Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 2/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 211 Cod Penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR. 2
Ședința publică din 21 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.04.1964 în mun. S, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 290 din 04 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția penală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest, asistat de avocat ales.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile și constatând apelul în stare de judecată, instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul apelant, solicită admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale atacate în sensul achitării inculpatului, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, fapta nefiind săvârșită de inculpat, cu motivarea că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine nevinovăția inculpatului, declarațiile acestuia fiind identice, în timp ce declarația dată de partea vătămată în timpul urmăririi penale diferă de cea dată în faza de judecată, inițial precizând că are scăpări de memorie, după care revine și arată că-și amintește cu exactitate desfășurarea evenimentelor. Astfel, în declarația dată la data de 16.05.2007, partea vătămată afirmă că "nu-și amintește să fi avut vreun incident cu trei persoane"; mai arată că ar fi fost servită cu băutură de către inculpat, după care în declarația ulterioară a afirmat că și-a amintit foarte bine cum s-au desfășurat evenimentele. Declarația martorei, care povestește cum s-a întâlnit cu inculpatul și cum a petrecut împreună cu acesta toată noaptea, dovedește nevinovăția inculpatului, iar singurul martor ocular al faptelor este care a afirmat că polițistul a scris declarația pe care el a semnat- Mai arată că a fost solicitată admiterea probei cu testarea la poligraf cu care inculpatul putea să-și dovedească nevinovăția, probă care însă nu a fost admisă.
Un alt aspect care înlătură vinovăția inculpatului este și faptul că față de acesta nu au fost luate măsuri de arestare preventivă și nu s-a propus de către parchet arestarea preventivă, deși infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este una foarte gravă. S-a avut în vedere doar faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru o infracțiune de furt la pedeapsa de 1,5 ani închisoare. De asemenea, susține că partea vătămată s-a prezentat în instanță abia la al 12-lea termen de judecată, după ce a fost emis mandat de aducere, când a și fost audiată.
În subsidiar, solicită a se avea în vedere principiul "in dubio pro reo", conform căruia îndoiala profită inculpatului, întrucât declarațiile date în cauză sunt confuze și nu lămuresc cu exactitate situația de fapt.
Fiind întrebat de către instanță dacă îl cunoaște pe martorul, apărătorul inculpatului precizează că nu îl știe și nici nu cunoaște datele de identificare ale acestuia.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca nefondat, întrucât soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, cu precizarea că la dosarul cauzei sunt suficiente probe care dovedesc vinovăția inculpatului, întrucât martorii audiați în cauză atestă faptul că inculpatul a fost prezent în bar în seara respectivă. Între partea vătămată și martorul a avut loc un conflict, dar după ce inculpatul i-a sustras părții vătămate banii și telefonul mobil. În cauză a mai fost audiată și martora care susține că inculpatul i-a oferit părții vătămate 100 gr. tărie, după care partea vătămată a părăsit barul, fiind urmată la scurt timp de către inculpat. Ulterior martora care revine și afirmă cu nu este convinsă cine a părăsit primul barul. O altă probă o constituie declarația martorului, șoferul de taxi care l-a transportat pe inculpat după săvârșirea faptei. Mai arată că martora, audiată în cauză, indică autorul faptei ca fiind inculpatul. Toate aceste probe dovedesc că inculpatul este autorul infracțiunii de tâlhărie reținute în sarcina sa, a cărei victimă a fost partea vătămată. În aceste condiții, pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, la dosar fiind probe suficiente care dovedesc vinovăția inculpatului.
De asemenea, precizează că față de inculpat nu a fost propusă măsura arestării preventive, întrucât acesta se afla deja în executarea unei pedepse privative de libertate.
În replică, apărătorul inculpatului susține că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită în seara zilei de 10 - 11.11.2004, când inculpatul nu executa nici un mandat de arestare, el fiind arestat abia în iunie 2007. Mai depune la dosar o scrisoare medicală privind starea gravă de sănătate a inculpatului.
Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, susține că nu este autorul faptei reținute în sarcina sa și datorită stresului la care a fost supus s-a și îmbolnăvit. Arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 290/4.10.2007, Tribunalul Suceaval -a condamnat pe inculpatul, zis "", pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b, art. 74 alin. 2 raportat la art. 76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
S-a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea vătămată, inculpatul fiind obligat să-i plătească suma de 1.000 lei daune materiale, 500 lei daune morale și 80 lei cheltuieli judiciare.
Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr. 955/14.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost casate sentința penală nr. 335/2005 a Tribunalului Suceava și decizia penală nr. 364/14.11.2005 a Curții de APEL SUCEAVA și cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Suceava.
S-a reținut că din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că niciuna dintre instanțe nu a stăruit în înlăturarea contradicțiilor și a lămuririi unor aspecte esențiale în stabilirea persoanei care a săvârșit fapta.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Suceava la data de 03.04.2006.
În rejudecare, instanța, conformându-se indicațiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție a procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate, a martorilor, și nemaifiind posibilă audierea martorului, plecat la muncă în Spania de mai mult timp, s-a dat citire declarațiilor anterioare ale acestuia pentru a fi avute în vedere la soluționarea cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 327 alin. 3 și 4 Cod procedură penală.
Inculpatul și-a menținut poziția de negare a faptei, arătând că în noaptea critică în jurul orelor 2300a intrat în barul din gara, mun. S, că l-a văzut pe martorul, pe care-l cunoștea de mai mult timp stând la o masă cu partea vătămată pe care o știa din vedere, remarcând că aceasta este în stare avansată de ebrietate, confirmând împrejurarea că primul a părăsit barul, urmat la 5 - 6 minute de partea vătămată. A mai arătat că, el a rămas în bar până în jurul orelor 0100împreună cu martorul, oră la care a părăsit barul și, întâlnindu-se cu martora, a condus-o pe aceasta până în gară apoi la domiciliul ei, situat la cca. 5 - 600 metri distanță de gară, unde a rămas până în jurul orelor 0500dimineața. În aceste condiții nici nu a avut cunoștință că în acea noapte partea vătămată a fost lovită și deposedată de bani și bunuri, precizând totodată că nu a fost confruntat niciodată cu aceasta și nu s-a făcut o recunoaștere din grup în sensul ca partea vătămată să-l indice pe el ca fiind autorul tâlhăriei.
A mai susținut că a aflat de la poliție că în noaptea critică partea vătămată a fost lovită de un și cum atât el cât și acea persoană purtau, a fost posibil ca partea vătămată să-l confunde cu autorul agresiunii.
Partea vătămată a arătat de asemenea că în noaptea de 10/11.11.2004, în jurul orelor 2300a intrat împreună cu martorul în barul din gara, că la o masă situată în apropiere se afla inculpatul și încă un blond, cei doi venind la un moment dat la masa unde se afla și insistând să stea acolo întrucât îl cunoșteau pe martorul, că la un moment dat a mers la toaletă și când s-a întors a consumat băutura pe care o comandase, 50 gr. de votcă simțind că se amețește foarte tare (bănuind că inculpatul sau ul blond care-l însoțea și care veniseră la masa sa cu paharele cu băutură în mână, i-au schimbat paharul său de băutură cu un altul), că își amintește faptul că a plecat din bar însoțit de, de care s-a despărțit imediat după ieșirea din bar, acesta locuind în apropiere la o distanță de cca. 300 metri. În timp ce se afla la o distanță de 50 metri de bar a fost atacat de doi bărbați, pe care i-a recunoscut ca fiind inculpatul și ul blond ce stătuseră împreună la masă în bar și care insistaseră să se așeze la masa unde era împreună cu martorul.
După ce a fost lovit în zona capului unul din cei doi bărbați i-a luat din buzunarul hainei banii pe care-i avea asupra sa, în jur de 8.000.000 lei ROL precum și telefonul mobil. Cei doi agresori au părăsit zona în grabă, el rămânând căzut și după ce a reușit să se ridice s-a deplasat în fața de unde a luat un taxi, conducătorul mașinii care l-a transportat la domiciliu spunându-i că inculpatul i-a luat banii în noaptea respectivă. Că deși l-a căutat pe acest martor al cărui nume nu-l cunoaște pentru a fi audiat în cauză nu a mai reușit să-l găsească. A mai arătat că în acea seară nu a avut nici un incident cu martorul pe care l-a văzut doar ulterior la poliție, cu ocazia cercetărilor, că a auzit când acesta a afirmat că l-a văzut pe inculpat în timp ce îi lua banii.
Martorul a declarat în instanță că a intrat și el în barul "" în noaptea critică în jurul orelor 2200, că a stat în bar circa o oră, interval de timp în care nu a văzut-o nici pe partea vătămată și nici pe inculpat, că a plecat în jurul orelor 2300și în timp ce stătea în stația de autobuz din gara a apărut o persoană, în stare de ebrietate, care îi reproșa că i-a luat niște bani și un telefon mobil. Cum și el era sub influența băuturilor alcoolice s-a enervat și a început să o lovească, dar cum acea persoană nu renunța să-i ceară bunurile s-a deplasat la postul de poliție din gară, însă polițistul de serviciu nu a vrut să-l asculte. Între timp a apărut o cunoștință a sa - martorul - care l-a despărțit de partea vătămată după care l-a transportat la domiciliu.
Existența incidentului în jurul orelor 0200a fost confirmată de martorul care, a arătat în declarația sa (fila 81) că a intenționat în acele împrejurări să anunțe un polițist despre altercația cu partea vătămată, sens în care s-a deplasat până la Postul și că s-a întors la scurt timp, martorul înțelegând că nu a găsit pe nimeni.
Martora a arătat că, aflându-se la Postul de Poliție pentru a da o declarație în altă cauză, a văzut cum un îl indica într-o fotografie pe inculpat (pe care îl cunoștea doar după prenumele ), ca fiind autorul unei tâlhării, la urmărirea penală arătând că acel ar fi fost persoana care reclama faptul că a fost deposedată de bani și un telefon mobil în zona barului, în timp ce în instanță a precizat că persoana care-l indica pe inculpat ca autor al tâlhăriei era martorul. Aceasta a ținut să aducă la cunoștința instanței că, pe parcursul procesului a dat declarații contradictorii deoarece rudele inculpatului și îndeosebi soția acestuia, a amenințat-o că nu va mai ajunge acasă în T, de frică venind la instanță însoțită de un nepot al său, polițist.
Martorul a declarat că în noaptea de 10.11.2004, în jurul orelor 2300a intrat în barul împreună cu partea vătămată pe care a întâlnit-o în zona stând de vorbă cu un taximetrist, în apropiere zărindu-l și pe martorul și că, după ce s-au așezat la o masă, în bar a intrat și inculpatul însoțit de un alt, despre care a aflat ulterior că se numește. Cei doi s-au așezat în apropierea lor, astfel că partea vătămată a purtat discuții cu inculpatul, dându-și seama că cei doi se cunosc, inculpatul cinstindu-i cu două pahare mici de tărie pe care le-a luat de la bar. După cca. 20 de minute a părăsit barul singur, partea vătămată rămânând la masă, continuând să discute cu inculpatul, după circa o săptămână aceasta povestindu-i că inculpatul i-a luat niște bani, telefonul mobil și niște tichete de masă.
Martorul a susținut la urmărirea penală, că în acea noapte s-a întâlnit cu inculpatul în bar, și la un moment dat acesta s-a așezat la masa unde erau doi bărbați cărora le-a făcut cinste cu băutură. După un timp a observat că unul dintre bărbații cu care discutase inculpatul a plecat, rămânând cel în stare de ebrietate, apoi s-a ridicat de la masă și acesta și a ieșit din bar, urmat la scurt timp de inculpat care i-a spus că pleacă acasă. Martorul a rămas în continuare în bar până în jurul orelor 0200- 0300.
Martora a confirmat susținerile inculpatului conform cărora în jurul orei 0100s-a întâlnit cu acesta în zona, văzându-l la o distanță de 50 metri de ieșirea din barul, după care, până în jurul orelor 0500inculpatul a stat la domiciliul ei, situat în apropierea.
, barman de serviciu în noaptea critică în barul, a confirmat prezența celor 4 bărbați în bar și că a observat că între părți s-au purtat discuții aprinse, contradictorii dar și faptul că inculpatul le-a făcut cinste cu două pahare de tărie părții vătămate și martorului. Nu a fost în măsură să precizeze cu exactitate care dintre părți a plecat prima din bar, indicând ca interval de timp o perioada de circa 10 minute între plecările celor doi și precizând că oricum au părăsit barul pe rând, neînsoțiți de alte persoane. De asemenea, a confirmat faptul că a rămas în bar mult după plecarea celor doi.
Cu probele administrate, instanța reține că la data critică, în jurul orelor 2400, inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, este cert că în noaptea de 11/12.11.2004, inculpatul și partea vătămată, au fost în barul din gara, după orele 2300, oră la care martorul nu mai era în bar, loc în care cei doi au consumat băuturi alcoolice, au purtat discuții, la un moment dat chiar s-au certat, fiind evident că se cunoșteau, întrucât amândoi locuiseră în cartierul și practicaseră același sport (boxul). Această impresie a fost lăsată și martorilor prezenți în bar, și.
Inculpatul a stat la masă cu martorul, iar partea vătămată cu martorul. Dintre cele patru persoane, primul care a plecat din bar a fost, urmat la scurt timp de partea vătămată, și tot la scurt timp și de inculpatul care, ajungând-o din urmă, a îmbrâncit-o și, profitând de faptul că aceasta se afla sub influența băuturilor alcoolice, a început să o caute prin buzunare. Cum aceasta se opunea, inculpatul i-a sustras forțat banii pe care îi avea asupra sa și un telefon mobil.
Fapta inculpatului a fost observată de martorul care a relatat ce a văzut cu ocazia declarațiilor date în fața organelor de poliție, tot atunci recunoscându-l pe inculpat din planșele foto ce i-au fost prezentate, de față fiind și martora.
Împrejurarea că acest martor a revenit de la declarațiile inițiale nu are o justificare plauzibilă, chiar acesta declarând în instanță că organele de poliție l-au asigurat că nu o să aibă nici un fel de probleme, chiar și atunci când a recunoscut că a lovit-o pe partea vătămată.
Este evident că acest martor a relatat adevărul în prima declarație dată la urmărirea penală pentru a nu fi el însuși acuzat de sustragerea bunurilor de la partea vătămată, în condițiile în care o lovise pe aceasta în împrejurările arătate și nu avea atunci nici un motiv să-l indice tocmai pe inculpat ca autor al tâlhăriei dacă nu l-ar fi văzut săvârșind fapta. Acest lucru se explică și prin faptul că este mai mult decât probabil ca fapta inculpatului să fi fost observată și de alte persoane întrucât, deși ora era târzie, în zonă se aflau taximetriștii în mașinile lor parcate în fața. De altfel, una dintre aceste persoane care a și transportat-o la domiciliu pe partea vătămată i-a relatat acesteia că a văzut cum a fost acostată de inculpat. Această persoană, nu a putut fi audiată în cauză pentru că partea vătămată nu i-a reținut numele și atunci când a identificat-o fizic aceasta a refuzat să se prezinte în instanță pentru a depune mărturie, atitudine explicabilă și prin aceea că, inculpatul este o persoană cunoscută în zonă ca ocupându-se cu furtul din buzunare și având prieteni violenți, fapt relatat de partea vătămată în declarațiile sale.
Că martorul nu a mai fost sincer în depozițiile ulterioare, rezultă și din faptul că, deși nici o persoană, nici chiar inculpatul, nu confirmă prezența sa în bar, acesta susține că a văzut când inculpatul a plecat din bar însoțit de o femeie, o "bătrână" ori, acest fapt nu este confirmat de nici o probă, iar martora care s-a întâlnit cu inculpatul în acea noapte în jurul orei 0100nu a intrat nici un moment în bar, întâlnirea dintre cei doi având loc la o distanță de cca. 50 metri de intrarea în bar.
Împrejurarea că în intervalul de timp 0100- 0500inculpatul s-a aflat la domiciliul martorei nu este de natură a se concluziona că nu este autorul faptei, cât timp, incidentul dintre el și partea vătămată s-a petrecut până în ora 0100, deci înainte de întâlnirea dintre inculpat și această martoră.
Faptul că partea vătămată l-a confundat în acea noapte pe inculpat cu martorul datorită stării în care se afla urmare a consumului de alcool, dar și a împrejurării că acesta purta ca și inculpatul, nu constituie un motiv care să ducă la concluzia că acesta nu a realizat cine l-a tâlhărit, cât timp l-a indicat constant, atât prin plângerea inițială, cât și ulterior, pe inculpat ca fiind autorul infracțiunii, având convingerea că acesta, împreună cu o altă persoană rămasă neidentificată, l-au agresat și i-au sustras bunurile, indicându-l cu certitudine și în planșele foto ce i-au fost prezentate de organele de poliție în prezența martorului asistent.
Nu este lipsit de relevanță și faptul că, din fișa de cazier a inculpatului rezultă că acesta a mai fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni contra patrimoniului, pentru ultima faptă de acest gen, comisă într-o manieră asemănătoare cu prezenta, fiind condamnat la pedeapsa închisorii prin sentința penală nr. 157/21.02.2007 a Judecătoriei Suceava, rămasă definitivă, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent.
Față de cele reținute, instanța și-a format convingerea că inculpatul a săvârșit cu vinovăție fapta pentru care a fost trimis în judecată și pentru care urmează să răspundă, nefiind cazul achitării sale pe temeiul legal invocat de apărătorul său cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei.
La stabilirea pedepsei ce s-a aplicat acestuia s-a ținut seama de criteriile de individualizare prev. de art.72 cod penal.
Cât privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale, din care 800 lei reprezentând suma sustrasă și 200 lei contravaloarea telefonului mobil, bunuri despre care a afirmat constant că le-a avut asupra sa, aspect confirmat de martorul căruia partea vătămată i-a cerut aceste bunuri în noaptea critică, confundându-l într-o primă fază cu inculpatul. De asemenea, a pretins de la inculpat și suma de 500 lei daune morale, pretenții majorate la suma de 1.500 lei cu ocazia rejudecării cauzei.
Reținând că este dată legătura de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea produsă, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prev. de art. 998 și urm. Cod civil, astfel încât, în temeiul disp.art.14 și 346 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata daunelor materiale în cuantumul solicitat, cele morale justificându-se prin aceea că prin fapta sa inculpatul i-a cauzat și un prejudiciu moral constând în suferința fizică și psihică încercată. În consecință s-a apreciat că suma de 500 lei este suficientă pentru acoperirea acestui prejudiciu, acțiunea civilă fiind admisă în parte. De altfel, partea vătămată nu a contestat întinderea sumei acordate cu acest titlu cu ocazia primei judecăți, sentința fiind atacată cu apel numai de către Parchet.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat apel inculpatul, solicitând achitarea sa în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală, întrucât nu a săvârșit fapta. Astfel, inculpatul a susținut nevinovăția sa, în timp ce partea vătămată are declarații contradictorii la urmărirea penală și la judecată.
Singurul martor care a declarat că a văzut cum s-au întâmplat faptele a fost dar acesta afirmă că polițistul i-a scris declarația, el doar a semnat-
Martora a precizat că s-a întâlnit cu inculpatul în zona și a petrecut împreună cu acesta toată noaptea, până în jurul orelor 5 dimineața, ceea ce dovedește nevinovăția sa.
Totodată, inculpatul a solicitat să fie testat cu poligraful, însă o astfel de probă i-a fost respinsă.
Un alt aspect susținut în dovedirea nevinovăției inculpatului este faptul că nu s-a dispus arestarea sa preventivă pentru această faptă, deși este considerată gravă.
De asemenea, partea vătămată s-a prezentat în instanță abia la al 12-lea termen de judecată, când a fost citată cu mandat de aducere.
În subsidiar, solicită să se aibă în vedere principiul "in dubio pro reo", întrucât declarațiile date în cauză sunt confuze și nu lămuresc cu exactitate situația de fapt.
Analizând cauza în conformitate cu art. 371 Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este nefondat.
Astfel, instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare realității.
Din probele administrate rezultă fără echivoc că inculpatul și partea vătămată au consumat băuturi alcoolice și au discutat în barul din zona, de față fiind martorii și. Dintre aceste persoane, primul a plecat din bar martorul, apoi partea vătămată și, la scurt timp, inculpatul. Niciunul din martorii audiați nu confirmă prezența martorului în bar la acest moment.
Dimpotrivă, martorul (fila 132), precizează că l-a văzut pe, în jurul orelor 2200, deci anterior întâlnirii cu partea vătămată, într-un local din zona, situat la aproximativ 200 m de barul și chiar a avut o scurtă discuție contradictorie cu el.
Partea vătămată, în denunțul făcut organelor de poliție a arătat că după ieșirea din bar a fost acostată de câțiva tineri dintre care unul se numește "" care i-a luat o sumă de 8 milioane lei și telefonul mobil (filele 3, 4 din dosarul de urmărire penală). Această situație este relatată și în declarația dată în instanță (fila 152).
Prin rechizitoriu s-a reținut însă săvârșirea faptei numai de către inculpatul, iar procesul penal nu a fost extins în cursul cercetării judecătorești, conform art. 337 Cod procedură penală.
Inculpatul a negat constant orice implicare în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținute în sarcina sa, invocând faptul că după ieșirea din barul s-a întâlnit cu martora, plecând la domiciliul acesteia, situat în apropierea, unde a stat până în jurul orelor 5 dimineața.
Deși această martoră confirmă întâlnirea cu inculpatul (fila 112), instanța reține că declarația ei nu exprimă adevărul cu privire la faptul că l-a văzut pe acesta la ieșirea din bar, strigându-l pentru a merge cu ea la gară. Aceasta întrucât martora afirmă că afară era întuneric și nu mai era nimeni pe stradă, ori din probele administrate rezultă că strada era luminată iar în zona erau taximetriști. Chiar martorul afirmă că stătea în zona cu martorul care făcea taximetrie. De asemenea, partea vătămată, după incident, a apelat la taximetriști pentru a fi dusă acasă însă aceștia au refuzat-o pe motiv că tocmai îi fuseseră sustrași banii și nu mai avea cu ce plăti.
Prin urmare, inculpatul s-a întâlnit cu martora însă după consumarea infracțiunii, deplasându-se la domiciliul acestuia tocmai pentru a-și crea un alibi.
Martorul a confirmat (fila 81) incidentul dintre partea vătămată și martorul, precum și faptul că în jurul orelor 500dimineața l-a transportat pe acesta și pe inculpat la locuința lui, unde au stat aproximativ 5 minute. Tot martorul i-a adus înapoi la bar pe cei doi dar nu a înțeles ce discutau în mașină pentru că vorbeau țigănește.
De asemenea, martorul precizează că nu și-a dat întâlnire cu martorul în zona, așa cum susține acesta ci s-au întâlnit ocazional.
Declarațiile date în instanță de martorul sunt contradictorii și contravin declarațiilor celorlalți martori audiați. Astfel, el a susținut că a avut conflictul cu partea vătămată înainte de a se întâlni cu martorul, aspect contrazis de acesta din urmă (fila 81), că nu îl cunoaște pe inculpatul, însă din probe rezultă că aceștia se cunoșteau anterior și chiar au fost transportați de la locuința lui. Nici susținerea că ar fi fost la Poliția TF pentru a anunța incidentul cu partea vătămată și că a fost gonit de un polițist nu este plauzibilă întrucât polițistul care a fost de serviciu în noaptea respectivă a infirmat această situație (fila 100).
Deși martorul susține că la poliție l-a indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei, în instanță a precizat că a indicat fotografia inculpatului ca fiind persoana cu care s-a întâlnit în acea dimineață. Această susținere este contrazisă de martorele (fila 43) și (fila 23 din dosarul de urmărire penală) care au fost martori asistenți când l-a indicat pe inculpat ca fiind persoana care i-a luat banii părții vătămate.
Situația de fapt prezentată confirmă că inculpatul a fost cel care i-a sustras părții vătămate prin violență banii și telefonul mobil, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie - prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c Cod penal.
În ce privește testarea inculpatului cu poligraful, de menționat că aceasta măsoară și înregistrează numărul de parametri fiziologici ai unui subiect în timp ce i se pun o serie de întrebări, însă aceste măsurători duc la rezultate neconcludente. Mai mult, poligraful nu este considerat o probă conform legislației române, astfel încât în mod corect s-a dispus respingerea acesteia.
Faptul că inculpatul nu a fost arestat preventiv pentru săvârșirea acestei fapte nu denotă existența unui dubiu cu privire la vinovăția sa întrucât măsurile preventive se iau într-un anumit scop, prevăzut de art. 136 Cod procedură penală, au caracter de excepție, motiv pentru care se dispun numai în cazuri de extremă necesitate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că sentința penală criticată este legală și temeinică și nu există motive de desființare a acesteia.
În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 10.04.1964 în mun. S, jud. S, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 290 din 04 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava.
Obligă inculpatul-apelant să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Pt. grefier, aflat în,
semnează prim-grefier
Red:
Dact:
Jud. fond:
4 ex./05.03.2008
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Ilieș Titiana
