Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 99/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.99/A//2009
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
INSTANȚA
Este compusă din:
PREȘEDINTE: Popovici Corina Rodica JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
- - -JUDECĂTOR 3: Hekler
- -grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Ministerul Public este reprezentat prin - procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Pe rol, fiind pronunțarea deciziei penale privind soluționarea apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații domiciliat în O,-, -b 9,.6, Județul B cu reședința în C N, str.C-tin nr.56,.29, jud.C și cu domiciliul ales în O,-, Județul împotriva sentinței penale nr. 99/P din 2 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, cauza având ca obiect traficul de persoane (art.12 din Legea 678/2001)
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că, dezbaterea apelurilor a avut loc la data de 17 noiembrie 2009, când reprezentantul parchetului și părțile au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, pronunțarea deciziei amânându-se pentru azi, pentru când,
CURTEA DE APEL deliberând,
Asupra apelurilor penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.99/P din 2 aprilie 2009 Tribunalul Bihora hotărât următoarele:
În baza art. 334 pr.penală a schimbat încadrarea juridică reținută în sarcina inculpaților: și din infracțiunea prev. de art. 12 al.2 lit. din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al.2 cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 215 al.1 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal.
În baza art. 215 al.1 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal și cu referire la art. 42 cod penal a dispus condamnarea inculpaților și a la câte o pedeapsă de:
- 4 ani închisoare cu aplic.art. 71,64, lit.a teza II, b cod penal
În baza art.86/1 și art.71 alin.5 pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de mai sus precum și a pedepselor accesorii prev de art.71, 64 lit. a teza II, pen pe durata a câte unui termen de încercare de6 anistabilit conform art.86/2 pen.
În baza art.86/3 pen. au fost obligați inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.
În baza art. 359 pr.penală atrage atenția inculpaților asupra disp. art.86 ind.4 alin.1 și 2 pen.
În baza art. 14 pr.penală și art. 998 cod civil au fost obligați inculpații în solidar la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile sau echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plății efective, după cum urmează:
-400 euro în favoarea părții civile, domiciliată în loc. nr. 56, com., jud. B;
-500 euro în favoarea părții civile, domiciliat în O,-, - 21, etaj IV.19, jud. B, cu reședința în O-, -ere.45, jud. B;
-500 euro în favoarea părții civile, domiciliat în O,-, -ere.46, jud. B;
-1000 euro în favoarea părții civile, nsc. la 09.06.1975, domiciliat în com., sat. nr. 47, jud. B;
-1000 euro în favoarea părții civile, nsc. la 21.12.1968, domiciliat în O,-/A, -.58,.56, jud. B, și respinge restul pretențiilor formulate de această parte.
În baza art. 191 pr.penală au fost obligați inculpații la plata a câte 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
rin rechizitoriul Serviciul Teritorial Oradea întocmit la data de 21. decembrie 2007 legal confirmat, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane în forma prev. de art 12 al.2 lit.a din L 678/2001 cu aplic. art 41 al.2 pen.
Pe rolul Tribunalului Bihors -a format dos.cu nr-, ca urmare a investirii instanței cu acest act de sesizare, iar ulterior a fost remis instanței și rechizitoriul din data de 27.01.2008 a aceluiași serviciu prin care s-a dispus trimiterea în judecată a coinculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art 12 al.2 lit.a din L 678/2001 cu aplic. art 41 al.2 pen.
S-a arătat că, în esență, în sarcina celor doi inculpați se reține prin cele două acte de sesizare că în cursul lunilor februarie și martie 2006 conform unei înțelegeri prealabile au racolat, transportat, preluat și cazat în Italia un număr de 6 persoane, cărora le-au promis locuri de muncă favorabile. După ce victimele ajunse pe teritoriul Italiei au prestat pentru o scurtă perioadă de timp munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, s-au întors în România, parte din ele împrumutând bani, fie de acasă din România, fie de la alte persoane pentru a-și putea achita cheltuielile de deplasare.
Audiată fiind inculpata (fila 41 dosar) nu recunoaște comiterea faptei, precizând că nu a făcut decât să ajute persoanele în cauză să-și găsească un loc de muncă în Italia. În concret inculpatul a fost cel care a dat "victimelor" numărul de telefon al inculpatei, după care inculpata a găsit locuri de muncă unui număr de patru bărbați care însă după aproximativ două săptămâni pe fondul stării de ebrietate au produs stricăciuni imobilului unde locuiau și apoi au fugit acasă în România. În ceea ce le privește pe numitele și, prima a lucrat aproximativ o lună la un bolnav pe care apoi l-a închis în casă și a fugit, iar cea de-a doua nu i-a convenit locul de muncă și s-a întors în România. Inculpata precizează că le-a perceput diverse sume acestor persoane, reprezentând însă cheltuielile pe care le-a efectuat cu ocazia deplasării la diferite destinații în Italia pentru a le căuta locuri de muncă. În concret aceasta recunoaște că a primit de la numiții și suma de 200 euro.
Audiat fiind inculpatul (fila 38 dosar) nu recunoaște comiterea faptei, precizând că a fost solicitat de doi cunoscuți și să-i pună în legătură cu pentru a-și găsi ceva de lucru în Italia. În aceste condiții a vorbit cu inculpata care era pleată în Italia de mai mult timp, care a fost de acord să își dea ajutorul pentru găsirea de locuri de muncă. Inculpatul recunoaște că a însoțit patru persoane în autocar, atunci când s-a realizat deplasarea în Italia, dar ca un pasager obișnuit care face o călătorie în interes personal. Nu a perceput nici un comision de la părțile din cauză și nici nu a negociat așa ceva cu aceste persoane. Nu a avut nici o înțelegere cu inculpata în vederea recrutării de persoane și i-a ajutat pe acești oameni dezinteresat.
Instanța de fond a reținut din cele două rechizitorii, din probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești următoarea stare de fapt:
În iarna anului 2006, inculpata aflată în Italia, și-a contactat fostul concubin - inculpatul - în vederea găsirii unor persoane aflate în dificultăți financiare interesate în obținerea unor locuri de muncă avantajoase, în Italia.
Acceptând propunerea inculpatei, locuind în aceeași curte cu martorul, care era vizitat de cetățeni fără locuri de muncă, inculpatul i-a cunoscut pe numiții și. Din declarația martorului (fila 43, fila 97 instanță) reținem că în prezența sa, inculpatul discutat cu cele două persoane despre ofertele de lucru în Italia, în concret punându-se problema de efectuarea de activități în construcții, iar numitei i s-a spus că va desfășura activități de îngrijire a unei persoane în vârstă. În cadrul acestor discuții preliminare atât martorul cât și cele două persoane prezente au fost informate cu privire la faptul că, coinculpata urma să se ocupe de obținerea de locuri de muncă în străinătate. Același martor relatează că aceste persoane revenite în România i-au comunicat că au fost profund dezamăgite de locurile de muncă, altele decât cele promise, au fost tratate necorespunzător, unele fiind chiar agresate.
Conform înțelegerii, inculpatul găsea persoanele interesate, care apoi erau preluate de inculpata și care la rândul său le preda unor așa ziși angajatori de muncitori la negru, munca desfășurându-se cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
În aceste împrejurări inculpatul a convins în primă tranșă un număr de 4 persoane (2 bărbați și 2 femei) pe care i le-a predat inculpatei în data de 26.02.2006.
Pentru a fi mai credibil, inculpatul le-a însoțit personal până în Italia cu autocarul.
Aceste persoane sunt; - veri; și, persoane care audiate fiind au descris împrejurările concrete în care au călători și muncit în Italia.
Din declarația părții civile ( 9 - 13 p, respectiv 94,95,96 instanță) s-a reținut că inculpatul s-a oferit să-l ajute - în sensul că îi va găsi un loc de muncă în Italia cu condiția însă să-i plătească un comision de 1000 euro atât pentru el cât și pentru verișorul său. Acest comision a fost negociat ajungându-se în final la suma de 300 euro pe persoană, sumă acceptată de ambele persoane.
Inculpatul le-a spus acestora că este vorba de locuri de muncă în construcții plătite cu salarii de la 1.300 - 1500 euro pe lună.
Pentru a se întări convingerea că totul va decurge normal, inculpatul le-a mai spus că vor fi și asigurați, iar pe teritoriul Ungariei, dacă vor fi opriți să spună că merg la lucru printr-o firmă, deci în mod legal - sens în care acesta le-a dat la fiecare câte o adeverință din care rezultă că sunt angajați la acea firmă.
În următoarele zile părțile civile și au fost chemate de inculpat la locuința sa unde i-au achitat inculpatului contravaloarea biletelor, respectiv 360 euro pe care acesta le cumpărase și comisionul de câte 300 euro fiecare (bani achitați achitați de - declarație aflată la filele 20-23 p, respectiv 48,49 instanță).
În ceea ce le privește pe și - acestea au fost găsite de către inculpat tot în luna februarie 2006 - și acesta le-a promis locuri de muncă ca și menajere urmând să fie retribuite cu câte 600, respectiv 700 euro pe lună.
Și acestora, inculpatul le-a spus de care locuiește în Italia, le-a cumpărat bilete de călătorie, costul fiind suportat de aceste persoane, comunicându-le însă că atunci când vor ajunge în Italia vor trebui să achite numitei suma de 100 euro fiecare, reprezentând comisionul perceput de aceasta în vederea găsirii locului de muncă.
Partea civilă (filele 37-38 ), respectiv 107 instanță declară în acest sens că inculpatul i-a promis un loc de muncă constând în îngrijirea unei persoane mai în vârstă urmând să obțină un salariu lunar de 600 euro.
Martora (filele 29-30 ), a cărei depoziție a fost citită în instanță, dată fiind imposibilitatea audierii acesteia, declară că i s-a promis un loc de muncă constând în îngrijirea tatălui unui doctor din Italia, oferindu-i-se un salariu lunar de 700 euro. Și acestei persoane inculpatul i-a spus că va trebui să achite un comision de 100 euro și să suporte cheltuielile de transport. Spre deosebire însă de celelalte persoane, martora neavând nici o sumă de bani nu și-a achitat cheltuielile de deplasare, costul acestora fiind suportat de inculpatul, cu care s-a înțeles însă că după obținerea primului salariu pe teritoriul Italiei să-i achite suma totală de 300 euro în care intra atât comisionul său de 100 euro cât și contravaloarea drumului.
În formația de mai sus, inculpatul i-a însoțit în 26.02.2006 - cu autocarul până la ( 14 ). De aici inculpatul i-a condus cu trenul până în regiunea în localitatea La Mezia unde au ajuns dimineața pe la orele 4 - 5.
Conform înțelegerii inculpata i-a întâlnit pe inculpat și persoanele mai sus enunțate la gară - dar în jurul orelor 12.00 însoțită de doi bărbați care s-au prezentat cu numele de și.
Din primele discuții li s- comunicat părților civile și că nu sunt locuri de muncă în construcții, decât la pădure. în fața faptului împlinit, total neplăcut, părțile civile au acceptat și acest loc de muncă și au plecat cu acel angajator - mai departe într-o regiune muntoasă unde au fost cazați pentru câteva ore într-o casă părăsită, apoi la altă casă izolată, de unde erau transportați zilnic la pădure la munca, constând în tăierea, debitarea și crăparea de lemne de foc.
Ziua de lucru până pe la orele 18.00, adică zi lumină, iar patronul le-a spus să nu iasă din casă pentru a nu fi prinși și că urmează să le scoată documente pentru lucru. Evident că aceștia munceau la negru fără un minim de siguranță, cu încălcarea oricărei norme de salarizare, sănătate și securitate.
După cca o săptămână - acel patron a mai adus încă doi bărbați din România identificați în persoana părților civile și care au fost duși în Italia tot prin filiera de mai sus, respectiv de către inculpații și.
Părțile civile și (filele 40-43 p, respectiv 72 instanță; 48, 73 instanță), audiați fiind declară că și lor li s-au promis locuri de muncă în construcții cu un salariu de 1.000 euro plus masă și cazare, însă inculpatul le-a comunicat că nu-i poate însoți dar vor fi așteptați în Italia de către coinculpata, căreia urma să-i predea fiecare câte un comision de câte 100 euro, reprezentând plata aferentă serviciului prestat de aceasta constând în găsirea unui loc de muncă. Ajunși pe teritoriul Italiei au fost predați aceluiași patron care i-a dus la muncă în pădure, cu aceiași ocazie cei doi predându-i inculpatei fiecare câte 100 euro, conform înțelegerii din țară.
Martorul, propus în apărare de către inculpat (fila 74 instanță) confirmă împrejurarea că în prezența sa au avut loc discuții între partea civilă și inculpatul, acesta din urmă promițând că îi va găsi un loc de muncă în străinătate, în domeniul construcțiilor. Martorul nu cunoaște însă amănunte referitoare la sumele de bani promise cu titlu de salariu pe teritoriul Italiei, reține doar că inculpatul i-a dat părții civile un număr de telefon a unei doamne care urma să fie persoana de contact din străinătate.
La protestul victimelor, de acum în număr de patru, cu privire la condițiile inumane de cazare, acel angajator i-a cazat în aceiași localitate într-o casă în care mai locuia un alt cetățean român.
Aici au fost căutați de proprietarul casei în care locuiseră înainte, împreună cu mai mulți bărbați pentru a le încasa chirie - deși acel angajator le-a spus că el a plătit-o, acesta a fost probabil motivul pentru care victimele au fost agresate, fiind nevoite să fugă și să se ascundă până a doua zi.
Părțile civile mai sus enunțate au încercat să-l caute pe așa zisul angajator, dar nu l-au găsit decât a doua zi și i-au cerut să-i plătească pentru munca depusă. Deși părțile civile și au lucrat o săptămână, acesta le-a dat la fiecare câte 50 - 100 euro și o cartelă de telefon, iar părților civile și nu le-a dat nimic, pe considerent că lucraseră doar 3 zile.
Pentru motivele de mai sus cele patru părți civile s-au întors în România în data de 15.03 2006 ( 44 ).
Părțile vătămate, și se constituie părți civile în cauză după cum urmează: - 1000 euro; - 100 euro în cursul urmăririi penale respectiv 2000 euro în fața instanței (după audierea inculpaților) precizând că 1000 euro reprezintă daune materiale, iar 1000 euro daune morale (fila 98 dosar instanță); - 500 euro; - 500 euro.
Cu privire la cele două persoane de sex feminin cărora inculpatul le-a promis locuri de muncă ca și menajere, respectiv și -acestea s-au deplasat în Italia tot în 26.02.2006, transportate cu autocarul până la, apoi cu trenul până în localitatea La Mezia unde s-au întâlnit cu inculpata.
Aici martora a fost predată de inculpata unui cetățean cu numele de, iar partea civilă unui altui cu numele de. Partea civilă i-a achitat inculpatei suma de 100 euro drept comision, conform înțelegerii din țară, fapt confirmat de martora.
Audiată fiind martora (filele 29-30 ), aceasta declară că acel a invitat-o pe jos până la locuința sa, de unde a urcat-o în mașina sa cu care a plimbat-o cca 3 - 4 ore, după care la cererea ei de a se spăla și odihni a cazat-o la un hotel. Aici acel a încercat să întrețină cu ea raport sexual chiar sub amenințare, însă martora l-a refuzat categoric.
Față de atitudinea acestui despre care martora s-a convins că nu-l interesa să o angajeze, martora a sunat-o la telefon pe inculpata spunându-i că nu-i va mai da nici un și că o va reclama la organele de poliție pentru a fi ajutată să se întoarcă acasă.
Inculpata i-a promis că va vorbi cu acel doctor despre care se discutase în România că o va angaja ca menajeră.
A doua zi, acel a căutat-o pe martoră la hotel și a dus-o la un spital din localitatea - unde l-a căutat pe dr. La care știa de aceasta. Acel doctor i-a spus martorei să-l îngrijească pe tatăl său în vârstă de 86 ani care nu se putea și era internat la secția geriatrie din acel spital - pentru suma de 500 euro pe lună fără cazare și masă.
Martora a stat două zile și două nopți lângă bolnav și nemaiputând rezista fizic i-a cerut doctorului să o ducă undeva pentru a se schimba și odihni.
Aceasta a fost dusă de fratele doctorului, la locuința ului pe care îl îngrijea în localitatea la cca 5 km.
După cca 2 - 3 ore - martora a fost dusă înapoi la spital continuând să lucreze în acele condiții timp de o lună pentru suma de 500 euro. În acest interval de timp, martora a căutat-o pe inculpata căreia i s-a plâns de condițiile inumane de muncă, cerându-i să-i găsească un alt loc de muncă, pe care în final și l-a găsit ea singură.
Deși nu i-a căutat un loc de muncă decent, învinuita i-a cerut martorei pe un ton amenințător să-i achite suma de bani promisă în România, respectiv contravaloarea transportului și acel comision de 100 euro, în total 300 euro, dar pentru motivele de mai sus, aceasta nu i-a dat și ca atare nu se constituie parte civilă în cauză și nu a dorit să participe în calitate de parte vătămată la acest proces penal ci doar în calitate de martoră.
În ceea ce o privește pe partea civilă (filele 37-38, respectiv 107 instanță) aceasta declară că în Italia a lucrat la o familie unde trebuia să aibă grijă de tatăl unui medic. În fața instanței aceasta precizează că deși în cursul urmăririi penale s-a plâns cu privire la condițiile de muncă apreciindu-le ca inumane, în realitate este adevărat doar că activitatea pe care a desfășurat-o era covârșitoare, însă a acceptat-o fiind interesată să obțină venituri. De altfel inculpata le-a atras atenția atât ei cât și martorei că nu le poate garanta obținerea unui salariu de 600 euro pe lună ci practic urmau să obțină acel salariu în funcție de cât de harnice vor fi. Ceea ce a deranjat-o efectiv pe partea civilă este faptul că la circa o săptămână la locuință s-a prezentat o femeie din și de la care a înțeles că este așteptată de familia respectivă de mai multă vreme, fiind cea care urma efectiv să aibă grijă de persoana în vârstă. În aceste condiții i s-a pus în vedere că nu mai nevoie de serviciile sale, fiindu-i achitată suma de doar 75 euro, sumă infimă față de activitatea pe care a desfășurat-o în acea săptămână. În aceste condiții l-a sunat pe inculpatul care a îndrum,at-o să o contacteze telefonic pe. Aceasta din urmă i-a trimis un taxi care a dus-o la locuința unde se afla martora, iar din discuțiile purtate cu aceasta din urmă a înțeles că la rândul ei este nemulțumită de condițiile de lucru. În aceste împrejurări partea civilă a hotărât să se întoarcă acasă, s-a deplasat cu trenul până la fiica sa, în orașul, cheltuind 20 euro din cei 75 că îi avea la ea, iar de aici a venit acasă cu un autocar al SC, cheltuind încă 60 de euro, astfel că aceasta nu a câștigat nici bani cu care să se întoarcă acasă. Pentru considerentele mai sus enunțate partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 400 euro incluzând acel comision de 100 euro.
Din declarațiile persoanelor audiate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești s-a putut contura cu exactitate elemente certe ale stării de fapt cât și ale activităților concrete pe care le-au desfășurat inculpații.
probațiunii relevă faptul că inculpații pe parcursul unei scurte perioade de timp au reușit prin promisiuni făcute unui număr de șase persoane să obțină diverse sume de bani, iar activitatea lor, în final, se circumscrie unei activități infracționale în mod clar dovedită.
Principala chestiune este aceea a îmbrăcării într-o haină juridică a întregii activități pe care inculpații au efectuat-o și care fără dubiu se relevă din probele administrate.
Persoanele audiate în cauză au arătat că în mod voluntar din dorința de a obține locuri de muncă în țări ale Uniunii Europene respectiv în Italia, au luat legătura cu inculpații care venind în întâmpinarea acestor manifestări de voință, au reușit, profitând și de credulitatea lor să obțină diverse sume de bani.
Pe lângă faptul că inculpații nu aveau competențe în intermedierea unui astfel de demers, au reușit să inducă în rândul persoanelor care i-au contactat credința că vor obține locuri de muncă bine plătite în Italia.
Este așadar deosebit de important a se analiza dacă activitatea concretă pe care au desfășurat-o inculpații se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art 12 al.2 lit.a din L 678/200 cu aplic.art. 41 al.2 cod penal.
Potrivit disp. art 2 lit.a din Legea 678/2001 prin exploatarea unei persoane se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
Acest aspect interesează în cauză pentru că în acest context de fapt se situează activitatea inculpaților. Nu s-au relevat modalități de săvârșire care să corespundă definițiilor prev. de art 2 lit b,c,d și e din L 678/2001.
Instanța de fond apreciat că raportat la elementele concrete ale stării de fapt nu se poate reține în sarcina inculpaților activități de exploatare în genul celor definite de art 2 lit a din L 678/2001. Pct.1 al. art 2 din același act normativ definește traficul de persoane prin prisma faptelor prevăzute la art 12 și 13 din lege. Reținându-se prin actul de sesizare al instanței săvârșirea infracțiunii prev. de art 12 s-a impus a se enunța definiția acesteia.
Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatării acestei persoane.
Noțiunea de exploatare așa cum anterior s-a arătat trebuie privită în primul rând prin accepțiunea pe care legiuitorul a dat-o acesteia în art.2. și raportat la elementele cauzei pct.2 lit a în sensul că prin exploatare se înțelege executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat ori cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
S-a arătat că nu se relevă elemente care să dovedească faptul că inculpații în mod direct au procedat la exploatarea persoanelor cărora le-au promis în mod ușuratic obținerea unor locuri de muncă. Trebuie pornit de la premisa că în cauză persoanele vătămate care au intrat în contact cu inculpații au făcut-o în mod voluntar în scopul obținerii unor locuri de muncă în Italia, fiind de notorietate împrejurarea că în țările Uniunii Europene câștigurile salariale sunt mai ridicate decât în România.
Profitând de credulitatea acestora precum și de mijlocirea unor persoane din Italia inculpații au promis părților civile și martorei din această cauză, că vor mijloci obținerea unor locuri de muncă în diferite domenii.
dintre victime și inculpați erau de regulă sub forma unor negocieri și constau în promisiunea făcută de către aceștia și, simetric, de acceptarea în mod invariabil a acestor promisiuni din partea persoanelor interesate de obținerea locurilor de muncă.
În acest context se poate susține că în cauză este probată așadar activitatea de recrutare specifică traficului de persoane prin inducerea în eroare, urmată mai apoi de însoțirea a patru victime de către inculpatul cu ocazia deplasării din 26 februarie 2006. Cheltuielile de deplasare au fost achitate în mod corespunzător de către părțile civile (mai puțin martora pentru care contravaloarea transportului a fost suportată de inculpatul ). victimelor s-a efectuat de regulă la familii din Italia sau în diverse locații lipsite de orice confort și a fost achitată din fondurile acestora. Chiar dacă erau condiții necorespunzătoare de cazare acestea au fost sancționate prin atitudinea victimelor care pur și simplu nu au mai dorit să locuiască în acele imobile.
Recrutarea persoanelor însă, nu s-a realizat în scopul exploatării, element esențial de diferențiere a traficului de persoane de infracțiunea de înșelăciune. sub acest aspect este împrejurarea că după ce victimele au ajuns în Italia, inculpații nu s-au implicat în raporturile de muncă și nici nu și-au însușit parțial sau total câștigurile din muncă ale acestora. În absența acestui element activitatea infracțională de recrutare prin inducere în eroare realizează doar conținutul infracțiunii de înșelăciune. Această concluzie este justificată de felul în care s-a obiectivat activitatea părților vătămate, odată ajunse în Italia. În concret executarea activităților din partea victimelor nu a avut loc în mod forțat, acestea invocând doar condiții grele de muncă precum și o salarizare mult diminuată față de situația în care prestarea muncii ar fi avut loc în condiții legale. Este evident că munca prestată de către victime nu a avut loc în condițiile respectării normelor legale de angajare din Italia întrucât acestea nu au fost angajate prin încheierea unor contracte de muncă, cu toate beneficiile ce decurg dintr-un astfel de angajament.
Acest aspect însă este imputabil celor care au acceptat să angajeze persoane din afara spațiului comunitar, cu încălcarea normelor de salarizare, sănătate și securitate în domeniul muncii și nu inculpaților care nu au avut nici o implicare în aceste negocieri.
În concluzie, instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată în modalitățile alternative de comitere prev. de art 12 al.2 lit. din lg. 678/2001 pe considerentul că nu este îndeplinită condiția exploatării astfel cum o definește textul art.2 din L 678/2001.
Ca atare, activitatea inculpaților se circumscrie în opinia instanței de fond în elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune varianta tip.
Este dovedit faptul că inculpații au indus în eroare persoanele cu care au venit în contact promițându-le acestora că le va facilita obținerea unor locuri de muncă în Italia în condiții de salarizare atractive. După cum au constatat și persoanele din cauză care evident au avut încredere în inculpați, precum și în posibilitățile pe care aceștia le releva, acest demers nu s-a realizat. Odată ajunse la fața locului victimele constatau faptul că fie nu au fost acceptate întrucât nu era nevoie de forță de muncă, fie au muncit în alte domenii decât cele indicate de inculpații și cu o salarizare mult diminuată față de oferta prezentată.
Pe de altă parte, toate persoanele audiate au arătat că au plătit inculpaților un așa zis comision care de regulă se ridica la un cuantum cuprins între 100 și 300 euro.
Aceste sume sunt considerate ca făcând parte din prejudiciul infracțiunii de înșelăciune relevându-se în mod clar scopul inculpaților de a obține pentru sine un folos material injust.
Față de cele ce preced instanța de fond în baza art 334 pr.pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților, din infracțiunea prev. de art. 12 al.2 lit. din Legea 678/2001 cu aplic. art. 41 al.2 cod penal în infracțiunea prev. și ped. de art. 215 al.1 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal.
În apărarea inculpaților s-a solicitat de către avocații aleși, ca o chestiune derivând din schimbarea de încadrare juridică restituirea cauzei la parchet în temeiul disp.art. 332 al.2 pr.penală. Instanța de fond a apreciat ca nefondată această solicitare în condițiile în care potrivit art. 332 al.1 teza a II-a, cauza nu se restituie pentru refacerea urmăririi penale atunci când se constată că cercetarea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent, în situația în care această constatare are loc după începerea dezbaterilor sau când instanța, în urma cercetării judecătorești, schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă infracțiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de cercetare, situație incidentă în prezenta speță.
În baza art. 215 al.1 cod penal cu aplic.art. 41 al.2 cod penal și cu referire la art. 42 cod penal a dispus condamnarea inculpaților și a la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare cu aplic.art. 71,64, lit.a teza II, b cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de fond a avut în vedere faptele și pericolul social al faptelor, concretizat în modalitatea și înprejurările în care acestea au fost comise, urmarea produsă, iar pe de altă poarte lipsa antecedentelor penale ale celor doi inculpați, context în care apreciind că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privarea efectivă de libertate, instanța de fond în baza art.86/1 și art.71 alin.5 pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de mai sus precum și a pedepselor accesorii prev de art.71, 64 lit. a teza II, pen pe durata a câte unui termen de încercare de6 anistabilit conform art.86/2 pen.
În baza art.86/3 pen. a obligat inculpații să se supună următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor;
b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a fi controlate mijloacele lor de existență.
În baza art. 359 pr.penală a atras atenția inculpaților asupra disp. art.86 ind.4 alin.1 și 2 pen.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța de fond a apreciat că se justifică acordarea sumelor solicitate cu titlu de pretenții de către părțile vătămate constituite părții civile (justificate cu suma achitată drept comision, costul cheltuielilor de transport dus-întors, respectiv suma de bani ce li s-ar fi cuvenit pentru munca prestată), mai puțin suma totală de 2000 euro solicitată de partea civilă. În ceea ce privește această parte civilă, instanța de fond a reținut că în cursul urmăririi penale acesta s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 euro incluzând și acel comision de 300 euro achitat inculpaților. În fața instanței de fond, după citirea actului de sesizare și audiere a inculpaților a precizat că înțelege să solicite suma totală de 2000 euro din care 1000 euro reprezintă daune materiale iar diferența de încă 1000 euro reprezintă daune morale. S-a apreciat că se justifică doar acordarea sumei inițial solicitate de 1000 euro reprezentând daune materiale, diferența până la 2000 euro neputând fi acordată în cauză, întrucât pe de o parte a fost solicitată cu încălcarea termenului stipulat în art. 15 al.2 pr.penală, iar pe de altă parte raportat la obiectul cauzei acordarea de daune morale nu se justifică.
Față de cele ce preced instanța de fond în baza art. 14 pr.penală și art. 998 cod civil a dispus obligarea inculpaților în solidar la plata următoarelor sume, cu titlu de despăgubiri civile sau echivalentului în lei la cursul de schimb al datei plății efective, după cum urmează:
-400 euro în favoarea părții civile, domiciliată în loc. nr. 56, com., jud. B;
-500 euro în favoarea părții civile, domiciliat în O,-, - 21, etaj IV.19, jud. B, cu reședința în O-, -ere.45, jud. B;
-500 euro în favoarea părții civile, domiciliat în O,-, -ere.46, jud. B;
-1000 euro în favoarea părții civile, nsc. la 09.06.1975, domiciliat în com., sat. nr. 47, jud. B;
-1000 euro în favoarea părții civile, nsc. la 21.12.1968, domiciliat în O,-/A, -.58,.56, jud. B, și respinge restul pretențiilor formulate de această parte.
Reținând culpa procesuală a inculpaților, instanța de fond în baza art. 191 pr.penală a dispus obligarea acestora la plata a câte 1000 RON cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații și.
Parchetul, prin intermediul reprezentantului său, și prin motivele scrise, a solicitat admiterea apelului său, desființarea hotărârii în ceea ce privește latura penală a cauzei în sensul înlăturării dispoziției de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea de trafic de persoane prev.ped.art.12 al.2 lit.a din 678/2001 cu aplic.art.41 al.2 în Cod Penal infracțiunea de înșelăciune prev.art.215 al.1 cu Cod Penal aplic.art.41 al.2 iar Cod Penal în urma rejudecării, a constata vinovăția acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane, prev.de art.12 al.2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 al.2 și a aplica pedepse just individualizate cu privare de libertate față de pericolul social al faptei, cu consecința menținerii hotărârii pe latură civilă. În esență, arată că raportat la textele de lege prev.art.12 pct.1, art.2 pct.2 lit.a din 678/2001 actele materiale comise de către inculpați subzistă. Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane se realizează printr-una sau mai multe acțiuni prevăzute ca modalități alternative în normele de incriminare ale art.12 din lege, prin acestea se regăsesc și cele privind recrutarea, transportarea și transferarea unei persoane prin înșelăciune, modalități care se regăsesc în activitatea infracțională desfășurată de inculpați. A arătat că recrutarea presupune modalitatea în care inculpații au atras victimele spre a fi exploatate prin muncă în Italia, iar prin exploatare se înțelege o înșelăciune grefată pentru un anumit scop, la dosar existând declarațiile tuturor persoanelor din analiza cărora rezultă că și-au desfășurat munca cu încălcarea normelor legale. Achiesează la motivarea hotărârii Tribunalului Bihor prin care s-a arătat că în cauză este probată activitatea de recrutare specifică traficului de persoane prin inducerea în eroare, urmată mai apoi de însoțirea a patru victime de către inculpat cu ocazia deplasării.
Inculpata prin intermediul apărătorului său a solicitat admiterea apelului declarat în cauză, desființarea hotărârii atacate și în principal, a dispune în temeiul art.332 alin.2 Cod pr.penală restituirea cauzei la parchet având în vedere nerespectarea competenței după materie deoarece în cazul aprecierii că încadrarea juridică corectă este cea de înșelăciune, urmărirea penală a fost efectuată de către un organ de urmărire penală necompetent sub aspectul competenței materiale - DIICOT -Serviciul Teritorial Oradea, deși pentru această încadrare juridică competența aparținea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.A invocat dispozițiile art.197 al.2 și 3 Cod pr.penală, arătând că nulitatea prevăzută în alin.2 nu poate fi înlăturată în nici un mod. Susține că în speță, nici infracțiunea de înșelăciune nu poate fi reținută în sarcina inculpatei câtă vreme latura obiectivă a infracțiunii nu poate fi definită, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive nici ale infracțiunii de trafic de persoane și nici ale infracțiunii de înșelăciune. Toate probele administrate în cauză conduc la concluzia că inculpata nu a făcut altceva decât le-a căutat un loc de muncă părților civile, activitatea acesteia a constatat în darea de anunțuri, neputând fi vorba de o recrutare. A mai susținut că nici latura subiectivă a infracțiunii nu există, învederând că infracțiunea de trafic de persoane se săvârșește cu un anumit scop, respectiv exploatarea persoanei traficate, ori astfel cum rezultă din actele de la dosar nici una din părțile civile nu au fost exploatate, aveau în permanență telefon mobil, pașaport, nu au fost obligate să muncească, li s-a oferit un loc de muncă iar pentru că au fost nemulțumite au renunțat și s-au întors în țară.
În subsidiar a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare pe temeiul art.10 lit.d Cod pr,penală lipsă fiind latura obiectivă și latura subiectivă, de asemenea a respinge acțiunea civilă reținând că nu s-a obținut nici un beneficiu material.
Inculpatul prin intermediul apărătorului său a solicitat admiterea apelului și reapreciind probele de la dosar, a dispune în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală achitarea inculpatului, reținând că faptele imputate acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. În privința infracțiunii de înșelăciune a arătat că aceasta se realizează cu intenție directă, ori inculpatul nu a indus în eroare nici o persoană, nu i-a înșelat cu nimic, părțile civile audiate afirmând că ele au fost cele care l-au căutat pe inculpat, mai mult acestea aveau asupra lor pașapoartele și puteau să se întoarcă în țară. Referitor la latura civilă, consideră nelegală obligarea inculpaților la achitarea vreunei sume, neplata angajatorilor fiind determinată de comportamentul părților civile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma apelurilor declarate în cauză cât și din oficiu dar în limitele și conform dispozițiilor art.371 Cod procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prevăzute de art.378 Cod procedură penală, curtea a reținut că acestea sunt fondate în parte, urmând a le admite în consecință.
Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză.
În esență, în sarcina celor doi inculpați s-a reținut că, în cursul lunilor februarie și martie 2006, conform unei înțelegeri prealabile au racolat, transportat, preluat și cazat în Italia un număr de 6 persoane, cărora le-au promis locuri de muncă favorabile. După ce victimele ajunse pe teritoriul Italiei au prestat pentru o scurtă perioadă de timp munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, s-au întors în România, parte din ele împrumutând bani, fie de acasă din România, fie de la alte persoane, pentru a-și putea achita cheltuielile de deplasare.
De menționat că părțile civile trebuiau să achite fiecare, inculpaților câte un comision care se ridica de regulă între 100 Euro și 300 Euro, precum și contravaloarea transportului până în Italia.
Această stare de fapt a fost confirmată atât prin declarațiile părților civile, și cât și prin declarațiile martorilor, declarații ce se coroborează în mare parte chiar cu declarațiile inculpaților.
Astfel, corect a reținut instanța de fond că ansamblul probațiunii relevă faptul că inculpații, pe parcursul unei scurte perioade de timp au reușit prin promisiuni făcute unui număr de șase persoane să obțină diverse sume de bani, iar activitatea lor, în final, se circumscrie unei activități infracționale în mod clar dovedită.
Apreciem însă că în mod eronat instanța de fond a arătat că activitatea concretă pe care au desfășurat-o inculpații nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată.
Din probele administrate în cauză rezultă că, după cum corect a constatat și instanța de fond, profitând de credulitatea părților civile, precum și de mijlocirea unor persoane din Italia, inculpații au promis părților civile și martorei că vor mijloci obținerea unor locuri de muncă în diferite domenii. De menționat că părțile civile din dorința de a obține locuri de muncă în țări ale, respectiv Italia, au fost cele care au luat legătura cu inculpații.
dintre victime și inculpați erau de regulă, sub forma unor negocieri și constau în promisiunea făcută de către acestea și, simetric, de acceptarea acestor promisiuni din partea persoanelor interesate în obținerea locurilor de muncă.
În acest context, corect a apreciat instanța de fond că în cauză este probată activitatea de recrutare specifică traficului de persoane prin inducerea în eroare, urmată mai apoi de însoțirea a 4 victime de către inculpatul cu ocazia deplasării din 26 februarie 2006. Cheltuielile de deplasare au fost achitate în mod corespunzător de părțile civile (cu excepția martorei ), iar cazarea victimelor s-a efectuat de regulă la familii din Italia sau în diverse locații lipsite de orice confort și a fost achitată din fondurile acestora.
Ar mai fi de adăugat faptul că pentru a fi credibil, inculpatul a însoțit personal până în Italia victimele și vărul acestuia cu același nume, le-a spus că în Italia vor lucra în construcții unde vor fi plătiți cu 1300 -1500 euro/lună, că vor avea asigurare, iar dacă vor fi opriți pe teritoriul Ungariei să susțină că se deplasează la muncă în mod legal, sens în care le-a înmânat o adeverință din care reieșea că sunt angajații unei firme de construcție din Italia. Inculpatul a procedat identic și cu părțile civile și, cu excepția faptului că nu i-a însoțit personal până în Italia, iar partea civilă și martorei le-a promis locuri de muncă ca menajere, plătite cu 600-700 euro/lună.
Interpretarea instanței de fond în sensul că recrutarea persoanelor nu s-a realizat în scopul exploatării, câtă vreme inculpații nu s-ar fi implicat în raporturile de muncă a părții civile cu patronii italieni și nici nu și-au însușit măcar o parte din câștigurile realizate de acestea, nu prezintă relevanță în cauză, deoarece textul de incriminare nu prevede ca scopul săvârșirii infracțiunii să fie realizat numai de către inculpat, putând fi realizat și de o terță persoană (italienii la care au muncit în condiții improprii părțile civile). Ori, în speță, inculpata a predat victimele în mod nemijlocit unor cetățeni italieni, care le-au exploatat în sensul prevederilor art.2 pct.2 lit.a din Legea nr.678/2001, inculpații cunoscând sau trebuind să cunoască condițiile în care urmau să muncească părțile civile.
Mai mult, inculpații nu au fost autorizați potrivit Legii nr.156/2000 să îndeplinească atribuții de agenți de recrutare a forței de muncă și nici pentru a desfășura activități de mediere a angajării cetățenilor români în străinătate și nici nu aveau autorizație eliberată de autoritățile italiene să medieze cu angajatorii italieni încheierea contractelor de muncă.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție când prin decizia penală nr.3361/22.10.2008 a apreciat că fapta de a recruta, transporta, caza și primi persoane pentru a fi angajate în străinătate, în schimbul unor sume de bani, de către făptuitori care nu au calitatea de agenți de ocupare a forței de muncă în-/2000, prin înșelăciune cu privire la condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, în scopul exploatării lor prin executarea unei munci cu încălcarea normelor privind aceste condiții și fără încheierea unor contracte legale de muncă.
În consecință, apreciem că este fondată critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor privind greșita schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpații și, din infracțiunea de trafic de persoane prev.de art.12 al.2 lit.a 678/2001 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal în infracțiunea de înșelăciune, prev.de art.215 al.1 Cod penal cu aplic.art.41 al.2 Cod penal, dar pentru aceleași considerente mai sus expuse apreciem ca fiind nefondate criticile inculpaților în ceea ce privește lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpați, instanța apreciază apelul acestora ca fiind admisibil din acest punct de vedere.
Apreciem că în cauză nu au fost valorificare în mod judicios criteriile de individualizare a pedepselor prev.de art.72 Cod penal. Astfel, ținându-se seama de vârsta inculpaților (63 de ani inculpatul și 52 ani inculpata ), de lipsa antecedentelor penale, de faptul că aceștia s-au prezentat în fața instanțeelor și au recunoscut în parte săvârșirea infracțiunilor, s-a reținut în sarcina lor circumstanțe atenuante și totodată avându-se în vedere faptele și pericolul social concret al acestora, modul și împrejurările comiterii faptelor, urmarea produsă s-a dispus reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege. Totodată considerând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, precum și ținând seama că inculpata are un loc de muncă stabil în Italia, urmează a suspenda condiționat (și nu sub supraveghere) pedepsele aplicate inculpaților.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, apreciem că nu se impune reformarea acesteia câtă vreme, după cum am arătat anterior, vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită, iar pretențiile părților civile justificate.
Față de cele ce preced, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală, va admite apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații fiul lui și, ns. La 21.07.1946 în localitatea, Județul H, CNP - și fiica lui C și, ns.5.05.1957 în localitatea, jud.B, CNP - împotriva sentinței penale nr. 99 din 2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care va desființează în sensul că:
- înlătura dispoziția de aplicare a art.334 Cod pr.penală și pedepsele aplicate inculpaților.
- înlătura dispozițiile art.86/1 Cod penal.
În baza art.12 al.2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și cu referire la art.74 alin.1 lit. a și alin.2 Cod penal, art.76 lit.b Cod penal va condamna pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.82 Cod penal.
- atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
- menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate în apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 379 pct. 2 lit. " a " Cod procedură penală,
ADMITE apelul penal declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și inculpații fiul lui și, ns. La 21.07.1946 în localitatea, Județul H, CNP - și fiica lui C și, ns.5.05.1957 în localitatea, jud.B, CNP - împotriva sentinței penale nr. 99 din 2.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care desființează în sensul că:
Înlătură dispoziția de aplicare a art.334 Cod pr.penală și pedepsele aplicate inculpaților.
Înlătură dispozițiile art.86/1 Cod penal.
În baza art.12 al.2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplic.art.41 al.2 Cod penal și cu referire la art.74 alin.1 lit. a și alin.2 Cod penal, art.76 lit.b Cod penal condamnă pe fiecare inculpat la câte o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate fiecărui inculpat pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit conform art.82 Cod penal.
Atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare avansate în apel rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile civile intimate lipsă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER
- - - - - -
Red.dec.judecător -
În concept 2.12.2009
Jud.fond
PC/HM
2 ex. din 8.12.2009
Președinte:Popovici Corina RodicaJudecători:Popovici Corina Rodica, Pușcaș Mircea, Hekler
