Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 94/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-- 26.11.2009

DECIZIA PENALĂ NR.94/

Ședința publică din data de 28.01.2010

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpații -, împotriva deciziei penale nr.295 din 09.11.2009, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți și, ambii în stare de arest preventiv, asistați din oficiu de avocat din cadrul baroului T, cu delegație la dosar, lipsind părțile vătămate intimate și SC SRL.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul din oficiu al inculpaților solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor pronunțate și în rejudecare redozarea pedepsei.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea soluțiilor pronunțate ca legale și temeinice, apreciind că instanța de fond a aplicat pedepse minime inculpaților.

Inculpatul recurent, luând cuvântul, solicită admiterea recursului, susținând că nu a săvârșit fapta.

Inculpatul recurent, luând cuvântul, solicită admiterea recursului susținând că nu a fost audiat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1631 din 28 septembrie 2009, Judecătoria Arad, în baza art. 211 alin. 2 lit. b, c alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal (pentru inculpatul ), a condamnat pe inculpații:, fiul lui și, născut la data de 30.07.1988, în T, județul T, cetățean român, studii 8 clase, ospătar la Hotel T, necăsătorit, un copil minor, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în T,-, -.22,. A,. I,.6, județul T, CNP-- și, fiul lui și, născut la data de 12.01.1981 în A, județul A, cetățean român, studii 10 clase, șofer la SC Como SRL A, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în A, Calea, nr. 156-160,.137,. A,. 5, județul A, posesor al P seria - nr. -, CNP--, arestați preventiv în Penitenciarul Arad, la câte 7 (șapte) ani închisoare, fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în forma continuată.

In baza și pe durata prevăzute de art. 71 Cod penal a interzis fiecărui inculpat drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.

In baza art. 350 alin. 1 Cod procedura penala a menținut starea de arest preventiv a inculpaților și.

In baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicata inculpaților durata reținerii și arestării preventive din 24.02.2009 la zi.

A constatat că persoanele vătămate și și părțile vătămate SC SRL A și, nu s-au constituit părți civile în cauză.

A constatat că părții vătămate i-a fost reparat integral prejudiciul prin restituirea în natură.

A confiscat de la inculpați în folosul statului suma de 33 lei.

A obligat fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare. A dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați Aa6 00 lei onorar avocat oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că:

1. În data de 24 februarie 2009, între orele 07:00-07:30, pe timp de noapte, cei doi inculpați, în baza aceleiași rezoluțiuni infracționale, au sustras bunuri prin exercitarea de acte de violență și amenințare asupra mai multor părți vătămate după cum urmează:

Astfel, în jurul orelor 7:00 au intrat în magazinul alimentar non-stop aparținând SC L situat pe str. - - din A, unde, prin amenințare asupra personalului, respectiv asupra celor două persoane vătămate și - vânzătoare la acel magazin, au sustras de pe raft o sticlă cu votcă de 700 gr. în valoare de 33 lei.

În dauna persoanelor vătămate și, nu a fost creat nici un prejudiciu material, astfel că acestea nu s-au constituit părți civile în procesul penal și nici nu au dorit să participe în proces în calitate de părți vătămate.

Prejudiciul cauzat în dauna, în valoare de 33 lei nu a fost reparat însă, din declarațiile reprezentantului legal al acesteia, rezultă că societatea pe care o reprezintă nu se constituie parte civilă în procesul penal.

2. În data de 24.02.2009, în jurul orelor 7,15, în timp ce se deplasau pe str. - - din municipiul A, după comiterea faptei de la magazinul non stop, fiind însoțiți tot de martora, au observat-o pe parte vătămată venind înspre ei. Ajunși în dreptul acesteia inculpatul a lovit-o pe partea vătămată peste mână trăgând de poșetă fără a reuși să o ia, partea vătămat continuându-și deplasarea, inculpații întorcându-se după ea și prin violență, lovind-o de un perete, inculpatul i-a smuls poșeta din mână, pe care a scăpat-o însă pe jos fiind luată de către inculpatul. În poșetă cei doi inculpați au descoperit suma de 200 lei, 20 bonuri alimentare în valoare de 8,31 lei/bon, card bancar, acte de identitate, un telefon Mobil. Inculpații și-au împărțit în mod egal suma de bani și bonurile de masă, iar telefonul a rămas asupra inculpatului. Inculpații și-au continuat deplasarea înspre strada - fiind urmăriți de către partea vătămată, care pe str. - l-a întâlnit pe martorul relatându-i acestuia cele întâmplate, iar acesta a anunțat organele de poliție prin intermediul apelului de urgență 112.

Prejudiciul cauzat în dauna părții vătămate, în valoare de aproximativ 500 lei a fost reparat integral prin restituire, astfel că partea vătămată nu se constituie parte civilă în procesul penal.

3. Cei doi inculpați împreună cu martora, au continuat deplasarea, ajungând pe str. - -, din municipiul A, unde, în apropierea florăriei "", au observat-o pe partea vătămată venind din direcția opusă. Când au ajuns în dreptul acesteia, inculpatul a tras de poșeta părții vătămate încercând să i-o smulgă din mână, însă aceasta a ținut-o strâns și nu l-a lăsat pe inculpat să i-o smulgă. În încercarea de a ține poșeta, partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe, fiind târâtă câțiva metri, de inculpatul, însă activitatea infracțională a inculpaților a fost întreruptă de sosirea organelor de poliție la fața locului.

În dauna părții vătămate nu a fost creat nici un prejudiciu material astfel că aceasta nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și nici nu a dorit să participe în proces în calitate de parte vătămată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal, inculpații solicitând ca, raportat la încadrarea juridică dată faptelor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 la 20 de ani, pedeapsa de 7 ani, care este exagerată, să fie redusă.

Tribunalul Arad prin decizia penală nr 295 din 9.11.2009 pronunțată în dosar nr-, a respins apelurile declarate de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 1631 din 28 septembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Arad, în dosarul nr-.

A menținut arestarea preventivă a inculpaților, fiul lui și, născut la data de 30 iulie 1988 și fiul lui și, născut la data de 12 ianuarie 1981, aflați în Penitenciarul Arad și a dedus din pedeapsa aplicata inculpaților durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 24.02.2009 la zi.

A obligat inculpații la plata către stat a sumei de câte 330 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în apel.

A dispus ca suma de 600 lei, onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, să fie virată din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului

Verificând cauza în cadrul prevăzut de art. 378 Cod procedură penală tribunalul a constatat că apelurile nu sunt fondate.

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, respectiv: declarațiile inculpaților, proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de depistare, proces verbal de stabilire a identității, plângere penală, declarațiile părților vătămate, proces verbal de sesizare din oficiu, rezoluție de începere a urmăririi penale, referate de propunere de extindere a cercetărilor și de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanță de extindere a cercetărilor și de punere în mișcare a acțiunii penale, adresă SC SRL, dovezi de ridicare-predare și evaluare de bunuri, planșă foto, plic de conține un CD, declarații de martori, certificate de cazier judiciar, ordonanță de reținere, ordonanțe de punere în mișcare a acțiunii penale, referate de propunere de arestare preventivă, mandate de arestare preventivă, procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

Încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina inculpaților este de asemenea corectă.

Inculpații au săvârșit faptele cu vinovăție în forma intenției directe, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b, c alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal privind infracțiunea continuată, a căror incidență a fost corect reținută, inculpații acționând în baza unei rezoluții infracționale unice, pentru care este prevăzută pedeapsa cu închisoarea de la 7 ani până la 20 ani.

Inculpații au arătat că faptele săvârșite de ei trebuie încadrate în alineatul 2 al art. 211 Cod penal, pentru care se prevede pedeapsa de la 5 la 20 ani închisoare, deoarece inculpatul nu a exercitat acte de violență asupra părților vătămate, dimpotrivă pe una din ele a ajutat-o să se ridice de jos.

Susținerea inculpaților nu are suport probator. Din declarațiile părților vătămate și ale martorilor s-a reținut fără dubiu că ambii inculpați au comis faptele, respectiv pentru a intra în posesia bunurilor au exercitat violențe asupra persoanelor vătămate, starea de ebrietate în care se găseau neputând fi valorificată în avantajul acestora.

La data săvârșirii faptei, inculpatul se afla în stare de recidivă postexecutorie, față de pedeapsa de 1 an și 1 lună închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1640/09 09 2005 Judecătoriei Arad, din a cărei executare a fost liberat condiționat la 18.08.2006 cu un rest neexecutat de 122 zile închisoare.

În ce privește pedeapsa aplicată inculpaților în limitele prevăzute de lege și în condițiile articolului 72 Cod penal, tribunalul a considerat că este bine dozată și individualizată, în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal, în favoarea inculpaților neputând fi reținute împrejurări care să constituie circumstanțe atenuante în sensul prevăzut de art. 74 Cod penal cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special de 7 ani.

Față de cele arătate, în temeiul art. 379 punctul 1 lit. b Cod procedură penală instanța, a respins apelul declarat de inculpații și, împotriva sentinței penale nr. 1631 din 28 septembrie 2009, Judecătoriei Arad.

În temeiul art. 350 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 160 lit. b Cod procedură penală, starea de arest preventiv a fost menținută în continuare, iar în temeiul art. 88 Cod penal, din pedeapsă a fost dedusă durata reținerii și arestării preventive din 24.02.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați la plata către stat a sumei de câte 330 lei, cheltuielile judiciare în apel.

Împotriva deciziei penale nr. 295/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, solicitând casarea hotărârii și rejudecare cauzei.

În motivarea recursului său, inculpatul a învederat că partea vătămată și martora nu au fost audiate în instanță, iar declarațiile acestora pot ajuta la aflarea adevărului în cauză. Totodată, inculpatul a susținut că pedeapsa aplicată este deosebit de mare ținând cont că nu are nici o abatere și a colaborat cu organele de cercetare penală.

Inculpatul nu a motivat în scris recursul declarat, iar în susținerea orală a acestuia a arătat că nu este vinovat de comiterea faptei.

Analizând recursurile declarate de inculpați prin prisma motivelor invocate de aceștia și din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. instanța constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În ce privește neaudierea martorei, instanța de recurs reține că s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 327 alin. 3.C.P.P. Judecătoria Arad constatând în mod corect (fila 143 dosar judecătorie) imposibilitatea obiectivă de audiere a acesteia în condițiile în care mandatul de aducere cu executare efectivă nu a putut fi adus la îndeplinire întrucât martora nu se mai află la domiciliul cu care figurează în evidențele Direcției Județene de Evidență a Persoanelor

Referitor la neaudierea părții vătămate se constată că aceasta, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanțelor de judecată, ceea ce a condus la imposibilitatea ascultării ei în condițiile art. 326.C.P.P. Cum citarea cu mandat de aducere a acesteia este lăsată la latitudinea instanței conform art. 183 alin. 1.C.P.P. iar inculpatul a recunoscut comiterea faptelor (fila 80 dosar judecătorie), existând și alte probe care conduc la stabilirea stării de fapt în cauză, nu se poate reține vreo încălcare a dispozițiilor legale de natură să conducă la rejudecarea cauzei de către instanțele de fond.

În ce privește cererea inculpatului de casare a hotărârilor atacate și rejudecare a cauzei pentru neaudierea persoanelor sus menționate, instanța constată că nu este incident nici unul dintre cazurile prevăzute de art. 385¹⁵pct. 2 lit. a Astfel C.P.P. nu se poate reține în cauză că instanțele de fond nu s-au pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile acestora și să influențeze soluția procesului așa cum impun dispozițiile art. 385⁹pct. 10.C.P.P. întrucât atât Judecătoria Arad, cât și Tribunalul Arad au făcut o completă și amplă analiză a probatoriului, analizând toate cererile și apărările formulate de inculpați. În acest sens, se mai reține și faptul potrivit art. 62 Cod procedură penală, mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o deosebire, în ceea ce privește forța lor probantă, în raport cu împrejurarea dacă ele au fost administrate în cursul urmăririi penale ori al cercetării judecătorești. Este adevărat că nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului sau ale martorilor, instanța având posibilitatea să considere, atunci când declarațiile lor sunt contradictorii, că numai una dintre ele este expresia adevărului, având obligația de a le înlătura motivat pe celelalte și a le reține numai pe acelea care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, ceea ce s-a respectat în cauza dedusă judecății noastre.

Starea de fapt a fost corect stabilită de prima instanță și menținută de instanța de apel, în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, respectiv: procesul verbal de depistare, declarațiile inculpaților, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, și. Trebuie avut în vedere că, de altfel, în motivarea recursului, inculpatul nu a contestat nici starea de fapt reținută în sarcina sa și nici încadrarea juridică dată acesteia, ci cuantumul pedepsei, recunoscând și regretând faptele. Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor, susținând că este nevinovat, că nu a avut nici o participare, împrejurări infirmate de probatoriul administrat în cauză. Astfel, inculpatul nu numai că a fost prezent la comiterea infracțiunii, dar s-a și implicat în săvârșirea actelor materiale. În acest sens, se reține declarația inculpatului seria nr. - (filele 59 - 61 dosar UP), care după ce menționează că inculpatul a fost alături de el și a asistat cum a smuls poșeta părții vătămate, ulterior i-a dat suma de 100 lei și câteva bonuri valorice. În plângerea dată la poliție (fila 10 dosar UP), partea vătămată menționează că inculpatul este cel care i-a smuls geanta și a împins- În conținutul procesului verbal de depistare (fila 5 dosar UP) semnat de inculpați, sunt enumerate bunurile găsite că asupra inculpatului (bonuri de masă, bancnote și 2 telefoane mobile), o parte fiind restituite părții vătămate (fila 11 dosar UP).Totodată, martora (filele 51 - 52 dosar UP) a relatat că în timp ce colega sa stătea în fața ieșirii din magazin pentru ca să nu poată ieși, i-a spus că acesta mai are o sticlă la el, băgată la spate, iar, în acel moment, a început să o înjure pe colegă și să le amenințe pe amândouă cu bătaia. În același sens, este și declarația martorului (filele 53 - 54 dosar UP), care susține că în timp ce încerca să îi ia sticla lui, a început să-i amenințe, iar martorului i s-a făcut frică și s-a dat la o parte, lăsându-i să plece.

Datorită caracterului său complex, tâlhăria include în conținutul său, pe lângă acțiunea care constituie fapta de furt, și unele acte de violență sau amenințare îndreptate împotriva persoanei, acte ce constituie conținutul altor infracțiuni cu obiecte juridice speciale și laturi subiective distincte. În principiu, violențele, ca și amenințarea, ca acțiuni adiacente care, alături de acțiunea principală de furt, realizează latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, pot consta în orice acțiune de agresiune fizică sau psihică îndreptată împotriva persoanei vătămate, de natură a-i înfrânge împotrivirea la deposedarea sa. În ce privește coautoratul la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie se constată că acesta există și atunci când unii dintre participanți au contribuit direct numai la realizarea actelor de violență sau amenințare, iar alții, numai la sustragerea bunurilor, deoarece atât folosirea violenței sau amenințării, cât și sustragerea bunurilor, fiind incluse în conținutul tâlhăriei, prin săvârșirea oricăreia dintre aceste activități se realizează în parte latura obiectivă a infracțiunii. Cum în speță, amenințările proferate de inculpatul au fost apte să producă frica în rândul personalului aflat în incinta SC SRL, a împins-o pe partea vătămată și și-a însușit din bunurile sustrase, în mod corect în sarcina sa a fost reținută comiterea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 2 lit. b,c, alin. 2¹lit. a Cod Penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și 37 lit. b

Cod Penal

Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă calificată prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. b, c pen. și alin. 2¹lit. a cu Cod Penal aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 37 lit. b în Cod Penal cazul inculpatului.

În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpaților, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei, aspecte care au fost complet și judicios evaluate, pedeapsa aplicată fiind egală cu minimul special prevăzut de lege. În procesul individualizării pedepselor se parcurg mai multe etape succesive care au criterii specifice de apreciere (faptă - amploarea prejudiciilor cauzate, metode folosite pentru săvârșire, gradul de premeditare etc.; făptuitor - conduita socială până la faptă, antecedente penale, poziția în procesul penal, încercarea de înlăturare sau chiar înlăturarea ori ameliorarea efectelor infracțiunii; pericol social concret rezultat din pluralitatea de infracțiuni, din perseverența infracțională etc.), criterii indicate ca atare de lege (art. 72 Cod penal); dar, în final, judecătorul trebuie să facă o apreciere globală, în cadrul căreia se impun a fi coroborate toate elementele concrete rezultate din etapele succesive. Această apreciere globală finală care fundamentează opțiunea pentru pedeapsa ce urmează a se aplica și în general pentru un anume regim sancționator, condiționează eficiența deciziei judiciare în atingerea scopului reglementat de legiuitor. Astfel, în mod corect prima instanță, și mai apoi instanța de apel, au reținut împrejurarea că inculpatul nu este la prima abatere, fiind în stare de recidivă postexecutorie, iar din fișa de cazier judiciar rezultă că a mai suferit o condamnare pentru o infracțiune contra patrimoniului (sentința penală nr. 907/1999 a Judecătoriei Arad ). Prin urmare, deși inculpatul a mai fost sancționat penal, nu a înțeles să-și regleze conduita la exigențele normelor penale, dimpotrivă a perseverat în săvârșirea infracțiunilor de aceeași natură. În ceea ce-l privește pe inculpatul, respectiv cererea sa de a se avea în vedere faptul că nu are antecedente penale și a colaborat cu organele judiciare, instanța constată că circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod Penal, sunt judiciare, nu operează automat, sunt lăsate la aprecierea judecătorului, chemat să analizeze dacă o astfel de atitudine sau conduită a inculpatului reflectă un grad de periculozitate scăzut al acestuia și faptul că reeducarea lui se poate realiza și printr-o pedeapsă mai ușoară. Sub acest aspect, relevant este faptul că recunoașterea inculpatului s-a realizat în contextul în care asupra sa a fost găsită o parte din bunurile sustrase, a fost recunoscut de martori și surprins de organele de poliție, iar infracțiunea a fost comisă în formă continuată, ceea ce determină doar orientarea pedepsei spre minimul special și nu reducerea sub această limită.

Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte. În acest context, instanța de recurs apreciază că pedepsele de câte 7 ani închisoare aplicate fiecărui inculpat sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen.

Astfel fiind, în baza art. 385¹⁵pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 295/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Având în vedere că temeiurile ce au condus la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați s-au definitivat prin respingerea recursurilor, în temeiul art. 350.C.P.P. va dispune menținerea stării de arest a acestora.

În temeiul art. 88.Cod Penal va deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata stării de arest de la data de 09.11.2009 la zi.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. constatând culpa procesuală a inculpaților în declararea unor căi de atac nefondate, instanța îi va obliga la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.295/9.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

În temeiul art.350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpaților.

În temeiul art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata stării de arest de la data de 9.11.2009 la zi.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă fiecare inculpat la plata a câte 400 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 600 lei, onorariu pentru avocații din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 05.02.2010

Tehnored.

2ex/ 08.02.2010

Prima inst. - Jud.

Inst. apel., - Trib.