Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 88/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PEN NR. 88
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 4 FEBRUARIE 2010
Complet format din:
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa președinte secție
JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Monica Vadana Adrian Bogdan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACAU reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 428/A din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul-inculpat în stare de arest, asistat de avocat - apărător desemnat din oficiu și avocat, apărător ales pentru intimații - și, lipsă la termenul de astăzi.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Recurentul - inculpat, întrebat fiind, declară că în prezent execută o pedeapsă aplicată de Judecătoria Adjud și nu-și însușește cererea de recurs formulată de apărător.
Avocat, arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat din oficiu pentru recurent-inculpat, solicitat să se ia act de declarația acestuia, în sensul că nu-și însușește recursul, declarat de avocat.
Pentru asistența juridică din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Reprezentantul Parchetului, a solicitat să se ia act de declarația recurentului-inculpat.
Recurentul-inculpat în ultimul cuvânt, solicită să se ia act că nu-și însușește recursul declarat de apărător.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 74/25.06.2009 a Judecătoriei Podu Turculuis -a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor de: vătămare corporală prevăzută de art. 181 al. 1 Cod penal, de distrugere prevăzută de art. 217 alin.1 Cod penal și de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art.321 al.1 Cod penal, în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322 Cod penal, formulată de avocat pentru inculpații, și.
În temeiul art. 181 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a cod penal și art. 37 lit. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 5 martie 1974, în comuna Podu T, județul B, cetățean român, domiciliat în comuna Podu T, satul, județul B, studii 12 clase, fără ocupație, divorțat, recidivist, CNP -, la 1(un) an închisoare.
În temeiul art. 217 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal și 37 lit. b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a fost condamnat același inculpat, la 3(trei) luni închisoare.
În temeiul art. 321 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal și art. 37 lit.b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a fost condamnat același inculpat, la 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit.a - 34 lit.b Cod penal au fost contopite cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului cea mai grea de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare pe care o execută.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II Cod penal și art. 64 lit.b Cod penal în condițiile art. 71 Cod penal.
În temeiul art. 181 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 1 decembrie 1978, în municipiul Bârlad, județul V, cetățean român, domiciliat în comuna, satul, județul B, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, la 1(un)an închisoare.
În temeiul art.217 al.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a fost condamnat același inculpat, la 3(trei) luni închisoare.
În temeiul art. 321 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, a fost condamnat același inculpat, la 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.
În temeiul art.33 lit.a-34 lit.b Cod penal au fost contopite cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului pe cea mai grea de 1(un) an și 6(șase)luni.
În temeiul art. 81 Cod penal coroborat cu art. 82 al.1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe termenul de încercare de 3(trei) ani și 6(șase)luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 Cod penal.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II Cod penal și art. 64 lit.b Cod penal.
În temeiul art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 181 al. 1 cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, a fost condamnat inculpatul - -, fiul lui și, născut la data de 5 ianuarie 1986, în municipiul B, cetățean român, domiciliat în municipiul B,-, -3,.2,.34, studii 12 clase, student, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, la 1(un) an închisoare.
În temeiul art. 217 al.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a fost condamnat același inculpat - - la 3(trei) luni închisoare.
În temeiul art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a fost condamnat același inculpat la 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit.a - 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului - - pe cea mai grea de 1(unu) an și șase luni închisoare.
În temeiul art. 81 cod penal coroborat cu art. 82 al.1 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii aplicată inculpatului - - pe termenul de încercare de 3(trei) ani și 6(șase)luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 Cod penal.
S-au interzis inculpatului - - drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II Cod penal și art. 64 lit.b Cod penal.
În temeiul art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului - - pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 181 al.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 1 martie 1963, în comuna, județul B, cetățean român, domiciliat în municipiul B,-, -3,.2,.34, studii 10 clase, barman, căsătorit, fără antecedente penale, la 1(un) an închisoare.
În temeiul art. 217 al.1 Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere a fost condamnat același inculpat la 3(trei) luni închisoare.
În temeiul art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a fost condamnat același inculpat, la 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit.a - 34 lit. b Cod penal s-au contopit cele trei pedepse și s-a aplicat inculpatului pe cea mai grea de 1(un) an și 6(șase) luni închisoare.
În temeiul art. 81 Cod penal coroborat cu art. 82 al.1 Cod penal s-a suspendat condiționat pedeapsa închisorii de 1(un)an și 6(șase)luni și s-a aplicat inculpatului pe termenul de încercare de 3(trei) ani și 6(șase)luni și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 83 Cod penal.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza II Cod penal și art. 64 lit.b Cod penal.
În temeiul art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil s-au admis pretențiile părților civile și au fost obligați inculpații, și în solidar la 10000 lei daune morale față de partea civilă, domiciliat în comuna Podu T, județul B și la 2258,90 lei despăgubiri materiale față de partea civilă - SRL cu sediul în municipiul B, B-dul. - nr.77, reprezentând 1 258,90 lei c/v obiecte distruse și 1000 lei profit nerealizat.
S-a dispus plata din fondurile către Bas umei de 600 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu pentru inculpații și - avocat.
S-a constatat că inculpații (la ultimul termen de judecată), și au avut avocați aleși.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală au fost obligați inculpații și la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat (inclusiv onorarii avocat din oficiu), iar inculpații și la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru pronunțarea sentinței, prima instanță a reținut că în seara zilei de 05.08.2008, lucrătorii Poliției Comunale Podu T, au fost anunțați în jurul orelor 2300, că la stația aparținând " " SRL, are loc un scandal public.
Numiții, și G, se deplasaseră în incinta barului " " SRL, fiind însoțiți de numiții și, s-au așezat la o masă iar în acel moment și în acel loc nu se mai afla nici o persoană.
La puțin timp și-au făcut apariția numiții, -- și, care s-au așezat la o masă alăturată și au început să consume băuturi alcoolice.
Părțile se cunoșteau din vedere de mai mult timp, între ei având loc discuții cu privire la modul în care poate fi cumpărat un autoturism de lux, purtate fără a prefigura un eventual conflict.
" " SRL Podu T are ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere prin stația aflată la punctul Km 0 de pe raza localității, în incinta acesteia aflându-se și un loc de alimentație publică cu destinația, iar activitatea desfășurată în cadrul acestei unități este supravegheată cu ajutorul unei camere de înregistrare video amplasată în interiorul și exteriorul stației.
Modalitatea purtării de discuții între părți a fost surprinsă de camerele de supraveghere. Cu ocazia vizionării acesteia, s-a constatat că discuțiile s-au purtat într-un cadru normal.
Pe timpul discuțiilor purtate, inculpatul -- a dat un mesaj de SMS pe telefonul mobil, în urma căruia la scurt timp și-au făcut apariția inculpatul urmat îndeaproape de inculpatul. Odată cu venirea inculpatului, inculpatul, fără nici un motiv anume, s-a ridicat de la masă și a aplicat părții vătămate Gol ovitură cu pumnul în zona feței.
În împrejurarea arătată și în urma faptei inculpatului, au fost create condițiile declanșării unei agresiuni fizice, când inculpatul a scos de sub haină un sistem de blocaj antivolan, confecționat din lemn cu inserție metalică, lovind-o pe partea vătămată în zona frontală a capului care a avut ca efect căderea acestuia la suprafața solului, într-o stare de leșin. Ceilalți inculpați au continuat lovirea cu pumnii și picioarele.
În condițiile arătate, G, și, care-l însoțeau pe, au încercat să vină în sprijinul celui agresat dar inculpații și-au continuat loviturile îndreptate și spre aceștia din urmă, producându-le leziuni.
Inculpații, -- și s-au folosit de sticle și mobilierul din pe care l-au aruncat în timpul agresiunii de 3 minute, asupra părților vătămate, G, lovindu-i în diferite părți ale corpului.
Toate aceste aspecte ale situației de fapt sunt reliefate și pe înregistrările camerelor de supraveghere unde se observă că cei loviți nu au dat curs participării la fapta consumată asupra lor, încercând tot timpul să-și asigure fuga din acel loc, urcându-se într-un autoturism, urmăriți îndeaproape de inculpați, moment în care, ca un ultim act de agresiune, inculpatul a aruncat cu un scaun după autovehiculul cu care plecaseră părțile vătămate.
Partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 35-38 zile îngrijiri medicale, numitul 25-28 zile îngrijiri medicale, neformulând plângere împotriva autorilor faptei iar numitul G 14-16 zile îngrijiri medicale, retrăgându-și ulterior plângerea fără a formula pretenții de nici o natură în cauză.
Numiții și, în urma loviturilor aplicate de inculpați, au suferit leziuni care însă nu au fost constatate printr-un act medico-legal și față de care, audiați fiind, aceștia nu au înțeles să formuleze plângere, neavând nici un fel de pretenții.
În timpul agresiunii comise de inculpați și având în vedere obiectul de activitate al societății, în zona stației au fost prezenți numiții și care intenționau să achiziționeze combustibil dar surprinși de cele întâmplate, au renunțat de frică și au plecat indignați de cele văzute în incinta stației.
Inculpații au prezentat certificate medico - legale cu diferite zile pentru îngrijiri în urma leziunilor suferite în timpul cât părțile vătămate încercau să-și asigure scăparea, aflându-se în înlăturarea unui atac material, direct, imediat și injust îndreptat împotriva lor, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzute și pedepsite de art. 181 al.2 cod penal, deoarece a existat o cauză care înlătură caracterul penal al faptei respectiv legitima apărare.
Pe timpul consumării faptelor, a rezultat că numitul a părăsit incinta barului anterior agresiunii, aspect confirmat de înregistrările camerelor de supraveghere și față de acesta s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală.
Prin folosirea obiectelor de mobilier din și a altor bunuri, societății " " SRL, i-a fost cauzat un prejudiciu de 2258,90 lei, din care 1000 lei profit nerealizat prin perturbarea activității societății care se constituie parte civilă în cauză.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în timpul judecății solicitând obligarea inculpaților în solidar la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale.
În drept faptele inculpaților, nerecunoscute dar probate prin proces verbal de sesizare, proces verbal de cercetare la fața locului, planșă fotografică, declarații martori asistenți, proces verbal de constatare, proces verbal de ridicare de probe, plângere parte civilă, declarație parte vătămată, certificat medico - legal și expertiză medico legală, declarațiile părților și martorilor, în timpul judecății, constituie în materialitatea lor infracțiunile de vătămare corporală, distrugere și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute și pedepsite de art. 181 al.1 cod penal, art. 217 al. 1 Cod penal și art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, art. 75 lit.a Cod penal și art. 37 lit.b Cod penal, în ce-l privește pe inculpatul; art. 181 al.1 cod penal, art. 217 al.1 Cod penal și art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, art. 75 lit.a Cod penal privind pe inculpatul; art. 181 al.1 cod penal, art. 217 al. 1 Cod penal și art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, art. 75 lit.a Cod penal privind pe inculpatul -- și art. 181 al.1 cod penal, art. 217 al. 1 Cod penal și art. 321 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal, art. 75 lit.a Cod penal privind pe inculpatul. Apărătorul inculpaților, -- și, în timpul dezbaterilor a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor, în infracțiunea de încăierare prevăzută de art. 322(1) Cod penal, însă o astfel de cerere a fost respinsă, în cauză nefiind întrunite elementele constitutive ale unei astfel de infracțiuni.
La individualizarea juridică a pedepselor în temeiul art. 72 cod penal s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpaților, inculpatul fiind recidivist în condițiile art. 37 lit.b cod penal, iar ceilalți inculpați fiind cunoscuți fără antecedente penale, împrejurările săvârșirii faptelor.
Pentru fiecare faptă, inculpații au fost condamnați la pedeapsa închisorii, faptele fiind săvârșite în concurs, în temeiul art. 33 lit.a - 34 lit.b Cod penal pedepsele s-au contopit, aplicându-se pedeapsa cea mai grea.
În ce privește modul de executare, văzând că inculpatul a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzute de art. 37 lit.b Cod penal, executarea se va face cu privare de libertate, însă apreciind scopul pedepselor aplicate celorlalți trei inculpați poate fi atins și fără privare de libertate în temeiul art. 81 Cod penal coroborat cu art. 82 al.1Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe termenul de încercare prevăzut de lege, atrăgându-li se atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării art. 83 Cod penal.
Inculpaților li s-au aplicat și pedepse accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II Cod penal și art. 64 lit. b Cod penal.
Pentru inculpații, -- și în temeiul art. 71 al.5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Cât privește partea civilă, instanța a constatat că partea vătămată, a solicitat obligarea în solidar a inculpaților la plata sumei de 10.000 lei daune morale ce reprezintă suferința fizică și morală în urma agresiunii săvârșite față de acesta.
Totodată partea vătămată SRL s-a constituit în cursul judecății parte civilă, solicitând obligarea inculpaților la plata sumei de 2258,90 lei, despăgubiri civile din care 1000 lei profit nerealizat.
În temeiul art. 14 și 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil instanța a admis pretențiile părții civile și a obligat în solidar pe inculpați la 10.000 lei daune morale către partea vătămată, constatând că prin faptele lor și modul violent de acțiune, aceștia au creat acestei părți civile suferințe fizice și morale deosebite, și la 2258,90 lei despăgubiri materiale din care 1000 lei profit nerealizat către partea civilă " " SRL constatându-se că prin faptele lor inculpații au produs distrugeri acestei părți civile și prin nefuncționarea un timp a stației a creat și un prejudiciu activității respective.
S-a constatat că inculpații, - - și au avut apărător ales, iar inculpatul a avut apărător din oficiu. Mai multe termene de judecată inculpatul a avut și apărător din oficiu.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru avocat din oficiu iar în temeiul art. 191 cod procedură penală inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinței au declarat apel, în termen legal, inculpații, și.
Cererile de apel sunt nemotivate, însă în fața tribunalului inculpatul prin apărător solicită reducerea pedepsei.
Inculpații și au declarat la termenul din 17.11.2009 că înțeleg să-și retragă apelurile formulate.
Tribunalul, analizând hotărârea atacată cu privire la motivele invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, a considerat că apelul inculpatului este neîntemeiat.
Pe baza probelor concludente, judicios administrate și temeinic apreciate, instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică legală a faptelor.
Cu privire la pedepsele aplicate, prima instanță le-a individualizat corect având în vedere împrejurările comiterii faptelor, gravitatea lor deosebită, numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată pentru vindecare, periculozitatea inculpaților și fiind infractori primari iar fiind recidivist post executoriu - și tribunalul a apreciat că aplicarea unor pedepse privative de libertate orientate spre minimul special prevăzut de lege sunt necesare și suficiente pentru reeducarea inculpaților.
Nu există nici un motiv pentru reducerea pedepsei aplicată inc., mai ales datorită stării de recidivă în care a săvârșit infracțiunile contribuției personale la acestea și faptul că le-a comis și împreună cu un minor. Din aceste motive apelul inculpatului este neîntemeiat și a fost respins ca atare.
De asemenea, față de manifestarea de voință a inculpaților și de retragere a apelurilor declarate, tribunalul în baza art. 369 Cod pr. penală a luat act de retragerea apelurilor formulate de aceștia împotriva sentinței penale nr. 74/25.06.2009 a Judecătoriei Podu Turcului.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 428/A din 17.11.2009 pronunțata de Tribunalul Bacău în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod pr. penală a respins ca nefondat apelul formulat de inc. împotriva sentinței penale nr. 74/25.06.2009 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Podu Turcului.
Conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală a obligat apelantul să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare.
A dispus plata sumei de 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din fondul J către Baroul d e Avocați B - pt. av.
2. În temeiul art. 369 Cod pr. penală a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpații și împotriva aceleiași sentințe.
Conform art. 192 al. 2 Cod pr. penală a obligat fiecare apelant să plătească statului câte 450 lei cheltuieli judiciare.
A dispus plata sumei de 900 lei reprezentând onorariu apărători din oficiu din fondul către Baroul d e Avocați B - pt. - av. - 600 lei și pt. av. - 300 lei.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs apărătorul inculpatului.
La termenul de judecată din data de 4.02.2010 inculpatul a arătat nu-și însușește recursul declarat de apărător pentru acesta.
În atare situație, văzând manifestarea de voință a inculpatului, Curtea va lua act că inculpatul nu-și însușește recursul declarat împotriva deciziei penale nr.428/A din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos nr- pentru acesta, de către apărătorul.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act că inculpatul, nu-și însușește recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 428/A din 17.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr- pentru acesta, de către apărătorul.
În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, către Baroul Bacău.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 4.02.2010 în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Vorniceasa, Monica Vadana Adrian Bogdan
GREFIER,
Red. - C-tin
Red.. - /
Red. -
Tehnored. - 2 ex.
15.02.2010
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Monica Vadana Adrian Bogdan