Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 109/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.109/R/2009
Ședința publică din data de 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina judecător
JUDECĂTORI: Monica Rodina, Livia Mango Ioana Cristina
- -
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:
-
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza penală privind recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.312/A/10 noiembrie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 alin. 1 și 2.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatul, părților civile, Spitalul Clinic Județean de Urgență C, părțile vătămate,.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea ședințe publice din data de 16 februarie 2009, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Sentința penală nr. 540/03.07.2008 a Judecătoriei Cluj -N, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev.și ped. de art.178 al.1, 2, cu aplic. art.74 lit.a, c, al.2, art. 76 lit.d pen. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-b pe Cod Penal durata executării pedepsei începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
În temeiul art.81.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani 6 luni închisoare stabilit potrivit dispozițiilor art.82.
Cod PenalÎn temeiul art.71 alin.5.Cod Penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În temeiul art.359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal, privind revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art.14, 346.C.P.P. coroborat cu art.998 și urm. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliată în C-N,-, -. 3 jud. C și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel: 2.250 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective (sume stabilite proporțional gradului de culpă reținut în producerea evenimentului rutier în sarcina inculpatului, respectiv 25%).
În temeiul art.14, 346.C.P.P. coroborat cu art.998 și urm. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămata domiciliat în C-N,-, -.3 jud. C și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective (sumă stabilită proporțional gradului de culpă reținut în producerea evenimentului rutier în sarcina inculpatului, respectiv 25%).
În temeiul art.14, 346.C.P.P. coroborat cu art.998 și urm. civ. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea vătămată, domiciliată în C-N,-, -.3 jud.C și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile astfel: 2.150 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective (sume stabilite proporțional gradului de culpă reținut în producerea evenimentului rutier în sarcina inculpatului, respectiv 25%).
S-a constatat că în cauză Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu are calitatea de garant al plății despăgubirilor civile de către inculpatul.
În temeiul art.191 alin.1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 alin.1.C.P.P. s-a respins cererea inculpatului de obligare a părților vătămate la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunța sentința de mai sus s-a reținut că în data de 03.01.2002, în jurul orelor 18,30, organele de poliție din cadrul Biroului Poliției Rutiere au fost sesizate cu privire la faptul că pe str. - - din C-N a avut loc un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
Cu ocazia deplasării la fața locului organele de poliție au găsit pe str. - - după imobilul cu nr.248 autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare -, oprit în afara părții carosabile pe sensul de mers C-N -. Au constatat că autoturismul prezenta avarii în partea dreaptă față și avea parbrizul spart. A fost identificat șoferul autoturismului în persoana inculpatului.
În procesul verbal de constatare întocmit a fost consemnat locul producerii accidentului, așa cum a fost indicat de inculpat și de martorul ocular, respectiv pe sensul de mers C-N - la o distanță de 3,10 față de acostament și 12,20 față de stâlpul dinaintea imobilului cu numărul 248. S-a constatat că zona unde s-a produs accidentul nu este iluminată public, carosabilul era acoperit cu un subțire de zăpadă, iar circulația se desfășura în ambele sensuri pe o singură bandă.
A fost identificată victima accidentului rutier în persoana numitului care a fost transportat la Clinica Chirurgie I C, fiind internat cu diagnosticul, comoție cerebrală, fractură humerus stâng, fractură antebraț drept, fractură gambă dreaptă, contuzie toraco-abdominală. În cursul aceleiași zile a survenit decesul victimei.
Inculpatul a fost audiat în data de 3 ianuarie 2002 și a declarat că în timp ce conducea autoturismul marca 1310 pe str. - - din C-N spre comuna, după ce a trecut de Benzinăria ajungând în dreptul barului "La ", a observat că din partea a traversat un și l-a accidentat pe sa de circulație, luându-l pe. Inculpatul a declarat că a oprit pe partea dreaptă a drumului, după care a anunțat organele de poliție și salvarea. Inculpatul a menționat că a acordat primul ajutor victimei împreună cu celelalte două persoane care se aflau în autoturismul său, respectiv și.
Cu ocazia audierii din data de 14 mai 2002 inculpatul a precizat că l-a observat pe ul respectiv înainte cu aproximativ 2-3 de a avea loc impactul, datorită trecerii bruște de Ia lumină la drumul neiluminat, precum și a faptului că din sens opus circulau alte autoturisme. Inculpatul a menționat că a încercat să evite impactul prin efectuarea unui viraj la stânga, dar a acroșat victima cu partea dreaptă față a autoturismului.
În legătură cu porțiunea de drum pe care a condus, inculpatul a declarat că circula des pe strada - - și cunoștea faptul că, cu aproximativ 2 km înainte de locul producerii accidentului sunt montate indicatoare "limitare viteză 40 km/" și "drum în lucru", cu mențiunea că reparațiile au fost terminate în toamna anului 2001. Acesta a arătat că la aproximativ 1 km de locul în care se află montate cele două indicatoare str.- - se intersectează cu un drum la dreapta, ceea ce anulează efectele acelor semne de circulație.
A fost audiat martorul, pasager în autoturismul condus de inculpat care a precizat că acesta conducea autoturismul pe str. - și ulterior pe str. - carosabilul fiind umed, acoperit cu un subțire de zăpadă topită. Martorul a precizat că, instalația de iluminare a funcționat până în zona unei stații de benzinărie, iar inculpatul circula cu faza de întâlnire, ajungând pe porțiunea dintre barul "La " și barul "-C". Martorul a declarat că a observat o persoană angajată în traversarea străzii - -, dinspre partea spre partea dreaptă a direcției de mers C-N-, moment în care inculpatul a virat ușor spre stânga și a acționat sistemul de frână. Martorul a declarat că, inculpatul nu a putut evita pietonul prin partea deoarece din sens opus circulau și alte autovehicule și l-a lovit cu colțul dreapta față a autoturismului, victima fiind preluată pe. Martorul a declarat că, autoturismul inculpatului a fost oprit după 5-10 de locul impactului, dincolo de barul "-C". În legătură cu viteza de deplasare martorul a apreciat că inculpatul conducea autoturismul cu 50- 55 km/.
În cursul judecății martorul a declarat aceleași aspecte arătând că victima a trecut strada fără să se uite în stânga sau dreapta, menționând că a văzut-o doar când a ajuns pe pe care circula inculpatul și nu când s-a angajat în traversare. În legătură cu condițiile de trafic martorul a menționat că la momentul impactului afară era întuneric, traficul nu era foarte aglomerat, mașinile circulau cu distanță între ele, iar roțile aruncau zăpadă amestecată cu apă.
Martorul se afla în autoturismul condus de inculpat pe bancheta din spate, iar cu ocazia audierii a declarat că, nu a văzut momentul impactului, auzindu-l pe inculpat făcând afirmația că a lovit un om. Martorul a precizat că, în zona respectivă nu funcționa instalația de iluminat public, iar în privința carosabilului a arătat că, nu era zăpadă, dar era un fel de mâzgă. Martorul a declarat că era destul de obosit și consumase băuturi alcoolice în acea zi, motiv pentru care nu a reținut alte amănunte în legătură cu evenimentul rutier.
Martorul Aad eclarat cu ocazia audierii că, în seara zilei de 3 ianuarie 2002, conducea autoturismul proprietate personală marca VW pe str. - - din C-N în care se afla și numitul. Acesta i-a cerut să oprească la barul "La ", motiv pentru care a oprit autoturismul pe partea dreaptă a direcției de mers - C-N, vis-a-vis de barul respectiv.
Martorul a precizat că a coborât din mașină pe partea dreaptă și a trecut prin fața acesteia, după care și-a continuat deplasarea perpendicular pe axul drumului. Martorul a menționat că a coborât și el din autoturism și în timp ce se afla în partea din spate verificând o, a auzit o bufnitură puternică, văzând că o persoană a fost proiectată în aer pe partea dreaptă a parbrizului unui autoturism, după care a căzut pe partea dreaptă a drumului. Ulterior a constatat că era vorba de și a văzut că autoturismul respectiv a oprit la o distanță de circa 10-15 de barul "-C". În legătură cu condițiile de trafic martorul a precizat că nu a văzut alte autoturisme pe niciuna dintre cele două benzi ale străzii - -, iar în legătură cu impactul a menționat că nu poate preciza dacă acesta a avut loc chiar în dreptul barului "La ". În legătură cu victima a menționat că era căzută pe partea dreaptă a drumului pe direcția C-N - pe podețul din fața barului "-C", situat pe strada - -.
Martorul a susținut că a participat la efectuarea măsurătorilor de către organele de poliție, fiind menționat ca martor asistent în cuprinsul procesului verbal de constatare întocmit în cauză și a declarat că organele de poliție nu au trecut în mod corespunzător reperele în funcție de care au stabilit locul impactului. În cursul judecății martorul a menționat că nu poate preciza exact unde a avut loc impactul, posibil să se fi produs în dreptul mașinii sale.
În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză criminalistică de către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C, pentru a se stabili dinamica producerii accidentului, viteza inițială de deplasare a autoturismului și locul impactului, posibilitățile de evitare și cauza producerii evenimentului rutier. Prin raportul întocmit în data de 13 aprilie 2006 s-a stabilit că în lipsa unor urme specifice nu se poate stabili pe baza expertizei locul impactului, cu mențiunea că este posibilă dispunerea acestuia potrivit aspectelor menționate în schița accidentului întocmită de organele de poliție. În privința vitezei cu care se deplasa autoturismul condus de inculpat s-a avut în vedere amplitudinea deformațiilor caroseriei, gravitatea leziunilor victimei, stabilindu-se că aceasta era cuprinsă între 50- 55 km/, în momentul impactului. Expertul a concluzionat că în lipsa urmelor de frânare nu poate fi stabilită viteza de deplasare a autoturismului în momentul declanșării stării de pericol. În ce privește posibilitățile de evitare a evenimentului rutier s-a avut în vedere faptul că zona accidentului nu era iluminată public, vizibilitatea era specifică desfășurării traficului rutier pe timp de noapte în lumina farurilor autovehiculelor, inculpatul deplasându-se cu faza de întâlnire. Momentul declanșării stării de pericol iminent a fost apreciat ca fiind cel în care intersecția traiectoriilor de deplasare a pietonului și autovehiculului a devenit ireversibilă. A fost determinată distanța de la care inculpatul putea să observe victima, ținând seama de spațiul frontal de vizibilitate pentru a se stabili dacă viteza de circulație a autoturismului a fost adaptată la spațiul frontal de vizibilitate.
Expertul a avut în vedere aspectele consemnate în procesul verbal de constatare confirmate și de declarațiile martorilor cu privire la faptul că porțiunea de carosabil era acoperită cu un de zăpadă topită și a stabilit că viteza care permitea oprirea autoturismului în interiorul spațiului de 30 (care corespunde spațiului frontal de vizibilitate conferit de lumina farurilor) era de 40 km/, inferioară vitezei de deplasare a autoturismului din momentul impactului stabilită la 50- 55 km/. S-a menționat că una din condițiile de bază ale desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță presupune ca autovehiculele să circule cu o viteză adaptată distanței de vizibilitate frontală, pentru ca în cazul apariției unui obstacol să poată fi oprite în interiorul spațiului de vizibilitate disponibil. Expertul a avut în vedere declarația inculpatului care a menționat că a observat victima doar cu 2-3 în raport cu planul frontal al autoturismului, cumulată cu deplasarea unor alte autovehicule din sens opus, de unde rezultă faptul că spațiul frontal de vizibilitate al acestuia era aproape nul, ceea ce ar fi presupus oprirea autoturismului și continuarea deplasării doar după reluarea acuității vizuale.
Din aceste motive s-a apreciat că, inculpatul putea preveni producerea accidentului rutier prin adaptarea vitezei la spațiul frontal de vizibilitate conferit de lumina farurilor. De asemenea s-a apreciat că, la producerea accidentului a contribuit și victima care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure.
În cursul judecății instanța a încuviințat cererea apărătorului inculpatului și a dispus efectuarea unei expertize criminalistice de către INEC Prin raportul de expertiză întocmit în data de 16 mai 2008 s-a stabilit că inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi adaptat viteza de deplasare a autoturismului la condițiile meteo rutiere nefavorabile și la spațiul frontal de vizibilitate conferit de lumina farurilor. S-a reținut de asemenea că victima putea preveni accidentul dacă nu se angaja în traversare prin loc nepermis și fără să se asigure. în legătură cu viteza de deplasare a autoturismului s-a menționat că nu poate fi stabilită în momentul declanșării stării de pericol, fiind confirmată valoarea vitezei de deplasare din momentul impactului, de circa 50 km/. S-a confirmat de asemenea faptul că, viteza la care autoturismul putea fi oprit fără a avea loc impactul cu victimă este de 40 km/.
Prin raportul de constatare medico-legală nr.9/III/8 întocmit în data de 8 februarie 2002 de IML C rezultă că moartea victimei a fost violentă, s-a datorat șocului traumatic și hemoragie consecutiv unui poli-traumatism, iar leziunile s-au putut produce prin lovire-basculare-proiectare în condițiile unui accident de trafic rutier. S-a concluzionat că între leziuni și deces există legătură de cauzalitate directă.
Din mijloacele de probă expuse mai sus, instanța de fond a apreciat că evenimentul rutier s-a produs în principal din cauza conduitei necorespunzătoare a victimei care a încălcat dispozițiile art.63 lit.d din Regulamentul de Aplicare a Decretului nr.328/1966, în vigoare la data producerii evenimentului rutier (în prezent art.72 din OUG nr.195/2002, art.166 lit.d din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002), respectiv faptul că a trecut drumul public printr-un loc unde nu existau indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor și fără să se asigure că nu există vreun pericol.
Instanța de fond a reținut că la producerea accidentului a contribuit și conduita inculpatului având în vedere că din probele administrate a rezultat că acesta nu a adaptat viteza la condițiile concrete de trafic. A rezultat din declarațiile martorilor că drumul era acoperit cu un subțire de zăpadă sau mâzgă, circulația se desfășura pe timp de noapte, într-o zonă în care nu funcționa iluminatul public, ceea ce impunea ca șoferul să reducă viteza corespunzător spațiului frontal de vizibilitate. Potrivit art.49 lit.1 din Regulamentul de Aplicare a Decretului nr.328/1966 conducătorii autovehiculelor sunt obligați să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol pe drumuri cu denivelări, pe cele alunecoase, cu polei sau zăpada. Aceeași obligație este prevăzută și în prezent de dispozițiile art.123 lit.f din Regulamentul de Aplicare a OUG nr.195/2002 cu deosebirea că în formularea actuală dispoziția legală prevede că pe porțiuni de drum acoperite cu zăpada, șoferii sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/ în localități, iar nu să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol. În cuprinsul raportului de expertiză se menționează expres faptul că viteza la care autoturismul putea fi oprit până la planul de traversare al victimei, era de circa 40 km/.
Deși prin rapoartele de expertiză a rezultat că inculpatul circula cu o viteză de 50 km/ care se înscria în limita maximă admisă pe acel sector de drum, a rezultat că inculpatul trebuia să reducă viteza adaptând-o la condițiile concrete de trafic rutier. Instanța nu va reține faptul că inculpatul a încălcat semnificația indicatorului de limitare a vitezei la 40 km/, deoarece acesta era montat la o distanță de aproximativ 2 km anterior locului unde s-a produs accidentul, așa cum rezultă și din raportul întocmit în data de 17 iunie 2002 de către organele de poliție, aflat la fila 9 din dosarul de urmărire penală. În cuprinsul acestuia se menționează faptul că, până la locul impactului există o intersecție, de unde rezultă că semnificația indicatorului de restricție își încetează efectele (art.66 alin.6 din Regulamentul de Aplicare a OUG nr. 195/2002).
Analizând conduita celor două persoane implicate în evenimentul rutier, respectiv victima și șoferul instanța de fond a apreciat că la producerea evenimentului rutier a contribuit în mare măsură victima, care putea evita accidentul dacă trecea strada prin loc marcat. De asemenea nu poate fi neglijat faptul că din raportul de constatare medico-legală depus la dosar (14-17 ), rezultă că alcoolemia victimei a fost stabilită la valoarea de 1,60 g/00. Din aceste motive, instanța de fond a reținut culpa victimei în procent de 75 %, iar culpa conducătorului auto în procent de 25 %.
Fapta și vinovăția inculpatului rezultă din următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare și schița accidentului (6-8), raport de constatare medico-legală ( 14-17), declarațiile martorului A (27-36 și 128 dosar instanță), declarația (35-36, 143 dosar instanță), (37 p și 144 dosar instanță), raport de expertiză criminalistică întocmit de Laboratorul Interjudețean C (57-73 ) și raport de expertiză criminalistică întocmit de INEC B ( 195-202 dosar instanță), declarațiile inculpatului (79-87, 105 dosar instanță).
În drept s-a constatat că fapta inculpatului care în data de 3 ianuarie 2002, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca cu nr. de înmatriculare -, nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului la condițiile atmosferice și de drum în timp ce se deplasa pe strada - - din C-N și l-a accidentat pe numitul, care a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, survenind decesul victimei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art.178 alin.1,2.pen.
La individualizarea judiciara a pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art.72.Cod Penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute în partea specială, împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, persoana inculpatului. Instanța de fond a avut în vedere la stabilirea pedepsei contribuția efectivă a inculpatului la producerea evenimentului rutier și la urmarea socialmente periculoasă, constând în decesul victimei, astfel cum s-a menționat în cuprinsul stării de fapt. În ce privește aspectele legate de persoana inculpatului rezultă din fișa de cazier judiciar că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la prima confruntare cu legea penală și a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, relatând starea de fapt și propria percepție asupra evenimentului rutier. Instanța de fond a valorificat aspectele legate de persoana inculpatului ca circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 lit. a, c Cod Penal, iar potrivit art. 74 alin. 2.Cod Penal, a reținut ca circumstanță atenuantă și aspectul legat de culpa concurentă a victimei în producerea evenimentului rutier, ceea ce impune aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art.76 lit.d
Cod PenalRaportat la cele de mai sus instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpa prev. de art. 178 alin.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.74 lit.a,c, alin.2.Cod Penal, art.76 lit.d Cod Penal, considerată suficientă pentru atingerea scopului sancționator și preventiv prevăzut de art.52.
Cod PenalÎn temeiul art.71.Cod Penal i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a-b pe Cod Penal durata executării pedepsei.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, față de aspectele legate de persoana inculpatului care este la prima confruntare cu legea penală, instanța de fond a apreciat că scopul sancționator și preventiv poate fi atins și fără executare în regim de detenție și în temeiul art.81.Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani 6 luni stabilit potrivit disp. art.82.
Cod PenalÎn temeiul art.71 alin.5.Cod Penal a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.
În temeiul art.359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83.Cod Penal privind revocarea suspendării condiționate.
În ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat că moștenitorii victimei, au formulat pretenții civile față de inculpat astfel: suma de 9.000 lei daune materiale și 50.000 lei daune morale, suma de 50.000 lei daune morale și suma de 50.000 lei daune morale și daune materiale constând în 25 % din venitul minim pe economie pentru perioada ianuarie 2002-iulie 2006, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective.
Partea civilă a formulat pretenții civile în cuantum de 9.000 lei daune materiale, reprezentând costul cheltuielilor efectuate cu înmormântarea soțului său și cu parastasele organizate conform tradiției. Pentru dovedirea laturii civile, s-au depus la dosar chitanțe doveditoare cu privire la construirea monumentului funerar (pentru suma de 1500 lei filele 120-122), chitanțe referitoare la achitarea anunțurilor de publicitate ( pentru sumele de 59.290 și 38115 lei filele 123-125), chitanță pentru achitarea taxei de îmbălsămare (pentru suma de 300.000 lei fila 126), chitanțe și bonuri doveditoare de achiziționare a alimentelor necesare pentru organizarea mesei după înmormântare (filele 123-127). Valoarea totală a cheltuielilor dovedite cu chitanțe și bonuri fiscale este de 22.008.212 ROL (cu excluderea bonurilor în valoare de 2.675.000 lei, 900.000 lei 35.800 lei de la filele 125-126, având în vedere că nu s-a putut determina tipul de cheltuială efectuat). Din declarațiile martorilor și a rezultat că partea civilă s-a ocupat de organizarea parastaselor la 6 săptămâni, 6 luni și 1 an de la deces, unde s-a servit masă pentru aproximativ 30-40 persoane de fiecare dată, iar martorele au apreciat meniul la suma de 30 lei/persoană. În legătură cu masa organizată după înmormântare martorele au menționat ca aceasta a avut loc la un restaurant în comuna, fiind prezente în jur de 200-250 persoane, partea civilă cheltuind în jur de 6.000 lei cu această ocazie. Martora a declarat că din relatările părții civile a aflat că pentru fiecare masă organizată cu ocazia celor trei parastase a cheltuit suma de 1.000 lei.
Instanța de fond a apreciat ca fiind dovedit cuantumul pretențiilor civile solicitate cu titlu de daune materiale de partea civilă, atât prin înscrisuri cât și prin declarațiile martorilor, iar inculpatul urmează a fi obligat la plata acestora într-un cuantum redus proporțional culpei in producerea evenimentului rutier, respectiv suma de 2.250 lei (25% din suma de 9.000 lei).
Partea civilă (fiica defunctului ) a solicitat obligarea acestuia la plata daunelor materiale constând în 25 % din venitul minim pe economie pentru perioada ianuarie 2002 - iulie 2006, reprezentând veniturile pe care tatăl său i le aloca pe perioada școlarizării. În acest sens a fost depusă la dosar o adeverință eliberată de Facultatea de și Inginerie Chimică din care rezultă că partea civilă a urmat și a promovat între anii 2001-2006 cursurile acestei facultăți la zi, în specializarea "Tehnici de Laborator de ". A fost depusă copia certificatului de naștere a părții civile și a certificatului de căsătorie, din care rezultă că partea civilă s-a căsătorit în data de 21 mai 2005 și a preluat numele soțului (filele 99-101).
Instanța de fond a apreciat că solicitarea părții civile de obligare a inculpatului la plata veniturilor pe care i le asigura tatăl său în perioada continuării studiilor este întemeiată, având în vedere principiile răspunderii civile delictuale, cu referire expresă la cerința reparării integrale a prejudiciului cauzat de către autorul faptei ilicite, coroborate cu dispozițiile art.86 și art.101 din Codului Familiei și art.66 din Legea nr.19/2000 privind asigurările sociale. Astfel din interpretarea coroborată a acestor texte legale rezultă că partea civilă urma să beneficieze de întreținere din partea tatălui său pe perioada continuării studiilor, până la împlinirea vârstei de 25 ani în ipoteza în care nu ar fi survenit decesul acestuia. Potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, partea civilă este îndreptățită să pretindă de la inculpat o suma care să acopere întreținerea și orice alte avantaje patrimoniale de care beneficia în mod efectiv și constant din partea tatălui său. Cu privire la acest aspect din datele dosarului rezultă că defunctul nu era angajat cu contract individual de muncă, martora arătând că acesta lucra ocazional. Din aceste motive partea civilă a solicitat obligarea inculpatului la plata unor prestații periodice raportate la venitul minim pe economie aferent anilor 2002-2006.
Instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata unei sume globale reprezentând valoarea întreținerii de care a fost lipsită partea civilă pe parcursul continuării studiilor, calculată având în vedere dispozițiile art. 94 alin. 3.fam. respectiv 1/4 din venitul minim lunar. Perioada care va fi luată în considerare în acest scop va fi ianuarie 2002 - decembrie 2004, având în vedere că în data de 10 ianuarie 2005 partea civilă a împlinit vârsta de 25 ani. Pentru determinarea sumei instanța va avea în vedere veniturile minime stabilite prin Hotărâre de Guvern, respectiv: 1.750.000 lei pentru anul 2002, 2.500.000 lei pentru anul 2003, 2.800.000 lei pentru anul 2004. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.150 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă.
În privința daunelor morale, prima instanță a constatat că părțile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale. Evenimentul rutier a avut ca urmare decesul numitului, în vârstă de 48 ani și este evident că atât soția acestuia, cât și copii au suferit un prejudiciu moral constând in suferința cauzată de pierderea soțului, respectiv a tatălui, între membrii familiei existând raporturi firești de afecțiune. Cu toate că decesul unei persoane apropiate reprezintă un prejudiciu nepatrimonial imposibil de reparat, instanța a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 4.000 lei daune morale pentru fiecare parte civilă, reprezentând o compensație pentru prejudiciul moral cauzat, cuantum stabilit cu reținerea în proporție de 75% a culpei victimei.
Față de cele de mai sus in temeiul art.14, 346.C.P.P. coroborat cu art.998 și urm. cod civil instanța de fond a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile, și a dispus obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, astfel: suma de 2.250 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective, în favoarea părții civile; suma de 2.150 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective în favoarea părții civile; suma de 4.000 lei daune morale, cu dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la data plății efective în favoarea părții civile.
În privința autoturismului condus de inculpatul la data producerii evenimentului rutier, instanța a constatat că acesta nu a făcut dovada faptului că deținea o asigurare tip RCA. În cursul judecății s-au efectuat toate demersurile pentru a verifica dacă autoturismul marca, cu numărul de înmatriculare - - proprietatea numitului, era asigurat RCA, fiind efectuate adrese la societățile de asigurare indicate de părți. Societățile de asigurare contactate au comunicat instanței că autoturismul nu a fost asigurat pentru anul 2002, iar din adresa emisă de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii de la fila 68 din dosar, rezultă că autoturismul nu se găsește ca fiind asigurat în baza de date a niciunui asigurător. S-a dispus citarea cu mandat de aducere a proprietarului autoturismului la adresa indicată de inculpat și existentă în actele autoturismului, dar din procesul verbal de îndeplinire a mandatului de aducere a rezultat că acesta nu locuiește la adresa cunoscută de instanță.
Din aceste considerente s-a dispus introducerea în cauză a Asociației Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care pentru termenul de judecată din data de 19 octombrie 2007 și-a exprimat în scris punctul de vedere față de calitatea procesuală din cauză. Au fost invocate dispozițiile art. 61 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România, în forma în care erau în vigoare la data producerii evenimentului rutier, respectiv 03.01.2002, potrivit cărora din acest fond (administrat la acea data de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România), pot fi despăgubite "victimele accidentelor de circulație auto, soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas neidentificat și autovehiculul este neasigurat". S-a apreciat astfel că pentru a beneficia de despăgubiri trebuie îndeplinite cumulativ cele două condiții, respectiv autorul să rămână necunoscut și autovehiculul să nu fi fost asigurat la data producerii accidentului, aspect care rezultă și din Normele elaborate de și avizate de Ministerul Finanțelor, care reia aceeași formulare. S-a solicitat instanței constatarea faptului că părțile civile nu pot beneficia de despăgubiri din Fondul de protecție a victimelor Străzii, atâta timp cât autorul evenimentului rutier a fost identificat în persoana inculpatului.
Instanța de fond a apreciat că poziția exprimată de Asociația Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este întemeiată, raportat la dispozițiile legale în vigoare la momentul producerii evenimentului rutier, respectiv 3 ianuarie 2002. Textul legal expus mai sus prevedea cumulativ cele două condiții de despăgubire a victimelor accidentelor de circulație din acest fond, aspect care rezultă din folosirea conjuncției "și" între cele două cerințe. Este adevărat că dispozițiile art.61 din Legea nr. 136/1995 au fost modificate prin Legea nr.172/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 473/26.05.2004, iar din formularea actuală rezultă că nu este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, conjuncția "și", fiind înlocuită cu conjuncția "sau". Instanța a apreciat că toate raporturile juridice care derivă din evenimentul rutier care a avut loc în data de 3 ianuarie 2002 sunt supuse dispozițiilor legale în vigoare la acel moment, fără să poată fi acordat un efect retroactiv noii dispoziții legale, în baza căreia părțile civile ar fi putut fi despăgubite din fondul special constituit. De asemenea instanța a apreciat că dispoziția legală în discuție nu este o normă procedurală de imediată aplicare, ci este o normă care prevede condițiile de fond în care pot fi acordate despăgubiri în situația în care autoturismul nu este asigurat RCA.
Din aceste motive, s-a constatat că în cauză Fondul de Protecție
Victimelor Străzii nu are calitatea de garant al plății despăgubirilor civile de
către inculpatul.
Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul arătând în motivele de apel că în situația dată accidentul nu putea fi evitat de către inculpat, idee în susținerea căreia reiterează argumente invocate cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei, fapt pentru care solicită achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a, rap. la art.10 lit.a pr.pen. iar cu privire la latura civilă arată că daunele materiale nu ar fi suficient de probate, iar cuantumul daunelor morale este prea mare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, în baza probelor de la dosar, s-a apreciat legală și temeinică hotărârea primei instanțe.
Inculpatul a circulat pe un sector de drum neiluminat, poziția luminilor autoturismului pe care-l conducea fiind pe faza de întâlnire și cum șoseaua era acoperită cu un subțire de zăpadă care se, chiar dacă pe acel sector de drum, inculpatul putea să circule cu o viteză de 50 km/, conform prevederilor art.49 din Decr.nr.328/1966, lit.l, inculpatul avea obligația legală să reducă viteza până la limita evitării oricărui pericol, circulând pe drum alunecos, cu zăpadă, iar conform art.48 din OUG nr.195/2002, inculpatul avea obligația să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.
Victima s-a angajat în traversarea drumului, prin loc nepermis, însă cum inculpatul circula cu faza de întâlnire, avea obligația să-l observe de la o distanță de cel puțin 30, nu de la o distanță de 2-3, iar prevederile legale în materie de circulație îl obligau să adapteze viteza de deplasare a autoturismului pe care-l conducea, condițiilor meteo-rutiere nefavorabile și spațiului frontal de vizibilitate conferit de lumina farurilor.
Atât timp cât inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare a autoturismului pe care-l conducea, condițiilor meteo-rutiere nefavorabile și spațiului frontal de vizibilitate conferit de lumina farurilor, nu se poate prevala de prevederile art.47 pen. privitoare la incidența cazului fortuit, iar solicitarea de achitare a inculpatului se privește ca nefondată.
Instanța de fond a reținut un grad de culpă în procente de 25% pentru inculpat, procent pe care-l apreciază corect în raport de modalitatea de producere a accidentului și în funcție de gradul de vinovăție al inculpatului și a victimei și în funcție de gradul de culpă al inculpatului și victimei a fost soluționată și latura civilă a cauzei, despăgubirile materiale au fost acordate în funcție de suma pe care părțile civile au dovedit-o cu înscrisuri și probe testimoniale și așa cum rezultă din considerentele sentinței, acele pretenții care nu au fost dovedite, nu au fost acordate de către instanța de fond, iar daunele morale nu pot fi considerate exagerate, traumele psihice suferite de soție și copii justifică pe deplin sumele acordate cu acest titlu.
Pentru aceste considerente și cele arătate în sentința atacată, instanța de apel nu pune sub semnul întrebării existența infracțiunii și vinovăția inculpatului, iar în ceea ce privește pedeapsa ce a fost aplicată, acestea corespund gradului de pericol social concret al faptei și persoanei inculpatului, o reducere sub cuantumul de 6 luni închisoare cu suspendarea executării, la cât a fost condamnat inculpatul, ar afecta atât scopul sancționator al pedepsei cât și pe cel preventiv-educativ.
Apreciind dovedită pe deplin vinovăția inculpatului, starea de fapt fiind confirmată de probele de la dosar, încadrarea în drept și individualizarea pedepsei fiind corectă, s-a respins în temeiul art.379 pct.1, lit.b pr.pen, apelul inculpatului ca nefondat, conform dispozitivului deciziei, cu obligarea în temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul, fără a indica motivele de nelegalitate ori netemeinicie.
Recurentul nu a depus la dosar motivele de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, astfel cum prevede art.38510pr.pen. situație în care curtea urmează a examina prezentul recurs numai prin prisma cazurilor de casare care potrivit prevederilor art.38510pr.pen. se iau în considerare întotdeauna din oficiu.
La termenul din data de 16 februarie 2009 prin apărător ales, inculpatul a solicitat admiterea recursului cu consecința achitării inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. și respingerea în totalitate a pretențiilor părții civile, invocând faptul că instanța de fond și cea de apel au comis o gravă eroare de fapt, care a avut ca și consecință greșita pronunțare a unei hotărâri de condamnare.
Motivul invocat se încadrează în prevederile art.3859pct.18 pr.pen. caz de casare care este luat în considerare din oficiu numai atunci când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.
A arătat inculpatul că instanțele au luat în considerare în mod greșit expertiza criminalistică efectuată în cauză în cadrul INEC, deși conform art.119 pr.pen. dacă există experți oficiali în specialitatea accidente de circulație, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta. Apreciază inculpatul că este incident cazul de nulitate absolută prevăzut de art.197 alin.2 pr.pen. expertiza ce stă la baza hotărârii fiind efectuată de un organ necompetent, singura expertiză efectuată conform dispozițiilor legale fiind cea din cursul urmăririi penale. Culpa în producerea accidentului revine în exclusivitate victimei, care a traversat prin loc nemarcat, fără să se asigure, se afla sub influența băuturilor alcoolice și a traversat din partea, neaflându-se în spațiul frontal de vizibilitate al inculpatului.
Inculpatul este șofer profesionist de 10 ani, iar condamnarea acestuia ar avea ca efect pierderea locului de muncă.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt corectă, susținută de ansamblul probelor administrate în cauză.
În mod corect instanța de fond a stabilit că evenimentul rutier s-a produs în principal datorită conduitei victimei, care a încălcat dispozițiile art.63 lit.d din Regulamentul de Aplicare a Decretului nr.328/1966, în vigoare la data producerii evenimentului rutier (în prezent art.72 din OUG nr.195/2002, art.166 lit.d din Regulamentul de Aplicare a OUG nr.195/2002), angajându-se în traversarea drumului public printr-un loc unde nu existau indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor și fără a se asigura că nu există vreun pericol.
De asemenea în mod corect s-a reținut și culpa inculpatului deoarece din probele administrate a rezultat că nu a adaptat viteza la condițiile concrete de trafic - drumul acoperit cu un subțire de zăpadă sau mâzgă, circulație ce se desfășura pe timp de noapte, într-o zonă în care nu funcționa iluminatul public, ceea ce impunea ca șoferul să reducă viteza corespunzător spațiului frontal de vizibilitate.
Obligația de reducere a vitezei până la limita evitării oricărui pericol pe drumuri cu denivelări, pe cele alunecoase, cu polei sau zăpada era prevăzută de art.49 lit.l din Regulamentul de Aplicare a Decretului nr.328/1966.
În prezent această obligație este prevăzută în dispozițiile art.123 lit.f din Regulamentul de Aplicare a OUG nr.195/2002 în formularea actuală existând și o limită de viteză, dispunându-se că pe porțiuni de drum acoperite cu zăpada șoferii sunt obligați să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/ în localități.
În raportul de expertiză întocmit de către expert se arată că viteza la care autoturismul putea fi oprit până la planul de traversare al victimei era de circa 40 km/.
În mod corect nu a fost luată în considerare expertiza întocmită de către expertul tehnic judiciar, câtă vreme concluziile acestei expertize nu au fost confirmate de comisia formată din trei experți din cadrul INEC.
Comisia de experți a stabilit, la fel ca și expertul, că accidentul s-a produs din cauza angajării victimei în traversarea părții carosabile prin loc nepermis și fără să se asigure și că producerea evenimentului a fost favorizată și de faptul că inculpatul nu a adaptat viteza de deplasare corespunzător spațiului de vizibilitate conferit de lumina farurilor, comutate pe faza de întâlnire.
În concluzie, dacă inculpatul ar fi condus cu o viteză redusă pe porțiunea de drum în care a avut loc impactul, accidentul putea fi evitat.
Fiind dovedită și culpa inculpatului în producerea accidentului, instanța a reținut un procent de culpă de 25 % în sarcina inculpatului recurent, stabilind în mod echitabil că revine victimei o culpă de 75%.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată în raport de criteriile prevăzute de art.72 penal, ținându-se seama de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gradul de pericol social al acesteia, de culpa inculpatului în producerea evenimentului rutier, de lipsa antecedentelor penale și conduita sinceră pe care inculpatul a manifestat-
Referitor la susținerea că raportul de expertiză trebuia efectuat de expert numit de pe lista de experți in specialitatea auto a Tribunalului Cluj și nu de către un expert din cadrul INEC, curtea reține că nu există nicio o prevedere legală care să stabilească faptul că experții de pe lista Tribunalului Cluj ar avea o specializare superioară celor din cadrul INEC.
Dimpotrivă, în cazul concret expertul deține titlul științific de doctor în specialitatea sa.
Mai mult decât atât, constatând că între expertiza întocmită de expertul și cea întocmită de către expertul există neconcordanțe, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize de către o comisie formată din trei experți din cadrul INEC, comisie ce a confirmat concluziile expertului.
Adresa depusă de inculpat în recurs eliberată de Biroul Central pentru Expertize Tehnice Judiciare din cadrul Ministerului Justiției cu nr.839 din 8.10.2003 în care se face distincție între expertizeletehnice judiciareprivind accidentele decirculație,care ar urma a fi întocmite de către experții tehnici din cadrul birourilor locale din cadrul tribunalelor și expertizelecriminalisticeprivind accidentele detrafic,care ar urma a fi întocmite de către INEC și laboratoarele interjudețene de expertize criminalistice nu poate fi primită, întrucât această adresă nu este izvor de drept și în plus separarea noțiunilor de accident de circulație și accident de trafic este una lipsită de orice fundament câtă vreme termenii circulație și trafic au aceeași semnificație, cuvintele fiind sinonime.
În consecință, constatând că nu este incident cazul de casare invocat și nici un alt caz care ar putea fi luat în considerare din oficiu, că hotărârea atacată este legală și temeinică, curtea va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în C-N,-, jud.C, împotriva deciziei penale nr.312 din 10.11.2008 a Tribunalului Cluj.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în C-N,-, jud.C, împotriva deciziei penale nr.312 din 10.11.2008 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red./
14.03.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Livia Mango Ioana Cristina
