Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 115/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 115/
Ședința publică din 26 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru
Judecător: - -
Judecător: - - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații:, fiul lui și, născut la data de 12.10.1988 și, fiul lui și, născut la data de 30.09.1985, în prezent deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.212 din 20.11.2007, a Tribunalului Argeș, în dosar nr-.
- apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții inculpați și, în stare de arest și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 119/2008, emisă de Baroul A, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
În baza dispozițiilor art. 304 alin. 1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurenților arată că a luat legătura cu aceștia și solicită să fie audiați, întrucât au de declarat elemente noi.
Curtea, procedează la ascultarea inculpaților, răspunsurile acestora fiind consemnate în declarațiile atașate la dosarul cauzei.
Apărătorul recurenților inculpați și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Apărătorul recurenților, având cuvântul, arată că față de poziția pe care au avut-o în fața acestei instanței, își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 3859pct.14 Cod procedură penală, întrucât pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de fapta săvârșită. Recurenții au considerat că cea mai bună soluție este recunoașterea și de aceea au recunoscut săvârșirea faptei. s-a întemeiat pe găsirea unui telefon la locul faptei, telefon care nu putea să dea foarte multe date cu privire la săvârșirea faptei de către inculpați. Solicită admiterea recursurilor și acordarea unei pedepse mai mici în raport nu numai cu recunoașterea acestora dar și cu toate aspectele din această cauză.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor și menținerea soluției dispusă de Judecătoria Curtea d Argeș, deoarece tribunalul a respins apelul inculpaților. Inculpații cu acele cagule au mers și au stat sub podul din comuna în ideea de a găsi un moment propice pentru a săvârși infracțiunea. Au premeditat, au acționat în acest sens, au pătruns în magazinul alimentar al părții vătămate și au aplicat mai multe lovituri, l-au ștrangulat de gât și au aplicat lovituri inclusiv martorului care a intervenit să-i imobilizeze. Atitudinea inculpaților este continuată și după ce au fost identificați și arestați, au formulat plângeri penale împotriva polițiștilor care au instrumentat cercetarea penală. În mod constant au avut o atitudine care demonstrează o anumită conduită care nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante, au cerut constant aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. c, au încercat să demonstreze instanței că la momentul săvârșirii faptei au fost cu niște fete în Pitești, apoi că au fost în zona bisericii și le-a fost rău. Toate acestea demonstrează un pericol social deosebit al inculpaților. Apreciază că există un motiv de nelegalitate al soluției în sensul reținerii de cele două instanțe a celor aplicări unor pedepse, interzicerea drept. prevăzute de art. 64 lit.c.
Apărătorul inculpaților solicită a se avea în vedere și vârsta acestora, inculpatul la data săvârșirii faptei avea vârsta de 18 ani și o lună.
Recurenții inculpați și, având pe rând ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei.
CURTEA
Din actele dosarului reține că, rin p. sentința penală nr.181 din 31 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeșs -a dispus respingerea, ca neîntemeiată a cererii inculpaților de revocare a măsurii arestului preventiv în baza art. 139 alin.1 și 2 proc.pen.
În baza art. 211 alin.21lit."a" a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 7 ani cu executare în condițiile art. 57
În baza art. 71 alin.1 și 2 au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit.a, b, c Cod penal.
În baza art.357 alin.2 lit."a" proc.pen. rap. la art. 88 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 21.11.2006, până în prezent.
În baza art. 350 alin.1 proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 211 alin.21lit."a" a fost condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii de 7 ani cu executare în condițiile art. 57
În baza art. 71 alin.1 și 2 au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit."a","b","c"
În baza art.357 alin.2 lit."a" proc.pen. rap. la art. 88 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv începând cu data de 21.11.2006, până în prezent.
În baza art. 350 alin.1 proc.pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 și 346 alin.1 proc.pen. rap. la art. 998 și urm. civ. au fost obligați inculpații la plata către partea civilă a despăgubirilor materiale în cuantum de 1200 lei.
În baza art. 191 alin.1 și 2 proc.pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 625 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20 noiembrie 2006 inculpații și au pătruns în incinta magazinului SC"- popasul între brazi" aparținând părții vătămate și, profitând de faptul că partea vătămată avea o vârstă înaintată și că nu puteau fi identificați, având cagule pe față, au lovit-o pe aceasta și au sustras suma de 1.200 lei. Apoi, pentru a-și asigura scăparea l-au lovit pe martorul cu o bucată de lemn și pumnii.
S-a apreciat că fapta săvârșită de cei doi inculpați constituie infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.21lit."a", text legal în baza căruia s-a dispus condamnarea acestora.
- stabilirea și individualizarea pedepselor au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 în raport de care s-a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei penale prev. de art. 52 poate fi realizat prin condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii cu executare în condiții de penitenciar, conform art. 57 și 71
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a apreciat că pretențiile părții vătămate, constituită parte civilă sunt fondate, în parte, respectiv pentru suma de 1200 lei, sustrasă din magazin.
Ca urmare, în baza art. 14 și 346 proc.pen. rap. la art. 998 civ. inculpații au fost obligați în solidar la plata acestei sume către partea civilă.
Împotriva sentinței inculpații au declarat apel, susținând că se impune achitarea lor deoarece nu au săvârșit infracțiunea pentru care au fost condamnați. În acest sens se arată că în cauză nu s-a putut proceda la identificarea persoanelor care au săvârșit infracțiunea de tâlhărie și nu există nici o dovadă că aceștia ar fi inculpații.
În subsidiar, apelanții inculpați au solicitat coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea de circumstanțe atenuante judiciare.
Prin decizia penală nr.212 din 20.11.2007 Tribunalul Argeșa respins apelurile declarate de inculpații și, ca nefondate.
A menținut starea de arest a inculpaților și a dedus în continuare detenția.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că pe tot parcursul procesului penal inculpații au avut o comportare nesinceră și au dat declarații contradictorii încercând să justifice imposibilitatea de a se afla la data, ora și locul săvârșirii faptei.
Astfel, inițial au susținut că în dimineața zilei de 20.11.2006 s-au aflat la barul SC"" Curtea de A de pe-, județ A, unde s-au întâlnit cu două fete împreună cu care au plecat în Municipiul Pitești. Această apărare urmează a fi înlăturată în raport de depozițiile martorelor și care arată că inculpații nu s-au aflat în bar în ziua respectivă. Ulterior, apelanții inculpați au declarat că în dimineața respectivă nu au fost în acel bar, însă au stat în Curtea de A în zona Bisericii și au consumat băuturi alcoolice, aceste declarații contradictorii confirmând atitudinea nesinceră a inculpaților. Mai mult decât atât, în imediata apropiere a locului săvârșirii infracțiunii a fost găsit de martora telefonul mobil al inculpatului, acesta neputând justifica în nici un mod prezența obiectului în zona respectivă.
În sfârșit, identitatea dintre inculpați și autorii tâlhăriei rezultă din descrierile făcute de martori, și care au indicat într-o manieră necontradictorie îmbrăcămintea și conformația corporală a acestora.
Ca urmare, susținerea inculpaților în sensul că nu sunt autorii infracțiunii este nefondată și a fost înlăturată ca atare.
Cu privire la individualizarea pedepselor s-a apreciat că și acest motiv este nefondat, prima instanță aplicând în mod corespunzător dispozițiile art. 72
În acest sens s-a reținut gradul de pericol social, deosebit de ridicat al infracțiunilor, modalitatea de săvârșire și comportarea nesinceră a inculpaților pe parcursul procesului penal.
Decizia a fost atacată cu recurs de către ambii inculpați care au adus critici sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate pe care le consideră extrem de severe, ținând seama că sunt persoane tinere cu perspective de reintegrare socială, iar probele administrate în cauză nu arată cu certitudine că aceștia sunt autorii faptelor.
Curtea apreciază întemeiat recursul inculpaților, însă pentru alte motive decât cele susținute de aceștia:
În fața instanței de recurs ambii inculpați au solicitat să fie reaudiați, precizând în declarațiile lor că sunt autorii infracțiunilor ce li se impută, își recunosc faptele și arată regretul în legătură cu acestea, precizând că au acționat fără premeditare dintr-o nevoie imperioasă de a face rost de resurse financiare pentru a pleca în străinătate.
Inculpații au solicitat ca instanța să aprecieze poziția lor sinceră, reducând pedepsele ce le-au fost aplicate sub minimul special prevăzut de legiuitor.
Într-adevăr, ultima atitudine a inculpaților a fost de recunoașterea faptelor, manifestare ce ar trebui să caracterizeze de la început orice persoană care se află în conflict cu legea penală.
Totuși, curtea observă că atributul ce caracterizează mai degrabă poziția inculpaților pe tot parcursul procesului penal, este inconsecvența susținerilor și tendința de a deturna sensul împrejurărilor în care infracțiunile au fost comise.
Chiar în declarațiile date în recurs, inculpații au ținut să arate lipsa oricărei premeditări a faptelor, neputând însă să explice prezența cagulelor și a obiectelor contondente pe care le-au folosit în realizarea hotărârilor infracționale.
Aceste recunoașteri însă folosesc aflării adevărului în cauză pentru că interpretate în contextul celorlalte probatorii ce s-au administrat în cursul
procesului penal, conduc la concluzia neechivocă a vinovăției inculpaților în legătură cu faptele comise.
În ce privește individualizarea pedepselor, curtea observă că instanțele au avut în vedere toate circumstanțele ce caracterizează atât persoana făptuitorilor, cât și cele de natură să conducă la agravarea ori atenuarea răspunderii penale, astfel încât sancțiunile aplicate inculpaților reflectă criteriile stabilite de legiuitor în art.72, 52 Cod penal.
Împrejurarea că inculpații sunt persoane tinere aflate pentru prima dată în conflict cu legea penală, a fost evaluată corespunzător de către instanțe atunci când au aplicat acestora pedepse orientate la minimul special prevăzut de legiuitor.
Numai recunoașterea faptelor pe fondul unei atitudini anterioare nesincere și inconsecvente, nu poate avea valoarea unei circumstanțe atenuante, având în vedere ansamblul împrejurărilor în care au fost comise faptele ce imprimă acestora un caracter agravant și evidențiază o periculozitate sporită a făptuitorilor.
Curtea observă totuși că prima instanță a aplicat inculpaților ca pedeapsă accesorie, printre altele și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție sau a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-au folosit la comiterea infracțiunii, sancțiune reglementată de art.64 alin.1 lit.c Cod penal.
Curtea apreciază față de această situație, că pedeapsa accesorie prev.de art.64 alin.1 lit.c Cod penal este în disproporție față de scopul legitim urmărit de legiuitor, și nu are nici o legătură cu faptele comise de către inculpați, astfel încât având în vedere practica CEDO în materie, ( cauza Cumpănă și Mazăre vs. statul român), urmează să înlăture această sancțiune, identificând motivul de casare prev.de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală.
Ținând seama de argumentele arătate, potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.2 Cod procedură penală, va fi admis recursul inculpaților, dispunându-se casarea în parte atât a deciziei recurate, cât și a sentinței penale nr.181/31.05.2007 a Judecătoriei Curtea d e A, dispunându-se înlăturarea pedepsei accesorii prev.de art.64 lit. Cod penal.
Se va deduce la zi detenția preventivă, și vor fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Conform art.192 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații fiul lui și, născut la data de 12.10.1988 în Curtea de A, jud. A, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -.A,.4, jud. A, CNP -, și, fiul lui și, născut la data de 30.09.1985 în Curtea de A, domiciliat în Curtea de A, str. - -, -.B,.37, jud. A, CNP -, deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr. 212 din 20.11.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Casează în parte decizia sus-menționată și sentința penală nr.181 din 31 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr-, în sensul că înlătură aplicarea art.64 lit.c Cod penal.
Deduce la zi prevenția.
Menține restul dispozițiilor hotărârilor atacate.
Cheltuielile de judecată rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehn.
2 ex.
Jud.fond..
Jud.apel:
.
05.03.2008.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Marioara Dumitru