Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1457/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
1980/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1457/
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER:
*****************
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol se află pronunțarea recursurilor formulate de către PARCHETUL de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de către intimații-inculpați și, precum și de partea vătămată împotriva Deciziei nr.419 din data de 03.07.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 octombrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, iar Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.306 teza a II-a a C.P.P. amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 19 octombrie 2009, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Prin sentința penală nr.2508/17.12.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul penal nr-, s-au dispus următoarele:
n baza art.249 al.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.
În temeiul art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni conform art.82 Cp.
S-a constatat intervenită grațierea pedepsei de 7 luni închisoare conform art.1 din Legea nr.543/2002.
În baza art.289 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 9 luni închisoare pentru fals intelectual.
În temeiul art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cp.
În temeiul art.81 Cod penal a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni conform art.82 Cod penal.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal și 81 Cod penal a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe același termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
În temeiul art.359 s C.P.P.-au pus în vedere inculpatului consecințele prevăzute de art.83 Cod penal în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unor noi infracțiuni, precum și prevederile art.7 din Legea nr.543/2002 referitoare la revocarea beneficiului grațierii condiționate în aceleași condiții.
În baza art.249 al.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul la 7 luni închisoare pentru neglijență în serviciu.
în temeiul art.81 Cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 7 luni conform art.82 Cod penal.
S-a constatat intervenită grațierea pedepsei de 7 luni închisoare conform art.1 din Legea nr.543/2002.
In temeiul art.359 s C.P.P.-au pus în vedere inculpatului consecințele prevăzute de art.83 Cod penal în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unor noi infracțiuni, precum și prevederile art.7 din Legea nr.543/2002 referitoare la revocarea beneficiului grațierii condiționate în aceleași condiții.
În temeiul art.346 rap.C.P.P. la art.998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea părții civile, și au fost obligați inculpații în solidar la plata către aceasta la suma de 6000 lei RON (între inculpați existând un grad diferit de culpă, respectiv 2/3 pentru inculpatul și 1/3 pentru inculpatul ), reprezentând daune morale.
În baza art.191 al.2 Cod penal au fost obligați inculpații la plata sumei de 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare fată de stat.
În temeiul art.l93 al.1 și 4.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 270 lei, precum și inculpatul la plata sumei de 130 lei, către partea vătămată, cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 26.10.2001, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Profesor Dr. în urma suferirii de către acesta, în cursul aceleiași zile, a unui traumatism prin cădere, soldat cu fracturarea femurului drept, unde a fost consultat de inculpatul și diagnosticat cu fractură col femural drept garden I/II, diagnostic consemnat în registrul camerei de gardă-ortopedie la poziția 9752 de către martora. Ulterior, partea vătămată a fost consultată de inculpatul, care a stabilit un alt diagnostic, acela de fractură pertrohanteriană femur drept. Deși ambele diagnostice au stabilit existența unei fracturi la membrul inferior drept, inculpatul a menționat în mod eronat în foaia de observație diagnosticul fractură pertrohanteriană femur stâng, recunoscând de altfel că a completat foaia de observație bazându-se pe datele pe care le reținuse în memorie, fără să verifice diagnosticul menționat în registrul de consultații.
Deși avea obligația, conform fișei postului aflată la filele 93-97, de a controla întocmirea foii de observație, inculpatul nu a tăcut acest lucru.
Nici ulterior întocmirii acestei foi de observație, în cursul vizitelor zilnice efectuate în perioada următoare, respectiv între 26.10-30.10.2007, cei doi inculpați nu au observat eroarea din fișa de observație, ceea ce denotă faptul că controlul zilnic efectuat a avut un caracter superficial.
La data de 30.10.2001, inculpatul a efectuat o intervenție chirurgicală asupra părții vătămate, în vederea introducerii unei tije metalice în piciorul fracturat al acesteia, la care au participat și inculpatul, și martorele,. părții vătămate, realizată de martora, a vizat ambele membre inferioare ale acesteia. Inculpatul a început intervenția chirurgicală prin efectuarea inciziei asupra membrului inferior stâng al părții vătămate, conform diagnosticului indicat în fișa de observație, așa cum rezultă din declarația martorei, f 107, care se coroborează cu declarația inculpatului, f 46-47.
La aproximativ 20 minute de la începerea procedurii, în momentul efectuării controlului radioscopic intraoperator, cei doi inculpați au constatat că operația fusese începută asupra membrului stâng paralizat al pacientului, în timp ce membrul drept era cel fracturat, astfel cum rezultă din declarațiile acestora și ale martorei. Deoarece anestezia era suficientă pentru încă aproximativ 45 de minute, inculpații au finalizat operația de introducere a unei tije în piciorul stâng al părții vătămate, după care au efectuat o intervenție similară și asupra membrului drept.
Efectuarea intervenției eronate asupra femurului sănătos este recunoscută de inculpați în declarațiile date în cursul urmăririi penale, f45-46, respectiv 59-60
Deși tratamentul chirurgical aplicat de inculpatul a fost cel corect, conduita acestuia a fost neprofesională și superficială, introducerea unei tije în femurul sănătos, urmată de efectuarea intervenției corecte după descoperirea erorii relevând neglijență în abordarea actului terapeutic, așa cum reiese din concluziile noului raport de expertiză medico-legală aflat la filele 73-77 dosar urmărire penală, avizat de Comisia de Avizare și Control de pe lângă INML Minovici.
Neglijența în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale celor doi inculpați a fost constată și de Consiliul municipal al Colegiului Medicilor din B nr 2/18.10.2002, care a reținut în sarcina inculpatului superficialitate în întocmirea fișei de observație și în examinarea preoperatorie a părții vătămate, precum și neluarea tuturor măsurilor de prevedere pentru stabilirea cu certitudine a zonei operatorii.
Inculpatul avea obligația, înscrisă și în fișa postului său, de a verifica conformitatea cu realitatea a mențiunilor din foaia de observație, atât la efectuarea acestora, cât și în perioada preoperatorie pe parcursul căreia a vizitat zilnic pacientul. Efectuarea intervenției chirurgicale tară o minimă verificare prealabilă a zonei asupra căreia trebuia intervenit denotă o gravă neglijență în exercitarea atribuțiilor de serviciu, având în vedere consecințele care ar fi putut rezulta din aceasta în cazul în care membrul în cauză nu ar fi fost deja afectat de paralizie.
Intervenția chirurgicală asupra femurului sănătos, deși nu a condus, potrivit concluziilor noului raport de expertiză 5-481-2004, la tulburări de mobilitate și nu a cauzat urmările prevăzute de art. 182 al 2 Cp, a avut totuși drept rezultat necesitatea unui nr. de 25-38 zile de îngrijiri medicale, ceea ce a fost de natură a aduce atingere dreptului părții vătămate la integritate corporală și sănătate al părții vătămate.
Îndeplinirea defectuoasă de către inculpatul a îndatoririlor de serviciu, astfel cum sunt acestea prevăzute prin fișa postului, respectiv completarea eronată a foii de observații, și participarea la efectuarea unei intervenții chirurgicale care s-a dovedit a fi o eroare medicală la producerea căreia a contribuit, denotă și din partea acestuia o încălcare a acestor atribuții.
Instanța nu a reținut apărarea inculpaților conform căreia intervenția asupra femurului sănătos a avut un efect benefic asupra părții vătămate, acest aspect nefiind confirmat de nici unul din rapoartele de expertiză medico-legală sau de concluziile Colegiului Medicilor din B, împrejurarea nefiind de altfel de natură a înlătura răspunderea penală, comportamentul neglijent al acestora subzistând chiar și în cazul unor rezultate benefice.
Nu a fost reținută nici apărarea inculpatului în sensul că inculpatul avea obligația de a verifica conformitatea cu realitatea a înscrierilor din registrul de consultații a diagnosticului menționat în foaia de observație, deoarece fapta sa rămâne o neglijență în serviciu chiar dacă efectele ei ar fi putut fi evitate ca urmare a verificării efectuate de inculpatul.
În drept, fapta inculpatului, care nu a verificat realitatea mențiunilor din foaia de observație a părții vătămate și a efectuat o intervenție chirurgicală rară a verifica poziția fracturii pe radiografiile executate pacientului înainte de efectuarea operației, cauzându-i acestuia o vătămare a intereselor legitime și generând un număr de 25-38 zile de îngrijiri medicale, rezultat pe care putea și trebuia să-1 prevadă, săvârșită cu vinovăție sub forma culpei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prev de art. 249 al.1 Cod penal.
În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului de a se reține aplicabilitatea în cauză a art.258 Cp. instanța a constatat că, potrivit legii penale, inculpatul este considerat funcționar public, în sensul arătat de art. 147 al.1 Cod penal, fiind angajatul unui spital din rețeaua de stat, care se încadrează noțiunii de "public", astfel cum este definită de art. 145 Cod penal. Astfel încadrarea corectă a faptei este cea de neglijență în serviciu prev. de art.249 al.1 Cod penal.
Fapta inculpatului, care a completat neglijent și rară a verifica mențiunile din registrul de consultații, foaia de observație, și care ar fi trebuit să prevadă că acest lucru ar putea conduce la aplicarea unui tratament greșit, cu implicații multiple asupra sănătății pacientului în cauză, săvârșită cu vinovăție sub forma culpei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 al.1 Cod penal.
Din fișele de cazier ale inculpaților a rezultat că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de lipsa antecedentelor penale ale inculpaților, de pericolul social concret redus al faptei, și, în consecință, au fost condamnați inculpații la o pedeapsă de 7 luni închisoare fiecare.
În temeiul art. 81 raportat la art. 82.pen. cu referire la art. 71 alin.5 din același cod, s-a suspendat condiționat executarea pedepselor principală și accesorie pentru un termen de încercare de 2 ani și 7 luni, fiind îndeplinite condițiile art. 81.pen. pentru suspendarea executării, instanța apreciind că simpla pronunțare a condamnării, chiar tară executare efectivă, este aptă să asigure scopul pedepsei.
În baza art.1 din Legea nr.543/2002, instanța a constatat intervenită grațierea pedepsei de 7 luni închisoare aplicată inculpaților.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în persoana inculpaților și urmează a admite în parte, în temeiul art.998-999 Cod civil, acțiunea părții civile și i-a obligat pe inculpați la plata daunelor morale 6000 lei proporțional cu vina lor în producerea prejudiciului, constatând că între inculpați există un grad diferit de culpă, respectiv 2/3 pentru inculpatul și 1/3 pentru inculpatul. Valoarea prejudiciului este apreciată din instanță prin compensarea suferințelor pe care le-a suportat partea vătămată, care a avut nevoie de un număr însemnat de zile de îngrijire medicală suplimentară și în plus a avut cunoștința faptului că i-a fost operat și piciorul sănătos, nefiind relevant psihologic pentru aceasta, că, din punct de vedere medical rezultatul nu era de o gravitate particulară.
Instanța a apreciat că vina inculpatului este mai mare întrucât acesta avea, în calitate de medic primar ortoped, obligația de a superviza activitatea medicului rezident, de a verifica modul de întocmire a foii de observație, de a lua toate măsurile preoperatorii în vederea localizării cu certitudine a locului producerii fracturii, asupra căruia urma să se intervină chirurgical și de a coordona operațiunile legate de efectuarea acestei intervenții.
Partea vătămată a fost externată la data de 09.11.2001, inculpatul dispunând ca în biletul de ieșire din spital nr. 18644-09.11.2001 să nu fie menționat incidentul din 30.10.2001, astfel cum rezultă din declarația inculpatului aflată la filele 48-51, respectiv 54 p, și din declarația inculpatului.
Fapta inculpatului care a omis cu știință la dictarea mențiunilor din cuprinsul biletului de ieșire din spital, aspectul referitor la introducerea unei tije metalice în femurul stâng al pacientului, această atribuție fiind înscrisă printre atribuțiile sale de serviciu, conform fișei postului, întrunește elementele infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, săvârșirea cu intenție a faptei rezultă din declarațiile inculpatului date în faza de urmărire penală, care recunoaște că a omis aceste mențiuni în mod conștient și deliberat.
Nu a putut fi reținută apărarea inculpatului în sensul că nu a existat o infracțiune de fals intelectual atât timp cât pacientul avea cunoștință de această alterare a adevărului menționat în respectivul act medical și nu a existat intenția de a produce consecințe de nici un fel, existența infracțiunii nefiind condiționată de faptul că pacientul cunoștea adevărul în legătură cu cele întâmplate.
De asemenea, nu a putut fi reținută ca exoneratoare de răspundere nici susținerea acestuia conform căreia nu a menționat aspectul legat de incidentul intervenit în sala de operație deoarece nu 1-a considerat un aspect important, legat de patologia pacientului, instanța apreciind că nu poate fi mai puțin importantă menționarea intervenției asupra femurului stâng, sănătos, decât cea asupra femurului drept, fracturat.
De asemenea, apărarea inculpatului care afirmă că ar exista diferențe între opinia Colegiului Medicilor din România și Colegiului Medicilor din B asupra a ceea ce ar trebui să conțină biletul de liberare din spital, trebuind respectată opinia Colegiului Medicilor din România, nu poate fi primită. Din punctul de vedere al instanței nu există nici o contradicție în răspunsuri, respectiv Colegiul Medicilor din România arată că biletul de ieșire din spital, conține, la rubrica incriminată, un rezumat al foii de observație, iar Colegiul Medicilor din B face o apreciere concretă a faptului că trebuia înscris în biletul de ieșire din spital incidentul pentru că era unul major și a dus la o intervenție chirurgicală neprevăzută. Instanța constată, din conținutul foii de observație că acest incident a fost trecut la observații de laborator respectiv faptul că a fost introdusă tija în piciorul stâng. Interpretarea corectă este aceea că ne aflăm în situația unui aspect suficient de important să fie reținut în rezumatul foii de observație, deci, să trebuia să fie menționat în biletul de ieșire, inculpatul, alegând, cu bună știință să nu-1 menționeze.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 Cod penal, respectiv de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, de pericolul social concret al faptei, și, în consecință, a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual cu modalitate de executare cu suspendarea executării sub supraveghere față de împrejurarea că inculpatul are loc de muncă, fiind în aprecierea instanței mai util scopului educativ al pedepsei ca inculpatul să nu execute pedeapsa în stare de detenție.
Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 81 Cod penal, a fost suspendat condiționat inculpatul din executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 9 luni, conform art.82 Cod penal.
În temeiul art.71 al.5 Cod penal și 81 Cod penal a fost suspendat condiționat inculpatul din executarea pedepsei accesorii pe același termen de încercare de 2 ani și 9 luni.
S-au pus în vedere inculpatului în temeiul art.359 p Cod Penal consecințele prev. de art.83 Cp. în sensul revocării beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul comiterii unor noi infracțiuni, precum și prevederile art.7 din Legea nr.543/2002 referitoare la revocarea beneficiului grațierii condiționate în aceleași condiții.
Văzând dispozițiile art. 191 al.2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata sumei de 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare față de stat.
În temeiul art. 193 al.1 și 4.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 270 lei, precum și inculpatul la plata sumei de 130 lei, către partea vătămată, cu titlu de cheltuieli judiciare constând în onorariu avocațial, conform chitanțelor depuse la dosar.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, inculpații, și partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
n motivele de apel formulate în scris și atașate la dosar, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Baa rătat că sentința apelată este nelegală întrucât s-a omis să se aplice în privința inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.71 raportat la art.64 lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.289 Cod penal.
Totodată, sentința pronunțată este netemeinică deoarece instanța nu a pronunțat față de inculpații și - măsura de siguranță prevăzută de art.115 Cod penal, respectiv interzicerea profesiei de medic.
În motivarea apelului declarat, inculpatul -, în esență, a solicitat achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art. 10 lit.a C.P.P. întrucât în calitatea sa de medic rezident nu răspunde medical, ci răspunderea pentru actele medicale revine șefului echipei. Mai precizează inculpatul, că nu se impune aplicarea art.115 Cod penal deoarece luarea acestei măsuri este condiționată de îndeplinirea unor cerințe legate de incapacitate, nepregătire sau alte cauze care-l fac impropriu exercitării profesiei de medic.
În susținerea apelului declarat, inculpatul în motivele formulate în scris a arătat, în esență, că partea civilă nu a tăcut dovada calității de moștenitoare a defunctului -, iar deși în considerentele hotărârii se face vorbire despre o suspendare sub supraveghere în dispozitiv se menționează suspendarea în temeiul art.81 Cod penal, sub aspectul acestor două motive se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
O altă critică formulată de inculpatul vizează greșita încadrarea juridică a faptei în prevederile art.249 alin.1 Cp. întrucât infracțiunea săvârșită este reglementată de dispozițiile art. 184 alin. 1, 3 Cod penal și întrucât partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă în termenul prevăzut de lege s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și trimiterea în judecată pentru infracțiunea de neglijență în serviciu, în formă simplă, iar în situația în care se va trece peste această apărare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.258 Cod penal, deoarece nu este funcționar public în sensul legii penale, ci funcționar.
De asemenea, mai arată inculpatul că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 Cp. în condițiile în care a adus la cunoștința familiei tot ceea ce se întâmplase și, prin urmare, nu avea nicio rațiune a nu se consemna acest incident și în biletul de externare și dacă ar fi avut intenția de a ascunde acest incident aceste informații nu ar mai fi fost date familiei. Pe de altă parte, cât privește datele pe care trebuie să le conțină biletul de externare, acesta este un rezumat al foii de observație și conține epicriza și indicațiile medicului care a îngrijit bolnavul.
Pentru toate aceste motive, inculpatul solicită achitarea pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată.
În apelul declarat de partea civilă s-a arătat că prin acțiunea lor cei doi inculpați au recurs la promovarea unor cereri cu efect dilatoriu pentru a interveni prescripția, aspect ce contravine normelor europene care amendează prin art. 17 din Convenție abuzul de drept și care a arătat că nu poate fi luată în considerație exonerarea de răspundere penală, dacă fenomenul se datorează tergiversării soluționării cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, motiv pentru care susține aplicarea dispozițiilor art.l 15.C.P.P. față de inculpați.
Sub aspectul laturii civile, apreciază că se impunea un cuantum al despăgubirilor de 80 000 lei, sumă cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal, față de prejudiciul moral suferit și ținând cont de prevederile art.22 din Constituție și de Convenția Europeană.
În ședința publică din data de 10.10.2008, reprezentanta Ministerului Publica solicitat introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor părții vătămate, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor depus la fila 51 din dosarul instanței de apel.
În practica judiciară s-a decis că în situațiile în care persoana vătămată decedează mai înainte ca instanța să fi fost sesizată, introducerea în procesul penal a moștenitorilor celui decedat nu este posibilă. O asemenea concluzie se desprinde din interpretarea dispozițiilor art. 14 alin.2 C.P.P. în care se arată că acțiunea civilă poate fi exercitată în fața instanței penale dacă este "alăturată" acțiunii penale, în acest fel existând învestirea legală a instanței cu judecarea ambelor acțiuni.
În sensul celor arătate, pledează și dispozițiile art.21 C.P.P. care, reglementând introducerea în cauză a moștenitorilor inculpatului decedat, au în vedere numai situația în care decesul s-a produs după sesizarea instanței cu judecarea acțiunii penale.
Or, în speța de față se constată că persoana vătămată - a decedat înainte de sesizarea instanței, iar acțiunea civilă alăturată acțiunii penale a fost exercitată de către soția sa din faza de urmărire penală, instanța fiind învestită legal sub acest aspect numai cu judecarea acțiunii civile formulată partea civilă, motiv pentru care cererea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
Prin decizia penală nr.419/A/03.07.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală s-au admis apelurile declarate de și - împotriva sentinței penale nr.2508/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-.
S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 11 alin.1 pct.2 lit.b raportat C.P.P. la art. 10 lit.g C.P.P. a încetat procesul penal cu privire la inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.249 alin.1 Cod penal și art.289 Cod penal, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În baza art.11 alin.1 pct.2 lit.b raportat C.P.P. la art. 10 lit.g a C.P.P. încetat procesul penal cu privire la inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 alin.1 Cp. ca urmare a prescripției răspunderii penale
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B și de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat, în apel, au rămăs în sarcina acestuia, în privința apelurilor declarate de inculpați și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
În baza art.192 alin.2 a C.P.P. fost obligată apelanta-parte civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Cu privire la apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 B la data de 19.06.2009, în ședință publică, reprezentanta Ministerului Publica declarat că nu mai susține primul motiv de apel, respectiv aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art.71 raportat la art.64 lit.c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.289 Cp. față de inculpatul, întrucât faptele pentru care este cercetat sunt prescrise, solicitând aplicarea măsurii de siguranță prevăzută de art.115 Cod penal față de ambii inculpați.
Potrivit art.111 alin.3 C.P.P." măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurii prevăzute în art.112 lit.d".
S-a observat, că în privința infracțiunilor comise de către inculpați a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel că, cel puțin teoretic, măsura de siguranță se poate aplica în prezenta cauză.
Însă, cauza care determină luarea măsurii de siguranță prevăzută la art.115 Cod penal o reprezintă starea de pericol ce izvorăște din condițiile necorespunzătoare și primejdioase în care făptuitorul exercită funcția, profesia, ocupația sau meseria în îndeplinirea căreia a comis fapta prevăzută de legea penală.
Cu alte cuvinte, cauza care generează starea de pericol social constă în inaptitudinea făptuitorului de a-și exercita funcția, profesia, meseria ori ocupația în exercitarea căreia a comis fapta prevăzută de legea penală.
Starea de pericol ce își are izvorul în inaptitudinea făptuitorului se poate datora nepregătirii, incapacității psiho-fizice, lipsei de cunoștințe necesare ori nepăsării de regulile și cerințele de care depinde buna desfășurare a activității.
S-a reținut, că infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată inculpații au fost comise la data de 30.10.2001, respectiv la data de 09.11.2001, astfel că nu s-a mai impus aplicarea acestei măsuri de siguranță.
Într-adevăr, scopul măsurilor de siguranță este preîntâmpinarea unei stări de pericol, însă perioada mare de timp care a trecut de la săvârșirea infracțiunilor nu justifică o astfel de măsură.
În acest sens, din înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar s-a observat că inculpații au continuat în toată această perioadă să-și desfășoare profesia de medic, au participat la diferite seminarii și simpozioane naționale și internaționale, obținând calificări meritorii, ceea ce denotă că pregătirea lor medicală este adecvată și nu creează o stare de pericol pentru pacienții cărora li se adresează.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul -:
În apărarea sa, a invocat faptul că medicul rezident nu are responsabilitate medicală în specialitate, atașând în acest sens hotărârea Consiliului Medical din ședința din data de 25.08.2005 și Ordinul nr. 1214/24.09.1993.
În dreptul penal, a fost instituit principiul răspunderii penale personale care constituie o garanție a libertății persoanei, astfel spus nu se poate antrena răspunderea penală pentru fapta altuia.
Caracterul personal al răspunderii penale implică aplicarea pedepsei numai celui ce a săvârșit ori a participat la comiterea unei infracțiuni, răspunderea penală nu poate interveni pentru fapta altuia, după cum nu poate fi colectivă.
Așa cum rezultă din normele legale în vigoare, rezidenții au dreptul să examineze pacienții, să aplice soluții terapeutice sub stricta supraveghere a îndrumătorului sau responsabilului, utilizând abilitățile dobândite, în conformitate cu nivelul lor de pregătire.
Totodată, potrivit art. 11 din Anexa nr.1 din Ordinul nr. 1214/24.09.1993 " rezidentul va fi obligat să se încadreze în programul de lucru al unității în care efectuează pregătirea, el fiind plătit pentru activitatea pe care o desfășoară, în limitele competenței sale și sub supravegherea celor răspunzători de formarea lui".
Ca atare, de întreaga activitate medicală desfășurată de rezident răspunde îndrumătorul sau responsabilul său, care suportă întreaga responsabilitate medicală legată de activitatea acestuia.
Însă, răspunderea medicală, care reprezintă o răspundere disciplinară, este diferită de răspunderea penală, aceasta din urmă avându-și izvorul în principiul conform căruia infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale (ceea ce presupune că săvârșirea unei infracțiuni este suficientă pentru tragerea la răspundere penală), precum și în principiul răspunderii penale personale, ceea ce înseamnă că răspunde penal persoana care a săvârșit ori a participat la comiterea unei infracțiuni, nicio altă persoană nu va răspunde penal în locul alteia.
Prin urmare, în exercitarea profesiei, medicul rezident are îndatorirea de a respecta obligația ce decurge dintr-o normă penală, de a avea o anumită conduită, cât și răspunderea ce decurge din nesocotirea acelei obligații, astfel că în măsura în care nu și-a respectat obligația, săvârșind fapta interzisă, răspunderea penală îi revine lui și nu altei persoane ori unui grup de persoane.
Or, superficialitatea în întocmirea foii de observație, neluarea măsurilor de prevedere preoperatorii și lipsa de prevedere a echipei operatorii din care a făcut parte și inculpatul, sub aspectul dreptului penal reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de dispozițiile art.249 alin. 1 Cp. prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește măsura de siguranță prevăzută de art.115 Cp. de interzicere a profesiei de medic, Tribunalul apreciază, așa cum s-a arătat la examinarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, că nu se impune a fi luată pentru considerentele expuse anterior.
Cu privire la apelul declarat de inculpatul:
S-a invocat de către inculpat că partea civilă nu a făcut dovada calității de moștenitore a defunctului -, iar deși în considerentele hotărârii se face vorbire despre o suspendare sub supraveghere în dispozitiv se menționează suspendarea în temeiul art.81 Cod penal și, sub aspectul acestor două motive, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În ceea ce privește dovada calității de moștenitor, Tribunalul a constatat că partea civilă a atașat la dosar, fila 51, certificatul de moștenitor autentificat sub nr.88/18.10.2005 de Biroul Notarului Public "- ", astfel că acest motiv de apel nu este întemeiat.
De asemenea, referitor la împrejurarea că în considerentele hotărârii se face vorbire despre o suspendare sub supraveghere iar în dispozitiv se menționează suspendarea în temeiul art.81 Cod penal, Tribunalul a precizat, pe de o parte, că este vorba despre o eroare materială iar dispozițiile art.379 C.P.P. referitoare la soluțiile la judecata în apel, nu reglementează o astfel de soluție, chiar în situația în care ar fi o eroare de judecată, ci caracterul devolutiv al apelului impune remedierea greșelilor instanței de fond.
Pe de altă parte, se observă că în privința infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a intervenit prescripția specială a răspunderii penale și, așa cum va fi examinată în cele ce urmează, o asemenea soluție ar fi lipsită de relevanță juridică.
a)cu privire la infracțiunea prevăzută de art.249 alin.1 Cod penal:
În apărarea sa inculpatul, a susținut că fapta comisă se circumscrie infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1,3 Cp. invocând cazul, întrucât vătămările privind integritatea corporală de la piciorul stâng au fost produse ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, și în situația în care se va trece peste această apărare să se aibă în vedere că inculpatul - este cel care prin actul medical efectiv a condus la vătămările de la piciorul stâng al părții vătămate -.
Totodată, arată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.258 Cod penal.
Sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de neglijență în serviciu constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, încălcare care a produs una dintre urmările prevăzute în textul legii, în speță fiind vorba despre vătămarea importantă a intereselor legale ale persoanei vătămate, respectiv despre dreptul la integritate fizică și psihică garantat prin dispozițiile art.22 alin. 1 din Constituția României, revizuită.
Prin încălcarea unei îndatoriri de serviciu se înțelege nerespectarea, neluarea în seamă a unei asemenea îndatoriri, și se poate realiza printr-o inacțiune sau în îndeplinirea în mod defectuos a acelei îndatoriri.
Astfel, deontologia profesională impunea celor doi inculpați să pregătească dinainte modul în care se va desfășura operația, așa încât la data efectivă a acesteia să nu apară incidente care să lezeze drepturile și interesele legale ale pacientului.
În acest sens, nu poate trece neobservată opinia separată a prof. dr. care în decizia nr.265/17.07.2002 a Colegiului Medicilor din România propunea sancționarea cu mustrare a medicului care se face vinovat, întrucât "nu se poate omite superficialitatea în întocmirea foii de observație (unde se scrie șold stg. în loc de șold dr.) și nici a ne luării tuturor măsurilor de prevedere preoperatorii, pentru stabilirea cu exactitate a zonei operatorii. Faptul că nu există prejudiciu de mobilitate pentru bolnav nu exonerează de răspundere pe cei care au generat aceste inexactități (ale foii de observația) și a lipsei de prevedere a echipei operatorii".
Tocmai, organizarea deficitară a activității ce a precedat operația efectivă, și anume: observarea modului în care a fost întocmită foia de observație de către medicul rezident și remedierea acesteia după caz, vizitele efectuate de la data internării pacientului și până la data operației efective, împrejurarea că nici medicul rezident nu a depus diligente pentru ca la data stabilită operația să decurgă în bune condiții (întocmirea necorespunzătoare a foi de observație), denotă modul defectuos în care a fost examinată partea vătămată, și, care a dus la operarea acestuia la un alt membru decât cel la care a suferit fractura, la data de 30.10.2001.
Prin urmare, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art.249 alin.1 Cod penal.
În acest sens, fiind și practica judiciară, prin decizia penală nr.68/1977 a fostului Tribunal Suprem s-a arătat că " fapta medicului-șef care nu a organizat în bune condiții operația de vaccinare, dând posibilitatea încălcării prescripțiilor medicale, din care cauză s-a produs uciderea din culpă a unei persoane de către organul sanitar", întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.249 Cod penal.
Față de cele reținute, s-a apreciat că nu are relevanță cine a început incizia la membrul sănătos, întrucât elementul material al infracțiunii de neglijență în serviciu constă în organizarea defectuoasă de către cei doi inculpați a modului în care s-a desfășurat operația pacientului din data de 30.10.2001.
Tribunalul, nu poate împărtăși apărarea inculpatului în sensul că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.258 Cod penal, în sensul că nu este funcționar public potrivit legii penale, ci funcționar, întrucât unitatea în care își desfășoară activitatea este o instituție de interes public potrivit art. 145 Cod penal, iar persoana care exercită o însărcinare în serviciul unei unități dintre cele la care se referă art. 145 are calitatea de funcționar public, astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.249 Cod penal și nu cele prevăzute de art.258 Cod penal.
b) cu privire Ia infracțiunea prevăzută de art.289 Cod penal:
Inculpatul susține, pe de o parte, că atâta vreme cât a adus la cunoștința familiei incidentul petrecut în sala de operație nu se impune reținerea acestei infracțiuni în sarcina sa, iar pe de altă parte biletul de externare cuprinde datele pe care trebuie să le conțină, conform adresei înaintate de Ministerul Sănătății, fila 170, dosar instanță fond.
Împrejurarea că inculpatul a adus la cunoștința familiei incidentul petrecut în sala de operație, nu exonerează de răspundere penală pentru săvârșirea infracțiuni prevăzute de art.289 Cod penal, fapta consumându-se în momentul în care inculpatul cu știință a omis să insereze și acest aspect.
De asemenea, apărarea inculpatului că în realitate nu a comis această infracțiune deoarece biletul de externare este un rezumat al foii de observație și conține epicriza și indicațiile medicului care a îngrijit bolnavul este infirmată de probele administrate în cauză, respectiv foaia de observație clinică generală, fila 82-dosar instanță fond, unde la rubrica "indicații de laborator (rezultate mai importante)" este menționat incidentul intraoperator prin introducerea unei tije la nivelul femurului stâng.
Or, în măsura în care incidentul este menționat în foaia de observație se impunea și trecerea acestuia în biletul de externare cu atât mai mult cu cât din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr.A1/12647/19.02.2003 se reține că intervenția chirurgicală pe partea sănătoasă a dus la tulburări de mobilitate.
Pe de altă parte, chiar dacă biletul de externare cuprinde un rezumat al foi de observație, se constată că tocmai acest incident a fost omis de către inculpat și nu a făcut obiectul unui rezumat al stării de sănătate la ieșirea din spital a pacientului.
S-a constatat, că fapta inculpatului prin care a omis să insereze împrejurarea că la data de 30.10.2001 partea vătămată - a suferit o intervenție chirurgicală și la femurul stâng, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.289 Cod penal, falsul intelectual.
Cu privire la apelul declarat de partea civilă:
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.115 Cod penal față de inculpații și -, în examinarea motivelor formulate și susținute de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B, Tribunalul a analizat pe larg acest motiv de apel și a hotărât că față de circumstanțele personale ale celor doi inculpați și față de perioada lungă de timp de la data comiterii infracțiunilor nu s-a impus luarea acestei măsuri de siguranță.
Referitor la pretențiile civile formulate, respectiv de 80 000 lei cu titlu de daune morale, Tribunalul constată că valoarea acestora a fost corect stabilită de judecătorul fondului.
Așa cum s-a analizat anterior, Tribunalul a înlăturat apărările inculpaților în sensul că nu au comis faptele reținute în sarcina lor, reținând că fiecare inculpat se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați prin hotărârea instanței de fond.
Or, constatarea că inculpații au săvârșit respectivele infracțiuni coroborată cu cuantumul de 6 000 lei stabilit de judecătorul fondului și cu concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală nr.A5/481/07.09.2004 în care se menționează că intervenția chirurgicală efectuată asupra membrului pelvin stâng și care se constituie ca o eroare de conduită medico-chirurgicală privind diagnosticul și tratamentul efectuat a necesitat 25-30 zile de îngrijiri medicale, Tribunalul a constatat că suma acordată reprezintă o reparație echitabilă pentru prejudiciu moral suferit.
Referitor la prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile săvârșite de către inculpați:
S-a reținut, ca urmare a îndepliniri defectuoase a îndatoririlor de serviciu de către inculpații și - la data de 30.10.2001 partea vătămată - a suferit o intervenție chirurgicală asupra membrului pelvin stâng nefracturat, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.249 alin. 1 Cod penal.
La data de 09.11.2001 inculpatul întocmește biletul de ieșire din spital nr. 18644 și, cu știință, nu inserează în cuprinsul acestuia incidentul ce a avut loc la data de 30.10.2001, ceea ce constituie infracțiunea de fals intelectual prevăzută de art.289 Cod penal.
Față de limitele de pedeapsă cu care sunt sancționate infracțiunile de neglijență în serviciu și fals intelectual, se constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 122 alin.1 lit.d Cod penal coroborate cu dispozițiile art. 124 Cod penal, referitoare la prescripția specială a răspunderii penale.
S-a constatat, că termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de neglijență în serviciu prevăzută de dispozițiile art.249 alin.1 Cod penal s-a împlinit la data de 29.04.2009, calculat potrivit art. 186 alin.3
C.P.P.Termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de fals intelectual prevăzută de dispozițiile art.289 Cod penal s-a împlinit la data de 08.05.2009, calculat potrivit art. 186 alin.3
C.P.P.Pentru considerentele expuse, Tribunalul în baza art.379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelurile declarate de inculpații și -, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 11 alin.1 pct.2 lit.b raportat C.P.P. la art. 10 lit.g a C.P.P. încetat procesul penal cu privire la inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.249 alin.1 Cod penal și art.289 Cod penal, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
În baza art. 11 alin.1 pct.2 lit.b raportat C.P.P. la art. 10 lit.g a C.P.P. încetat procesul penal cu privire la inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 alin.1 Cod penal, ca urmare a prescripției răspunderii penale.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, a fost respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B și de partea civilă împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat, în apel, au rămas în sarcina acestuia, în privința apelurilor declarate de inculpați și Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4
În baza art. 192 alin.2 a C.P.P. fost obligată apelanta-parte civilă la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul - și, precum și partea civilă.
Parchetul critică soluția sub aspectul omisiunii aplicării măsurii de siguranță prev. de art. 115 Cod penal, față de modalitatea de săvârșire a faptelor, de superficialitate și lipsa de profesionalism de care inculpații au dat dovadă în exercițiul atribuțiunilor de serviciu. Simpla trecere a unei perioade lungă de timp, nu justifică neaplicarea acestei măsuri.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, reprezentantul parchetului arată că nu îl mai susține.
Inculpatul - solicită achitarea în baza art. 10 lit. a Cod procedură penală, arătând că la momentul săvârșirii fatei nu avea responsabilitatea actelor medicale.
Astfel, activitatea medicului rezident se desfășoară sub stricta supraveghere a șefului de secție, iar îndrumătorul de stagiu, suportă întreaga responsabilitate privind activitatea medicului rezident.
Mai arată că la Colegiul Medicilor, unde a fost chemat în calitate de martor, nu a fost luată nici o măsură disciplinară împotriva sa.
Inculpatul, prin recursul său, apreciază că infracțiunea de neglijență în serviciu este de absorbită de infracțiunea de vătămare din culpă și, având în vedere că nu s-a depus plângere, s-a dispus încetarea măsurii penale.
Cu privire la infracțiunea de fals intelectual, arată că lipsește un element constitutiv, respectiv intenția, astfel că se impune achitarea conform art. 10 lit. d Cod procedură penală.
În recursul său, partea civilă arată că nu poate fi luată în considerare exonerarea de răspundere a inculpaților pe motiv că a intervenit prescripția, atâta timp cât acest fapt se datorează tergiversării soluționării cauzei.
Mai critică soluția și pentru neaplicarea măsurii de siguranță prev. de art. 115 Cod penal, având în vedere modalitatea comiterii faptelor.
Pe latură civilă, apreciază că prejudiciul moral suferit este incomensurabil, iar suma solicitată de 80.000 lei este minimă față de natura prejudiciului suferit.
Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul
, Curtea constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la recursul declarat de parchet, la dosar s-au depus înscrisuri în circumstanțiere din care rezultă că din anul 2001, respectiv 30.10 și 09.11.2001, inculpații au continuat să-și desfășoare profesiile de medici, au participat la simpozioane naționale și internaționale, ceea ce denotă o pregătire medicală care nu creează o stare de pericol, aceasta fiind și motivul pentru care s-ar aplica minima siguranță.
Inexistența stării de pericol din anul 2001 până în prezent îndreptățește să nu mai aplice măsura prev. de art. 115 Cod penal, care nu își mai găsește justificarea.
Pentru aceste considerente, recursul declarat de parchet urmează a fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul inculpatului -, în cauză s-a reținut în mod corect că răspunderea medicală, care reprezintă o răspunderea disciplinară, este diferită de răspunderea penală, avându-și izvorul în principiul că infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale și în cel al răspunderii penale personale.
Astfel, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal sunt sunt întrunite prin superficialitatea întocmirii foii de observație și lipsa de prevedere a inculpatului care a făcut parte dintr-o echipă operatorie, iar inculpatul răspunde din punct de vedere al dreptului penal, independent de răspunderea disciplinară analizată de colegiul Medicilor.
Prin examinarea fișei postului inculpatului -, aflată la fila 85 dosar urmărire penală reiese că medicul rezident are responsabilitate asupra actelor medicale pe care le desfășoară, atât cu privire la completarea foii de observație, cât și asupra tratamentului medical în evoluția medicală a pacienților.
În ceea ce privește recursul inculpatului, se constată că judecarea juridică a fost corect făcută privind infracțiunea de neglijență în serviciu, încât neîndeplinirea atribuțiilor stabilite în fișa postului reprezintă elementele constitutive ale acestei infracțiuni și nu poate fi absolvită în infracțiunea de vătămare din culpă, elementele constitutive ale acesteia din urmă, fiind distincte și reprezintă acțiunii diferite sancționate de textul de lege.
De asemenea, omiterea menționării incidentului cu ocazia operației efectuate de inculpatul, de către același inculpat în biletul de externare, relevă intenția în săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, astfel că nu poate fi primită solicitarea de achitare pentru lipsa acestui element constitutiv.
Pe de altă parte, biletul de externare este un rezumat al foii de observație, în care a fost menționat incidentul.
Cu privire la momentul părții civilă, solicitarea privind aplicarea măsurii de siguranță a fost analizată, iar considerentele arătate sunt aceleași pentru respingerea acestei cererii.
De asemenea, prescripția răspunderii penale intervine ca efect al legii, nefiind condiționată decât de trecerea unui anumit interval de timp.
În ceea ce privește latura civilă, se apreciază, că în raport de concluziile expertizei medico-legale, în cauză au fost acordate despăgubirii care să reprezinte o reparație echivalentă pentru prejudiciul moral suferit, cuantumul acestora fiind apreciate în mod corect și în opinia instanței de recurs.
Așa fiind, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate, cu cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, de inculpații și și de partea civilă împotriva Deciziei penale nr.419/A din data de 03 iulie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în Dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recursul Parchetului rămân în sarcina statului.
În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul d e procedură penală, obligă pe recurenții inculpați și pe recurenta parte civilă la plata sumei de 200 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. -
Dact./09.12.2009
Ex.2
Red. / TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 4 B
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Carmen Veronica
