Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 398/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 398/R/2008
Ședința publică din 18 iunie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Vasile Goja JUDECĂTOR 2: Ana Covrig Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin
PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.129/A din 14 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie, prev.de art.220 alin.1 pen. și nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev.de art.271 alin.2 pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj și partea civilă, asistată de apărător ales, av., din Baroul Cluj, ambii avocați cu delegații la dosar, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, Inculpatul arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în baza art.38515pct.2 lit.c rap.la art.3859pct.6 pr.pen. admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Cluj, având în vedere că judecarea cauzei a avut loc în lipsa apărătorului, prezența acestuia fiind obligatorie, deoarece legea prevede pentru infracțiunea de tulburare de posesie o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Chiar dacă s-a dispus achitarea inculpatului pentru această infracțiune, trebuia asigurată asistența juridică și în fața instanței de apel. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și rejudecând cauza, să se dispună în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev.de art.271 alin.2 pen. deoarece, din probele administrate în cauză nu rezultă că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, respectiv nu a existat intenția acstuia de a ocupa pământul părților civile. Și în prezent există un litigiu cu privire la acel teren, așa încât nu se poate reține că inculpatul a ocupat abuziv pământul. Cu onorariu avocațial din.
Apărătorul ales al părților civile solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a celor două hotărâri pronunțate anterior. Probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului, în sensul că acesta a nesocotit hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, s-a opus tuturor organelor de stat, măsurătorilor făcute de executorul judecătoresc, așa încât vinovăția este pe deplin dovedită. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în recurs, reprezentând onorarul avocațial conform chitanței depuse la dosar.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, deoarece judecata s-a făcut fără a se asigura asistența juridică, care era obligatorie în speță. În subsidiar, arată că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția inculpatului, există hotărâri judecătorești civile prin care părțile civile au obținut terenul în litigiu, iar inculpatul a cunoscut faptul că părțile civile au fost puse în posesie. Ca atare, nu se impune pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și achitarea sa deoarece nu este vinovat, precum și obligarea părților civile la plata daunelor morale.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 12 din 11.01.2008 a Judecătoriei Turda, s-a dispus achitarea inculpatului ( fiul lui G și, născut la 06.10.1956 în comuna, jud. C, domiciliat în sat nr.362, comuna comuna, jud. C) de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie prev. de art.220 alin.1 pen. în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen.
Prin aceeași sentință, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev. de art.271 alin.2 pen. cu aplic. art. 74 lit.a și art. 76 lit.e pen.
În temeiul art.81-82.pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 2 luni și, în temeiul art. 359.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 rap. la art.64 lit.a,b pen. și respectiv, art.71 alin.5 pen.
S-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de părțile civile și și, a fost obligat inculpatul să le plătească acestora 1000 lei cu titlu de daune materiale.
A fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat și 400 lei cheltuieli judiciare către părțile civile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut prin rechizitoriul nr. 717/P/15 august 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria Turdaa dispus trimiterea în judecată a inculpatului G, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie, prev și ped de art. 220 alin 1 Cod penal, reținându-se în esență că, în primăvara anului 2007 inculpatul a pătruns în locul numit "", proprietatea numitului, pe care l-a cultivat cu porumb și refuză să-l părăsească.
La termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2007, reprezentantul Ministerului Publica declarat că pune în mișcare acțiunea penală și solicită extinderea procesului penal față de inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev și ped de art. 271 alin 2 Cod penal.
Instanța, în temeiul dispozițiilor art. 336 alin 1 lit a din Codul d e procedură penală, a dispus extinderea procesului penal față de inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev și ped de art. 271 alin 2 Cod penal, procedând la judecarea cauzei și cu privire la această faptă.
Părțile vătămate și s-au constituit părți civile în fața instanței de judecată, la termenul de judecată din data de 21 noiembrie 2007, împreună, cu suma de 1.500 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea recoltei de porumb pe care ar fi obținut-o prin cultivarea terenului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză și coroborând probele aflate la dosar, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
Părțile vătămate și, fratele inculpatului, au cumpărat în anul 1948 de la numitul, un teren arabil, în suprafață de 0,29, situat pe raza comunei, în locul numit "".
Începând cu anul 1992, între inculpat și fratele acestuia, partea vătămată, au intervenit discuții cu privire la proprietatea acestei suprafețe de teren, iar între partea vătămată și tatăl inculpatului s-au purtat mai multe litigii civile, toate finalizate în favoarea numitului, căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate. Hotărârea judecătorească prin care tatăl inculpatului a fost obligat să predea părții vătămate posesia terenului în discuție, respectiv sentința civilă nr. 4570/8 decembrie 1992 Judecătoriei Turdaa fost pusă în executare, conform proceselor-verbale întocmite de executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Turda, din data de 23 iunie 1993 și 3 august 1995. În anul 1997, părții vătămate i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 28078/879, care include și această suprafață de teren. De asemenea, conform adresei nr. 2945/7 iunie 2007 Primăriei, acest teren este proprietatea părții vătămate.
Începând cu anul 1992, părțile vătămate și au dat în arendă acest teren ginerelui lor, martorul care l-a folosit până în anul 2003 când în urma unei înțelegeri cu martorul G, au făcut un schimb de terenuri, după care acest teren a fost folosit de martorul G până în toamna anului 2006 când inculpatul a intrat pe teren și i-a interzis martorului G să-l folosească, l-a arat iar în primăvara anului 2007 l-a cultivat cu porumb.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, respectiv pentru care s-a extins procesul penal, nici în faza de urmărire penală și nici în cursul cercetării judecătorești, susținând că este proprietarul de drept al terenului și nu se consideră vinovat de săvârșirea faptelor, deși recunoaște că nu deține titlu de proprietate sau alte acte asupra acestuia și are cunoștință de faptul că părțile vătămate, în urma câștigării litigiilor civile, au fost puse în posesie asupra terenului, de către executorul judecătoresc.
Starea de fapt descrisă mai sus, a fost însă reținută de instanță pe baza probelor administrate în cauză. Astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 13 aprilie 2007 partea vătămată a formulat o plângere împotriva inculpatului solicitând trimiterea în judecată a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, arătând că inculpatul, în toamna anului 2006 i-a ocupat suprafața de 0,29 ha teren, pe care a arat-o și apoi a semănat- De asemenea, în declarația dată la aceeași dată, partea vătămată a arătat, de asemenea că inculpatul i-a ocupat terenul în suprafață de 0,29 ha, la locul numit "", situat pe raza comunei, în toamna anului 2006.
Din declarațiile martorilor, G și, audiați în faza de urmărire penală și în fața instanței de judecată, instanța de fond a reținut că, terenul în cauză, în suprafață de 0,29 ha, situat în locul numit "" a fost folosit, începând cu anul 1992 de către ginerele părților vătămate, martorul, după care acesta, în anul 2003, făcut schimb de terenuri cu martorul G, care a folosit acest teren până în toamna anului 2006, când inculpatul a intrat pe teren, l-a arat și i-a interzis martorului G, să-l mai folosească. Această împrejurare este confirmată și de către partea vătămată care, audiată în fața instanței, a arătat că după anul 1990, folosit terenul, după care terenul a fost folosit de către ginerele său, martorul iar ulterior, acesta a făcut un schimb de terenuri cu martorul G care l-a folosit 2-3 ani până când inculpatul i-a interzis să-l folosească. De asemenea, inculpatul arată că în primăvara anului 2007, i-a interzis numitului G să folosească acest teren.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpatul, părțile civile,martorii, G, inculpatul depunând la dosar Precizări, însoțite de un set de acte.
Raportat la probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut faptul că inculpatul a ocupat terenul proprietatea părților vătămate, în suprafață de 0,29 ha, situat pe raza comunei, la locul numit "" în toamna anului 2006, când terenul se afla în posesia numitului G, care, așa cum s-a arătat anterior, îl folosea în urma unui schimb de terenuri dintre el și ginerele părților vătămate, numitul, părțile vătămate neavând, la data ocupării terenului de către inculpat, posesia asupra terenului în cauză.
Urmare a reținerii acestei stări de fapt, și având în vedere că infracțiunea de tulburare de posesie are ca obiect juridic special relațiile sociale privitoare la posesia asupra unui imobil, instanța a apreciat că faptei reținute în sarcina inculpatului, aceea de tulburare de posesie, îi lipsește un element constitutiv al infracțiunii, respectiv latura obiectivă, întrucât părțile vătămate nu aveau, la data săvârșirii infracțiunii, posesia asupra terenului.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct 2 lit a raportat la art. 10 lit d din Codul d e procedură penală, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie, prev și ped de art. 220 alin 1 din Codul penal.
În ceea ce privește infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev și ped de art. 271 alin 2 Cod penal, din probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 4570/8 decembrie 1992 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr. 3645/1992, definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de pârât, prin decizia civilă nr. 473/31 martie 1993 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 217/1993, tatăl inculpatului, numitul Gaf ost obligat să predea în folosință părții vătămate, terenul în suprafață de 0,29 ha situat în locul numit "". Prin procesele-verbale de punere în posesie întocmite de către executorul judecătoresc de pe lângă Judecătoria Turda la data de 23 iunie 2003 în dosarul nr. 330/1993 și la data de 3 august 1995 în dosarul nr. 605/1995, partea vătămată a fost pusă în posesie asupra acestei suprafețe de teren.
Deși litigiile civile s-au purtat între tatăl inculpatului și partea vătămată, inculpatul a avut cunoștință de faptul punerii în posesie a părților vătămate de către executorul judecătoresc, astfel cum rezultă din declarația dată de acesta în cursul cercetării judecătorești. Cu toate acestea, nu a înțeles să respecte autoritatea acestor hotărâri judecătorești și, în toamna anului 2006, ocupat terenul aparținând părților vătămate.
Raportat la probele administrate în cauză, instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, apreciind că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, întrucât inculpatul a împiedicat părțile vătămate să folosească terenul situat pe raza comunei, la locul numit "" în suprafață de 0,29 ha pe care îl dețineau în temeiul unei hotărâri judecătorești, prin ocuparea acestuia și ulterior, prin cultivarea acestuia, și-a dat seama că astfel, împiedică părțile vătămate să folosească terenul, așa cum consideră de cuviință, urmărind și acceptând și producerea rezultatului. Instanța de fond a apreciat că nu are relevanță sub aspectul existenței acestei infracțiuni împrejurarea că hotărârea judecătorească naf ost obținută în contra inculpatului.
În drept, fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă și probată, care, în toamna anului 2006 împiedicat părțile vătămate și să folosească suprafața de 0,29 ha.situat pe raza comunei, în locul numit "", pe care îl dețineau în baza unei hotărâri judecătorești, prin ocuparea și cultivarea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev de art. 271 alin 2 Cod penal și pedepsită de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Prin urmare, instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea judecătorească a căreia a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de articolul 72 din Codul penal, respectiv: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La stabilirea cuantumului pedepsei pe care a stabilit-o în sarcina inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii, instanța de fond a reținut, în temeiul art. 74 lit a din Codul penal, cu titlul de circumstanță atenuantă judiciară, conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, raportat la lipsa de antecedente penale și la împrejurarea că inculpatul este o persoană integrată din punct de vedere social și își câștigă existența onest, din muncă.
Instanța de fond a avut însă în vedere, la aprecierea gradului de pericol social al faptei, împrejurarea că deși inculpatul este conștient de faptul că nu deține acte de proprietate asupra terenului iar părțile vătămate au câștigat mai multe litigii civile având ca obiect terenul în cauză, fiind puși în posesie acestora dreptul de proprietate asupra terenului și,mai mult, nu înțelege să respecte o hotărâre judecătorească, fapt care, în opinia instanței, imprimă faptei săvârșite de acesta un grad de pericol social sporit, motiv pentru care a ales sub aspectul naturii ei, pedeapsa închisorii.
S-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de art 81, lit a și b din Codul penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 2 luni, conform art. 81-83 din Codul penal.
Conform dispozițiilor art. 71 alin 2 din Codul penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit a-c din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, iar conform dispozițiilor art. 1 alin 5 din Codul penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În consecință, în temeiul art. 71 alin 2 din Codul penal instanța de fond a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit a și b din Codul penal, iar în temeiul art. 71 alin 5 din Codul penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64, lit a și b din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
Instanța de fond nu i-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la art.64, lit c din Codul penal întrucât inculpatul nu s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de o funcție, profesie sau activitate.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că părțile vătămate și s-au constituit părți civile în cauză, împreună, cu suma de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea recoltei de porumb pe care ar fi obținut-o în urma cultivării cu porumb a terenului.
Instanța de fond a apreciat că pretențiile formulate de parte civilă sunt întemeiate doar în parte, respectiv până la concurența sumei de 1.000 lei Astfel, din probele administrate în cauză, respectiv declarația martorului, se poate cultiva porumb, sfeclă, iar recolta care s-ar putea obține ar fi în jur de 1.000 kg porumb. Tot martorul arată că prețul unui kg de porumb este de aproximativ 1 leu. Ca urmare, instanța de fond a apreciat că prejudiciul cauzat părților vătămate prin fapta inculpatului, cauzat ca urmare a imposibilității cultivării terenului cu porumb se ridică la suma de 1.000 lei, acesta fiind și dovedit.
Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 14 și 346 din Codul d e procedură penală, raportat la art. 998 Codul civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către părțile civile și și, în consecință, l-a obligat pe inculpat să plătească în favoarea părților civile, suma de 1.000 lei cu titlu de daune materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, inculpatul G, care a criticat hotărârea atacată ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește soluția de condamnare a sa pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prev de art. 271 alin 2 Cod penal, solicitând pronunțarea unei decizii penale prin care să se dispună achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct 2 lit a raportat la art. 10 lit a,c Cod procedură penală. În motivare, inculpatul arată în esență că instanța de fond a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, o stare de fapt eronată cu privire la dreptul de proprietate al părții vătămate asupra terenului în suprafață de 0,29 ha, situat în locul numit "" de pe raza comunie, fără a se face o identificare concretă, precisă a terenului în litigiu. Mai precizează inculpatul că nu a ocupat abuziv terenul în litigiu și prin urmare nu se poate face vinovat de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, deoarece parte vătămată nu are înscris acest teren în titlul de proprietate emis de Comisia Județeană C (ci un alt teren tot în suprafață de 0,29 ha, învecinat cu cel ocupat de inculpat, care nu a fost și nu este ocupat, putând fi folosit de partea vătămată), terenul cu pricina aparținând tatălui inculpatului, numitul G, după cum rezultă din titlul de proprietate nr. 25827/461/31 martie 1995 eliberat de Comisia Județeană C, din procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 18 februarie 1992 de Comisia locală de fond funciar și din adresa nr. 269 din data de 9 mai 2006 emisă de Prefectura Județului
Prin decizia penală nr.129/A/14.04.2008, s-a respins ca nefondat apelul inculpatului G împotriva sentinței penale nr.12/11.01.2008 a Judecătoriei Turda și, a fost obligat inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat și 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judicioasă a probelor administrate în cauză.
Susținerile inculpatului sunt neîntemeiate, rezultând din materialul probator că terenul ocupat de el este proprietatea părții vătămate, fiind în suprafață de 0,29 ha și situat în locul numit "" pe raza comunei, jud.
De asemenea, proprietatea terenului în litigiu - ca și chestiune prealabilă în procesul penal - a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat în procesul civil și, însăși inculpatul a recunoscut fapta în fața instanței de fond.
Împotriva deciziei Tribunalului Cluj, în termen legal a declarat recurs inculpatul, solicitând prin memoriul depus la dosar casarea cesteia și, rejudecând, să se dispună achitarea sa, de sub învinuirea comiterii infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești prev. de art.271 alin.2 pen. în temeiul art. 11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a pr.pen.
În esență, au fost invocate aceleași apărări ca și în apel, respectiv că, în actul de sesizare a instanței, s-a reținut o stare de fapt, urmare a ignorării actelor de la dosarul cauzei, că nu s-a ținut seama de amplasamentul real al terenului în litigiu, respectiv amplasamentele diferite ale terenului ocupat de el și terenului proprietatea părților vătămate.
În susținerea recursului prin apărător, s-a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, deoarece judecarea apelului s-a făcut în lipsa asistenței juridice a inculpatului, aceasta fiind obligatorie în cauză, sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art. 38514.pr.pen. Curtea constată fondat recursul în cauză pentru motivul invocat în principal de apărătorul inculpatului, respectiv, existența cazului de casare prev. de art. 3859pct.6 pr.pen. - judecata a avut loc în lipsa apărătorului când prezența acestuia era obligatorie.
Inculpatul Gaf ost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda din 15.08.2007 dat în dosar nr. 717/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunii tulburare de posesie prev. art.220 alin.1 pen., infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Procesul penal a fost extins față de inculpat și cu privire la infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești prev. de art. 271 alin.2 pen. pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau pedeapsa amenzii.
Prima instanță l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea de tulburare de posesie și l-a condamnat pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârilor judecătorești.
Inculpatul a atacat sentința, doar sub aspectul soluției date pentru una din infracțiunile deduse judecății - nerespectarea hotărârilor judecătorești, nu și în ceea ce privește infracțiunea de tulburare de posesie, pentru care, de altfel, a fost achitat.
În speță, judecarea apelului s-a făcut în lipsa apărătorului, asistența juridică pentru infracțiunea de tulburare de posesie fiind obligatorie, conform art. 171 alin.3 pr.pen.
Este adevărat că, fiind în calea de atac promovată de inculpat, instanța de apel nu putea înrăutății situația acestuia sub aspectul infracțiunii de tulburare de posesie, infracțiune care nici nu a fost vizată de motivele de apel.
Având în vedere însă, obligația instanței de apel - potrivit regulii de bază a rolului activ prevăzută de art. 4.pr.pen. precum și în concordanță cu dispozițiile art. 287 alin.1 și art.371 alin.2 pr.pen. - să ia în considerare orice temei de fapt sau de drept, indiferent dacă a fost sau nu invocat de apelant, instanța de apel poate deci, și trebuie să examineze cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește celelalte infracțiuni, la care apelul nu se referă, putând decide și în legătură cu ele, bineînțeles, ținând seama de principiul neagravării situației în propriul apel ( în cazul achitării, s-ar putea susține că instanța de apel nu poate interveni, dar este posibil, de exemplu, modificarea temeiului achitării, unul care să fie mai favorabil inculpatului, etc).
Ori, o astfel de examinare a cauzei, nu poate fi realizată legal, în lipsa asistenței juridice, atunci când aceasta este obligatorie și este prevăzută de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.38515pct.2 lit.c pr.pen. se va admite recursul inculpatului, se va casa decizia tribunalului în întregime și se va trimite cauza spre rejudecarea apelului, în condiții de legalitate.
În baza art.189 pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul domiciliat în sat nr. 362 comuna județul C împotriva decizie penale nr. 129/A/14 aprilie 2008 Tribunalului Cluj, pe care o casează în întregime și trimite cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
4 ex./23.06.2008
Președinte:Vasile GojaJudecători:Vasile Goja, Ana Covrig Luminița Hanzer
