Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 254/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 212/2009 )
DECIZIA PENALA NR. 254
Ședința publică de la 16 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1882 din 30 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr.16/A din 12 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat I în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimata parte vătămată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul in dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul, consideră hotărârile pronunțate în cauză nelegale și netemeinice pentru că faptei comise de inculpat i s-a dat o încadrare juridică greșită și este susceptibilă de a fi reexaminată sub acest aspect în temeiul art. 385/9 pct. 17 Cod procedură penală.Astfel, apreciază că fapta nu poate fi asociată cu elementele ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie în raport de declarațiile martorului și a tuturor părților implicate, care au arătat că a avut loc o încăierare - pe fondul unui consum excesiv de alcool - dar violența nu avut ca scop deposedarea părții vătămate de telefonul mobil. Mai mult decât atât, probele nu sunt concludente, astfel că nu se explică faptul că instanța de fond și cea de apel au reținut infracțiunea de tâlhărie. În prima declarație martorul a relatat că nu văzut când a fost luat telefonul mobil pentru ca apoi să revină și să declare că a văzut când inculpatul a sustras telefonul, dar fără să precizeze dacă în timpul altercației și în scopul de a fi furat. Partea vătămată a părăsit incinta, în timp ce inculpatul a rămas la locul faptei.
Pe cale de consecință, consideră că infracțiunea de tâlhărie nu există și insistă asupra principiuluiin dubio pro reo.
Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii în cea prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal -partea vătămată neprezentându-se la IML, astfel că nu rezultă nici un număr de zile de îngrijiri medicale.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, arată că această critică a fost susținută atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel și consideră că instanțele au făcut o justă evaluare justă a materialului probator, apreciind că încadrarea juridică dată faptei este cea prevăzută de art. 211 Cod penal, reținând formele de agravare și starea de recidivă postexecutorie. Solicită a se avea în vedere declarațiile părții vătămate, procesul - verbal de constatare la fața locului, din cuprinsul căruia rezultă că asupra inculpatului s-a găsit telefonul mobil al părții vătămate cu încărcătorul aferent, declarația martorului, precum și planșa foto - din care rezultă violențele exercitate asupra părții vătămate.
Față de cele arătate mai sus solicită menținerea hotărârilor pronunțate în cauză și respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului ales.Recunoaște că a avut loc o altercație, dar nu a sustras nici un telefon, negăsindu-se asupra sa nici un astfel de aparat.În continuare mai susține că martorul a declarat în fața instanței că a fost forțat de organele de poliție să declare că telefonul a fost sustras de și că s-a găsit asupra sa.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Constată următoarele:
Prinsentința penală nr. 1882/30.10.2008, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bad ispus următoarele:
În baza art. 334 Cpp, a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpat, din infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21lit. b) și c) Cp, cu aplic. art. 37 lit. b) Cp, în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 Cp.
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b), alin. 2/1 lit. b) și c) Cod pen. cu aplicarea art. 37 lit. b), art. 74, art. 76 alin. 1 lit. b) și art. 80 Cp, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la 17.07.1982 în mun. B) în prezent încarcerat în Penitenciarul București -Jilava, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 71 alin. 1,2 Cp, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a), b) Cp pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cp, a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive, de la 11.05.2008 la zi.
În baza art 350 alin. 1 Cpp, a menținut măsura arestării inculpatului.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă încauză.prejudiciul fiind recuperat.
În baza art. 191 alin. 1 Cpp, a obligat inculpatul la 300 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că în data de 11.05.2008, partea vătămată s-a adresat plângere penală Secției 14 Poliție, prin care a arătat că în data de 10.05.2008, în jurul orelor 23:00, s-a întâlnit cu incupatul, zis,pe strada - -, cei doi hotărând să meargă pentru a consuma împreună bere (declarația părții vătămate, fila 14 dosar urmărire penală).
În jurul orelor 24, inculpatul și partea vătămată, ambii aflați în stare de ebrietate, s-au deplasat pe Strada - -, unde locuiește fără forme legale martorul (declarație martor, fila 27 dosar urmărire penală). Aici, partea vătămată a scos un telefon mobil marca Nokia 3120 din buzunar, pentru a-l pune la încărcat și l-a înmânat inculpatului, la cererea acestuia de a-l vedea mai îndeaproape. Acest aspect rezultă din declarația părții vătămate, coroborată cu a martorului, ambele date în fața organelor de urmărire penală.
În momentul imediat ulterior, între inculpat și partea vătămată s-a iscat un conflict, întrucât inculpatul a refuzat să restituie părții vătămate telefonul mobil, luând și încărcătorul acestuia. Potrivit susținerii părții vătămate, inculpatul a arătat că intenționează să vândă telefonul mobil pentru a mai cumpăra bere, iar partea vătămată s-a opus.
Cu ocazia acestei altercații, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnii în zona feței și cu un băț în zona capului. Leziunile suferite de partea vătămată sunt atestate de fotografiile judiciare efectuate (planșă fotografică, file 19-21 dosar urmărire penală), care se coroborează cu declarația părții vătămate, procesul verbal de constatare întocmit la 11.05.2008, în jurul orelor 00:30, de organele de cercetare penală care s-au deplasat la fața locului, în care s-a consemnat declarația martorului (fila 12 dosar urmărire penală) și declarația martorului, dată în fața organelor de urmărire penală (file 27-28 dosar urmărire penală).
Partea vătămată a reușit să părăsească locuința martorului, deplasându-se direct la Secția 14 de Poliție, unde a formulat plângere împotriva inculpatului, arătând că are capul spart și că fost lovit de acesta cu un băț în cap și cu pumnii în zona feței, întrucât a solicitat înapoierea telefonului mobil (plângere, fila 13 dosar urmărire penală).
Organele de cercetare penală ale Secției 14 de Poliție, care s-au deplasat imediat la fața locului, la sesizarea părții vătămate, au găsit pe inculpat și pe martorul în fața locuinței acestuia din urmă, pe Strada - -, alături de fosta Casă de Pensii a Sectorului 4. La controlul corporal al inculpatului, asupra acestuia s-a descoperit, în buzunarul din dreapta al pantalonilor, telefonul mobil marca Nokia 3210 cu seria - -718 (împreună cu încărcătorul acestuia), aparatul fiind închis și conținând o cartelă (conform planșei fotografice, file 24-26 dosar urmărire penală).
Fiind întrebat în legătură cu proveniența telefonului, inculpatul a declarat organelor de cercetare penală că telefonul mobil și încărcătorul îi aparțin.
Situația de fapt mai sus expusă rezultă din procesul verbal de constatare întocmit la 11.05.2008, în jurul orelor 00:30, de agenții Secției 14 Poliție (fila 12 dosar urmărire penală).
Cu ocazia cercetărilor efectuate cu privire la telefonul mobil marca Nokia, găsit asupra inculpatului, a reieșit, din observarea intrărilor din agenda telefonică a acestuia, că aparatul telefonic aparține într-adevăr părții vătămate (fotografii judiciare, file 25-26 dosar urmărire penală).
Telefonul mobil marca Nokia 3210 și încărcătorul aferent acestuia a fost restituit părții vătămate de către organele de cercetare penală la data, de 11 mai 2008 (proces verbal, fila 16 dosar urmărire penală).
Instanța a înlăturat din ansamblul probator declarația dată de martorul pe parcursul cercetării judecătorești, aceasta fiind unapro causa,în vederea favorizării situației inculpatului (fila 35 dosar), întrucât intră în totală contradicție cu atât cu declarațiile luate martorului în faza de urmărire penală (file 27-28 dosar urmărire penală) cât și cu cele conținute de plângerea și declarația părții vătămate (filele 13-15 dosar de urmărire penală). În plus, martorul nu a făcut dovada afirmațiilor potrivit cărora ar fi fost agresat de organele de cercetare penală, anterior audierii.
Instanța a reținut că, până la proba contrarie, care în cauză nu a fost administrată, situația de fapt, astfel cum rezultă din declarația olografă a martorului (fila 28 dosar urmărire penală) și declarația luată martorului în prezența organelor de cercetare penală (fila 27 dosar urmărire penală) este prezumată a corespunde cu faptele și împrejurările percepute în mod efectiv de către martor, cu atât mai mult cu cât acesta a depus jurământ înainte de a fi audiat (fila 27 dosar urmărire penală).
Cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, din infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.,alin. 2 ind. 1 lit. b) și c) Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b) Cod penal, în infracțiunea de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 Cod penal, solicitată de apărătorul ales al inculpatului, instanța a respins-o ca neîntemeiată, întrucât este lipsită de suport probator, inculpatul folosind forța fizică pentru păstrarea telefonului mobil sustras de la partea vătămată și găsit asupra inculpatului de către organele de cercetare penală, la scurt timp după plângerea părții vătămate.
Din analiza probelor care au servit ca temei la soluționarea laturii penale, cât și a celor care au fost înlăturate, instanța a reținut că, în drept, fapta inculpatului, care, la data de 10/11.05.2008, în jurul orelor 00:15, în timp ce se afla la locuința martorului, în localul fostei Case de Pensii a Sectorului 4 din Str. - -, a deposedat partea vătămată de un telefon mobil marca Nokia 3210 de culoare argintie și de încărcătorul acestuia, lovindu-l cu pumnii și cu un băț, pentru a-și asigura păstrarea bunului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b), alin. 2 ind. 1 lit. b) și c) Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului constă, în principal, în activitatea de luare a telefonului mobil marca Nokia 3210 din posesia părții vătămate, prin refuzul de a-l restitui, iar, în secundar, în întrebuințarea de violențe împotriva părții vătămate, prin lovirea acestuia cu pumnii și cu un băț. pentru ca inculpatul să păstreze bunul sustras.
Formele agravate ale infracțiunii de tâlhărie constau în săvârșirea faptei prev. de art. 211 alin. 1 Cod penal în următoarele împrejurări: în timpul nopții (în jurul orei 00:15), în locuința martorului, de către inculpatul având asupra sa o armă (băț asimilat unei arme, potrivit disp. art. 151 alin. 2 Cod penal, întrucât este de natură a putea fi folosit ca armă și a fost întrebuințat pentru atac, provocând sângerarea părții vătămate).
Acțiunile reprezentând elementul material al infracțiunii se află într-un strâns raport de cauzalitate cu urmarea imediată a acesteia, constând, în principal, în deposedarea părții vătămate de telefonul mobil și împosedarea inculpatului cu acest bun, iar în secundar, în vătămarea părții vătămate, pentru ca inculpatul să păstreze bunul sustras.
Latura subiectivă este vinovăția sub forma intenției directe, inculpatul urmărind, în baza unei rezoluții infracționale spontane, să-și însușească telefonul mobil marca Nokia 3210 deținut de partea vătămată, scop în care. pentru a-și asigura păstrarea lui, a lovit pe partea vătămată, bunul fiind descoperit asupra inculpatului de către organele de cercetare penală, la scurt timp după sesizarea părții vătămate (fila 12 dosar urmărire penală).
În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut că, raportat la condamnarea de 3 ani închisoare, pentru comiterea faptei de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. 2 ind. 1 lit. b), e) Cod penal, prin sentința penală 949/18.10.2002 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală 1183/7.03.2003 a Curții Supreme de Justiție, pentru care a fost eliberat condiționat la 12.05.2004, având un rest neexecutat de 354 zile, inculpatul se afla, la data comiterii faptei reținute în sarcina sa, în noaptea 10/11.05.2008, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 alin. 1 lit. b) Cod penal.
Pentru aceste motive, instanța a dispus condamnarea inculpatului, urmând a-i aplica acestuia o pedeapsă pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b), alin. 2 ind. 1 lit. b) și c) Cod penal, în condițiile recidivei postexecutorii, prev. de art. 37 alin. 1 lit b Cod penal.
La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie în formă agravată, instanța a avut în vedere circumstanța atenuantă a stării de beție voluntară, ne-preordinată, în care s-a aflat inculpatul la data comiterii faptei care i s-a reținut în sarcină. Astfel, partea vătămată și inculpatul s-au aflat în relații bune până în seara incidentului, cunoscându-se de mici (declarație inculpat, fila 34 dosar instanță), ambii aflându-se în stare de ebrietate la momentul sosirii la locuința martorului (declarație martor, file 27-28 dosar urmărire penală). Inculpatul nu a plănuit sustragerea telefonului mobil al părții vătămate, rezoluția infracțională fiind spontană și datorându-se consumului de băuturi alcoolice.
Conform art.72 al.1 Cod penal, la individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârșite, determinant de modalitatea de săvârșire, printr-un concurs între cauzele de agravare (formele agravate ale infracțiunii de tâlhărie și starea de recidivă menționată), potrivit dispozițiilor art.80 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal,inculpatul,care a criticat soluția instanței pentru motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei (el recunoscând doar infracțiunea de lovire, nu și cea de furt) și al greșitei individualizări a pedepsei.
Prindecizia penală nr. 16/A/12.01.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reținând că deși a negat constant comiterea infracțiunii de tâlhărie, susținând că nu a sustras telefonul mobil al părții vătămate, declarațiile inculpatului nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, fiind evident nesincere; astfel, în fața organelor de cercetare penală inculpatul a declarat că telefonul mobil și încărcătorul îi aparțin, în fața instanței de fond a declarat că bunurile nu le-a luat de la partea vătămată, dar nici aceasta nu i le-a dat, pentru ca în fața tribunalului să susțină că nu a avut niciodată asupra sa bunurile părții vătămate.
Lăsând la o parte atitudinea oscilantă și evident neconformă cu realitatea, tribunalul a constatat că telefonul mobil și încărcătorul acestuia aparținând părții vătămate au fost găsite asupra inculpatului, în buzunarul din dreapta al pantalonilor, la controlul corporal efectuat asupra sa de organele de cercetare ale Secției 14 Poliție care s-au deplasat imediat la fața locului, la chemarea părții vătămate.
Reținând această situație de fapt, coroborat cu recunoașterea inculpatului că l-a lovit pe partea vătămată, tribunalul a constatat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
În ce privește individualizarea pedepsei, aceasta s-a făcut avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modalitatea de comitere a infracțiunii, datele personale ale inculpatului (recidivist, cu o atitudine necooperantă și nesinceră în procesul penal) și toate celelalte criterii generale de individualizare prev.de art.72 Cp.
Mai mult, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului și circumstanțe atenuante, respectiv împrejurarea că sustragerea telefonului mobil nu a fost premeditată, rezoluția infracțională fiind spontană și datorându-se consumului de băuturi alcoolice, ceea ce a dus la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.
Împotriva ambelor hotărâri a formulat recurs, în termen legal,inculpatul,care a criticat soluțiile instanțelor pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 17.C.P.P. arătând că s-a dat o greșită încadrare juridică faptei comise, în condițiile în care din declarațiile martorului și ale părților implicate rezultă că actele de violență nu au avut ca scop deposedarea părții vătămate de telefonul mobil. Date fiind susținerile martorului în cursul judecății și împrejurarea că inculpatul a rămas la locul faptei, precum și exigențele principiuluiin dubio pro reo, s-a susținut că fapta de tâlhărie nu există, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. 1.
Cod PenalExaminând actele dosarului și hotărârile penale atacateîn raport de motivele invocate și prin prisma cazului de casare la care s-a făcut referire, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 3859alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Deși inculpatul nu a depus motivarea recursului cu cel puțin 5 zile înaintea termenului din data de 16.02.2009, conform art. 38510.C.P.P. Curtea va analiza critica acestuia, deoarece se subsumează cazurilor de casare care, potrivit art. 3959alin. 3.C.P.P. pot fi luate în considerare din oficiu atunci când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
Din examinarea actelor dosarului, rezultă că instanțele de fond și de apel au evaluat în mod just ansamblul probator existent în cauză și au concluzionat în mod întemeiat că fapta inculpatului care, la data de 10/11.05.2008, în timp ce se afla în locuința martorului, a deposedat partea vătămată de un telefon mobil marca 3210 și de încărcătorul acestuia, lovindu-l cu pumnii și cu un băț pentru a păstra bunul sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și alin. 21lit. b, c
Cod PenalSăvărșirea, de către inculpatul, a furtului telefonului mobil aparținând părții vătămate, urmat de exercitarea de violențe asupra acesteia din urmă pentru a-și asigura păstrarea bunului, este relevată fără echivoc de declarațiile părții vătămate, care se coroborează conform art. 75.C.P.P. cu susținerile martorului în faza de urmărire penală.
Din analiza acestor mijloace de probă rezultă că acțiunea părții vătămate de a-i remite inculpatului telefonul mobil pentru "a se uita la el" a fost urmată de refuzul inculpatului de a-i restitui bunul, precum și de exercitarea de violențe în scopul păstrării acestuia, neexistând sub acest aspect vreo contradicție care să justifice aplicarea principiului in dubio pro reo invocat de către recurent.
Faptul că martorul a susținut, în cursul judecății, că inculpatul a restituit telefonul mobil și că acest obiect nu a fost găsit asupra sa nu este de natură a ridica dubii asupra existenței acțiunii principale a furtului, cât timp retractările martorului au fost înlăturate de către instanțe în virtutea dreptului lor suveran de apreciere, deoarece nu se coroborau cu celelalte probe existente în cauză.
În acest sens, procesul verbal întocmit la data de 11.05.2008 evidențiază împrejurarea că organele de poliție sesizate de către partea vătămată s-au deplasat la locul faptei și au găsit asupra inculpatului telefonul mobil și încărcătorul aparținând părții vătămate, împrejurare confirmată atât la acea dată, cât și cu ocazia audierii succesive de către martorul ocular.
În acest context, susținerea recurentului-inculpat cu privire la caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în procesul verbal de constatare, în absența altor date obiective care să o confirme, nu poate justifica înlăturarea unui mijloc de probă expres prevăzut de dispozițiile art. 90.
C.P.P.Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că săvârșirea de către inculpat a furtului telefonului mobil și a încărcătorului aferent, ca acțiune principală în conținutul complex al tâlhăriei, a fost neechivoc dovedită, exercitarea actelor de violență în scopul păstrării bunului sustras justificând încadrarea juridică a faptei reținută prin hotărârile recurate.
Reținând și faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este cuprinsă în limitele prevăzute de lege și a fost individualizată prin raportare la toate criteriile prevăzute de art. 72.Cod Penal, cu luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante judiciare, Curtea apreciază că nu este incident niciunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi examinate din oficiu, iar critica inculpatului este neîntemeiată.
În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 38516.C.P.P. va deduce prevenția de la data de 11.05.2008 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.1882 din 30.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr.16/A din 12.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- Penală în dosarul nr- și îl obligă la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Deduce prevenția de la 11.05.2008 la zi.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
scu
GREFIER,
Red. /25.02.2009
Dact. / 26.02.2009/2 ex.
Jud. Tribunalul București - Secția a II- Penală:și
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Anca Alexandrescu, Nicoleta Grigorescu
