Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1645/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
2639/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1645/
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antoaneta Nedelcu
JUDECĂTOR 2: Stan Mustață
JUDECĂTOR 3: Viorel Adrian
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror .
Pe rol judecarea recursului formulat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.103/A/27.10.2009 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Teleorman - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar (fila 10).
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului, recurentul-inculpat fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului-inculpat, critică decizia penală nr.103/A/27.10.2009 pronunțată în dosarul de Tribunalul Teleorman, precum și sentința penală 98/28.08.2009 a Judecătoriei Zimnicea, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani, pe care o consideră prea mare având în vedere circumstanțele reale și personale ale acestuia.
Prezentul recurs este formulat potrivit disp. art.385/9 pct.14.C.P.P. solicită a se a avea în vedere atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, că aceasta are în întreținere 2 copii minori. de asemenea, solicită a se avea în vedere și declarațiile părților vătămate - fila 48 și respectiv fila 73 dosar fond. Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului declarat de către inculpat, desființarea deciziei penale recurate, iar pe fond, să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii cuantumului acesteia.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, întrucât instanțele de fond au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate, inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de legea penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că inculpatul, în mod repetat, prin amenințare cu un cuțit și cu o furcă, a obținut de la partea vătămată o sumă modică de bani, după ce a pătruns în locuința acesteia, pe timp de noapte, lovind-o cu un cuțit.
Inculpatul, personal, depune la dosar un memoriu.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. nr.98 din 28 august 2009 Judecătoria Zimnicea, în baza dispozițiilor art.211 alin.1 și 2 lit.b) și alin.21lit.c) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal a condamnat pe inculpatul, la pedeapsa închisorii de 7(șapte) ani.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, în condițiile prev.de art.71 Cod penal.
A menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia prevenția executată de inculpat de la 12.02.2009, la zi.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza dispozițiilor art.118 alin.1 lit.e Cod penal a confiscat de la inculpat suma de 2 lei.
În baza dispozițiilor art.118 alin.1 lit.b Cod penal a confiscat de la inculpat un cuțit în lungime totală de 35 cm. având lama de 21 cm. lungime și 3 cm. lățime (la bază) și mânerul din lemn, culoare maro închis, fixat cu 3 nituri pe lamă.
În baza dispozițiilor art.191 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 50 lei, onorariul avocatului din oficiu, s-a dispus a fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din ansamblul coroborat al probelor administrat: proces-verbal de consemnare a plângerii orale a părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, declarații parte vătămată, declarații martori, procesele verbale din 12 februarie 2009 de ridicare a cuțitului din locuința inculpatului și de prezentare a cuțitului părții vătămate, dovada de predare-primire a banilor, declarațiile inculpatului, că:
Partea vătămată este o persoană în vârstă de 66 ani și locuiește pe raza comunei, județ T, într-un imobil împreună cu fiul său.
În seara zilei de 11.02.2009, în jurul orelor 20,30, după ce a consumat băuturi alcoolice la un bar din aceeași localitate, în timp ce se întorcea spre casă, inculpatul a luat hotărârea infracțională de a merge la locuința părții vătămate pentru a face rost de bani.
Astfel, în baza hotărârii luate, după ce a intrat în curte pe poartă, inculpatul a pătruns pe ușa de acces care era descuiată, în locuință, unde partea vătămată și fiul său se aflau într-o cameră, ambii stând pe pat uitându-se la televizor. Inculpatul a scos dintr-o a gecii cu care era îmbrăcat, un cuțit pe care l-a agitat în aer, cerându-i părții vătămate să-i dea bani. Întrucât partea vătămată i-a spus că nu are bani, cerându-i să părăsească locuința, inculpatul s-a manifestat violent, i-a pus cuțitul la gât și apoi în mod repetat l-a înțepat ușor în zona abdominală și picioare cu acesta, cerându-i insistent bani și amenințându-l cu moartea în cazul în care nu va da curs solicitărilor sale. Același tratament l-a aplicat și fiului părții vătămate, care nu a putut interveni în apărarea tatălui său, întrucât îl cunoștea pe inculpat ca fiind o persoană foarte violentă. În cele din urmă, partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor cu care era îmbrăcată suma de 8 lei, în bancnote de câte un leu, pe care a dat-o inculpatului. Nemulțumit de suma primită, acesta a insistat să i se mai dea bani, continuând să se manifeste violent și să-i amenințe pe cei doi cu cuțitul, dar și cu o furcă pe care a găsit-o în camera alăturată în timp ce căuta bani, după care, în cele din urmă, a părăsit locuința părții vătămate.
În aceeași seară inculpatul a dat concubinei sale suma de 8 lei, din care aceasta a cumpărat de la magazinul SC SRL, o sticlă de 2 litri de bere, achitând, conform depoziției administratorului C suma de 6 lei, același martor precizând că a observat că în fața magazinului femeia era așteptată de inculpat și frații acestuia.
A doua zi dimineață, partea vătămată și fiul său au relatat ce li se întâmplase în timpul nopții martorilor, - și și au sesizat organele de poliție.
În timpul cercetărilor organele de poliție au ridicat de la locuința inculpatului un cuțit cu lama de 20 cm. și mânerul de 14 cm. din lemn de culoare maro, folosit de inculpat la desfășurarea activității infracționale.
A concluzionat judecătoria că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în modalitatea reglementată de dispozițiile art.211 alin.1 și 2 lit.b și alin.21lit.c Cod penal, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile generale arătate în art.72 Cod penal dar și atingerea scopului pedepsei, astfel cum prevede art.52 Cod penal și a fixat o pedeapsă orientată spre minimul special.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, prin care a adus critici soluției instanței de fond pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului inculpatul arătat că pedeapsa aplicată este prea mare și la individualizarea acesteia instanța nu a evaluat corect datele ce caracterizează persoana sa, că este tânăr, a recunoscut săvârșirea faptei, și starea de ebrietate în care s-a aflat.
Prin decizia penală nr. 103/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
S-a menținut starea de arest a acestuia și s-a computat din durata pedepsei prevenția de la 12.02.2009 la 27.10.2009.
A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a constatat următoarele:
Verificând actele și lucrările dosarului, conform art.378 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că judecătoria a reținut corect situația de fapt, constând în aceea că, în seara zilei de 11 februarie 2009, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice a intrat în locuința părții vătămate care se afla împreună cu fiul său și i-a cerut bani. Pentru că partea vătămată i-a spus că nu are, inculpatul a scos dintr-o a gecii cu care era îmbrăcat un cuțit pe care l-a agitat în aer, cerând părții vătămate să-i dea bani. Când partea vătămată i-a spus că nu are și l-a rugat să părăsească locuința, inculpatul i-a pus cuțitul în gât și în mod repetat a înțepat-o cu cuțitul în zona abdominală și picioare, cerându-i insistent bani și amenințând-o cu moartea.
De teamă, partea vătămată a scos din buzunarul pantalonilor suma de 8 lei și i-a dat-o inculpatului. Nemulțumit de suma de bani dată de partea vătămată, inculpatul a continuat să o amenințe cu cuțitul și mai apoi cu o furcă pe care a găsit-o într-o cameră alăturată în timp ce căuta bani.
Fapta inculpatului, astfel cum fost reținută, a fost încadrată în textul de lege corespunzător.
În ce privește pedeapsa aplicată inculpatului, în cuantum și modalitate de executare, tribunalul a constatat că instanța a realizat o justă corelare a tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal și a acordat semnificația cuvenită tuturor împrejurărilor relevate de probe care evidențiază gravitatea de necontestat a faptei comise și periculozitatea autorului lor. Astfel, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă just cuantificată ce corespunde gravității faptei și potențialului pericol social pe care-l prezintă în mod real persoana inculpatului și deasemeni a avut în vedere aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Instanța a ținut seama de gravitatea deosebită a infracțiunii săvârșite de inculpat, care vizează persoana sub aspectul totalității atributelor sale, viața, libertatea și integritatea corporală.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, pentru temeiul prev. de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală și a solicitat reducerea pedepsei care i-a fost aplicată în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei și de valoarea modică (7 lei) a sumei luate de la partea vătămată.
Curtea examinează cauza pe baza motivului de casare invocat de inculpat și din oficiu în limitele celorlalte motive de casare prev. de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală.
Recursul este nefondat.
Pe baza lucrărilor și materialului din dosar, Curtea reține că, în cauză s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, în raport de care s-au reținut, în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului.
A rezultat din probe că, în seara zilei de 11.02.2009, în jurul orelor 20,30, inculpatul, după ce consumase băuturi alcoolice a pătruns în locuința părții vătămate (66 ani), unde se mai afla și fiul acestuia, și amenințându-i cu un cuțit le-a cerut bani. Întrucât partea vătămată i-a spus că nu are bani și i-a cerut să părăsească locuința, inculpatul i-a pus lui cuțitul la gât și apoi l-a înțepat ușor, în mod repetat, în zona abdominală și picioare, amenințându-l cu moartea. În același mod s-a comportat și cu fiul părții vătămate, care nu a putut interveni în apărarea tatălui său, întrucât îl cunoștea pe inculpat ca fiind foarte violent. În aceste condiții partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 8 lei, însă acesta a fost nemulțumit de suma primită și a luat o furcă, continuând să-i amenințe pe cei doi, iar după mai multe insistențe a părăsit locuința părții vătămate.
Recurentul inculpat nu a recunoscut faptele săvârșite nici la urmărirea penală și nici la instanțele de fond și apel, susținând că partea vătămată avea o datorie de 10 lei la el și s-a dus să-și recupereze acești bani, însă nu a folosit nici un gest de violență.
La instanța de recurs, inculpatul a recunoscut și regretat infracțiunea comisă, prin memoriul depus la dosar (filele 2-3).
Actele săvârșite de inculpat au fost corect încadrate juridic în infracțiunea de tâlhărie săvârșită în timpul nopții și într-o locuință, prev. și ped. de art. 211 alin. 1 și 2 lit.b și alin. 21lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
Individualizarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată inculpatului s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, ținându-se seama de gradul de pericol social concret al acestei infracțiuni de tâlhărie, de circumstanțele reale în care fapta a fost comisă și în mod deosebit de violențele repetate exercitate asupra a două persoane, cu un cuțit și o furcă și de valoarea mică a pagubei crate și de starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul. În aceste condiții instanțele nu au avut temeiuri pentru a reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege (limitele fiind de la 7 la 20 ani închisoare).
În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, cu referire la art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 103/A/02.10.2009 a Tribunalului Teleorman.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 103/A/02.10.2009 pronunțată de Tribunalului Teleorman - Secția Penală, în dosarul nr-.
Deduce prevenția de la 12.02.2009 la zi.
Obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
Dact./10.12.2009
2 ex.
Red. - Tribunalul Teleorman - Secția Penală
Red. - Judecătoria Zimnicea
Președinte:Antoaneta NedelcuJudecători:Antoaneta Nedelcu, Stan Mustață, Viorel Adrian