Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1459/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-(1632/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1459
Ședința publică de la 13 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpatul și părțile civile, împotriva sentinței penale nr.60/16 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Fetești și a deciziei penale nr.97/12 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 septembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la datele de 05, 12 și 13 octombrie pentru când a hotărât următoarele.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.60/16.03.2009 pronunțată de Judecătoria Fetești a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.06.1979 în S, județul I, cu domiciliul în comuna Ograda, județul I, cetățean român, studii medii, stagiul militar îndeplinit, conducător auto, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr. -, CNP - la pedepsele:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. art. 184 alin. 2 și 4 cod penal (partea vătămată ).
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 cod penal (partea vătămată - ).
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 cod penal (partea vătămată - ).
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 cod penal (partea vătămată ).
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.1 și 3 cod penal (partea vătămată ).
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 1 și 3 cod penal (partea vătămată ), urmând ca în baza art. 33 lit. a - 34 lit. b cod penal inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit.a și b cod penal și art.3 Protocolul 1 CEDO.
În baza art.81-82 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani ce constituie termen de încercare, calculat de la data rămânerii definitive a sentinței.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 cod penal.
În baza art. 359 cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.7 alin.1 din Legea 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.
Cât privește latura civilă a cauzei a fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul ( cu sediul în B, B-dul. -, nr. 35-37, sector 2) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6286,99 lei RON inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă (pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B (cu sediul în B, Calea, nr.8, sector 1) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.598.748 lei ROL, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă (pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B (cu sediul în B, Calea, nr.8, sector 1) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 216,27 lei RON, respectiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă (pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul de Pediatrie P ( cu sediul în P,--6, județul P) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 231,30 lei RON, inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă (pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
A fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul de Urgență S (cu sediul în S,-, județul I) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 177,45 lei RON inclusiv dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către această parte civilă (pentru cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată ).
Au fost respinse cererile de despăgubiri civile formulate de părțile civile, și.
S-a luat act că reprezentanții legali al părților vătămate și nu s-au constituit părți civile.
În baza art.190 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 240 lei reprezentând cheltuieli de deplasare ale martorului.
În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 1500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 193 alin.1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 1876, 30 lei către părțile civile, și cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu apărător și transport).
În motivarea soluției prima instanță a reținut următoarele:
În ziua de 14.09.2003, inculpatul, circulând cu autoturismul cu numărul de înmatriculare - din comuna Ograda către orașul Țăndărei la km.87+127 în condițiile unei ploi torențiale și a carosabilului acoperit cu apă, după intersectarea cu două autotrenuri (-uri), din cauza curentului format de acestea și a apei împroșcate pe parbrizul, inculpatul a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de autoturismul Renault Rapid cu nr. de înmatriculare B-50-CEC, care așa cum au stabilit organele de poliție a fost condus regulamentar de partea vătămată
Urmările accidentului au constat, pe lângă avarierea ambelor autoturisme, în vătămarea tuturor celor 11 pasageri (7 din autoturismul și 4 din autoturismul Renault Rapid) care au necesitat următoarele zile de îngrijiri medicale: 25-30 zile, 30-35 zile, 130-140 zile, rămânând totodată cu o invaliditate de gradul II, 40-45 zile, (fostă ) 22-25 zile, 80-90 zile, 75-80 zile, 22-25 zile, (fostă ) 40-45 zile, 3-4 zile și inculpatul 22-25 zile.
Inițial, în cauză au fost cercetați în calitate de făptuitori atât cât și întrucât s-a susținut că acesta din urmă a intervenit asupra volanului autoturismului printr-o mișcare de rotire către stânga, ceea ce ar fi dus la părăsirea sensului de mers și la intrarea pe contrasens.
La data de 09.06.2005 Parchetul de pe lângă Judecătoria Feteștia confirmat propunerea organelor de poliție de neîncepere a urmăririi penale întrucât "există dubiu cu privirea la stabilirea vinovăției numitului și a lui în producerea evenimentului rutier, dubiu ce le profită și pentru care nu pot fi trași la răspundere penală".
Prin rezoluția nr.47/II/2/2005 prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteștia respins plângerea formulată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, ca neîntemeiată.
Împotriva acestor rezoluții au formulat plângere, în temeiul art.2781proc. penală, părțile vătămate, și, plângere ce fost admisă în parte de către Judecătoria Fetești, prin sentința penală nr.742/09.11.2005, dispunându-se trimiterea cauzei procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești în vederea începerii urmăririi penale împotriva făptuitorilor și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.184 alin.2 și 4 și art.184 alin.1 și 3 din Codul penal.
Totodată, instanța a dispus efectuarea, în cursul urmăririi penale, a unei expertize criminalistice de către INEC- Laboratorul Interjudețean B stabilindu-i, totodată, obiectivele.
Sentința penală nr.742/09.11.2005 a rămas definitivă prin respingerea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Fetești și de către făptuitorii și.
Anterior adoptării soluției de netrimitere în judecată, la dosarul de urmărire penală, a fost depusă expertiza tehnică auto nr.263 efectuată de expertul tehnic din cadrul Biroului Local pentru Expertize I care a stabilit următoarele:
La obiectivul nr.1 "Cauzele, împrejurările și dinamica producerii accidentului" se arată că autoturismul circula cu viteză relativ ridicată pentru condițiile date, conducătorul nu sesizează iminența pericolului, nu reduce viteza de circulație, că a bracat volanul spre dreapta pentru a reduce fenomenul de absorbție spre stânga generat de trecerea celor două autotrenuri și că pasagerul locului din dreapta față a bracat la rândul său volanul spre stânga, în urma acestei manevre autoturismul intrând pe contrasens.
La obiectivul nr.2 "Ce reguli de circulație au fost încălcate și de către cine" expertul face referire la neadaptarea vitezei de circulație la condițiile date, nepăstrarea unei distanțe laterale suficiente la apropierea din sens opus a unui alt vehicul, nerespectarea regimului legal de viteză și neadaptarea acesteia în funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. În ceea ce privește presupusa manevră a ocupantului locului din dreapta față expertul citează dispozițiile art. 35 din OUG 195/2002.
În continuare expertul a arătat că viteza de circulație a autoturismului a fost de 61,62 km/ și că numitul ar fi putut evita producerea accidentului dacă ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, dacă ar fi redus viteza la intersectarea cu cele două tiruri și ar fi circulat cât mai aproape de marginea dreaptă a sensului de mers. În continuare a arătat că intervenția ocupantului locului din dreapta față a generat producerea accidentului.
În suplimentul la expertiza tehnică același expert a arătat că atunci când afirmă că "manevra ocupantului locului din dreapta a fost determinantă" se bazează în primul rând pe concluziile unor experți în analiza cu detectorul de minciuni.
Ca urmare a dispoziției instanței, s-a efectuat expertiza criminalistică nr.262/29.08.2008 de către INEC care a concluzionat că în ceea ce privește bracarea volanului de către ocupantul locului din dreapta față, acesta avea posibilitatea de a apuca volanul cu una din mâini și acționând cu o forță de rotire superioară celei cu care ținea volanul conducătorul auto, să îl manevreze astfel încât să determine schimbarea direcției de mers.
Totodată, s-a concluzionat că autoturismul ar fi ajuns la marginea suprafeței carosabile ca urmare a manevrelor de virare dreapta efectuată de conducătorul său înainte ca o eventuală acțiune a pasagerului din dreapta de modificare a direcției de mers către stânga să se fi materializat.
La ședința de judecată din 08.12.2008 instanța a admis cererea formulată de inculpat prin apărător și a dispus emiterea unei adrese către expertul INEC ing. jur. prin care i s-a solicitat să răspundă la obiecțiunile formulate de inculpat. Instanța de fond a apreciat că prin răspunsurile date la obiecțiuni, nu s-au schimbat concluziile din raportul inițial.
Astfel, instanța a concluzionat că inculpatul a încălcat dispozițiile din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 care arată că la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile a sensului lor de mers. În condițiile în care la întâlnirea cu cele două autotrenuri inculpatul ar fi circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a sensului său de mers, destabilizarea provocată de curentul de aer format ar fi fost mai mică, traiectoria putând fi păstrată prin manevrarea controlată a volanului. De asemenea, a reținut că au fost încălcate dispozițiile art. 47 și 48 din OUG 195/2002, potrivit cărora conducătorul de vehicul trebuie să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță. Or, în declarația dată la 04.02.2004, inculpatul arată că deși ploua torențial și carosabilul era acoperit cu apă, circula cu o viteză de 60 km/. De altfel, chiar expertiza tehnică auto a concluzionat că inculpatul se deplasa cu o viteză de 61,62 km/.
Prin urmare, instanța a reținut că nerespectând aceste prevederi legale, care ar fi putut preveni producerea evenimentului rutier, inculpatul se face vinovat de acesta, de avarierea autoturismelor implicate și de rănirea părților vătămate.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal inculpatul și părțile civile, și.
Pentru inculpat s-a solicitat admiterea apelului și achitarea conform art.10 lit.e cod procedură penală prin reținerea existenței cazului fortuit, conform art.47 Cod penal, întrucât intrarea pe contrasens a mașinii conduse de inculpat s-a datorat manevrei pasagerului din dreapta care a intervenit intempestiv asupra volanului, iar autoturismul nu a mai putut fi controlat.
Părțile civile au criticat sentința pe latura penală solicitând condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mare, iar pe latură civilă obligarea inculpatului la plata despăgubirilor materiale astfel cum au fost solicitate în fața instanței de fond.
Tribunalul examinând sentința atacată, actele și lucrările dosarului, criticile formulate cum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 alin.2 Cod procedură penală, a constatat că prima instanță a realizat o justă și coroborată analiză ansamblului probator administrat atât în faza urmăririi penale cât și a cercetării judecătorești, reținând corect situația de fapt și întemeierea condițiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
De asemenea, a reținut că încadrarea juridică dată faptelor este corectă, stabilind că inculpatul se face vinovat de săvârșirea acestora.
Totodată, s-a apreciat că, în mod corect, s-a reținut de către instanța de fond că pasagerul din dreapta (al mașinii conduse de inculpat) avea posibilitatea de a apuca volanul cu una din mâini și, acționând cu o forță de rotire superioară celei cu care ținea volanul conducătorul auto, să îl manevreze astfel încât să determine schimbarea direcției de mers, însă, ceea ce este important, autoturismul ar fi ajuns la marginea separației carosabile ca urmare a manevrei de virare dreapta efectuată de conducătorul său înainte ca o eventuală acțiune a pasagerului din dreapta de modificare a direcției de mers către stânga să se fi finalizat ( materializat).
Astfel, din probele administrate a rezultat că inculpatul a încălcat dispozițiile regulamentului de aplicare a OUG nr.195/2002 care arată că la întâlnirea a două vehicule care circulă din sensuri opuse conducătorii acestora sunt obligați să circule cât mai aproape de marginea din dreapta a părții carosabile a sensului lor de mers.
Prin urmare, dacă la întâlnirea cu cele două autoturisme, inculpatul ar fi circulat cât mai aproape de marginea din dreapta a sensului său de mers destabilizarea provenită din curentul de aer format ar fi fost mai mică, traiectoria putând fi păstrată prin manevrarea controlată a volanului.
Așadar, s-a reținut că au fost încălcate dispozițiile art.47 și 48 din OUG nr.195/2002, în conformitate cu care, șoferul vehiculului trebuie să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (într-una din declarații inculpatul menționând că deși ploua torențial și carosabilul era acoperit cu apă circula cu 60 km/).
Față de cele expuse, nu a putut fi primită apărarea inculpatului, nefiind incidente în speță condițiile cazului fortuit.
De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de prima instanță atât privitor la cuantum (disp.art.72 cod penal) cât și cu privire la modalitatea de executare conform dispozițiilor art.81-82 cod penal, fiind îndeplinite cumulativ condițiile de acordare instituției suspendării, iar scopul pedepsei poate fi atins și prin această modalitate de executare a pedepsei aplicate.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că apelul inculpatului este nefondat.
Cu privire la apelurile formulate de părțile civile acestea au fost admise doar în ceea ce privește latura civilă pentru considerentele care urmează:
Prin înscrisurile depuse și proba testimonială administrate în apel, părțile civile, și au făcut dovada pretențiilor solicitate (conform art.1169 cod civil).
Având în vedere și dispozițiile art.998 și 999 cod civil, a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale către aceste părți civile pentru sumele cu care s-au constituit părți civile astfel: către contravaloarea în lei a 2.000 euro la data efectuării plății; către, contravaloarea în lei a 5.000 euro la data plății (având în vedere și numărul mare de îngrijiri medicale 130-140 zile); către la contravaloarea în lei a 1.000 euro la data efectuării plății.
Pentru partea civilă, ce nu a produs dovezi în cauză conform art.1169 cod civil, tribunalul apreciind totuși că i se cuvine acordarea contravalorii în lei a 300 euro la data efectuării plății, având în vedere faptul că este de notorietate că pentru spitalizarea unei persoane se cheltuiesc inevitabil anumite sume de bani în administrarea serviciilor medicale.
Cererea părții civile de acordare a sumei de 700 lei lunar (diferență salariu lunar și pensie) tribunalul a respins-o întrucât partea nu a produs probe în acest sens.
Este adevărat că s-a depus adeverință eliberată de la locul de muncă din care a rezultat că partea civilă a fost angajata Române până la data de 01.04.2008, fiind indicat salariu de încadrare de 920 lei la care se adaugă 259 spor vechime, însă nu s-a indicat ce sumă de bani încasa partea civilă cu titlu de salariu net, această sumă interesând în efectuarea calculului diferenței dintre salariul net și suma încasată în prezent conform deciziei nr.-/03.04.2008 depusă în cauză.
Astfel, în cauză, deși partea a beneficiat de serviciile unui avocat ales, nu făcut dovada salariului net încasat până la data de 01.04.2008, în speță, fiind nevoie ca unitatea angajatoare să adauge la salariul de încadrare sporurile, apoi din total brut să deducă, șomajul, fond sănătate și apoi calcularea impozitului din venitul impozabil și, în final, indicarea salariului net încasat de partea civilă.
Cum în cauză nu s-au făcut dovezi în sensul celor de mai sus, cererea părții civile a fost respinsă.
Aceeași parte a depus acte de concediu medical, însă nu s-a dovedit în cauză dacă partea, în această perioadă de concediu medical, a încasat sau nu salariu net lunar (ce sumă globală) pentru a se putea acorda diferența dintre această sumă și netul ce s-ar fi cuvenit (tot ca sumă globală) dacă partea nu s-ar fi aflat în concediu medical.
Pentru partea civilă s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru autoturismul avariat, întrucât partea nu a produs probe în dosar conform art.1169 cod civil, pentru suma de bani pe care ar fi cheltuit-o ( sau necesitat-o ) pentru reparații la mașina respectivă, declarațiile martorilor audiați pe latură civilă nefiind concludente sub acest aspect.
Cum părțile civile au făcut și dovezi la cheltuieli de judecată pe care le-au suportat (transport și onorariu avocat ales) tribunalul a obligat inculpatul către cele patru părți civile la plata sumei de 773 lei.
A fost obligat inculpatul și la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr.97/A/12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, în baza art.379 pct.2 lit.a cod procedură penală, s-au admis apelurile declarate de părțile civile, cu domiciliul în B, șos.-, nr.56,.100,.C.2,.118, sector 2 și cu domiciliul în B, șos.-, nr.85,.86,.3,.2,.56, sector 2, împotriva sentinței penale nr.60 din 16.03.2009 pronunțată de Judecătoria Fetești, pe care a desființat-o, în parte, doar sub aspectul laturii civile a cauzei și rejudecând:
A fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor materiale către părțile civile astfel: către partea civilă la plata contravalorii în lei a sumei de 2.000 euro, la data efectuării plății; către partea civilă la plata contravalorii în lei a sumei de 5.000 euro, la data efectuării plății; către partea civilă la plata contravalorii în lei a sumei de 1.000 euro la data efectuării plății; către partea civilă la plata contravalorii în lei a sumei de 300 euro, la data efectuării plăți.
S-a respins cererea formulată de partea civilă de acordare a sumei de 700 lei lunar ( diferență salariu lunar și pensie) și cererea părții civile de acordare a despăgubirilor pentru autoturismul avariat B-50-CEC.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală s-a respins, ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligat inculpatul către apelantele părți civile, și la plata sumei de 773 lei cheltuieli de judecată( transport și onorariu avocat ales cu chitanța nr.150/23.04 2009).
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva hotărârilor instanței de fond și apel au declarat recurs inculpatul și părțile civile, și, cu respectarea dispozițiilor art. 38510alin.1 și 2 din Codul d procedură penală referitoare la termenul de depunere a motivelor de recurs.
În motivarea recursului, inculpat a invocat cazurile de casare prev. de art.3859pct.10 și 15 din Codul d procedură penală.
Cu prilejul dezbaterii recursului inculpatul, prin apărător ales, a susținut că cele două hotărâri pronunțate în cauză sunt greșite și, prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea acestora și, pe fond achitarea sa întrucât autoturismul i-a scăpat de sub control numai după intervenția pasagerului din dreapta asupra volanului. Astfel, a învederat că această apărare, care intră în sfera cazului fortuit, nu a fost avută în vedere de instanța de fond, deși există probe certe că s-a acționat asupra volanului. Or, din moment ce există certitudinea că s-a acționat din dreapta de către o persoană care nu avea căderea să intervină asupra volanului, consideră că cel puțin trebuie să opereze un dubiu în favoarea sa. Pentru toate aceste considerente, solicită achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit. e din Codul d e procedură penală.
Recurentele părți civile, prin apărător ales, au invocat cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 Cod procedură penală, învederând că solicitările de a fi obligat inculpatul la plata tuturor despăgubirilor materiale cu care părțile civile s-au constituit erau fondate și dovedite cu înscrisuri aflate la dosarul cauzei.
Astfel, partea civilă a solicitat a se constata că a făcut dovada, în fața instanței de fond, că autoturismul marca Renault pe care-l conducea la momentul producerii accidentului a fost distrus în totalitate, apreciind valoarea acestuia în cuantum de 4000 de Euro, urmând ca instanța de recurs să admită recursul și să îl oblige pe inculpat la plata acestei sume echivalentă în lei la data plății.
Totodată, partea civilă a susținut că la dosar au fost depuse acte cu privire la valoarea protezelor pe care le schimbă periodic. La momentul producerii accidentului aceasta era pensionată, ca atare veniturile sale nu au fost diminuate, însă cheltuielile cu intervențiile chirurgicale și cu protezele au fost suportate de către această parte civilă. Ca atare, s-a solicitat admiterea recursului acestei părți civile și obligarea inculpatului la daune materiale în cuantum de 2000 de euro.
De asemenea, partea civilă a susținut că a făcut dovada că la momentul producerii accidentului era salariată și a fost nevoită să se pensioneze pe caz de boală, se deplasează cu un cadru și necesită îngrijiri medicale din partea familiei. Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului acestei părți civile și obligarea inculpatului la daune materiale reprezentând diferența dintre salariu și pensia de invaliditate.
Examinând hotărârile atacate în raport de criticile formulate de inculpatul și părțile civile, și și de cazurile de casare invocate, dar și din oficiu conform art.3859alin.3 din același cod, Curtea, constată următoarele:
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, Curtea constată că acesta este întemeiat, hotărârile atacate fiind cenzurabile prin prisma unui alt caz de casare decât cel invocat de recurentă.
Potrivit art.3859pct.10 din Codul d procedură penală, hotărârile sunt supuse casării atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
În cauză, examinând critica recurentei referitoare la greșita respingere a cererii de obligare a inculpatului la daune materiale reprezentând diferența dintre salariu și pensia de invaliditate, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10 din Codul d e procedură penală, întrucât ambele instanțe s-au pronunțat asupra cererii formulate de partea civilă, respingând-o ca neîntemeiată cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada salariului net încasat până la data de 01.04.2008.
Cum dispozițiile art. 3859pct. 10 din Codul d e procedură penală sancționează nepronunțarea asupra cererii și nu greșita soluționare acesteia, se constată că în cauză nu este incident cazul de casare invocat.
Curtea apreciază că legalitatea soluției de respingere a cererii formulate de partea civilă poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 3859pct. 171teza I din Codul d e procedură penală, întrucât hotărârile sunt contrare legii.
Dispozițiile art. I pct. 185 din Legea nr. 356/2006, potrivit cărora art. 3859alin. (1) pct. 171. proc. pen. se abrogă, au fost declarate neconstituționale prin Decizia Curții Constituționale nr. 783 din 12 mai 2009, publicată în Of. nr. 404 din 15 iunie 2009.
În consecință, hotărârile penale nedefinitive contrare legii sau prin care s-a făcut o greșită aplicare a legii, inclusiv cu privire la rezolvarea acțiunii civile, sunt supuse casării, dispozițiile art. 3859alin. (1) pct. 171. proc. pen. - norme de procedură penală a căror abrogare a fost declarată neconstituțională - redevenind aplicabile.
Astfel, cu privire la soluționarea cererii formulate de această parte civilă constând în obligarea inculpatului la daune materiale reprezentând diferența dintre salariu și pensia de invaliditate, tribunalul a reținut că deși partea civilă a beneficiat de serviciile unui avocat ales, nu făcut dovada salariului net încasat până la data de 01.04.2008.
Examinând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că în apel, partea civilă a depus adeverința de salarizare necesară instanței, pentru a se pronunța asupra solicitării de acordare de despăgubiri, cu titlu de a prestație periodică, cu toate acestea a pronunțat o soluție inversă, de respingere a cererii în loc de aoa dmite.
Or, este evident că la dosar existau probele necesare pentru admiterea cererii de acordare de despăgubiri cu titlu de a prestație periodică, respectiv adeverința din care rezulta că partea civilă a fost angajată a Române până la data de 01.04.2008, fiind indicat salariu de încadrare de 920 lei la care se adaugă 259 lei spor vechime, precum și decizia prin care a fost pensionată pentru invaliditate, ca urmare a vătămării corporale din culpă comisă de către inculpat.
Chiar dacă conținutul celor două acte nu dădeau posibilitatea instanțelor de a stabili cuantumul prestației periodice, actele depuse fiind suficiente pentru a face dovada solicitării formulate de către partea civilă și a se stabili criteriile necesare pentru calcularea sumei exacte, urmând ca odată cu punerea în executare a hotărârii să se stabilească valoarea acestei prestații lunare.
Prin urmare, recursul părții civile este întemeiat urmând a fi admis iar inculpatul obligat la plata de despăgubiri, cu titlu de prestație periodică lunară, după cum urmează:
- diferența dintre venitul salarial net lunar obținut anterior de partea civilă și suma acordată cu titlu de pensie de invaliditate, începând cu 01.04.2008 și până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 60 de ani;
- diferența dintre pensia ce putea fi obținută pentru limită de vârstă și pensia de invaliditate, după împlinirea vârstei de 60 de ani și până la sfârșitul vieții acesteia.
Cu privire la recursurile formulate de părțile civile și, care au invocat cazul de casare prev. de art.3859pct.10 din Codul d procedură penală, Curtea constată că acestea pot fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de art.3859pct.171din Codul d procedură penală, întrucât ceea ce se critică este soluția de respingere a cererilor de despăgubire și nu omisiunea instanței de a se pronunța asupra acestora.
Astfel, partea civilă a solicitat a se constata că a făcut dovada, în fața instanței de fond, că autoturismul marca Renault pe care-l conducea la momentul producerii accidentului a fost distrus în totalitate, apreciind valoarea acestuia ca fiind în cuantum de 4000 de Euro.
Totodată, partea civilă a susținut că la dosar au fost depuse acte cu privire la valoarea protezelor pe care le schimbă periodic. La momentul producerii accidentului aceasta era pensionată, ca atare veniturile sale nu au fost diminuate, însă cheltuielile cu intervențiile chirurgicale și cu protezele au fost suportate de către această parte civilă.
Instanța de fond și cea de apel au respins solicitările de daune materiale ale părților civile și ca fiind nedovedite.
Recursurile formulate de părțile civile și sunt neîntemeiate urmând a fi respinse pentru următoarele motive:
Sarcina probei în dovedirea prejudiciului invocat prin acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal aparține părții civile, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.3 din Codul d e procedură penală și art.1169 din Codul civil.
Este adevărat că partea civilă a radiat autoturismul din evidențele poliției iar din actele dosarului rezultând că partea din față a autoturismului a fost avariată în proporție de 90% și a demonstrat că autoturismul a fost serios avariat, însă nu a făcut dovada, cu acte, a întinderii prejudiciului, care să justifice acordarea unor despăgubiri de 4000 de euro. În concret, partea civilă nu a făcut dovada că autoturismul aflat în posesia sa, nu mai putea fi reparat și care era valoarea de circulație a unui asemenea autoturism.
De asemenea, partea civilă nu a depus acte prin care să justifice integral despăgubirile de 2000 de euro reprezentând costul protezelor. Aceasta a depus în recurs acte din care rezultă că, în timp, poate fi necesară înlocuirea protezei, ceea ce constituie un prejudiciu viitor și nu unul actual. În apel aceeași parte civilă a depus copia unei facturi fiscale din care rezultă valoarea protezei și alte acte în dovedirea pretențiilor civile, acte ce au fost avute în vedere de instanța de apel atunci când a admis, în parte acțiune a civilă, și a acordat desăgubiri civile în cuantum de 300 euro acestei părți civile.
În acest context, cererea de acordare a daunelor materiale a fost în mod corect respinsă de instanțe întrucât, în condițiile în care au beneficiat de serviciile unui apărător ales, părțile civile nu au făcut dovada întinderii prejudiciului care să justifice despăgubirile solicitate.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de părțile civile și.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, Curtea reține următoarele:
Așa cum s-a precizat anterior, cazul de casare prev. de art.3859pct.10 din Codul d procedură penală, invocat de inculpat, are în vedere situația în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Or, inculpatul a susținut că instanțele de fond și apel au ignorat materialul probator administrat în cauză, pronunțând soluția de condamnare doar pe baza concluziilor ultimei expertize.
Examinând hotărârile recurate, Curtea constată că instanțele au apreciat în mod just și complet asupra tuturor probelor administrate în cauză, fiecare probă fiind analizată în conținutul ei dar și prin coroborare cu celelalte.
Astfel, sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că la data de 14.09.2003, circulând cu autoturismul cu numărul de înmatriculare - din comuna Ograda către orașul Țăndărei la km.87+127 în condițiile unei ploi torențiale și a carosabilului acoperit cu apă, după intersectarea cu două autotrenuri (-uri), din cauza curentului format de acestea și a apei împroșcate pe parbrizul, inculpatul a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de autoturismul Renault Rapid cu nr. de înmatriculare B-50-CEC care, așa cum au stabilit organele de poliție, a fost condus regulamentar de partea vătămată, producând vătămarea corporală din culpă a 10 persoane.
Pentru a reține această situație de fapt precum și vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, instanța de fond a analizat probele administrate respectiv, declarația inițială inculpatului din 17.09.2003, ale părților vătămate și ale martorilor, și precum și expertizele tehnică auto și criminalistică.
Totodată, a apreciat că declarațiile ulterioare ale inculpatului, prin care a susținut că martorul a provocat accidentul, sunt contradictorii și prin urmare, nesincere.
Or, dacă probele erau contradictorii, instanța a reținut doar pe unele ca fiind expresia adevărului, motivând înlăturarea celorlalte.
De asemenea, indiferent de numărul și natura probelor administrate în cauză, pentru stabilirea adevărului nu s-a făcut o paritate a lor, întrucât doar unele au confirmat concluzia că inculpatul este vinovat de comiterea faptei.
Instanța de apel reexaminând cauza a constatat că judecătoria a reținut o situație de fapt corectă, în deplină concordanță cu probele administrate iar sub aspectul vinovăției inculpatului, a apreciat că nu se poate reține existența cazului fortuit.
Prin urmare, susținerile inculpatului în sensul că instanțele au ignorat probatoriul administrat, pronunțându-se doar pe baza concluziilor ultimei expertize efectuate în cauză sunt nefondate.
Cu privire la cel de-al doilea caz de casare invocat de către inculpat, și anume cel prevăzut de art. 3859pct.15 din Codul d procedură penală, Curtea constată că acesta nu este incident în cauză.
Acest caz de casare se referă la situația când persoana condamnată a fost înainte judecată în mod definitiv pentru aceeași faptă sau dacă există o cauză de înlăturare a răspunderii penale, pedeapsa a fost grațiată ori a intervenit decesul inculpatului.
În raport cu împrejurarea că inculpatul susține existența cazului fortuit, deci a lipsei de vinovăție ca trăsătură esențială a infracțiunii, Curtea apreciază că această situație nu este acoperită de textul anterior menționat care vizează cauzele de înlăturare a răspunderii penale.
În esență, criticile inculpatului vizează greșita sa condamnare ca urmare a neaplicării principiului in dubio pro reo în raport cu probele administrate și a nereținerii existenței cazului fortuit.
Aceste critici formulate de către inculpatul nu pot fi cenzurate nici prin prisma cazului de casare prev. de art.3859pct.18 din Codul d procedură penală.
Potrivit art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală, hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.
Examinarea existenței cazului de casare menționat, se circumscrie exclusiv verificării modului în care probele administrate în cauză se reflectă în soluția adoptată.
Aceasta înseamnă că instanța de recurs nu judecă din nou cauza, astfel cum procedează instanța de apel, ci verifică doar modul în care probele administrate se reflectă în hotărârea pronunțată, și dacă există concordanță între cele reținute de instanță și conținutul real al probelor.
Pentru a fi incident cazul de casare invocat, Curtea ar trebui să constate existența unei erori grave de fapt, materializată în pronunțarea unei soluții de achitare sau condamnare a inculpatului care să fie în contradicție cu situația de fapt reținută și cu conținutul real al probelor administrate.
Așadar, examinând cauza în limitele menționate, Curtea constată că nu există nici o contradicție între cele reținute prin hotărârea de condamnare a inculpatului și probele administrate, starea de fapt reținută prin hotărârea atacată fiind rezultatul aprecierii probelor de către instanța de apel, fără vreo denaturare a acestora.
Din această perspectivă, Curtea constată că instanța de apel, interpretând coroborat materialul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile inițiale ale inculpatului și ale martorilor, și a concluzionat, contrar susținerilor ulterioare ale inculpatului, că acesta a produs din culpă vătămarea corporală a mai multor persoane.
Astfel, declarațiile inițiale ale inculpatului și ale martorilor menționați, pe care instanța de fond le-a reținut ca exprimând adevărul, îl indică ca fiind vinovat de comiterea faptelor pe inculpatul.
De asemenea, expertiza criminalistică a concluzionat că, martorul avea posibilitatea de a apuca volanul cu una din mâini și acționând cu o forță de rotire superioară celei cu care ținea volanul inculpatul, să îl manevreze astfel încât să determine schimbarea direcției de mers.
Totodată, s-a concluzionat că dacă martorul ar fi acționat în modalitatea anterior descrisă, autoturismul ar fi ajuns la marginea suprafeței carosabile ca urmare a manevrelor de virare dreapta efectuată de conducătorul său, inculpatul înainte ca o eventuală acțiune a pasagerului din dreapta de modificare a direcției de mers către stânga să se fi materializat.
Ca atare, situația de fapt reținută de către instanța de fond este rezultatul analizării și aprecierii coroborate a întregului material probator administrat.
Ceea ce se solicită de către inculpat este, de fapt, o reapreciere a probelor, respectiv să fie înlăturate probele care au contribuit la stabilirea, de către instanța de fond, a vinovăției sale, solicitând aplicarea principiului in dubio pro reo.
Or, eroare de fapt, ce ar trebui constată pentru a fi incident cazul de casare invocat, nu poate fi confundată cu greșita apreciere a probelor, întrucât posibilitatea de a da o nouă apreciere probelor administrate este recunoscută numai pentru instanța de apel prin dispozițiile art. 378 alin. 2 din Codul d e procedură penală, nu și pentru cea de recurs, atunci când recursul este cea de-a doua cale ordinară de atac.
Totodată, cererea de a se face aplicare principiului potrivit căruia orice dubiu profită inculpatului s-ar întemeia pe existența unei situații de fapt îndoielnice, ceea ce excede caracterului evident al erorii de fapt, așa cum rezultă din dispozițiile art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală.
Pentru considerentele expuse, Curtea, constată că recursul formulat de inculpat este neîntemeiat urmând a fi respins.
Totodată, Curtea va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
De asemenea, va obligă inculpatul la 166 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă .
Va respinge cererile de acordare de cheltuieli judiciare formulate de către părțile civile și.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de partea civilă vor rămâne în sarcina statului.
Va obliga pe și la câte 100 lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.79/A/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția penală și a sentinței penale nr.60 din 16.03.2009 pronunțată de Judecătoria Fetești.
Casează, în parte, hotărârile recurate și rejudecând:
Obligă pe inculpatul la plata de despăgubiri către partea civilă, cu titlu de prestație periodică lunară, după cum urmează:
- diferența dintre venitul salarial net lunar obținut anterior de partea civilă și suma acordată cu titlu de pensie de invaliditate, începând cu 01.04.2008 și până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 60 de ani;
- diferența dintre pensia ce putea fi obținută pentru limită de vârstă și pensia de invaliditate, după împlinirea vârstei de 60 de ani și până la sfârșitul vieții acesteia.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpatul și părțile civile și.
Obligă inculpatul la 166 lei reprezentând cheltuieli judiciare către partea civilă .
Respinge cererile de acordare de cheltuieli judiciare formulate de către părțile civile și
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de partea civilă rămân în sarcina statului.
Obligă ceilalți recurenți la câte 100 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
Red.SC- 14.10.2009
Dact.EA-20.10.2009/2ex
-Jud.Z;.
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată
