Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 64/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (2336/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 64/
Ședința publică de la data de 12 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Daniel Grădinaru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 498/A din 20 august 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat aflat în stare de arest și asistat de avocat, împuternicire avocațială emisă de Baroul București - Cabinet individual depusă la fila 16 dosar, lipsă fiind intimata parte vătămată, intimata parte civilă pentru care se prezintă avocat desemnat din oficiu cu delegație depusă la fila 40 dosar, lipsă fiind și martora.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul intimatelor părți civile și părți vătămate, depune la dosar înscrisuri, respectiv raport de evaluare psihologică a minorei, precum și adeverințe medicale de imposibilitate prezentare la termen martorei care a consiliat-o pe minora.
Curtea, consideră că dispoziția dată a fost adusă la îndeplinire prin înscrisul depus astăzi de către doamna psiholog, probă admisibilă în calea recursului, ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursurilor.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în temeiul art. 38515pct. 2 lit. a rap. la cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, casarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Critica pe care o aduce deciziei penale pronunțată în apel se referă la individualizarea pedepselor și respectiv, la greșita apreciere, în opinia sa, a împrejurării că se impune a fi înlăturate sporurile aplicate în temeiul art. 39 alin. 4 Cod penal. Astfel, pedepsele stabilite de instanța de fond sunt corespunzătoare cerințelor prevăzute de art. 72 Cod penal, iar în temeiul art. 39 alin.4 Cod penal consideră că în raport de faptele comise maximul pedepselor prevăzute de lege sunt neîndestulătoare și se impune a fi aplicat și menținut sporul stabilit de instanța de fond, având în vedere că împrejurările considerate de instanța de apel a fi favorabile nu au relevanță în raport de natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Totodată, apreciază că din actele dosarului se impune concluzia că în cazul inculpatului trebuie aplicate pedepse într-un cuantum maxim prevăzut de lege, trebuie să i se dea eficiență stării de recidivă postexecutorie întrucât este vorba de un inculpat cu un potențial criminogen extrem de ridicat și pentru asigurarea scopului preventiv al pedepselor și ca acestea să reflecte faptele comise, trebuie menținute în cuantumul stabilit de instanța de fond.
Concluzionând, în opinia sa, din modalitatea în care a acționat și atitudinea manifestată pe parcursul procesului penal, ulterior, după comiterea faptelor, inculpatul a demonstrat că nu a înțeles urmările deosebit de grave pe care faptele sale le-au avut asupra sănătății fizice și psihice a celor două părți vătămate pe care le-a agresat, nu a regretat comiterea faptelor, familia organizată îl susținea în această atitudine, așa încât, consideră că în mod greșit sub acest aspect instanța de fond nu a interzis inculpatului drepturile părintești și drepturile de a fi curator. Pe acest aspect, având în vedere că a fost agresată și o parte vătămată minoră, care i-a adus la cunoștință inculpatului acest aspect, apreciază că inculpatul nu este o persoană care se poate educa într-un termen mai scurt având în vedere sprijinul familiei sale, din contră, s-a demonstrat din felul cum a acționat că familia nu a avut nici o influență pozitivă asupra sa.
Așa fiind, consideră că hotărârea instanței de fond și pedepsele aplicate de aceasta reflectă faptele comise și sunt apte să-și atingă scopul prevăzut de lege.
Apărătorul recurentului inculpat, arată că inculpatul a declarat recurs împotriva pronunțării unei hotărârii în urma căreia are de executat o pedeapsă finală de 20 de ani închisoare, reținându-se faptele pe care le-a prezentat, în detaliu, reprezentantul Parchetului și asupra cărora nu dorește să insiste. Cu privire la atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal, la reacțiile despre care s-a făcut vorbire, apreciază că ar fi fost util dacă s-ar fi făcut o examinare psihiatrică și acestuia nu numai a uneia dintre părțile vătămate. Concluzionând, solicită respingerea recursului parchetului, ca fiind nefondat, apreciind că o pedeapsă de 20 ani închisoare pe care inculpatul ar urma să o execute nu este deloc insuficientă ci, exagerat de mare, iar TRIBUNALUL BUCUREȘTIa apreciat în mod corect probele dosarului atunci când a pronunțat soluția.
În ceea ce privește recursul declarat de către inculpat, solicită admiterea, urmând a se aprecia asupra redozării pedepsei de 20 de ani aplicată pentru furtul unui aparat telefonic și prin reapreciearea probatoriilor, coborârea cuantumului pedepsei, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa stabilită de TRIBUNALUL BUCUREȘTI pentru infracțiunea gravă și principală, aceea de viol. Cu privire la faptul că inculpatul are o viață de familie organizată, este căsătorit, are copii, avea un loc de muncă, apreciază că nu sunt aspecte de ignorat, pentru că scopul pedepsei nu este acela al eliminării din societate, scopul urmărit de legiuitor fiind reeducarea și recuperarea socială a individului care a încălcat legea. Precizează că nu critică pedepsele aplicate pentru infracțiunile de viol și lipsire de libertate ci doar pentru infracțiunea de tâlhărie.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, ca fiind nefondat. Consideră că pedepsele aplicate pentru toate faptele săvârșite sunt corect individualizate de către instanța de fond, solicitând a fi menținute pedepsele aplicate pentru cele două infracțiuni de tâlhărie și, chiar dacă, nu se va reține drept fondată critica formulată de către Parchet, consideră că este necesară stabilirea pedepselor în cuantumul maxim prevăzut de lege chiar și în cazul infracțiunilor de tâlhărie, având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptelor, în timpul nopții, prin lovirea și agresarea părților vătămate și scopul săvârșirii acestor fapte, respectiv deposedarea efectivă de bunuri mobile a părțile vătămate și lăsarea acestora fără ajutor, fără a le oferi posibilitatea anunțării organelor de poliție sau a membrilor familiei pentru a fi preluate din câmpul unde au fost abandonate de inculpat. De asemenea, în raport de circumstanțele reale și personale, starea de recidivă postexecutorie, consideră că în concret, cuantumul prejudiciului nu are o relevanță în aplicarea pedepselor.
Apărătorul intimatelor părți vătămate, solicită respingerea recursului formulat de către inculpat, considerând că pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie este corect stabilită, dat fiind urmările deosebit de grave.
Cu privire la recursul formulat de către Parchet, solicită admiterea, casarea deciziei penale pronunțată de instanța de apel și menținerea ca fiind temeinică și legală hotărârea pronunțată de instanța de fond. Față de cele susținute de reprezentantul Parchetului achiesează și dorește să sublinieze gradul de pericol social ridicat concret al faptelor săvârșite de către inculpat, în sensul că sunt șase infracțiuni săvârșite de către acesta cu intenție, în stare de recidivă postexecutorie, apreciind că se impune menținerea cuantumului pedepsei pentru infracțiunea de tâlhărie, întrucât este evident că inculpatul nu a înțeles nimic din pedeapsa executată anterior. Mai mult, cele două circumstanțe atenuante referitoare la persoana inculpatului reținută de către instanța de apel nu sunt justificate, acesta a manifestat dispreț față de ocazia pe care a avut-o de desfășura o viață normală având un loc de muncă stabil și o familie organizată.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat achiesează la concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 482/18.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B - Secția penală în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal condamnarea inculpatului la pedeapsa de 12 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 17 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 19 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În baza art. 211 alin. 1,2 lit. b Cod penal art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 23 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie.
În baza art. 211 alin. 1,2 lit. b Cod penal art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 25 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie.
În baza art. art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite cele șase pedepse stabilite în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 de ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal.
În baza art. 116 Cod penal s-a interzis inculpatului dreptul de a se afla în mun. B pe o perioadă de 5 ani.
Conform art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 06.01.2009 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118 Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat a bunului folosit la săvârșirea infracțiunilor.
În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplic. art. 998-999.civ. a obligat inculpatul la despăgubiri materiale către partea civilă în cuantum de 700 lei.
A luat act că partea civilă nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.500 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
1. În data de 29.12.2008, în jurul orelor 1630, inculpatul în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe autostrada B- Pitești, fiind însoțit de prietenul său, la a observat-o pe partea vătămată care făcea autostopul, a oprit și a luat-o în autoturism pentru aod uce la locul indicat de acesta. La un moment dat, inculpatul a ieșit de pe autostradă, în dreptul localității, iar la amenințările părții vătămate că se va arunca din mașină dacă nu se întoarce pe autostradă, a revenit la traseul inițial.
Pe fondul unei conversații nereușite, la km20, inculpatul a oprit autoturismul pentru necesități fiziologice iar când a revenit la mașină a încercat să urce pe bancheta din spate unde se afla parte civilă, cu scopul specificat de a întreține relații sexuale cu acesta. Prin acțiuni de împotrivire, partea civilă l-a împins pe inculpat din autoturism, acesta a căzut, lovindu-se, fapt ce a generat starea de nervozitate a inculpatului care început să o lovească pe partea civilă cu pumnul. În aceste împrejurări, inculpatul a dat-o jos din mașină pe partea civilă după care a târât-o într-un șanț din apropierea șoselei unde a forțat-o să întrețină relații sexuale orale.
Fiind îngrijorat de atitudinea inculpatului față de partea civilă, martorul care se afla în autoturism a deschis portiera și, fără a coborî din mașină, a văzut cum inculpatul o forța pe partea civilă să întrețină relații sexuale orale și, deși, a strigat la el să o lase în acesta nu a răspuns. După o perioadă de timp, inculpatul a revenit la mașină să-și ia o țigară iar, partea civilă profitând de această ocazie a încercat să fugă, însă fiind ajunsă din urmă de inculpat pe autostradă, acesta a lovit-o, din nou, până a căzut la pământ.
La insistențele martorului, inculpatul a lăsat-o pe partea vătămată în locul unde căzuse și au pornit cu mașina spre
În dovedirea infracțiunii de tâlhărie instanța a reținut faptul că, martorul a observat, după ce a ajuns în B că acesta are un telefon mobil marca Nokia, de culoare bleu cu alb despre care a afirmat că l-a furat de la fată, astfel că, susținerile inculpatului din faza de urmărire penală că nu ar fi sustras telefonul mobil, fiind uitat de partea civilă pe bancheta din spate când au coborât să întrețină raporturi sexuale, consimțite de acesta, sunt înlăturate de depozițiile martorului, urmele de violență lăsate de inculpat pe gâtul părții civile și declarațiile acesteia.
Această situație de fapt a fost reținută de instanță din coroborarea probatoriului administrat în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, respectiv din coroborarea declarațiilor părții vătămate cu declarațiile constante ale martorului, cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto aferente acestuia, cu mențiunile proceselor-verbale de recunoaștere a inculpatului de pe planșe foto de către partea vătămată și planșele foto aferente acestora, declarațiile martorului asistent, cu mențiunile procesului-verbal de recunoaștere a telefonului mobil și, în parte, cu declarațiile inculpatului date în cadrul cercetării judecătorești și la urmărirea penală, după dispunerea măsurii arestării preventive.
În drept, instanța a apreciat că faptele inculpatului, aflat în recidivă postexecutorie, constând în aceea că, în data de 29.12.2008, în jurul orelor 1630, lipsit de libertate partea vătămată, prin supunere la suferințe, i-a sustras prin violență și amenințare telefonul mobil și a constrâns-o prin violență să întrețină relații sexuale orale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate, faptă prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, de tâlhărie, faptă prev. de art. 211alin. 1,2 lit. b Cod penal și de viol, faptă prev. de art. 197 alin. 1, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal și toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
La individualizarea pedepselor la care a fost condamnat inculpatul, instanța de fond a avut în vedere, pentru fiecare faptă în parte, dispozițiile art. 52 Cod penal precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al fiecărei fapte (infracțiuni contra persoanei și patrimoniului) concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, atât patrimoniul persoanei cât și integritatea fizică și psihică a părții civile, precum și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, persoana inculpatului (care are antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu), aspect care demonstrează perseverența infracțională a acestuia, lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de lege precum și ineficiența sancțiunilor aplicate în trecut, atitudinea oscilantă a inculpatului cu privire la recunoașterea faptelor și la descrierea modului de săvârșire a acestora, și, în consecință, la aplicarea pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 39 alin. 4 Cod penal.
2. Referitor la data de 30.12.2009, instanța a reținut că în jurul orelor 19.00, partea vătămată în timp ce se afla la stația de metrou a purtat o convorbire telefonică cu un prieten, stabilând să se întâlnească la două stații distanță de locul unde se afla.
Deoarece nici un mijloc de transport în comun nu a sosit în perioada de timp apropiată acestui moment, partea vătămată a hotărât să parcurgă distanța pe jos până la locul de întâlnire. La un moment dat, a văzut o pe direcție sa de mers, însă nefiind o zonă luminată a apreciat că mașina este parcată. Când s-a apropiat mai mult a văzut că autoturismul avea portbagajul deschis dar a crezut că proprietarul lucrează la mașină. Ajungând în dreptul mașinii, a fost lovită violent de inculpat cu pumnul, în zona a feței, după care inculpatul a încercat să o bage în portbagaj însă partea vătămată a opus rezistență timp de aproximativ 10 minute, după care a fost amenințată de inculpat cu mutilarea dacă nu va ceda. În timpul cât s-a opus acțiunii violente a inculpatului, partea vătămată i-a spus că are 16 ani, însă acesta a refuzat să o asculte, după care a băgat-o în portbagaj, a pornit mașina și a dat drumul la muzică la volum maxim, deplasându-se cu viteză pe autostradă.
În timp ce se afla în portbagaj, partea vătămată a încercat să-l contacteze pe prietenul său și părinții, iar la indicațiile mamei sale a sunat la Poliție. După ce a oprit autoturismul, inculpatul a scos partea vătămată din portbagaj trăgând-o de păr, a luat telefoanele mobile ale acesteia cerându-i să le închidă și să scoată cartelele și acumulatorii pentru a nu fi găsiți. Apoi a urcat partea vătămată pe bancheta din spate și fără a da curs rugăminților acesteia de aol ăsa să plece, a amenințat-o cu o din lemn care la unul din capete imita osul că dacă nu face ce îi spune o va penetra cu acel obiect și nu o va auzi nimeni pentru că se află undeva în câmp.
Deși partea vătămată i-a spus că este virgină, inculpatul a obligat-o prin amenințare să se dezbrace după care a întreținut cu acesta un raport sexual oral și normal. La un moment dat, inculpatul a încercat să-i sune soția și un prieten iar pentru că aceștia nu au răspuns, s-a răzbunat pe partea vătămată, lovind- Inculpatul, cu gesturi violente, a prins-o de obraji pe partea vătămată și a amenințat-o că o va vinde pentru suma de 1000 euro. Ulterior, s-a oferit să o plătească pe partea vătămată și să o ducă de unde a luat-o, însă aceasta a refuzat. Atunci când a părăsit autoturismul inculpatului, partea vătămată i-a solicitat să-i restituie telefoanele mobile însă acesta a refuzat, iar în final, la insistențele părții vătămate de a-și anunța familia a obținut de la inculpat o cartelă, de la unul din telefoane.
Inculpatul i-a cerut părții vătămate să nu privească înapoi pentru a nu putea identifica mașina. Ajungând la o benzinărie LUKOIL din apropierea locului unde a fost lăsată de inculpat, partea vătămată ajutată de un angajat, a luat legătura cu o prietenă a sa care a sunat la Poliție, iar la scurt timp a sosit mama acesteia și organele de poliție judiciară.
Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, procesele-verbale de recunoaștere din fotografii a inculpatului de către partea vătămată și martorii și, proces-verbal de recunoașterea unor bunuri de către partea vătămată, depozițiile martorului, proces-verbal privind consemnarea mesajelor scrise și a apelurilor telefonice de la partea vătămată către martorul,depoziția martorei, declarația martorei, raport de expertiză medico legală nr. A1/15093 din care rezultă că partea vătămată prezintă o deflorarea recentă ce poate data din 30.12.2008 iar leziunile traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, comprimare digitală și mușcare pot dat din 30.12.2008 și necesită pentru vindecare 2-3 zile, raport de expertiză medico-legală(examen ADN), proces verbal privind rezultatul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului efectuate în baza autorizației emise de instanță,declarațiile părții vătămate, precum și declarațiile inculpatului care, audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, nu a recunoscut săvârșirea faptelor în modalitatea descrisă în rechizitoriu, precizând faptul că, în data de 30.12.2008 a întreținut raporturi sexuale cu partea vătămată dar au fost consimțite de aceasta.
În opinia inculpatului, sintagma "fac orice numai nu mă omorî" reprezintă un consimțământ la actele sexuale pe care le-a întreținut cu partea vătămată(normale și orale) însă, instanța a apreciat că în condițiile în care inculpatul a avertizat-o pe partea vătămată că se află departe de drumul public, că este întuneric și nu trec mașini prin zonă, amenințând-o cu o confecționată manual, care la unul din capete avea forma unui os, cum că "dacă nu face ce spune o va penetra cu acea ", nu poate decât să contureze profilul infracțional al inculpatului.
De asemenea, pentru a zădărnici orice posibilitate a victimei de a contacta persoane din exterior, inculpatul i-a cerut părții vătămate să închidă telefoanele, să scoată cartelele și bateriile, pentru a nu fi "depistați", în final luându-i telefoanele, iar după ce a fost prins de organele de cercetare a afirmat că i-au fost date de partea vătămată.
În drept, instanța a apreciat că faptele inculpatului, aflat în recidivă postexecutorie, constând în aceea că, în data de 30.12.2008, în jurul orelor 1900, lipsit de libertate partea vătămată, prin răpire și supunere la suferințe, i-a sustras prin violență și amenințare telefoanele mobile și a constrâns-o prin violență ă întrețină relații sexuale normale și orale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate, faptă prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, de tâlhărie, faptă prev. de art. 211alin. 1,2 lit. b Cod penal și de viol, faptă prev. de art. 197 alin. 1, fiecare cu aplicarea art. 37 lit. b Cod pebnal și toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
La individualizarea pedepselor la care a fost condamnat inculpatul, instanța de fond a avut în vedere, pentru fiecare faptă în parte, dispozițiile art. 52 Cod penal precum și criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social al fiecărei fapte (infracțiuni contra persoanei și patrimoniului) concretizat în valorile sociale care au fost vătămate, atât patrimoniul persoanei integritatea fizică și psihică a părții civile, precum și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, persoana inculpatului (care are antecedente penale, fiind recidivist postexecutoriu), aspect care demonstrează perseverența infracțională a acestuia, lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de lege precum și ineficiența sancțiunilor aplicate în trecut,profilul inculpatului care pe parcursul cercetărilor a subliniat într-un mod dezinvolt desfășurarea evenimentelor, convingerea acestuia că nu a făcut nimic grav victimelor, atitudinea nesinceră a inculpatului cu privire la recunoașterea faptelor și la descrierea modului de săvârșire a acestora, și, în consecință, la aplicarea pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 39 alin. 4 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, apreciind că instanța de fond a aplicat un spor de pedeapsă exagerat având în vedere circumstanțele personale.
Prin decizia penală nr.4981/A/20.08.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, conform dispozițiilor art.379 pct.2, lit.a Cod procedură penală.
A fost desființată în parte sentința apelată și în fond rejudecând:
În baza art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 197 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În temeiul art. 71 alin. 1 cod penal i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 189 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
În temeiul art. 71 alin. 1 cod penal i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 211 alin. 1,2 lit. b Cod penal art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 20 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 211 alin. 1,2 lit. b Cod penal art. 37 alin. 1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 20 de ani pentru infracțiunea de tâlhărie
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În temeiul dispozițiilor art. art. 33 lit. a Cod penal rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare.
În temeiul art. 71 alin. 1 cod penal i s-a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
În baza art. 383 alin. 2 din Codul d e procedură penală rap. la art. 350 din Codul d e procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 din codul penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare durat prevenției de la 06.01.2009 la zi.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Procedând la reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de apel a apreciat că pentru realizarea scopului preventiv educativ și sancționator se impune redozarea pedepselor, având în vedere că, deși inculpatul este recidivist postexecutoriu, la data săvârșirii faptelor avea un loc de muncă stabil și o familie organizată, astfel că scopul educativ preventiv al pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite fără adăugarea sporului prevăzut de art. 37 alin.1 lit. b rap. la art. 39 alin. 4 din Codul penal.
Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa criticat decizia pentru netemeinicie, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, privind greșita individualizare a pedepselor de către instanța de apel care nu a dat eficiență dispozițiilor art. 52, prevederilor art. 72 din Codul penal și principiului proporționalității prev. de art. 53 alin. 2 din Constituția României.
În dezvoltarea motivului de recurs, se arată că pedepsele stabilite de instanța de fond sunt corespunzătoare cerințelor prevăzute de art. 72 Cod penal, iar în temeiul art. 39 alin.4 Cod penal consideră că în raport de faptele comise maximul pedepselor prevăzute de lege sunt neîndestulătoare și se impune a fi aplicat și menținut sporul stabilit de instanța de fond, având în vedere că împrejurările considerate de instanța de apel a fi favorabile nu au relevanță în raport de natura și modalitatea concretă de comitere a faptelor.
Totodată, apreciază că din actele dosarului se impune concluzia că în cazul inculpatului trebuie aplicate pedepse într-un cuantum maxim prevăzut de lege, trebuie să i se dea eficiență stării de recidivă postexecutorie întrucât este vorba de un inculpat cu un potențial criminogen extrem de ridicat și pentru asigurarea scopului preventiv al pedepselor și ca acestea să reflecte faptele comise, trebuie menținute în cuantumul stabilit de instanța de fond.
În temeiul art. 379 pct.2 lit. a Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, acesta a fost motivat oral în ședința publică din data de 12.01.2010, fiind invocat cazul de casare prev. de art. 3859pct. 14 din Codul d e procedură penală. În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a solicitat de apărătorul inculpatului redozarea pedepsei de 20 de ani aplicată pentru furtul unui aparat telefonic și prin reapreciearea probatoriilor, reducerea cuantumului pedepsei, astfel încât inculpatul să execute pedeapsa stabilită de TRIBUNALUL BUCUREȘTI pentru infracțiunea gravă și principală, aceea de viol. Totodată, apărătorul inculpatei a învederat instanței că față de atitudinea inculpatului față de cele două victime s-ar fi impus o examinare psihiatrică a acestuia nu numai a victimei minore.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpat- în cadrul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod procedură penală - cât și din oficiu - potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală - constată că acesta nu este întemeiat și va fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 72 Cod penal, la stabilirea și individualizarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, Curtea constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor penale săvârșite de acesta.
Și sub aspectul proporționalizării pedepsei aplicată inculpatului, Curtea apreciază că instanța de apel a făcut o corectă individualizare, ținând seama de toate criteriile generale prevăzute de art.72 alin.1 Cod penal. Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor și circumstanțele personale ale inculpatului, a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată, egală cu maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite, prin reducerea cuantumului pedepselor aplicate de instanța de fond și înlăturarea sporului aplicat fiind realizat scopul preventiv educativ și sancționator astfel cum este prevăzut de dispozițiile art. 52 din Codul penal.
Săvârșirea de noi infracțiuni după condamnarea definitivă și după executarea pedepsei pentru o faptă comisă anterior,creează, într-adevăr o serioasă prezumție relativă și nu una absolută. Împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, mobilul care a stat la baza lor, situația personală a inculpatului pot duce la concluzia că, pentru stabilirea scopului pedepsei, nu este neapărat necesar un tratament mult mai pentru inculpat.
Tocmai de aceea legiuitorul a lăsat instanței de judecată deplina posibilitate de individualizare a pedepsei în caz de recidivă, în funcție de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta comisă.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este de menționat că, acesta nu a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, nerecunoscând comiterea faptelor, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnat și în prezenta cauză fiind săvârșită în stare de recidivă mare postexecutorie, față de sentința penală nr. 1521/29.10.2001 a Judecătoriei Sectorului 6 B, definitivă prin decizia penală nr. 5358/20.10.2004 a ÎCCJ, prin care i s-a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea(3 ani și 6 luni) pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, aspect ce denotă perseverența sa infracțională, lipsa de respect față de valorile sociale ocrotite de lege dar și specializarea în comiterea unor infracțiuni.
Este de necontestat că faptele inculpatului de a lipsi de libertate, de a întreține prin constrângere fizică și psihică raporturi sexuale normale și orale cu cele două părți vătămate și de a le deposeda prin amenințare de telefoanele mobile pentru a le împiedica să ia legătura cu membrii familiei prezintă un grad de pericol social ridicat după cum și atitudinea acestuia față de cele două victime pe parcursul procesului reliefează periculozitatea inculpatului. Prin raportarea la aceste împrejurări, Curtea apreciază că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel, prin micșorarea cuantumului acesteia și înlăturarea sporului prevăzut de art. 37 lit.b din Codul penal, reflectă atât gravitatea faptelor cât și datele care circumstanțiază persoana inculpatului, fiind aptă să asigure atingerea scopului educativ prev. de art. 52 din codul penal. Prin urmare, Curtea apreciază că nu se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin aplicarea sporului prevăzut de art. 37 lit. b din Codul penal, înlăturat de instanța de apel, așa cum solicită parchetul.
Față de aceste considerente, instanța nu poate primi cererea inculpatului de reducere a cuantumului pedepselor aplicate de instanța de apel.
Stabilirea de către instanța de fond și de apel a unei pedepse egale cu maximul special pentru infracțiunea de tâlhărie, în condițiile în care impactul negativ al celorlalte fapte comise de inculpat (viol și lipsire de libertate) are o pondere mai mare asupra valorilor sociale ocrotite de lege, este justificată de perseverența și specializarea inculpatului în comiterea acestui gen de infracțiuni contra patrimoniului, acesta fiind condamnat la o pedeapsă cu închisoarea tot pentru infracțiunea de tâlhărie, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar(fila 184d.)
Având în vedere dispozițiile art. 38510alin. 2 și 21instanța de recurs nu poate să examineze criticile invocate de apărătorul inculpatului privind neefectuarea unei testări psihice a inculpatului, caz de casare ce s-ar încadra în dispozițiile art. 3859pct. 8 Cod procedură penală, întrucât nu a fost invocat în termenul prevăzut de lege și nu face parte din acele cazuri ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, nici cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1, punctul 14 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. art.3859alin.3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpat, apreciind decizia atacată ca fiind legală și temeinică.
În temeiul art.38517alin.4 raportat la art.383 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va deduce prevenția inculpatului de la 06.01.2009 la zi.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul împotriva deciziei penale nr.498/A din data de 20 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
Deduce prevenția recurentului inculpat de la 06.01.2009 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red/Tehnored
.01.2010/2 Ex.
Apel: Trib. -a
Fond:, Jud.
Președinte:Leontina CișmașiuJudecători:Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir, Daniel Grădinaru
