei obligații asumată printr-un contract.
S-a mai reținut că nu s-a dovedit că inculpatul dorea să păcălească prin neplată firma părții vătămate, că acesta nu avea disponibil bancar în momentul încheierii contractului de transport sau în momentul emiterii actului intitulat Bilet la ordin, atât inculpatul cât și partea vătămată cunoscând faptul că plata contravalorii transportului urma să se efectueze după valorificarea mărfurilor aduse în țară.
Aspectul că ulterior sosirii mărfurilor acestea nu au mai putut fi valorificate și că firma inculpatului a intrat în dificultăți financiare cu efect în lipsa disponibilului bănesc, nu poate fi imputat inculpatului sub aspect penal, nefăcându-se dovada că inculpatul a acționat în mod fraudulos și că la încheierea convenției de transport avea intenția de a nșela firma părții vătămate.
Nu s-a făcut dovada concludentă că factura de transport însoțită de actele de transport au fost comunicate de partea vătămata firmei inculpatului, factura ce nu poartă confirmarea și verificarea din partea firmei beneficiare a transportului.
Față de aspectele prezentate mai sus, instanța de fond a considerat că fapta inculpatului nu are un caracter penal, că litigiul dintre părți privind plata contravalorii transportului de marfa are un caracter civil, motiv pentru care nu a reținut nici o vinovăție a inculpatului în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N solicitând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, infracțiune pentru care in mod eronat susține că ar fi fost achitat.
Prin decizia nr. 384/A/19.11.2007 a Tribunalului Cluj în temeiul art. 379 pct.1, lit.b pr.pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N împotriva sentinței penale nr.390/3.04.2007 a Judecătoriei Cluj -
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei onorariul apărătorului din oficiu ce s-a achitat din fondurile
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare din apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut ca fiind temeinică și legală hotărârea primei instanțe pentru următoarele considerente:
Biletul la ordin eliberat de inculpat nu avea menționat numărul de cont și banca plătitoare și nici suma de plată, ca urmare indiferent de susținerile părților implicate în această cauză, atât timp cât biletul la ordin nu conținea nici un element de identificare a trasului, a locului de plată, a contului din care urma să se facă plata și suma ce urma să fie plătită, nu se poate vorbi de infracțiunea de înșelăciune, în sensul prevăzut de art. 215.pen. deoarece încă din momentul înmânării, biletul la ordin era inapt de a produce consecințe juridice, aspect cunoscut de primitor, sau cel puțin ar fi trebuit să cunoască acest fapt, astfel că pe bună dreptate neînțelegerile dintre părți sunt de natură comercială.
Ambele părți confirmă că biletul la ordin a fost înmânat pentru a garanta suma de bani pe care inculpatul o datora ca preț al transportului efectuat de partea vătămată, preț ce urma să fie achitat după valorificarea mărfurilor, așa cum au convenit cele două părți.
Datorită lipsei de eficiență juridică a biletului la ordin nu se poate vorbi nici de un refuz de plată, astfel că nu se poate stabili nici existența sau inexistența disponibilului bancar sau o eventuală retragere a acestuia.
Inculpatul faptul că ar fi primit factura sau că primirea ar fi fost semnată de vreun reprezentant al firmei sale, iar probele de la dosar nu confirmă faptul că factura însoțită de actele de transport ar fi fost comunicate firmei inculpatului.
Împotriva deciziei nr.384/19.11.2007 a Tribunalului Cluj și, implicit, împotriva sentinței nr. 390/3.04.2007 a Judecătoriei Cluj - Nad eclarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând hotărârile atacate ca fiind netemeinice și a solicitat casarea acestor soluții și pronunțarea unei decizii prin care să se dispună condamnarea inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al. 1, 2 și 3.pen. cu aplicarea art. 41 al. 2.pen.
În motivarea recursului s-a arătat că biletul la ordin emis de inculpat a dobândit un caracter fraudulos deoarece inculpatul avea probleme financiare, contul deschis la România SA nu avea disponibil, iar Centrala Incidentelor de Plăți a comunicat faptul că inculpatul a intrat în interdicție bancară la data de 8 noiembrie 2002, cauza fiind un incident de plată produs cu un bilet la ordin, că la aceeași dată inculpatul avea debite ridicate către alte societăți și că în cauză nu s-a dovedit faptul că inculpatul avea disponibil pentru plata în numerar, toate aceste aspecte dovedind reaua credință a inculpatului și crearea aparenței bonității financiare.
S-a mai arătat că biletul la ordin a reprezentat doar un mijloc alternativ de plată prin care partea vătămată a dorit să se asigure că-și va recupera creanța.
În final, s-a arătat că infracțiunea din cauză constituie act material al infracțiunii continuate pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 671/2004 a Judecătoriei Cluj -
Procedând la soluționarea recursului pe baza actelor și lucrărilor dosarului, precum și prin prisma motivelor invocate, Curtea constată următoarele:
Atât instanța de fond, cât și cea de apel a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Rezultă din ansamblul probator că între SC " " SRL, reprezentată de și SC" " SRL, reprezentată de inculpat, s-a perfectat în data de 13.11.2002 o înțelegere potrivit căreia prima se obliga să asigure pentru firma inculpatului transportul unor mărfuri din ia. S-a convenit ca prețul transportului în sumă de 1850 Euro să fie achitat în termen de maxim 15 zile de la descărcarea mărfii.
Înainte ca marfa să fie descărcată, inculpatul a încunoștințat pe partea vătămată asupra imposibilității achitării cu filă CEC a prețului transportului, afirmând că va plăti transportul ulterior în numerar, punând la dispoziția victimei cu titlu de garanție un bilet la ordin în alb, doar semnat și ștampilat de către inculpat.
Din declarația reprezentantului părții vătămate dată în fața instanței de fond ( 85) rezultă că în momentul predării biletului la ordin inculpatul a informat victima asupra împrejurării că nu are suma disponibilă, dar că va achita debitul în numerar într-un termen scurt, iar ca, în caz contrar, partea vătămată să valorifice acel bilet la ordin.
Mai rezultă din aceeași declarație că reprezentantul părții vătămate nu a putut valorifica biletul la ordin deoarece nu avea datele de identificare ale băncii inculpatului și nici codul IBAN.
Potrivit art. 215 al. 3.pen. constituie înșelăciune în convenții "nducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, savârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate."
Practica judiciară și literatura de specialitate au stabilit că acțiunea de inducere sau menținere în eroare constă în prezentarea ca adevărată a unei fapte micinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, ambele situații impunând din partea făptuitorului folosirea anumitor mijloace apte să conducă la rezultatul urmărit.
S-a mai stabilit că aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde nu numai de împrejurările concrete în care a fost folosit, dar și de persoana victimei ( de gradul său de cultură, de starea psihică, etc.). Nu interesează dacă, datorită împrejurărilor concrete, vicitma a fost sau nu ușor indusă în eroare; ceea ce interesează este ca victima să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, ca rezultat al activității făptuitorului.
În sfârșit, în cazul înșelăciunii în convenții, este necesar ca inducerea în sau menținerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea sau executarea contractului.
În cauza de față, însă, nu s-a făcut dovada inducerii în eroare a părții vătămate, neputându-se reține că față de acesta din urmă s-au folosit manopere dolosive cu ocazia încheierii sau executării contractului.
Astfel, victima a avut cunoștință la momentul perfectării înțelegerii și stabilirii modului de achitare a prețului transportului a împrejurării că inculpatul nu avea disponibil în cont, acceptând în aceste condiții plata în numerar la o dată ulterioară.
Mai mult, partea vătămată a acceptat un bilet la ordin necompletat cu datele esențiale pentru a-l face operabil, asumându-și cu bună știință situația de nu putea folosi acel billet la ordin pentru încasarea prețului.
În acest sens, rezultă din textul art. 104 din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin, că biletul la ordin trebuie să cuprindă: denumirea de bilet la ordin trecută în însuși textul titlului și exprimată în limba întrebuințată pentru redactarea acestui titlu; promisiunea necondiționată de a plati o suma determinată; arătarea scadentei; arătarea locului unde plata trebuie facuta; numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata trebuie facuta; arătarea datei și a locului emiterii; semnatura emitentului.
Totodată, art. 105 din aceeași lege stipulează că itlul căruia îi lipsește vreuna din condițiile arătate la art.104 nu va fi socotit bilet la ordin, cu execepția următoarelor cazuri: biletul la ordin a cărui scadență nu este arătată, este socotit plătibil la vedere; în lipsa unei mențiuni speciale, locul emisiunii titlului este socotit loc de plată și, în același timp, loc al domiciliului emitentului; biletul la ordin care nu arată locul unde a fost emis, se socotește semnat în locul arătat lângă numele emitentului.
Or, în situația în care biletul la ordin predat de către inculpat și acceptat ca atare de către partea vătămată nu cuprinde decât ștampila societății inculpatului și semnătura, apare cu puterea evidenței că acest titlu este innoperant, mențiunile lipsă neputând fi suplinite potrivit art. 105 din Legea nr. 58/1934.
Față de cele expuse Curtea concluzionează că în speță nu s-a dovedit existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii penatru care inculpatul a fost trimis în judecată, faptei lipsindu-i latura obiectivă, motiv pentru care hotătârile atacate apar ca fiind deficitare sub aspectul temeiului pentru care s-a dispus achitarea inculpatului și cu privire la modul de soluționare a laturii civile.
Prin urmare, constatând incidența cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 16.proc.pen. recursul declarat în cauză urmează a fi admis potrivit art. 385/15 pct.2 lit. d proc.pen. pentru motivele arătate mai sus, iar decizia nr. 384/2007 a Tribunalului Cluj se va casa împreună cu sentința penală nr. 390/2007 a Judecătoriei Cluj N.
Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a proc.pen. rap.la art. 10 lit.d Cod proc.penală se va dispune achitarea pe inculpatului de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 al.1,2 și 3 Cod penal.
Potrivit art. 346 al. 2 teza ultimă proc.pen. când achitarea s-a pronunțat pentru că lipsește vreunul din elemenetele constitutive ale infracțiunii, instanța poate oblige la repararea pagubei materiale și a daunelor morale potrivit legii civiel.
Așa fiind, în temeiul textului de lege menționat, vazând îndeplinite cerințele art. 998.civ. se va dispune obligarea inculpatului, în solidar cu partea resp.civilmente "" C N, la plata despăgubirilor civile în suma de 6.241,9 lei in favoarea părții civile " " C
Inculpatului I s-a asigurat asistență juridică din oficiu astfel cxă în baza art. 189.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare în recurs vor fi suportate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit.d Cod proc.penală, admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ împotriva deciziei penale nr. 384 di 19 noiembie 2007 Tribunalului Cluj, pe care o casează împreuna cu sentința penala nr. 390 din 3 aprilie 2007 Judecătoriei Cluj N, numai cu privire la temeiul achitării inculpatului si soluționarea laturii civile și rejudecând,
In baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.d Cod proc.penală achită pe inculpatul de sub învinuirea de a fi săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 al.1, 2 și 3 Cod penal.
In baza art. 346 Cod proc.penală rap.la art. 998 Cod civil, obligă pe inculpat în solidar cu partea resp.civilmente "" C N, la plata despăgubirilor civile în suma de 6.241,9 lei în favoarea părții civile " " C
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 30.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
Red. /
3 ex./19.02.2008
Jud.fond.:
Jud. apel.: Nora;
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Claudia Ilieș Luminița Hanzer
