Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 935/

Ședința publică din 5 octombrie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 209/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpații recurenți, ambii personal, în stare de arest, asistați de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, lipsind partea vătămată intimată.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți solicită admiterea recursurilor declarate de aceștia, casarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinică și legală.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondate, a recursurilor formulate de inculpați, hotărârea Tribunalului Arad fiind legală și temeinică.

Inculpatul arată că este bolnav, că prejudiciul a fost recuperat și dorește întreruperea executării pedepsei sau reducerea acesteia.

Inculpatul solicită reducerea pedepsei sau menținerea pedepsei aplicate de Judecătoria Arad.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 994 din 7 mai 2009 pronunțată de Judecătoria Arad în dosarul nr-, în temeiul art. 211 alin. 2 lit. a și b, alin. 2 indice 1 lit. a, c Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. c raportat la art. 76 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a, b, Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului măsura reținerii, precum și durata arestului preventiv din data de 17.02.2009 până la zi.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 211 alin. 2 lit. a și b, alin. 21lit. a, c Cod penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. raportat la art. 76 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64. lit. a, b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În temeiul art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului măsura reținerii precum și durata arestului preventiv din data de 17.02.2009 până la zi.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 700 lei, ce reprezintă cheltuieli judiciare din care suma de 300 lei RON - plata onorariului avocațial din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul Arad.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1000 lei, ce reprezintă cheltuieli judiciare din care suma de 600 lei RON- plata onorariului avocațial din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul Arad.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

În data de 17 februarie 2008, în jurul orelor 21,00, inculpații și s-au deplasat la domiciliul părții vătămate, în vârstă de 78 de ani, din comuna, IAS, consăteană cu inculpații, cu intenția de a sustrage sume de bani din interior. Inculpații s-au echipat cu ciorapi de damă adaptați special, pe care și i-au pus pe față pentru a nu fi recunoscuți. Ajunși la fața locului, inculpatul a forțat ușa de la locuința părții vătămate, după ce anterior cei doi au bătut la ușă, fără însă a li se deschide de către partea vătămată. După ce ușa (care era încuiată cu cheia) a cedat, cei doi inculpați au pătruns în interiorul locuinței, au imobilizat-o pe partea vătămată și au trântit-o pe podea, astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate (fila 44 dosarul instanței și filele 19-20 dosar urmărire penală) care se coroborează cu declarațiile inculpaților (filele 33-34 dosarul instanței). Inculpatul i-a pus mâna la gură părții vătămate pentru aoî mpiedica să strige după ajutor și a apăsat-o cu putere în zona feței, în urma compresiunii suportate victima suferind multiple echimoze faciale.

Cei doi inculpați au amenințat cu moartea pe partea vătămată, pentru aof orța sa le spună locul în care își ține banii, până când victima a cedat și le-a indicat unde se aflau banii. Inculpații au sustras din locuință suma de 400 de dolari americani, 200 de euro și 2968 lei, după cum reiese din declarațiile părții vătămate, coroborate cu procesul verbal de predare către partea vătămată a sumelor de bani ridicate de la inculpați (filele 19-20 dosar urmărire penală) și cu declarațiile acestora din urmă.

În urma agresiunii suferite, partea vătămată și-a pierdut cunoștința și a suferit multiple leziuni, ce au necesitat spre vindecare 14 zile de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral acut închis, echimoze faciale, contuzie antebraț drept cu plăgi multiple, în acord cu actele medicale existente la dosarul cauzei (filele 38-41 dosar urmărire penală).

Ulterior, cei doi inculpați au părăsit locuința părții vătămate, pe aceasta din urmă abandonând-o în stare de inconștiență. Sumele de bani sustrase le-au împărțit în mod egal, fiecare inculpat reținând suma de 100 de euro, 200 de dolari și aproximativ 1500 lei.

Inculpații au fost prinși la scurt timp de către organele de poliție, banii însușiți pe nedrept fiind ridicați și restituiți de către acestea părții vătămate.

Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul cauzat fiind recuperat integral, astfel cum s-a arătat mai sus.

Împotriva sentinței susmenționate a declarat în termen apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. În motivare s-a arătat că prima instanță a procedat la o greșită individualizare a pedepsei aplicate inculpaților reținând fără susținere probatorie circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal și omițând împrejurările în care a fost comisă fapta. Un alt motiv invocat a fost cel de nelegalitate, constând în greșita aplicare a art. 71 alin. 5 Cod penal referitoare la suspendarea executării pedepsei accesorii.

Prin decizia penală nr. 209/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad împotriva sentinței penale nr.994/07.05.2009 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Arad, care a fost desființată cu privire la latura penală a cauzei, și în consecință:

În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a infracțiunii din art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal, au fost condamnați inculpații și la câte 8 ani închisoare, pentru fiecare inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art.192 alin. 2 Cod penal aceiași inculpați au mai fost condamnați la câte 4 ani închisoare, pentru fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată.

În baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate fiecărui inculpat, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, inculpaților le-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 383 cu referire la art. 350 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a celor doi inculpați, iar în baza art. 381 teza a II-a cu referire la art. 88 Cod penal, a fost computat și timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate cu apel, respectiv din data de 07.05.2009 la zi.

S-au menține restul dispozițiilor cuprinse în hotărârea atacată.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului, iar în baza art. 189 Cod procedură penală s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției către Baroul Arada sumei de 300 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arada reținut următoarele:

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv: împrejurarea că inculpații în data de 17.02.2008 pe timp de noapte, mascați au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate, unde prin amenințare și violență au sustras 400 USD, 200 Euro și 2968 lei, a rezultat din declarația inculpaților care au recunoscut actul de pătrundere în domiciliul părții vătămate, folosirea unei măști (constând în ciorapi de damă) și sustragerea sumelor de bani, declarațiile coroborându-se cu raportul de constatare tehnico-științifică din care a rezultat că urmele de încălțăminte și impresiunile digitale găsite la fața locului aparțin inculpatului; din declarația părții vătămate, înscrisuri medicale și planșele foto a rezultat violențele ce s-au exercitat asupra părții vătămate. Deși inculpații au negat săvârșirea violenței asupra părții vătămate invocând că leziunile au fost produse ca urmare a lovirii acesteia în timpul deschiderii ușii, tribunalul a constatat că această apărare nu poate fi reținută, în raport de expertiza medico-legală efectuată în cauză din care a rezultat că urmare a agresiunii suferite s-a creat un edemperilezionar de tip digitiform, precum și leziuni în zone diferite ale corpului specifice agresiunii intenționate exercitată de către inculpați în modul descris de partea vătămată.

S-a constatat că în mod corect prima instanță a coroborat probele administrate și a stabilit starea de fapt.

Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, cu privire la încadrarea juridică a faptei cu care a fost sesizată instanța, Tribunalul Arada constatat că nelegal prima instanță a calificat fapta de pătrundere într-o locuință urmată de săvârșirea unei tâlhării ca fiind doar o infracțiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a, b), alin. 21lit. a) și c) Cod penal, ignorând decizia în interesul Legii nr. XXXI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că în această situație infracțiunea de tâlhărie este săvârșită în concurs real cu infracțiunea de violare de domiciliu.

Pentru aceste motive, tribunalul în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată din art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal.

Tribunalul a dispus condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în forma agravată, de două persoane împreună și pe timp de noapte, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Analizând motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad,Tribunalul Arada constatat că prima critică vizează greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților.

Astfel, prima instanță a motivat criteriile generale de individualizare prin prisma art.72 Cod penal și a reținut că inculpații nu sunt cunoscuți cu antecedente penale și au recunoscut săvârșirea faptei. Având în vedere aceste aspecte, s-a considerat că în cauză sunt incidente disp. art. 74 lit. c) Cod penal raportat la art. 76 lit. b) Cod penal.

Analizând reținerea circumstanțelor atenuante, tribunalul a constatat că netemeinic prima instanță a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților. Articolul 74 Cod penal cuprinde împrejurări de fapt care raportate la cauza pendinte (fapta deosebit de gravă) pot dobândi doar prin aprecierea instanței valențe atenuante. Recunoașterea unor realități (lipsa antecedentelor penale) ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute în vedere ar reduce în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau îi caracterizează de o asemenea manieră pe inculpați, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special pentru infracțiunea săvârșită ar satisface justa individualizare a pedepsei. Or, în cauză fapta prezintă o gravitate deosebită prin violența sa, urmările cauzate și lipsa proporției între atacul violent a două persoane de sex masculin și apărarea părții vătămate, o persoană în vârstă și singură. Greșit prima instanță a reținut circumstanța prevăzută de art. 74 lit. c) Cod Penal, comportarea sinceră în cursul procesului, în condițiile în care pe tot parcursul procesului penal, cu ocazia audierii, inculpații au încercat minimalizarea activității infracționale, susținând că au săvârșit doar activitatea de sustragere de bunuri și nerecunoscând violența la care au supus partea vătămată. Pentru aceste motive, apelul Parchetul de pe lângă Judecătoria Arada fost considerat întemeiat și a fost admis cu consecința înlăturării circumstanțelor atenuante și condamnarea inculpaților la o pedeapsă orientată către minimul special având în vedere lipsa antecedentelor penale și recunoașterea parțială. Față de aceste elemente de individualizare, tribunalul în baza art. 211 alin. 2 lit. a), b), alin. 21lit. a), c) Cod penal a dispus condamnare inculpaților și la câte 8 ani închisoare, pentru fiecare inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod penal a dispus condamnarea acelorași inculpați la câte 4 ani închisoare, pentru fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă agravată.

Întrucât faptele au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni, în baza art. 33 lit. a) Cod penal raportat la art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

Cu privire la cea de a doua critică formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, respectiv greșita aplicare a art. 71 alin.5 Cod penal privind suspendarea executării pedepsei accesorii, tribunalul a constatat că în mod nelegal prima instanță a făcut aplicarea art. 71 alin. 5 Cod penal, dispoziții aplicabile doar în cazul suspendării condiționate a pedepsei sau în cazul suspendării sub supraveghere, instituții inaplicabile în cauză, apelul Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad fiind fondat.

Astfel, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal, Tribunalul Arada interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.

Instanța în temeiul Art. 3 din Protocolul nr. 1. Dreptul de a vota - Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie, Hotărârea din 30 martie 2004 "Hirst Marea Britanie" nu a interzis inculpaților dreptul a alege, reținând că, față de natura infracțiunii care a atras pedeapsa accesorie, nu se impune interzicerea acestui drept, acestora fiindu-le interzis doar dreptul de a fi aleși în autoritățile publice sau în funcții elective publice; aceleași considerente s-au avut în vedere și pentru a nu se interzice drepturile prevăzute de art.64 lit. c), d) și e) Cod penal.

Cu privire la stare de arest a inculpaților, neintervenind vreo modificare cu privire la temeiurile care au dus la luarea măsurii arestului preventiv, pericolul pentru ordinea publică existând în continuare, având în vedere intervalul de timp relativ scurt de la data săvârșirii faptei (4 luni) și rezonanța socială deosebită a acesteia în raport de violența excesivă de care au dat dovadă inculpații, tribunalul în baza art. 350 Cod procedură penală a menținut starea de arest a acestora.

Analizând în raport de art. 381 Cod procedură penală modalitatea de deducere a reținerii și arestului preventiv s-a constatat că prima instanță legal a dat eficiență art. 88 Cod penal, motiv pentru care în baza art. 381 teza a II-a cu referire la art. 88 Cod penal s-a va computat și timpul de arestare scurs de la pronunțarea hotărârii atacate cu apel, respectiv din data de 07.05.2009 la zi.

Împotriva deciziei penale nr. 209/A din 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, au declarat recurs inculpații și, solicitându-se reducerea pedepsei aplicate sau menținerea pedepsei aplicate în primă instanță.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând decizia penală recurată în raport cu criticile formulate, se constată că instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului și a dat o bună încadrare juridică faptelor reținute.

Sub aspectul pedepsei, se constată că Tribunalul Aradi -a condamnat pe cei doi inculpați la pedepse de câte 8 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni fiecare, tâlhărie și violare de domiciliu în formă agravată.

Față de modul de acțiunii, violența acțiunii celor doi inculpați, pericolul social deosebit al infracțiunilor săvârșite, se apreciază că pedepsele aplicate sunt corect individualizate, în raport cu dispozițiile art. 72.Cod Penal, iar cuantumul acestora este de natură să conducă la realizarea scopului prev. de art. 52.

Cod Penal

Așa fiind, se constată că în raport cu dispozițiile art. 3859.C.P.P. nu există temeiuri pentru modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b recursurile C.P.P. declarate de către inculpați să fie respinse ca nefondate.

În baza art. 381.C.P.P. se va deduce arestul preventiv la zi pentru cei doi inculpați.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 209/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondate.

Deduce arestul preventiv pentru fiecare inculpat începând cu data de 30 iunie 2009 la zi și menține această măsură.

Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru cei doi inculpați.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /16.10.2009

Tehnored./2 ex./16.10.2009

Prima instanță:

Inst. de apel:,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 935/

Ședința publică din 5 octombrie 2009

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 209/A din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondate.

Deduce arestul preventiv pentru fiecare inculpat începând cu data de 30 iunie 2009 la zi și menține această măsură.

Dispune plata sumei de 400 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru cei doi inculpați.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 300 lei fiecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 935/2009. Curtea de Apel Timisoara