Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 236/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 220 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 236

Ședința publică din 10 iunie 2009

PREȘEDINTE: Ilieș Titiana

JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 3: Motan Traian

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului

de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA -

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, jud. B împotriva deciziei penale nr. 90A din 09 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat din oficiu pentru inculpatul recurent și intimata, personal și ca procurator al părții vătămate, lipsă fiind inculpatul, partea vătămată și intimatul.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocat din oficiu arată că nu a motivat recursul în scris întrucât nu a putut lua legătura cu inculpatul și solicită amânarea cauzei pentru a putea legătura cu acesta sau pentru a da posibilitatea acestuia să se prezinte în instanță.

Instanța respinge cererea de amânare întrucât se pot invoca motivele care pot fi luate în considerare din oficiu, recursul nefiind motivat în termenul legal.

Nemaifiind alte cereri de probe și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru inculpatul recurent solicită admiterea recursului potrivit disp. art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, casarea deciziei Tribunalului Botoșani și sentinței Judecătoriei Botoșani pentru motive de netemeinicie și nelegalitate. Arată că la dosarul de fond există declarația martorei care susține că are titlu de proprietate pe numele soțului său, că ar fi făcut un schimb cu inculpatul recurent, însă instanțele nu au ținut cont de această declarație. De asemenea consideră că, întrucât inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei, soluția pe care instanța ar fi trebuit să o dea este achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală. În subsidiar, solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, instanța să aibă în vedere toate circumstanțele personale ale inculpatului, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta și să aplice inculpatului o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art. 81 Cod penal.

Intimata arată că a depus la dosar înscrisuri doveditoare, titlu de proprietate valabil și că schimbul nu are baze legale. Precizează că s-a judecat cu persoanele cu care inculpatul a făcut schimbul din anul 1958 și în acel an nu era căsătorită cu și că pe 15 iunie are pe rolul Judecătoriei Botoșani proces pentru nerespectarea hotărârii judecătorești împotriva lui, inculpatul din prezenta cauză. În ce privește reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, arată că nu este de acord cu această cerere întrucât dacă nu este pedepsit, acesta nu va respecta legea în continuare și va încerca să se răzbune. Solicită respingerea recursului ca nefondat și depune la dosar o serie de înscrisuri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat și de menținere a celor două hotărâri pronunțate în cauză. Precizează că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, iar în ceea ce privește pedeapsa aplicată, consideră că instanțele au apreciat în mod corect atât cuantumul pedepsei aplicate cât și modul de individualizare a executării acesteia.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Între inculpatul și vecinul său, defunctul a existat anterior, începând cu anul 2003, o situație conflictuală în legătură cu o suprafață de teren ce se află în preajma domiciliilor lor din comuna, județul B, teren pentru care părțile s-au judecat și anterior, tot pe cale penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie și nerespectarea hotărârilor judecătorești, terenul în litigiu fiind în suprafață totală de 1.657 pentru care defunctul deține titlu de proprietate nr. 7950 din 07 ianuarie 1994, depus la dosar, defunctul fiind moștenit în prezent de către soția supraviețuitoare.

În timpul vieții, defunctul a formulat plângere penală împotriva inculpatului pe care a continuat-o soția sa, arătând că, în chiar condițiile în care s-au mai judecat pentru același lucru, inculpatul a făcut din nou începând cu anul 2006, acte de tulburare a posesiei terenului în legătură cu o suprafață de 942 din suprafața totală iar prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani din 24 martie 2008, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, pentru faptul ocupării abuzive a terenului de 942, iar Judecătoria Botoșani investită cu soluționarea cauzei, prin sentința penală nr. 319 din 02 decembrie 2008, pe baza probelor administrate în dosar, a reținut vinovăția inculpatului și a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-au respins pretențiile civile formulate în cauză de către soția supraviețuitoare iar în restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, inculpatul a fost obligat să lase părții civile în deplină proprietate și liniștită posesie terenul de 942, sus-arătat, parte integrantă suprafeței de 1.657

S-a reținut că vinovăția inculpatului rezultă din chiar declarațiile acestuia și din celelalte probe de la dosar, inclusiv procesele verbale încheiate cu ocazia constatării infracțiunii și, nu în ultimul rând din celelalte acte de la dosar, inclusiv hotărârile judecătorești anterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și arătând că este nevinovat întrucât nu ocupă teren din proprietatea părții vătămate, solicitându-se astăzi prin concluzii achitarea conform art. 10 lit. a Cod procedură penală, iar în subsidiar aplicarea unei eventuale sancțiuni administrative.

Tribunalul Botoșani - Secția penală prin decizia nr. 90 din 9 aprilie 2009 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei inculpatul a formulat recurs reiterând motivele din apel și solicitând în principal achitarea sa în baza art. 10 lit. d Cod penal, iar în subsidiar o pedeapsă minimă cu aplicarea art. 81 Cod penal.

Criticile nu sunt întemeiate.

Instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului aplicându-i o pedeapsă just individualizată în conformitate cu prevederile art. 52 și 72 din Codul penal.

Este real și exact faptul că, inculpatul și familia defunctului s-au judecat anterior pentru partea din terenul în litigiu, pronunțându-se succesiv hotărâri judecătorești penale, așa cum dovedesc hotărârile de la dosar, care fac vorbire despre o suprafață totală de 1657, din care parțial a fost litigios.

Prin plângere s-a arătat că nici până în prezent aceste hotărâri nu au fost respectate și că inculpatul a ocupat în continuare terenul, ocupând în prezent încă o suprafață de teren pe lângă cea controversată, totalul fiind de 942 iar organele de urmărire penală au constatat această situație și au încheiat procesul verbal cât și schița terenului de la filele 10-11 dosar, în care se face vorbire despre faptul că inculpatul ocupă terenul în mod abuziv și nu alte persoane, relevându-se chiar lucrările agricole recente care s-au efectuat pe suprafața lui, terenul fiind proprietatea defunctului, moștenit de soția sa,.

Se poate concluziona că, în mod corect prima instanță a reținut vinovăția inculpatului și a dispus condamnarea din nou a inculpatului pentru faptul tulburării posesiei terenului și a dispus repunerea părților în situația anterioară, așa încât recursul inculpatului, în legătură cu faptul că este nevinovat și că nu ocupă terenul părților vătămate este neîntemeiat, urmând să fie respins, cu atât mai mult cu cât din analiză, nu reies alte elemente de nelegalitate a deciziei atacate.

Așa fiind și cum nici din oficiu nu sunt date motive de casare, în baza art. 38515al. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat.

Văzând și disp. art. 192 al. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 15.09.1935 în comuna, jud. B, CNP - -, împotriva deciziei penale nr. 90A din 09.04.2009 a Tribunalului Botoșani, ca nefondat.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare din care 200 lei onorariu apărător oficiu se vor avansa din fondurile către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.06.2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. Tr.

Dact.

Ex. 2/16.06.2009

Jud. apel -

- C-tin

Jud. fond -

Președinte:Ilieș Titiana
Judecători:Ilieș Titiana, Frunză Sanda, Motan Traian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 236/2009. Curtea de Apel Suceava