Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 68/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂ N
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.68
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Paul
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta - parte vătămată domiciliată în com., sat, Cod poștal -, Județ deciziei penale nr.299 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și inculpata, fiica lui și, născută la data de 16.12.1926 in comuna domiciliată în com., sat, nr.131, jud. P, împotriva sentinței penale nr.811/15.04.2008, a Judecătoriei Ploiești.
S-a desființat sentința atacată și, în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 alin.1 lit. b a C.P.P. fost achitată inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev. de art. 220 al.1
Cod PenalÎn baza art. 18/1 si art. 91.Cod Penal s-a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 lei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta - parte vătămată, personal și asistată de apărător ales, avocat din cadrul Baroului P, potrivit delegației de la dosar, fila 9 și intimata - inculpată, personal și asistată de apărător ales, avocat -, de asemenea din cadrul Baroului P, fila 12.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la dosar, recurenta - parte vătămată a depus note scrise.
Apărătorul recurentei - părți vătămate, apărătorul intimatei - inculpate cât și reprezentantul Ministerului Public, pe rând având cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că în cauză nu mai sunt cereri prealabile și excepții de invocat, astfel că analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta - parte vătămată, învederează că, instanța fondului a apreciat că fapta pentru care a fost judecată inculpata a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective astfel că, aceasta din urmă a fost condamnată în temeiul art. 220 Cod penal la o pedeapsă cu amenda penală.
Instanța de apel, pe lipsa concretă a faptei, în condițiile în care inculpata a avut față de recurenta - parte vătămată o atitudine nesocială, a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social, modificat sentința fondului.
Apărătorul recurentei - părți vătămate a precizat că situația juridică a terenului a fost demult rezolvată pe căi legale, dreptul de proprietate fiind corect și concret stabilit în favoarea părții vătămate.
Pentru considerentele mai sus expuse solicită admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și menținerea hotărârii fondului, ca legală și temeinică.
Avocat -, având cuvântul pentru intimata - inculpată, învederează că din punctul său de vedere atribuirea dreptului de proprietate nu a fost stabilit în mod legal, astfel că sancțiunea aplicat acesteia cu pedeapsa amenzii penale este puțin exagerată, amenda administrativă aplicată de tribunalul Prahova fiind cea mai corectă în cauza de față.
Pentru cele mai sus expuse, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel, ca legală și temeinică.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pune concluzii de admiterea recursului, în parte, în sensul că instanța de apel în mod corect a aplicat amenda administrativă însă cuantumul acesteia, îl apreciază ca nefiind nesatisfăcător, urmând ca instanța de recurs să aplice o amendă care să atingă scopul urmărit.
Recurenta - parte vătămată, personal având cuvântul învederează instanței că nu vrea de la inculpată despăgubiri, decât să nu o mai deranjeze pe viitor, prin amenințări și injurii.
Intimata - inculpată, personal având ultimul cuvânt, precizează că nu este vinovată cu nimic, terenul îi aparține întrucât la primit ca zestre în anul 1949, stăpânindu-l și în prezent.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr.811/15.04.2008 a Judecătoriei Ploiești, în baza disp.art.220 Cod penal, cu aplic. art. 74 lit. a - art.76 lit. e Cod penal, a fost condamnată inculpata, la pedeapsa amenzii în cuantum de 500 lei, iar în baza disp. art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 1 an, calculat conform disp.art.82 al.2 Cod penal.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Prin ordonanța nr. 727/P/2006 din 12.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieștis -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare de posesie.
Împotriva acestei ordonanțe petenta a formulat plângere la prim - procurorul parchetului, plângere respinsă prin rezoluția numărul 19191/II/2/2007.
Prin plângerea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Ploiești, petenta, în contradictoriu cu intimata, în baza art. 2781.pr.pen. a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 727/P/2006 din 12.03.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
Petenta a arătat că procurorul nu a administrat nici un fel de probe pentru a-și forma convingerea, în sensul ordonanței dispuse, și că a conchis în mod nelegal că incidentul dintre ea și intimată are caracter civil.
Judecătoria Ploieștia admis plângerea formulată de petenta, prin încheierea din data de 1.07.2007, în conformitate cu prevederile art.2781al.8 lit.c Cod procedură penală, desființând ordonanța atacată și reținând cauza spre judecare.
Instanța a reținut că prin plângerea formulată la data de 22.02.2006 persoana vătămată a reclamat faptul că numita folosește pe nedrept o suprafață de 0,75 ha, teren arabil, situat, tarlaua 2 parcela 4/109.
Petenta prin declarația dată la data de 15.03.2005 în fața organelor de poliție, a arătat că acest teren i s-a atribuit prin titlul de proprietate nr.48274/1996 și prin decizia civilă nr. 378/07.03.2001 a Tribunalului Prahova, dar ar fi solicitat numitului G din satul, tractorist, să lucreze terenul pe care, în prealabil, ea îl însămânțase cu porumb.
În dovedirea plângerii petenta a depus titlul de proprietate nr.48274/30.01.1996, decizia civilă nr.378/07.03.2001 a Tribunalului Prahova, procesul verbal de punere în posesie din 19.09.2002, rapoartele de expertiză tehnică judiciară topometrică și, decizia civilă nr.354/11.02.1999 a Tribunalului Prahova, sentința civilă numărul 10442/2004 a Judecătoriei Ploiești, adresa numărul 1488/20.04.2004 a Primăriei, precum și acte de stare civilă.
La urmărirea penală au fost audiați petenta, intimata, precum și martorii și.
Prin rezoluția din 26.05.2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieștia admis propunerea organelor de cercetare penală, în sensul începerii urmăririi penale față de cu privire la infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.220 Cod penal, iar prin ordonanța nr.727/P/2006 din 12.03.2007, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, în baza disp. art.262 pct.2 lit.a rap. la art. 11 pct. 1 lit.b și art. 10 lit.d pr.pen. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei, apreciindu-se că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.
In motivarea ordonanței se arată că nu se poate vorbi, în sensul legii, despre o ocupare fără drept, de către învinuită, a suprafeței de teren indicate de petentă, în condițiile în care contestă dreptul de proprietate al petentei, arătând că a moștenit terenul de la părinții săi din anul 1949, de când îl deține - apreciindu-se, astfel, că situația conflictuală în cauză întrunește elementele unui litigiu civil cu privire la dreptul de proprietate și nu al unei acțiuni cu caracter infracțional, sancționată de legea penală.
Împotriva ordonanței a formulat plângere petenta, respinsă ca neîntemeietă prin rezoluția nr. - din 12.06.2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești.
În motivarea acesteia se arată că soluția dispusă de procuror prin ordonanță este temeinică și legală sub toate aspectele, din probele administrate nerezultând intenția ca element al laturii subiective cerut de textul de incriminare pentru întrunirea tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii, aspect dedus din reprezentarea sub aspect subiectiv avută de învinuită la săvârșirea faptei.
Prin plângerea înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei Ploiești, petenta a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 727/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, arătând că procurorul nu a administrat nici un fel de probe pentru a-și forma convingerea și că a conchis în mod nelegal că incidentul dintre ea și intimată are caracter civil.
Prin încheierea din data de 1.07.2007, în conformitate cu prevederile art.2781al.8 lit.c pr.pen. Judecătoria Ploieștia admis plângerea formulată de petentă, a desființat ordonanța atacată și a dispus reținerea cauzei spre judecare, apreciindu-se că fapta săvârșită de intimată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiate partea vătămată (care s-a constituit parte civilă în procesul penal) și inculpata, precum și martorii din acte ( și ), iar la solicitarea instanței s-a depus fișa de cazier judiciar a inculpatei.
Din probele administrate atât în cursul urmăriri penale, cât și al cercetări judecătorești instanța a reținut că partea vătămată deține pe raza com. suprafața de teren de 0,75 ha, situat pe tarlaua 2, parcela 4/109, conform titlului de proprietate nr. 48274/1996 (fila 7 ). Conform acestui titlu de proprietate, partea vătămată și numita sunt moștenitoarele defunctului.
Prin sentința civilă nr. 2629/2000 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia civilă 378/7.03.2001 a Tribunalului Prahova, s-a efectuat partajul între cele două moștenitoare, terenul menționat anterior fiind atribuit, definitiv și irevocabil, în lotul părții vătămate, ulterior, în baza hotărârilor mai sus menționate, prin procesul-verbal încheiat la data de 19.09.2002 de către s-a procedat la punerea efectivă în posesie a părții vătămate pe terenurile ce i-au fost atribuite, inclusiv pe suprafața de teren în litigiu.
Întrucât inculpata a contestat titlul de proprietate nr. 48274/1996, a formulat o acțiune având ca obiect anularea acestuia, acțiune ce a fost însă respinsă prin sentința civilă 4439/ 1998 Judecătoriei Ploiești, modificată prin decizia civilă nr. 2965/1999 a Curții de Apel Ploiești.
După ce partea vătămată a fost pusă în posesie cu privire la terenul situat pe tarlaua 2, parcela 4/109, inculpata a intrat pe acest teren și 1-a arat, în luna decembrie 2005, iar la data de 26.04.2006 a intrat din nou pe teren și a semănat porumb, în condițiile în care terenul fusese deja însămânțat de partea vătămată - situație observată inclusiv de martorul, care declară că i-a atras atenția inculpatei cu privire la acest aspect, dar că inculpata i-ar fi solicitat să lucreze în continuare.
Această situație de fapt reiese, așadar, din declarația martorilor, care a fost solicitat de către inculpată la data de 26.04.2006 să discuiască terenul, ceea ce a și făcut, neștiind că acest teren nu îi aparține inculpatei, din declarația martorei, ci din chiar declarația dată de inculpată în fața instanței.
De asemenea, așa cum reiese și din raportul de expertiză topografică nr. 617/2003, întocmit de expert, între terenul deținut de partea vătămată în baza deciziei nr. 378/2001 a Tribunalului Prahova și cel pe care îl ocupă inculpata în dauna părții vătămate există identitate, terenul fiind situat în extravilanul comunei, punctul, tarlaua 2, parcela 4/109.
Pe de altă parte, instanța a constatat că inculpata a fost parte atât în cauza ce format obiectul dosarului nr. 5772/1977 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect partaj succesoral (în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2629/2000, definitivă prin decizia civilă numărul 378/7.03.2001 a Tribunalului Prahova ) - în calitate de pârâtă - cât și în dosarul numărul 10705/2004 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect obligație de a face - când, în calitate de reclamantă, a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru chiar suprafața în litigiu.
Prin adresa numărul 1488/20.04.2004, Primăria răspunde unei cereri formulate de inculpată, arătând că amplasamentul solicitat ( 0,75 ha în. ) este reconsituit pe numele părții vătămate și a numitei (cumnata, respectiv sora inculpatei), făcând mențiune expresă cu privire la decizia civilă numărul 378/2001 a Tribunalului Prahova, în sensul că hotărârile judecătorești definitive și irevocabile sunt obligatorii și trebuie respectate.
Potrivit disp.art.220 pen. ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat, se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Analizând probele administrate, instanța a constatat că inculpata a ocupat terenul ce se afla în posesia părții vătămate, fără drept, în deplină cunoștință de cauză cu privire la situația juridică a terenului și cu privire la drepturile și obligațiile ce-i incumbau, ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Astfel, faptul că inculpata a pătruns pe terenul părții vătămate, lucrându-1, poate fi considerat ca o acțiune de ocupare, în sensul art. 220.pen. în cazul terenurilor agricole nefiind de conceput o altă modalitate de ocupare decât prin lucrarea efectivă a acestora.
Nu se poate susține că inculpata nu a avut intenția de a ocupa acest teren, așa cum s-a arătat de apărare, în realitate ea acționând cu intenția specifică infracțiunii de tulburare de posesie.
Chiar dacă inculpata a susținut, inclusiv în cuvântul pe fond acordat în baza disp.art.341 pr.pen. că a acționat cu credința greșită că acest teren îi aparține de fapt, întrucât 1-a primit ca zestre și 1-a stăpânit timp de mai mulți ani, în condițiile în care a fost parte în toate procesele în care s-a stabilit, definitiv și irevocabil, situația Juridică a terenului în litigiu, poziția sa poate fi interpretată ca o nesocotire a autorității de lucru judecat a sentințelor civile care au consfințit dreptul de proprietate al părții vătămate - hotărâri care au fost puse în executare și despre care inculpata avea cunoștință, iar nerespectarea autorității de lucru judecat în această situație ar avea consecințe grave inclusiv asupra circuitului civil al terenurilor.
Cu atât mai mult, instanța a reținut că, nu dreptul de proprietate este apărat prin disp. art. 220.pen. ci posesia legitimă și efectivă a unei persoane, împotriva actelor de uzurpare ele unui neposesor.
În speța de față, instanța a constatat că partea vătămată, are calitatea de posesor în sensul legii penale, întrucât așa cum s-a arătat prin procesul verbal întocmit de executorul judecătoresc, a fost pusă efectiv în posesie cu privire la terenul ce face obiectul litigiului, pe care 1-a și lucrat anterior ocupării lui de inculpată - declarațiile martorilor audiați de instanță și chiar a inculpatei fiind fără echivoc în acest sens.
Tocmai de aceea, instanța nu a putut dispune achitarea inculpatei în baza disp.art. 11 al.2 lit.a rap. la art.10 lit.d pr.pen. așa cum s-a solicitat, fapta săvârșită de aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie, atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective.
Apărările privitoare la vârsta intimatei și capacitatea sa de a înțelege că terenul respectiv nu îi aparține ar fi putut justifica, eventual, o soluție de achitare pe un alt temei de drept, respectiv art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. l0 lit.1pr.pen. însă concluziile apărării au vizat exclusiv disp. art. 10 lit. d pr.pen.
Cu toate acestea, instanța a apreciat că nici un punct de vedere nu este incident în cauză atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, inculpata a participat în mod direct și nemijlocit în toate procesele în care s-a analizat, dezbătut și stabilit situația juridică a terenului în litigiu, iar atitudinea sa - după ani de procese civile sau penale - poate fi interpretată ca o nesocotire a autorității de lucru judecat a hotărârilor care au consfințit dreptul de proprietate al părții vătămate.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce i s-a aplicat inculpatei au fost avute în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social concret al infracțiunii, condițiile și modalitatea în care a acționat inculpata, vârsta și persoana inculpatei care, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, nu a mai fost condamnată.
Astfel că, inculpatei nu i s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea, ci amenda, al cărei cuantum a fost orientat către minimul general prevăzut de lege, astfel încât să se realizeze scopul educativ al pedepsei dar, în același timp, să nu o pună pe inculpată în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle prevăzute de lege.
Drept urmare, în baza disp.art.220 pen. cu aplic.art. 74 lit. a - art.76 lit. e pen. a fost condamnată inculpata la pedeapsa amenzii, în cuantum de 500 lei, iar în baza disp.art.81 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe durata unui termen de încercare de 1 an, calculat conform disp.art.82 al.2 pen. instanța apreciind că scopul pedepsei, chiar dacă este vorba despre amendă și nu închisoare, poate fi atins fără executare efectivă.
În baza art.359 pr.pen. a atras atenția inculpatei asupra disp.art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În ceea ce privește latura civilă, instanța a reținut că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, partea vătămată constituindu-se parte civilă la termenul de judecată din 13.03.2008 cu suma de 3.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor agricole stricate de inculpată.
Cu toate că partea vătămată s-a constituit parte civilă, nu a solicitat și nu a înțeles să administreze nici un fel de probe pe latură civilă.
Singura aserțiune referitoare la latura civilă a cauzei a fost făcută de martorul, care a apreciat că, pentru a se aduce un teren la stadiul celui pe care 1-a lucrat el în toamna anului 2006 la solicitarea inculpatei, cheltuielile necesare erau de cca. 500 lei la hectar.
Cu toate acestea, partea civilă nu a făcut dovada nici unei cheltuieli efective făcute de ea cu privire la terenul în litigiu, considerent față de care, în baza disp.art.14 rap. la art.346 pr.pen. s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Instanța nu a dispus nici repunerea părților în situația anterioară.
Deși fapta culpabilă a inculpatei are caracterul unei fapte ilicite din perspectiva legii civile, încălcând disp.art.480 cv. - care ocrotesc proprietate -, din probele administrate a rezultat că în prezent partea vătămată și-a recăpătat posesia asupra terenului în litigiu, iar acțiunea inculpatei nu a vizat desființarea vreunui semn de hotar sau a vreunui reper de marcare, în sensul legii penale.
În final, deși părțile au solicitat cheltuieli de judecată, la dosarul cauzei nu s-au depus nici un fel de dovezi în acest sens, situație în care instanța, în baza art.193 al.6 pr.pen. a respins ca nefondată cererea privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare făcute de partea vătămată.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și inculpata, și care, prin decizia penală nr.299/25.11.2008 a Tribunalului Prahova au fost admise, a fost desființată sentința penală și în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.1Cod procedură penală a fost achitată inculpata pentru săvârșirea infracțiunii pre. De art. 220 alin.1 Cod penal.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut că:
La data de 31.01.2006, partea vătămată a depus plângere penală împotriva inculpatei, sesizând că aceasta i-a ocupat, fără drept, terenul arabil în suprafață de 0,75 ha, situat pe raza com..
Din cercetările efectuate în cursul urmăririi penale și cu ocazia judecării în fond a cauzei precum și din actele dosarului, rezultă că partea vătămată deține pe raza com. suprafața de teren de 0,75 ha, situat pe tarlaua 2, parcela 4/109, conform titlului de proprietate nr. 48274/1996. Conform acestui titlu de proprietate, partea vătămată și numita sunt moștenitoarele defunctului.
Prin sentința civilă nr.2629/2000 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia civilă 378/7.03.2001 a Tribunalului Prahova, s-a efectuat partajul între cele două moștenitoare, terenul menționat anterior fiind atribuit, definitiv și irevocabil, în lotul părții vătămate.
Ulterior, în baza hotărârilor mai sus menționate, prin procesul-verbal încheiat la data de 19.09.2002 de către s-a procedat la punerea efectivă în posesie a părții vătămate pe terenurile ce i-au fost atribuite, inclusiv pe suprafața de teren în litigiu.
Fiind convinsă că terenul respectiv îi aparține, întrucât l-a primit zestre de la părinții săi, inculpata a contestat titlul de proprietate nr.48274/1996, în sensul că a formulat o acțiune având ca obiect anularea acestuia, acțiune ce a fost însă respinsă prin sentința civilă 4439/1998 a Judecătoriei Ploiești, modificată prin decizia civilă nr. 2965/1999 a Curții de Apel Ploiești.
După ce partea vătămată a fost pusă în posesie cu privire la terenul situat pe tarlaua 2, parcela 4/109, inculpata a intrat pe acest teren și l-a arat, în luna decembrie 2005, iar la data de 26.04.2006 l-a semănat cu porumb. În perioada respectivă părțile și-au întors reciproc culturile, terenul fiind în prezent în posesia părții vătămate.
Tribunalul a mai constatat că inculpata a fost parte atât în cauza ce a format obiectul dosarului nr.5772/1977 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect partaj succesoral (în care s-a pronunțat sentința civilă nr.2629/2000, definitivă prin decizia civilă numărul 378/7.03.2001 a Tribunalului Prahova - în calitate de pârâtă, cât și în dosarul numărul 10705/2004 al Judecătoriei Ploiești, având ca obiect obligație de a face - când, în calitate de reclamantă, a solicitat eliberarea titlului de proprietate pentru chiar suprafața în litigiu.
Totodată, tribunalul reține că la data de 14.10.1996 Consiliul Local al Comunei i-a eliberat inculpatei adeverința nr. 4578/1996, din care rezulta că soțul acesteia figurează în registrul agricol în volumul 10 cu suprafața de 0,75 ha teren agricol în punctul, o copie de pe fila din registru fiind depusă la dosarul instanței de fond.
Prin urmare, fapta există, este prevăzută ca infracțiune de tulburare de posesie, a fost comisă de apelantă, însă, având în vedere datele privind acest teren, respectiv că acesta a fost înscris în registrul agricol din anii 1959-1961 la rolul soțului inculpatei ( ca urmare a primirii ca zestre de către inculpată de la părinții săi), că pentru acest teren s-a eliberat titlul de proprietate numitei și părții vătămate ca moștenitoare ale defunctului (fratele inculpatei) deși acesta trăia la momentul emiterii, împrejurări care i-au creat inculpatei convingerea că terenul îi aparține, precum și relațiile de afinitate dintre părți, vârsta înaintată a inculpatei, faptul că în prezent a lăsat terenul în posesia părții vătămate, tribunalul apreciază că această faptă nu prezintă gradul de pericol social, date fiind circumstanțele în care a fost comisă și cele care caracterizează persoana apelantei.
În privința sancțiunii administrative, tribunalul a considerat că o amendă în cuantum de 100 lei este în concordanță cu caracterul ilicit al faptei săvârșite și cu atingerea adusă valorii sociale ocrotite.
Instanța de apel în baza art. 379 alin.1 pct. 2. lit.a C.P.P. a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești și inculpata, a desființat sentința atacată, și, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 alin1 lit. b1 a C.P.P. achitatpe inculpata, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prev.de art. 220 al.1 și Cod Penal a aplicat inculpatei amenda administrativă de 100 lei.
În privința laturii civile, tribunalul a constatat că potrivit art. 346 alin. 2.C.P.P. în cazul achitării în temeiul art. 10 lit. b/1 C.P.P. instanța poate obliga la repararea pagubei materiale, potrivit legii civile.
În speță, tribunalul a observat că, în mod corect instanța de fond a reținut că, deși partea vătămată s-a constituit parte civilă, nu a solicitat și nu a înțeles să administreze nici un fel de probe pe latură civilă.
Având în vedere că partea civilă nu a făcut dovada nici unei cheltuieli efective făcute de ea cu privire la terenul în litigiu, tribunalul nu a putut face aplicarea disp. art. 346 alin. 2.
C.P.P.De asemenea, tribunalul nu a putut dispune nici repunerea părților în situația anterioară, având în vedere că terenul se află în prezent în posesia părții vătămate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea ei și menținerea sentinței penale a Judecătoriei Ploiești, întrucât fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare de posesie și nu este lipsită de pericol social.
Examinând decizia atacată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile invocate de recurenta - parte vătămată, Curtea va aprecia că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt se constată că aceasta fost corect reținută atât de către prima instanță cât și de către tribunal, diferența fiind de apreciere a gradului de pericol social al faptei, instituție ce este prev. de art. 181Cod penal.
De altfel, inculpatul nici nu a declarat recurs împotriva deciziei prin care a fost achitat pentru lipsa de pericol social al faptei, de unde rezultă că ea a achiesat la această decizie în privința comiterii faptei penale, ce nu a fost însă considerată infracțiune, lipsindu-i, în concepția instanței de apel, gradul concret de pericol social pentru a fi infracțiune.
Deci, cele două instanțe ale fondului au conchis că prin fapta sa, inculpata a ocupat terenul ce aparține părții vătămate situație stabilită prin hotărâri judecătorești civile și pentru care a și fost pusă în posesie. Mai mult decât atât, inculpata a fost parte în litigiile civile ce au avut ca obiect stabilirea dreptului de proprietate pentru terenul respectiv, numai că nici în fața instanței de recurs nu este de acord cu ce au hotărât instanțele civile, considerându-se proprietară a terenului.
În aceste condiții fapta și încadrarea juridică a ei nu fac obiectul unor controverse și au fost pe deplin stabilite.
În recurs se solicită, casarea deciziei și menținerea sentinței penale a primei instanțe, iar inculpata și parchetul solicită respingerea recursului și menținerea deciziei de achitare pentru lipsa pericolului social al faptei.
Potrivit art. 181alin.2 Cod penal prevede că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana inculpatei.
Acest text a fost interpretat și aplicat corect de către tribunal, având în vedere că inițial terenul în litigiu a aparținut inculpatei care l-a primit ca zestre de la părinții săi, că aceasta este o femeie în vârstă de 83 de ani, cu mentalitate învechită față de noile valori sociale și neacceptarea ideii că i se poate stabili dreptul de proprietate pe acel teren altei persoane, datorită regulilor de drept civil, că nu a mai intrat în conflict cu legea penală și în prezent a lăsat-o pe partea vătămată în posesia terenului.
Totuși, sancțiunea administrativă de 100 lei aplicată de către tribunal nu-și poate atinge scopul, fiind într-un cuantum redus pentru ca inculpata să fie constrânsă de a mai comite în viitor asemenea fapte. Suma de 100 lei nu poate constitui un mijloc de constrângere și crearea unei atitudini de respect pentru relațiile sociale cărora le-a adus atingere și față de autoritățile judiciare în general.
În aceste condiții, Curtea va admite recursul, va casa în parte decizia atacată și va majora amenda administrativă aplicată inculpatei de la 100 lei la 1000 lei.
Va menține restul dispozițiilor deciziei.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de partea vătămată domiciliată în comuna, sat., jud. P, împotriva deciziei penale nr.299 din 25.11.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, casează în parte în latură penală decizia recurată și în consecință, majorează amenda administrativă aplicată inculpatei de la 100 lei la 1000 lei.
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 23 ianuarie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - - -
Grefier
red.
tehnored.
2 ex./13.02.2009
f-- Judecătoria Ploiești
a-- Tribunalul Prahova
/
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran, Florentin Teișanu, Paul
