Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 375/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.375/R/2008

Ședința publică din 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela

JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela

Judecător: - - - vicepreședintele instanței

Procuror:

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul,. în O, str.-.-, nr.9, -.77,.7, județul B împotriva sentinței penale nr.108 din 19 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, prev. de art.257 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent lipsă, apărătorul ales al acestuia avocat, în baza împuternicirii avocațiale emisă la 3.09.2007 de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității recursului declarat în cauză și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului recurent avocat susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate considerând că, apariția unei noi legi sub aspectul competenței produce efecte asupra cauzelor aflate pe rolul instanțelor.

Mai arată că, un proces echitabil presupune ca orice hotărâre judecătorească să poate fi cenzurată direct de către o instanță superioară, printr-o cale de atac devolutivă sau de retractare și chiar dacă Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.42 alin.2 din Codul d e procedură penală, față de motivele invocate, apreciază că recursul este admisibil.

Procurorul consideră că, recursul este inadmisibil față de dispozițiile imperative ale art.42 alin.4 din Codul d e procedură penală și față de decizia pronunțată de Curtea Constituțională, considerente față de care pune concluzii de respingere a recursului ca inadmisibil.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.108/P din 19 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, în baza art.42 Cod procedură penală raportat la art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, modificat prin Legea nr.79/26 martie 2007 declinat competența de soluționare a cauzei ce formează obiectul dosarului nr.8989/2003 al Tribunalului Bihor, privind pe inculpatul, în favoarea Curții de APEL ORADEA.

Pentru a pronunța astfel, se constată că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanță la data de 3 decembrie 2003, fost trimis în judecată inculpatul, avocat în cadrul Baroului B pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prev. de art.257 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La data sesizării instanței competența de soluționare a cauzei aparținea în primă instanță tribunalului.

Prin Legea nr.79/26 martie 2007 publicată în Monitorul Oficial în 2 aprilie 2007 și intrată în vigoare la data de 5 aprilie 2007, s-a modificat art.28/1 pct.2 lit.b Cod procedură penală în sensul că infracțiunile săvârșite de avocați se judecă în primă instanță de Curtea de Apel.

Aceste dispoziții procedurale vizând competența materială a instanței sunt de imediată aplicare iar legea de modificare nu conține dispoziții care să reglementeze situații tranzitorii.

De asemenea, din titulatura acestei legi rezultă în mod expres că se referă la modificarea art.28/1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, situație față de care nu s-ar putea interpreta în mod legal, că ar putea fi coroborată cu dispozițiile legale anterioare din Legea nr.356/2006 și nr.OUG60/2006 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură penală care reglementează expres situațiile tranzitorii.

Luând în considerare cele de mai sus, în baza art.42 Cod procedură penală raportat la dispozițiile arătate mai sus, văzând calitatea de avocat a inculpatului a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL ORADEA, ca instanță competentă material și după calitatea persoanei în soluționarea cauzei.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs penal inculpatul, arătându-se că un proces echitabil presupune ca orice hotărâre judecătorească să poată fi cenzurată direct de către o instanță superioară printr-o cale de atac devolutivă sau de retractare și chiar dacă Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederile art.42 alin.4 din Codul d e procedură penală, apreciază că recursul este admisibil.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu, curtea de apel reține că recursul penal declarat de recurentul este inadmisibil, urmând a fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală.

Potrivit dispozițiilor art.42 alin.4 din Codul d e procedură penală "hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului" - astfel, calea de atac declarată împotriva unei astfel de hotărâri este inadmisibilă ( a se vedea Codul d e procedură penală, Editura, pag.53, în acest sens B, decizia penală nr.26/A/2000, 2000, pag.158 ).

În consecință, văzând aceste prevederi legale coroborat cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.a din Codul d e procedură penală, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul împotriva sentinței penale nr.108 din 19 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală,

RESPINGE ca inadmisibil recursul penal declarat de inculpatul,. în O, str.-.-, nr.9, -.77, împotriva deciziei penale nr.108/A din 19 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 26 iunie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.dec./-

În concept - 15.07.2008

Jud.fond/

Tehnored.dec./

2 ex./15.07.2008

Președinte:Condrovici Adela
Judecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Crișan Marinela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 375/2008. Curtea de Apel Oradea