Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.323/

Ședința publică de la 26 iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - domiciliat C-, județul C, respectiv C-, județul C, împotriva deciziei penale nr.196 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.211 cod penal

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa recurentului inculpat, pentru care se prezintă din oficiu avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.2656/2008, emisă de Baroul C și a intimatului parte civilă.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

În conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului și casarea soluției pronunțată de Tribunalul Constanța ca fiind nelegală și netemeinică și, rejudecând să se dispună achitarea inculpatului, întrucât fapta nu a fost comisă de acesta. Din probe nu rezultă în nici un fel că inculpatul s-ar face vinovat de săvârșirea faptei ce i se reține în sarcină. Partea vătămată nu are certitudinea că inculpatul este cel care i-a smuls lanțul de la gat, doar la bănuit.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea soluției pronunțată de Tribunalul Constanța ca legală și temeinică. Din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv din declarațiile martorilor, și au relatat că au observat când inculpatul a sustras lanțul de la gatul părții vătămate.

Toate revenirile martorilor în faza de cercetare judecătorească nu au nici o bază și intră în contradicție cu cercetările efectuate la fața locului.

A,

Asupra cauzei penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că Tribunalul Constanța, prin decizia penală nr.196 din 14.04.2008 în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând, a dispus:

În baza art. 211 alin.1, 2 lit.b și Cod procedură penală cu aplicarea art.74 alin.2 Cod penal - art. 76 lit.b Cod penal,

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 Cod penal, dispune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit. b Cod penal.

În baza art.81 Cod penal modificat dispune suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal respectiv pe durata termenului de 4 ani.

În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea condiționată a pedepsei.

În baza art.383 alin.2 Cod procedură penală în referire la art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii de la 17.03.2006 ora 9.00 la 18.03.2006 ora 9,00.

În baza art.14 Cod procedură penală și art.346 Cod procedură penală, art. 998 și urm Cod civil, obligă pe inculpat să plătească părții -civile suma de 850 lei reprezentând c/val bunurilor nerecuperate.

În baza art.191 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat pentru faza fondului.

Înlătură din sentința penală apelată dispozițiile de achitare a inculpatului, de respingere a acțiunii civile și de aplicare a art.192 alin.3 Cod procedură penală pentru faza fondului.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanțaa reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.1860/P/2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul a fos trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută și pedepsită de art.211 alin.1, 2 lit.b și c Cod penal.

Prin actul de inculpare s-a reținut că în noaptea de 16/17.03.2006 în curtea localului aparținând "Dicos" - situat pe-, C, inculpatul profitând de starea avansată de ebrietate în care se afla partea vătămată, i-a smuls acesteia de la gât un lănțișor din aur. După comiterea faptei inculpatul a fugit pe B-dul -, partea vătămată pornind în urmărirea lui. Întrucât nu a reușit să-l prindă, partea vătămată s-a întors în bar și a rugat barmanul de serviciu să anunțe organele de poliție.

Inculpatul a negat că el ar fi sustras lanțul.

Judecătoria Constanțaa procedat la audierea inculpatului, a părții vătămate și a martorilor.

Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească, prima instanță a stabilit următoarea situație de fapt.

În seara zilei de 16.03.2006, inculpatul și partea vătămată, după vizionarea unui meci de fotbal într-un bar pe str.- -, au avut o altercație pe fondul consumului de alcool și al supărării determinate de rezultatul meciului. La un moment dat partea vătămată a sesizat că nu mai are lanțul din aur la gât și a început să strige că i-a dispărut lanțul.

Inculpatul a recunoscut că s-a îmbrâncit cu partea vătămată, dar nu i-a sustras lanțul.

S-a mai stabilit că nu sunt probe certe și concludente că inculpatul ar fi tâlhărit partea vătămată. Și martorii au revenit asupra declarațiilor date inițial și în care-l indicau pe inculpat că prin violență a sustras părții vătămate lanțul.

În acest sens, s-a reținut că faptei îi lipsește latura obiectivă ( nu sunt probe că el și-ar fi însușit lanțul părții vătămate) și a dispus achitarea acestuia în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală fiind respinse și pretențiile civile formulate de partea vătămată.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanțaa declarat apel împotriva acestei sentințe penale, susținând greșita achitare a inculpatului.

Tribunalul Constanța, reanalizând întregul material probator administrat în cauză a concluzionat că din probele administrate în timpul urmăririi penale, rezultă că inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată. Faptul că martorii, partea vătămată și inculpatul au revenit asupra declarațiilor inițiale în fața instanței, nu înseamnă că în cauză s-a creat un dubiu și că nu se pot stabili cu certitudine împrejurările în care lanțul părții vătămate a dispărut.

Stabilindu-se că inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea de tâlhărie în forma prevăzută de art.211 alin.1, 2 lit.b și c Cod penal, s-a procedat la individualizarea pedepsei, avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, împrejurările concrete și modalitatea de comitere a faptei, poziția procesuală a inculpatului și valoarea prejudiciului creat.

S-a aplicat o pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege și s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei făcându-se aplicarea art.81-83 Cod penal și art.71 alin.5 Cod penal.

Au fost admise ca întemeiate și pretențiile civile formulate de partea vătămată, obligându-l pe inculpat la plata sumei de 850 lei.

Împotriva acestei decizii penale inculpatul a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și menținerea ca legală și temeinică sentința penală a Judecătoriei Constanța.

Examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art.3859alin.3 Cod procedură penală, combinate cu art.3856alin.1 și art.3857Cod procedură penală - Curtea constată că instanța de apel, a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului în baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, Tribunalul Constanța, a efectuat o justă individualizare pedepsei aplicată inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criterii generale prevăzute de art.72 Cod penal.

Inculpatul invocă nevinovăția sa în raport de fapta săvârșită, dar fără coroborarea acestor afirmații cu mijloacele de probă credibile nu poate influența convingerea bazată pe probe.

Martorii, inculpatul și partea vătămată, declară în ziua următoare celei în care a avut loc incidentul în faza de urmărire penală, că inculpatul plănuise să-i sustragă părții vătămate lanțul și îmbrâncindu-l a reușit acest lucru.

Fără să aducă motive credibile, aceeași martori, inculpatul și partea vătămată în instanță nu mai recunosc cele declarate și nu știu nimic de faptele comise de inculpat.

În considerarea celor mai sus prezentate, Curtea constată că decizia penală nr.196/14.04.2008 a Tribunalului Constanța este temeinică și legală și drept urmare, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Se va face aplicarea art.192 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de inculpatul - domiciliat C-, județul C, respectiv C-, județul C, împotriva deciziei penale nr.196 din 14 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 alin.2 cod pr.penală,

Obligă recurentul la 160 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu -, ce se decontează din fondurile către

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond -

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref.

2 ex./1.07.2008

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Lucia Dragomir

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 323/2008. Curtea de Apel Constanta