Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 11/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 11
Ședința publică din data de 5.02.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTOR 2: Vasile Mărăcineanu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA și partea vătămată, domiciliată în com., sat, județul D, împotriva sentinței penale nr. 286 din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care inculpatul -, domiciliat în com., sat, nr. 210, județul D, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 al.1 lit.b
În baza art. 86/1 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale. S-a respins cererea formulată de partea civilă, privind acordarea de daune materiale.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta - parte vătămată, personal și asistată de avocat, apărător ales din Baroul Dâmbovița și intimatul - inculpat, personal și asistat de avocat, apărător ales din același barou.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-au depus la dosar note scrise din partea inculpatului, procesul verbal nr. 575 din data de 16.07.1993 emis de Penitenciarul Mărgineni și sentința penală nr. 1707 din 19.07.1993, a Judecătoriei Târgoviște, ambele în copii xerox.
Curtea, din oficiu dispune rectificarea încheierii de ședință din data de 21.01.2009, în sensul că grefierul de ședință de la acea dată a fost și nu, cum din eroare s-a menționat, însă corect este semnată de grefier, dar și în sensul că în mod greșit la "președintele completului" a semnat un alt judecător.
S-a audiat inculpatul, în prezența apărătorului ales, cele declarate fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Avocat și avocat, având cuvântul pe rând, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Din examinarea cazierului judiciar al inculpatului împreună cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei pe parcursul cercetării judecătorești, inclusiv procesul verbal nr. 575 din 16.07.1993, întocmit de Comisia de eliberare condiționată din cadrul Penitenciarului Mărgineni, rezultă că instanța în mod greșit a reținut că la data săvârșirii faptei deduse judecății ( noiembrie 2005 ) se împlinise termenul de reabilitare și astfel, pe cale de consecință, a înlăturat starea de recidivă și a schimbat încadrarea juridică a faptei, așa cum fusese reținută inițial în rechizitoriu.
Fiind arestat la 12.07.1990 rezultă că pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată executată la 11 iulie 1997.
Calculând de la această dată rezultă că ar fi intervenit reabilitarea judecătorească în condițiile prevăzute de lege la data de 8.01.2006.
Cum fapta este comisă în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare care este 8.01.2006, rezultă că a săvârșit fapta în stare de recidivă mare postexecutorie, prev.de art. 37 alin.1 lit.b
Omisiunea instanței de judecată a constatat în aceea că a reținut în mod greșit ca temei al schimbării încadrării juridice și, pe cale de consecință, al înlăturării stării de recidivă, că la data liberării condiționate (1993 ) inculpatul s-a liberat cu un rest de 1299 zile neexecutate și că astfel s-a calculat greșit termenul de reabilitare cu ocazia desfășurării activităților de urmărire penală.
Și apărătorul inculpatul a plecat în calculul său de la o premisă greșită și anume aceea că inculpatul a executat 1299 zile închisoare, deși în realitate a executat mai puține respectiv 1100 zile.
Diferența dintre 1100 și 1299 este dată de 199 de zile câștigate de inculpat ca urmare a muncii prestate, așa cum rezultă din același proces verbal.
În conformitate cu art. 136, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit sau ar fi luat sfârșit executarea pedepsei principale, acesta fiind 11.07.1997 și nu 1.01.1997, așa cum a reținut inculpatul prin apărător, zilele câștigate prin muncă având aplicabilitate numai în materia liberării condiționate așa cum este reglementată de codul penal ( art. 55/1, art. 59/1, art. 60 și art. 61 ) și de Legea nr. 23/18.11.1969 modificată și completată prin Legea nr. 104/22.09.1992, în vigoare la data liberării condiționate a inculpatului.
Consideră că nu pot fi extinse aceste dispoziții referitoare strict la instituția liberării condiționate și la calcularea termenului de reabilitare care are ca punct de plecare data când pedeapsa aplicată a fost executată sau ar fi considerată executată.
Astfel, în cazul de față pedeapsa de 7 ani a cărei executare a început la data de 12.07.1990, poate fi considerată executată la data de 11.07.1997, situație în care calculând termenul de reabilitare de 8,6 ani pornind de la această dată, rezultă că s-ar fi împlinit în luna ianuarie 2008, deci după data săvârșirii faptei ( noiembrie 2007 ).
A judeca astfel, ar fi însemnat ca și în cazul recidivei prev.de art. 37 al.1 lit.a, într-un caz ipotetic în care un inculpat comite o infracțiune în timpul liberării condiționate, să se contopească cu noua pedeapsă, restul rămas neexecutat în condițiile în care s-a ținut seama și de zilele pe care le-a câștigat ca urmare a muncii prestate, situație de neacceptat, și în acest caz contopindu-se de fapt noua pedeapsă cu restul de zile rămase neexecutate după scăderea numărului de zile executate efectiv de un condamnat fără a se ține seama că a avut zile câștigate prin muncă.
În măsura în care se va considera argumentele invocate ca fiind pertinente pentru reținerea stării de recidivă prev.de art. 37 al.1 lit.b, urmează să se constate că soluția atacată este nelegală și sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că inculpatul nu poate beneficia de instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
La individualizarea pedepsei urmează să se țină seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, de gradul de pericol social al faptei, instanța de fond reținând în considerente gravitatea deosebită a unei astfel de categorii de fapte, de persoana inculpatului care este recidivist, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, relevant în acest sens fiind modul în care inculpatul a încercat să scape de răspundere penală prin oferirea unui autoturism părții vătămate pentru care aceasta să-și schimbe declarațiile date inițial, în fața organelor de anchetă, cât și prin manifestarea intenției de a determina martora audiată în cauză, de a-și schimba de asemenea depoziția, aspecte ce au rezultat în urma înregistrării unei convorbiri ce a avut loc între inculpat și partea vătămată, cu aprobarea inițială a instanței de judecată.
În acest sens este de observat că martora, despre care inculpatul a afirmat în cadrul convorbirii înregistrate pe care a avut-o cu partea vătămată la 30.09.2007, că "cu aia se mușamalizează totul" și că "deja am luat legătura", fiind audiată de instanță la 24.01.2008 și-a schimbat depoziția inițială prin care susținuse, în esență, că a fost de față și știe că partea vătămată s-a prostituat pentru inculpat, afirmând în fața judecătorului, că nu-și mai menține aceste declarații.
Este evident că, în condițiile în care însuși inculpatul, la ultimul termen din 12,05.2008 a solicitat să fie reaudiat și a revenit asupra tuturor declarațiilor date anterior, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată, în condițiile în care s-a văzut pus în fața evidenței probelor administrate până la acel ultim termen, a precizat că de fapt partea vătămată și-a exprimat dorința de a merge în Italia să lucreze într-un bar, dar nu pentru a se prostitua și că odată ajunsă pe teritoriul acestei țări i-a oferit găzduire și au stabilit împreună ca aceasta din urmă să practice prostituția, declarația dată de martoră în fața instanței este neadevărată.
Or, această recunoaștere a faptei, relevă caracterul real al primelor declarații ale martorei care se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, revenirea martorei în fața instanței de judecată în condițiile în care inculpatul afirmase în cursul urmăririi penale că "cu aia se mușamalizează totul" creând bănuiala legitimă că a determinat-o într-un fel sau altul să-și schimbe declarațiile pentru a scăpa de răspunderea penală.
Pe de altă parte este de reținut că sinceritatea inculpatului, parțială întrucât a fost evidențiată prin revenirea asupra declarațiilor anterioare, nu este de natură a justifica o reducere importantă a pedepsei în condițiile în care, potrivit fișei de cazier, acesta este recidivist, în același sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, prin decizia nr. 2253 din 26.04.2007. În același context, nici existența unei relații între acesta și partea vătămată, consideră că nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă întrucât, din probele administrate în cauză, rezultă că tocmai existența acestei relații a determinat-o pe partea vătămată să aibă încredere în inculpat și să plece în Italia.
Față de toate acestea solicită admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate, reținerea la încadrarea juridică a faptei și a dispoz. art. 37 lit.b, înlăturarea disp.art. 86/1, aplicarea art. 71, 64 lit. Teza a-II-a și b
Avocat, având cuvântul pentru apelanta - parte vătămată, arată că este de acord cu motivele de apel formulate de reprezentantul parchetului, astfel cum fost susținute și la acest termen de judecată.
În ceea ce privește apelul declarat de partea vătămată, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Consideră că în mod eronat au fost înlăturate disp.art. 37 al.1 lit.b, reținându-se împlinirea termenului de reabilitare, fapta de trafic de persoane săvârșită de inculpat fiind comisă în stare de recidivă postexecutorie prev.de art. 37 al.1 lit.b
În susținerea acestui motiv, arată că inculpatul, conform fișei de cazier și procesului verbal nr. 575/16.07.1993 al Comisiei de liberări condiționate, a început executarea pedepsei de 7 ani pentru infracțiunea de viol la data de 13.07.1990 până la 16.07.1993. Rezultă că a executat un număr de 1100 zile închisoare la care s-a adăugat 199 zile câștigate ca urmare a muncii prestate, rămânând un rest de pedeapsă neexecutat de 1455 zile.
Dacă inculpatul a început executarea pedepsei de 7 ani la data de 13.07.1990, executarea ar fi luat sfârșit la data de 11.07.1997, situație în care termenul de reabilitare de 8,6 ani începe să curgă de la data de 11.07.1997 și se împlinește la 8.01.2006. Având în vedere că dispozițiile legale aplicabile în materia liberării condiționate - respectiv zilele câștigate ca urmare a muncii prestate ( cele 199 zile ), nu pot fi extinse la calcularea termenului de reabilitare, în mod greșit instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei, nereținând starea de recidivă postexecutorie.
Sentința atacată este nelegală și netemeinică și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului.
Pe de o parte nu putea beneficia de instituția suspendării condiționate a executării pedepsei sub supraveghere, potrivit argumentelor menționate la motivul anterior, deoarece fapta de trafic de persoane a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, iar pe de altă parte, la individualizarea pedepsei s-a omis a se avea în vedere acele aspecte dovedite - calificate ca și circumstanțe agravante, care impuneau o pedeapsă spre maximul special prevăzut de lege și anume: conduita total nesinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, folosirea unor mijloace nelegale în vederea ascunderii adevărului cu scopul vădit de a se sustrage răspunderii penale, pericolul real reprezentat de acest personaj al cărui comportament antisocial trebuie privit ca fiind anterior săvârșirii actualei fapte.
Mai arată că fapta inculpatului a fost dovedită iar la dosarul de urmărire penală, există dovada ca a influențat martorii sau când i se solicită părții vătămate să-și schimbe declarațiile și consideră că trebuie avut în vedere profilul moral al inculpatului la individualizarea pedepsei, faptul că martora, se prostitua pentru acesta și care paradoxal și-a schimbat declarațiile în fața instanței, faptul că inculpatul nu a dovedit că a existat o firmă în Italia, că a avut loc de muncă sau că între el și partea vătămată s-ar fi înfiripat o relație.
Consideră că instanța de fond nu a aplicat o pedeapsă just individualizată, nu a păstrat proporția între gravitatea actelor infracționale, consecințele acestora și durata în timp necesară procesului educațional de resocializare. Trebuie avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, atitudinea procesuală a inculpatului care a încercat permanent să eludeze aflarea adevărului, săvârșirea faptei în stare de recidivă postexecutorie față de o condamnare anterioară la 7 ani închisoare pentru infracțiunea de viol.
Existând astfel cauze de agravare a pedepsei, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, arată că instanța a apreciat că nu s-a dovedit prejudiciul material suferit de partea vătămată, deși din depozițiile martorilor a rezultat că aceasta a plecat cu bagajele necesare unei perioade lungi de timp, întorcându-se în papuci și trening care nici nu-i aparțineau.
De asemenea arată că, a apreciat contravaloarea acestor bunuri personale ale părții vătămate la suma de 10.000 lei și dovedită cu martorii audiați, care au susținut că aceasta a fost adusă în țară în papuci și trening.
Totodată arată că s-a dovedit și faptul că inculpatul a reținut părții vătămate toate actele și expertizele medico legale efectuate în Italia, cu scopul împiedicării acesteia de a da curs citației emisă de instanța penală italiană.
Referitor la daunele morale acordate de instanța de fond în suma de 10.000 lei, considerate de judecătorul fondului ca fiind o compensație echitabilă pentru victimă, le apreciază mai mult decât sfidătoare.
Consideră că instanța avea obligația să evalueze prejudiciul moral suferit efectiv de partea vătămată, pornind de la natura și gravitatea infracțiunii săvârșită de inculpat asupra acesteia, urmările directe suferite de victima infracțiunii, efectele faptei și întinderea lor în timp asupra victimei și familiei sale, efecte cu urmează a fi raportate și la mentalitatea comunității în care trăiește victima și familia ei, suferințele fizice și psihice aduse acesteia, determinate de agresiunile fizice la care a fost supusă în Italia ( sechestrare, viol) fapte în raport direct de cauzalitate cu fapta inculpatului.
Mai arată că partea vătămată are o de 9 ani, este căsătorită, are o familie închegată și consideră că daunele materiale sunt dovedite.
Față de toate acestea solicită admiterea apelului declarat de partea vătămată, desființarea sentinței atacate, reținerea stării de recidivă și aplicarea unei pedepse corespunzătoare, atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare.
În latură civilă solicită acordarea despăgubirilor materiale în cuantum de 10.000 lei și a daunelor morale în cuantum de 50.000 lei.
Cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de apărător.
În ceea ce privește apelul declarat de parchet solicită instanței admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pune concluzii de admiterea apelului declarat de partea vătămată, desființarea sentinței atacate în latură civilă și obligarea inculpatului la plata daunelor materiale astfel cum acestea au fost dovedite.
Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că prin încheierea din data de 12.05.2008, procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului, în sensul înlăturării stării de recidivă postexecutorie a acestuia. Mai mult se și concluzionează și se consemnează în alin.4 al aceleiași pagini de la încheiere că "Astfel, prin sentința penală nr. 540/18.12.1990 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la infracțiunea de viol, fiind arestat la 12.07.1990, iar prin sentința penală nr. 1707/1993 a Judecătoriei Târgoviștea fost liberat condiționat la data de 22.07.1993 cu un rest de 1299 de zile. Așadar, calculând termenul de reabilitare pentru această pedeapsă, se constată că acesta a fost împlinit, neputând fi reținută starea de recidivă postexecutorie, prev.de art. 37 al.1 lit.b
Acest punct de vedere a fost susținut și de inculpat prin apărător, însă paradoxal dar nu "surprinzător" reprezentantul Ministerului Public, a declarat apel unul dintre motive fiind chiar acesta.
Argumentul Ministerului Public este total greșit și se pleacă de la o modalitate eronată de calculare a pedepsei de 7 ani închisoare pe care inculpatul o avea de executat pentru infracțiunea de viol.
Precizează că inculpatul a început executarea pedepsei la data de 13.07.1990 și urma să expire la data de 12.07.1997 conform procesului verbal nr.575/16.07.1993 al Penitenciarului Mărgineni.
Dacă se are în vedere numai această parte a procesului verbal invocat în alineatul anterior și dacă se consideră pedeapsa ca fiind executată la data de 12.07.1997, așa cum greșit a procedat - Biroul TERITORIAL DÂMBOVIȚA, atunci adăugând termenul de reabilitare de 8,6 ani la data de 12.07.1997, sigur, se ajunge la data de 9.06.2006, dată când inculpatul era reabilitat de drept. În această ipoteză greșită inculpatul este recidivist, fapta fiind săvârșită în noiembrie 2005.
Pe verso-ul aceluiași proces verbal se arată că inculpatul a executat de la 13.07.1990 la 16.07.1993 o pedeapsă însumată într-un număr de 1100 zile, la care se mai adaugă un număr de 199 zile pedeapsă executată ca urmare a muncii prestate de inculpat în penitenciar. Această pedeapsă în mod total greșit procurorul o înlătură, deși în procesul verbal despre care s-a făcut vorbire se arată "Total zile câștigate și executate 1299". Acesta este pedeapsa pe care inculpatul a executat-o și nu cea pe care procurorul de caz o are în vedere la calcularea restului de pedeapsă.
În situația dată, scăzând din totalul pedepsei de 2555 zile pedeapsa de 1299 zile executate se ajunge la un rest de pedeapsă de 1256 zile, reprezentând pedeapsa pe care inculpatul o mai avea de executat.
Mai arată că pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârșit din nou o infracțiune. Pentru inculpatul, de la data de 22.07.1993 se adaugă restul de pedeapsă de 1256 zile și se ajunge la data de 1.01.1997, dată când pedeapsa pentru acesta este considerată ca fiind data executării pedepsei.
De asemenea arată că, data executării pedepsei fiind de 1.01.1997, la ea se adaugă termenul de reabilitare de 8 ani și 6 luni, ajungând astfel la data de 1.07.2005, dată care potrivit art. 38 alin.2,p. constituia pentru inculpat că se împlinise termenul de reabilitare.
Fapta inculpatului fiind comisă în noiembrie 2005, este clar că acesta nu mai este recidivist și în mod corect instanța de fond l-a condamnat pe acesta, înlăturând starea de recidivă postexecutorie.
Înlăturând starea de recidivă pentru inculpat, automat din punctul său de vedere se înlătură și cel de al doilea motiv de apel al parchetului și consideră că pedeapsa aplicată și modalitatea de executare a acesteia satisface atât scopul educativ al pedepsei cât și de coerciție.
În mod corect instanța a ținut cont la dozarea pedepsei de limitele acesteia, de împrejurările comiterii faptei, de atitudinea inculpatului în timpul cercetării judecătorești, de practica judiciară în materie, inclusiv cea a Curții de APEL PLOIEȘTI.
La toate aceste argumente instanța de fond a avut în vedere starea personală a inculpatului care este căsătorit, are un copil minor, o familie închegată, este încadrat în muncă în cadrul unei societăți ce o administrează și muncește pentru întreținerea familiei.
Totodată Tribunalul Dâmbovițaa ținut cont și de probele în circumstanțiere personală, fapt pentru care instanța de fond a considerat în mod temeinic că o pedeapsă spre minimul textului sancționator satisface pe deplin scopul tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Față de toate acestea solicită respingerea apelurilor declarate de parchet și partea vătămată, în latură penală și civilă și menținerea sentinței atacate întrucât este legală și temeinică.
Consideră pedeapsa aplicată just individualizată, corect s-a stabilit și modalitatea de executare a acesteia, iar în ceea ce privește latura civilă, consideră că în mod corect au fost apreciate despăgubirile acordate, având în vedere probele administrate în cauză.
Precizează că, fapta inculpatului nu a fost o faptă tipică de trafic de persoane.
Inculpatul, având ultimul cuvânt arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales și solicită instanței a i se acorda o șansă.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 286 din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul -, fiul lui și, ns.la 27.04.1972, în com., județul D, cu același domiciliu, sat, nr.210, căsătorit, are un copil, studii 12 clase, administrator la SC ȘI SRL, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a și b pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev.de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 pr.penală, din infracțiunea prev.de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.b
În baza art. 71 i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ) și b
În baza art. 86/1 s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului, pe perioada termenului de încercare de 6 ani, prev.de art. 86/2
Totodată, conform art. 86/3 s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
De asemenea, în baza art. 86/3 alin.2 s-a dispus comunicarea măsurilor de supraveghere Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Conform art. 359 pr.penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 86/4
În baza art. 71 al.5 s-a dispus suspendarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.
Conform art. 350 al.3 pr.penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în baza art. 88 al. 1 s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive începând cu 19.09.2007.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate, constituită parte civilă, domiciliată în com., sat, județul D, suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, fiindu-i respinsă cererea acesteia de acordarea de daune materiale.
În fine, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța o atare sentință instanța de fond, a reținut pe baza probelor administrate în cauză că, în cursul anului 2005 inculpatul și partea vătămată, au intrat în relații de concubinaj, ambii fiind la rândul lor căsătoriți.
Pe fondul acestor relații parte vătămată i-a propus inculpatului să o ajute să-și găsească un loc de muncă, în afara țării, respectiv în Italia, fie la o societate pe care o deținea fratele său în această țară, fie într-un bar, ca vânzătoare, propunându-i în acest scop să locuiască într-un apartament pe care acesta îl deține în Italia.
Ca atare, la sfârșitul lunii octombrie 2005 partea vătămată a mers însoțită de inculpat, la Serviciul Pașapoarte unde a îndeplinit formalitățile necesare liberării documentelor pentru plecarea din țară, banii fiind remiși de către inculpat.
Totodată, inculpatul i-a dat acesteia sub formă de împrumut și suma de 300 euro pentru aoa răta la vamă și a achita contravaloarea transportului.
La data de 5.11.2005 partea vătămată, a părăsit teritoriul țării, cu un autocar "" din P, fiind condusă de soțul ei - martorul, care avea cunoștință de faptul că trăia în concubinaj cu inculpatul și că intenționa să meargă în Italia pentru a lucra, așa cum i-a propus inculpatul.
Partea vătămată a ajuns în Italia în localitatea, unde a fost așteptată de numitul, nepotul inculpatului, care a condus-o într-un apartament deținut de inculpat și unde mai locuiau și.
După cca. două săptămâni de zile i-a spus părții vătămate că ea se prostituează pentru inculpatul, că a știut din țară că trebuie să facă acest lucru și că împarte cu acesta, pe J banii obținuți.
La data de 19.11.2005 a venit în Italia și inculpatul, care i-a solicitat părții vătămate, din acea seară să meargă împreună cu numita să se prostitueze deoarece îi datorează banii reprezentând cheltuielile cu pașaportul, prețul călătoriei, cu chiria și hrana consumată.
Întrucât partea vătămată nu avea posibilități materiale, aflându-se și într-o țară străină, a acceptat să meargă să se prostitueze împreună cu.
În aceeași seară cele două femei au fost cu un autoturism de către inculpat și de către, până în apropierea Clubului "", o parte din drum fiind lăsate să meargă pe jos, întrucât inculpatul le-a comunicat că nu dorește să fie văzut în preajma clubului, sugerându-le că dacă va veni "garda" - să spună că sunt pe cont propriu.
Partea vătămată a fost contactată de un client cu care a întreținut relații sexuale, primind de la acesta suma de 100 euro.
După aceea, a fost dusă într-un apartament din Milano unde mai erau o fată și un cetățean italian, unde i s-a cerut să rămână cu aceștia timp de 2 săptămâni, iar la final va primi suma de 2.000 euro.
În aceeași noapte, partea vătămată a fost violată în mod repetat și bătută de cetățeanul italian până și-a pierdut cunoștința, iar când și-a revenit a constatat că se află într-o cameră de spital.
Aceasta a fost audiată de poliția italiană, unde a declarat că a fost victima unui viol, dar fără a face vreo referire la inculpatul și la condițiile în care a ajuns în Italia.
La cererea sa, a fost dusă la locuința din a inculpatului, unde a constatat că acolo nu se mai afla decât inculpatul și cu bagajele făcute.
În aceste împrejurări inculpatul a luat-o pe partea vătămată cu un autoturism și au plecat din Italia către România, partea vătămată fiind lăsată la cererea sa la părinți.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de trafic de persoane prev.de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001 pe baza plângerii și declarației părții vătămate, depoziții de martori, înregistrările pe suport magnetic a discuțiilor purtate în mediu ambiental, procesele verbale încheiate de organele de urmărire penală și coroborate cu declarațiile inculpatului.
Instanța a înlăturat de la încadrarea juridică a faptei starea de recidivă postexecutorie prev.de art. 37 alin.1 lit.b, în raport de condamnarea de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 540 din 18.12.1990 a Tribunalului Militar București, pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de viol, deoarece în raport de data săvârșirii faptei din cauza de față, s-a împlinit termenul de reabilitare calculat pentru această pedeapsă.
S-a stabilit că inculpatul a fost arestat în executarea pedepsei de 7 ani închisoare la 12.07.1990 și a fost pus în libertate condiționată la 22.07.1993 cu un rest de 1299 de zile închisoare neexecutat.
La individualizarea pedepsei instanța a apreciat că pedeapsa ce urmează a fi stabilită pentru fapta dedusă judecății poate să-și atingă rolul preventiv educativ chiar și fără executarea acesteia și ca atare a dispus suspendarea sub supraveghere a respectivei pedepse, fiind întrunite sub acest aspect condițiile prev.de art. 86/1
Împotriva sentinței au declarat apel - Biroul TERITORIAL DÂMBOVIȚA și partea vătămată, care au susținut că aceasta este nelegală și netemeinică.
Astfel, - Biroul TERITORIAL DÂMBOVIȚA, a arătat că în mod greșit instanța a înlăturat starea de recidivă postexecutorie prev.de art. 37 lit.b reținută la încadrarea juridică a faptei față de inculpatul și pe cale de consecință a pronunțat o hotărâre nelegală, sub aspectul individualizării pedepsei, în sensul că inculpatul nu poate beneficia de instituția suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se susține că, instanța de fond a fost în eroare atunci când a dispus înlăturarea stării de recidivă prev. de art. 37 lit.b, deoarece în executarea pedepsei de 7 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 540/18.12.1990 a Tribunalului Militar București, acesta a fost arestat la 12.07.1990 și liberat condiționat la 22.07.1993, prin sentința penală nr. 1707/1993 a Judecătoriei Târgoviște.
În atare situație, pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată ca fiind executată la 11.07.1997.
Calculând de la această dată, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare, ar rezulta că, reabilitarea judecătorească trebuia să intervină la data de 8.01.2006 dar noua faptă comisă de inculpat a fost în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de 8.01.2006.
Pe cale de consecință, înlăturarea stării de recidivă prev.de art. 37 lit.b, este greșită, având ca urmare și o individualizare nelegală a pedepsei prin suspendarea sub supraveghere a executării acesteia.
Inculpatul fiind recidivist este exceptat de la suspendarea sub supraveghere a pedepsei potrivit art. 86/1
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, reținerea la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane a recidivei prev.de disp.art. 37 al.1 lit.b și înlăturarea modalității de executare a pedepsei sub supraveghere conform art. 86/1 - 86/4
Apelanta - parte vătămată, prin apărător ales a criticat soluția primei instanțe atât în latură penală cât și în latură civilă arătând la rândul său că în mod nelegal s-a dispus înlăturarea stării de recidivă a inculpatului pentru considerentele susținute și de către reprezentantul Ministerului Public.
De asemenea, pedeapsa aplicată este nelegală deoarece, fiind recidivist inculpatul nu putea beneficia de suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât noua faptă a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie.
A solicitat admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței, aplicarea disp.art. 37 lit.b și înlăturarea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de către inculpat.
În latură civilă a solicitat majorarea daunelor morale la cuantumul la 50.000 lei și acordarea de daune materiale în sumă de 10.000 lei.
Curtea verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, potrivit art.378 alin.1 pr.penală și din oficiu sub toate aspectele așa cum prevăd disp.art. 371 al.2 pr.penală, dar și în raport de criticile formulate, constată că apelurile declarate sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt așa cum a fost expusă pe larg mai înainte și corespunde probelor administrate în cauză, în sensul că începând cu luna noiembrie 2005 inculpatul a determinat-o pe partea vătămată, să meargă în Italia, unde acesta deținea un apartament unde a obligat-o să se prostitueze, iar banii obținuți să-i dea acestuia.
Critica invocată în apelurile declarate de și de către partea vătămată privitoare la greșita înlăturare a stării de recidivă prev.de art. 37 lit.b, de la încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, față de inculpatul, este întemeiată.
Din examinarea cazierului judiciar al inculpatului, împreună cu celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei, pe parcursul cercetării judecătorești, inclusiv procesul verbal nr. 575/16.07.1993 întocmit de Comisia de Liberare din cadrul Penitenciarului Mărgineni, rezultă că instanța în mod greșit a reținut că, la data săvârșirii faptei dedusă judecății, respectiv începutul lunii noiembrie 2005, se împlinise termenul de reabilitare și astfel, pe cale de consecință a înlăturat starea de recidivă și a schimbat încadrarea juridică a faptei, așa cum fusese inițial reținută în rechizitoriu.
Din cazierul judiciar al inculpatului aflat la fila 74 al dosarului de urmărire penală, rezultă că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de viol, prev.de art. 26 rap.la art. 197 al.2, prin sentința penală nr. 540/18.12.1990 a Tribunalului Militar București.
Inculpatul a fost arestat la 12.07.1990 și liberat condiționat la 22.07.1993 prin sentința penală nr. 1707/1993 a Judecătoriei Târgoviște.
Ca atare, fiind arestat la 12.07.1990 rezultă că pedeapsa de 7 ani închisoare ar fi fost considerată executată la data de 11.07.1997.
Calculând de la această dată 11.07.1997, dacă s-a împlinit termenul de reabilitare care este conform art. 135 al.1 lit., de 5 ani la care se adaugă J din durata pedepsei pronunțate, adică 5ani + 3,6 ani, rezultă în total 8 ani și 6 luni și ca atare, reabilitarea judecătorească în condițiile prevăzute de lege ar fi intervenit la data de 8.01.2006.
Cum noua faptă a fost comisă de inculpat în luna noiembrie 2005, deci înainte de împlinirea termenului de reabilitare care este data de 8.01.2006, rezultă că acesta a săvârșit fapta de trafic de persoane în stare de recidivă postexecutorie, prev.de art. 37 lit.b
În aceste condiții, prin înlăturarea acestei recidive de către instanța de fond s-a pronunțat o hotărâre nelegală, din acest punct de vedere.
Instanța a apreciat greșit în calculul său, că inculpatul a executat din prima pedeapsă 1299 zile închisoare deși, acesta în realitate a executat mai puțin și anume 1100 zile.
Diferența de 199 de zile, reprezintă zilele, câștigate de inculpat ca urmare a muncii prestate în timpul detenției așa cum rezultă din procesul verbal al Comisiei pentru Propunerea de Liberare din cadrul penitenciarului.
În conformitate cu disp.art. 136, termenul de reabilitare se socotește de la data când a luat sfârșit sau ar fi luat sfârșit executarea pedepsei principale, care în cazul nostru este 11.07.1997 și nu 1.01.1997 așa cum a reținut instanța, deoarece zilele câștigate prin muncă au aplicabilitate numai în materia liberării condiționate.
Și, cea de a doua critică invocată de apelanți, referitoare la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului este fondată.
Una din condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se dispune suspendarea executării pedepsei aplicate persoanei fizice sub supraveghere, este cea prevăzută de disp.art. 86/1 lit.b, în sensul că "infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, afară de cazurile când condamnarea intră în vreunul din cazurile prevăzute în art. 38 "
În raport de cele arătate mai sus, în sensul că inculpatul este recidivist, acestuia în mod nelegal i s-a aplicat beneficiul suspendării pedepsei principale sub supraveghere, deoarece este exceptat de la această măsură de la condiția arătată mai înainte.
Prin admiterea apelurilor, urmează a fi înlăturate dispozițiunile referitoare la aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și executarea acesteia de către inculpat într-un loc de deținere.
În fine, este întemeiată și cererea părții vătămate, de majorare a daunelor morale solicitate.
Cuantumul de 10.000 lei stabilit de instanța de fond și apreciat ca o compensație echitabilă pentru victimă, a fost stabilit greșit deoarece instanța trebuia să evalueze prejudiciul moral suferit efectiv de victimă, pornind de la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite de inculpat asupra acesteia, urmările directe suferite de victima infracțiunii, întindere care a avut loc și asupra familiei sale.
Trebuia să se aibă în vedere și suferințele fizice și psihice aduse victimei și care au fost determinate de agresiunile fizice la care aceasta a fost supusă în Italia prin sechestrare și viol, fapte în raport direct de cauzalitate cu fapta inculpatului.
Curtea apreciază că, cererea de majorare a daunelor morale de către partea vătămată este întemeiată, urmând a se majora cuantumul acestora.
Referitor la daunele materiale, sub acest aspect cererea este neîntemeiată întrucât nu au fost dovedite.
Pentru considerentele arătate mai înainte, Curtea constată că apelurile declarate de - Biroul TERITORIAL DÂMBOVIȚA și de partea vătămată, sunt fondate urmând a fi admise, conform art. 379 pct.2 lit.a pr.penală, și drept consecință se va desființa în parte sentința penală și pronunțând o nouă hotărâre se va proceda potrivit art. 345 și urm. pr.penală.
Astfel, se va reține la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane față de inculpatul, recidiva postexecutorie prev.de art. 37 alin.1 lit.b
Se va proceda la înlăturarea dispoz. art. 86/1 - 86/4 privitoare la suspendarea sub supraveghere a pedepsei, precum și a dispozițiilor prev.de art. 71 al.5, privind suspendarea pedepselor accesorii urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită de prima instanță să fie executată de către inculpat, într-un loc de deținere.
Vor fi majorate daunele morale acordate părții vătămate, de la 10.000 lei la 50.000 lei, în sarcina de plată a inculpatului.
Deoarece nici la examinarea din oficiu a sentinței efectuată sub toate aspectele, așa cum prevăd disp.art. 371 al.2 pr.penală, nu s-au mai constatat și alte nelegalități, urmează ca celelalte dispozițiuni ale sentinței să fie menținute.
Inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare în cuantum de 2.000 lei către partea vătămată - reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de MINISTERUL PUBLIC - DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM - BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIȚA și partea vătămată, domiciliată în com., sat, nr.210, județul D, împotriva sentinței penale nr. 286 din data de 21.05.2008, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în dosarul nr- pe care o desființează în parte și în consecință:
Reține la încadrarea juridică a infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 12 alin.1 din Legea nr. 678/2001, faptă din noiembrie 2005, dispozițiile art. 37 alin.1 lit.b cod penal, față de inculpatul -, fiul lui și, ns.la 27.04.1972, domiciliat în com., sat, nr. 210, județul
Înlătură dispozițiile art. 86/1 - 86/4 cod penal, precum și dispoz. art. 71 al.5 cod penal, urmând ca pedeapsa de 4 ani închisoare să fie executată într-un loc de detenție.
Majorează daunele morale de la 10.000 lei la 50.000 lei, în sarcina de plată a inculpatului către partea vătămată.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă inculpatul la 2.000 lei cheltuieli judiciare către apelanta - parte vătămată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2009.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./24.02.2009
nr. 5756/120/207 Tribunalul Dâmbovița
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu
