Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1755/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2462/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1755

Ședința publică de la 30 noiembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu

GREFIER - - -

*********

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 443 din 05 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 501/A din 28 august 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual și intimata parte responsabilă civilmente, lipsind intimatul parte responsabilă civilmente și intimatul SERVICIUL DE PROBAȚIUNE A VICTIMELOR ȘI REINTEGRARE SOCIALĂ A INFRACTORILOR.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Intimata parte responsabilă civilmentese legitimează cu CI seria - nr. - emisă de Secția 21 Poliție.

Apărătorul recurentului inculpatsolicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv, o adeverință de la locul de muncă al inculpatului - SRL - în xerocopie.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, este de acord cu proba solicitată de recurentul inculpat prin apărătorul său.

Curteaapreciază concludentă în cauză proba cu înscrisuri în circumstanțiere solicitată de recurentul inculpat, astfel că o încuviințează, luând act de depunerea înscrisului la dosar.

La solicitarea Curții, apărătorul recurentului inculpat arată că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și vizează redozarea pedepsei.

După ce i se pune în vedere dreptul la tăcere și conținutul acestui drept, recurentul inculpat arată că regretă faptele comise și recunoaște că a luat telefoanele părților vătămate, care i le-au înmânat de bună voie și nu le-a amenințat pe acestea.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, susține oral motivele de recurs, astfel cum au fost dezvoltate în scris și depuse la dosar. În primul motiv de recurs critică modalitatea de individualizare a fiecărei pedepse de către instanța de control judiciar, care avea obligația ca, pentru fiecare infracțiune, să aplice o pedeapsă până la maximul ei special și numai după aceea, dacă acesta nu era îndestulător, să poată aplica un spor de până la cinci ani. În această modalitate instanța de control judiciar avea posibilitatea legală să aplice pedeapsa rezultantă în conformitate cu gradul de pericol social al faptelor comise și cu împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, fără aplicarea acelui spor facultativ.

Al doilea motiv de recurs vizează greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei și apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a optat pentru o pedeapsă neprivativă de libertate. Nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul este cercetat într-un alt dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie. Instanța de control judiciar nu a ținut cont că faptele de tâlhărie au fost comise față de minori, ce aveau vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani, într-un loc public, prin agresiuni fizice și morale, persistând în obținerea de bani și bunuri de la victimele minore.

Față de aceste elemente, apreciază că modalitatea de executare a pedepsei aplicată de instanța de apel este nejustificată.

Concluzionând, solicită admiterea recursului și condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, arată că este de acord cu punctul de vedere al parchetului privind tehnica de aplicare a pedepsei. Instanța de apel nu a stabilit câte o pedeapsă pentru fiecare infracțiune concurentă, ci a stabilit o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului. În ceea ce privește sporul, acesta se aplică dacă instanța consideră că maximul special nu este îndestulător, sporul putând fi de până la cinci ani din maximul special. În cauza de față nu s-a depășit maximul special, astfel că sporul aplicat nu este legal. Pe de altă parte, pedeapsa de 2 ani este în conformitate cu gradul de pericol social al faptelor comise de inculpat în raport cu circumstanțele atenuante.

În ceea ce privește al doilea motiv din recursul parchetului, prin care se solicită aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, îl consideră neîntemeiat. Instanța de fond și cea de apel au reținut în mod corect circumstanțele personale ale inculpatului, faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, era minor, a avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, la acest moment fiind încadrat în muncă.

Concluzionând, solicită admiterea recursului parchetului pe primul motiv și respingerea acestuia în ceea ce privește cel de-al doilea motiv.

În ceea ce privește recursul propriu, solicită admiterea acestuia și înlăturarea sporului aplicat.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul cu privire la recursului declarat inculpat, solicită respingerea acestuia ca nefondat, neimpunându-se înlăturarea sporului.

Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și solicită admiterea recursului și lăsarea sa în stare de libertate, arătând că este angajat în muncă.

Intimata parte responsabilă civilmenteavând cuvântul, regretă fapta comisă de fiul său și solicită lăsarea acestuia în stare de libertate, luându-și angajamentul că îl va supraveghea.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.443 din 5.06.2009 a Judecătoriei Sectorului 6, în baza art.211 alin. 1, 2 lit. b, c Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată ( fapta din 28.07.2008 ).

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

2. În baza art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată ( fapta din 4.12.2008 ).

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

3. În baza art. 211 alin. 1, 2 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal și art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată ( fapta din 4.12.2008 ).

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

În baza art. 33 alin. 1 lit. a Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, sporind-o cu 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

În baza art. 86 indice 1 Cod penal, a dispus executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în conformitate cu art. 862 Cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86/3 alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta obligația prevăzută de lit. a, și anume, va desfășura o activitate sau va urma un curs de învățământ ori de calificare.

A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 359 Cod proc. penală, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 86/4 alin. 2 Cod penal.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 11.12.2008 la 18.01.2009.

A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A luat act că persoanele vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 lit. e Cod penal, a confiscat de la inculpat suma de 132 lei.

În baza art. 191 alin. 1 Cod proc. pen. a obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 1100 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 28.07.2008, în jurul orelor 20,00, partea vătămată minorul, în vârstă de 14 ani, a plecat de la domiciliul său din cartierul Drumul, fiind însoțit de către un prieten de-al său, martorul, intenționând să ajungă în Cartierul Militari, pentru a se întâlni cu alți prieteni. Astfel, cei doi au ajuns pe Bulevardul, unde s-au întâlnit cu alți trei prieteni, respectiv cu martorii Zediu, Zediu și, toți cinci plimbându-se și ajungând în zona Militari. La un moment dat, aflându-se în stația Autogara Militari, de ei s-a apropiat inculpatul, cunoscut și cu porecla de "", însoțit de un alt băiat, pe care-1 cunoștea sub numele de " ", rămas neidentificat. Inculpatul îi cunoștea pe frații Zediu, s-a apropiat de grupul de băieți în care se aflau aceștia și în care se afla și partea vătămată și i-a cerut martorului telefonul mobil al acestuia, pentru a se uita la el. Martorul i 1-a dat, după care inculpatul i 1-a restituit. Inculpatul 1-a pipăit pe partea vătămată pe buzunarele de la pantaloni și l-a întrebat ce telefon mobil are. Partea vătămată a scos telefonul mobil, i 1-a arătat, după care l-a dat inculpatului să se uite la el. Inculpatul a luat telefonul și a început să se îndepărteze împreună cu persoana care-1 însoțea de grupul de băieți.

Partea vătămată i-a solicitat restituirea telefonului, 1-a luat de mână pe inculpat, dar acesta s-a smucit, a scăpat din strânsoarea părții vătămate și 1-a împins pe partea vătămată. Mai mult, ca să scape de acesta s-a prefăcut că-1 lovește cu pumnul și chiar a vrut să-1 lovească pe partea vătămată cu piciorul, dar nu a reușit pentru că acesta din urmă s-a ferit.

Inculpatul s-a îndepărtat în fugă de partea vătămată și de prietenii acestuia, împreună cu ul de sex masculin care îl însoțea.

Partea vătămată a anunțat organele de poliție de pe telefonul mobil al unuia dintre ceilalți băieți, care s-au deplasat la fața locului și au încercat identificarea inculpatului în zonă, însă nu l-au mai găsit pe acesta.

Ajunși la domiciliul lor, frații Zediu i-au povestit mamei lor, martora Zediu ce s-a întâmplat, iar aceasta, întrucât îl cunoștea pe inculpat și "știa că nu fura", a coborât în fața blocului, sperând să-1 găsească pe inculpat sau o rudă a acestuia, și să-i ceară să-i restituie telefonul părții vătămate. Martora a discutat cu cunoscuți ai inculpatului, care l-au sunat pe tatăl inculpatului, iar, după puțin timp, a venit o rudă a inculpatului și a discutat cu martorul Zediu, căreia acesta i-a spus că inculpatul a furat telefonul mobil. Acea persoană 1-a asigurat că dacă inculpatul a furat telefonul mobil i-1 va restitui, lucru care s-a și întâmplat în aceeași seară, acea persoană deplasându-se la domiciliul martorului și predându-i telefonul mobil al părții vătămate.

Astfel, în declarația dată pe parcursul urmăririi penale, partea vătămată, arată că, aflându-se în stația Autogara Militari, împreună cu martorii menționați, de ei s-au apropiat doi indivizi necunoscuți, iar unul dintre aceștia i-a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni si i-a sustras telefonul mobil marca TV-N 99 Partea vătămată arată că i-a solicitat restituirea telefonului, însă respectivul individ, însoțit de al doilea, a refuzat și au plecat în grabă, persoana vătămata declarând, în acest sens, că i-a fost teamă de acesta întrucât îl putea bătea. Dealtfel, persoana vătămata a arătat, în completarea declarației, faptul că în momentul în care individul s-a îndepărtat cu telefonul asupra sa, victima i-a solicitat să-i restituie telefonul, însă agresorul l-a amenințat că o să-l lovească cu pumnul în față. Individul a mai făcut câțiva pași, persoana vătămata cerându-i din nou telefonul înapoi, moment în care individul a încercat să îl lovească cu piciorul în zona capului, minorul agresat reușind, însă să se ferească. În continuare a arătat că cei doi au plecat înspre.

Pe parcursul cercetării judecătorești partea vătămată își menține declarația dată pe parcursul urmăririi penale, însă arată că nu-și mai amintește dacă inculpatul a încercat să-1 lovească cu piciorul sau dacă l-a amenințat. Partea vătămată arată că i-a fost teamă nu de faptul că inculpatul o să-i fure telefonul, ci de faptul că acesta l-ar putea lovi. De asemenea, partea vătămată arată că i-a fost teamă nu atât de mult de inculpat, cât de persoana care îl însoțea pe acesta, care era de statură mare și avea o privire încruntată, stând în spatele inculpatului.

Situația de fapt reținută de instanță a fost confirmată de declarațiile martorilor date atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, care se coroborează cu declarațiile părții vătămate.

Deși între declarațiile date de martori pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești există diferențe, acestea sunt de înțeles având în vedere intervalul de timp scurs de la data săvârșirii infracțiunii fața de momentul audierii pe parcursul cercetării judecătorești.

Martorul a confirmat întreaga situație de fapt descrisă pe larg de către partea vătămată, declarând faptul că în seara zilei de 28.07.2008, în jurul orei 22,00, în timp ce se afla in fata Militari, împreună cu patru amici, pe nume ZEDIU, ZEDIU, și, s-au întâlnit cu doi băieți necunoscuți, care se cunoșteau din vedere cu frații ZEDIU. După ce s-au salutat, unul din cei doi băieți, l-a întrebat pe ZEDIU unde locuiesc martorul si respectiv, răspunzându-i ca în Cartierul Drumul. Respectivul individ a început să le spună că el este în conflict cu niște indivizi din Cartierul Drumul, dintr-o dată acesta începând să-l caute pe martor prin buzunarele din față ale pantalonilor, întrebându-l în același timp ce fel de telefon mobil are. că martorul avea telefonul în buzunarul drept, individul în cauză i-a băgat mâna în acel buzunar scoțându-i telefonul, s-a uitat la el si după care i l-a înapoiat martorului de buna voie. Potrivit depoziției aceluiași martor, imediat după acest incident, același băiat 1-a întrebat de telefon pe minorul. Acesta din urma s-a speriat si si-a scos telefonul din buzunar, prefăcându-se că vorbește la el cu tatăl său. Încercând să își bage înapoi telefonul în buzunar, acel băiat i-a luat telefonul lui. Acesta a solicitat să ii restituie telefonul, însă individul în cauză a refuzat, amenințându-l pe și încercând chiar să îi lovească cu piciorul. C de-al doilea băiat care îl însoțea pe agresor nu a acționat în niciun fel, nu i-a amenințat, ba mai mult decât atât i-a solicitat agresorului să plece și să îi lase în. În continuare, cei doi băieți au plecat în direcția Pieței, cei prezenți apelând serviciul de urgență 112 și solicitând ajutorul poliției. ( filele 26- 29 ).

Pe parcursul cercetării judecătorești, martorul și-a menținut declarația dată pe parcursul urmăririi penale, arătând că inculpatul i-a cerut telefonul părții vătămate ca să se uite la el, partea vătămată i l-a dat și atunci 1-a văzut pe băiatul care îl însoțea pe inculpat făcându-i un semn din cap acestuia, ce semnifica "hai să plecăm". Partea vătămată i-a cerut inculpatului să-i restituie telefonul mobil, dar acesta nu i l-a mai dat. Martorul arată că nu știe dacă inculpatul 1-a amenințat, pentru că se afla la o anumită distanță de cei doi, însă, după ce i-a luat părții vătămate telefonul, inculpatul s-a îndepărtat de acesta, a mers normal 5 metri, după care a luat-o la fugă. Martorul arată, însă, că "inculpatul a încercat să-l lovească pe partea vătămată cu piciorul, însă nu 1-a nimerit pentru că (martorul Zediu ) s-a băgat între ei. a vrut să se ducă după inculpat să recupereze telefonul, dar erau doi băieți la colțul străzii care am crezut că sunt cu inculpatul și nu s-a mai dus pentru că-i era frică de acei băieți. Mi-a fost frică atât de inculpat, cât și de celălalt pentru că nu mi s-a mai întâmplat așa ceva până acum."

Martorul Zediu arată că inculpatul i-a cerut telefonul părții vătămate dar acesta s-a prefăcut că-și sună părinții, că vorbește la telefon și a spus că trebuie să plece. Inculpatul a insistat și i-a cerut telefonul ca să se uite la el, partea vătămată i l-a dat să se uite la el, și inculpatul i-a luat telefonul și l-a băgat în buzunarul lui. Inculpatul era împreună cu un băiat, mai mare și mai gras și, când i-a cerut telefonul părții vătămate, se tot uita la băiatul acela. Ca să nu mai ceară telefonul, inculpatul s-a prefăcut că-1 lovește cu pumnul pe partea vătămată, chiar a încercat să-1 lovească cu piciorul, dar nu 1-a nimerit. Inculpatul a plecat și nu i-a mai dat telefonul părții vătămate, mergând puțin mai repede. Martorul arată că 1-a auzit pe inculpat, spunându-i părții vătămate, după ce i-a luat telefonul că: "dacă-ți dau un pumn, nu te mai ridici de aici". De asemenea, martorul arată ca nu i-a fost teamă de inculpat, când s-au întâlnit cu el, însă i-a fost puțin frică de băiatul cu care era inculpatul.

Martorul Zediu arată că inculpatul i-a cerut telefonul mobil lui, ca să se uite la el. i-a dat telefonul, după care inculpatul 1-a băgat în buzunar și i-a zis: "nu-1 mai vezi". i-a cerut să-i dea telefonul înapoi și inculpatul i-a spus: "vezi că-ți dau una în gură..sau ceva de genul acesta". De asemenea, martorul arată că a văzut că inculpatul a încercat să o lovească pe partea vătămată, când i-a cerut să-i restituie telefonul, ori cu piciorul ori cu pumnul.

Martora Zediu, mama celor doi martori Zediu declarat că în respectiva searaă de 28.07.2008, in jurul orei 23^l0, fiul său Zediu a venit la domiciliu și i-a relatat faptul că, în aceeași seară, în jurul orei 22,15, în timp ce se afla împreună cu mai mulți amici în zona Militari, au fost acostați de către două persoane, pe care martora precizează că le știe din vedere, însă mai puțin cum se numesc și unde locuiesc și care l-au deposedat pe unul dintre prietenii fiului său, respectiv pe, de un telefon mobil și pe care ulterior a refuzat să îi mai restituie. În urma discuțiilor purtate cu fiul său, martora a aflat că pe unul dintre cei doi îi cheamă și care are în anturajul său băieți care locuiesc în aceeași zonă cu martora. Auzind acest lucru și cunoscând faptul că acești tineri se strâng de regulă seara în zona blocului F2, martora s-a deplasat în respectiva zonă, constatând că aici erau prezente mai multe persoane strânse în apropierea blocului și pe care le cunoștea din vedere. Martora le-a povestit despre cele întâmplate în acea scară și i-a rugat să discute între ei și să facă în așa fel încât să se recupereze telefonul acest lucru, deoarece este un bun prieten de-al fiului său. .-se la domiciliu, după aproximativ o oră, în jurul orei 00⁰⁰, martora a auzit soneria de la ușă, iar când a deschis ușa apartamentului, a găsit un telefon pe șaua scuterului fiului său, scuter aflat pe holul etajului, observând totodată un individ de etnie rromă care se îndrepta spre ieșire și care i s-a adresat spunându-i: " uitați telefonul". Martora a arătat ca individul care i-a adus telefonul era una dintre persoanele pe care le văzuse anterior în acel grup de persoane și cu care a stat de vorbă. -se la telefon, a constatat că acesta era marca TV și avea carcasa de culoare negru și gri, exact cum îi povestise fiul său, căruia dealtfel i l-a arătat și pe care l-a recunoscut ca aparținându-i prietenului fiului său, (filele 56-58 p, fila 89 dosar).

Martora a predat organelor de politie telefonul recuperat, telefon care corespundea descrierii făcute de proprietarul, care dealtfel a și depus la dosar factura fiscală de achiziționare a acestuia și căruia i-a fost restituit după ce în prealabil l-a recunoscut ca fiind telefonul fiului său, precizând că nu se mai constituie parte civilă în procesul penal. (dovezi de predare-primire/restituire, filele 10 și 59 ).

Inculpatul a recunoscut sustragerea bunului, însă a negat că l-ar fi amenințat pe partea vătămată pentru păstrarea bunului.

Astfel, inculpatul a declarat că în seara respectivă, fiind însoțit de un prieten de-al său, l, s-au întâlnit în zona Militari cu patru băieți, pe doi dintre aceștia cunoscându-i ca fiind si, care locuiesc in cartier. Prin intermediul acestora inculpatul a aflat că ceilalți doi băieți locuiesc în Cartierul Drumul și motivat de faptul că ar avea dușmani în acest cartier, (motivație nejustificată-precizarea noastră), inculpatul a început să îi buzunărească pe cei doi copii. La început inculpatul arată că 1-a controlat în buzunare pe unul dintre minori, luându-i un telefon mobil mai vechi, însă după ce 1-a văzut i 1-a restituit. Apoi, s-a deplasat către cel de-al doilea băiat, căruia i-a cerut telefonul, ceea ce s-a și întâmplat. La solicitarea lui l, inculpatul a luat hotărârea de a lua telefonul, plecând cu acesta, nerecunoscând, însă, că ar fi amenințat sau că ar fi încercat să-1 lovească pe minor. In continuarea declarațiilor, inculpatul a arătat că plecând cu l spre, și-a dat seama că unul dintre acei băieți îl cunoaște, încât s-a deplasat la domiciliul lui, lăsând telefonul sustras în acea scară pe un scuter, aflat lângă ușa pe holul blocului, a sunat la ușă și a plecat (declarație inculpat filele 72-78).

Pe parcursul cercetării judecătorești, inculpatul și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, arătând următoarele: "în data de 28.07.2008 m-am întâlnit cu un grup de băieți din care făcea parte și partea vătămată, eu nu-1 cunoșteam pe partea vătămată, îi cunoșteam pe frații și. I-am cerut părții vătămate telefonul mobil, acesta mi 1-a dat, pentru a da un telefon. Eu eram împreună cu un alt băiat, pe care-l cheamă. Nu-i știu numele și prenumele real. a văzut ce telefon are partea vătămată și mi-a zis să-1 luăm și să fugim. Am luat telefonul și am fugit, nu i l-am mai restituit părții vătămate. Nu este adevărat că atunci când partea vătămată mi-a cerut să-i dau înapoi telefonul, eu l-am amenințat pe acesta. Nu am încercat să-1 lovesc cu piciorul pe partea vătămată, când acesta mi-a cerut telefonul. Precizez că partea vătămată avea un telefon al cărui marcă nu o mai știu, de culoare gri sau albastru. Precizez că după ce am fugit, ne-am oprit la câteva blocuri și a zis să vindem telefonul. Eu mi-am dat seama ce am tăcut, și i- am zis că nu vindem telefonul, așa că l-am luat, iar seara m-am dus la locuința lui și i-am restituit telefonul. Precizez că am mers împreună cu unchiul meu la domiciliul lui Zediu și i-am dat telefonul."

Susținerile inculpatului sunt infirmate, însă, de declarațiile părții vătămate date pe parcursul urmăririi penale și de declarațiile martorilor Zediu, Zediu și, care au declarat fie că inculpatul 1-a amenințat pe partea vătămată că îl va lovi dacă îi va mai cere restituirea telefonului, fie că a încercat chiar să-1 lovească cu piciorul, însă nu a reușit.

În drept, fapta inculpatului minor, care, în seara zilei de 28.07.2008, în jurul orei 22, în timp ce se afla într-un loc public, respectiv in zona Militari, sector 6, i-a sustras părții vătămate minore, un telefon mobil marca TV - N 99 i, dual, de culoare gri cu negru și care, după consumarea furtului, însoțit de către o altă persoană rămasa neidentificată cunoscută sub porecla de " l", la insistențele victimei infracțiunii de a-i restitui bunul, a replicat întrebuințând la adresa acesteia amenințări verbale cu acte de violență fizica, încercând chiar sa o lovească, mijloace agresive folosite de inculpat pentru a-și asigura scăparea si păstrarea bunului astfel sustras, producând un prejudiciu material în valoare de 700 de lei, întrunește clementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. art.211 al. l, 2 lit. b, c Cod penal, cu aplic. art. 99 si următoarele Cod penal.

Ca urmare a exercitării actelor de amenințare, inculpatul a păstrat bunul sustras, bun pe care l-a trecut în sfera sa de stăpânire, în scopul însușirii pe nedrept. Urmarea imediată, constând în diminuarea patrimoniului părții vătămate, s-a produs la momentul împosedării inculpatului.

În baza materialului probator administrat, instanța a reținut existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că inculpatul a acționat cu intenție directă, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate și a stării de temere pe care i-a provocat-o persoanei vătămate, urmărind acest rezultat. Inculpatul a sustras bunurile, și le-a însușit pe nedrept și a folosit amenințarea pentru a atinge acest rezultat.

Fapta de tâlhărie a fost săvârșită într-un loc public, conform art.152 lit. a Cod penal, respectiv stația Autogara Militari, loc ce prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului, și pe timpul nopții, la ora 22,00.

Întrucât la data săvârșirii faptei (28.07.2008) inculpatul era minor (născut la 5.04.1991), instanța a reținut în încadrarea juridică a faptei dispozițiile art. 99 și urm. Cod penal privitoare la minoritate.

2. În data de 04.12.2008, în jurul orei 12.00, și, elevi în clasa a - VIII - a se aflau în apropierea Școlii Generale nr.156 de pe str. - -, sector 6 B, așteptând un prieten. Cei doi au fost abordați de către, zis "" sau "", însoțit de o persoană mai în vârstă, care le-a cerut o țigară. Pentru că și le-au răspuns că nu au țigări, și cealaltă persoană, căreia i se spune "", au plecat.

La scurt timp la și a venit, zis "", care le-a cerut un telefon mobil, pentru a-și suna o cunoștință. După ce le-a restituit telefonul, le-a solicitat persoanelor vătămate să îl însoțească pe o străduță din apropierea Pieței, unde urma să se întâlnească cu un amic și exista posibilitatea să apeleze din nou la ei, pentru a-i permite să le mai folosească o dată telefonul mobil.

În apropierea Pieței, alături de care se aflau și, s-au întâlnit cu și prietenul său "". i-a șoptit ceva la lui, care i s-a adresat lui, cerându-i să îi dea puțin telefonul pentru a suna pe cineva. Inculpatul a luat telefonul și a simulat o convorbire telefonică. i-a cerut restituirea telefonului, însă inculpatul a declarat că mai trebuie să dea un telefon și i-a oprit telefonul părții vătămate.

Inculpatul a cerut niște bani tinerilor prezenți, adresându-i-se, însă, lui. Pentru că acesta 1-a refuzat, inculpatul i-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor, de unde i-a luat suma de 2 lei și un telefon mobil marca Motorola de culoare gri.

Cele două persoane vătămate i-au solicitat lui să le restituie bunurile, acesta ignorându-le. Inculpatul a scos din telefon cartelele și le-a înmânat persoanelor vătămate. Cu telefoanele sustrase asupra sa, însoțit de "", inculpatul s-a îndepărtat, rămânând la fața locului, și, precum și cele două persoane vătămate.

a cerut sprijinul unui, care se afla în zonă. Acesta a refuzat să îi ajute, însă a spus ceva grupului de băieți care au rămas la fața locului și părea că se îndreaptă spre ei, motiv pentru care aceștia au luat-o la fugă în aceeași direcție în care s-a îndreptat și inculpatul.

Persoanele vătămate au alergat după inculpat, solicitându-i să le restituie telefoanele, însă inculpatul i-a amenințat că o să-i agreseze fizic, dacă nu îl lasă în.

a vândut telefoanele mobile sustrase martorilor și.

Persoanele vătămate au făcut plângere penală și organele de poliție l-au contactat telefonic pe care l-a sunat pe martorul pentru a lua legătura cu inculpatul, împiedicându-l să vândă telefoanele sustrase.

Tatăl inculpatului, aflând de isprava acestuia, cu ajutorul lui a recuperat telefoanele sustrase și prin intermediul lui și le-a restituit persoanelor vătămate.

Situația de fapt menționată anterior a fost reținută de instanță pe baza declarațiilor date de părțile vătămate, martorii, și, date pe parcursul urmăririi penale și pe parcursul cercetării judecătorești, declarațiile persoanelor vătămate și, date atât pe parcursul urmăririi penale, cât și pe parcursul cercetării judecătorești, ce au fost audiați în calitate de martori, declarațiile martorilor, și, date pe parcursul urmăririi penale.

Astfel, persoana vătămată a declarat următoarele: "In data de 04.12.2008 eram împreună cu și m-am dus la școala 156 pentru că trebuia să iau un referat de la un băiat. -. A venit la mine inculpatul împreună cu un alt băiat, pe care l-am văzut în sală și am aflat că se numește și ne-au cerut să le dăm o țigară. Le-am zis că nu avem țigări și i-am spus lui să mergem mai aproape de poarta școlii unde erau părinți, ce-și așteptau copiii. In timp ce stăteam acolo a venit, un băiat al cărui nume nu-1 știu și ne-a cerut să-i dăm un telefon pentru a suna pe cineva. Eu am zis că nu am, până la urmă i-a dat telefonul și a discutat la telefon. Îl așteptam în continuare pe acel băiat și a venit după 5 minute la noi și a zis să mergem cu el după, că poate mai vrea să dea un telefon. Inițial nu am fost de acord, dar pe urmă am acceptat și am mers amândoi cu. Am mers cam 50 de metri până în apropierea unor blocuri și acolo ne-am întâlnit cu inculpatul și cu și cu alți băieți din școală. Inculpatul m-a întrebat dacă am bani, i-am spus că nu am. L-a întrebat și pe inculpatul dacă are bani și inculpatul i-a zis că are nevoie să mai dea un telefon și i-a cerut telefonul lui, i l-a dat. Precizez că după ce i-a dat telefonul, inculpatul a păstrat telefonul lui în mână și m-a întrebat și pe mine dacă am telefon. Eu am spus că am, dar că nu i-1 dau, că trebuie să mă sune mama, ca să nu i-l dau. Inculpatul mi-a deschis capsa de la buzunarul stâng de la pantaloni și mi-a luat din buzunar 20.000 lei fără sa-i dau voie și din buzunarul drept mi-a luat telefonul mobil. I-am spus că poate să păstreze cei 20.000 lei, dar să-mi dea telefonul. Inculpatul s-a îndepărtat de noi, a discutat ceva cu celălalt băiat, după care au început să se îndepărteze, cât mai repede de noi. Am mers după inculpat, puțin cât am putut și i-am cerut să ne restituie telefoanele. Imediat se făcea o stradă la stânga ei au luat-o pe acea stradă, au luat-o la fugă, noi nu am putut să ne ținem de ei. Mi-a fost teamă de toată această situație. Este adevărat că atunci când i-am cerut inculpatului să ne dea telefoanele înapoi, acesta ne-a spus să plecăm, că dacă nu, ne și." ( 131-132 dosar, 16d.).

În același sens persoana vătămată arată că după ce au mers împreună cu în apropierea unor blocuri s-au întâlnit cu mai mulți băieți, printre care și inculpatul. Astfel, persoana vătămată declară următoarele; "L-am văzut pe când l-a luat pe inculpat, pe celălalt băiat și a șușotit ceva cu ei, mai departe de noi. Inculpatul a venit și mi-a cerut să-i dau telefonul, să vorbească la el. Am fost de acord, i-am dat telefonul și după ce i-am dat telefonul i-am spus să mi-1 restituie, dar el a zis că mai are de dat un telefon și telefonul a rămas la el. M-a întrebat pe mine și pe dacă avem să-1 împrumutăm cu 700.000 lei, noi am spus că nu avem, l-a controlat pe în buzunarele de la pantaloni și i-a luat o sumă de bani și telefonul. După aceea am văzut că se depărtau de noi și eu m-am dus și i-am cerut să-mi dea cartela din telefon. La acel moment, inculpatul plecase de lângă noi și mi-am dat seama că vroia să-mi ia telefonul. Inculpatul mi-a dat cartela din telefon și pe urmă s-a depărtat cu toți ceilalți băieți pe noi. I-am cerut inculpatului să ne restituie telefoanele și acesta ne-a zis: plecați de aici că dacă nu, vă și bat.Mi-a fost frică de inculpat, și de faptul că erau mulți băieți. că o să ne bată dacă mergem după el să cerem telefoanele, de asta am și renunțat să mergem după el. Nu-1 cunoșteam pe inculpat. Mi-a fost teamă și de inculpat, și de ceilalți băieți." ( 133 dosar, 10 -12 ).

Pe parcursul urmăririi penale, martorul arată că inculpatul i-a cerut telefonul mobil persoanei vătămate pentru a da un telefon, după care acesta l-a luat și l-a băgat în buzunarul său. De asemenea martorul arată că l-a văzut pe inculpat când l-a controlat în buzunare pe persoana vătămată, de unde i-a luat telefonul mobil și suma de 2 lei. Martorul arată că cei doi băieți s-au îndreptat spre un taximetrist din zona după care au luat-o la fugă de frica taximetristului.

În declarația dată la 04.12.2008, martorul arată că cei doi i-au cerut inculpatului să le restituie telefoanele, însă acesta a refuzat. Fiindu-le frică la toți de nu au insistat ca inculpatul să le restituie telefoanele celor doi.

Pe parcursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că nu-și menține declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, întrucât, ar fi fost amenințat de organele de poliție cu agresarea cu o de base-ball și că nu a văzut când inculpatul le-a luat celor doi băieți telefoanele mobile și l-a căutat în buzunare pe, deși el i-a adus pe cei doi la locul unde se afla inculpatul. Susținerile acestuia nu pot fi luate în considerare, întrucât martorul a dat mai multe declarații pe parcursul urmăririi penale, la data de 4.12.2008 și la data de 30.12.2008, când a relatat aceeași desfășurare a evenimentelor. Astfel, declarația acestuia, dată pe parcursul cercetării judecătorești, a fost înlăturată de instanță, ca mincinoasă.

Martorul a avut o atitudine oscilantă pe tot parcursul procesului penal, schimbându-și declarațiile de fiecare dată când a fost audiat.

În prima declarație dată la data de 04.12.2008, martorul a arătat că inculpatul i-a cerut telefonul mobil persoanei vătămate pentru a da un telefon, după care acesta l-a luat și 1-a băgat în buzunarul său. De asemenea martorul arată că l-a văzut pe inculpat când 1-a controlat în buzunare pe persoana vătămată, de unde i-a luat telefonul mobil și suma de 2 lei. Martorul arată că cei doi băieți s-au îndreptat spre o persoană din zonă, pentru a-i cere ajutorul, iar ei au luat-o la fugă de frica acelei persoane.

Audiat ulterior, la data de 07.01.2009, martorul a declarat că nu a văzut nimic și că a aflat tot ceea ce a declarat anterior pentru că așa ar fi auzit de la alți băieți.

Pe parcursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că a văzut ce s-a întâmplat și că a mințit când a dat declarațiile în prezența tatălui său. Martorul a arătat că le-a cerut telefoanele celor doi băieți cu care venise și a văzut că aceștia i-au dat telefoanele de bună voie lui. Părțile vătămate nu i-au cerut telefoanele înapoi lui și că a aflat ulterior de la părțile vătămate că ele i-au dat telefoanele inculpatului pentru că vroiau să le vândă și le-a fost frică de părinți să spună că vroiau să vândă telefoanele. Inculpatul a luat telefoanele și s-a dus să le vândă. Cu privire la realitatea celor declarate și consonante în declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, martorul arată următoarele: "Declarația aflată la fila 64 este scrisă de mine. Precizez că declarația aflată la fila 64 dosar am dat-o în prezența tatălui meu și atunci organele de poliție nu m-au mai amenințat că dacă mint săvârșesc infracțiunea de mărturie mincinoasă, pedepsită cu 5 ani închisoare, și atunci am spus adevărul. că în fața instanței am spus adevărul. Atunci când am menționat că l-am văzut pe când a luat telefoanele de la părțile vătămate ce i le-au dat de bună voie și am mințit atunci când am dat declarația cu la poliție. Celelalte declarații ce le-am dat la poliție nu le-am dat în prezenta tatălui meu și m-au amenințat organele de poliție că săvârșesc infracțiunea de mărturie mincinoasă."

Declarația martorului dată pe parcursul cercetării judecătorești este infirmată, însă, de declarațiile martorului și ale persoanelor vătămate, care arată că s-au deplasat împreună cu martorul în spatele blocurilor din apropierea școlii, întrucât martorul le-a solicitat acest lucru, pentru a le putea folosi telefonul mobil.

Este evident că nu pot fi luate în considerare declarațiile martorului, date în prezența tatălui său și în fața instanței, întrucât acesta este nesincer, urmărește să inducă în eroare organele judiciare, astfel că au fost înlăturate de instanță ca nesincere.

Martorul a dat trei declarații în faza de urmărire penală, în prima a confirmat că inculpatul le-a controlat la buzunare pe părțile vătămate, după care să revină și să declare că nu a văzut nimic.

Martorul declară în declarația dată la 4.12.2008 pe parcursul urmăririi penale că inculpatul i-a cerut telefonul mobil persoanei vătămate, pentru a da un telefon, după care acesta 1-a luat și 1-a băgat în buzunarul său. Acesta i-a cerut inculpatului să-i restituie bunul, însă inculpatul nu 1-a băgat în seamă și a păstrat telefonul la el. De asemenea martorul arată că inculpatul le-a cerut persoanelor vătămate suma de 10 lei și aceștia au spus că nu au și că 1-a văzut pe inculpat când 1-a controlat în buzunare pe persoana vătămată, de unde i-a luat telefonul mobil și suma de 2 lei, bunuri pe care le-a băgat în buzunar. Martorul arată că cei doi băieți s-au îndreptat spre o persoană din zonă, pentru a-i cere ajutorul, iar ei au luat-o la fugă, de frica acelei persoane. Martorul a dat această declarație în prezența surorii sale în vârstă de 21 de ani.

În fața procurorului, martorul a revenit și a spus că inculpatul le-a căutat prin buzunare pe părțile vătămate și le-a smuls telefoanele din mână, arătând că declarațiile de la poliție au fost date sub imperiul amenințărilor. In fața instanței, deși arată că a spus adevărul în declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, martorul a venit cu o altă variantă, respectiv că părțile vătămate i-au dat de bunăvoie telefoanele și când inculpatul a vrut să le restituie, martorul i-a spus că sunt ale lui și că poate să le păstreze și să le vândă. Martorul arată că el a crezut că fură telefoanele, dar nu a intervenit.

Instanța a înlăturat, însă, declarațiile date de acest martor după data de 4.12.2008 și declarația dată pe parcursul cercetării judecătorești, întrucât acestea nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, fiind nesincere.

Aceeași situație o întâlnim și în cazul martorului, care în cursul urmăririi penale a declarat că inculpatul l-a scotocit prin buzunare pe și i-a luat telefoanele celor două părți vătămate, pentru ca în fața instanței să declare că nu l-a văzut pe inculpat luându-le telefoanele, că poartă ochelari și că el a stat mai în spate și nu l-a văzut luând ceva pe inculpat. In ceea ce privește declarația dată pe parcursul urmăririi penale arată că polițistul în prezența căreia a dat declarația i-a dictat-

In ceea ce privește declarația martorului, prin care acesta a arătat că părțile vătămate au predat de bunăvoie telefoanele inculpatului, instanța a înlăturat-o ca nesinceră, întrucât aceasta cuprinde afirmații contradictorii. Astfel, martorul arată că nu putea fi observat acest lucru, având în vedere ca, conform propriilor susțineri, se afla la aprox. 30 de metri de inculpat, iar în al doilea rând, acesta a declarat că a ajuns la locul faptei ulterior momentului în care inculpatul s-a întâlnit cu părțile vătămate și a părăsit acest loc înaintea inculpatului, deși, din declarațiile martorilor și ale inculpatului rezultă că cei doi au venit împreună și au plecat împreună.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, parțial, negând că ar fi proferat amenințări cu vătămarea corporală a acestora. Inculpatul declară că le-a luat celor doi telefoanele, în baza unei înțelegeri prealabile avute cu martorul, care, de altfel, venise cu cei doi băieți, că le-a cerut telefoanele, i-a controlat pe cei doi în buzunare și că de la unul a luat un telefon mobil și o sumă de bani și că după ce le-a dat telefoanele a fugit cu ele și le-a vândut la o vulcanizare, pentru 130 lei.

În drept, fapta inculpatului care, într-un loc public, pe o stradă din apropierea str. - -, sector 6, 1-a controlat în buzunare pe și i-a luat un telefon mobil și suma de 2 lei și i-a luat telefonul mobil persoanei vătămate, după care, la solicitarea ambelor persoane vătămate, pentru a păstra bunurile sustrase, le-a adresat amenințări cu vătămarea corporală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie în formă calificată, prev. de art. 211 alin. l, alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, dat fiind caracterul de infracțiune complexă al tâlhăriei, elementul material al acesteia cuprinde atât actele de executare specifice infracțiunii de furt-deposedarea persoanelor vătămate de telefoanele mobile și suma de 2 lei și de a le trece în stăpânirea sa de fapt, cât și prin acțiunea adiacentă - respectiv actele de amenințare exercitate asupra ambelor persoane vătămate, pentru păstrarea bunurilor sustrase. Astfel, anterior sustragerii bunurilor de la persoanele vătămate, inculpatul a controlat-o pe persoana vătămată în buzunare, dându-i o stare de temere cu privire la integritatea sa fizică, după care le-a amenințat pe ambele persoane vătămate că dacă îi vor solicita în continuare restituirea bunurilor sustrase le va agresa fizic. Este evident că acest comportament al inculpatului, care era de vârstă mai mare decât persoanele vătămate, împreună cu alți cunoscuți de-ai lui, persoane pe care cele două victime nu îi cunoșteau, le-au creat persoanelor vătămate o stare de temere cu privire la integritatea lor corporală, acestea crezând că inculpatul își va pune în aplicare amenințările. Relația de condiționare între cele două componente ale elementului material, de care depinde calificarea faptei ca tâlhărie, este, de asemenea, întrunită în speță, inculpatul exercitând amenințarea în scopul păstrării bunului sustras.

Urmarea imediată, constând în diminuarea patrimoniului părții vătămate, s-a produs la momentul împosedării inculpatului.

În baza materialului probator administrat, instanța a reținut existența legăturii de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a constatat că forma vinovăției cu care a fost săvârșită fapta este intenția directă, în sensul art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal. Inculpatul a avut reprezentarea faptei sale și a consecințelor păgubitoare asupra patrimoniului părții vătămate și a stării de temere pe care i-a provocat-o persoanei vătămate, urmărind acest rezultat. Inculpatul a sustras bunurile, și le-a însușit pe nedrept și a folosit amenințarea pentru a păstra bunurile sustrase.

Fapta de tâlhărie a fost săvârșită într-un loc public, conform art.152 lit. a Cod penal, respectiv pe o stradă în apropiere de str. - -, sector 6, loc ce prin natura și destinația lui este totdeauna accesibil publicului.

Față de disp. art. 100 Cod penal, la alegerea sancțiunii ce s-a aplicat minorului, instanța a avut în vedere dispozițiile părții generale a Codului penal privitoare la condițiile răspunderii penale, la starea de minoritate a făptuitorului la momentul săvârșirii faptei, gradul de pericol social al faptelor și de modalitatea în care au fost săvârșite - prin amenințare, în timpul zilei, într-un loc public, vârsta persoanelor vătămate și impactul pe care 1-a avut săvârșirea infracțiunii asupra persoanei vătămate, care avea o stare de sănătate precară, aspect vizibil și care a stat la baza hotărârii infracționale a inculpatului.

În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, ce au fost avute în vedere, instanța a reținut că, potrivit referatului de evaluare întocmit în cauză ( 76-80 dosar), acesta provine dintr-un mediu familial organizat, părinții acestuia susținându-1 financiar și emoțional, avea un loc de muncă la data săvârșirii infracțiunii, își ajută mama la treburile gospodărești, are, însă, 3 clase primare și este lipsit de o calificare profesională. Evoluția comportamentală a minorului poate fi condiționată de susținerea motivației crescute a acestuia, în sensul menținerii unui loc de muncă și a dezvoltării capacității sale de rezistență la influența negativă a grupului de prieteni. De asemenea dezvoltarea capacității de asumare a răspunderii pentru consecințele acțiunilor întreprinse și a capacității rezolutive sunt soluții menite să promoveze adoptarea unei conduite orientate în sens pozitiv a minorului. Instanța a avut în vedere și poziția inculpatului de recunoaștere parțială a săvârșirii infracțiunii, faptul că prejudiciul a fost acoperit prin restituirea bunurilor sustrase către persoanele vătămate ca urmare a intervenției familiei inculpatului.

Deasemenea, din fișa de cazier judiciar, instanța a reținut că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale.

Față de cele de mai sus, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului și pericolul social în concret al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, instanța a apreciat că aplicarea unor măsuri educative nu este de natură să conducă la îndreptarea minorului.

Astfel, față de criteriile de individualizare menționate anterior, instanța a reținut circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și, având în vedere limitele de pedeapsă avute în vedere de art. 109 Cod penal, prin raportare la art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, a condamnat inculpatul pentru flecare dintre cele trei infracțiuni săvârșite la câte o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

Având în vedere că infracțiunile au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, instanța a constatat că acestea au fost săvârșite în concurs real, fiind aplicabile dispozițiile art. 33 lit. a Cod penal.

Astfel, în baza art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate prin prezenta sentință, pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare, față de pericolul social în concret al infracțiunilor, numărul acestora și periculozitatea inculpatului, sporind-o cu 6 luni, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

Pe lângă fiecare dintre pedepsele aplicate și pe lângă pedeapsa rezultantă, instanța, în baza art. 71 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, date în recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c din Codul penal nu s-a făcut în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul Penal.

Astfel, instanța a reținut, că natura infracțiunii comise precum și atitudinea avută de inculpat față de aceasta duc la concluzia existenței unei nedemnități ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal, deoarece exercitarea acestor drepturi are în vedere o responsabilitate de ordin civic, responsabilitate pe care inculpatul, prin săvârșirea faptelor a dovedit că nu o are.

Instanța nu a interzis inculpatului și exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I, lit. d si e Cod penal, întrucât inculpatul nu este căsătorit, nu are copii, iar natura și gravitatea infracțiunilor de tâlhărie, nu relevă un comportament nedemn care să vatăme interesul superior al copilului și care să determine interzicerea drepturilor părintești și a celui de a fi tutore sau curator.

Totodată, instanța nu a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) din Codul penal, apreciind că față de infracțiunile deduse judecății nu se relevă o nedemnitate din exercitarea unei profesii, funcții sau meserii.

Întrucât în raport de particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului și împrejurările cauzei, apreciind față de poziția inculpatului avută pe parcursul procesului penal că perioada de arest preventiv a fost suficientă pentru ca acesta să conștientizeze consecințele faptelor sale, instanța a apreciat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, și a suspendat executarea pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, constatând ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 86 indice 1 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 86 indice 2 Cod penal.

În baza art. 86³alin. 1 Cod penal, instanța de fond stabilit ca pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI;

- va anunța, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În baza art. 86³alin. 3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul va respecta obligația prevăzută de lit. a, și anume, va desfășura o activitate sau va urma un curs de învățământ ori de calificare.

În baza art. 359 Cod de procedură penală, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror încălcare poate atrage revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, și anume săvârșirea altor infracțiuni în termenul de încercare sau nerespectarea măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite în sarcina inculpatului.

În baza art.71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate prin prezenta sentință, pe durata termenului de încercare.

Instanța a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 11.12.2008 la 18.01.2009.

Pe latură civilă a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză și că persoanele vătămate și nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.118 lit. e Cod penal, instanța a confiscat de la inculpat suma de 132 lei, din care 130 lei reprezentând suma de bani obținută din valorificarea bunurilor sustrase și suma de 2 lei sustrasă persoanei vătămate, cu privire la care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 criticând-o pentru nelegalitate, întrucât, în cazul minorilor, nu sunt aplicabile dispozițiile comune referitoare la suspendarea condiționată și suspendarea sub supraveghere, ci dispozițiile speciale referitoare la minori (art.110 și art.110¹Cod penal) și pentru netemeinicie, solicitând schimbarea modalității de executare a pedepsei, respectiv, în regim de detenție.

Prin decizia penală nr.501/A din 24.08.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală, în temeiul art. 379 alin. 2 lit. b Cod procedură penală a fost admis apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, împotriva sentinței penale nr. 443 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, in dosarul nr-.

S-a desființat, în parte, sentința penală nr. 443 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B la data de 05.06.2009 și rejudecând în fond:

Au fost majorate pedepsele aplicate de la 1 an și 6 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru fiecare din cele 3 infracțiuni de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care aplică un spor de 6 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A fost modificat temeiul de drept al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei din cel prev. de art. 86¹Cod penal în cel prev. de art. 110¹raportat la art. 86¹Cod penal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Din economia dispozițiilor legale ce reglementează minoritatea, respectiv disp. art. 99 - 110/1 a Cod Penal rezultat că minorii răspund penal, acestora putându-le fi aplicate masuri educative sau pedepse. Măsurile educative prevăzute de disp. art.101 se Cod Penal referă la mustrare, libertate supravegheată, internarea într-un centru de reeducare, internarea într-un institut medical educativ.

Referitor la pedepse, acestea se aplică infractorilor minori în situația în care masurile educative sunt insuficiente pentru reeducarea acestora și condițiile de aplicare a pedepselor sunt prevăzute de disp. art. 109

Cod Penal

În continuare, la art. 110.Cod Penal se reglementează modalitatea de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicată minorului infractor, iar la art. 110/1 se Cod Penal arată "că odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată minorului în condițiile art. 110.Cod Penal instanța poate dispune, pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103.Cod Penal, putând stabili totodată pentru minor una sau mai multe obligații din cele prevăzute de art. 103 alin. 3.Cod Penal, iar după împlinirea vârstei de 18 ani respectarea de către acesta a masurilor de supraveghere ori a obligațiilor prevăzute în art. 86/3 ". Rezultă, așadar, că în ipoteza în care inculpatul minor pe parcursul judecării cauzei a devenit major, cum este și situația din prezenta cauză, legiuitorul face trimitere expresă la măsurile de supraveghere stabilite de art. 86/3 care Cod Penal este textul cadru în materia obligațiilor impuse în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Așadar, trimiterea instanței de fond la obligațiile prev. de art.86/3 alin.1 lit. a, b, c, d și alin.3 lit. a este Cod Penal în conformitate cu legea numai că într-adevăr instanța de fond trebuia ca temei al dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei să se refere la art.110/1 Cod Penal, iar nu la disp.art.86/1

Cod Penal

Cu privire la temeinicia sancțiunii aplicate minorului, tribunalul a considerat că instanța de fond a apreciat în mod corect că la acest moment inculpatul prin restrângerea libertății sale de acțiune și în contextul exercitării unor măsuri de supraveghere riguroase, precum și al frecventării formei de învățământ a unor cursuri de calificare sau activități productiv-educative, va avea șanse sporite de reeducare și reintegrare socială, decât dacă ar fi izolat de societate și trimis în penitenciar. Această concluzie s-a fundamentat îndeosebi pe considerentele referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune, care atestă implicarea familiei în programul de reeducare a inculpatului și totodată pe perioada termenului de încercare de 4 ani a personalului specializat din cadrul Serviciului de Probațiune ce urmează a- supraveghea îndeaproape pe inculpat.

Astfel, modalitatea de individualizare a pedepsei în forma suspendării executării pedepsei sub supraveghere, tribunalul a apreciat-o ca fiind corectă, în concordanță cu criteriile prev. de art. 72.Cod Penal și suficientă la acest moment pentru îndreptarea minorului infractor și formarea unei conduite corespunzătoare în societate.

Totuși, cu privire la cuantumul pedepsei, în acord cu criticile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, tribunalul a considerat că în raport de multitudinea faptelor săvârșite în concurs real și de gravitatea acestora, tâlhărie în formă agravată săvârșită asupra unor minori, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare este prea blândă, astfel încât a majorat-o la 2 ani închisoare pentru fiecare din cele 3 infracțiuni de tâlhărie săvârșite de inculpat, păstrând sporul de 6 luni închisoare stabilit de instanța de fond.

În acest fel, tribunalul a considerat că pedeapsa ce a fost stabilită la 2 ani si 6 luni închisoare va avea finalitate în ceea ce privește scopurile prev. de art. 52.Cod Penal și va asigura reinserția socială a minorului infractor și prevenirea recidivei.

Așa fiind, în temeiul art. 379 pct. 2 lit.b Cod procedură penală, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 B, împotriva sentinței penale nr. 443 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, in dosarul nr-.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul.

Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa criticat modalitatea de individualizare a fiecărei pedepse de către instanța de control judiciar, care avea obligația ca, pentru fiecare infracțiune, să aplice o pedeapsă până la maximul ei special și numai după aceea, dacă acesta nu era îndestulător, să poată aplica un spor de până la cinci ani. În această modalitate instanța de control judiciar avea posibilitatea legală să aplice pedeapsa rezultantă în conformitate cu gradul de pericol social al faptelor comise și cu împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, fără aplicarea acelui spor facultativ.

Al doilea motiv de recurs a vizat greșita individualizare a modalității de executare a pedepsei și apreciază că, în mod greșit, instanța de apel a optat pentru o pedeapsă neprivativă de libertate. Nu s-a ținut cont de faptul că inculpatul este cercetat într-un alt dosar aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6 B tot pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie. Instanța de control judiciar nu a ținut cont că faptele de tâlhărie au fost comise față de minori, ce aveau vârsta cuprinsă între 13 și 14 ani, într-un loc public, prin agresiuni fizice și morale, persistând în obținerea de bani și bunuri de la victimele minore.

Față de aceste elemente, a apreciat că modalitatea de executare a pedepsei aplicată de instanța de apel este nejustificată.

Concluzionând, a solicitat admiterea recursului și condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.

Recurentul inculpat a solicitat înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat de către instanța de apel.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, însă, în limita cazurilor de casare ce ar putea fi luate în considerare, din oficiu, conform art.385⁹alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată recursurile ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Curtea constată că primul motiv de recurs invocat de parchet este nefondat, în considerarea următoarelor argumente:

În cadrul primei operații pe care o implică individualizarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni - stabilirea pedepselor individuale - instanța este obligată, potrivit art. 34 alin. 1 Cod penal, să pronunțe câte o pedeapsăseparatăpentru fiecare infracțiune concurentă, în parte. Individualizând aceste pedepse, instanța trebuie să izoleze infracțiunile concurente și la stabilirea pedepsei aferente fiecăreia să facă abstracție de existența celorlalte.

Așadar, în operația de stabilire a fiecărei pedepse individuale, urmează a fi avute în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 Cod penal, fără a se lua în considerare și împrejurarea că recurentul-inculpat este subiectul unor infracțiuni, care, deși este de natură să caracterizeze negativ persoana sa, își va răsfrânge efectele asupra tratamentului penal de abia în etapa următoare, a aplicării pedepsei pentru întregul concurs.

Dacă s-ar proceda "per a contrario", în această primă etapă, s-ar putea ajunge la situația ca această împrejurare, deși unică, să determine o dublă agravare a situației recurentului-inculpat - odată prin stabilirea unor pedepse individuale mai mari și a doua oară prin adăugarea unui spor - ceea ce, evident, nu se poate admite.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei principale globale, în ipoteza prevăzută de art. 34 lit. b Cod penal, instanța aplică pedeapsa cea mai grea, la care, dacă va socoti necesar, va adăuga un spor.

În speță, sporul de pedeapsă aplicat de instanța de apel este justificat de reținerea concursului real de infracțiuni (trei fapte de tâlhărie).

Având în vedere acest din urmă argument, Curtea constată că și recursul declarat de inculpat - ce viza înlăturarea sporului de pedeapsă - este nefondat.

Curtea constată că și cel de-al doilea motiv de recurs invocat de parchet este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, Curtea apreciază că ambele instanțe au aplicat recurentului-inculpat pedepse corect individualizate, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, pentru fiecare infracțiune săvârșită, iar modalitatea de executare a pedepsei rezultante este conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 Cod penal.

În acest sens, Curtea are în vedere împrejurările cauzei, dar și circumstanțele personale și particularitățile dezvoltării psiho - sociale ale inculpatului care provine dintr-un mediu familial organizat - părinții acestuia susținându-l emoțional și financiar -, avea un loc de muncă la data săvârșirii faptelor, a recunoscut, parțial, comiterea infracțiunilor, nu este cunoscut cu antecedente penale, iar prejudiciul infracțional a fost acoperit, în totalitate, prin modalitatea restituirii, în natură, a bunurilor sustrase, urmare a intervenției familiei recurentului.

În consecință, în mod corect, instanțele de fond și de apel au apreciat că perioada arestului preventiv a fost suficientă pentru ca inculpatul minor să conștientizeze consecințele faptelor sale și, totodată, scopul pedepsei poate fi atins, în condiții optime, și fără executarea, efectivă, a pedepsei închisorii aplicate, fiind îndeplinite condițiile de acordare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Față de considerentele expuse anterior, constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 385/9 pct. 14 și 17/1 Cod procedură penală și niciun alt caz de casare ce ar putea fi luat în considerare din oficiu, în baza art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile, ca nefondate.

Curtea constată, însă, că instanțele de fond și de apel au omis să deducă și reținerea inculpatului, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 30.07.2008, motiv pentru care, în baza art. 385/16 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 381 alin. 1 teza finală Cod procedură penală, va deduce reținerea inculpatului, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 30.07.2008 și arestarea preventivă de la 11.12.2008 la 18.01.2009.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata contravalorii cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate în recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 443 din 05.06.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și a deciziei penale nr. 501/A din 28 august 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția II-a Penală.

Deduce reținerea inculpatului, pe timp de 24 de ore, începând cu data de 30.07.2008 și arestarea de la 11.12.2008 la 18.01.2009.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare avansate în recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30 noiembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./17.12.2009

- II. - jud.:;

Președinte:Simona Cîrnaru
Judecători:Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu, Anca Alexandrescu

#Judecator Simona Cirnaru

Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1755/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1755/2008. Curtea de Apel Bucuresti