Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 739/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 1183/2009)
OMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.739/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.206/A din data de 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Rahova și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, în baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și, pe fond, rejudecându-se cauza, să se dispună reducerea pedepsei aplicate acestuia în primă instanță, pe temeiul cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 din Codul d e procedură penală, având în vedere că inculpatul recunoaște și regretă sincer fapta săvârșită, manifestând această atitudine sinceră și cooperantă pe tot parcursul procesului penal, are o vârstă tânără, respectiv 30 de ani, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, prejudiciul fiind recuperat în totalitate, iar fapta a fost comisă fără ca inculpatul să fi exercitat asupra acesteia acte de violență, astfel cum rezultă din chiar declarația părții vătămate.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază hotărârile pronunțate în fond și în apel ca fiind legale și temeinice, arătând că, în cauză, s-a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere gravitatea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina sa, împrejurarea că nu se află la primul conflict cu legea penală, suferind anterior alte două condamnări definitive tot pentru infracțiuni de tâlhărie, ceea ce denotă perseverența lui infracțională, dar și traumele psihice cauzate părții vătămate, din declarațiile acesteia, date în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, precum și din declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală rezultând că a fost amenințată de către inculpat că va fi lovită atunci când i-a solicitat restituirea bunului sustras.
În consecință, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, cu deducerea la zi a perioadei de prevenție și obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat, personal, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
PrinSentința penală nr.53/F din data de 04 februarie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 3 Bah otărât astfel:
A respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 211 alin.1, 2 lit.c din Codul penal în infracțiunea prev. de art.208-209 din Codul penal, neîntemeiată.
În temeiul art.211 alin.1, 2 lit.c cu aplic. art.37 lit.a din Codul penal, a condamnat pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 01 iulie 1978 în B, CNP -) la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art.61 din Codul penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru condamnarea de 4 ani închisoare, dispusă prin Sentința penală nr.412/2006 a Tribunalului București - Secția I-a Penală și a contopit restul rămas neexecutat din aceasta, de 458 zile de închisoare, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64.a și b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.88 alin.1 din Codul penal, a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14 octombrie 2008 și până la zi.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În temeiul art.346 alin.1 din Codul d e procedură penală, a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 560 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, următoarea situație de fapt:
La data de 14 octombrie 2008, folosindu-se de amenințări, inculpatul a sustras un lănțișor cu cruciuliță de la gâtul părții vătămate, fiind ulterior depistat de către organele de poliție în timp ce încerca să părăsească locul faptei cu un taxi. Fapta a fost săvârșită pe trotuarul de pe B-dul - -, în apropiere de -.
- furat, în valoare de aproximativ 900 lei, a fost găsit asupra inculpatului, ascuns într-un pachet de țigarete și a fost restituit părții vătămate pe bază de dovadă, astfel că aceasta nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul a recunoscut parțial săvârșirea faptei, susținând în fața instanței că nu a amenințat-o pe partea vătămată, ci numai a deposedat-o de lănțișor. Această declarație este însă în contradicție cu două dintre declarațiile anterioare ale inculpatului, date la poliție și parchet, în care a recunoscut că a amenințat-o pe partea vătămată că o va dacă insistă să-i restituie lănțișorul (filele 42, 45 ).
Partea vătămată, în declarația de la urmărire penală, a arătat că a fost amenințată de inculpat. În fața instanței, a declarat că nu a fost amenințată explicit cu bătaia, ci că inculpatul, care a prins-o cu degetele de ceafă, i-a zis "că îi va face ceva", menționând în continuare că s-a speriat și că atitudinea inculpatului era aceea că o va.
Oricum, declarația părții vătămate din cursul judecății apare ca fiind subiectivă, aceasta temându-se în continuare de inculpat. Acest lucru a rezultat din faptul că partea vătămată a dat în fața instanței o declarație ușor schimbată față de cea din faza de urmărire penală. Astfel, inițial a precizat că inculpatul a căutat-o în buzunare pentru a găsi bani, a început să o strângă de gât și a amenințat că o va, pentru ca, în cursul judecății, să afirme că i-a arătat inculpatului ce are în buzunare, crezând că acesta vrea să se împrumute.
Incidentul a fost observat de lucrători operativi ai poliției, care l-au imobilizat ulterior pe inculpat. În procesul verbal de prindere în flagrant (fila 9 ), cei patru polițiști au arătat că l-au observat pe inculpat când și-a băgat mâinile în buzunarele de la geaca și pantalonii părții vătămate, după care i-a luat acesteia lănțișorul de la gât și a încercat să se facă nevăzut.
Fapta a fost comisă în circumstanțe asemănătoare cu faptele pentru care inculpatul a fost anterior condamnat prin Sentința penală nr.412/2006 a Tribunalului București - Secția I-a Penală la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În raport cu situația de fapt reținută, constatând inculpatul s-a folosit de amenințări pentru păstrarea bunului furat de la partea vătămată, Judecătoria a apreciat neîntemeiată cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de furt calificat.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art.211 alin.1, 2.c din Codul penal, pentru care a dispus condamnarea acestuia.
Deoarece infracțiunea a fost comisă după ce inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare de 4 ani închisoare, Judecătoria a reținut în sarcina acestuia starea de recidivă postcondamnatorie prev.de art.37.a din Codul penal.
La individualizarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere criteriile prev. de art.72 din Codul penal, limitele speciale stabilite prin norma de incriminare, împrejurările concrete ale faptei, aspectul că inculpatul nu a recunoscut decât parțial săvârșirea acesteia, dar și circumstanțele lui personale, îndeosebi perseverența infracțională.
Făcând aplicarea art.61 din Codul penal, Judecătoria a revocat liberarea condiționată de care inculpatul a beneficiat cu privire la condamnarea anterioară și a contopit restul rămas neexecutat din aceasta cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, stabilind spre executare pedeapsa cea mai grea.
Față de natura infracțiunii, modul de săvârșire a acesteia și persoana inculpatului, care a mai comis anterior o tâlhărie, Judecătoria a interzis acestuia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art.64.a și b din Codul penal.
Împotriva acestei sentințe,a declarat apel în termenul legal(la data de 05 februarie 2009)inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrării juridice a faptei în infracțiunea de tâlhărie, susținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii respective, ci acelea ale infracțiunii de furt calificat și solicitând aplicarea unei pedepse corespunzătoare în raport cu încadrarea juridică corectă.
PrinDecizia penală nr.206/A din data de 01 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a decis astfel:
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În baza art.383 rap. la art.350 alin.1 din Codul d e procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.381 din Codul d e procedură penală, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14 octombrie 2008 și până la zi.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat în mod corect materialul probator administrat în cauză, din care a rezultat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii deduse judecății, iar, la individualizarea pedepsei, a avut în vedere criteriile prev. de art.72 din Codul penal, pedeapsa aplicată fiind de natură a asigura atingerea scopului preventiv prev. de art.52 din Codul penal.
Tribunalul a apreciat drept nefondată critica adusă de inculpat sentinței apelate, în condițiile în care, în cauză, s-a probat cu certitudine că acesta a întrebuințat amenințări, atât pentru deposedarea părții vătămate de lănțișor, cât și pentru păstrarea bunului respectiv, situație în care fapta comisă de el întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.
Sub acest aspect, Tribunalul a reținut ca fiind relevante declarațiile constante ale părții vătămate, care a arătat că a fost amenințată cu bătaia de către inculpat în împrejurările săvârșirii faptei, dar și declarațiile date de acesta în cursul urmăririi penale, în care el însuși a recunoscut că, atunci când partea vătămată i-a solicitat restituirea bunului, a amenințat-o cu bătaia.
Împotriva deciziei din apel,a declarat recurs în termenul legal(la data de 09 aprilie 2009)inculpatul, fără a-l motiva în scris.
Recursul inculpatului a fost înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 18 mai 2009.
În dezbaterile orale asupra recursului, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a invocat exclusiv cazul de casare prevăzut deart.3859alin.1 pct.14din Codul d e procedură penală, în raport cu care a solicitat reducerea pedepsei aplicate în primă instanță, pe motiv că a comis fapta fără a exercita acte de violență asupra părții vătămate, prejudiciul cauzat acesteia a fost recuperat, recunoaște și regretă sincer fapta respectivă și are o vârstă tânără.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a tuturor cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Instanțele de fond și respectiv apel au apreciat în mod just asupra întinderii pedepsei aplicate inculpatului, dând eficiență la stabilirea duratei acesteia tuturor criteriilor de individualizare prevăzute în art.72 din Codul penal.
Pedeapsa respectivă - situată chiar la nivelul minimului special prevăzut de lege pentru infracțiunea de tâlhărie, în mod corect reținută în sarcina inculpatului - este proporțională cu gravitatea concretă a faptei săvârșite și reflectă în mod corespunzător atât împrejurările reale de comitere a acesteia, cât și perseverența infracțională a autorului său.
Astfel, deposedarea părții vătămate, în plină stradă (loc public, în accepțiunea art.152 lit.a din Codul penal), la o oră de vârf (1730), de lănțișorul din aur pe care îl purta la gât, prin amenințări cu acte de violență (pe care recurentul nu le-a mai contestat în prezenta cale de atac), proferate pentru a asigura atât însușirea bunului respectiv, cât și păstrarea lui, relevă un grad de periculozitate socială a inculpatului suficient de ridicat pentru a justifica aplicarea în ceea ce îl privește a unei pedepse privative de libertate într-un cuantum moderat (5 ani închisoare), chiar dacă acesta, reușind să sustragă și să-și aproprie acel bun, nu și-a mai dus la îndeplinire amenințările.
Totodată, antecedență penală a inculpatului (în care se regăsește o condamnare definitivă la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pronunțată în anul 2006 pentru săvârșirea altor două infracțiuni de tâlhărie), precum și reluarea de către acesta a activității infracționale de același gen la numai 3 luni după liberarea sa condiționată (în data de 15 iulie 2008) din executarea pedepsei respective dovedesc lipsa oricăror efecte educative ale sancțiunii penale precedente și justifică aplicarea, pentru noua infracțiune, a unei pedepse suficient de drastice, tocmai în scopul de a asigura îndreptarea lui socială.
În raport cu împrejurările anterior menționate, atitudinea procesuală a inculpatului (oricum, oscilantă și doar parțial sinceră) nu poate căpăta valoarea unei circumstanțe atenuante judiciare, în condițiile art.74 alin.1 lit.c din Codul penal. În plus, această conduită procesuală nu poate fi evaluată decât în concurs cu existența unei cauze legale de agravare a răspunderii sale penale (starea de recidivă postcondamnatorie), astfel că, și în ipoteza teoretică a reținerii ei drept circumstanță atenuantă judiciară, acest fapt nu ar conduce în mod obligatoriu la coborârea pedepsei sub minimul special, conform art.80 alin.2 din Codul penal.
Împrejurarea recuperării integrale a prejudiciului nu este nici ea de natură a atrage reținerea în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.b din Codul penal, întrucât recuperarea în natură a bunului sustras și restituirea lui către partea vătămată sunt străine de orice demers personal al acestuia, fiind exclusiv rezultatul intervenției prompte a organelor de poliție, care l-au surprins în flagrant.
În sfârșit, vârsta tânără a inculpatului (30 de ani) nu constituie un argument pertinent pentru reducerea pedepsei, cu atât mai mult cu cât, până la această vârstă, el a comis nu mai puțin de trei infracțiuni de tâlhărie, fiind dovedită astfel predispoziția sa spre săvârșirea de fapte grave împotriva patrimoniului persoanelor.
Față de toate aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive legale de casare a hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul.
În temeiul art.38517alin.4 rap. la art.383 alin.2 din Codul d e procedură penală și art.88 alin.1 din Codul penal, va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive a acestuia, începând cu data de 14 octombrie 2008 și până la zi.
În temeiul art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a acestuia, fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.206/A din data de 01 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală în Dosarul nr-.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 14 octombrie 2008 și până la zi.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2 / 05.06.2009
/ -
- 3.
Președinte:Vasile BăjanJudecători:Vasile Băjan, Niculae Stan, Carmen Veronica
