Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 896/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 896
Ședința publică de la 29 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.77/28.02.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: pentru inculpatul recurent lipsă, avocat din oficiu Pâncă, lipsă fiind părțile vătămate intimate.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și, rejudecând cauza, reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, hotărârile pronunțate fiind temeinice și legale.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.941 din 28.03.2006, pronunțată în dosar penal nr. 4731/2005, Judecătoria Arada dispus: a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din cele două infracțiuni prev de art 215 al 4 rap la art 215 al 1,2 Cod penal cu aplic. art. 41 al 2 Cod penal și art 215 al 4 Cod penal rap la art 215 al 1,2 Cod penal cu aplic art 41 al 2 Cod penal, pentru care a fost trimis în judecată, în două infracțiuni prev de art 84 al 1 pct 2 din Legea 59/1934 și respectiv art 84 al 1 pct 2 din Legea 59/1934.
În baza art 215 al 4 Cod penal rap la art 215 al 1, 2 Cod penal, cu aplic. art 41 al 2 Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.04.1969 în loc. L, jud. A, cetățean român, studii medii, căsătorit, un copil minor, administrator la SC SRL A, domiciliat în A, str. R -,.68,.B,.19, jud A, fără forme legale în A,- B, jud. A, CNP -, la o pedeapsă de:
-3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte prin emitere de cecuri fără acoperire, în formă continuată.
În baza art 215 al 4 cod penal rap. la art 215 al 1, 2 Cod penal cu aplic art 41 al 2 Cod penal, l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de:
-3(trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în contracte prin emitere de cecuri fără acoperire, în formă continuată.
În baza art 33 lit a Cod penal rap la art 34 al 1 lit b Cod penal, a contopit cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentință în pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare pe care a sporit/o cu 6(șase) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3(trei) ani și 6(șase) luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prev de art 71 Cod penal, i-a interzis inculpatului exercitarea tuturor drepturilor prev de art 64 lit a,b,c,e Cod penal.
În baza art 88 Cod penal, a scazut din durata pedepsei aplicate inculpatului durata reținerii din data de 06.04.2005 și durata arestării preventive de la data de 06.04.2005 la data de 19.08.2005.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap. la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC SRL A, cu sediul în A, Bulevardul, nr.26-38, jud. A în cadrul procesului penal și l- obligat pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 1711,2978 lei, daune materiale.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap. la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC Data SRL, cu sediul în A,-,.6, jud. A, în cadrul procesului penal și l- obligat pe inculpat la plata, către această parte civilă a sumei de 3948,9750 lei, daune materiale precum și la plata dobânzii legale la această sumă, dobândă calculată de la data de 23.11.2004 și până la data plății efective; respinge restul pretențiilor civile ale acestei părți vătămate.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată Sc SRL cu sediul în A,-, în cadrul procesului penal și a obligat inculpatul să plătească a acestei părți civile suma de 6300 lei daune materiale.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC SA cu sediul în A, calea, nr.2. jud. A și l-a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 2000 euro daune materiale sau echivalentul în lei la data plății.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC SRL cu sediul în A,-, jud. A în cadrul procesului penal și l-a obligat pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 8814,9015 lei, daune materiale.
Au fost menținute sechestrul asigurator înființat prin încheierea din data de 24.06.2005, asupra bunurilor inculpatului, în favoarea părții vătămate SC SRL, până la concurența sumei de 8814,9015 lei.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a fost admisa acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC Plus cu sediul în A,- jud. A în cadrul procesului penal și l-a obligat pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 5092,822 lei, cu titlu de daune materiale.
În baza art 346 al 1 Cod procedură penală rap la art 14 Cod procedură penală și art 998, art 999 Cod civil, a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea vătămată SC SA cu sediul în B,-,.4, sector 3 B, și l- obligat pe inculpat să plătească acestei părți civile suma de 6193, 663 daune materiale; au fost respinse restul pretențiilor civile ale acestei părți vătămate.
A constatat că părțile vătămate SC SRL cu sediul în A,-, jud. A, SC System SRL cu sediul în A, nr.16 parter, 15, jud. A, SC SRL cu sediul în A,-, jud. A și SC SRL cu sediul în A, Bulevardul, nr.10,.10, jud. A, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.
În baza art 191 al 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art 193 al 1 Cod procedură penală,l- obligat pe inculpat să plătească părții vătămate SC SRL, suma de 3213 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că: Inculpatul este asociat unic și administrator al SC SRL A, societatea având ca principal obiect de activitate transport intern și internațional de mărfuri.
1.În data de 30.09.2004, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC SRL A și a achiziționat parchet laminat în valoare de 17.112.978 lei, conform facturii fiscale seria - - nr.-(f:25). Inculpatul a ridicat parchetul laminat cumpărat și a emis pentru costul acestuia fila CEC BG 311 -(f:29), pe care a completat-o cu toate elementele esențiale, ca dată de emitere a acesteia fiind indicată cea de 21.10.2004, conform declarației martorului G și filei cec depuse la dosar.
Cecul emis de inculpat a fost girat către SC SRL și prezentat pentru plată la Banca Românească SA A de reprezentanții SC SRL, la data de 22.10.2004, când cecul a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil, Banca Românească a sesizat organele de urmărire penală și a pus inculpatul în interdicție bancară.
2. În data de 28.10.2004, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC Data SRL din municipiul A și a achiziționat componente de calculator, în valoare de 15.029.760 lei ROL, pentru care s-a emis factura - - -(f:53) și în valoare de 24.656.497 lei ROL, pentru care s-a emis factura - - -(f:61). Pentru plata acestor produse inculpatul a emis filele cec seria - 311 - pentru suma de 15.029.760 lei ROL și seria - -, pentru suma de 24.656.497 lei, pe care le-a completat în întregime, la data emiterii înscriind, potrivit înțelegerii cu martorul, angajat al SC Data SRL, data de 19.11.2004 și respectiv 17.11.2004(f:54, 58).
Cele două file cec emise de inculpat au fost prezentate la plată la data de 18.11.2004 și 23.11.2004, fiind refuzate pentru lipsă totală de disponibil.
Din declarația martorului mai rezultă că inculpatul a mai făcut astfel de achiziții și anterior de la SC Data SRL, pentru plata produselor cumpărate emițând de fiecare dată cecuri cu plata la 14-15 zile și că niciodată până la aceste două file cec nu au fost probleme la plată, motiv pentru care i-a telefonat inculpatului și acesta a promis că se va prezenta cu banii dar nu s-a mai prezentat.
3. Deși prin somațiile nr.34/18.11.2004, 35/23.11.2004 s-a comunicat inculpatului că a fost pus în interdicție bancară pentru emiterea unor cecuri fără acoperire și că nu are disponibil în cont, la data de 22.11.2004, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC SRL din municipiul A și a achiziționat un telefon mobil Nokia 6100 în valoare de 7.500.000 lei ROL pentru care s-a emis factura seria - - -/22.11.2004. Pentru plata acestuia inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o în întregime menționând ca dată a emiterii 06.12.2004. Fila cec a fost prezentată la plată la data de 26.11.2004, când a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil(f:74-75). În data de 02.12.2004, inculpatul s-a prezentat din nou la același magazin și a achiziționat 8 telefoane mobile marca Samsung și unul Nokia 6100 în valoare de 63.000.000 lei ROL, pentru care s-a emis factura seria - - -/02.12.2004. Pentru plata acestor telefoane, inculpatul a emis fila cec - 311 - pe care a completat-o în întregime și pentru care a menționat ca dată a emiterii data de 02.12.2004. Necunoscând că cealaltă fila emisă anterior cec a fost refuzată, casiera, martora a acceptat-o pe cea de-a doua, care fiind prezentată pentru plată la data de 09.12.2004, a fost de asemenea refuzată, pentru aceleași motive-lipsă totală de disponibil și client aflat în interdicție bancară.
Din declarația martorei rezultă că inculpatul era un client al SC SRL și că și-a onorat contractele anterioare. În cursul urmăririi penale inculpatul a achitat cu ordin de plată contravaloarea facturii de 7.500.000 lei ROL(f:88).
4.Între inculpat și SC SA A s-au încheiat contractele de transport internațional 334/08.11.2004 în valoare de 900 Euro și nr.1941/20.11.2004 în valoare de 1100 Euro, pe care SC SA A le-a onorat efectuând transporturile internaționale solicitate de inculpat, transporturi pentru plata cărora a emis facturile seria - - -/18.11.2004 și seria - - -/29.11.2004.
Pentru plata acestor contacte, inculpatul a emis cecurile seria - 311 - pentru suma de 37.000.000 lei ROL(f:95) și seria - 311 - lei ROL(f:94), care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil. Potrivit declarației martorului (f:97-98) inculpatul a completat integral cele două file cec și a menționat ca dată a emiterii datele de 28.12.2004 și 10.12.2004.
5.În data de 15.01.2005, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC SRL A, situate pe strada - - și a achiziționat produse sanitare în valoare de 63.444.016 lei pentru care s-au emis facturile seria - - --suma de 38.656.711 lei și seria - - --suma de 24.787.305 lei. Pentru plata acestor produse inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pentru suma de 63.444.016 lei pe care a completat-o în întregime și, cu acordul martorului, șeful unității, a înscris ca dată a emiterii data de 05.02.2005, dată la care urma să fie prezentată la plată fila cec menționată.
La data de 21.01.2005, înainte ca SC SRL să valorifice cea dintâi filă cec primită, inculpatul s-a prezentat la același punct de lucru, situat pe strada - - și a achiziționat materiale tehnico-sanitare în valoare de 24.704.999 lei pentru care s-a emis factura seria - - -. Pentru plata acestor produse inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o în întregime și pe care a înscris ca dată a emiterii, cu acordul aceluiași martor, data de 16.02.2005.
Cele două file cec au fost introduce la plată în datele de 02.02.2005 și 16.02.2005, fiind refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil.
6.În data de 15.01.2005, inculpatul s-a prezentat la punctul de lucru al SC Plus SRL, situat pe- din municipiul A, și a comandat mai multe produse în valoare de 50.928.220 lei. Pentru achiziționarea acestora a întocmit bon de comandă iar în urma înțelegerii cu administratorul societății, (f:185) a lăsat pentru plata materialelor solicitate fila cec seria - 311 -, filă pe care inculpatul a completat-o în întregime în fața casierei, martora (f:186), pe care a înscris ca dată a emiterii, data de 10.02.2005. În data de 27.01.2005 produsele comandate de inculpat au fost livrate acestuia, cu factura seria - - -/27.01.2005 care a fost semnată de primire de către inculpat(f:181). La data de 14.02.2005, SC Plus SRL a depus pentru plată fila cec emisă de inculpat, această fiind refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
7.În data de 12.03.2005, inculpatul, însoțit de o persoană de sex feminin s-a prezentat la magazinul SC s SRL, situat în A,-, de unde a achiziționat materiale tehnico-sanitare în valoare de 82.072.664 lei pentru care s-a emis factura fiscală seria - - -. pentru plata acestor produse, inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o integral în fața martorei, notând ca dată a emiterii, data de 12.04.2005.
La data de 21.03.2005 cecul emis de inculpat a fost refuzat la plată pentru lipsă totală de disponibil(f:276)
SC s SRL a fost informată de o altă societate comercială că SC SRL se află în interdicție bancară motiv pentru care a făcut demersuri în vederea recuperării bunurilor, inculpatul restituind toate produsele cumpărate, motiv pentru care această parte vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în procesul penal.
8.În data de 09.03.2005, inculpatul, însoțit de o persoană de sex masculin s-a prezentat la magazinul SC System SRL, din municipiul A și a achiziționat console și componente de instalații termice în valoare de 63.877.915 lei pentru care s-au emis facturile seria - - - și - - -, pe care inculpatul le-a acceptat, semnând rubrica de primire. Pentru plata acestor produse inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o în întregime în fața martorei și a înscris, cu acordul administratorului societății comerciale, ca dată a emiterii, data de 23.03.2005.
La data de 23.03.2005, cecul a fost prezentat la plată și refuzat pentru lipsă totală de disponibil(f:311).
Produsele cumpărate au fost vândută de inculpat martorilor și (f:387 și urm) cu prețul de 1.500 euro, preț pe care aceștia nu l-au achitat iar produsele au fost ridicate de organele de cercetare penală și restituite părții vătămate la data de 18.04.2005, motiv pentru care aceasta a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.
9. La data de 12.03.2006, inculpatul s-a prezentat la punctual de lucru SC SRL A pentru a achiziționa calorifere și produse electrocasnice. A comandat aceste produse, pentru ele emițându-se factura seria - - -/12.02.2006 în valoare de 116 587 000 lei(f:297) pe care inculpatul a semnat-o de acceptare. Pentru plata acestor produse inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o integral, notând ca dată a emiterii, data de 04.04.2005. Bunurile cumpărate urmau să fie livrate inculpatului în data de 14.03.2006. De la data efectuării tranzacției și până la data când bunurile trebuiau livrate inculpatului, reprezentanții SC SRL s-au interesat despre situația bancară a inculpatului, aflând că acesta se află în interdicție bancară, astfel că nu au mai livrat bunurile. SC SRL nu a dorit să participe în calitate de parte vătămată în prezenta cauză, administratorul acesteia, domnul R fiind ascultat în calitate de martor și care a arătat că inculpatul a venit la magazinul situat pe strada - - însoțit de doi bărbați și o femeie, că persoanele care îl însoțeau au ales marfa iar inculpatul a plătit cu fila cec, produsele urmând să fie livrate ulterior.
10.La data de 08.03.2005 și 09.03.2005, inculpatul s-a prezentat la sediul SC SRL și a achiziționat mai multe componente pentru instalații termice, pentru care s-au emis facturile - XIX -/08.03.2005 și - XIX -/09.03.2005 pentru sumele de 44.410.101 lei și 9.467.501 lei, ambele facturi fiind acceptate de inculpat. Pentru plata acestor produse inculpatul a emis fila cec seria - 311 -, pentru suma de 53.877.601 lei(f:333), filă care a fost introdusă la plată la data de 22.03.2005, fiind refuzată de banca Românească pentru lipsă totală de disponibil.
În cursul urmăririi penale, produsele cumpărate de la SC au fost descoperite la domiciliul martorului care le-a restituit părții vătămate conform dovezilor de predare primire existente la dosar(f: 339,340), astfel că partea vătămată a arătat că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal.
Martorul a arătat că a cumpărat produsele de la SC SRL cu suma de 1000 Euro și că nu cunoaște modul în care inculpatul a plătit aceste produse și că anterior vânzării acestor produse inculpatul i-a cerut bani împrumut și, pentru că nu a vrut să îi dea i-a oferit produse contra unei sume de bani, spunându-i că el va putea achita mai târziu către SC SRL prețul acestora(f:391-392).
11.Conform contractului de leasing nr.DF 1734/15.10.2003 încheiat între SC SRL și SC SA, societatea administrată de inculpat trebuia să plătească rate de leasing lunare din data de 01.03.2004 și până în data de 01.02.2008, în schimbul autoturismului marca Toyota 1,8. Inculpatul a plătit aceste rate până în anul 2005. Pentru că în lunile ianuarie, februarie și martie 2005 inculpatul nu a mai plătit ratele de leasing, acumulând spre SC Sa o datorie de 61.936.630 lei(f:363), SC SA a împuternicit SC SA să recupereze suma de bani și autoturismul.
Martorul, director al SC 2000 SA l-a contactat telefonic pe inculpat solicitându-i plata celor trei rate de leasing restante. Acesta a promis că le va plăti dar a invocat diverse motive pentru a nu se întâlni cu martorul, în cele din urmă martorul s-a întâlnit cu soția inculpatului care i-a înmânat fila cec seria - 311 - emisă de inculpat și lăsată soției sale tocmai pentru a fi înmânată martorului.
Fila cec a fost emisă pentru suma de 61.936.630 lei și a fost completată în întregime de inculpat. Fiind introdusă la plată, fila a fost refuzată pentru lipsă totală de disponibil.
Conform procesului verbal de predare primire, la data de 15.04.2005, inculpatul a predat autoturismul către SC SA(f:367).
12.La data de 18.11.2004, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC SRL din municipiul A și a cumpărat componente de instalații termice și un aragaz, în valoare de 90.444.000 lei, pentru care s-a emis factura nr.-/18.11.2004, semnată de acceptare de către inculpat. Pentru plata acestei sume inculpatul a emis fila cec seria - 311 - pe care a completat-o în întregime, notând ca dat1 a emiterii-20.12.2004. În data de 22.12.2004 cecul a fost prezentat pentru plată, fiind refuzat de banca Românească pentru lipsă totală de disponibil
În cursul urmăririi penale, inculpatul a achitat contravaloarea produselor cu ordin de plată.
13. În data de 14.03.2005, inculpatul s-a prezentat la magazinul SC SRL A și a achiziționat produse sanitare în valoare de 99.260.570 lei, pentru care s-a emis factura nr.-(f:381). Pentru plata acestora inculpatul a emis fila cec seria - 311 - cu data emiterii 01.04.2005. Deoarece bunurile urmau să fie ridicate a doua zi, reprezentanții SC SRL A au verificat situația inculpatului și aflând că este în interdicție bancară, au refuzat predarea bunurilor, restituind martorului fila cec primită de la inculpat.
Inculpatul a recunoscut emiterea cecurilor menționate și a arătat că în favoarea SC SRL a emis un cec care a fost introdus la plată la data de 21.10.2004, dată la care s-a menționat că ar fi fost emis cecul și că după refuzul de plată a acestuia a vorbit la telefon cu reprezentanții băncii care i-au comunicat că este în interdicție bancară.(f:395). Inculpatul a mai menționat că la data de 20.12.2004 i s-a pretins restituirea filelor cec dar pentru că trebuia întocmit un proces verbal de predare primire nu le-a restituit, folosindu-le în continuare. Inculpatul a mai susținut că anterior introducerii filelor cec înmânate către SC Data SRL și SC SRL a comunicat reprezentanților societății că nu are disponibil în cont, împrejurare care nu a fost confirmată de martorii ascultați în cauză și care nu este relevantă pentru fapta inculpatului acesta cunoscând la data emiterii cecurilor că nu are disponibil în cont și că este în interdicție bancară și necomunicând aceste împrejurări cocontractanților săi.
Inculpatul a mai menționat că a emis aceste file cec deși știa că nu are disponibil în cont și că este în interdicție bancară, deoarece spera că va putea avea disponibil în cont. Inculpatul a mai menționat că produsele pe care le-a predat lui și, le-a dat acestora în contul unei datorii și nu în schimbul unei sume de bani.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul, cu motivarea că sentința pronunțată este nelegală, deoarece nu a fost de rea credință în a face plata mărfurilor achiziționate.
Prin DP nr. nr.77/28.02.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 941 din 28.03.2006, pronunțată de Judecătoria Arad,în dosar nr. 4731/2005.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în apel.
S-a admis cererea de scutire de amendă formulată de apărătorul inculpatului, avocat și s-a anulat amenda de 200 lei aplicată acestuia prin încheierea din ședința publică din 29.11.2007.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul examinând apelul de față prin prisma motivelor invocate dar și din oficiu, potrivit art. 371 alin.2 Cod procedură penală, a constatat că acesta este nefondat. Prima instanță, reținut o stare de fapt corectă și dând eficiență probatoriului administrat a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Apărarea formulată de inculpat nu a putut fi luată în considerare, pentru că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Reaua credință a inculpatului rezultă din faptul că deși cunoștea că nu are provizia necesară pentru a face plățile, a completat cecurile pentru a lăsa impresia că va plăti marfa achiziționată, după care a vândut-o la prețuri mai mici decât cele de achiziționare, iar banii i-a folosit în interes propriu. Mai mult inculpatul a ignorat instanța de apel în sensul că s-a sustras sistematic de la judecarea cauzei.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, a respinge apelul inculpatului, împotriva sentinței penale nr. 941 din 28.03.2006, pronunțată de Judecătoria Arad,în dosar nr. 4731/2005.
A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în apel.
A admis cererea de scutire de amendă formulată de apărătorul inculpatului avocat și anulat amenda de 200 lei aplicată acestuia prin încheierea din ședința publică din 29.11.2007.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul -, recursul nefiind motivat în scris, decât oral în ziua judecății de către apărătorul din oficiu al acestuia, care a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând decizia penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul - este nefondat, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică și legală.
Instanța constată că prima instanță, Judecătoria Arad, a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecății pe baza probelor existente în cauză, dar și vinovăția inculpatului, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în contracte, prin emiterea de CEC-uri fără acoperire, în forma continuată, în forma prev.de art.215 alin.4 p, raportat la art.215 alin.1,2 cuCod Penal aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, iar pedeapsa aplicată pentru fiecare infracțiuni a fost corect individualizată, având în vedere dispozițiile art.72 Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptelor penale săvârșite de către inculpat, prejudiciul cauzat părților vătămate, caracterul continuat al infracțiunilor multitudinea de părți vătămate prejudiciate, precum și lipsa antecedenței penale a inculpatului, pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare reprezentând o pedeapsă corect dozată.
Se constată că și modul de individualizare a executării pedepsei, a fost corect aleasă, impunându-se executarea pedepsei în detenție, pentru a fi asigurat scopul pedepsei așa cum este prevăzut de art.52
Cod PenalÎn ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat în mod corect la plata despăgubirilor civile, către părțile civile, în cuantumul în care acestea au fost dovedite, în așa fel încât prejudiciile create de către inculpat prin faptele sale ilicite să fie acoperit în întregime, conform principiului reparării integrale a pagubelor.
În calea de atac a apelului singura apărare a inculpatului a fost aceea că a emis filele CEC deși știa că nu are disponibil în cont și că este în interdicție bancară, în că va putea avea disponibil în cont, însă această apărare în mod corect a fost înlăturată de Tribunalul Arad, reaua credință a inculpatului fiind evidentă în condițiile în care deși cunoștea că nu are provizia necesară pentru a face plățile, a completat CEC-urile lăsând impresia că va plăti marfa achiziționată pe care a vândut-o la un preț mai mic decât cel de achiziționare.
În calea de atac a recursului, doar prin apărătorul din oficiu s-a solicitat reducerea pedepsei, însă așa cum s-a arătat și mai sus pedeapsa a fost corect individualizată, potrivit criteriilor de individualizare, prev.de art.72 Cod Penal, astfel că această solicitate apare ca neîntemeiată.
Văzând că nu există motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța urmează că respingă ca nefondat recursul formulat de către inculpatul.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.77/28.02.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la 150 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Dispune plata din fondul MJ a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 29 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - -
GREFIER
- -
RED: GB/07.10.2008
Dact: 2 exempl/ 01 Octombrie 2008
Primă instanță: Judecătoria Arad
Jud:
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea