Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Bacau

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.329

Ședința publică din 07 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Monica Vadana

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Ecaterina Ene

GREFIER: ---

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva deciziei penale nr.13/A/08.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al intimatului - inculpat, avocat, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost declarat și motivat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău. Arată că hotărârea instanței de fond și decizia pronunțată în apel sunt nelegale în ce privește achitarea inculpatului. Precizează că acesta este vinovat de săvârșirea infracțiunii. Susține că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei în patru declarații consecutive, inclusiv în prezența părinților. că a recunoscut sustragerea sumelor, cum au fost folosiți banii sustrași, iar la percheziția domiciliară a fost găsită acea pereche de pantofi. Ulterior inculpatul și-a schimbat declarațiile. Arată că simpla retractare a declarației nu poate produce efectul înlăturării declarației, faptele rezultând și din alte împrejurări. Precizează că partea vătămată a declarat că inculpatul a săvârșit fapta și l-a recunoscut, în cameră fiind lumina aprinsă. Faptul că partea vătămată nu s-a prezentat în instanță nu conduce la ideea nevinovăției inculpatului. că inculpatul încearcă să scape de răspundere penală. Solicită condamnarea inculpatului conform faptelor reținute în rechizitoriu.

Apărătorul intimatului - inculpat, avocat, solicită respingerea recursului, precizând că motivele de recurs țin de netemeinicia hotărârii, nu de nelegalitate. că ambele instanțe au procedat legal și temeinic atunci când au achitat inculpatul. Susține că recursul Parchetului se bazează pe acea pereche de pantofi pe care a cumpărat-o inculpatul și pe declarațiile unui martor. Arată că prezintă importanță declarațiile părții vătămate, care a doua zi după săvârșirea faptei a declarat că în casă a intrat, zis, pe care l-a cunoscut. Organele de poliție l-au căutat pe acesta, declarând că nu a fost el, dar e posibil să fi fost inculpatul sau altă persoană. Precizează că el este singurul care l-a indicat pe inculpat ca autor al faptei. Susține că mai multe persoane au confirmat că a săvârșit fapta. Învederează faptul că nu există probe certe că inculpatul a săvârșit fapta. Martorul prezent la reconstituire a arătat că organele de poliție l-au forțat pe inculpat. Solicită respingerea recursului Parchetului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Prin sentința penală nr.1065 / 26.05.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr - s-a dispus, în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c pen. achitarea inculpatul - fiul lui și, ns. la 07.05.1986 în B, în com., sat, jud. B, CNP:-, pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, 2 lit. alin.2¹lit.b,c, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

În baza art. 346 alin 3 a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă.

S-a dispus plata din fondurile către Baroul d e Avocați a sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, pentru av..

În baza art. 192 alin.3 pr. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărâ astfel prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău nr. 440/P/2005 din 12.09.2005 înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 6820/21.09.2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211alin 1,2 lit.b, alin 21lit.b,c constând în aceea că în noaptea de 2/3.04.2005, în jurul orei 3,00, inculpatul a pătruns prin efracție în locuința părții vătămate din satul, com., jud. B, pe care a deposedat-o de bani prin violență și amenințare cu un cuțit, prejudiciul în sumă de 3 000 000 Rol fiind recuperat.

Prin sentința penală nr. 490/D/10.10.2006 a Tribunalului Bacăus -a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin 1,2 lit.b, alin 21lit.b,c la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Prin decizia penală nr. 394/19.12.2006 a Curții de Apel Bacăua fost admis apelul declarat de inculpatul B - pe motiv de netemeinicie- împotriva sentinței penale nr. 490/D/10.10.2006 a Tribunalului Bacău, care a fost desființată în parte în latura penală în ceea ce privește individualizarea pedepsei și nereținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, și rejudecând în fond în aceste limite a redus pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 3 ani închisoare prin reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit.a și art. 76 litb, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin decizia nr. 2783/23.05.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpatul B împotriva deciziei penale nr. 394/19.12.2006 a Curții de Apel Bacău, a casat decizia penală atacată și sentința penală nr. 490/10.10.2006 a Tribunalului Bacău - pe motive de nelegalitate și netemeinicie- și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Bacău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub.nr. 7223/180/ 26.06.2007.

În rejudecare, în cursul cercetării judecătorești în conformitate cu dispozițiile art 323 și art 69-74 inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a fi audiat.

Potrivit art 326 instanța a procedat la audierea părții vătămate - la domiciliul acesteia întrucât din cauza stării sănătății era netrans- portabil la sediul instanței, ocazie cu care aceasta a arătat împrejurările comiterii faptei și a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1500 lei.

Instanța a procedat la audierea martorilor, B, G, și, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, instanța a constatat că în cauză nu există probe directe sau indirecte, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului.

Astfel, procurorul prin rechizitoriu a reținut că în noaptea de 2/3.04.2005, în jurul orelor 3,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la discoteca din satul, com., jud. B inculpatul B s-a deplasat în satul din aceiași comună, la locuința părții vătămate, în vârstă de 95 de ani, unde a pătruns prin forțarea ușii de acces. Întrucât partea vătămată s-a trezit, inculpatul a amenințat-o cu un cuțit găsit în bucătăria victimei, iar aceasta i-a indicat locul unde ținea banii. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prejudiciul produs ce s-a ridicat la suma de 3 000 000 Rol a fost recuperat.

Procurorul a arătat că situația de fapt reținută prin rechizitoriu s-a probat cu: sesizarea și declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, certificatul medico-legal, procesul verbal de reconstituire, declarațiile martorilor, G, și coroborate cu declarațiile inculpatului care a recunoscut comiterea faptei.

Examinând legalitatea și temeinicia mijloacelor de probă instanța a constatat că unele au fost obținute nelegal iar altele nu reprezintă mijloace de probă.

Astfel procesul verbal de reconstituire este într-adevăr lipsit de valoare probatorie, așa cum a invocat explicit apărătorul inculpatului în concluziile scrise depuse la dosar. Martorul trecut în procesul verbal de reconstituire ca fiind unul din cei doi martori asistenți, a arătat în cursul cercetării judecătorești, cu ocazia primei judecăți că "nu am participat efectiv la reconstituirea faptei, întrucât am rămas la poarta locuinței. Am semnat la sugestia lucrătorilor de poliție"(fl.122 dos.6820/2005), pentru ca in cursul cercetării judecătorești, in rejudecare, să declare că cu ocazia reconstituirii " a văzut cum organele de poliție îl presau pe inculpat să descrie modul de comitere a faptei, însă inculpatul plângea și spunea că "nu știe cum să facă". Atunci anchetatorul i-a spus "fă așa că te pozez" și totodată i-a pus mâna pe masă. Personal, după modul în care inculpatul s-a prezentat la reconstituirea faptei, cred că acesta este străin de faptă".(fl.68 dos-).

Nici susținerile celui de al doilea martor, trecut în procesul verbal de reconstituire (fl. 27 dup) nu prezintă garanții de credibilitate, pentru că în finalul declarației de la instanță (fl. 97 dos.6820/2005) precizează că "arăt că la acea dată mă aflam sub influența băuturilor alcoolice și nu pot da amănunte nici acum", pentru ca în declarația dată cu ocazia rejudecării martorul să afirme" am fost martor asistent la audierea inculpatului așa cum rezultă din declarația pe care am semnat-o în faza de urmărire penală. În fapt, în timp ce inculpatul era audiat de către polițist la locuința părții vătămate, eu mă aflam în curtea locuinței împreună cu."(fl.91 dos-).

Examinarea inculpatului cu tehnica poligraf și rezultatul acestei examinări, este de asemenea lipsită de valoare probatorie, întrucât o asemenea examinare nu este un mijloc de probă recunoscut de lege(fl.55,56 dup).

Privitor la celelalte probe administrate cu ocazia rejudecării cauzei, respectiv declarația părții vătămate și declarațiile martorilor, instanța a constatat că acestea nu se coroborează unele cu altele, nefiind în măsură să răstoarne prezumția de nevinovăție instituită de lege în favoarea inculpatului.

În Codul d e procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52 statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;

- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;

- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";

- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.

Faptul că inculpatul B a fost inconsecvent în declarațiile date în fața organelor judiciare este irelevant, întrucât, conform art. 66 alin. (1) proc. pen. "inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția." Potrivit art. 69. proc. pen. "declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză."

Inculpatul, cu ocazia primei declarații nu a recunoscut comiterea faptei (fl.59 dup), pentru ca ulterior să revină asupra acestei declarații și să recunoască comiterea faptei, descriind modalitatea de săvârșire a acesteia (fl.61-68 dup), fără însă a se prezenta în fața instanței pentru a fi audiat nemijlocit de un judecător.

Aceste ultime declarații de recunoaștere făcute de inculpat nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză.

Astfel partea vătămată a susținut în plângerea formulată dar și ulterior în declarațiile date în faza de urmărire penală(fl.14,15 dup) că în noaptea de 02.04.2005, în casa ei a intrat prin efracție "un care avea un fes tras pe cap ", "iar după voce și după inelele de pe mâini, l-am recunoscut ca fiind numitul care a fost anterior la mine și m-a ajutat la treabă și acesta îmi repeta întruna să-i dau banii, că altfel mă omoară și îmi punea un cuțit la gât".

Fiind audiată în cursul cercetării judecătorești, în rejudecare, la domiciliu, partea vătămată a susținut următoarele: "în jurul orelor 3,00 dimineața, în timp ce dormeam cu lumina aprinsă, numitul, pe care l-am recunoscut la acea dată, a intrat în camera în care dormeam și a cărei ușă era asigurată cu un zăvor mic, a venit spre mine mi-a pus mâna în gât și mi-a spus să îi dau banii", "de prima dată l-am recunoscut pe ca fiind autorul faptei în fața organelor de poliție"(fl.91 dos-). "Persona din planșele foto de la filele 32-33 dup( inculpatul B - nota inst.) este o persoană de sex masculin, având între 30-40 de ani, și pe care nu o cunosc".

De subliniat că declarațiile părții vătămate nu sunt de natură a conduce la aflarea adevărului, fiind contradictorii în ceea ce privește autorul faptei, inițial partea indicându-l pe pentru ca ulterior să-l să revină și să afirme că inculpatul B este autorul faptei, autor însă pe care nu l-a recunoscut după planșele fotografice.

Pe parcursul cercetărilor au fost audiați mai mulți martori, nici unul ocular care au învederat instanței că imediat după comiterea faptei partea vătămată ar fi spus că l-a recunoscut pe ca fiind persoana care i-a pătruns în domiciliu și sub amenințare a deposedat-o de o sumă de bani.

Or, un asemenea comportament al părții vătămate, singura care a avut contact direct cu inculpatul susține varianta acestuia, în sensul că nu el a comis fapta.

În ceea ce privește expertiza privind detecția psihologică, efectuată la 02 iunie 2005, care a concluzionat că inculpatul a prezentat modificări ale stresului emoțional caracteristice comportamentului simulat, aceasta nu poate constitui o probă, așa cum am arătat anterior, care să formeze instanței convingerea că inculpatul a săvârșit fapta, în condițiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.

Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3. proc. pen. se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este "echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție" și deci inculpatul trebuie achitat.

Față de considerentele ce preced, instanța în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c pen. a achitat inculpatul, pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin.1, 2 lit. alin.21 lit.b,c, întrucât fapta nu a fost săvârșită de inculpat.

Având în vedere soluția pronunțată în latura penală a acuzei, instanța în baza art. 346 alin 3 a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă.

A dispus plata din fondurile către Baroul d e Avocați a sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, pentru av..

În baza art. 192 alin.3 pr. pen. cheltuieli judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău și partea vătămată.

Prin decizia penală nr. 13/8.01.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -aluat act de retragerea apelului de către partea vătămată și, în temeiul art 379 pct 1 lit b Cpp s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Pentru a pronunța această soluție Tribunalul, a reținut următoarele:

Împotriva soluției primei instanțe a declarat apel, în termen legal, partea vătămată, care, prin declarația scrisă depusă la dosar - fila 14- a arătat că își retrage apelul.

În consecință, Tribunalul, în baza art. 369 cod pr penală a luat act de această manifestare de voință a apelantului.

De asemenea, în cauză a declarat apel și Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, criticând ca netemeinică soluția primei instanțe sub aspectul greșitei achitări a inculpatului B, atât timp cât din probe rezultă vinovăția acestuia. În consecință, s-a solicitat admiterea apelului iar pe fond condamnarea inculpatului pentru fapta de tâlhărie cu care a fost sesizată prin rechizitoriu, prima instanță.

Prin actul de sesizare al instanței, s-a reținut, în esență, că în noaptea de 2/3.04.2005, în jurul orelor 3,00, după ce a consumat băuturi alcoolice la discoteca din satul, com., jud. B, inculpatul B s-a deplasat în satul din aceiași comună, la locuința părții vătămate, în vârstă de 95 de ani, unde a pătruns prin forțarea ușii de acces. Întrucât partea vătămată s-a trezit, inculpatul a amenințat-o cu un cuțit găsit în bucătăria victimei, iar aceasta i-a indicat locul unde ținea banii. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, iar prejudiciul produs ce s-a ridicat la suma de 3 000 000 Rol a fost recuperat.

Reține prima instanță că partea vătămată, imediat după comiterea faptei, a susținut în plângerea formulată dar și ulterior în declarațiile date în faza de urmărire penală (fl.14,15 dup) că în noaptea de 02.04.2005, în casa ei a intrat prin efracție "un care avea un fes tras pe cap ", iar după voce și după inelele de pe mâini, l-am recunoscut ca fiind numitul care a fost anterior la mine și m-a ajutat la treabă și acesta îmi repeta întruna să-i dau banii, că altfel mă omoară și îmi punea un cuțit la gât".

Analizând sentința apelată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a constatat că apelul Parchetului este nefondat, pentru considerentele următoare:

În urma administrării materialului probator, prima instanță a reținut că în cauză nu poate fi reținută vinovăția inculpatului intimat deoarece, din probele administrate în cursul urmăririi penale, cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, s-a constatat că în cauză nu există probe directe sau indirecte, în sensul celor reținute în actul de sesizare a instanței în sarcina inculpatului.

S-a mai constatat că, deși inițial partea l-a indicat ca făptuitor pe ulterior a revenit și a arătat că inculpatul B este autorul faptei, autor însă pe care nu l-a recunoscut după planșele fotografice.

S-a mai constatat de către instanța de apel că, pe parcursul cercetărilor au fost audiați mai mulți martori, nici unul ocular care au învederat instanței că imediat după comiterea faptei partea vătămată ar fi spus că l-a recunoscut pe ca fiind persoana care i-a pătruns în domiciliu și sub amenințare a deposedat-o de o sumă de bani.

Tribunalul a reținut că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod pr. penală se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Ori, față de împrejurarea că în cauză nu au fost administrate probe directe din care să rezulte vinovăția intimatului, că nici cele indirecte nu duc la concluzia comiterii faptei de către inculpat, Tribunalul a constatat, la fel ca și prima instanță că, în speța de față nu s-a dovedit că cel care a sustras bunuri prin violență de la partea vătămată, este inculpatul B.

S-a constatat că, în cauză au fost încălcate regulile procedurale cu privire, atât la întocmirea procesului verbal de reconstituire cât și cu privire la martorii asistenți.

Astfel, procesul verbal de reconstituire este într-adevăr lipsit de valoare probatorie.

Martorul trecut în procesul verbal de reconstituire ca fiind unul din cei doi martori asistenți, a arătat în cursul cercetării judecătorești, cu ocazia primei judecăți că "nu am participat efectiv la reconstituirea faptei, întrucât am rămas la poarta locuinței. Am semnat la sugestia lucrătorilor de poliție" (fl.122 dos.6820/2005), pentru ca în cursul cercetării judecătorești, în rejudecare, să declare că cu ocazia reconstituirii" a văzut cum organele de poliție îl presau pe inculpat să descrie modul de comitere a faptei, însă inculpatul plângea și spunea că "nu știe cum să facă". Atunci anchetatorul i-a spus "fă așa că te pozez" și totodată i-a pus mâna pe masă. Personal, după modul în care inculpatul s-a prezentat la reconstituirea faptei, cred că acesta este străin de faptă".

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a constatat că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, că în mod temeinic s-a dispus achitarea inculpatului - intimat și pe cale de consecință, în baza art. 379 pct. 1 lit. cod pr. penală, a respins ca nefondat apelul formulat de PARCHET.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care a invocat nelegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel prin aceea că din toate probele existente la dosar rezulta vinovăția inculpatului. Astfel acesta a recunoscut săvârșirea faptei, a acoperit parțial prejudiciul, probatoriul nu se sprijină doar pe testarea poligraf, declarațiile celor doi martori asistenți nu pot fi luate în considerare atunci când afirmă că ori nu au asistat la reconstituire, ori au fost presați de poliție să semneze procesul verbal. Se mai arată că neparticiparea părții vătămate la procesul penal și retragerea apelului nu sunt indicii că inculpatul nu este vinovat ci se datorează vârstei înaintate și stării de sănătate.

Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub aspectul cazurilor de casare care, potrivit art 385/10 alin 2/1 Cpp se iau în considerare din oficiu Curtea constată că recursul de față este nefondat, și în consecință îl va respinge din următoarele considerente.

Curtea constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Rezultă din probatoriul existent la dosar, cu certitudine că în noaptea de 2/3.04.2005 în jurul orelor 3 partea vătămată a fost victima unei infracțiuni de tâlhărie, petrecută în propria locuință, o persoană de sex masculin, mascată, sustrăgându - i prin acte de violență și amenințare suma de 3 milioane lei vechi.

În prima declarație de la urmărirea penală, dată în ziua următoare faptei partea vătămată îl indică, ca autor al faptei pe numitul pe care l-a recunoscut întrucât îi mai lucrase în gospodărie, după voce și inelele de la mâini și i-a văzut și fața în momentul în care acesta pleca, becul din curte fiind aprins. Același lucru rezultă și din declarațiile martorilor și ( fl 18 și 20 Dosar urmărire penală.)

În primul ciclu procesual, în fața primei instanțe partea vătămată nu a putut fi audiată neputând fi transportată în fața instanței datorită vârstei înaintate și a problemelor de sănătate. A fost audiată la prima instanță după rejudecare la domiciliul său unde arată că cel care a intrat în casă a fost inculpatul B pe care l-ar fi recunoscut de prima dată în fața organelor de poliție, dar pe care nu l-a recunoscut din planșa foto prezentată de instanță, spunând că nu l-a mai văzut niciodată. Instanța reține că declarația părții vătămate în vârstă de 95 de ani la data faptei, cu auzul și vederea slăbite, care l-a indicat drept autor când pe când pe inculpat trebuie privită cu circumspecție.

la ore târzii din noapte, în domiciliul părții vătămate, fapta nu a fost văzută sau auzită de nicio altă persoană, iar de la fața locului nu au putut fi identificate amprente sau alte urme materiale ale infracțiunii care să dea indicii despre identitatea făptuitorului.

În mod temeinic prima instanță a reținut ca neoferind garanții de credibilitate cele reținute în cuprinsul procesului verbal de reconstituire în condițiile în care cei doi martori asistenți au menționat, audiați fiind de instanță în cele două cicluri procesuale - că inculpatul nu știa să arate modul cum ar fi procedat iar martorul că în timpul în care inculpatul se afla în casă cu organele de poliție el a stat afară și nu a văzut ca inculpatul să fi arătat felul în care a procedat. Martorii și-au păstrat poziția de-a lungul procesului penal, ba mai mult martorul precizează că după reconstituire inculpatul a dat declarație în care a arătat că nu știe nimic cu privire la faptă și că la data faptei numitul locuia în sat.

Audierea ca martor a numitului, dispusă de ÎCCJ în soluționarea recursului inculpatului nu a adus lumină în situația de fapt, acesta declarând că se afla în B în noaptea de 2/3 aprilie 2005, că nu a lucrat la partea vătămată și că nu el a indicat pe inculpat ca fiind unul din posibilii autori ai faptei. În declarația de la urmărirea penală luată la data de 8 aprilie 2009 arată că s-a aflat la Focșani județul De altfel era puțin probabil ca numitul să se autoincrimineze pentru săvârșirea faptei.

În prima declarație dată în fața organelor de poliție ca și la întrebările adresate cu ocazia testării poligraf inculpatul nu a recunoscut fapta, poziție pe care a susținut-o în fața instanțelor judecătorești, arătând că a fost forțat de organele de poliție să recunoască. Declarațiile date de inculpat în faza urmăririi penale, prin care recunoaște săvârșirea faptei nu pot fi reținute ca temei al vinovăției, întrucât, potrivit art 69 Cpp, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, probe care însă nu există în cauză iar împrejurarea că nu s-a prezentat în fața instanțelor pentru a fi audiat nu constituie un indiciu de vinovăție, întrucât potrivit art 66Cpp, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să - și dovedească nevinovăția.

Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3. proc. pen. se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Înainte de a fi o problemă de drept, regulain dubio pro reoeste o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).

Așa fiind Curtea de Apel constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică ca și decizia instanței de apel și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art. 385/10 alin. 2/1 Cpp.

Din aceste considerente, Tribunalul, în baza art 385 ind 15 pct 1 lit b Cpp va respinge recursul declarat de recurentul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, împotriva deciziei penale nr.13 din 08.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -.

Ia act că inculpatul a fost reprezentat de apărător ales.

În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - -

- -

GREFIER

- - -

Red.

Red. / Gh.

Red.

Tehnored.

Ex.2

13.05.2009

Președinte:Monica Vadana
Judecători:Monica Vadana, Bogdan Adrian, Ecaterina Ene

#Judecator Monica Vadana

Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Bacau

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Bacau