Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(425/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 506R

Ședința publică de la 06 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Lucia Rog

JUDECĂTOR 2: Simona Encean

JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu

GREFIER - - -

Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI reprezentat de procuror.

Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 78A din 04.02.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/06.04.2009, atașată la fila 21/dosar, lipsind: intimatul-inculpat, intimata-parte vătămată și intimata -parte civilă Spitalul Clinic de Urgență Sf..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 38514alin.1 Curtea a procedat la ascultarea recurentului inculpat, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.

Apărătorul desemnat din oficiu desemnat pentru recurentul-inculpat,având cuvântul, solicită în temeiul art. 3859pct.14 Cod procedură penală admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond rejudecând reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, urmând să se dea o mai mare eficiență dispozițiilor art.74 și 76. pen.in.

În susținerea recursului, apărarea arată că din declarațiilor date de către inculpat pe întreg parcursul procesului penal, se conturează concluzia unei periculozități scăzute și a unui pericol social scăzut al faptei săvârșite de acesta, întrucât activitatea sa a fost una pasivă, de urmărire a părții vătămate, fiind surprins întâmplător lângă celălalt coinculpat care avea asupra sa telefonul părții vătămate.

Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, solicită în temeiul art. 38515lit. b Cod procedură penală respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, considerând că în cauză s- făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72. pen.in.

Astfel, consideră că nu se justifică reducerea pedepsei, întrucât instanța de fond a reținut circumstanțele atenuante, inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani și 6 luni în condițiile în care minimul special prevăzut de lege pentru fapta săvârșită de acesta este de 7 ani închisoare.

Totodată, solicită să se aibă în vedere și antecedentele penale ale inculpatului, care a mai fost condamnat în minorat pentru fapte similare, precum și împrejurarea că prin activitatea infracțională i-a produs leziuni părții vătămate care necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale.

Solicită să se deducă din pedeapsa deja executată prevenția de la 05.05.2008 la zi.

Recurentul-inculpat,având cuvântul, solicită reducerea cuantumului pedepsei, precizând că nu el a fost cel care a lovit-o pe partea vătămată, ci aceasta a căzut în timp ce se lupta cu celălalt coinculpat pentru recuperarea bunului.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față.

Prin sentința penală nr.822/17.12.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în baza art.211 alin.1, 2 lit. b, c și alin.21lit. a pen. cu aplicarea art. 74 lit.c și a art.76 alin. 1 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.71 pen. și art.3 din Protocolul nr.1 adițional CEDO, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b pen.

În baza art. 861. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 862pen.

În baza art. 863alin. 1. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare,
inculpatul să se supună mai multor măsuri de supraveghere după cum urmează:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, ori de câte ori va fi solicitat;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu,
reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și
întoarcerea;

c) să comunice și să justifice, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice, informații de natură a putea fi controlate
mijloacele lui de existență.

În baza art. 863alin.3 pen. inculpatul va fi obligat să desfășoare o activitate indicată de.

În baza art. 71 alin.5 pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

În baza art. 359. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 86. pen. a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 05.05.2008 la 01.07.2008.

În baza art.211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin.21lit. a pen. cu aplicarea art.74 lit. c și a art.76 alin. 1 lit. b pen. a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b pen.

În baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv de la 05.05.2008 la zi.

În temeiul art. 350. pr. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 346. pr. pen. s-a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S ca rămasă fără obiect.

S-a luat act că partea vătămată, domiciliată în B, nr. 65,.7P,.7,.6,.229, sector 6 nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul infracțional fiind acoperit în natură prin restituirea bunurilor sustrase.

În temeiul art.191 alin. 1, 2. pr. pen. inculpații au fost obligați la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate stat, câte 500 lei fiecare, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că, în data de 05.05.2008, la Secția 8 Poliție a fost înregistrată plângerea părții vătămate, în vârstă de 30 de ani, prin care sesiza faptul că în data de 05.05.2008, în jurul orelor 21,15, în timp ce se deplasa în pasajul pietonal, împreună cu prietena sa, martora, a fost deposedată prin violență de către doi indivizi necunoscuți, de geanta personală în care se aflau portofelul ce conținea suma de 850 EURO, 100 lei, 5 pounds precum și acte personale, cheile apartamentului, două telefoane mobile, unul marca "Nokia 6500", iar altul aceeași marcă model 8800 și produse cosmetice.

Partea vătămată a declarat că se deplasa în pasajul pietonal, când la ieșirea dinspre magazinul, în timp ce se afla pe scări, a fost trântită și târâtă de către doi indivizi necunoscuți care au deposedat-o de geanta personală.

Partea vătămată a arătat că a fost lovită de către ambele persoane, fără a putea preciza ordinea în care cei doi au agresat-o, deoarece a fost surprinsă de la spate ea căzând pe scări și fiind târâtă în încercarea lor de aod eposeda de geanta personală. La un moment dat, partea vătămată a reușit să se ridice de jos, timp în care a continuat să fie lovită. După ce au reușit să îi smulgă geanta, cei doi agresori au ieșit din pasaj.

Partea vătămată a ieșit din pasaj la rândul ei, strigând după ei moment în care a observat un echipaj de poliție în zonă, căruia i-a solicitat sprijinul descriind semnalmentele celor doi agresori și a bunului sustras.

În cuprinsul procesului verbal întocmit de către lucrătorii de poliție s-a precizat că persoana ce le-a solicitat sprijinul, identificată ca fiind partea vătămată, prezenta urme vizibile de violență în zona feței, având hainele murdare. În baza semnalmentelor menționate de către partea vătămată, lucrătorii de poliție au plecat în urmărirea suspecților care au fost depistați în apropiere, pe strada -. La vederea organelor de poliție, cei doi au încercat să fugă, oprindu-se apoi la somarea acestora.

Cei doi indivizi, care au fost identificați ca fiind inculpații și, au fost conduși la locul unde se afla partea vătămată fiind recunoscuți ca fiind cei care, cu puțin timp în urmă, o deposedaseră prin violență de geanta personală.

În prezența martorilor asistenți, s-a efectuat un control corporal asupra celor doi inculpați, ocazie cu care asupra inculpatului au fost descoperite sumele de 850 de euro, 5 lire sterline, 100 lei, un telefon marca Nokia 6500, iar asupra inculpatului a fost găsit un telefon mobil marca Nokia 8800, ce avea bateria scoasă și cartela într-un alt buzunar al inculpatului.

Cei doi inculpați au indicat organelor de poliție locul unde inculpatul ascunsese geanta părții vătămate, respectiv într-un panou electric din apropiere, arătând că portofelul a fost aruncat pe stradă, după ce banii aflați în el au fost scoși.

Deoarece bunurile au fost recunoscute de către partea vătămată ca fiind ale sale i-au fost restituite pe bază de dovadă.

Organele de poliție au îndrumat-o pe partea vătămată către Institutul de Medicină Legală " Minovici" pentru a fi examinată din punct de vedere medico-legal, la data de 23.05.2008 fiind eliberat raportul de expertiză medico-legală nr.A - ale cărui concluzii au stabilit că a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, posibil la data de 04.05.2008 și care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medico-legale.

Prima instanță a mai reținut că săvârșirea faptei de către cei doi inculpați în modalitatea descrisă de către partea vătămată rezultă și din declarația martorei. Aceasta a arătat că în momentul în care prietena sa a fost atacată, ea se afla cu câteva trepte mai sus, pe scări. Auzind-o pe partea vătămată strigând, s-a întors, moment în care a observat că aceasta era căzută la pământ, fiind agresată fizic de doi indivizi necunoscuți, care o loveau în același timp și o trăgeau de geantă. Atât părții vătămate cât și martorei le-au fost prezentate mai multe planșe fotografice pentru indicarea celor care în data de 04.05.2008 au deposedat-o prin folosirea violenței pe prima dintre ele, ocazie cu care ambele persoane i-au indicat din mai multe fotografii, pe inculpații și.

La reținerea acestei situații de fapt au fost avute în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate și ale martorei, procesele verbale întocmite de organele de poliție, raportul de expertiză medico-legală nr.A -, declarațiile inculpatului.

În privința inculpatului, care a avut o poziție oscilantă,
s-a considerat că participația sa îmbracă forma coautoratului, prin întrebuințarea de violențe asupra părții vătămate, aspect relevat de declarațiile părții vătămate, coroborate cu cele ale martorei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul,solicitând reducerea cuantumului pedepsei.

Examinând hotărârea apelată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art.371 alin.2 pr. pen. Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.

S-a arătat că prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând fără echivoc că, în data de 04.05.2008, în jurul orelor 21.30, în timp ce se aflau în pasajul pietonal, inculpații și, au deposedat, prin acte de violență, pe partea vătămată, de geanta personală ce conținea sumele de 850 EURO, 5 și 100 lei, două telefoane mobile marca Nokia, documente și alte obiecte personale.

Cei doi inculpați au comis fapta prin activități materiale concordante, pe baza unui plan conceput în comun, inculpatul având calitatea de autor și nu de complice, exercitând violențe asupra părții vătămate, astfel cum rezultă din declarațiile acesteia, coroborate cu cele ale martorei.

Referitor la motivul de apel invocat de inculpatul, acesta este neîntemeiat, instanța a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, conform criteriilor prev. de art.72 pen. ținând seama de gradul concret de pericol social al faptei, de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă, de rezultatul produs, de circumstanțele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale) precum și de poziția oscilantă adoptată pe parcursul procesului penal, astfel că este nejustificată solicitarea acestuia, de a fi redus cuantumul pedepsei, care de altfel a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege.

În consecință, Tribunalul București - prin decizia penală nr.78/A din 4.02.2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 822 din 17.12.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2

În temeiul art.381 alin.1 pr. pen. s-a dedus prevenția, de la 5.05.2008 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului, conform art.350 din același cod.

fost obligat apelantul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 300 lei fost avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârilor a declarat recurs inculpatulcare a solicitat reducerea pedepsei prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante raportat la contribuția sa efectivă la comiterea infracțiunii.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 3859pct.14 pr. pen.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform art. 3859alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că este neîntemeiat.

Astfel, solicitarea recurentului de reducere a cuantumului pedepsei aplicat de către instanța de fond nu poate fi primită de către C având în vedere natura infracțiunii comise, modalitatea concretă de comitere și persoana inculpatului.

Din declarațiile inculpatului a rezultat că au luat hotărârea infracțională de a sustrage telefoane sau genți de damă întrucât nu aveau bani, hotărâre pe care au luat-o împreună.

Pentru a aduce la îndeplinire planul infracțional, inculpații au urmărit mai multe persoane de sex feminin, dar nici unul dintre ei nu a reușit să sustragă nimic. În momentul în care au văzut-o pe partea vătămată, cei doi inculpați au urmărit-o, așteptând un moment prielnic și au atacat-o pe scările aflate la ieșirea din pasajul pietonal.

Din declarațiile constante ale părții vătămate date pe tot parcursul procesului penal a rezultat că a fost atacată de ambii inculpați, aspect arătat și de martora oculară.

Față de cele arătate mai sus cu privire la împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea, precum și raportat la urmările produse, respectiv vătămarea părții vătămate, Curtea constată că nu se impune reducerea pedepsei aplicate recurentului.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, acesta nu este la primul conflict cu legea penală, fiind condamnat anterior de 3 ori pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat. Este de remarcat că inculpatul s-a eliberat din penitenciar la data de 24.03.2008, iar fapta din prezenta cauză a fost comisă la data de 4.05.2008, constatându-se astfel că scopul educativ al pedepsei anterioare nu a fost atins.

În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, urmând a deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive.

Vazând și dispozițiile art. 192 alin. 2 pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.78 din 4.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală și a sentinței penale nr.822 din 17.12.2008 a Judecătoriei Sectorului 2

Deduce prevenția de la 5.05.2008 la zi.

Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat,din care 200 lei onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 6 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./19.04.2009

- jud.; L:

Președinte:Lucia Rog
Judecători:Lucia Rog, Simona Encean, Silvia Cerbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 506/2009. Curtea de Apel Bucuresti