Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 547/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 547/

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Viorica Costea Grigorescu

Grefier - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror

S-a luat în examinare recursul penal formulat de partea vătămată - domiciliată în C-, -E6,.12, județul C, împotriva deciziei penale nr.431 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.464 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, privind pe inculpata trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.290-291 cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 cod pr.penală la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta parte vătămată - personal.

Se constată lipsa intimatei inculpate.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod pr.penală.

In conformitate cu disp.art.301 cod pr.penală, părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 cod pr.penală, constată îndeplinite cerințele art.38511cod pr.penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prev. de art.38513cod pr.penală.

Recurenta parte vătămată având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Solicită să i se restituie împrumutul în dolari și cheltuielile de judecată. A depus la dosar chitanțele cu onorariile avocaților, a încheiat act la notariat cu privire la banii împrumutați.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de partea vătămată ca fiind nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice. Infracțiunea prev. de art.291 cod penal este o infracțiune de pericol și una de prejudiciu, nu există raport de cauzalitate între faptele inculpatei și prejudiciul cauzat părții vătămate.

A,

Asupra recursului penal de față:

Judecătoria Constanța, prin sentința penală nr. 464 din 30 aprilie 2008, dispus în baza art. 11 alin. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției.

fost respinsă acțiunea civilă formulată de.

În baza art. 193 alin. 6 Cod procedură penală a fost respinsă cererea formulată de de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor de judecată.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Apelul declarat de partea civilă împotriva sentinței de mai sus, a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 431 din 6 octombrie 2008.

Împotriva ambelor hotărâri, partea civilă a declarat recurs, susținând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate, prin care i-a fost respinsă cererea de constituire de parte civilă, deși a împrumutat-o pe inculpata cu bani, pe baza unui act autentic, încheiat cu aceasta. Solicită admiterea recursului și obligarea inculpatei la restituirea sumei împrumutate și a cheltuielilor de judecată.

Verificând din oficiu motivele de recurs constată a fi nefondate.

Prin încheierea din data de 29.06.2007, în temeiul art. 2781alin. 8 cod pr. penală, a fost admisă plângerea formulată de petenta, împotriva ordonanței nr. 6725/P/2000 din 16.02.2001 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, a fost desființată în parte, în ce privește dispoziția de scoatere de sub urmărire penală a învinuitei, pentru infracțiunea prev. de art. 291 cod penal și a reținut cauza spre judecare.

S- reținut că prin contractul autentificat sub nr. 2946 din 28.08.1999, petenta a împrumutat-o pe inculpată cu suma de 2480 USD, termenul de restituire fiind 28.02.2000.

Cum la data scadenței, inculpata nu s-a achitat de obligațiile asumate, partea vătămată a procedat la executarea silită.

Inculpata a formulat o contestație la executare în fața instanței civile, susținând că bunurile sechestrate nu sunt proprietatea acesteia, sens în care, prin sentința civilă nr. 11383 din 10. 10.2000 fost admisă contestația și s-a dispus anularea formelor de executare.

Având în vedere că inculpata a depus la dosar înscrisuri, respectiv facturi prin care tindea să dovedească cele susținute, întocmite în fals de o altă persoană, s-a reținut în sarcina acesteia, săvârșirea infracțiunii prev. de art. 191 cod penal.

Prin decizia civilă nr. 271 din mai 2006, pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA, a fost admis recursul declarat de petent, impotriva deciziei civile nr. 530/2001 pronunțată de Tribunalul Constanța, a modificat sentința civilă atacată și au fost menținute formele de executare efectuate in dosarul de executare nr. 7099/2000.

Având în vedere că infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, nu pot genera prin ele însele, un prejudiciu, cererea de constituire de parte civilă a petentei pentru daune materiale și morale este nelegală, urmând a respinge recursul declarat ca nefondat.

Văzând și art. 192 cod pr. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.1 lit.b cod pr.penală,

Respinge recursul formulat de partea vătămată - domiciliată în C-, -E6,.12, județul C, împotriva deciziei penale nr.431 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.464 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.

În baza art.192 cod pr.penală,

Obligă la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 2008.

Președinte, Judecători,

- - - -,

- - -

Grefier,

- -

Jud.fond-

Jud.apel - /

Red.dec.jud. - -

Tehnodact.gref. -

2 ex./10.12.2008

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Viorica Costea Grigorescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Uzul de fals (art. 291 cod penal). Decizia 547/2008. Curtea de Apel Constanta