Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 38/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 38

Ședința publică din data de 01 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Ghena Președintele Curții de Apel

JUDECĂTOR 2: Petruș Dumitru

Grefier - - -

MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI

PROCUROR -

La ordine fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 489 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns: apelantul inculpat asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul Ministerului Public cât și apărătorul ales al apelantului inculpat având pe rând cuvântul, solicită a se trece la dezbateri, întrucât nu au cereri de formulat în cauză.

Curtea, constată cauza în stare de judecată și conform prevederilor art. 377 alin. 1 Cod procedură penală acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public susține motivele de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, și în esență solicită a se avea în vedere că după sesizarea din oficiu cu privire la activitatea inculpatului, acesta a vândut diferite cantități de droguri colaboratorului sub acoperire - fiind primul act material al infracțiunii prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143 fiind comis la data de 29.01. 2008 iar celelalte la 4.2.2008, 10.03.2008, 1.04.2008, 6.5.2008, 16.06.2008.

Instanța de fond a reținut în sarcina inculpatului prevederile art. 74 lit. a și c Cod penal și a coborât pedeapsa sub minimul prevăzut de lege.

Consideră că instanța de fond trebuia să dispună executarea pedepsei în regim de detenție având în vedere perioada de timp mare în care inculpatul a comis cele trei infracțiuni, precum și faptul că activitatea sa infracțională nu a fost întreruptă din propria sa inițiativă, ci ca urmare a surprinderii sale la 23.06.2008 de către organele de poliție în timp ce introducea în țară droguri de risc.

Invocă atitudinea inculpatului pe parcursul procesului, ce a fost parțial sinceră, arătând că a deținut droguri pentru consum propriu, dar nu și pentru comercializare având în vedere probele cauzei.

Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad de pericol mare situație în care se impunea a se da eficiență mai mare acestei împrejurări care agravează răspunderea penală.

Solicită a se avea în vedere că infracțiunea a fost comisă în formă continuată, reținându-se prevederile art. 41 al. 2 Cod penal, instanța neavând în vedere prevederile art. 80 Cod penal.

Solicită aplicarea prevederilor art. 80 Cod penal, urmând a se aplica inculpatului o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social, cu spor la pedeapsă.

Solicită să se ia act că apelul parchetului vizează cuantumul cât și modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului sens în care suplimentează motivele de apel.

Apărătorul ales al apelantului inculpat expune pe scurt situația de fapt reținută în cauză și solicită a se aprecia asupra situației inculpatului care are vârsta de 26 de ani și că datorită faptului că a intrat în contact cu indivizi care comercializau droguri în Italia a cumpărat câteva grame - cantitatea totală de 6,3 grame de rezină de canabis pe care acesta a adus-o în țară, în condițiile în care numitul - barman în F i-a cerut acest lucru.

Consideră că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu merită o sancțiune cu executare care l-ar distruge ca persoană.

Solicită să se constate că instanța de fond a fost suficient de severă în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

În ce privește apelul parchetului, consideră că acesta este formal și solicită a fi respins și să se admită apelul inculpatului, iar în rejudecare să se redozeze pedeapsa aplicată acestuia.

În susținerea motivelor de apel invocă probele de la dosar și actele în circumstanțiere.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de inculpat, ca nefondat întrucât instanța de fond a aplicat pedeapsa la limita maximului posibil prev. de lege, invocă limitele de pedeapsă pentru fapta reținută și natura acesteia.

Solicită a se constata formularea defectuoasă a instanței de fond în ceea ce privește deducerea reținerii și arestării preventive a inculpatului și solicită a se face aplicarea art. 88 Cod penal, cu deducerea de la 23.06.2008 la 15.12.2008 când acesta a fost efectiv liberat.

Conform prevederilor art. 377 alin. ultim Cod procedură penală se acordă cuvântul apelantului inculpat, care susține că regretă fapta și solicită admiterea apelului.

Curtea, declarând închise dezbaterile, rămâne în pronunțare.

După deliberare

CURTEA

Asupra apelului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 489 /2008 Tribunalul Vranceaa condamnat pe inculpatul,pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

- cumpărare și deținere de droguri de risc,fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000( modificată) cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal,art. 74 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal, la 1 an închisoare;

- introducerea în țară a drogurilor de risc, fără drept,prev. de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000( modif.) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 74 lit a și c Cod penal și art. 76 lit. a Cod penal, la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal;

- deținerea de droguri de risc pentru consum propriu,fără drept,prev. de art. 4 alin. 1 Legea nr. 143/2000(modif,), cu aplic. art. 41alin. 2 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal și art. 76 lit. e Cod penal, la 3 luni închisoare. In baza art. 33 lit a și art. 34 lit. b și art. 35 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b Cod penal;

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.

În baza art. 861și art. 862Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În baza art. 86 indice 3 alin 1 Cod penal, a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare următoarelor măsuri de supraveghere;

- se va prezenta la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea;

- va anunța în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;

- va comunica și justifica orice schimbare a locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art. 86 indice 3 alin. 3 Cod penal a obligat inculpatul să urmeze un program educativ specific, organizat de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

A stabilit ca organ de supraveghere Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 indice 4 Cod penal.

Conform disp. art. 350 alin 3 Cod pr. Penală a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 23 iunie 2008.

În baza art. 17 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000(modificată) a dispus:

- confiscarea de la inculpat, sumei de 1050 lei;

- confiscarea a 6,39 gr rezină de cannabis, drog de risc aflat în camera de corpuri delicte a

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:

In anul 2001, inculpatul, fiind în Italia, la lucru, a început să consume droguri, pe care și le procura în cantități mici, de la persoane diferite, aflate pe raza orașului.

In vara anului 2005 revenit în țară, continuând să consume droguri pe care și le procura în cantități mici de la diferite persoane.

După obținerea carnetului de conducere autor, începând cu luna octombrie 2007, inculpatul a început să lucreze împreună cu tatăl său, efectuând săptămânal curse pentru transport persoane și colete pe relația F- și retur.

Cu acest prilej, inculpatul a continuat să-și procure de la persoane necunoscute de pe raza orașului, diferite cantități mici de droguri, pe care apoi le introducea în țară, o parte consumându-le singuri ori împreună cu prieteni și cunoștințe, o parte vânzându-le unor persoane care nu au putut fi identificate.

La începutul anului 2008, activitatea infracțională a inculpatului a fost observată iar Serviciul de Combatere a Crimei Organizate V s-a sesizat, declanșând cercetări specifice. Pentru stabilirea faptelor și obținerea mijloacelor de probe cât și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în această activitate infracțională, s-a autorizat folosirea investigatorului sub acoperire, a colaboratorului acestuia și procurarea de droguri de la inculpat.

Astfel, în zilele de 29 ianuarie 2008, 04 februarie 2008, 10 martie 2008, 01 aprilie 2008, 06 mai 2008 și 17 iunie 2008, prin colaboratorul investigatorului sub acoperire, cu numele de cod " ", s-a cumpărat de la inculpatul următoarele cantități de rezină de canabis: 0,5 gr.; 0,8 gr.; 0,5 gr.; 0,3 gr.; 1,1 gr.; și respectiv 2,42 gr. Pentru drogurile procurate, colaboratorul " " a plătit inculpatului mai multe sume care totalizează 1050 lei.

In vederea identificării drogului procurat de către colaborator, s-a dispus de fiecare dată, efectuarea unor constatări tehnice științifice de către laboratoare specializate.

Prin rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de către Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor și I - sub nr. -/04.02.2008; nr. -/11.02.2008; nr. -/14.03.2008; nr. -/07.04.2008 și nr. -/12.05.2008 s-a stabilit că drogul ce provenea de la inculpat reprezintă rezină de canabis, ce conține tetrahidrocannabinol () - substanță psihotropă, biosintetizată de planta și că acest drog face parte din tabelul anexă nr.III la Legea nr. 143/2000.

Deoarece existau informații că inculpatul își procură drogul din Italia, în data de 23.06.2008, când inculpatul executa împreună cu tatăl său un transport de persoane și colete din Italia în România au fost opriți de către organele de cercetare în jurul orelor 14,oo pe raza orașului Adjud, unde s-a procedat la percheziționarea autovehiculului marca "Mercedes Benz Sprinter", cu nr. de înmatriculare -, condus de către, tatăl inculpatului.

Cu această ocazie s-a descoperit în buzunarul unui hanorac ce aparținea inculpatului, un pachet de formă dreptunghiulară, învelit în folie de plastic în care se afla o substanță de culoare brună. Inculpatul a recunoscut în acele împrejurări că acel hanorac îi aparține iar, ulterior, în timpul urmăririi penale (fila 75 dosar urmărire penală), a recunoscut că în data de 20 iunie 2008, în jurul orelor 19,oo și-a procurat de la un necunoscut aflat în gara din o cantitate de aproximativ 6 grame de hașiș, plătind suma de 30 Euro și că această cantitate de drog a adus-o în țară ascunzând-o într-un hanorac pe care l-a pus în geanta personală.

Și de această dată Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, prin raportul de constatare tehnico-științifică cu nr. -/23.06.2008 a stabilit că cele 5,24 grame de substanță găsită asupra inculpatului reprezintă rezină de cannabis (hașiș), ce conține tetrahidrocannabinol () - substanță psihotropă, biosintetizată de planta.

Cantitățile de rezină de cannabis care nu s-au consumat în timpul analizelor de laborator și care totalizează 6,39 grame de substanță, au fost restituite de către laboratoarele de specialitate, fiind depus în camera de corpuri delicte a

S-a apreciat că situația de fapt, așa cum a fost reținută mai sus, cât și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite prin următoarele mijloace de probă.

- procesul-verbal întocmit în data de 23 iunie 2008 cu ocazia percheziționării autovehiculului - în care s-a descoperit într-un hanorac ce aparținea inculpatului, cantitatea de 5,24 grame rezină de cannabis, împreună cu planșele foto (filele 4-11 dosar urmărire penală).

- procesele verbale întocmite de către investigatorul sub acoperire cu prilejul fiecărei acțiuni prin care colaboratorul său proceda la achiziționarea unor cantități de drog de la inculpat, împreună cu declarațiile colaboratorului.

- rapoartele de constatare tehnico-științifică întocmite de către laboratoarele de specialitate care au stabilit că drogurile cumpărate de către colaboratorul investigatorului sub acoperire de la inculpat, cât și cel descoperit în hanoracul inculpatului cu ocazia percheziției reprezintă rezină de cannabis, drog ce este înscris în Tabelul - anexa nr. III din Legea nr.143/2000, cu modificările și completările ulterioare.

- procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate purtate de inculpat cu diferite persoane, în care se fac referiri la drog într-un limbaj codificat.

-declarațiile martorului și (filele 83 și 85 - dosar urmărire penală) care au fost prezenți la percheziția efectuată asupra autovehiculului și bagajelor în data de 23 iunie 2008;

- proces verbal întocmit în data de 10 iunie 2008 cu prilejul audierii colaboratorului investigatorului sub acoperire, din care rezultă că inculpatul urma să se deplaseze în Italia pentru a procura droguri;

- declarația martorului cu identitate protejată.

S-a apreciat că toate acestea se coroborează cu declarațiile date de inculpat în timpul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești prin care acesta recunoaște că în mod repetat a deținut, fără drept, droguri de risc, pentru consum propriu încă din anul 2001, că a cumpărat, fără drept, droguri și că a introdus droguri de risc în țară începând cu august 2007. Inculpatul recunoaște că a purtat convorbiri telefonice cu diferite persoane cu referire la droguri, folosind un limbaj codificat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și inculpatul .

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în motivele scrise de apel, a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind neteminică sub aspectul modalității de executare a pedepsei rezultante, solicitând executarea acesteia în regim de detenție.

Procurorul de ședință a suplimentat motivele de apel solicitând majorarea pedepselor aplicate pentru faptele deduse judecății și aplicarea unui spor corespunzător, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului.

Inculpatul apreciază hotărârea instantenței de fond ca fiind netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, solicitând redozarea acestora.

Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:

În mod judicios instanța de fond, pe baza analizei probelor administrate în cauză (procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire și ale colaboratorilor acestora, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatului) a constatat săvârșirea faptelor cu vinovăție de către inculpat și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor cu respectarea criteriiolor prev. de art. 72 Cod penal.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că inculpatul este o persoană tânără, nu are antecedente penale, a avut o conduită sinceră și cooperantă pe timpul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată, a recunoscut faptele comise.

În consecință, în mod judicios instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal.

În plus, Curtea apreciază că se impune menținerea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului de către instanța de fond, datorită următoarelor circumstanțe ce rezultă din situația de fapt:

a) Inculpatul a introdus în țară și a comercializat cantități mici de rezină de canabis, respectiv 0,5 gr; 0,8 gr,; 0,3 gr; 1.1 gr; 3,3 gr.

b) de canabis nu este un drog de mare risc, este o substanță catalogată ca un drog de risc, deci cu un pericol mai redus față de alte droguri.

Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge ca nefondate motivele de apel ale parchetului referitoare la majorarea pedepselor aplicate inculpatului, precum și aplicarea unui spor corespunzător.

Totuși, Curtea, nu poate să nu rețină faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, respectiv introducerea în țară și comercializarea către diferite persoane în mod repetat de droguri de risc, este o faptă cu un grad ridicat de pericol social și apreciază că scopul pedepsei rezultante aplicate inculpatului prin hotărârea instanței de fond poate fi atins numai prin privare de libertate, măsura suspendării sub supraveghere neasigurând în acest caz, scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.

Pe acest considerent, Curtea urmează a admite apelul declarat de parchet și în rejudecare va dispune executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului prin hotărârea instanței de fond, în regim de detenție cu privare de libertate.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul acesta urmează a fi respins ca nefondat din următoarele considerente:

a) Așa cum s-a menționat mai sus, instanta de fond a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepselor, cu respectarea criteriilor prev de art 72 Cod penal și având în vedere circumstanțele atenuante personale ale inculpatului.

b) În cazul în speță, urmează a se observa faptul că pentru una din infracțiuni, respectiv introducerea în țară de droguri de risc fără drept prev de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 prevede ca limite de pedeapsă închisoare de al 10 la 20 ani. Prin aplicarea circumstanțelor atenuante, conform art. 76 lit. a Cod penal limita minimă a pedepsei care este de 10 ani, nu poate fi coborâtă mai jos de 3 ani.

Inculpatului i s-a aplicat penrtru această infracțiune o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă care este și rezultanta pedepselor concurente.

În consecință, din punct de vedere legal, nu se poate aplica inculpatului, pentru faptele deduse judecății o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare.

Față de aceste considerente, apelul declarat de inculpat este nefondat.

Deoarece din examinarea cauzei din oficiu nu se constată alte temeiuri care să ducă la desființarea hotărârii, celelalște dispoziții fiind legale și temeinice, urmează a fi menținute.

Dispunând executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculaptului prin hotărârea instanței de fond în regim de detenție, urmează ca să se aplice inculaptului și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev de art 64 lit. a teza II și lit. B Cod penal pe durata executării pedepsei.

Deoarece inculpatul a fost arestat preventiv, în prezenta cauză, urmează ca să se deducă din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive cu începere de la 23.06. la 15.12.2008 când s-a dispus punerea sa în libertate.

Văzând art. 192 al 2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinței penale nr. 489 din data de 15.12.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și în consecință:

Desființează, în parte, Sentința penală nr. 489/2008 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare:

Înlătură din conținutul sentinței penale apelate dispoziția prin care în baza art. 861Cod penal se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II și lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Deduce din pedeapsă perioada arestării preventive cu începere de la 23.06. la 15.12.2008.

Respinge ca nefondat apelul declarat deinculpatul( fiul lui și, născut la data de 22.09.1982 în F, județul V, CNP: -, domiciliat în F,-,. 2).

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

- -

Red. 3.04.2009

Tehn. 4.04.2009.

Fond:

Președinte:Mariana Ghena
Judecători:Mariana Ghena, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Trafic de droguri (art 2 din Legea 143 2000). Decizia 38/2009. Curtea de Apel Galati