Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 505/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(654/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 505R
Ședința publică de la 06 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Simona Encean
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 156A din 02.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II- Penală în dosarul nr- și a sentinței penale nr.12/07.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 1
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/06.04.2009, atașată ala fila 6/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, potrivit dispozițiilor art. 385/14 alin.1/1Cod procedură penală, inculpatul precizează că nu înțelege să dea declarație în fața instanței de recurs.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Apărătorul desemnat din oficiu desemnat pentru recurentul-inculpat,având cuvântul, solicită în temeiul art. 385/9 pct.14 Cod procedură penală admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și pe fond rejudecând reindividualizarea pedepsei sub aspectul reducerii cuantumului acesteia până la minimul special prevăzut de lege, considerând că pedeapsa aplicată este prea mare.
Solicită să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului, care spre sfârșitul cercetării judecătorești a avut o atitudine de recunoaștere a faptei, prejudiciul cauzat a fost recuperat integral, inculpatul deși este cunoscut cu antecedente penale nu este recidivist, are o familie și are patru copii minori în întreținere.
În raport de aceste circumstanțe, apreciază apărarea că pedeapsa și scopul educativ și coercitiv al acesteia poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, solicită în temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice, apreciind că instanța de fond făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal iar instanța de apel în mod corect a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Astfel, consideră că nu se justifică reducerea pedepsei, în condițiile în care inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru fapte similare, împrejurarea că nu s-a reținut starea de recidivă în prezenta cauză se datorează faptului că s-a îndeplinit termenul de reabilitare.
Solicită să se deducă din pedeapsa deja executată prevenția de la 17.- la zi și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat,având cuvântul, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penala nr.12/ 07.01.2009, pronunțata de Judecătoria Sectorului 1 B, in dosarul nr.-, s-a dispus în baza art.208 alin. (l) -209 alin. (l) lit. f din Codul penal condamnarea inculpatului, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat
S-a făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art.88 din Codul penal, a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și arestării preventive de la 17.10.2008 la zi.
În baza art. 350 al.l Cod de procedură penală, a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit integral prin restituire.
În baza art.191 alin. proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata a 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 17.10.2008, în jurui orelor 11:30, inculpatul se afla în zona Gara de Nord, în stația, așteptând troleibuzul 96 pentru a se deplasa în direcția străzii. Cu această ocazie a observat două persoane de sex feminin, respectiv martora și partea vătămată, aceasta din urmă având în buzunarul drept al gecii un telefon mobil. Partea vătămată și martora au urcat în troleul 96, fiind urmate de inculpat. Acesta s-a postat în partea dreaptă a victimei și cu mâna dreaptă pe sub brațului stâng i-a sustras acesteia telefonul mobil din buzunarul drept al gecii. Ulterior acțiunii de sustragere, inculpatul s-a îndreptat către ușă, introducând în același timp telefonul în buzunarul drept din față al blugilor. În acest moment a fost imobilizat de către polițiști, care au solicitat oprirea troleibuzului și au coborât împreună cu inculpatul, partea vătămată și martora. Partea vătămată a fost întrebată ce bunuri îi lipsesc, iar aceasta a declarat că îi lipsește telefonul mobil marca Nokia 2630 de culoare negru cu argintiu pe care îl avea în buzunarul jachetei atunci când a urcat în troleibuz. Partea vătămată a fost întrebată ce număr de telefon are, iar polițiștii au efectuat un apel către acest număr, telefonul începând să sune în buzunarul drept din față al blugilor inculpatului. La solicitarea de a preda telefonul, inculpatul s-a conformat, ocazie cu care s-a constatat că pe ecran era afișat numărul de telefon de la care se efectuase apelul, iar partea vătămată, imediat ce a văzut telefonul, l-a recunoscut ca fiind al ei.
Situația de fapt reținută de instanță a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile inculpatului, declarațiile martorei, proces verbal de efectuare a controlului corporal.
Instanța a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că s-a urcat pe ușa de acces situată în spatele troleibuzului, fără a observa pe la ce ușă de acces au urcat cele două persoane de sex feminin, a rămas postat lângă un scaun chiar lângă ușa din spatele troleibuzului, iar când s-a îndreptat spre ușă pentru a coborî din mijlocul de transport în comun a observat un telefon mobil pe jos, telefon pe care I-a luat și I-a băgat în buzunar, fiind apoi imobilizat de polițiști. Această susținere nu a fost reținută întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă și în plus vine în contradicție atât cu primele declarații ale inculpatului, în cuprinsul cărora recunoștea săvârșirea faptei, cât și cu cele susținute cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când inculpatul a declarat că recunoaște și regretă fapta săvârșită.
S-a reținut că, în drept,fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1 -209 alin.1 lit.f din pen.
Având în vedere cele expuse, instanța a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoare care să răspundă scopului definit de art.52 pen. prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 pen. Sub acest aspect, instanța a reținut pericolul social concret al infracțiunii, decurgând atât din natura faptei, cât și din împrejurarea că inculpatul, în realizarea rezoluției infracționale, și-a ales ca victimă o persoană minoră lipsită de mijloace de apărare, a urmărit-o pe aceasta urcându-se după ea în troleibuz pentru ca mai apoi să-i sustragă telefonul mobil. Pericolul social concret decurge și din îndrăzneala cu care a acționat inculpatul, într-un mijloc de transport în comun, în prezența altor călători, având certitudinea că nimeni nu va riposta.
Instanța a mai reținut că inculpatul nu este la prima încălcare a legii, fiind cunoscut cu antecedente penale. Astfel din fișa de cazier a rezultat că inculpatul a mai suferit o condamnare pentru un concurs de infracțiuni contra patrimoniului. Deși condamnarea anterioară nu produce consecințe juridice, starea de recidivă neputând fi reținută ca urmare a împlinirii termenului de reabilitare, trecutul infracțional al inculpatului nu poate fi ignorat, iar săvârșirea din nou a unei infracțiuni demonstrează perseverență infracțională.
Totodată, la individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere și atitudinea oscilantă a inculpatului manifestată pe parcursul urmăririi penale și al judecății. Astfel, dacă la început a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei prin declarațiile date în calitate de învinuit, cu ocazia audierii sale în calitate de inculpat a negat săvârșirea faptei, contrazicând declarațiile date anterior și susținând că a găsit telefonul mobil pe jos. Ulterior, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a revenit asupra celor declarate, arătând că recunoaște și regretă fapta săvârșită.
S-a mai reținut că inculpatul are în întreținere un copil minor, aspect ce rezultă din declarația martorei în circumstanțiere, numita.
Cât privește modalitatea de executare, în raport de criteriile anterior menționate, instanța a apreciat că scopul pedepsei nu va putea fi atins decât prin executarea acesteia în regim de detenție.
Potrivit art.71 pen. pe durata executării pedepsei, inculpatului i s-au interzis ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a ll-a și lit.b pen. Instanța a reținut că natura faptei săvârșite, persistența infracțională, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.64 lit. teza a ll-a și lit.b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora este interzis pe perioada executării pedepsei.
În conformitate cu art. 350 alin.1 pr.pen. având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate și că pedeapsa este executată în regim de detenție, a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar potrivit art.88 din pen. din pedeapsa aplicată acestuia s-a computat durata reținerii și arestării de la data de 17.10.2008 la zi.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost recuperat integral prin restituire, așa cum a rezultat din dovezile de predare-primire atașate la dosar).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul netemeiniciei, pedeapsa ce i-a fost aplicata fiind mult prea mare in raport cu fapta și persoana sa. În acest context, apelantul inculpat a solicitat reducerea acesteia și reaprecierea modalității de executare.
Examinând apelul formulat, tribunalul a constatat că soluția instanței de fond este legala si temeinica, printr-o judicioasa administrare, dar si apreciere a probatoriului administrat în cauza, concluzionând în mod corect asupra vinovăției inculpatului în comiterea faptei de furt din ziua de 17.10.2008.
În raport de faptul că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, fiind cunoscut cu antecedente penale, pentru comiterea unor fapte similare, tribunalul a constatat ca instanța fondului a făcut o individualizare corecta, pedeapsa aplicata inculpatului fiind de natura a realiza scopul educativ si sancționator al pedepsei.
De asemenea, a constatat ca si modalitatea de executare a pedepsei în condițiile art.71-64 este oportuna, antecedența penală a inculpatului atrăgând o astfel de modalitate de executare.
Pe cale de consecința, prin decizia penală nr.156/A din data de 02.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală, în temeiul disp.art.379 al. pct.l lit.b C.P.P. a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
A fost menținută starea de arest a inculpatului, iar in temeiul disp.art.88 pen. a fost computată prevenția de la 17.10.2008 la zi.
În temeiul dispozițiilor art.192 alin.2 proc.pen. inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestor hotărâri a formulat recurs inculpatul,solicitând, prin invocarea cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 3859pct. 14.proc.pen. reindividualizarea pedepsei, arătând că aceasta a fost greșit individualizată în raport de circumstanțele sale personale, respectiv poziția sa de recunoaștere a faptei dar și de împrejurarea că prejudiciul a fost acoperit, partea vătămată neformulând pretenții civile.
Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate ce se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14.proc.pen. dar și a celor care pot fi invocate din oficiu, conform art. 3859alin. 3.proc.pen. Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, se constată că la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere și s-a dat eficiență tuturor criteriilor prevăzute de art. 72. pen, inculpatului fiindu-i aplicată o pedeapsă egală cu minimul prevăzut de lege, de 3 ani închisoare. pedepsei sub acest minim ar fi posibilă numai în contextul reținerii de circumstanțe atenuante, însă împrejurările invocate de apărare în susținerea motivelor de recurs, respectiv poziția procesuală sinceră și faptul că prejudiciul a fost acoperit prin restituire, nu sunt de natură să reducă gravitatea faptei sau să caracterizeze favorabil persoana inculpatului, acestea fiind valorificate prin aplicarea unei pedepse orientate către minimul prevăzut de lege. De altfel, Curtea reține că inculpatul nu a avut nicidecum o poziție procesuală sinceră ci dimpotrivă, oscilantă, iar recuperarea prejudiciului nu se datorează decât faptului că activitatea infracțională a observată de către organele de poliție, inculpatul fiind reținut imediat după săvârșirea faptei, telefonul fiind restituit părții vătămate. De asemenea, nici anterior săvârșirii infracțiunii inculpatul nu a fost cunoscut cu o bună conduită, condamnarea anterioară, rezultată a unui concurs de infracțiuni, neputând fi ignorată, chiar în condițiile în care nu produce nici un fel de consecințe juridice, dată fiind împlinirea termenului de reabilitare. chiar că inculpatul a mai suferit o condamnare pentru un concurs de infracțiuni contra patrimoniului.
Ca atare, Curtea constată că nu există argumente de fapt sau de drept care să conducă la reținerea de circumstanțe atenuante, pedeapsa stabilită de instanța de fond și menținută în apel fiind corect individualizată atât în ceea ce privește cuantumul său cât și modalitatea de executare, aceasta fiind totodată aptă că să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen.
În raport de cele reținute mai sus, și având în vedere că nu reține incidența vreunui caz de casare care ar putea fi luat în considerare din oficiu conform art. 3859alin. 3 proc.pen. Curtea va respinge recursul ca nefondat, soluție în raport de care, conform art. 192 alin. 2 proc.pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.156/2.03.2009pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală și a sentinței penale nr.12/ 07.01.2009 a Judecătoriei Sectorului 1
Deduce prevenția de la 17.10.2008 la zi.
Obligă recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariul apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.LR.2ex/05.05.2009
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Simona Encean, Silvia Cerbu
