Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 309/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 309/R/2009

Ședința publică din data de 14 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean Ana Covrig

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.

S-a luat spre examinare recursul declarat de revizuientul, împotriva deciziei penale nr.18 din 25.03.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect cerere de revizuire.

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă revizuientul personal asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, revizuientul învederează instanței că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului solicită admiterea cererii de revizuire în sensul dispuneriiîn principal, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond întrucât inculpatului nu i s-a acordat ultimul cuvânt ceea ce este obligatoriu. Mai mult, nici la instanța de apel nu i s-a dat ultimul cuvând fiindu-i încălcat dreptul la apărare.În subsidiar, susține concluziile scrise apreciind că ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt nelegale întrucât la întocmirea rapoartelor de constatare și expertiza medico legală în procesul de fond medicii legiști nu au consultat și nu au cooptat medici specialiști pronunțându-se fără a detalia aspecte esențiale cauzei. Arată că la instanța de apel revizuientul a avut angajat apărător ales și cu toate că acesta nu s-a putut prezenta, instanța a soluționat cauza fără apărătorul ales. Cu onorar din.

Revizuientul, apreciază soluțiile pronunțate ca fiind nelegale pentru că atunci când au întocmit rapoartele de constatare și expertiza medico legală în procesul de fond, experții și medicii legiști nu au consultat și nu au cooptat medici specialiști pe specializările obstetrică și pronunțându-se fără a detalia aspecte esențiale cauzei cu privire la vinovăția exclusivă sau la culpa concurentă. Arată că el nu a fost audiat în raport de conținutul foilor de observație clinică, fapt ce a dus la formularea unor concluzii eronate. În aceste condiții, soluția cu trimitere este legală pentru administrarea probelor, probe care au caracterul unor fapte probatorii noi pentru instanța de judecată și care nu au fost cunoscute la soluționarera cauzei. De asemenea, s-a reținut vinovăția lui iar instanța și-a întemeiat soluția de condamnare fiind vorba de culpa medicală, pe avizul medico legal potrivit căruia " asistența crizei eclamptice a fost incorectă permițându-se producerea plăgii mușcate a limbii", fapt ce a generat ulterior " hemoragie urmată de sângerare linguală", decesul fiind în legătură cauzală cu activitatea desfășurată de el ca medic la Spitalul Orășenesc Șimleul Rezultă că la soluția de condamnare s-a avut în vedere numai avizul medico legal dat unor acte de constatare medico legală, acte fără participarea medicilor de specialitate. Tot din acest aviz rezultă că avizarea medico legală a fost incompletă deoarece a lipsit din documentație foaia de observație clinică de la Spitalul Șimleul S, context în care și concluziile la care s-a ajuns sunt eronate deoarece s-a pornit de la o premisă fundamental greșită, potrivit căreia plaga mușcată a limbii s-a produs în Șimleul Prin audierea sa și analizarea înscrisurilor aflate la dosar, pe baza înscrisurilor medicale în întregime se va putea constata eventual printr-o nouă expertiză sau o completare. Actul depus arată că rapoartele medicale și medico legale conțin inadvertențe de bază, nelămurite nici în prezent potrivit căreia plaga mușcată a limbii a determinat leziunea arterei sublinguale ce a generat hemoragie. sublinguală este plasată de medicii legiști sub limbă când de fapt aceasta este situată pe planșeul bucal. Este indubitabil că decesul s-a produs exclusiv în spitalul din Z și nu în Șimleul Totodată, consideră că la Tribunalul Sălajis -a adus o vătămare a dreptului la apărare în sensul că deși avea angajat apărător ales și a anunțat că acesta nu se poate prezenta, instanța a soluționat cauza fără avocat deși el dorea să fie asistat de acesta, nu invocă aspecte juridice vizând aspectul că nu ar fi putut să-și exprime pe larg, punctele sale de vedere.

Reprezentantul Parchetului apreciază că problemele medicale au fost lămurite pe deplin în cauză. Solicită respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind întrunite nici unul din cazurile de revizuire prev.de art.394 pr.pen.

Revizuientul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revizuire cu consecința admiterii expertizei medico legale cu respectarea legii.

CURTEA

Prin sentința penală nr.383 din 12.12.2008 a Tribunalului Sălajs -a respins cererea formulată de revizuientul, domiciliat în Șimleu-S,-, Jud.S, privind revizuirea sentinței penale nr.480/23.10.2007 a Judecătoriei Zalău.

Revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea sa, revizuientul a solicitat instanței revizuirea sentinței penale nr.480/23.10.2007 a Judecătoriei Zalău susținând că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, sens în care a depus la dosar o planșă foto a anatomiei limbii, prin care arată că artera sublinguală nu face parte anatomic din limbă, fiind situată în altă regiune și astfel consideră că aceasta nu putea fi lezată în cursul crizei eclamtice avută de pacienta la Spitalul Șimleu-

S-a mai solicitat și efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală.

Examinându-se cererea revizuientului, actele existente la dosarul penal nr- al Judecătoriei Zalău, s-a constatat că cererea de revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 480/23.10.2007 a Judecătoriei Zalău inculpații și au fost condamnați la pedeapsa de 2 ani închisoare ( fiecare ) cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 4 ani termen de încercare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Sentința a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia penală nr. 7/2008 a Tribunalului Sălaj și decizia nr. 252/R/2008 a Curții de Apel Cluj, ca urmare a respingerii apelului și recursului.

Din probele administrate în cauză a rezultat culpa comună a ambilor inculpați, care în calitate de medici și în timpul serviciului nu au luat măsurile medicale corespunzătoare în cazul pacientei gravide, având drept consecință decesul pacientei și a fătului.

Din concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 213/VI/f/4/10.11.2005 al C rezultă că, cauza medicală a morții victimei este hemoragia internă și externă consecutivă a plăgii linguale ( provocate de mușcarea limbii în criză de eclampsie ) și a rupturii uterine ( provocate de nașterea copilului ).

Din datele medicale existente la dosar rezultă că în momentul în care victima a fost internată pentru naștere la Spitalul Șimleu - S sub supravegherea medicului ( revizuientul ), aceasta prezenta simptome de preclampsie care la scurt timp au fost urmate de crize de eclampsie. Tratamentul acestei afecțiuni a fost tardiv și incorect, iar în condițiile unui tratament adecvat, comisia a apreciat că viața victimei și a fătului ar fi putut fi salvate.

Culpa medicală a celor doi inculpați constatând în următoarele activități:

- diagnosticul inițial de internare la Spitalul Șimleu - Saf ost incorect și după diagnosticarea eclampsiei, tratamentul acesteia a fost incorect;

- la Spitalul Județean Z nu a fost diagnosticată și tratată corespunzător plaga mușcată a limbii și nu s - a efectuat în timp util secțiunea cezariană, pentru diagnosticul de eclampsie nu este necesară dotarea unei secții de ginecologie cu aparatură specială.

Totodată, Comisia de Medicină legală întrunită în ședința din data de 07.12.2006 a comunicat un " Aviz " din care rezultă că a considerat că nu este necesară efectuarea unei noi expertize medico - legală precizând că întrebările inculpaților sunt " reformulări ale obiectivelor anterioare și nu fac altceva decât să genereze o polemică nesfârșită pe teme medicale, problematica medico - legală a cazului fiind lămurită atât prin avizul Comisiei superioare, cât și prin actele medico - legale anterioare ".

Raportând motivele învederate de revizuient la dispozițiile art.394 Cod procedură penală, prima instanță a reținut că actele depuse de acesta (nota consultativă și planșa foto a anatomiei regiunii limbii) nu pot fi considerate fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a apelului de către revizuientul, solicitând în principal, ca în conformitate cu prevederile art.379 pct.2 lit.b din Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea sentinței penale 382/12.12.2008, pronunțată de către Judecătoria Zalău și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În subsidiar, solicită în temeiul art.379 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, desființarea sentinței și procedând în conformitate cu art.354 și urm.din Codul d e procedură penală, în rejudecare admiterea cererii de revizuire, așa cum a fost formulată, administrând, inclusiv probele propuse.

În concret s-au invocat următoarele:

În opinia sa prin sentința penală nr.480/23.10.2007, s-a reținut și vinovăția revizuientului, iar instanța și-a întemeiat soluția de condamnare pe avizul medico-legal dat sub numărul 7681/2006 a Comisiei Superioare de Medicină Legală, aflat la dosar.

Se susține că acest aviz s-a dat de către medicii legiști fără participarea medicilor specialiști, iar din documentația în baza căreia s-a dat avizul a lipsit foaia de observație clinică de la Spitalul din Șimleu-S, context în care și concluziile la care s-a ajuns sunt eronate.

Învederează că, aceste elemente noi au caracterul unor fapte probatorii necunoscute de instanță, situație în care critică soluția de condamnare ca fiind nelegală.

Prin decizia penală nr.18 din 25 martie 2009 a Tribunalului Sălaj, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient împotriva sentinței penale nr.383 din 12.12.2008 a Judecătoriei Zalău.

Apelantul revizuient a fost obligat să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această decizie tribunalul a constatat că prin sentința penală nr.480/2007 a Judecătoriei Zalău, a fost condamnat la 2 (doi) ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

. reținute în sarcina acestuia și pentru care a fost condamnat sunt încălcarea dispozițiilor art.178 alin.1, 2 Cod penal.

În latura civilă acesta a fost obligat în solidar cu inculpatul, condamnat în aceeași cauză, la 20.000 euro cu titlu de despăgubiri morale către partea civilă și la 331, 233 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

La baza revizuirii hotărârii de condamnare stă faptul că, la întocmirea rapoartelor de constatare și expertiză medico-legală nu s-au detaliat aspecte esențiale cauzei cu privire la culpa concurentă și nu s-a luat în considerare foaia de observație clinică de la Spitalul din Șimleu-

Acest motiv de revizuire susținut de către revizuient nu poate fi primit, nu poate produce efectele juridice urmărite și în consecință apelul acestuia este nefondat.

Inculpatul a formulat recurs, iar în motivele de recurs a făcut referire și la aspectele invocate în cererea de revizuire, în sensul că a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea efectuării unui nou raport de expertiză medico-legală în care să se detalieze aspectele esențiale cauzei cu privire la vinovăție exclusivă sau la culpa concurentă, astfel că în mod incorect prima instanță a reținut că cele invocate nu pot să conducă la incidența art.394 Cod procedură penală, și la admiterea în consecință a cererii de revizuire.

Cauza a cărei revizuire se solicită a trecut prin toate gradele de jurisdicție, iar în cuprinsul căilor de atac ordinare au fost atacate și analizate expres inclusiv aspectele ce țin de culpa revizuientului, care au fost pe deplin certificate cu probele administrate în cauză.

Aspectul de substanță esențial invocat este cel prezentat și în fața instanțelor ierarhic inferioare,în calea de atac extraordinară a revizuirii formulate, și anume că în cauză a fost emis un aviz de către medicii legiști fără cooptarea unor medici specialiști. În continuare, s-au detaliat aspecte vizând pronunțarea unei hotărâri de condamnare netemeinice, în sensul că s-a redat și din partea sa vinovăție, nu a fost audiat, nu s-au avut în vedere foile de observație clinice originale.

S-au invocat și aspecte de ordin procedural de către apărătorul din oficiu al revizuientului, în sensul că nu i-a fost acordat ultimul cuvând acestuia, încălcându-i-se astfel dreptul la apărare.

Instanța de recurs reține următoarele:

Peste aspectul de ordin procedural vizând neacordarea ultimului cuvânt este de trecut întrucât această instituție juridică trebuie a fi examinată prin prisma cadrului excepțional în care ne aflăm, și anume aceea de exercitarea ultimei căi de atac pusă la dispoziția persoanei îndreptățite raportat la hotărâri pronunțate în calea extraordinară a revizuirii, de fiecare dată numitului i s-a acordat cuvântul pe susținerea cererii sale de revizuire, cu calitatea sa specială de revizuient și nu aceea de inculpat, și în plus nici nu se poate vorbi de o vătămare a vreunor interese ale sale potrivit art. 197.proc.pen., atâta vreme cât, chiar această persoană nu face vorbire expresă de producerea vreunor astfel de vătămări ( poziție manifestată în recursul de față).

Pe substanța cererii de revizuire, este de reluat că cele prezentate de către instanțele inferioare corespund derulărilor procedurale intreprinse și cadrului extraordinar de dezbatere a unei astfel de cereriu de revizuire, cu necesitatea invocării unor situații concrete în acest sens, din partea revizuientului, potrivit art.394 proc.pen. ceea ce nu s-a realizat în cauză.

Nu se face vorbire și nici nu există acoperire juridică concretă vizând vreunul din cazurile de casare înscrise la art.385/9 pr.pen. și nici nu sunt de consemnat din oficiu existența vreunor astfel de împrejurări juridice.

Este de reluat prezentarea propusă de instanțele judecătorești ce au dezbătut cererea de revizuire,că la baza cererii ar sta întocmirea unor documente medico-legale ce nu ar fi fost suficient detaliate,fără a se apela la cunoștințele unor specialiști și la documente în original, fapt ce ar fi condus la o prezentare eronată în cuprinsul hotărârilor de condamnare cu privire și la culpa concurentă și a revizuientului în încălcarea disp.art.178 al.1 și 2.pen.

Din probele administrate în cauză a rezultat culpa comună a ambilor inculpați, care în calitate de medici și în timpul serviciului nu au luat măsurile medicale corespunzătoare în cazul pacientei gravide, având drept consecință decesul pacientei și a fătului.

Din concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 213/VI/f/4/10.11.2005 al C rezultă că, cauza medicală a morții victimei este hemoragia internă și externă consecutivă a plăgii linguale ( provocate de mușcarea limbii în criză de eclampsie ) și a rupturii uterine ( provocate de nașterea copilului ).

Din datele medicale existente la dosar rezultă că în momentul în care victima a fost internată pentru naștere la Spitalul Șimleu - S sub supravegherea medicului ( revizuientul ), aceasta prezenta simptome de preclampsie care la scurt timp au fost urmate de crize de eclampsie. Tratamentul acestei afecțiuni a fost tardiv și incorect, iar în condițiile unui tratament adecvat, comisia a apreciat că viața victimei și a fătului ar fi putut fi salvate.

Culpa medicală a celor doi inculpați a constat în următoarele activități:

- diagnosticul inițial de internare la Spitalul Șimleu - Saf ost incorect și după diagnosticarea eclampsiei, tratamentul acesteia a fost incorect;

- la Spitalul Județean Z nu a fost diagnosticată și tratată corespunzător plaga mușcată a limbii și nu s - a efectuat în timp util secțiunea cezariană, pentru diagnosticul de eclampsie nu este necesară dotarea unei secții de ginecologie cu aparatură specială.

Totodată, Comisia de Medicină legală întrunită în ședința din data de 07.12.2006 a comunicat un " Aviz " din care rezultă că a considerat că nu este necesară efectuarea unei noi expertize medico - legală precizând că întrebările inculpaților sunt " reformulări ale obiectivelor anterioare și nu fac altceva decât să genereze o polemică nesfârșită pe teme medicale, problematica medico - legală a cazului fiind lămurită atât prin avizul Comisiei superioare, cât și prin actele medico - legale anterioare ".

a formulat căi de atac ordinare raportat la hotărârea de condamnare pronunțată, când s-au invocat expres împrejurările redate, în sensul că s-a solicitat casarea cu trimitere spre rejudecare în vederea întocmirii unui raport de expertiză medico-legal prin care să se lămurească toate aspectele. S-au prezentat detalii din partea acestui inculpat privitoare la vinovăție, fără culpă concurentă în sarcina sa, motivele au fost decelate și în final nu i s-a dat acestuia dreptate.

Așa fiind, cazurile concrete de la art.394 pr.pen. nu se întrunesc pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire și în consecință corect a fost respinsă.

Cauza pe fond a trecut prin toate gradele de jurisdicție puse la dispoziția inculpatului, în căile de atac exercitate au fost analizate expres aceste susțineri din cuprinsul cererii de reviziure, așa încât nu sunt de făcut alte remarci.

În consecință, pe considerentele art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. se va respinge ca nefondat recursul formulat.

Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul domiciliat în Șimleu-S,-, Jud.S, împotriva deciziei penale nr. 18 din 23 martie 2009 a Tribunalului

Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă pe revizuient să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 14 mai 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.SM/MB

22.05.09/3 EX.

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Valentin Chitidean Ana Covrig

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 309/2009. Curtea de Apel Cluj