Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 19/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția penală și pentru cauze cu minori
DECIZIA PENALĂ NR. 19/R DOSAR NR-
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Radu Gheorghe
- G - Judecător
- - - Grefier șef secție
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de asigurătorul de răspundere civilă SC " Românească " SA Sucursala C împotriva deciziei penale nr. 69/Ap din 18 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat apărător din oficiu pentru intimatul inculpat, avocat, apărător din oficiu pentru, intimații părți civile și, lipsă fiind recurentul asigurător SC " Românească " SA - Sucursala C și intimatul parte civilă Spitalul Județean Dr. Sf.
Procedură îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului potrivit dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală.
Avocat ales solicită respingerea recursului, menținerea ca fiind legală și temeinică a hotărârii atacate și obligarea societății de asigurare la plata cheltuielilor de judecată.
Susține că recursul declarat în cauză a fost formulat de o persoană care nu are calitate de parte în prezentul dosar, calitate procesuală având SA a se avea în vedere că la dosar nu există o împuternicire de reprezentare, astfel că au fost încălcate dispozițiile art. 326 Cod procedură penală recursul fiind redactat de o persoană străină de proces.
Apreciază hotărârea atacată ca fiind la adăpost de orice critică motivele pe care se întemeiază recursul, respectiv dispozițiile art. 3859pct. 9, 10, 11 Cod procedură penală nefiind incidente. Recurentul nu a înțeles care este incidenta motivelor de recurs, rezumându-se doar la a copia motivele de apel care au fost deja analizate de instanță.
Referitor la constituirea de parte civilă susține că aceasta s-a făcut anterior citirii actului de sesizare, astfel cum prevăd dispozițiile legale.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. a se avea în vedere că probele administrate în cauză au dovedit dinamica producerii accidentului. De asemenea inculpatul și-a asumat partea sa de vină și nu a contestat pedeapsa aplicată. Referitor la constituirea de parte civilă aceasta s-a făcut în mod corect înainte de citirea actului de sesizare.
Întrucât atât daunele morale cât și daunele materiale au fost dovedite apreciază criticile aduse hotărârilor atacate ca nefondate, solicitând respingerea acestora.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 3859pct. 9, 10, 18 Cod procedură penală.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Constată că prin sentința penală nr. 80 din 25 martie 2008 Judecătoriei Sf. G, pronunțată în dosarul penal nr-, inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 1 și 2 Cod penal.
In baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și în baza art. 82 Cod penal, s-a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 4 ani.
In baza art. 71 al. 1 și 5 Cod penal, inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, executarea acestei pedepse fiind suspendată pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.
S-au admis, în parte, acțiunile civile și în consecință, asiguratorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCA -, cu sediul în B,--33, sector 2, B, a fost obligat să plătească părților civile, domiciliată în mun. Sf. G,-,. 10,. G,. 16, județul C și, domiciliată în mun. Sf. G,-,. 23,. 47, jud. C, câte 31.871 lei despăgubiri civile, din care sumele de câte 1.871 lei daune materiale și câte 30.000 lei daune morale, precum și la plata sumelor de câte 1.000 lei cheltuieli judiciare avansate de acestea, iar părții civile Spitalul Județean "Dr. " Sf. G, cu sediul în mun. Sf. G,-, jud. C, suma de 740,95 lei, plus dobânda legală, calculată până la plata integrală a sumei, cu titlu de despăgubiri civile (daune materiale).
S-a respins restul pretențiilor civile formulate de părțile civile și.
In baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului 250 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria SF. G cu nr. 600/P/2007 din data de 1.10.2007, înregistrat pe rolul instanței de judecată la data de 3.10.2007, sub nr-, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 1 și 2 Cod penal, reținându-se, în esență, prin actul de sesizare, faptul că, la data de 21.03.2007, în jurul orelor 19,00, în timp ce conducea autoturismul cu nr. de înmatriculare -, pe strada 1 - 1918 din mun. Sf. G, la trecerea de pietoni din dreptul Sucursalei BRD Sf. G, inculpatul nu a acordat prioritate de trecere victimei, pe care a accidentat-o și care în urma leziunilor suferite a decedat la spital.
De asemenea, s-a mai reținut că, audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a menționat faptul că nu a văzut-o pe victima, deoarece afară era întuneric, ploua abundent și victima purta haine de culoare închisă, iar iluminatul stradal nu funcționa.
Prima instanță a reținut că, prezent în instanță, la termenul din data de 19.02.2008, inculpatul nu a dorit să dea declarație, precizând însă că își menține declarațiile date anterior în cauză, fiind audiați martorii, Duman.
Din probele administrate în cauză și recunoașterea inculpatului, prima instanță a reținut în fapt că, la data de 21.03.2007, în jurul orelor 19,00, inculpatul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare -, pe strada 1 - 1918 din mun. Sf. G, dinspre centrul municipiului spre Gara CFR, cu scopul de a se deplasa la domiciliul său.
Ajungând în dreptul trecerii de pietoni situată în apropiere de Sucursala BRD Sf. G, în condițiile în care afara era întuneric și ploua torențial, inculpatul nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere victimei, care se angajase în traversare pe marcajul de trecere pentru pietoni și pe care a observat-o abia în momentul în care aceasta se afla la o distanța de aproximativ 3 - 4 metri, moment în care inculpatul a virat brusc la stânga, fără însă a putea evita impactul, victima fiind lovită cu partea dreaptă a autovehiculului.
În urma impactului, victima a fost proiectată pe carosabil, lângă trecerea de pietoni, în apropierea bordurii, fiind transportată la scurt timp la Spitalul Județean Sf. G, unde a decedat la orele 21,30.
Din raportul de constatare medico-legală (33-34), a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat șocului traumatic survenit ca urmare a politraumatismului cu fractură complexă de bazin și fracturi ale membrelor, leziunile putând fi produse în condițiile unui accident rutier, iar sângele recoltat de la victimă nu conține alcool.
Inculpatul a fost testat în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul indicând că acesta nu consumase băuturi alcoolice ( 23).
De asemenea, prima instanță a reținut că, susținerea inculpatului în sensul că iluminatul stradal nu funcționa sunt contrazise prin depozițiile martorilor și Duman, audiați atât în cursul urmăririi penale cât și în instanță (44-49,122-123), din care rezultă că aceștia, înainte cu câteva momente de producerea accidentului, au traversat strada, pe același marcaj de trecere pentru pietoni, iar în momentul în care au ajuns pe celalalt trotuar au auzit zgomotul produs de impact și în momentul în care aceștia au traversat, nu au observat autoturismul marca (condus de inculpat) să se apropie de trecerea de pietoni, apreciind prin urmare că autovehiculul se deplasa cu viteză mare.
Tot astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice efectuate (7-17), trecerea de pietoni rea semnalizată cu indicatoare și marcaje rutiere, carosabilul în locul producerii accidentului este în aliniament, acoperit cu asfaltic ud, în condiții de ploaie torențială și vizibilitate redusă, cele doua sensuri de mers fiind delimitate prin marcaj longitudinal cu linii duble continue, iar în zonă, iluminatul stradal funcționa pe ambele părți ale străzii.
Astfel, pe baza tuturor probelor administrate în cauză, prima instanță a apreciat că inculpatul nu s-a asigurat suficient în momentul apropierii de trecerea de pietoni, pe fondul unui carosabil umed și vizibilitate redusă și nu a luat toate măsurile de prevedere în apropierea marcajului de trecere pentru pietoni, pentru a putea efectua orice manevră în condiții de siguranță, condiții în care nu a acordat prioritate de trecere victimei, care se angajase în traversare pe marcajul de trecere pentru pietoni, observând victima abia în momentul în care aceasta se afla la o distanță de 3- 4 metri, situație în care impactul nu a putut fi evitat.
Potrivit prevederilor art. 48 din OUG nr. 195/2002, inculpatul avea obligația de a adapta viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, iar conform art. 135 al. 2 din HG. nr. 1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, inculpatul avea obligația de a acorda prioritate de trecere pietonului care se angajase în traversarea drumului prin locul special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, respectiv marcajul pentru trecerea de pietoni, însă inculpatul nu a respectat aceste prevederi legale, neadaptând viteza de mers, neasigurându-se în mod corespunzător și neacordând prioritate de trecere victimei pe marcajul de trecere pentru pietoni, condiții în care nu se poate reține vreo culpă a victimei în producerea accidentului, care s-a datorat culpei exclusive a inculpatului.
Reținând vinovăția inculpatului, în baza probelor din dosar și a recunoașterii sale, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 al. 1 alin. 2 Cod penal, prima instanță l-a condamnat pe acesta la pedeapsa menționată, ținând seama atât de criteriile generale de individualizare pedepsei, prevăzute de art. 72 Cod penal, cât și de scopul acesteia, prevăzut de art. 52 Cod penal, precum și de persoana inculpatului, care este o persoană tânără, în vârstă de 25 de ani, cu o bună conduită și un comportament corespunzător, nefiind cunoscut cu antecedente penale, astfel cum rezulta din fișa de cazier judiciar, pe parcursul procesului penal s-a prezentat in fața instanței de judecata la termenele stabilite, față de care instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă stabilită la limita minimă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită.
Față de circumstanțele personale ale inculpatului, fiind întrunite și condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, sens în care, în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate și în baza art. 82 Cod penal, a stabilit pentru inculpat termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 71 al. 1 Cod penal, instanța de fond i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II și b Cod penal, ca pedeapsă accesorie și în baza art. 71 al. 5 Cod penal, a dispus suspendarea executării acesteia pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii și totodată i-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
Cât privește latura civilă a cauzei, prima instanță a reținut că părțile civile și - fiicele victimei, s-au constituit parți civile în cauză cu sumele de câte 1.871 lei fiecare, cu titlu de daune materiale, precum și cu sumele de câte 50.000 lei, fiecare, cu titlu de daune morale, iar Spitalul Județean Sf. G s-a constituit parte civilă cu suma de 740,95 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală, calculată până la plata integrală a sumei, reprezentând cheltuielile efectuate cu prestarea serviciilor medicale pentru victima.
În ceea ce privește sumele solicitate de părțile civile cu titlu de daune materiale, instanța de fond a avut în vedere faptul că acestea au fost dovedite atât cu înscrisuri, cât și prin depozițiile martorilor audiați. Astfel, la dosarul cauzei au fost depuse înscrisurile aflate la filele 75-80 dosar, reprezentând cheltuielile efectuate de cele doua părți civile cu înmormântarea victimei: sicriu și accesorii - 770 lei, îmbălsămarea cadavrului - 184 lei, taxele de înmormântare și catafalcare - 80 lei, respectiv 80 lei, anunț la publicitate - 27,84 lei și cheltuielile efectuate cu de la restaurant - 1350 lei.
Totodată, la dosarul cauzei au fost depuse și chitanțe de mână, pentru sumele de 220 lei - săpatul gropii, plăci de beton deasupra sicriului - 250 lei, transportul sicriului la groapă - 70 lei, căratul pământului de la groapă - 60 lei, cheltuieli pentru care nu s-au eliberat facturi, având în vedere și situația dată, precum și serviciile pentru care au fost plătite, dar care a fost dovedite și prin depozițiile martorelor (120) și (121), din care rezultă că părțile civile au efectuat cheltuieli cu săpatul gropii, plăcile de beton deasupra sicriului, căratul pământului de la groapă, transportarea sicriului, servicii pentru care părțile civile au primit chitanțe de mână.
De asemenea, din depozițiile celor doua martore rezultă și faptul că părțile civile au efectuat cheltuieli cu coroanele cumpărate în valoare de aproximativ 200 lei, slujba religioasa 50 lei, autopsia cadavrului 200 lei, precum și la cimitir 200 lei, distinctă de cea de la restaurant.
Prima instanță a constatat că despăgubirile materiale au fost dovedite, motiv pentru a admis părților civile și - sumele de câte 1871 lei, cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale, cheltuielile fiind efectuate în mod egal de acestea.
Cu privire la daunele morale solicitate, prima instanță a reținut că, din probele dosarului rezultă în mod cert faptul că părțile civile au suferit și un prejudiciu de ordin moral, accidentul rutier cauzând moartea mamei acestora, o persoana în vârstă, dar foarte energică, activă, în pofida vârstei sale, o persoană care le ajuta în mod efectiv pe cele doua fiice ale sale, atât în gospodărie, după cum rezultă și din declarațiile martorelor audiate (gătea, plătea facturile), cât și în îngrijirea și supravegherea nepoților, având o stare bună de sănătate, părțile civile având o relație strânsa cu victima, acestea fiind foarte afectate de moartea subită a mamei lor, partea civilă - având și probleme de sănătate, care potrivit aprecierii martorelor ar fi putut fi favorizate de decesul brusc al mamei sale, de șocul suferit ca atare.
Având în vedere considerentele menționate, instanța de fond a apreciat că câte o sumă de 30.000 lei, acordată cu titlu de daune morale parților civile și este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit de acestea și a respins restul pretențiilor civile formulate cu acest titlu.
Întrucât cele două părți civile au efectuat și cheltuieli judiciare, prima instanță a admis și sumele de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acestea, reprezentând onorarii avocațiale.
Totodată, văzând actele doveditoare depuse la dosarul cauzei, din care rezultă că Spitalul județean Sf. Gae fectuat cheltuieli cu prestarea serviciilor medicale acordate victimei în cuantum de 740,95 lei, precum și prevederile art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța de fond a admis și acțiunea civilă formulată de această parte civilă pentru suma menționată, plus dobânda legală, calculată până la plata integrală a sumei, conform constituirii de parte civilă.
De asemenea, prima instanță a reținut că la data producerii accidentului - 21.03.2007, autoturismul marca, cu nr. de înmatriculare -, aparținând inculpatului era asigurat, conform poliței de asigurare aflata la fila 22 din dosar, la ASIGURAREA ROMÂNEASCA -, care a fost citată în calitate de asigurător de răspundere civilă, fiind antrenată răspunderea asiguratorului, în baza contractului de asigurare obligatorie, conform art. 9 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare și care nu răspunde în solidar cu inculpatul, neparticipând în proces ca parte responsabilă civilmente, dar nici în subsidiar, neparticipând în procesul penal ca și garant, ci în calitate de asigurator, conform contractului de asigurare și doar în situația în care despăgubirile acordate de instanță depășesc limitele plafonului stabilit pentru asigurator conform legii menționate, urmând a fi obligat inculpatul la plata sumelor ce depășesc acel plafon, în temeiul răspunderii civile delictuale.
Astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare"în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați",iar potrivit art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995, cu modificările și completările ulterioare, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, despăgubirile fiind acordate pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Față de cele de mai sus, prima instanță a admis, în parte, acțiunile civile formulate de părțile civile și și l-a obligat pe asigurătorul de răspundere civilă Românească - B să plătească acestora câte 31.871 lei despăgubiri civile, din care suma de câte 1.871 lei daune materiale și câte 30.000 lei daune morale, precum și sumele de câte 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acestea, respingând restul pretențiilor civile formulate de părțile civile, ca neîntemeiate.
De asemenea, prima instanță l-a obligat pe același asigurător să plătească părții civile Spitalul Județean "Dr. " Sf. G suma de 740,95 lei despăgubiri civile, plus dobânda legală calculată până la plata integrală a sumei.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. G solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței atacate, privind latura civilă și rejudecând cauza sub acest aspect, instanța de apel să-l oblige și pe inculpat la plata despăgubirilor civile, deoarece răspunderea civilă delictuală a acestuia coexistă cu răspunderea contractuală a asigurătorului.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat apel și asigurătorul de răspundere civilă Asigurare Românească - B solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței atacate privind latura civilă, în sensul respingerii pretențiilor civile exagerate ale părților civile, ca nedovedite.
Prin decizia penală nr. 69/A din 18 septembrie 2008 Tribunalului Covasna au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sf. G și asigurătorul de răspundere civilă SC Românească SA prin SC SA Sucursala C, fiind menținută hotărârea primei instanțe.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Văzând dispozițiile art. 49 - 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, despăgubirile fiind acordate pentru sumele pe care asiguratorul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri, instanța de apel apreciază că, prima instanță în mod corect a reținut că asigurătorul nu răspunde în solidar cu inculpatul, neparticipând în proces ca parte responsabilă civilmente și răspunderea acestuia nu este nici una subsidiară, neparticipând în proces ca garant, ci ca asigurător de răspundere civilă, în temeiul contractului de asigurare încheiat cu inculpatul asigurat, astfel cum a decis și - Secțiile Unite prin Decizia nr. 1/2005 privind recursul în interesul legii, și că doar în situația în care despăgubirile acordate de instanță depășesc limitele plafonului stabilit pentru asigurător conform legii, inculpatul poate fi obligat, în temeiul răspunderii civile delictuale, la plata sumelor ce depășesc acel plafon, interpretare ce rezultă și din dispozițiile art. 58 din Legea nr. 136/1995, care prevăd cazurile în care asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei, motiv pentru care a considerat motivul invocat de parchet ca neîntemeiat și a fost respins ca atare.
Cât privește motivele de apel invocate de asigurătorul de răspundere civilă tribunalul le-a apreciat ca fiind neîntemeiate și le-a respins.
Astfel, referitor la ipoteza invocată, în sensul dacă victima ar fi și ea vinovată de producerea evenimentului rutier, urmare căruia a decedat, s-a apreciat că prima instanță, în baza probelor din dosar, în mod întemeiat a reținut că nu se poate reține vreo culpă a victimei în producerea accidentului, ce s-a datorat culpei exclusive a inculpatului, care a încălcat dispozițiile art. 48 din OUG nr. 195/2002, potrivit cu care avea obligația de a adapta viteza în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, precum și cele ale art. 135 al. 2 din HG. nr. 1391/2006 de aprobare a Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, conform cărora avea obligația de a acorda prioritate de trecere pietonului care se angajase în traversarea drumului prin locul special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, respectiv marcajul pentru trecerea de pietoni și în consecință s-a produs acest eveniment rutier.
Totodată, verificând actele dosarului tribunalul a constatat că, în faza urmăririi penale, partea vătămată, fiica victimei, a declarat că se constituie parte civilă în cauză, atât ea cât și sora ei cu suma de 25.000 lei daune materiale și morale, apoi la primul termen de judecată din data de 29.10 2007 prezentă în instanță a învederat instanței că se constituie parte civilă cu suma de 2.500 lei, din care 2.000 lei daune morale și 500 lei daune materiale, solicitând însă amânarea judecării cauzei pentru angajarea unui apărător.
La termenul de judecată din data de 10 decembrie 2007, deci în termenul prevăzut de art. 15 al. 2 Cod procedură penală, părțile civile și, prin apărător au depus la dosarul cauzei cererea de constituire de părți civile ( 77 ), prin care acestea au solicitat, în principal, obligarea asigurătorului de răspundere civilă Românească - la plata sumei totale de 3.742 lei, daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei, deci câte 1.871 lei pentru fiecare parte civilă, precum și la plata sumelor de câte 50.000 lei, pentru fiecare, cu titlu de daune morale, pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului mamei lor, ca urmare a accidentului de circulație cauzat de inculpatul.
Față de cele de mai sus, critica adusă de asigurător, în sensul că, inițial, părțile vătămate, s-au constituit părți civile cu sume mai mici, nu are nici o relevanță din moment ce majorarea pretențiilor și constituirea de parte civilă în fața instanței de judecată s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art. 15 al. 2 Cod procedură penală, în sensul că s-a făcut până la citirea actului de sesizare.
Mai mult, partea vătămată nici nu s-a constituit parte civilă în faza urmăririi penale, doar în fața instanței de judecată, prin cererea depusă la termenul din data de 10 decembrie 2007, declarația surorii sale în acest sens neavând nici un efect juridic, din moment ce nu s-a făcut dovada unui mandat special intervenit între acestea.
Cât privește motivul de apel invocat de asigurător, în sensul că o parte din pretențiile civile, respectiv a daunelor materiale nu ar fi fost dovedite, instanța de apel l-a considerat ca fiind neîntemeiat, având în vedere că, prin chitanțele aflate la dosarul cauzei, filele 78,79,80 și declarația martorilor audiați, respectiv și (120,121 ), s-a făcut dovada acestor cheltuieli, a căror cuantum este unul rezonabil, chiar modest.
Mai mult, contrar susținerilor asigurătorului, nici una din sumele pretinse la punctele 2, 8, 9 și 14 nu depășesc 250 lei, care trebuiesc analizate separat și nu însumate, fiecare reprezentând un alt act juridic și în consecință, în lipsa unui act scris, se poate dovedi și prin martori.
Referitor la cuantumul daunelor morale la care a fost obligat asigurătorul să plătească părților civile, instanța de apel a considerat că, față de suferințele morale îndurate de părțile civile, ca urmare a pierderii unei persoane dragi, a unei mame, cu care nu numai că erau în relații apropiate, dar care asigura un ajutor însemnat în viața de zi cu zi a familiilor celor două fiice, prima instanță în mod corect și întemeiat a conchis că sumele de câte 30.000 lei, sunt de natură a acoperii aceste prejudicii morale îndurate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal asigurătorul de răspundere civilă SC Românească SA prin SC SA Sucursala C, criticând modul de soluționare atât a laturii penale, cât și a laturii civile, invocând drept cazuri de casare dispozițiile art. 3859pct.9 Cod procedură penală, respectiv "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii, dispozitivul nu se înțelege", art. 3859pct.10 Cod procedură penală, respectiv "instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate, asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului" și art. 3859pct.18 Cod procedură penală, respectiv "s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare".
În dezvoltarea motivelor de recurs însă, recurenta invocă aceleași chestiuni care au fost dezvoltate și în fața instanței de apel, făcând referire la o eventuală angajare și a culpei victimei în producerea accidentului și susținând totodată că sumele solicitate de părțile civile cu titlu de despăgubiri civile sunt exagerate, fiind necesar a fi diminuate.
Astfel, se constată că, în ciuda cazurilor de casare invocate în drept de către recurentă, motivele de recurs invocate în susținerea cazurilor de casare (fără ca în situația de față, între acestea să existe vreo legătură) au în vedere aspecte care nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs, dat fiind că nu este reglementată posibilitatea instanței de recurs de a da o nouă apreciere probelor administrate.
Singurul caz de casare care implică o verificare a situației de fapt, dacă este în măsură să conducă la o lămurire completă și exactă a faptelor, ar fi cel reglementat de prevederile art. 3859pct.10 Cod procedură penală, invocat de către recurentă, dar care nu se regăsește în nici unul dintre motivele de recurs dezvoltate în baza acestui caz de casare.
În ceea ce privește "eroarea gravă de fapt" invocată de asemenea de către recurentă, aceasta este confundată cu o greșită apreciere a probelor, dat fiind că în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a constatat o stabilire eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor ori în împrejurările concrete de comitere.
Instanța de recurs nu poate da o nouă apreciere a probelor, astfel că nu există eroare gravă de fapt în situația în care se cere instanței de recurs să dea o apreciere diferită probelor administrate la instanța de fond.
Pentru toate aceste considerente, recursul declarat în cauză este apreciat ca fiind nefondat, astfel că va fi respins - în temeiul prevederilor art. 38515pct. 1 lit.b Cod procedură penală - iar hotărârile pronunțate în cauză vor fi menținute ca fiind legale și temeinice.
În temeiul dispozițiilor art. 193 alin.6 Cod procedură penală raportat la art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, recurenta va fi obligată să plătească părților civile și sumele reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de către acestea cu ocazia soluționării recursului, conform chitanțelor justificative depuse la dosar (filele 32, 34).
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de către asigurătorul de răspundere civilă SC Românească SA prin SC SA Sucursala împotriva deciziei penale nr. 69/A din 18 septembrie 2008 Tribunalului Covasna, pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatelor părți civile și câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.
Obligă recurenta să plătească suma de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red.MA/23.01.2009
Tehnoredact.DS/27.01.2009/2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel. /
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu, Radu Gheorghe
