Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 112/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ Nr. 112/R/2009
Ședința publică de la 23 februarie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar Monica
- -
GREFIER - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este reprezentat prin PROCUROR - -
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr. 339 din 9 decembrie 2008 Tribunalului Cluj, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2, art.42 Cod penal și art.99 Cod penal; violare de domiciliu, prev. de art.192 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal și art.99 Cod penal; fals privind identitatea, prev. de art.293 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2, art.42 Cod penal și art.99 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
La apelul nominal se prezintă inculpata, în stare de arest, asistată de apărător desemnat din oficiu, av. din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind părțile civile, părțile responsabile civilmente, - și autoritatea tutelară Consiliul Local al mun. C-N și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care inculpata arată că își menține recursul declarat în cauză, fiind nemulțumită că la pedeapsa aplicată s-a adăugat și un spor de 1 an și 6 luni.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatei solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât la instanța de apel nu a fost citată partea responsabilă civilmente.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună înlăturarea sporului de 1 an și 6 luni.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpata și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că inculpata era deja majoră când a solicitat retragerea apelului. De asemenea, apreciază că pedepasa aplicată inculpatei este legală și temeinică și nu se impune înlăturarea sporului.
Inculpata, având ultimul cuvânt, solicită înlăturarea sporului de 1 an și 6 luni închisoare.
CURTEA
Prin sentința penală nr.294/03.04.2008 a Judecătoriei Cluj -N în baza art.335 al.2 s C.P.P.-a dispus reunirea dosarului nr. 2168/2005 al Judecătoriei Cluj -N la dosar nr- al Judecătoriei Cluj -N și s-a dispus desființarea sentinței penale nr.1335/27.09.2006 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 24/A/29.01.2007 a Tribunalului Cluj, în ce privește latura penală.
În baza art.334 s C.P.P.-a dispus pentru inculpatul schimbarea încadrării juridice din:
- infracțiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosarul 2169/2005 - rechizitoriul nr.6874/2005).
- infracțiunile de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 totul Cod Penal cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosarul nr. 10400/2005 - rechizitoriu nr. 3788/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr. 17657/2005 - rechizitoriul 6074/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal trei infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr.18115/2005 - rechizitoriul 3388/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 17655/2005- rechizitoriul 5519/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art. 99.Cod Penal (dosar nr. 18004/2005 - rechizitoriul 6440/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr. 17663/2005 - rechizitoriul 3917/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(dosar nr. 17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(fapte săvârșite în perioada 26.05.2004-22.11.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99
Cod PenalA fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 15.02.1990 în mun. Câmpia -, jud. C, cetățean român, neșcolarizat, fără ocupație, cu antecedente penale, domiciliat în com. nr. 1434, jud. C, CNP -, deținut în Penitenciarul Gherla pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(fapte săvârșite în perioada 26.05.2004-22.11.2004) la pedeapsa de: 5 ani și 9 luni închisoare
A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 la Cod Penal pedeapsa de: 4 ani închisoare
Conform art.33 lit.a și art.34 s Cod Penal-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 3 luni, astfel că execută: 6 ani închisoare.
În baza art.71 s Cod Penal-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a, b și c după Cod Penal împlinirea vârstei de 18 ani.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 23.11.2004 - la zi, conform art.88
Cod PenalS-a dispus anularea vechiului mandat de executare a pedepsei corelativ cu eliberarea unui mandat nou în conformitate cu cele de mai sus.
În baza art.334 s C.P.P.-a dispus pentru inculpata schimbarea încadrării juridice din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 Cod Penal, art.41 al.2 și art.99 cu Cod Penal aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosarul nr. 2168/2005 - rechizitoriul nr. 5174/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art. 99.Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 10400/2005 - rechizitoriul 3738/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17657/2005 - rechizitoriul 6074/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 18002/2005- rechizitoriul 6062/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, cu aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art. 99.Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal (dosar nr. 18114/2005 - rechizitoriul 2400/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 18115/2005- rechizitoriul 3388/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al. 2.Cod Penal cu aplic. art.99 și Cod Penal privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17663/2005 - rechizitoriul 3917/P/2004).
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal art.41 al.2 și art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a cu Cod Penal art.40 Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
În: -infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(pentru actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 04.04.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal(actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
A fost condamnată inculpata - fiica lui - și, născută la data de 28.08.1989 în orașul Făgăraș, jud. B, cetățean român, neșcolarizată, necăsătorită, cu antecedente penale, domiciliată în oraș, str. -,.2,.56, jud. B, CNP -, deținută în Penitenciarul Gherla pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.99 Cod Penal(pentru actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 04.04.2004, 30.05.2004) la pedeapsa de: 1 an și 6 luni închisoare
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal(actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004) la pedeapsa de: 3 luni închisoare.
S-a constatat că infracțiunile pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr. 1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la 1.06.2004, la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare pentru încălcarea disp. art.293 al.1 și art. 208 al.1 cu art.99 și urm. în Cod Penal forma suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art.81
Cod PenalS-a dispus anularea suspendării condiționate dispusă prin 1416/2004 a Judecătoriei Focșani, conform art.85 și Cod Penal s-au repus în individualitatea lor pedepsele de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic.art.99 Cod Penal; fals privind identitatea și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt prev. de art.208 al.1 cu art.99 și urm.
Cod PenalS-a constatat concurența dintre faptele pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus cu cele repuse în individualitatea lor și conform art.33 lit.a și Cod Penal art.34 s Cod Penal-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de:1 an și 6 luni închisoare.
Potrivit art.85 al.3 s Cod Penal-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, termenul de încercare de 1 an prevăzut de art.110 rap. la art.82 care Cod Penal s-a adăugat cuantumului pedepsei rezultante urmând a curge de la data la care a rămas definitivă sentința penală nr.1416/2004 a Judecătoriei Focșani, respectiv 1.06.2004.
A fost condamnată inculpata pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 cu Cod Penal art.99 și Cod Penal art.40 Cod Penal(actele săvârșite în perioada 7.06.2004 -16/17.11.2004) la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare.
A fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al. 2.Cod Penal cu aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 și Cod Penal art.40 Cod Penal(acte săvârșite în aceeași perioadă infracțională) la pedeapsa de: 3 ani și 6 luni închisoare.
A fost condamnată aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal99 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în aceeași perioadă infracțională) la pedeapsa de:1 an închisoare.
Conform art.33 lit.a și art.34 au Cod Penal fost contopite pedepsele de mai sus astfel ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea aceea de: 4 ani și 9 luni închisoare.
S-a constatat incidența dispozițiilor art.40 iar Cod Penal conform art.83 a Cod Penal fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, expusă mai sus, urmând ca aceasta să fie executată alăturat de pedeapsa de 4 ani închisoare rezultată în urma contopirii, astfel că în final inculpata execută pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.36 s Cod Penal-a constatat că faptele de mai sus sunt concurente cu infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie conform sentinței penale nr. 341/26.05.2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare în 14.06.2005, s-au repus în individualitatea lor pedepsele pronunțate pentru infracțiunile deduse judecății, respectiv 4 ani închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare, s-au contopit toate pedepsele amintite și repuse în individualitatea lor cu mențiunea revocării suspendării condiționate dispuse anterior, astfel că în final execută în regim de detenție pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.71 a Cod Penal fost privată inculpata pe durata executării pedepsei de drepturile prev. de art. 64 lit. a, b și c după Cod Penal împlinirea vârstei de 18 ani.
Potrivit art.88 rap. la art.350 s C.P.P.-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 23.11.2004 - la zi.
S-a dispus anularea vechilor mandate de executare anterioare corelativ cu eliberarea unui mandat nou de executare a pedepsei, în conformitate cu cele de mai sus.
În baza art.334 s C.P.P.-a dispus pentru inculpata schimbarea încadrării juridice din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i violare Cod Penal de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art41 al.2 și art.99 Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr.10400/2005 - rechizitoriul 3738/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 17655/2005 - rechizitoriul 5519/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, i al.Cod Penal2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(dosar nr. 17663/2005- rechizitoriul 3917/P/2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.40 Cod Penal(dosar nr. 19464/2005 - rechizitoriul 6874/P/2005).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
În: -infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i și Cod Penal al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(acte săvârșite în perioada 03.07-27.10.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(act săvârșit în data de 12.08.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 03.07.2004, 12.08.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal(actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005).
1. A fost condamnată inculpata - fiica lui și, născută la 07.07.1987 în mun. I, jud. I, domiciliată în com.,-, jud. S, cetățean român, studii 2 clase, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP -, deținută în Penitenciarul Gherla, pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i și Cod Penal al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(acte săvârșite în perioada 03.07-20.11.2004) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
A fost condamnată inculpata pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(act săvârșit în data de 12.08.2004) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.
A fost condamnată aceiași inculpată pentru infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 03.07.2004, 12.08.2004) la pedeapsa de 2 luni închisoare.
2. A fost condamnată inculpata pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005) la pedeapsa de 4 ani închisoare.
Conform art.40 rap.Cod Penal la art.61 s Cod Penal-a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 321 zile închisoare rămase neexecutate din sentința penală nr. 578/2005 a Judecătoriei Cluj -N, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită mai sus (pct. 2).
S-a constatat că infracțiunile prev. la pct.1 sunt concurente cu faptele pentru care s-au pronunțat condamnările din sentințele penale 36/2005, 209/2005 și 578/2005 ale Judecătoriei Cluj - și în consecință conf. art.36 au Cod Penal fost descontopite pedepsele, le-a repus în individualitatea lor de 1 an, 1 an și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare și 3 luni închisoare.
Conform art.33 și 34 s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art.36 al.3 s Cod Penal-a dispus deducerea din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a perioadei executate din 30.11.2004 - la 12.07.2005.
Conform art.33 lit.a și art.34 s Cod Penal-a constatat că faptele pentru care s-au pronunțat pedepsele de la punctul 1 și cele pentru care s-au pronunțat pedepsele de la pct. 2 sunt concurente, astfel ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adăugat un spor de 6 luni, astfel că în final execută 4 ani și 6 luni închisoare.
Conform art.350 a C.P.P. fost menținută starea de arest și rap. la art.88 s Cod Penal-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 06.12.2005 - la zi.
În baza art.71 a Cod Penal fost privată inculpata pe durata executării pedepsei de drepturile prev. de art.64 lit.a, b și c
Cod PenalConform art.14 și art. 346.C.P.P. rap. la art.998 civ. a fost obligată inculpata și părțile responsabile civilmente și la 250 lei despăgubiri către partea civilă, a fost obligată inculpata la despăgubiri de 6046,5 lei către partea civilă și 4300 lei despăgubiri către partea civilă. A fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 2000 lei către partea civilă și la 4500 lei către partea civilă, 1600 lei către partea civilă. Au fost obligați inculpații, și, în solidar cu părțile responsabile civilmente - - și;; și - la 8000 lei către partea civilă și la 400 lei către partea civilă. Au fost obligați la 700 lei către partea civilă, 310 lei către partea civilă, 2500 lei către partea civilă și 400 USD sau contravaloarea lor în lei la data plății efective către partea civilă, inculpații și în solidar și în solidar cu părțile responsabile civilmente - și și, și la 20 000 lei către partea civilă -. Au fost obligați inculpații și în solidar cu părțile responsabile civilmente la 1700 lei către partea civilă, 1800 lei către partea civilă și 425 euro către partea civilă. A fost obligată inculpata în solidar cu părțile responsabile civilmente la 13 500 lei către partea civilă, 50 lei către partea civilă, 100 lei către partea civilă și 4 000 lei către partea civilă.
S-a constatat lipsa pretențiilor civile ale următoarelor părți vătămate: -, R, -, -, - A, -, -, -, -, u, -, G, -.
În baza art.118 s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de 26 400 lei parte din prejudiciu cauzat părții vătămate, 20000 lei prejudiciu cauzat părții vătămate -, 50 lei reprezentând prejudiciul cauzat părții civile, parte care nu a formulat pretenții, de la inculpata 600 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat a părții vătămate - A, parte neconstituită parte civilă, de la 600 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 70 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 550 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 100 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 200 euro și 75 lei cauzat părții vătămate u, 400 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 150 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 1 500 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 225 lei parte din prejudiciu cauzat părții vătămate, suma de 50 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate, 250 lei reprezentând prejudiciu părții vătămate, 850 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate, 150 lei reprezentând prejudiciu cauzat părții vătămate, 1100 lei reprezentând prejudiciu cauzat părții vătămate, 300 lei și echivalentul a 100 USD reprezentând prejudiciul părții vătămate, 125 lei și echivalentul a 20 USD reprezentând prejudiciul părții vătămate, 345 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate și 5000 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate și 390 lei. S-a dispus confiscarea de la inculpatul suma de 2 600 lei reprezentând prejudiciul cauzat părții vătămate și 450 lei prejudiciul cauzat părții vătămate.
Conform art.191 au C.P.P. fost obligați inculpații în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă care include și onorariul apărătorilor din oficiu de câte 150 lei pentru fiecare inculpat, sume care vor fi plătite din, 150 lei către av., 150 lei către av., 150 lei d-lui av., 150 lei către av., 150 lei către av. a, 150 lei către av..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpații sunt cunoscuți ca autori a numeroase furturi săvârșite pe raza municipiului C-N fiind condamnați anterior pentru fapte similare.
La data de 4.04.2004, pe timp de zi, inculpata s-a deplasat pe str. - din municipiul C-N unde in imobilul cu numarul 9,. 4 locuieste partea vatamata. Inculpata a intrat in locuinta pe usa neasigurata si dintr-un dulap a sustras suma de 2.500.000 lei vechi, iar din hol a sustras un tensiometru. Partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la suma de 2.900.000 lei vechi, insa prejudiciul a fost recuperat partial. Partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza. Audiata fiind cu privire la aceasta fapta inculpata a declarat organelor de politie ca se numeste si ca este fiica lui si, nascuta la data de 15.05.1990 in municipiul B, fapta prezentata a fost recunoscuta de catre inculpata in martorilor si, dosar 18114/2005.
La data de 29.04.2004 inculpata a patruns in aceleasi conditii pe timp de zi in imobilul cu numarul 7 situat pe str. - din C-N de unde din hol a sustras de pe un scaun un portmoneu in care se gasea suma de 500.000 lei vechi si acte personale. Banii i-a cheltuit in interes personal, iar actele le-a aruncat. Partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la 2.500.000 lei, dar nu s-a constituit parte civila in cauza. Si cu privire la aceasta fapta cu ocazia audierii inculpata a declarat ca se numeste. Fapta prezentata a fost recunoscuta in martorilor asistenti si,dosar 18114/2005.
În ziua de 14.05.2004 inculpata impreuna cu faptuitorul s-au deplasat pe B-dul 21 - 1989 din municipiul C-N unde prin escaladarea geamului au patruns in apartamentul cu numarul 2 aparatinand partii vatamate. Din locuinta cei doi au sustras un inel din aur, o geanta in care se afla suma de 5.100.000 lei vechi, precum si o minge. Este de mentionat ca partea vatamata a solicitat ajutorul vecinilor si la aparitia acestora faptuitorii au parasit apartamentul pe geam. Banii i-au impartit intre ei si i-au folosit in interes personal. Partea vatamata a formulat pretentii civile pentru suma de 8.000.000 lei vechi. Faptuitorul nu are varsta de 14 ani astfel ca nu raspunde penal, existand una din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei - minoritatea, dosar 18115/2005.
În aceeasi zi inculpatii s-au deplasat in curtea imobilului cu numarul 112 de pe aceeasi strada, au spart geamul usi de acces in apartamentul nr. 1 apartinand partii vatamate de unde au sustras suma de 700.000 lei vechi, 4 cartuse de tigari si o lanterna, bunuri si bani pe care i-au impartit intre ei. La comiterea acestei fapte inculpatii au fost observati de martora, fila 58 dosar 18115/2005. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 1.500.000 lei vechi, suma pentru care nu exista constituirea de parte civila, dosar 18115/2005.
La data de 16.05.2004 inculpata impreuna cu faptuitorul au patruns prin efractie in locuinta partii vatamate din C N,-, de unde au sustras bunuri in valoare de aproximativ 120.000.000 lei, iar dupa depistarea faptei, inculpata si-a dat in organelor de politie o identitate falsa, spunand ca se numeste, incercand prin aceasta sa zadarniceasca cercetarile. Prejudiciul nu a fost recuperat, partea vatamata s-a constituit parte civila cu suma de 120.000.000 lei - dosar 17666/2004.
La data de 26.05.2004, in jurul orelor pranzului inculpatul si faptuitorul s-au deplasat pe str.-, la imobilul cu nr.3, cu intentia de a sustrage bunuri din locuinte. Potrivit intelegerii dintre cei doi, inculpatul a ramas la parterul imobilului pentru a asigura paza, timp in care inculpatul a urcat la etajul I al imobilului si gasind usa de la apartamentul nr.3 inchisa, dar neasigurata cu cheia, a patruns in holul apartamentului si de pe cuier a sustras o poseta de dama. Dupa ce au verificat continutul posetei fara a gasi bani sau bunuri care sa-i intereseze, au abandonat poseta ce continea doar buletin de identitate, certificat de inmatriculare, permis de conducere si alte acte. Prejudiciul a fost apreciat de partea vatamata la suma de 5.000.000 lei. Actele au fost restituite partii vatamate. In cauza nu exista constituire de parte civila - dosar nr.17666/2004.
În ziua de 28.05.2004 inculpata a patruns in curtea imobilului cu nr. 43 din P-ta din municipiul C-N, a escaladat terasa balcon a ultimului nivel a blocului si a intrat in apartamentul cu numarul 8 pe usa lasata deschisa de unde a incercat sa sustraga bani sau bunuri, insa a fost surprinsa de partea vatamata cu ajutorul martorului -. la locului organele de politie au efectuat cercetarile prealabile, in politistilor inculpata sustinand ca se numeste. In cauza nu exista constituirea de parte civila - dosar nr.18115/2005.
În noaptea de 28/29.05.2004, inculpatul s-a deplasat la magazinul SC SRL situat la parterul imobilului nr.4 de pe str.- si cu ajutorul unei bare metalice a fortat grilajul de la geamul de aerisire al depozitului magazinului, patrunzand in depozit. De aici a sustras o cutie de banane, mai multe sticle de suc si un pachet de tigari, dupa care a parasit incaperea prin locul prin care intrase. O parte din bunurile sustrase le-a consumat in aceeasi noapte, iar restul le-a ascuns in apropierea Complexului. SC SRL s-a constituit parte civila impotriva inculpatului cu suma de 1.900.000 lei reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase.
La data de 29.05.2004, in jurul orelor 18,00, inculpatul si faptuitorul se gaseau in curtea interioara a imobilului situat in Piata din mun.C N unde functioneaza cinematograful Republica. Observand o bicicleta marca " Bike" de culoare albastra metalizat, legata de o balustrada cu ajutorul unui lant si a unui lacat, s-au hotarat sa o sustraga, scop in care inculpatul a fortat lacatul cu care era asigurata bicicleta. Ulterior, cei doi s-au deplasat pe str.- - si au ascuns bicicleta in beciul imobilului de la numarul 29, cu intentia de a lua a doua zi. In jurul orelor 22,30, in timp ce se aflau in Piata, inculpatul si inculpatul au fost depistati de lucratorii de politie din cadrul Sectiei I Politie, ocazie cu care au recunoscut fapta si i-au condus pe acestia la locul unde era ascunsa bicicleta, aceasta fiind ulterior predata partii vatamate care a apreciat valoarea pagubei la suma de 2.000.000 lei, insa nu are pretentii civile in cauza deoarece prejudiciul a fost recuperat prin restituire - dosar 17666/2004.
În noaptea de 28/29.05.2004, inculpatul s-a deplasat la magazinul SC SRL situat la parterul imobilului nr.4 de pe str.- si cu ajutorul unei bare metalice a fortat grilajul de la geamul de aerisire al depozitului magazinului, patrunzand in depozit de unde a sustras o cutie de banane, mai multe sticle de suc si un pachet de tigari, dupa care a parasit incaperea prin acelasi loc. SC SRL s-a constituit parte civila impotriva inculpatului cu suma de 1.900.000 lei reprezentand contravaloarea bunurilor sustrase - dosar 17666/2004.
La data de 30.05.2004 pe timp de zi inculpatii si au patruns pe usa neasigurata de la. nr. 24 situat in imobilul cu numarul 17 de pe str. - din C N de unde au sustras un inel, o bratara si o pereche de cercei din aur, insa au fost surprinsi de partea vatamata. la locului organele de politie i-au legitimate pe cei doi inculpati in carora inculpata si-a prezentat din nou aceeasi identitate falsa. Valoarea bunurilor a fost apreciata la suma de 20.000.000 lei dar in cauza nu exista constituire de parte civila intrucat bunurile au fost restituite - dosar 10400/2005.
În noaptea de 30/31.05.2004, inculpatul si faptuitorul au patruns prin efractie si escaladare in magazinul SC SRL CNs ituat la parterul imobilului cu nr.7 de pe str.-, iar din interior au sustras mai multe produse alimentare, respectiv: tigari, produse cosmetice si aparatura electronica, cauzand un prejudiciu de cca 15.000.000 lei vechi. Partea vatamata SC SRL C-N s-a constituit parte civila in cauza cu suma de 14.954.000 lei vechi - dosar 17666/2004.
La data de 31.05.2004, in jurul orei pranzului, inculpatul a patruns prin escaladarea gardului in curtea imobilului cu nr.7 de pe str.-, dupa care, tot prin escaladare, a intrat in locuinta partii vatamate, in timp ce inculpatul a ramas in portii imobilului pentru a asigura paza. Dintr-una din incaperile locuintei, inculpatul a sustras mai multe bijuterii din aur si, precum si suma de 2.900.000 lei aflata intr-o poseta. Inculpatul a impartit suma de bani sustrasa cu inculpatul, iar bijiteriile le-a vandut in piata, unei persoane necunoscute, contra sumei de 185.000 lei. papilare descoperite la locului au fost create de inculpatul. Partea vatamata a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 6.600.000 lei, insa nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar 17666/2004.
În data de 01.06.2004 in timpul zilei, inculpatul si faptuitorul s-au deplasat la imobilul cu nr.32 de pe str.- cu intentia de a sustrage bunuri din locuinta. In timp ce inculpatul asigura paza, inculpatul a intrat in curtea imobilului pe poarta neasigurata, dupa care, prin escaladarea unei ferestre de la baie, a patruns in locuinta. Dupa ce a ravasit bunurile din incaperile locuintei, inculpatul a parasit imobilul avand asupra sa o pereche de pantaloni, un radiocasetofon, un telefon mobil si un aparat foto. Bunurile sustrase au fost ascunse in spatele unui imobil aflat in apropiere, de unde au fost recuperate de catre organele de politie si predate pe baza de dovada partii vatamate. Valoarea prejudiciului cauzat a fost apreciata de catre partea vatamata la suma de 5.000.000 lei, insa nu s-a constituit parte civila in cauza- dosar 17666/2004.
La data de 7.06.2004 pe timp de zi inculpata profitand de usa neasigurata a apartamentului partii vatamate situat in municipiul CNE. 1 - 2. nr. 124 patruns in interior si din hol a sustras o geanta in care se gaseau mai multe carti, insa a fost observata de martorul. Bunurile au fost restituite. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 3oo.ooo lei vechi, suma pentru care nu exista constituirea de parte civila- dosar 17663/2005.
În dimineata zilei de 30.06.2004, in jurul orei 5,00, in timp ce se aflau in Piata din C-N, inculpatul si faptuitorul au intrat in curtea imobilului de la nr.5 si banuind ca in apartamentul nr.3 nu se afla nimeni, s-au hotarat sa sustraga bunuri din acea locuinta, scop in care inculpatul a spart un geam prin care cei doi au patruns in interior. Dupa ce au ravasit lucrurile din locuinte, negasind bani sau alte valori, cei doi au parasit locul faptei fara a sustrage vreun bun. Partea vatamata, declara ca nu a constata lipsa vreunui bun din locuinta, insa s-a constituit parte civila cu suma de 150.000 lei vechi reprezentand contravaloarea geamului spart - dosar 17666/2004.
La aceeași data, 30.06.2004, imediat dupa ce au parasit locuinta partii vatamate, inculpatul a urcat pe teava de gaz, la etajul I al aceluiasi imobil, timp in care inculpatul s-a deplasat la casa scarilor pentru a asigura paza. neasigurata usa de acces in apartamentul nr.6, faptuitorul a patruns in interior, unde, intr-o camera a observat-o pe partea vatamata care dormea. In aceeasi incapere a gasit un portmoneu din care a sustras suma de 1.000.000 lei, iar in cealalta incapere a luat mai multe bijuterii de aur, respectiv o bratara cu medalion, o pereche de cercei si trei inele, toate in greutate de aproximativ 50 grame. Ulterior, i-a dat inculpatului bratara si doua inele pe care acesta le-a vandut unei persoane necunoscute cu suma de 450.000 lei, bani pe care i-a cheltuit in interes personal. Inculpatul a recunoscut savarsirea faptelor, declaratiile sale coroborandu-se cu cele ale faptuitorului. Partea vatamata nu a formulat plangere prealabila pentru infractiunea de violare de domiciliu. Apreciaza prejudiciul la valoarea de 20.000.000 lei, suma cu care s-a constituit parte civila, prejudiciul nefiind reparat - dosar 17666/2004.
La data de 3.07.2004 orele 17.30 inculpatii, si impreuna cu minorul se gaseau in incinta imobilului cu nr. 93 de pe B-dul 21 decembrie 1989 din C- Inculpata a asigurat paza in timp ce ceilalti au incercat usile mai multor apartamente. La apartamentul cu numarul 12 au gasit usa deschisa astfel ca inculpatul a patruns in interior impreuna cu inculpata de unde au sustras o bancnota de 500.000 lei si un portmoneu. Inculpatii au facut zgomot astfel ca a aparut partea vatamata care a retinut-o pe inculpata. Partea vatamata nu s-a constituit parte civila pentru suma de 500.000 lei - dosar 10400/2005.
La data de 4.07.2003 inculpatii si se gaseau in curtea imobilului cu nr. 2 de pe str. - din municipiul C-N unde profitand de usa lasata deschisa au patruns in apartamentul cu numarul 2 apartinand partii vatamate de unde dintr-un dulap au sustras suma de 7.000.000 lei vechi, suma pentru care exista constituirea de parte civila. Fapta sa petrecut pe timp de zi - dosar 18115/2005.
Prin escaladarea gardului, la data de 11.07.2004, inculpatii, si faptuitorul au patruns in curtea imobilului situat in mun.C-N str.- nr.11, dupa care cei trei inculpati l-au ajutat pe faptuitorul sa patrunda in locuinta pe geamul situat deasupra usii de acces. In continuare, faptuitorul a deschis celorlalti o alta usa de acces, situata in spatele imobilului, astfel ca toti cei patru minori au inceput sa caute prin incaperile locuintei bunuri pe care sa le poata valorifica. Dupa ce au ravasit bunurile din locuinta, cei patru inculpati au parasit imobilul prin locul prin care intrasera. Faptuitorul este singurul care a sustras bunuri, si anume un portmoneu cu suma de 200.000 lei, doua verighete din aur, doua inele din si o bratara pe care a abandonat-o in curtea imobilului.Potrivit rapoartelor de constatare tehnico-stiintifice de natura dactiloscopica, urmele papilare ridicate cu ocazia cercetarii la locului au fost create de catre inculpatul minor si faptuitoarea. Partea vatamata a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 7.000.000 lei vechi insa, desi prejudiciul nu a fost recuperat, a declarat ca nu se constituie parte civila in cauza - dosar nr.17666/2004.
În data de 11.07.2004, in jurul orelor amiezii, inculpata - si faptuitorul, impreuna cu alti trei copii ai strazii s-au inteles sa mearga la cersit, astfel ca s-au deplasat pe str.- si au intrat cu totii, pe poarta, in curtea imobilului cu nr.13. Partea vatamata - le-a cerut sa plece din curte, cei cinci minori s-au indreptat spre iesirea din curtea imobilului, insa inculpata minora si faptuitorul s-au reintors si, profitand de faptul ca partea vatamata se afla in partea din spate a imobilului, au patruns in locuinta si au sustras dintr-o poseta suma de 450.000 lei vechi, iar dintr-o vitrina doua lantisoare din. Cei doi au fost surpinsi in locuinta de catre partea vatamata insa au reusit sa fuga. Inculpata - si faptuitorul au fost recunoscuti de catre partea vatamata - din albumul de fotografii al Sectiei III Politie. Prejudiciul cauzat partii vatamate - este de 700.000 lei, insa nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar nr.17666/2004.
La data de 12.07.2004 in jurul orelor 11 inculpatul si faptuitorul s-au deplasat pe str. - din municipiul CNu nde prin escaladarea gardului au patruns in curtea imobilului cu nr. 14 si din apartamentul partii vatamate au sustras bijuterii din aur respectiv un lantisor cu medallion, un inel si o verigheta. Inculpatii au produs zgomot astfel ca au fost surpinsi de partea vatamata care a reusit sa-l prinda pe inculpatul de maneca insa, acesta s-a zbatut si a reusit sa scape. In cauza exista constituire de parte civila pentru suma de 14.500.000 lei vechi - dosar nr.10400/2005.
La data de 14.07.2004, pe timp de zi, inculpatii si -, impreuna cu faptuitorul s-au deplasat la imobilul cu nr.111 de pe str.- -, au patruns in curtea imobilului si in timp ce faptuitorul a ramas in curte pentru a asigura paza iar cei doi inculpati minori au intrat in imobil pe usa de acces fortata cu o de catre inculpatul minor. Din locuinta inculpata minora - a sustras o haina de si 4 inele, cercei si lantisor, toate din aur, iar inculpatul a sustras o sticla e whisky, un card bancar si un ceas de pe care l-a abandonat in din apropierea imobilului. Bijuteriile au fost vandute de catre inculpati unor persoane necunoscute contra sumei de 3.000.000 lei, iar haina de, deteriorata in proportie de 60-70 % a fost recuperata de la inculpata - si restituita partii vatamate. Partea vatamata a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 41.000.000 lei, s-au recuperat bunuri in valoare de 1.000.000 lei, insa partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar nr.17666/2004.
În cursul zilei de 23.07.2004 inculpatii si se gaseau in incita imobilului nr. 47-49 de pe str. - din C-N unde pe usa neasigurata au patruns in apartamentul nr.58, apartinand partii vatamate de unde au sustras suma de 2.500.000 lei si 20 USD - dosar 18115/2005.
La data de 26.07.2004 inculpatii au revenit la aceeasi locuinta si au cerut partii vatamate sa le dea o sticla cu apa, dar profitand de neatentia acesteia dintr-o haina din hol au sustras suma de 200.000 lei. Cu ajutorul martorului partea vatamata i-a retinut pe inculpata si i-au dus la Politia municipiului C-
În noaptea de 25/26.07.2004 dupa o intelegere prealabila inculpatii si s-au deplasat pe str. - din municipiul C- Inculpata a escaladat peretele exterior al imobilului cu nr. 67-73 si a patruns in apartamentul nr. 5 proprietatea partii vatamate cu intentia de a sustrage bunuri. Partea vatamata a sesizat prezenta inculpatei in caruia aceasta sustinea ca a intrat in locuinta doar pentru a-i cere apa astfel ca i-a permis sa plece. Inculpatul a ramas de paza - dosar 2168/2005.
În acelasi loc inculpata a escaladat geamul apartamentului nr. 62 si a patruns in locuinta partii vatamate unde a fost surprinsa de acesta care a predat-o organelor de politie. Cat timp s-a gasit in acest apartament inculpata a reusit sa sutraga din portomeul partii vatamate suma de 1.000.000 lei vechi pe care a ascuns-o in lenjeria intima, astfel ca dupa sosirea organelor de politie ca urmare a unei perchezitii sumare nu au fost gasiti banii. In politistilor inculpata si-a atribuit identitatea numitei. In acest timp inculpatul a stat de paza. In cauza nu exista constituirea de parte civila - dosar 2168/2005.
La data de 28.07.2004 inculpatii si au patruns in apartamentul partii vatamate situat pe- dar a fost surprinsi de partea vatamata care a chemat politia, din nou inculpata atribuindu-si identitatea numitei. Si de aceasta data inculpatul i-a asigurat paza. Nu exista constituire de parte civila, dosar 2168/2005.
La data de 01.08.2004, pe timp de zi, inculpatii si s-au deplasat pe str.-, prin escaladarea portii au patruns in curtea imobilului cu nr.6, iar apoi au intrat in locuinta pe usa deschisa de la terasa. Din interitoriul locuintei au sustras un ceas electronic de mana, precum si suma de 400.000 lei dintr-o geanta aflata in cuier dupa care, fiind surprinsi de partea vatamata au iesit din locuinta pe alta usa, au ajuns in gradina din spatele casei, iar de acolo prin escaladarea gardului au parasit curtea imobilului. sustras a fost recuperat de la inculpatul minor si restituit pe baza de dovada partii vatamate. Aceasta a apreciat valoarea prejudiciului la suma de 600.000 lei, insa nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar nr.17666/2004.
La data de 07.08.2004, pe timp de zi, inculpatele si impreuna cu faptuitorul s-au deplasat la locuinta partii vatamate situata pe str.-, nr.18, au escaladat gardul imprejmuitor si au patruns in interior dupa ce faptuitorul fortase una din ferestrele imobilului. Cei trei au ravasit bunurile din incaperile locuintei, inculpata a sustras un lantisor de si suma de 800.000 lei dintr-o poseta de dama dupa care cu totii au parasit imobilul prin locul prin care intrasera. In timpul urmaririi penale s-a stabilit ca una dintre urmele papilare ridicate cu ocazia cercetarii la locului a fost creata de catre inculpata. Valoarea prejudiciului cauzat partii vatamate este de 900.000 lei, insa nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar 17666/2004.
La data de 08.08.2004, in jurul orei 16,oo in timp ce se aflau pe str.- din C-N, inculpatul si faptuitorul au intrat in curtea imobilului de la nr.10 si, dupa ce s-au asigurat ca in apartamentul nr.9 nu se afla nimeni, inculpatul a fortat sistemul de inchidere al luminatorului geam situat deasupra usii de acces in locuinta si prin escaladarea geamului, a patruns in interior unde a descuiat usa permitand si inculpatului sa intre in locuinta. Dupa ce au ravasit lucrurile din locuinta, cei doi au sustras bani si bunuri dupa cum urmeaza: suma de 1.000 Euro care se afla in bufetul din sufragerie, suma de 3.000 euro, bijuterii, doua ceasuri, un briceag elvetian multifunctional si parfumuri, toate aflate in dormitor, precum si o camera de luat vederi marca. Dupa comiterea faptei o parte din bunuri (camera de luat vederi, 2 brose, un ceas) au fost ascunse pe acoperisul complexului," din cartierul de unde au si fost ridicate de organele de politie conduse la locul faptei de catre inculpatul. Din declaratiile inculpatului si ale inculpatului rezulta ca banii sustrasi au ramas in intregime in posesia acestuia din urma, fiind cheltuiti impreuna cu numita, cunoscuta ca facand parte din anturajul inculpatului. Partea vatamata apreciaza valoarea prejudiciului la suma de 200.000.000 lei, insa avand in vedere ca o parte din bunuri a fost recuperata s-a constituit parte civila cu suma de 170.000.000 lei vechi - dosar 17666/2004.
La data de 11.08.2004 pe timp de zi inculpata si inculpatul s-au deplasat pe str. - - -ama B unde la apartamentul nr. 66 locuieste partea vatamata. In timp ce inculpatul statea de paza coinculpata a sunat la usa si i-a cerut partii vatamate o sticla cu apa. Profitand de neatentia partii vatamate inculpata a sustras dintr-un dulap 8.500.000 lei si 507 USD. a fost schimbata in centrul municipiului C- Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 25.000.000 lei, suma pentru care exista constituirea de parte civila. Banii au fost impartiti intre inculpate si cheltuiti in interes personal - dosar 17663/2005.
Tot pe timp de zi inculpata sa deplasat pe str. - din municipiul CNu nde in imobilul cu nr. 14. 28 patruns pe usa lasata neasigurata de unde a sustras 2 lantisoare si o bratara din aur. Inculpata a fost surprinsa de catre partea vatamata care nu a sesizat insa imediat lipsa bijuteriilor. Partea vatamata a scos-o afara pe inculpata. Prejudiciul a fost recuperat. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 7.000.000 lei vechi, suma pentru care nu exista constituirea de parte civila. Fapta s-a petrecut la data de 11.09.2004.
În aceeasi zi in imobilul cu numarul 49 inculpata a patruns in apartamentul partii vatamate care a gasit-o in casa si a retinut-o pana la sosirea organelor de politie, ocazie cu care asupra inculpatei au fost gasite bunurile sustrase de la partea vatamata, in acest fel fiind explicabila si restituirea prejudiciului si neconstituirea de parte civila.
În jurul orelor 15 din data de 12.08.2004 inculpatii, si impreuna cu faptuitorul s-au deplasat pe str. - din C-N unde au patruns pe usa neasigurata a apartamentului nr.14 apartinand partii vatamate si din interior au sustras bijuterii din aur, respectiv 4 lantisoare, o pereche de cercei, un medalion, 5 inele, precum si un telefon mobil marca Motorola. Inculpata a asigurat paza. Bunurile au fost vandute, iar banii impartiti intre inculpati. Partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la suma de 40.000.000 lei vechi, insa o parte din bunuri au fost recuperate prin restituire in timpul urmaririi penale, constituirea de parte civila fiind mentinuta pentru suma de 37.000.000 lei - dosar 10400/2005.
În data de 13.08.2004, in jurul orelor 22,30, inculpatul si faptuitorul s-au deplasat la imobilul cu nr.11 de pe str.-. Prin escaladare, inculpatul a patruns pe una dintre ferestre in apartamentul nr.43 situat la parterul imobilului, din interior a sustras doua paturi si doua plapume, iar apoi a parasit locuinta prin locul prin care intrase. Una dintre plapume a fost ridicata de la faptuitorul si predata pe baza de dovada partii vatamate -. Cealalta si cele doua paturi nu au fost recuperate, fiind abandonate de catre cei doi minori in locul in care dormisera in acea noapte. Valoarea prejudiciului cauzat partii vatamate - este de 3.000.000 lei, dar nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar nr.17666/2004.
În noaptea de 15/16.08.2004 inculpatele si impreuna cu minorul dupa o intelegere si o cercetare prealabila a locului faptei au fortat usa de la locuinta partii vatamate situata in imobilul nr. 18 din cel M din centrul municipiului C-N si au patruns in interior. Din cauza zgomotului partea vatamata s-a trezit, dar a apucat sa-o vada pe inculpata si pe faptuitorul. Nu au fost sustrase bunuri. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 200.000 lei reprezentand contravaloarea sistemului de inchidere a usii. Nu exista constituire de parte civila - dosar 17665/2005.
La data de 20.08.2004 prin escaladarea geamului inculpata a patruns in apartamentul cu nr. 5 din imobilul situate pe- din C-N apartinand partii vatamate cu intentia de a sustrage bunuri insa a fost suprinsa de partea vatamata in timp ce cauta prin locuinta. In organelor de politie sosite la locului inculpata si-a atribuit aceeasi identitate falsa - dosar 2168/2005.
In perioada 21-23.08.2004 inculpatii, si impreuna cu minorul au fortat usa de la apartamentul nr. 3 apartinand partii vatamate. Apartamentul este situate in imobilul 56-58 pe str. -. Nu au gasit bunuri de valoare dar au sustras bunuri alimentare si haine pe care le-au folosit. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 4.000.000 lei, suma pentru care exista constituire de parte civila - dosar 17665/2005.
La data de 25.08.2004 in jurul orelor 16 inculpata si minorul s-au deplasat pe str. - din municipiul C N cu intentia de a sustrage bunuri din apartamente. In timp ce minorul asigura paza, inculpata profitand de usa neasigurata a apartamentului nr. 14 patruns in interior si a sustras dintr-o poseta suma de 500.000 lei vechi. Partea vatamata se afla intr-o incapere alaturata astfel ca a surprins-o pe inculpata si a predat-o organelor de politie. Banii sustrasi au fost restituiti, astfel ca in cauza nu exista constituire de parte civila dosar nr.10400/2005.
La data de 28.07.2004 procedand in acelas mod inculpata a patruns in apartamentul partii vatamate situat pe-, dar a fost surprinsa de partea vatamata care a chemat politia, din nou inculpata atribuindu-si identitatea numitei. Si de aceasta data inculpatul i-a asigurat paza. Nu exista constituire de parte civila - dosar 10400/2005.
La data de 30.08.2004 inculpatele si au patruns prin escaladarea geamului in locuinta partii vatamate situat in imobilul cu nr.56 de pe str.- din mun.C-N unde incercand sa sustraga bunuri au ravasit lucrurile din interior, nu au gasit lucruri de valoare, dar cu toate acestea inculpata a sustras un briceag in valoare de 300.000 lei vechi, bun pentru care nu exista constituire de parte civila, desi prejudiciul nu a fost recuperat.
Prin fortarea usii apartamentului cu nr. 3 apartind partii vatamate situat in imobilul nr. 12 de pe str. - -, inculpatul si minorul au patruns in interior si din dormitor au sustras mai multe bijuterii din aur si si suma de 20 USD. Ca si in cazurile precedente valuta a fost schimbata in centrul municipiului C N, banii fiind impartiti si cheltuiti in interes personal. In cauza partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la suma de 45.000.000 lei, suma cu care s-a constituit parte civila in timpul urmaririi penale. Fapta s-a petrecut la data de 5.09.2004 pe timp de zi.
La data de 7.09.2004 inculpata a incercat mai multe usi in imobilul cu nr. 54 situat pe - din municipiul C-N cu intentia de a sustrage diferite bunuri. Inculpata a gasit neasigurata usa apartamentului nr. 17 apartinand partii vatamate de unde a sustras bijuterii din aur, 700 EURO si 10.400 forinti. Partea vatamata a surprins-o la iesirea din apartament pe inculpata, insa nu a dat suficienta atentie prezentei ei acolo, astfel ca a reusit sa scape. Valoarea pagubei a fost apreciata de catre partea vatamata la 50.000.000 lei vechi, suma cu care s-a constituit parte civila in timpul urmaririi penale. Inculpata a fost recunoscuta dupa plansele fotografice.
Pe timp de zi la data de 10.09.2004 inculpata a patruns in imobilul situat pe- jud. C unde la apartamentul nr. 20 usa era neasigurata, astfel ca a patruns in interior si a sustras din holul locuintei suma de 100 USD si 10.000.000 lei. Cand a iesit din locuinta inculpate a fost surpinsa de partea vatamata care nu a reusit sa o retina. Partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la suma de 13.000.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila desi prejudicial nu a fost recuperate.
La data de 11.09.2004 inculpata a patruns pe timp de zi pe usa lasata neasigurata in lolcuinta partii vatamate de unde a sustras 2 lantisoare si 1 bratara din aur. Partea vatamata a surprins-o pe inculpata in locuinta si a poftit-o sa paraseasca apartamentul, nesesizand lipsa bunurilor. Partea vatamata locuieste in apartamentul nr.28, imobilul cu nr.14 situat in mun.C N, pe str.-. Inculpata a fost depistata de catre organele de politie cu bunurile asupra ei. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 7.000.000 lei vechi, dar nu exista constituire de parte civila deoarece bunurile au fost restituite - dosar nr.-/2005.
În aceeași zi profitand de usa ramasa deschisa de la imobilul cu nr.49 din aceeasi zona, inculpata a patruns in locuinta partii vatamate, unde a incercat sa sustraga bunuri, dar a fost surprinsa de partea vatamata care a retinut-o pana la sosirea organelor de politie, ocazie cu care au fost gasite asupra inculpatei bunurile partii vatamate - dosar 17663/2005.
La data de 12.09.2004 prin escaladarea gardului inculpata a patruns in curtea imobilului nr. 26 situat pe str. B din municipiul C Inculpata a intrat in locuinta pe usa neasigurata si a sustras dintr-o geanta suma de 100 USD, dintr-o alta incepere suma de 3.000.000 lei si un telefon mobil. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 9.000.000 lei din care partii vatamate i-a fost restituit doar telefonul mobil. Partea vatamata G nu are pretentii civile in cauza - dosar 1802/2005.
În ziua de 18.09.2004 inculpata s-a deplasat pe strada - din municipiul C-N unde din apartamentul nr.13 al imobilului cu numarul 2 incercat sa sustraga bunuri, patrunzand in interior pe usa neasigurata, dar a fost suprinsa de partea vatamata impreuna cu martorul. In cauza nu exista constituire de parte civila - dosar 18002/2005.
La data de 26.09.2004 inculpatul cu faptuitorul s-au deplasat pe- din C N, imobil care apartine partii vatamate de unde au dislocat geamul de la parterul imobilului si din interior au sustras suma de 350.000 lei vechi. Partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza, dosar 18004/2005.
La data de 15.10.2005 inculpata sa deplasat pe str. - din municipiul C-N unde in timp ce escalada zidul imobilului nr. 2 apartinand partii vatamate a fost surprinsa si alungata de vecini - dosar 19664/2005.
Pe timp de zi la data de 16.10.2005 inculpata a escaladat geamul balconului apartamentului nr.2 apartinand partii vatamate - A situat in, imobilul C 2 de unde a sustras suma de 6.000.000 lei vechi, suma cu care partea vatamata se constituie parte civila in cauza - dosar 19464/2005.
La aceeași data inculpata a spart unul din geamurile apartamentului nr. 2 situat in imobilul 28 de pe str. 21 - 1989 si din interior a sustras suma de 3.000.000 lei, un ceas si bijuterii, bunuri apreciate de partea vatamata la suma de 42.000.000 lei vechi, suma pentru care exista constituire de parte civila in cauza din partea partii vatamate - dosar 19464/2005.
La data de 19.10.2004 inculpatii si impreuna cu faptuitorul s-au deplasat pe str. - - din municipiul CNu nde in imobilul cu nr. 5. 6 locuieste partea vatamata. In timp ce inculpatul statea de paza cei doi au patruns in apartament de unde au sustras bijuterii din aur si ceasuri de mana cauzand un prejudiciu de 10.000.000 lei. Bijuteriile au fost amanetate de inculpata la SC SRL de unde a obtinut suma de 2.000.000 lei. O parte din bunuri au fost restituite astfel ca in timpul urmaririi penale partea vatamata a formulat pretentii civile pentru suma de 5.500.000 lei vechi.
În acelaș loc inculpata a escaladat geamul apartamentului nr. 62 si a patruns in locuinta partii vatamate unde a fost surprinsa de acesta care a predate-o organelor de politie. Cat timp s-a gasit in acest apartament inculpata a reusit sa sustraga din portomeul partii vatamate suma de 1.000.000 lei pe care a ascuns-o in lenjeria intima, astfel ca dupa sosirea organelor de politie ca urmare a unei perchezitii sumare nu au fost gasiti banii. In politistilor inculpata si-a atribuit identitatea numitei. In acest timp inculpatul a stat de paza. In cauza nu exista constituirea de parte civila.
În aceeasi zi inculpatul si faptuitorul s-au deplasat pe- unde au patruns in aparatamentul cu nr. 17 pe usa neasigurata si din interior au sustras un telefon mobil marca Nokia si un portmoneu in care se afla suma de 300.000 lei si acte de identitate. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 3.000.000 lei suma pentru care nu exista constituire de parte civila din partea partii vatamate - dosar 17663/2005.
La data de 20.10.2004 inculpatii si impreuna cu minorul profitand de faptul ca geamul apartamentului partii vatamate era deschis au sustras din locuinta un portmoneu in care era suma de 500.000 lei, iar dintr-un dulap au sustras suma de 400 USD. a fost escaladat de faptuitorul fiind ajutat de catre inculpati. Inculpatii au plecat de la locul faptei cu un taxi si au schimbat valuta la SC CASH SRL, banii fiind impartiti intre ei. Partea vatamata nu are pretentii civile in cauza dar a apreciat valoarea pagubei la suma de 12.454.750 lei, prejudiciu nerecuperat - dosar 17663/2005.
În timpul zilei de 21.10.2004 inculpata impreuna cu faptuitorul s-au deplasat pe str. - din C-N unde in imobilul cu nr. 6. 21 locuieste partea vatamata. Prin escaladarea geamului faptuitorul a patruns in apartament de unde a sustras dintr-o geanta suma de 2.500.000 lei suma pe care a cheltuit-o impreuna cu inculpata. In cauza exista constituirea de parte civila pentru aceasta suma - dosar 17663/2005.
În data de 22.10.2005 inculpata a fortat usa de la imobilul nr. 7 apartind partii vatamate de unde a sustras aparatura electronica, incaltaminte, produse cosmetice, imbracaminte si un briceag a caror valoare a fost apreciata la suma de 33.000.000 lei. Imobilul este situat pe str. - din municipiul C In timpul urmaririi penale in cauza s-au formulat pretentii civile pentru aceasta suma - dosar 19464/2005.
La data de 24.10.2004 pe timp de zi inculpatii si impreuna cu minorul se gaseau pe B-dul 1 - 2. din municipiul C Susnumitii au observat geamul apartamentului partii vatamate - deschis astfel ca dupa ce inculpata a indepartat plasa, faptuitorul minor si inculpatul au patruns in interior prin escaladare dar nu au sustras nimic pentru ca nu au gasit bunuri de valoare.Totusi au consumat alimente din care au oferit si inculpatei. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 100.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila - dosar 17663/2005.
Tot pe timp de zi la data de 27.10.2004 inculpata si faptuitorul minor au escaladat zidul blocului si pe usa de la balconul apartamentului nr. 31 apartinand partii vatamate au patruns in interior de unde au sustras bijuterii din aur. Partea vatamata locuieste pe- din municipiul C Bijuteriile au fost vandute unor persoane necunoscute de catre inculpata care in acest scop s-a deplasat in municipiul Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 8.000.000 lei, suma pentru care insa nu exista constituirea de parte civila, desi prejudicial nu a fost recuperat - dosar 17663/2005.
La data de 27.10.2004 inculpatul si faptuitorul au patruns prin escaladarea balconului si geamului de la baie in apartamentul cu numarul 4 de pe str. - din CNa partinand partii vatamate R de unde au sustras o camera video marca Cannon, un telefon mobil marca Samsung si o bratara din aur. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 46.000.000 lei vechi, insa in cauza nu exista constituirea de parte civila. Bunurile au fost vandute si banii impartiti intre faptuitori. Prejudiciul nu a fost recuperat - dosar 18004/2005.
În ziua de 26.10.2004 in acelas mod inculpata a patruns pe usa neasigurata in apartamentul partii vatamate de unde a sustras un telefon mobil si o geanta in care se afla suma de 1.250.000 lei, 20 USD si acte de identitate. Partea vatamata locuieste pe-. 20. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 4.000.000 lei, suma pentru care partea vatamata nu formuleaza pretentii civile, desi prejudicial nu este recuperat - dosar 18002/2005.
Pe timp de zi la data de 4.11.2004 inculpata a sunat la usa partii vatamate situata pe- careia i-a cerut sa-i dea o sticla cu apa. Profitand de neatentia partii vatamate inculpata a intrat in dormitor de unde a sustras un colier si o bratara apreciate la valoarea de 8.000.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila, desi prejudicial nu a fost recuperat, bunurile fiind vandute de martora respectiv amanetate la SC SERV SRL.
În jurul orelor 15,oo din 5.11.2004 profitand de usa neasigurata a apartamentului cu nr. 92 apartind partii vatamate Lucretia inculpata a patruns in interior de unde a sustras o geanta de dama si o punga in care se gaseau un portmoneu cu bonuri de masa si acte precum si bijuterii. Imobilul este situat pe-. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 2.500.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila - dosar 17657/2005.
La data de 6.11.2004 inculpata a incercat usile mai multor apartamente de pe str. G - din municipiul C-N, imobil cu nr. 1. In momentul in care usile apartamentelor se deschideau inculpata fie ca cerea o sticla de apa fie cerea mancare pentru a jutsifica prezenta acolo. Pe usa lasata neasigurata a apartamentului nr. 32 inculpata a patruns in interior de unde a sustras bijuterii, respectiv 3 inele si o bratara din aur. Partea vatamata a apreciat valoarea pagubei la suma de 8.500.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila - dosar nr.17657/2005.
În noaptea de 8/9.11.2004 inculpatul s-a deplasat la locuinta partii vatamate situata in C N- si a patruns in locuinta pe usa neasigurata de unde a sustras un radio casetofon marca, 15 cutii chibrituri, o dalta metalica si o din cositor. Inculpatul a fost depistat a doua zi cu bunurile sustrase asupra lui, bunurile au fost restituite partii vatamate care nu se constituie parte civilia in cauza. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 1.500.000 lei vechi, dosar 18004/2005.
Tot in noaptea de 8/9.11.2004 inculpatul a patruns pe portiera din spate a autoturismului partii vatamate, portiera uitata deschisa si din interior a sustras detasabila a unui radiocasetofon auto, un CD, cartea de identitate a partii vatamate si actele autoturismului. Autoturismul este marca BMW cu numarul - si a fost parcat pe str. - -, in dreptul imobilului cu numarul 33,dosar 18004/2005. Nu au fost formulate pretentii civile in cauza.
În aceeasi noapte de pe str. - unde in dreptul imobilului cu numarul 66 era parcat autoturismul marca Ford apartinanad partii vatamate -, inculpatul a sustras 3 casete audio, actele masinii si alte inscrisuri apartinand partii vatamate. Si in acest caz masina era deschisa. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 5.000.000 lei, dar bunurile au fost restituite, astfel ca in cauza nu exista constituire de parte civila, dosar 18004/2005.
În noaptea de 16/17.11.2004 inculpatii, si minorul au fortat usa de la magazinul situat in imobilul nr. 12 de pe str. - - din municipiul C-N de unde au sustras suma de 40.000 lei. sistemului de inchidere a declansat alarma si cu toate ca inculpatii au fugit au fost prinsi in apropiere de un echipaj al politiei. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 200.000 lei, insa nu exista constituire de parte civila - dosar 17657/2005.
La data de 17.11.2004, dupa lasarea intunericului inculpata a patruns pe usa lasata neasigurata in imobilul nr. 9 situat pe str. - apartinanad partii vatamate de unde a sustras o poseta unde se gaseau 1.000.000 lei, bonuri de masa si acte. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 1.500.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila - dosar nr.17657/2005.
În noaptea de 21/22.11.2004 inculpatul prin escaladarea gardului a patruns in imobilul nr. 38-40 de pe str. - din municipiul CNu nde pe un geam a patruns in locuinta si a ravasit lucririle in incercarea de a gasi bunuri pe care sa le poata sustrage. Partea vatamata nu are pretentii civile in cauza intrucat nu i-au fost sustrase bunuri - dosar 17657/2005.
În aceeași noapte si in acelas mod inculpatul a patruns in imobilul situat pe-, dar nici aici nu a gasit bunuri demne de atentia sa. Inculpatul a mancat si a baut lapte. Valoarea pagubei a fost apreciata la suma de 50.000 lei, suma pentru care partea vatamata - nu s-a constituit parte civila - dosar nr.17657/2005.
Tot în noaptea de 21/22.11.2004 inculpatul a patruns in acelas mod in imobilul nr. 42 de pe aceasi strada de unde a sustras o pereche de bocanci cu care de altfel si-a inlocuit pantofii cu care era incaltat, pantofi sport pe care i-a lasat la locului. Valoarea pagubei a fost apreciata de partea vatamata - la suma de 500.000 lei, suma pentru care nu exista constituire de parte civila - dosar nr.17657/2005.
Nemultumit fiind de rezultatele de pana atunci, inculpatul s-a deplasat in aceeasi noapte pe - din CNu nde pe usa neasigurata a intrat in apartamentul nr. 35 din imobilul nr. 4 de unde a sustras o poseta de dama in care se gaseau un portmoneu si acte, un telefon mobil, suma de 24.000.000 lei si 10 Euro. Inculpatul a pastrat doar banii si portmoneul, restul bunurilor le-a aruncat. Inculpatul a fost depistat de un echipaj al politiei, ocazie cu care bunurile ramase au fost restituite partii vatamate care nu s-a constituit parte civila in cauza - dosar nr.17657/2005.
Starea de fapt prezentată mai sus a fost reținută in sentința penală nr. 1335 din 27.09.2006 a Judecatorei C-
În afara actelor materiale descrise instanța mai reține că la data de 20.05.2004 inculpata a intrat in apartamentul părții vătămate pe ușa deschisă de martora cerând un pahar cu apă și profitând de neatenția acestora a intrat intr-una din camere de unde a sustras mai multe bijuterii dintr-o casetă cauzând un prejudiciu de 560 lei, sumă pentru care nu există constituire de parte civilă deoarece prejudiciul a fost recuperat prin restituire.
În cursul zilei de 17.06.2004 profitând de ușa lăsată deschisă la apartamentul părții vătămate u situat pe- din mun. C-N, inculpata a sustras dintr-un sertar suma de 200 euro și 75 lei. Partea vătămată a surprins-o pe inculpată in apartament și crezând că a venit acolo pentru a-i vinde cartofi a poftit-o afară fără să-și dea seama d ecele intâmplate. Cu ocazia audierii la organele d epoliție cu privire la această faptă, inculpata s-a prezentat ca fiind numita. Prejudiciul nu a fost recuperat. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
La data de 19.06.2004 pe timp de zi inculpata impreună cu faptuitorul au pătruns pe ușa lăsată deschisă in locuința părții vătămate de unde au sustras de pe masa din sufragerie 2 telefoane mobile marca LG, 1 telefon Nokia și 1 portmoneu in care se găse suma de 25 lei și acte. O parte din bunurile sustrase aparțineau și părții vătămate care a apreciat valoarea pagubei la suma de 150 lei iar cealaltă parte vătămată la suma de 400 lei. Prejudiciul nu a foost recuperat. Părțile vătămate nu s-a constituit părți civile.
La data de 26.06.2004 inculpata in aceleași condiții a pătruns in interiorul apartamentului părții vătămate - Lisa de unde a sustras o geantă in care se găseau actele de identitate, 60 lei și 1 telefon mobil. Parte din bunurile sustrase au aparținut părții vătămate, care s-a constituit parte civilă cu suma de 100 lei iar partea vătămată - Lisa cu suma de 50 lei.
La data de 26.06.2004 inculpatul impreună cu faptuitorul prin escaladarea geamului au pătruns in imobilul cu nr. 35 situat pe str. - din mun. C-N, aparținând părții vătămate de unde au sustras bijuterii de aur, 1 aparat foto, 1 ceas de mână, monede din colecția numismatică, etc. cauzând un prejudiciu de 2.000 lei din care coinstituirea de parte civilă cuprinde suma de 1.600 lei deoarece o parte din bunurile sustrase au fost restituite.
În aceeași zi cei doi s-au deplasat la imobilul cu nr. 8. 2 de pe str. - de unde in aceleași condiții au sustras 200 lei din geanta părții vătămate care nu are pretenții civile deși prejudiciul nu a fost recuperat. Cele două persoane au intrat și in apartamentul cu nr. 4 din imobilul cu nr. 9 apartinând părții vătămate insă au fost prinși de martorul - care i-au predat organelor de poliție, ocazie cu care s-au gasit asupra lor bunurile sustrase in ziua respectivă și in acest fel o parte di prejudiciu a fost recuperat.
În noaptea de 3.07.2004 inculpata prin escaladarea geamului a pătruns in buctaria. nr. 24 din imobilul nr. 108 de pe str. - din mun. C-N și din interior a sustras 2 portmonee conținând suma totală de 1.500 lei. Cu ocazia audierii despre această faptă inculpata s-a prezentat ca fiind. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă deși prejudiciul nu a fost recuperat.
În noaptea de 4/5.07.2004 inculpata, inculpatul și faptuitorul au pătruns in curtea imobilului cu nr. 2 situat pe str. - - din mun. C- Faptuitorul a escaladat zidul și folosind o coardă de alpinism a intrat pe geam in apartamentul nr. 7 impreună cu ceilalți inculpați de unde au sustras suma de 20 lei, 100 euro și un pașaport turistic, fiind surprinși de partea vătămată și martorul. Cei trei au reușit să fugă. În cauză nu există constituire de parte civilă, dar prejudiciul nu este recuperat. Și cu această ocazie inculpata și-a prezentat o altă identitate.
În cursul zilei de 24.07.2004 inculpata impreună cu faptuitorul au intrat pe ușa lăsată deschisă in locuința părții vătămate de unde a sustras un aparat de fotografiat marca, cauzând o pagubă de 4.000 lei pentru care există consttuire de parte civilă.
În noaptea de 3/4.08.2004, inculpații, și faptuitorul se găseau pe str. - din mun. C- Faptuitorul a escaladat zidul imobilulu cu nr. 8, pătruns in. cu nr. 4 aparținânnd părții vătămate unde a dislocat ușa de acces permițând accesul in locuință și celorlalți. Din interior au sustras mai multe obiecte: aparat și accesorii foto, pachete de țigări, set de cuțite, ceasuri, lunete, obiecte de imbracaminte cauzând o pagubă de 6.500 lei pentru care există costituire de parte civilă. au putut fi identificați deoarece și-a uitat in locuința părții vătămate punga cu aurolac iar inculpatul și-a uitat o bucată de carton ce conținea un inscris pe care-l folosea la cerșit.
În ziua de 2.09.2004, inculpații și cu ajutorul forței fizice au dislocat grilajul metalic de la geamul apartamentului părții vătămate - situat pe str. - - și au pătruns in interior unde au răvășit lucrurile cautând obiecte de valoare. La plecare au luat o pereche de șlapi verzi pentru care nu există constituire de parte civilă.
În aceeași zi și în același modcei doi au pătruns in interiorul apartamentului părții vătămate situat in imobilul cu nr. 1 de pe str. - - de ubde au sustras bijuterii de aur și, fiind observați e martora. Valoarea pagubei a fost apreciată la suma de 20.000 lei, sumă pentru care există constituire de parte civilă.
La data de 1.09.2004 pe timp de zi inculpata a pătruns pe ușa lăsată deschisă in locuința părții vătămate de unde a sustras o geantă. Partea vătămată a observat lipsa bunului și a alertat ceilalți locatari inculpata fiind reținută la ieșirea din imobil. Prejudiciul in sumă de 40 lei a fost recuperat.
În cursul zilei de 5.09.2004 inculpata a pătruns in același mod in locuința părții vătămate de unde a sustras suma de 6.600 euro. In momentul in care a intenționat să părăsească apartamentul a fost surprinsă de partea vătămată căreia i-a spus că a intrat pentru a-i cere de mâncare reușind in cele din urmă să fugă. In aceeași zi inculpata a fost reținută de organele de poliție in P-ța - din mun. C-N, ocazie cu care s-a găsit asupra ei suma de 4.050 lei și 550 euro, bani care au fost restituiți părții vătămate. Inculpata nu a dat lămuriri cu privire la diferența de bani. În cauză nu există constituire d eparte civilă.
În ziua urmatoare inculpata aflându-se pe str. - - din mun. C-N a coborât in magazia localului unde a incercat să sustragă bunuri dar a fost surprinsă de martorul Regian. În cauză nu există constituire de parte civilă.
La data de 9.09.2004 inculpata, profitând de ușa lăsată deschisă a pătruns in apartamentul părții vătămate de unde a sustras un telefon mobil, 32 lei, acte de identitate și alte bunuri aflate in geanta părții vătămate. Locuința părții vătămate este situată pe - din mun. C-N in imobilul cu nr. 85. Constituirea de parte civilă s-a facut pentru suma de 600 lei.
La fel a procedat inculpata și in data de 14.09.2004 când a intrat in locuința părții vătămate de unde a sustras 70 lei. Locuința părții vătămate este situată pe str. - in imobilul cu nr. 37-39. Parcea vătămată a surpins-o pe inculpată in lcouință dar nu a reușit să o rețină. In cuză nu există constituire de parte civilă.
În perioada 16-18.10.2004 inculpata impreună cu și profitând de ușa lăsată deschisă au intrat in apartamentul părții vătămate situat pe B-dul 1 - 2. din mun. C-N de unde au sustras bijuterii de aur și cauzând o pagubă de 13.500 lei, sumă pentru care există costituire de parte civilă.
La data de 16.11.2004, pe timp de zi inculpata impreună cu inculpatul, au pătruns in curtea imobilului cu nr. 12 situat pe str. - din mun. C-N unde au cerut de mâncare numitei și profitând de neatenția acesteia au intrat in locuință și dintr-o cameră de pe un raft al bibliotecii au sustras un portmoneu cu suma de 550 lei. După ce au primit alimentele au plecat. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
La data de 17.11.2004 inculpații și au pătruns pe ușa lăsată deschisă in apartamentul părții vătămate de unde au sustras un portmoneu cu suma de 70 lei și 2 lanțișoare. Ulterior unul din lanțișoare a fost gasit de organele de poliție asupa lor. Prejudiciul a fost recuperat partial, valoarea pagubei a fost apreciată la suma de 100 lei. In cauză nu există constituire de parte civilă.
În aceeași zi cei doi s-au deplasat la imobiluol cu nr. 170 de pe str. - din mun. C-N, unde au pătruns prin eracție in locuin ța părții vătămate G incercând să sustragă bunuri. Nu au gasit bunuri de valoare. Inculpații au dormit peste noapte in acest spațiu.
În noaptea de 19/20.11.2004, inculpata și faptuitorul au escaladat balconul imobilului cu nr. 63 de pe str. 21 - 1989 din mun. C-N și din interior au sustras un ceas de mână, un lanț și o brațară tip gablonz. In cauză nu există constituire de parte civilă.
În noaptea de 20.11.2004 inculpații, și faptuitorul au indepărtat cu ajutorul forței fizice gratiile unui geam și au pătrruns in locuința părții vătămate de unde au sustras 4 player, 1 telefon mobil, și o haină din material textil. Imobilul este situat pe str. -. Valoarea pagubei a fost apreciată la suma de 1.700 lei, sumă pentru care există constituire de parte civilă.
Faptele prezentate sunt cuprinse in rechizitoriul nr. 3873/P/2004.
La data de 15.05.2004 inculpata impreună cu minorul s-au decis să sustragă bunuri din locuințe. Faptuitorul a intrat pe ușa lăsată deschisă in apartamentul părții vătămate de unde a sustras un portmoneu care conținea acte și bani precum și un telefon mobil, timp in care inculpata a stat de pază. Valoarea pagubei a fost apreciată la suma de 600 lei, sumă pentru care nu există constituire de parte civilă.
La data de 14.06.2004, inculpații, și precum și faptuitorul au pătruns in apartamentul părții vătămate, situat in imobilul cu nr. 8 de pe str. - din mun. C-N de unde au sustras 2 poșete de damă cuprinzând bani și 2 telefoane mobile. vătămată apreciază valoarea pagubei la suma de 1.800 lei iar partea vcătămată apreciază valoarea pagubei la suma de 425 euro, ambele constituindu-se părți civile.
La data de 13.10.2004 au pătruns, inculpații și, in locuința părții vătămate - situată in imobilul cu nr. 8 de pe str. - - din mun. C-N, de unde dintr-un dulap au sustras un portmoneu cu suma de 635 lei, sumă pentru care nu există constituire de parte civilă, dar prejudiciul nu este recuperat.
La data de 28.10.2004, inculpata și faptuitorul prin escaladarea geamului au pătruns in imobilul cu nr. 48 de pe str. - din mun. C-N de unde au sustras mai multe bijuterii. Cei doi nu s-au ințeles asupra modului in care să impartă bunurile furate. Partea vătămată apreciază valoarea pagubei la suma de 520 lei, sumă pentru care există constituire de parte civilă.
Faptele prezentate sunt cuprinse in dosarul nr. 7193/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj -
Așa cum s-a arătat mai sus prin sentinta penală nr.1335/27.09.2006 Judecatoriei Cluj N, ramasa definitiva prin decizia penala 24/A/29.01.2007 a Tribunalului Cluj, inculpatii, și au fost condamnati pentru infractiuni de furt calificat savarsite in forma continuata, acte materiale care in opinia instantei de fond, avand in vedere starea de fapt prezentata, impune aplicarea art. 335 alin. 2.pr.penala și s-au reunit cauzele si a fost desfiintata sentinta penala 1335/2006 in ce priveste latura penala a cauzei.
de starea de fapt prezentata instanta de fond a apreciat ca sunt incidente prevederile art. 334.pr.penala dispunând schimbarea incadrarii juridice dupa cum urmeaza:
În baza art.334 a C.P.P. dispus pentru inculpatul schimbarea încadrării juridice din:
-infracțiunea de complicitate la furt calificat în formă continuată prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosarul 2169/2005 - rechizitoriul nr.6874/2005).
-infracțiunile de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 totul Cod Penal cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosarul nr. 10400/2005 - rechizitoriu nr. 3788/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr. 17657/2005 - rechizitoriul 6074/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal trei infracțiuni de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr.18115/2005 - rechizitoriul 3388/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 17655/2005- rechizitoriul 5519/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art. 99.Cod Penal (dosar nr. 18004/2005 - rechizitoriul 6440/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(dosar nr. 17663/2005 - rechizitoriul 3917/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(dosar nr. 17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj -N).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
În: -infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(fapte săvârșite în perioada 26.05.2004-22.11.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99
Cod PenalFapta inculpatului de a sustrage impreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare bunurile amintite incluzând și acte de identitate intrunește elementele consttutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b Instanta Cod Penal de fond a considerat că faptele au fost săvârșite in forma infracțiunii continuate prev. de art. 41 al. 2.pen. intrucât există o rezoluție infracțională unică, o distanță mică in timp dintre fapte și același mod de operare.
Fapta inculpatului de a pătrunde fără drept impreună cu alte persoane și pe timp de noapte in locuințele părților vătămate, intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2.pen. Instanta de fond a considerat că faptele au fost săvârșite in forma infracțiunii continuate prev. de art. 41 al. 2.pen. intrucât există o rezoluție infracțională unică, o distanță mică in timp dintre fapte și același mod de operare.
Față de inculpatul, pentru ambele infracțiuni sunt aplicabile și disp. art. 99 și urm. pen. fiind minor la data săvârșirii infracțiunilor.
Instanta de fond a reținut vinovația inculpatului și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.pen. l-a condamnat pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită in formă continuată in perioada 26.05.2004 - 22.11.2004 la pedeapsa de 5 ani și 9 luni inchisoare iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu la pedeapsa de 4 an inchisoare, reținând pentru fiecare și disp. art. 42.pen.
Instanta de fond, a constatat că faptele au fost săvârșite in forma concursului real de infracțiuni, conform art.33 lit.a și a procedat la contopirea pedepselor conf. art.34 astfel Cod Penal ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 3 luni, astfel că execută 6 ani închisoare.
În baza art.71 prima Cod Penal instanta a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a, b și c după Cod Penal împlinirea vârstei de 18 ani.
Instanta de fond a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 23.11.2004 - la zi, conform art.88
Cod PenalInstanta de fond a dispus anularea vechiului mandat de executare a pedepsei corelativ cu eliberarea unui mandat nou în conformitate cu cele de mai sus.
Față de starea de fapt prezentată, în baza art.334 instanta C.P.P. de fond a dispus pentru inculpata schimbarea încadrării juridice din:
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 Cod Penal, art.41 al.2 și art.99 cu Cod Penal aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosarul nr. 2168/2005 - rechizitoriul nr. 5174/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art. 99.Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 10400/2005 - rechizitoriul 3738/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17657/2005 - rechizitoriul 6074/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 18002/2005- rechizitoriul 6062/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, cu aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art.99 și Cod Penal violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99 și Cod Penal fals privind identitatea prev. de art.293 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 și Cod Penal art. 99.Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal (dosar nr. 18114/2005 - rechizitoriul 2400/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 18115/2005- rechizitoriul 3388/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al. 2.Cod Penal cu aplic. art.99 și Cod Penal privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17663/2005 - rechizitoriul 3917/P/2004).
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal,art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.99, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj -N).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal art.41 al.2 și art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a cu Cod Penal art.40 Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
În: - infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(pentru actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.1, 2.Cod Penal cu aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 04.04.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal(actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004-28.10.2004).
Fapta inculpatei de a sustrage impreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte, prin efracție și escaladare bunurile amintite incluzând și acte de identitate intrunește elementele consttutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, e, g și i și Cod Penal al.2 lit.b Instanta Cod Penal de fond a considerat că faptele au fost săvârșite in forma infracțiunii continuate prev. de art. 41 al. 2.pen. intrucât există o rezoluție infracțională unică, o distanță mică in timp dintre fapte și același mod de operare.
Fapta inculpatei de a pătrunde fără drept impreună cu alte persoane și pe timp de noapte in locuințele părților vătămate, intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 2.pen. Instanta defond a considerat că faptele au fost săvârșite in forma infracțiunii continuate prev. de art. 41 al. 2.pen. intrucât există o rezoluție infracțională unică, o distanță mică in timp dintre fapte și același mod de operare.
Față de inculpata pentru ambele infracțiuni sunt aplicabile și disp. art. 99 și urm. pen. fiind minor la data săvârșirii infracțiunilor.
Instanta de fond a reținut vinovația inculpatei și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.pen. a condamnat-o pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 al. 1, lit. a,i pen. săvârșită in formă continuată in perioada 4.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004,la pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare iar pentru infracțiunea de violare de domiciliu la pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare.
Fapta inculpatei de a-și declara in fața organelor de poliție o altă identitate decât cea reală intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 al. 1.pen. cu art. 42.pen. și art. 99.pen. faptă pentru care instanta reținând vinovația inculpatei a condamnat-o la pedeapsa de 3 luni inchisoare.
Prima instanță a constatat că infracțiunile pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnată prin sentința penală nr. 1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la 1.06.2004, cu o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare pentru încălcarea disp. art.293 al.1 și art. 208 al.1 cu art.99 și urm. în Cod Penal forma suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art.81
Cod PenalInstanta de fond a dispus anularea suspendării condiționate dispusă prin 1416/2004 a Judecătoriei Focșani, conform art.85 și Cod Penal a repus în individualitatea lor pedepsele de 2 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic.art.99 Cod Penal; fals privind identitatea și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt prev. de art.208 al.1 cu art.99 și urm.
Cod PenalInstanta de fond a constatat concurența dintre faptele pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus cu cele repuse în individualitatea lor și conform art.33 lit.a și Cod Penal art.34 s Cod Penal-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare.
Potrivit art.85 al.3 instanta Cod Penal de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, termenul de încercare de 1 an prevăzut de art.110 rap. la art.82 care Cod Penal s-a adaugat cuantumului pedepsei rezultante urmând a curge de la data la care a rămas definitivă sentința penală nr. 1416/2004 a Judecătoriei Focșani, respectiv 1.06.2004.
Reținând vinovația inculpatei și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor instanta de fond a condamnat-o pe inculpata pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 cu Cod Penal art.99 și Cod Penal art.40 Cod Penal(actele săvârșite în perioada 7.06.2004 -16/17.11.2004) la pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare
Instanta de fond a condamnat-o pe aceeași inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al. 2.Cod Penal cu aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 și Cod Penal art.40 Cod Penal(acte săvârșite în aceeași perioadă infracțională) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare
Prima instanta a condamnat-o pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 art.Cod Penal99 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în aceeași perioadă infracțională) la pedeapsa de 1 an închisoare
Instanta de fond a constatat că faptele sunt săvârșite in forma concursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit.a și conf. art.34 a Cod Penal contopit pedepsele de mai sus astfel ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea aceea de 4 ani și 9 luni închisoare.
Instanta de fond a constatat incidența dispozițiilor art.40 iar Cod Penal conform art.83 a Cod Penal anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, expusă mai sus, dispunând ca aceasta să fie executată alăturat de pedeapsa de 4 ani închisoare rezultată în urma contopirii, astfel că în final inculpata execută pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.36 instanta Cod Penal a constatat că faptele de mai sus sunt concurente cu infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie conform sentinței penale nr. 341/26.05.2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare în 14.06.2005, și a repus în individualitatea lor pedepsele pronunțate pentru pedepsele deduse judecății, respectiv 4 ani închisoare, 3 ani și 6 luni închisoare și 1 an închisoare, a contopit toate pedepsele amintite și le-a repus în individualitatea lor cu mențiunea revocării suspendării condiționate dispuse anterior, astfel că în final execută în regim de detenție pedeapsa de 6 ani și 3 luni închisoare.
În baza art.71 a Cod Penal privat-o pe inculpată pe durata executării pedepsei de drepturile prev. de art. 64 lit. a, b și c după Cod Penal împlinirea vârstei de 18 ani.
Potrivit art.88 rap. la art.350 a C.P.P. dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 23.11.2004 - la zi.
Instanta de fond a dispus anularea vechilor mandate de executare anterioare corelativ cu eliberarea unui mandat nou de executare a pedepsei, în conformitate cu cele de mai sus.
Prima instanta în baza art.334 a C.P.P. dispus pentru inculpata schimbarea încadrării juridice din:
-infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a g și i violare Cod Penal de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art41 al.2 și art.99 Cod Penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr.10400/2005 - rechizitoriul 3738/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și art.99 Cod Penal(dosar nr. 17655/2005- rechizitoriul 5519/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a, i al.Cod Penal2 lit. b cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 Cod Penal(dosar nr. 17663/2005- rechizitoriul 3917/P/2004).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.40 Cod Penal(dosar nr. 19464/2005- rechizitoriul 6874/P/2005).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g și i cu Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(dosar nr. 3873/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
-infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, și Cod Penal al.2 lit.b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.99 și urm. Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal art.41 al.2 si Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal, cu art.33 lit.a Cod Penal(dosar nr. 7193/P/2004 - rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N).
În: - infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i și Cod Penal al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(acte săvârșite în perioada 03.07-27.10.2004).
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(act săvârșit în data de 12.08.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 03.07.2004, 12.08.2004).
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal(actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004).
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005).
Instanta de fond a reținut vinovația inculpatei pentru infracțiunea de furt calificat săvârșită impreună cu mai multe persoane pe timp de noapte, din locuri publice prin efracție și escaladare și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor a condamnat-o pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, g, i și Cod Penal al.2 lit. b cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 și urm. Cod Penal(acte săvârșite în perioada 03.07-20.11.2004) la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare
Fapta inculpatei de a pătrunde pe timp de noapte și fără drept in locuința altor persoane intrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(act săvârșit în data de 12.08.2004), instanta reținând vinovația acesteia a condamnat-o la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare
Fapta inculpatei de a se prezenta in fața organelor de poliție sub o altă identitate intrunește elemetele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.99 Cod Penal(acte săvârșite în datele de 03.07.2004, 12.08.2004), pentru care a condamnat- la pedeapsa de 2 luni închisoare
2. Instanta de fond a dispus condamnarea inculpatei pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. i cu Cod Penal aplic. art.41 al.2 Cod Penal, art.42 Cod Penal, art.40 Cod Penal(acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005) la pedeapsa de 4 ani închisoare
Conform art.40 rap.Cod Penal la art.61 instanta Cod Penal a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de 321 zile închisoare rămase neexecutate din sentința penală nr. 578/2005 a Judecătoriei Cluj -N, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită mai sus (pct. 2).
Instanta de fond a constatat că infracțiunile prev. la pct.1 sunt concurente cu faptele pentru care s-au pronunțat condamnările din sentințele penale 36/2005, 209/2005 și 578/2005 ale Judecătoriei Cluj - și în consecință conf. art.36 a Cod Penal descontopit pedepsele, le-a repus în individualitatea lor de 1 an, 1 an și 6 luni închisoare, 2 luni închisoare și 3 luni închisoare.
Conform art.33 și 34 s-a dispus ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, faptele fiind concurente.
Conform art.36 al.3 instanta Cod Penal de fond a dispus deducerea din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare a perioadei executate din 30.11.2004 - la 12.07.2005.
Conform art.33 lit.a și art.34 instanta Cod Penal de fond a constatat că faptele pentru care s-au pronunțat pedepsele de la punctul 1 și cele pentru care s-au pronunțat pedepsele de la pct. 2 sunt concurente, astfel ca inculpata sa execute pedeapsa cea mai grea, la care s-a adaugat un spor de 6 luni, astfel că în final execută 4 ani și 6 luni închisoare.
Conform art.350 instanta C.P.P. de fond a menținut starea de arest și rap. la art.88 și Cod Penal a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 06.12.2005 - la zi.
În baza art.71 a Cod Penal fost privată inculpata pe durata executării pedepsei de drepturile prev. de art.64 lit.a, b și c
Cod PenalInstanta de fond a apreciat pretențiile civile ale părților vătămate ca fiind pe deplin justificate față de actele de la dosar astfel că conform art.14 și art. 346.C.P.P. rap. la art.998 civ. a obligat-o pe inculpata și părțile responsabile civilmente și la 250 lei despăgubiri către partea civilă, a obligat pe inculpata la despăgubiri de 6046,5 lei către partea civilă și 4300 lei despăgubiri către partea civilă. Instanta de fond l-a obligat pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente la 2000 lei către partea civilă și la 4500 lei către partea civilă, 1600 lei către partea civilă. Instanta de fond i-a obligat pe inculpații, și, în solidar cu părțile responsabile civilmente - - și;; și - la 8000 lei către partea civilă și la 400 lei către partea civilă. Instanta de fond i-a obligat la 700 lei către partea civilă, 310 lei către partea civilă, 2500 lei către partea civilă și 400 USD sau contravaloarea lor în lei la data plății efective către partea civilă pe inculpații și în solidar și în solidar cu părțile responsabile civilmente - și și la 20 000 lei către partea civilă -. Instanta i-a obligat pe inculpații și în solidar cu părțile responsabile civilmente la 1700 lei către partea civilă, 1800 lei către partea civilă și 425 euro către partea civilă. Instanta a obligat-o pe inculpata în solidar cu părțile responsabile civilmente la 13 500 lei către partea civilă, 50 lei către partea civilă, 100 lei către partea civilă și 4 000 lei către partea civilă.
Instanta de fond a constatat lipsa pretențiilor civile ale următoarelor părți vătămate: -, R, -, -, - A, -, -, -, -, u, -, G, -.
În baza art.118 instanta a dispus confiscarea de la inculpații și suma de 26.400 lei parte din prejudiciu cauzat părții vătămate, 20.000 lei prejudiciu cauzat părții vătămate -, 50 lei reprezentând prejudiciul cauzat părții civile, parte care nu a formulat pretenții, de la inculpata 600 lei reprezentând prejudiciu nerecuperat a părții vătămate - A, parte neconstituită parte civilă, de la 600 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 70 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 550 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 100 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 200 euro și 75 lei cauzat părții vătămate u, 400 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 150 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 1 500 lei prejudiciu cauzat părții vătămate, 225 lei parte din prejudiciu cauzat părții vătămate, suma de 50 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate, 250 lei reprezentând prejudiciu părții vătămate, 850 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate, 150 lei reprezentând prejudiciu cauzat părții vătămate, 1.100 lei reprezentând prejudiciu cauzat părții vătămate, 300 lei și echivalentul a 100 USD reprezentând prejudiciul părții vătămate, 125 lei și echivalentul a 20 USD reprezentând prejudiciul părții vătămate, 345 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate și 5000 lei reprezentând prejudiciul părții vătămate și 390 lei. a confiscat de la inculpatul suma de 2.600 lei reprezentând prejudiciul cauza părții vătămate și 450 lei prejudiciul cauza părții vătămate.
Conform art.191 instanta C.P.P. de fond i-a obligat pe inculpați în solidar și cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă care include și onorariul apărătorilor din oficiu de câte 150 lei pentru fiecare inculpat, sume care s-au plătit din, 150 lei către av., 150 lei către av., 150 lei d-lui av., 150 lei către av., 150 lei către av. a, 150 lei către av..
Împotria acestei hotărâri au promovat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, inculpații și -, declarațiile fiind înregistrate la Judecătoria Cluj -N, la datele de 14.05.2008, 7.05.2008 și respectiv 14.04.2008.
În motivarea apelului, inculpatul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate.
Inculpata și-a retras apelul promovat, instanța luând act de aceasta prin decizia penală nr.252/A/15.09.2008 a Tribunalului Cluj.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică. Astfel, cu privire la inculpata - când s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de această inculpată s-a reținut în mod greșit perioada infracțională, iar când s-a dispus condamnarea acesteia pentru infracțiunile reținute ca urmare a schimbării încadrării juridice, perioada infracțională este reținută de asemenea în mod greșit. Aceeași este situația și în cazul inculpatei. În altă ordine de idei, instanța de fond le-a aplicat în mod greșit celor trei inculpați pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c Cod penal. Apoi, cu toate că instanța a dispus desființarea sentinței penale 1335/2006 a Judecătoriei Cluj -N numai în latură penală, în minută, în considerente și dispozitivul hotărârii se regăsesc dispoziții privitoarea la despăgubiri către părțile civile, pentru care s-au acordat aceste despăgubiri prin sentința desființată. Și în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a pronunțat soluții greșite, în raport de acțiunile civile promovate de părțile civile, și. De asemenea, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor referitoare la măsura de siguranță a confiscării, în raport de probele existente în cauză față de unele acte materiale deduse judecății.
Prin decizia penală nr.339 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj N și inculpatul, fiul lui și, la data de 15.02.1990 în Câmpia -, jud. C, cu antecedente penale, CNP -, în prezent aflat în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 294/03.04.2008 a Judecătoriei Cluj N care a fost desființată cu privire limitele desființării sentinței penale nr. 1335/2006 a Judecătoriei Cluj N, în baza art. 335 Cod Procedură Penală, la datele ce intră în perioada infracțională a faptelor comise de inculpatele și, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la operațiunile juridice de contopire efectuate în cazul inculpatei și la cuantumul sporurilor aplicate acestei inculpate, la conținutul pedepselor accesorii aplicate celor trei inculpați, la soluția dată laturii civile a cauzei în raport de acțiunile civile exercitate de părțile civile, și cu privire la măsura de siguranță a confiscării prev. de art. 118 lit.e Cod Penal și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
În baza art. 335 al.2 Cod Procedură Penală dispunând reunirea dosarului nr.2168/2005 al Judecătoriei Cluj N cu dosarul nr- al Judecătoriei Cluj N, s-a dispus desființarea sentinței penale nr. 1335/27.09.2006 a Judecătoriei Cluj N, definitivă prin decizia penală nr. 24/A/ 29.01.2007 a Tribunalului Cluj, în ce privește latura penală a cauzei, și menținute celelalte dispoziții din această sentință, inclusiv cele referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal.
În temeiul art. 334 Cod Procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpata din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1, 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.2168/2005 - rechizitoriu 5174/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a Cod Penal, cu aplicarea rt.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.10400/2005 - rechizitoriu 3738/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17657/2005 - rechizitoriu 6074/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal (dosar 18002/2005, rechizitoriu 6062/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, și violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.18114/2005 - rechizitoriu 2400/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosarul nr.18115/2005 - rechizitoriu 3388/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17663/2005 - rechizitoriu 3917/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj N );
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul de urmărire penală nr.3873/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și cu aplicarea art.33 lit.a și 40 Cod Penal (dosarul de urmărire penală nr.7193/P/2004) în infracțiunile de:
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004)
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite la datele de 04.04.2004 și 30.05.2004);
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004)
Condamnă pe inculpata, fiica lui - și, la data de 28.08.1989 în orașul Făgăraș, jud. B, CNP -, în prezant aflată în Penitenciarul Gherla,
În baza art. art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de:
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 192 al.1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite la datele de 04.04.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de:
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată.
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de:
- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
Constată că infracțiunile pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus sunt concurente cu cele pentru care a fost condamnată prin sentința penală nr. 1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2004, la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul art. 85 Cod Penal dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1416/2004 a Judecătoriei Focșani și repune în individualitatea lor pedepsele de:
- 2(două) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal și
- 6 (șase) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al.1 cu aplicarea art.99 Cod Penal.
În temeiul art. 33 lit.a Cod Penal constată că toate aceste fapte sunt concurente, iar în baza art. 34 lit.b Cod Penal aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute:
- 2 (doi) ani închisoare.
În baza disp. Deciziei în Interesul Legii nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție înlătură din sentința penală atacată disp. art. 85 al.3 Cod Penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.
A fost condamnată aceeași inculpată,
În temeiul art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, al.2 lit. Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale comise în perioada 07.06.2004-19/20.11.2004), la pedeapsa de:
- 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 192 al. 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite în aceeași perioada infracțională) la pedeapsa de:
- 3 (trei) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată.
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale comise în aceeași perioadă infracțională), la pedeapsa de:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
Conform art. 33 lit.a Cod Penal constată că aceste infracțiuni sunt concurente, iar în baza art. 34 lit.b Cod Penal aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea și anume aceea de:
- 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 40 Cod Penal s-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în condițiile pluralității intermediare de fapte raportat la condamnarea inculpatei la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, expusă mai sus, care a fost descontopită și înlăturat sporul de 1 an închisoare, repunând în individualitatea lor componentele și în temeiul art. 33, 34 lit.b Cod Penal și ținând seama de prevederile Deciziei în Interesul Legii nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contopite toate aceste pedepse și i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 9 luni închisoare sporită cu 1 an, urmând să execute pedeapsa de:
- 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 36 Cod Penal s-a constatat că aceste fapte sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 341/26.05.2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la 14.06.2005, astfel că s-a descontopit rezultanta de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare, înlăturat sporul de 1 an și repuse în individualitatea lor pedepsele, aplicând pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani și 9 luni închisoare sporită cu 1 an și 6 luni, rezultând în final de executat:
- 6 (șase) ani și 3 (trei) luni închisoare.
În temeiul art. 334 Cod Procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpata din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1, 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.10400/2005 - rechizitoriu 3738/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosar nr.17655/2005, rechizitoriu 5519/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosar nr.17663/2005, rechizitoriu 3917/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 40 Cod Penal (dosar nr.19464/2005, rechizitoriu 6874/P/2005);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art. 99 și urm Cod Penal (dosar de urmărire penală nr.3873/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.99 Cod Penal, și art.33 lit.a Cod Penal (dosar de urmărire penală nr.7193/P/2004) în infracțiunile de:
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42, art. 99 și urm Cod Penal (acte săvârșite în perioada 15.04.2004-20.11.2004);
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod Penal (acte săvârșite la data de 15.04.2004, 14.06.2004 și 12.08.2004);
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și art.99 Cod Penal (acte săvârșite la data de 03.07.2004 și 12.08.2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42, art. 40 Cod Penal (acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005).
A fost menținut cuantumul pedepselor aplicate pentru inculpata și operațiunile juridice de contopire formulate față de această inculpată și întinderea perioadei deduse.
În temeiul art. 71 al.1 Cod Penal s-a interzis inculpaților, și, pe durata executării pedepselor, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b Cod Penal.
S-a scăzut din durata pedepselor pronunțate perioada executată deja, astfel:
- pentru inculpatul de la 23.11.2004 la zi;
- pentru inculpata de la 23.11.2004 la zi;
- pentru inculpata de la 06.12.2005 la zi.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998 și 1000 al.2 cod civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile suma de 4000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, să plătească în favoarea părților civile și soțului său -, suma de 33250 lei despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații, și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, și () să plătească în favoarea părții civile suma de 1800 lei despăgubiri civile și în favoarea părții civile suma de 425 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective, despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, să plătească în favoarea părților civile suma de 6500 lei despăgubiri civile și înlătură din sentința atacată dispoziția de confiscare de la cei doi inculpați suma de 26.400 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpații și a sumei de 20.000 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată -.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpata a sumei de 550 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 275 lei de la fiecare, sume provenite din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpata a sumei de 225 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și dispoziția de confiscare de la inculpatul a sumei de 450 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s- dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 225 lei de la fiecare, sume provenite din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpatul a sumei de 2600 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 200 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
S-a constatat recuperat în parte prejudiciul produs părții vătămate, și anume 4050 lei și 550 euro, iar în baza art. 118 lit.e Cod Penal dispune confiscarea de la inculpata a sumei de 20550 lei.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 600 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 635 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată -.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de câte 520 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală s-a stabilit onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru cei trei inculpați, în sumă de câte 150 lei, care s-au avansaat din Fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului C, domnilor av. a, și R.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a constatat că apelurile inculpatului și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj -N au fost promovate în termenul de 10 zile prev. de art.363 alin.1 Cod procedură penală, termen ce a curs pentru reprezentatul Parchetului, de la pronunțare, adică 03.04.2008, iar pentru inculpatul aflat în stare de detenție și care nu a fost prezent la pronunțarea soluției, de la data comunicării copiei de pe minuta hotărârii apelate. Comunicarea s-a realizat la data de 25 aprilie 2008, așa cum rezultă din procesul verbal - dovadă de îndeplinire a procedurii de comunicare, acest proces verbal fiind semnat aparent de către inculpat (467 din dosarul Judecătoriei Cluj -N). Din scriptul de la fila 471 din dosarul Judecătoriei Cluj -N rezultă însă că inculpatul nu putea semna în Penitenciarul Gherla, la data de 25 aprilie 2008 procesul verbal - dovadă de comunicare a copiei minutei, deoarece la data de 24.03.2008 fusese transferat în Penitenciarul d e Minori și Tineri. La dosarul cauzei nu există dovada că inculpatul a primit copia minutei sentinței atacate în acest din urmă penitenciar, astfel că formulând declarația de apel la data de 8.05.2008 se prezumă că a formulat apelul de față de îndată ce a luat cunoștință de conținutul minutei hotărârii atacate.
Raportat la Decizia penală nr. 252/A/15.09.2008 a Tribunalului Cluj, instanța nu va mai analiza apelul inculpatei, dat fiind că prin această hotărâre s-a luat act de retragerea apelului.
Verificându-se hotărârea atacată pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor invocate de apelanți, s-a apreciat că prima instanță a administrat un probatoriu vast și exhaustiv pe fundamentul căruia a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității obiective.
Prima instanță a procedat judicios în ceea ce privește încadrările juridice ale faptelor deduse judecății, dispunând schimbarea acestora ca urmare a aplicării în cauză a prev. art.335 Cod procedură penală, referitoare la extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale, dând eficiență drepturilor procesuale ale părților rezultate din disp. art.335 alin.3 Cod procedură penală.
De asemenea, instanța de fond a procedat judicios la desființarea sentinței penale nr.1335/27.09.2006 a Judecătoriei Cluj -N, ca urmare a faptului că actele materiale vizate prin hotărârea mai sus amintită, intră în conținutul aceleiași infracțiuni ce făcea obiectul judecății în cauza aflată în prezent în stadiul procesual al apelului.
Cu toate acestea, instanța de fond când a dispus schimbarea încaxddrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpata a reținut în mod greșit perioada infracțională, aceeași eroare repetându-se și în momentul în cared prima instanță a dispus condamnarea inculpatei mai sus amintite pentru infracțiunile reținute ca urmare a schimbării încadrării juridice. Astfel, pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit. a, i Cp. cu aplic, art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 s Cod Penal-au reținut actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004,16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004,14.06.2004-28.10.2004 ori, în mod corect, trebuiau reținute actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004,16.05.2004,30.05.2004 și 20.05.2004, întrucât acestea au fost săvârșite înainte de rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la 1.06.2004, prin care inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind întreruptă rezoluția infracțională.
Pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al. 1, 2.cu Cod Penal aplic.art.41 al.2 art.Cod Penal42 și Cod Penal art.99 Cod Penal, s-au reținut actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004,14.06.2004-28.10.2004 ori în mod corect trebuiau reținute actele săvârșite în datele de 04.04.2004 și 30.05.2004, în sarcina inculpatei nereținându-se, prin actele de sesizare ce conțin infracțiunile obiect al judecății, săvârșirea altor acte de violare de domiciliu, până la data rămânerii definite a sentinței penale nr.1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani.
În ceea ce privește infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu Cod Penal aplic, art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal, s-au reținut actele materiale săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004, 20.05.2004-20.11.2004, 14.06.2004, 28.10.2004 ori în mod corect trebuiau reținute actele săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004 și 20.05.2004,pentru că doar aceste acte materiale au făcut obiectul sesizării instanței, ori, potrivit art.317 Cod procedură penală, judecata se mărginește la fapta și la persona arătată în actul de sesizare a instanței, în cazul nostru în actele de sesizare, iar în caz de extindere a procesului penal și la fapta și persoana la care se referă extinderea.
În privința infracțiunii de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g i și al.2 lit.b cu Cod Penal aplic, art.41 al.2 Cod Penal, art.42 cu Cod Penal art.99 Cod Penal și art.40 Cod Penal, s-au reținut actele materiale săvârșite în perioada 7.06.2004-16/17.11.2004, ori în mod corect trebuiau reținute actele săvârșite în perioada 7.06.2004-19/20.11.2004, aceasta fiind perioada infracțională și pentru celelalte infracțiuni (de violare de domiciliu și fals privind identitatea), reținute în sarcina inculpatei și pentru care aceasta a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 9 luni închisoare.
Cu toate că Parchetul, prin memoriul depus la dosar, conținând motivele de apel, a considerat că prima instanță în mod corect a constatat incidența disp. art. 40 din p, față de această inculpat,ă și a aplicat prev. art. 83 din Cod Penal, dispunând revocarea (și nu anularea cum s-a reținut în hotărâre, eroarea fiind evidentă), suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare, inculpata urmând să o execute alăturat de pedeapsa de 4 ani și 9 luni închisoare, apreciem că raportat la dispozițiile deciziei nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii, instanța de fond nu trebuia să facă aplicarea disp. art.85 alin.3 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, rezultate în urma anulării inițiale, disp. în baza art.85 Cod penal. Pornind de la această eroare instanța de fond a greșit în ceea ce privește operațiunile juridice ce au urmat acestei suspendării dispuse în baza art.85 alin.3 Cod penal.
Cu privire la inculpata, de asemenea când s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de această inculpată s-a reținut în mod greșit perioada infracțională, iar când s-a dispus condamnarea acesteia pentru infracțiunile reținute ca urmare a schimbării încadrării juridice perioada infracțională a fost reținută, de asemenea, în mod greșit. Referindu-ne la aceste erori, invocăm infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art.208 al. 1, 209 al.1 lit. a, g, i și Cod Penal al.2 lit. b cu Cod Penal aplic, art.41 al.2 Cod Penal, art.42 și Cod Penal art.99 și
urm. Cod Penal, pentru care s-au reținut actele săvârșite în perioada 03.07-27.10.2004, ori în mod corect trebuia reținută perioada 15.05.2004- 20.11.2004, în raport de obiectul sesizării instanței.
Pentru infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art.192 al.2 cu Cod Penal aplic. art.99 Cod Penal(act săvârșit în data de 12.08.2004), în mod corect trebuia reținută infracțiunea prev. de art 192 al. 2, cu aplic. art. 41 al.2, 42 și art. 99 și urm. pentru actele săvârșite în datele de 12.08.2004,15.05.2004 și 14.06.2004.
Infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 cu
Cod Penal aplic. art.41 al.2, art.42, art.99 Cod Penal, (actele materiale săvârșite în datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 30.05.2004), aceasta nu trebuia reținută, întrucât nu se regăsește în actele de sesizare a instanței, cu privire la care se limitează obiectul judecății.
Prima instanță a procedat greșit și în ceea ce privește conținutul pedepsei accesorii prev. de art.71 Cod penal, constând în interzicerea unora dintre drepturile prev. de ar.64 alin.1 Cod penal. Astfel, potrivit art.64 alin.1 lit.c Cod penal, se poate interzice inculpaților ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii. În speța de față, inculpații sunt fără ocupație, și în general, prin natura sa juridică, infracțiunile ce au fost reținute în sarcina celor trei inculpați nu necesită a fi săvârșite în modalitățile exprimate de art.64 alin.1 lit.c Cod penal. În aceeași ordine de idei, raportat la amploarea activității infracționale a celor trei inculpați, la atitudinea manifestată de aceștia pe parcursul procesului penal, apreciem că prima instanță în mod corect a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a și b Cod penal, chiar în condițiile in care conținutul acestei pedepse accesorii nu a fost motiva corespunzător.
Cu toate că instanța de fond a dispus desființarea sentinței penale 1335/2006 a Judecătoriei Cluj -N numai în latură penală, în conformitate, de altfel, cu prevederile art.335 alin.2 Cod procedură penală, în minută, în considerente și dispozitivul hotărârii ce face obiectul apelului de față, se regăsesc dispoziții privitoarea la despăgubiri către părțile civile pentru care s-au acordat aceste despăgubiri prin sentința desființată. Prima instanță a făcut referire în sentința apelată și cu privire la măsura de siguranță a confiscării speciale prev. de art.118 Cod penal, în raport de actele materiale ce au făcut obiectul sentinței penale desființate. Ori, în mod normal, instanța de fond nu mai trebuia să reia aceste dispoziții.
Judecătoria Cluj -N a pronunțat o soluție eronată și în ceea ce privește acțiunile civile promovate de unele părți vătămate din cauză. Astfel, deși la termenul din 19.04.2008 partea vătămată a învederat instanței că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 4.000 de lei, instanța a acordat despăgubiri în sumă de 1.600 de lei, nepronunțându-se asupra diferenței. Raportat la declarația părții vătămate din faza de urmărire penală, la celelalte mijloace de probă referitoare la acest act material, apreciem că în raport de data comiterii infracțiunii, și ținând seama de devalorizarea monedei naționale în acest interval de timp este de notorietate că suma de 4.000 lei reprezintă o dezdăunare modică în raport de prejudiciul real suferit de partea vătămată.
Aceeași este situația și în cazul părților vătămate și - (soț și soție). La termenul de judecată din 19.04.2008 partea vătămată a învederat instanței că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 33.250 de lei, iar prima instanță a acordat despăgubiri în sumă de 20.000 de lei (pentru -), nepronunțându-se asupra diferenței, dar în același timp a dispus (în mod greșit) și confiscarea acestei sume de la inculpații și.
Față de cele consemnate de partea vătămată în constituirea de parte civilă formulată în scris existentă la fila 59, volumul I din dosarul Judecătoriei Cluj -N, de declarațiile de recunoaștere ale inculpaților participanți la acest act material, instanța de apel a apreciat că acțiunea civilă formulată de partea civilă și soțul său -, este fondată în totalitate.
Instanța de fond a dispus obligarea inculpaților și, în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 1.800 lei către partea civilă și 425 euro către partea civilă ori trebuia să dispună obligarea celor doi inculpați în solidar și cu inculpata, întrucât acest acct material a fost săvârșit de cei trei inculpați împreună.
Deși partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 6.500 de lei, prima instanță a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de 26.400 de lei, ori în mod corect trebuia să dispună obligarea acestora la plata sumei de 6.500 de lei către partea civilă, în solidar cu părțile responsabile civilmente.
În legătură cu măsura de siguranță prev. de art.118 Cod penal, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 550 de lei având în vedere că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză deși prejudiciul nu i-a fost recuperat. Întrucât fapta a fost săvârșită de inculpată împreună cu inculpatul, folosindu-se împreună de suma sustrasă, prima instanță trebuia să dispună confiscarea a câte 275 de lei de la fiecare din cei doi inculpați.
Instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 225 de lei, având în vedere că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză deși prejudiciul nu i-a fost recuperat. Cu toate că fapta a fost săvârșită de inculpată împreună cu inculpatul, folosindu-se împreună de suma sustrasă (total 450 de lei), instanța de fond nu a dispus confiscarea și de la inculpatul tot a sumei de 225 de lei, și nu a sumei totale de 450 de lei, cum eronat a procedat Judecătoria Cluj -
În aceeași ordine de idei, instanța de fond a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 2.600 de lei, având în vedere că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză deși prejudiciul în sumă de 200 de lei nu i-a fost recuperat, instanța trebuia să dispună confiscarea acestei din urmă sume.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă cu suma de 26.400 de lei deși prejudiciul cauzat i-a fost recuperat doar în parte, prin restituirea sumelor de 4.050 de lei și 550 de euro, fapt pentru care instanța de fond trebuia să dispună confiscarea diferenței de bani de la inculpata. Ținând seama de cursul mediu al leului față de euro în perioada pronunțării deciziei de față, 1 euro = 4,06 lei, tribunalul va dispune confiscarea de la inculpata mai sus amintită a sumei de 20.550 lei.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă cu suma de 600 de lei deși prejudiciul cauzat nu i-a fost recuperat, astfel că instanța de fond trebuia să dispună confiscarea acestei sume de la inculpata. În același sens, nici partea vătămată - nu s-a constituit parte civilă cu suma de 635 lei, deși prejudiciul cauzat nu i-a fost recuperat, astfel că prima instanță trebuia să dispună confiscarea acestei sume de la inculpații și.
Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă cu suma de 520 de lei, deși prejudiciul cauzat nu i-a fost recuperat, astfel că instanța de fond trebuia să dispună confiscarea acestei sume de la inculpa.
Prin prisma acestor confiscări nelegale apelul inculpatului este fondat. În ceea ce privește motivele de apel invocate de acest inculpat, instanța a apreciat că Judecătoria Cluj -N a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului, aceasta fiind chiar prea blândă în raport de gravitatea faptelor deduse judecății.
Sintetizând toate cele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul art. 379 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj N și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 294/03.04.2008 a Judecătoriei Cluj N care a fost desființată cu privire la limitele desființării sentinței penale nr. 1335/2006 a Judecătoriei Cluj -N, în baza art. 335 Cod Procedură Penală, la datele ce intră în perioada infracțională a faptelor comise de inculpatele și, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la operațiunile juridice de contopire efectuate în cazul inculpatei și la cuantumul sporurilor aplicate acestei inculpate, la conținutul pedepselor accesorii aplicate celor trei inculpați, la soluția dată laturii civile a cauzei în raport de acțiunile civile exercitate de părțile civile, și cu privire la măsura de siguranță a confiscării prev. de art. 118 lit.e Cod Penal și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:
În baza art. 335 al.2 Cod Procedură Penală a fost dispusă reunirea dosarului nr.2168/2005 al Judecătoriei Cluj N cu dosarul nr- al Judecătoriei Cluj N, a fost dispusă desființarea sentinței penale nr. 1335/27.09.2006 a Judecătoriei Cluj N, definitivă prin decizia penală nr. 24/A/ 29.01.2007 a Tribunalului Cluj, în ce privește latura penală a cauzei, și au fost menținute celelalte dispoziții din această sentință, inclusiv cele referitoare la măsura de siguranță a confiscării speciale, în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal.
În temeiul art. 334 Cod Procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpata din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1, 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.2168/2005 - rechizitoriu 5174/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a Cod Penal, cu aplicarea rt.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.10400/2005 - rechizitoriu 3738/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17657/2005 - rechizitoriu 6074/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal (dosar 18002/2005, rechizitoriu 6062/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, și violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.18114/2005 - rechizitoriu 2400/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosarul nr.18115/2005 - rechizitoriu 3388/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17663/2005 - rechizitoriu 3917/P/2004);
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.17666/2004 - sentința penală nr. 297/2005 a Judecătoriei Cluj N );
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și 99 Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul de urmărire penală nr.3873/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i și al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 și 99 Cod Penal, și cu aplicarea art.33 lit.a și 40 Cod Penal (dosarul de urmărire penală nr.7193/P/2004) în infracțiunile de:
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004)
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite la datele de 04.04.2004 și 30.05.2004);
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004)
Va dispune condamnarea inculpatei, în baza art. art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 192 al.1 și 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite la datele de 04.04.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de: 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată.
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal (pentru actele materiale comise la datele de 04.04.2004, 29.04.2004, 16.05.2004, 20.05.2004 și 30.05.2004), la pedeapsa de: 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
S-a constatat că infracțiunile pentru care s-au pronunțat pedepsele de mai sus sunt concurente cu cele pentru care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr. 1416/11.05.2004 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin neapelare la data de 01.06.2004, la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În temeiul art. 85 Cod Penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr.1416/2004 a Judecătoriei Focșani și se vor repune în individualitatea lor pedepsele de: 2(două) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.99 Cod Penal și 6 (șase) luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al.1 cu aplicarea art.99 Cod Penal.
În temeiul art. 33 lit.a Cod Penal s-a constatat că toate aceste fapte sunt concurente, iar în baza art. 34 lit.b Cod Penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute: 2 (doi) ani închisoare.
În baza disp. Deciziei în Interesul Legii nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înlăturat din sentința penală atacată disp. art. 85 al.3 Cod Penal privind suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare.
A fost condamnată aceeași inculpată, în temeiul art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, al.2 lit. Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale comise în perioada 07.06.2004-19/20.11.2004), la pedeapsa de: 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În temeiul art. 192 al. 2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale săvârșite în aceeași perioada infracțională) la pedeapsa de: 3 (trei) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu în formă continuată.
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și 99 Cod Penal și art.40 Cod Penal (pentru actele materiale comise în aceeași perioadă infracțională), la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
Conform art. 33 lit.a Cod Penal s-a constatat că aceste infracțiuni sunt concurente, iar în baza art. 34 lit.b Cod Penal s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea și anume aceea de: 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art. 40 Cod Penal s-a constatat că aceste infracțiuni au fost comise în condițiile pluralității intermediare de fapte raportat la condamnarea inculpatei la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, expusă mai sus, care a fost descontopită și a-a înlăturat sporul de 1 an închisoare, repunând în individualitatea lor componentele și în temeiul art. 33, 34 lit.b Cod Penal și ținând seama de prevederile Deciziei în Interesul Legii nr.42/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a contopit toate aceste pedepse și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 9 luni închisoare sporită cu 1 an, urmând să execute pedeapsa de: 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare.
În temeiul art. 36 Cod Penal s-a constatat că aceste fapte sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 341/26.05.2005 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la 14.06.2005, astfel că s-a descontopit rezultanta de 5 (cinci) ani și 9 (nouă) luni închisoare, s-a înlăturat sporul de 1 an și s-au repus în individualitatea lor pedepsele, aplicând pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 4 ani și 9 luni închisoare sporită cu 1 an și 6 luni, rezultând în final de executat: 6 (șase) ani și 3 (trei) luni închisoare.
La aplicarea sporurilor de mai sus (respectiv 1 an închisoare, apoi 6 luni închisoare), tribunalul a avut în vedere sporurile aplicate deja prin hotărâri definitive, pentru fapte concurente, precum și gravitatea faptelor deduse judecății și perseverența infracțională a inculpatei, ieșită din comun, și care a dobândit o "specializare" în raport de modul de comitere a faptelor.
În temeiul art. 334 Cod Procedură Penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru inculpata din:
- infracțiunile de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 cu aplicarea art.99 Cod Penal, și fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1, 41 al.2 și 99 Cod Penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod Penal (dosarul nr.10400/2005 - rechizitoriu 3738/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosar nr.17655/2005, rechizitoriu 5519/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a și i, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal (dosar nr.17663/2005, rechizitoriu 3917/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. i, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 40 Cod Penal (dosar nr.19464/2005, rechizitoriu 6874/P/2005);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, cu aplicarea art. 99 și urm Cod Penal (dosar de urmărire penală nr.3873/P/2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod Penal și 99 și urm Cod Penal, violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.99 Cod Penal, și art.33 lit.a Cod Penal (dosar de urmărire penală nr.7193/P/2004) în infracțiunile de:
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i, al.2 lit.b Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42, art. 99 și urm Cod Penal (acte săvârșite în perioada 15.04.2004-20.11.2004);
- infracțiunea de violare de domiciliu prev. de art. 192 al.2 Cod Penal, cu aplicarea art.99 și urm. Cod Penal (acte săvârșite la data de 15.04.2004, 14.06.2004 și 12.08.2004);
- infracțiunea de fals privind identitatea prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42 și art.99 Cod Penal (acte săvârșite la data de 03.07.2004 și 12.08.2004);
- infracțiunea de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.i Cod Penal, cu aplicarea art.41 al.2, art.42, art. 40 Cod Penal (acte săvârșite în perioada 15.10-27.10.2005).
Se vor menține cuantumul pedepselor aplicate pentru inculpata și operațiunile juridice de contopire formulate față de această inculpată și întinderea perioadei deduse.
În temeiul art. 71 al.1 Cod Penal s-a interzis inculpaților, și, pe durata executării pedepselor, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b Cod Penal, înlăturând interdicția de exercitare a dreptului prev. de art.64 alin.1 lit.c Cod penal, deoarece inculpații nu s-au folosit de vreo profesie sau activitate la comiterea faptelor.
S-a scăzut din durata pedepselor pronunțate perioada executată deja, astfel:
- pentru inculpatul de la 23.11.2004 la zi;
- pentru inculpata de la 23.11.2004 la zi;
- pentru inculpata de la 06.12.2005 la zi.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998 și 1000 al.2 Cod Civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea părții civile suma de 4000 lei despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, să plătească în favoarea părților civile și soțului său -, suma de 33250 lei despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații, și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, și () să plătească în favoarea părții civile suma de 1800 lei despăgubiri civile și în favoarea părții civile suma de 425 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății efective, despăgubiri civile.
În baza art. 14 al.3 lit.b rap. la art. 346 al.1 Cod Procedură Penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 Cod Civil au fost obligați inculpații și în solidar, și în solidar și cu părțile responsabile civilmente, - și, să plătească în favoarea părților civile suma de 6500 lei despăgubiri civile și va înlătura din sentința atacată dispoziția de confiscare de la cei doi inculpați a sumei de 26.400 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpații și a sumei de 20.000 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată -.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpata a sumei de 550 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 275 lei de la fiecare, sume provenite din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpata a sumei de 225 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și dispoziția de confiscare de la inculpatul a sumei de 450 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal va dispune confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 225 lei de la fiecare, sume provenite din actul material comis față de partea vătămată.
S-a înlăturat din sentința penală atacată dispoziția de confiscare de la inculpatul a sumei de 2600 lei provenită din actul material comis față de partea vătămată și în temeiul art. 118 lit.e Cod Penal va dispune confiscarea de la inculpatul a sumei de 200 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
S-a constatat recuperat în parte prejudiciul produs părții vătămate, și anume 4050 lei și 550 euro, iar în baza art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 20550 lei.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de 600 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpații și a sumei de câte 635 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată -.
În temeiul art. 118 lit.e Cod Penal s-a dispus confiscarea de la inculpata a sumei de câte 520 lei, sumă provenită din actul material comis față de partea vătămată.
Au fost menținute toate celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 al.3 Cod Procedură Penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art. 189 Cod Procedură Penală s-a stabilit onorarii pentru apărătorii desemnați din oficiu pentru cei trei inculpați, în sumă de câte 150 lei, care s-au avansat din Fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului C, domnilor av. a, și R.
Împotriva acestei decizii a declarat în termen legal, recurs, inculpata, criticând hotărârea pronunțată ca nefiind temeinică.
În motivarea recursului său inculpata a învederat faptul că sporul care i-a fost aplicat ca urmare a contopirii efectuate și anume sporul total de 1 an și 6 luni este mult prea M, astfel că, cuantumul pedepse aplicate eeste ridicat, ca urmare a solicitat înlăturarea sporului aplicat.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În cauză a fost administrat un vast probatoriu care a dus la concluzia indubitabilă că inculpații sunt autorii infracțiunilor reținute în sarcina lor.
Astfel, s-a constatat vinovăția inculpatei recurente în comiterea a trei infracțiunui și anume infracțiunea de furt calificat în formă continuată, constând în acea că aceasta în perioada 20.05.2004 - 20.11.2004 a comis un număr de 20 de acte materiale, sustrăgând împreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte și prin efracție sau escaladare bunuri, printre care și acte de identitate, apoi infracțiunea de violare de domiciliu în formă continuată, constând în acea că a pătruns fără drept, împreună cu mai multe persoane, pe timp de noapte în locuițele părților vătămate și infracțiunea de fals privind identitatea, prin faptul că a declarat în fața organelor de cercetare penală o altă identitate decât cea reală.
Tribunalul, văzând cazierul judiciar al inculpatei a constatat că, în cauză, se impune aplicarea art.335 alin.2 C.P.P. astfel că s-a impus reunirea cauzelor și desființarea sentinței penale nr.1335/2006 a Judecătoriei Cluj -
Operațiunile efectuate de instanța de apel sunt corecte, conforme cu normele juridice în materie.
Astfel, s-a făcut aplicarea art.334 C.P.P. a dispus condamnara inculpatei recurente pentru toate actele materiale comise în perioada e timp menționată mai sus, apoi a constatat că aceste fapte sunt concurente cu cele pentru care inculpatat a fost condamnată prin sentința penală nr. 1416/2004 a Judecătoriei Focșani și sentința penală nr. 341/2005 a Tribunalului Cluj, pedepse care au fost repuse în individualitatea lor și ulterior contopite, conform art.36 și art.34 lit.b
C.P.P.În ceea ce privește sporul aplicat de către Tribunalul Cluj, curtea constată că acesta este legal, raportat la activitatea infracțională vastă a inculpatei, la numărul M de fapte comise, se impune, ca urmare a contopirii efectuate aplicarea unui spor, stabilirea cuantumului acestuia fiind atributul instanței de judecată, limita maximă fiind de 5 ani.
Curtea apreciază că, în cauză nu se impune reducerea sporului aplicat, întrucât, după cum am precizat mai sus, acesta se justifică în totalitate.
Așa fiind, constatând că, în cauză a fost pronunțată o hotărâre legală și temeinică, curtea, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Va obliga pe inculpata să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata, fiica lui - și, născută la 28 august 1989, împotriva deciziei penale nr. 339 din 9 decembrie 2008 Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpata să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - - -
GREFIER
-
Red.MR./
4 ex./9.03.2009
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Ioana Cristina Morar Monica