Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 161/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 161/
Ședința publică din 19 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 300/A/3.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul-recurent, asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, pentru partea civilă recurentă lipsă, se prezintă avocat din cadrul Baroului T, nereprezentat asigurătorul intimat SC""SA, nereprezentate părțile civile intimate Spitalul Județean T - Casa Austria și Spitalul Clinic Județean de Urgență T - Clinica de.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului formulat de inculpat.
Inculpatul-recurent, solicită admiterea recursului și arată că partea vătămată a formulat doar recurs, apelul fiind formulat de fiica acesteia. Solicită achitarea, intersecția fiind semnalizată ulterior accidentului și potrivit art. 5 al. 6 din OUG 195/2002, în cazul în care se produce accidentul datorită nesemnalizării drumului, răspunde administrația domeniului public și nu conducătorul auto. În privința priorității precizează că pietonul are prioritate numai prin locuri special amenajate marcate și semnalizate, iar în procesul-verbal de cercetare la fața locului nu se menționează că s-ar fi încălcat vreo regulă de circulație.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă, inculpatul solicită respingerea acestuia.
Apărătorul părții civile, avocat, solicită admiterea recursului formulat de partea civilă, arătând că există vinovăția inculpatului în cauză, iar una din formele culpei este că inculpatul trebuia și putea să prevadă rezultatul periculos al acțiunii. Mai precizează că vizibilitatea pentru intersecția respectivă este perfectă, trecerea de pietoni este marcată, prin urmare vinovăția inculpatului este de netăgăduit; instanța de fond a respins întrebarea cu privire la câte victime au făcut obiectul accidentului, însă și fetița a fost victima accidentului și se află și la acest moment sub tratament. Prin urmare, solicită a se dispune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a se putea administra probe.
Cu privire la recursul formulat de inculpat, apărătorul părții civile solicită respingerea acestuia, întrucât este evidentă culpa inculpatului.
Procurorul solicită respingerea ambelor recursuri. Cu privire la culpa inculpatului, arată că acesta nu a acordat prioritate de trecere, locul fiind special amenajat, iar în ceea ce privește semnalizarea, din procesul verbal de cercetare la fața locului rezultă că trecerea de pietoni este presemnalizată și este vizibilă și există obligativitatea de prevedere. Solicită a se avea în vedere că victima s-a angajat în traversare la colțul străzii și inculpatul avea obligația de a acorda prioritate.
În ceea ce privește daunele civile, din actele de la dosar rezultă că cealaltă victimă are 9 zile îngrijiri medicale, astfel că fapta inculpatului nu constituie infracțiune.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa fiind nevinovat, arătând că nu exista decât indicatorul presemnalizare trecere pietoni și nu cel prin care se semnalizează trecerea de pietoni.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1248/19.05.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, in baza art. 184 al. 2 și 4.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infractiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art. 71.Cod Penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal, art. 82.Cod Penal și art. 71 al. 5.Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art. 359.Cod Penal p., i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.Cod Penal și art. 84. p., în sensul că neexecutarea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. 14 al.3 lit.b și art. 346 al.1 C.P.P. raportat la art.313 din Legea nr.95/2006 și art. 999.civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență T-Clinica de, Casa Austria a sumei de 1538,81 lei, actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
În baza art. 14 al. 3 lit. b, al. 5 si art. 346 al. 1., raportat la art. 999.civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 2.825 lei, reprezentând daune materiale și a sumei de 40.000 lei, reprezentând daune morale, fiind respinse în rest pretențiile materiale de 2.725 lei ca nedovedite și pe cele morale de 60.000 lei ca neîntemeiate.
În baza Legii nr.136/1995 și a Ordinului nr. 3108/2004, s-a constatat că repararea prejudiciului este garantată de asigurătorul "" B și obligat acest asigurator alături de inculpat la plata sumelor mai sus arătate către părțile civile Spitalul Clinic Județean de Urgență T- Clinica de, Casa Austria și în limitele legale și contractuale.
În baza art. 349.C.P.P. și art.191 al.1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat si s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 9770/P/2006 din 10.12.2007, înregistrat sub nr- la 21.12.2007, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 al. 2, 4.
Cod PenalÎn expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că în data de 23.10.2006, în jurul orei 07.50, învinuitul, a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare B 99773/09/05 pe B-dul - - din T dinspre str. - - spre str. -. Ajungând la trecerea de pietoni situată la începutul str. -, a acroșat cu partea din față pe și pe fiica acesteia, care erau angajate în traversare pe marcajul pietonal, de la stânga spre dreapta pe direcția sa de deplasare.
Urmare a accidentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 100 de zile de îngrijiri medicale, iar fiica sa, a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3 zile de îngrijiri medicale.
Până la citirea actului de sesizare, s-a constituit parte civilă în cauză Spitalul Clinic Județean de Urgență T cu suma de 1538,81, iar partea civilă cu suma de 105.550 lei, fiecare depunând în dovedirea pretențiilor înscrisuri.
Deși la dosar s-a depus în scris constituirea de parte civilă a numitei cu suma de 200.440 lei și s-a solicitat introducerea în cauză a acesteia în calitate de parte civilă, prima instanță, la termenul de judecată din 25 februarie, a respins această cerere formulată de apărătorul ales al părții civile, dat fiind faptul că, raportat la numărul de îngrijiri medicale la care a fost supusă fiica părții civile și anume 3 zile, fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală cu care să fi fost sesizată instanța, dispunându-se în acest sens prin rechizitoriul parchetului, neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 184 al.1 și 3.Cod Penal și nu a administrat, în consecință, probe cu privire la aceasta.
La data producerii accidentului, inculpatul avea încheiată pentru mașină asigurare obligatorie de răspundere civilă auto la Societatea de Asigurări SA (67 dos.), astfel că în cauză a fost citat în calitate de asigurator SC SA- B, care și-a precizat punctul de vedere conform notelor cuprinse la 70 - 71 dosar primă instanță.
Prima instanță a audiat inculpatul, care a recunoscut săvârșirea faptei din rechizitoriu, arătând în esență, că, deși evenimentul rutier s-a produs pe marcajul "trecere pentru pietoni" situat la colțul străzii, nu se consideră vinovat de accident, produs mai presus de voința sa, întrucât intersecția nu era semnalizată corespunzător și nu a avut posibilitatea obiectivă de a observa din spate indicatorul "trecere pentru pietoni" din intersecție, vizibil doar pentru cei care circulau din sens opus, astfel că simpla existență a marcajului pietonal nu era suficientă pentru a fi avertizat cu privire la pericolele din zonă mai ales că în condițiile de lumină insuficientă și ploaie sau ninsoare când acesta nu mai era vizibil. De asemenea, inculpatul a mai precizat că nu este de acord cu cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate și cu cele solicitate de aceasta, datorită dosarului de daune existent la asigurator, în baza căruia se pot obține despăgubiri.
În cursul cercetării judecătorești în primei instanțe a fost audiată martora din rechizitoriu, precum și martorii propuși de partea civilă, și, ceilalți martori din rechizitoriu, și fiind omiși de la audiere pentru considerentele arătate în cuprinsul încheierilor de ședință, respectiv în practicaua prezentei sentințe.
Față de solicitarea apărătorului ales al inculpatului, prima instanță a cerut relații de la Serviciul reglementări transporturi urbane din cadrul Primăriei municipiului T, care a comunicat cădupădata producerii accidentului, la intersecția Bv. - - cu str. - s-a implantat un indicator de informare "trecere pentru pietoni".
Pe parcursul procesului, instanța de fond a admis cererile inculpatului de eliberare a unei adeverințe pentru prelungirea dreptului de circulație cu autoturismul, luându-se în considerare art.66 C.P.P. art.111 al.6 și al.1 lit.2b din OUG nr.195/2002, republicată.
Coroborând întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, declarațiile învinuitului/inculpatului, raportul de constatare medico-legală, raportul de expertiză tehnică auto, planșe foto și toate celelalte înscrisuri, prima instanță a reținut, în fapt, că în data de 23.10.2006, în jurul orelor 7:50, inculpatul, a condus autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare B 99773-09-05 pe B-dul - - din T, dinspre str. - - spre str. -. Ajungând la trecerea de pietoni situată la începutul str. - -, inculpatul s-a încadrat pe de preselecție stânga, pentru a-și continua deplasarea pe această din urmă stradă, prin executarea virajului spre stânga. Astfel, după ce a acordat prioritate de trecere autovehiculelor ce circulau din sensul opus, inculpatul s-a pus în mișcare și după ce a parcurs B-dul - -, ajungând la trecerea de pietoni situată la începutul str. - - a acroșat cu partea din față pe și pe fiica acesteia, care erau angajate în traversare pe marcajul pietonal, de la stânga spre dreapta pe direcția sa de deplasare.
Urmare a evenimentului rutier, a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 100 de zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 692/05.04.2007 al T (fila 16 dos.), iar fiica sa, a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2535/08.11.2006 al
Pentru lămurirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, în cauză s-a dispus și efectuat o expertiză criminalistică a accidentului auto, în ale cărei concluzii se stipulează că inculpatul putea evita accidentul, dacă se asigura că poate să execute manevra de virare fără a pune în pericol siguranța celor aflați în intersecție și dacă observa prezența pietonilor aflați în traversare și lua măsurile ce se impuneau în această situație.
Analizând întreg materialul probator administrat în dosar, prima instanță a apreciat că inculpatului îi revine culpa pentru vătămarea corporală gravă a părții vătămate, deoarece accidentul mai sus descris a fost urmare a neacordării de către acesta a priorității de trecere părții vătămate angajate în traversare în mod regulamentar, pe marcajul pietonal, astfel că, în ceea ce o privește pe, din probele administrate prima instanță a considerat că nu se poate reține în sarcina acesteia nerespectarea vreunei dispoziții legale ce reglementează circulația pe drumurile publice.
Luând în considerare argumentele mai sus expuse, s-a apreciat că vătămarea corporală gravă a numitei a fost urmarea culpei exclusive a inculpatului, care a încălcat obligația ce îi incumbă conform prevederilor art. 158 lit. m din HG nr. 85/2003 de aplicare a OUG nr.195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptei, articol care statuează următoarele: "Conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol la trecerile de pietoni semnalizate prin indicatoaresaumarcaje".
Cu prilejul concluziilor pe fond, apărătorul ales al inculpatului a solicitat achitarea acestuia, în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.P.P. raportat la art.10 lit.e C.P.P. apreciind incidente în speță dispozițiile art. 51.Cod Penal, privitoare la eroarea de fapt - cauză care înlătură caracterul penal al faptei și, deci, răspunderea penală, motivat de împrejurarea că locul producerii accidentului, pe sensul de mers al inculpatului, nu era semnalizat corespunzător, fiind marcat doar cu trecerea de pietoni nu și cu indicator "trecere pentru pietoni", astfel cum prevăd în mod cumulativ și imperativ dispozițiile art. 135 lit.h din OUG nr.195/2002, iar inculpatul nu avea cum să vadă din spate semnificația indicatorului "trecere pentru pietoni", amplasat înaintea marcajului pietonal, dar din sensul opus din care venea acesta.
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.51 Cod Penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârșirii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei, chiar și în cazul faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
De asemenea, potrivit art. 75 din HG nr. 85/2003 de aplicare a OUG nr.195/2002, emnalizarea rutieră se realizează prin semnale luminoase, indicatoare și marcaje, iar art. 100 al. 1 din același regulament arată că marcajele pot fi folosite singuresauîmpreună cu alte mijloace de semnalizare rutieră pe care le completează, le întăresc sau le precizează semnificația. Tot astfel, OUG nr.195/2002 prevede în art. 66 al.2 că pietonii au prioritate de trecere față de conducătorii de vehicule numai atunci când sunt angajați în traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate, marcate și semnalizate corespunzător, ori la culoarea a semaforului destinat pietonilor.
Din analiza textelor antemenționate, prima instanță a înlăturat apărarea inculpatului ca fiind neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 158 lit. m din HG nr. 85/2003 de aplicare a OUG nr.195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptei, care statuează că "Conducătorul de vehicul este obligat să reducă viteza, dacă prevede un pericol la trecerile de pietoni semnalizate prin indicatoare sau (alternativ) cu marcaje", astfel că s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite prevederile legale încălcate de către inculpatul. Locul unde s-a produs evenimentul rutier este amplasat într-o zonă centrală a și cu trafic intens, împânzită cu marcaje pietonale, astfel că, neatenția inculpatului, reținută și în raportul de expertiză tehnică auto efectuată depusă la dosar ca și cauză a producerii accidentului, care a acționat chiar fără a cunoaște existența sau semnificația acelui indicator de trecere pentru pietoni situat pe sensul opus celui străbătut de inculpat, nu conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei, fiind imputabilă făptuitorului, care trebuia să acționeze mai diligent. Lipsa sau amplasarea ulterioară a unui indicator de trecere pentru pietoni în sensul de mers al inculpatului nu îl absolvă de vina sa exclusivă în producerea evenimentului rutier soldat cu victime omenești și ușoare avarii, în condițiile în care rănirea celor două persoane de sex feminin s-a produs pe o trecere de pietoni, situată la colțul străzii, perfect vizibilă, carosabilul fiind curat și uscat, astfel cum se poate observa și din planșele foto de la dosar sau din procesul-verbal de cercetare la fața locului, ceea ce exclude posibilitatea ca inculpatul să nu fi putut observa marcajul pietonal.
Având a se pronunța asupra încadrării juridice a faptei anterior expuse, prima instanță a apreciat că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 al.2 și 4.Cod Penal, având în vedere că inculpatul fusese implicat într-un accident rutier, soldat cu vătămarea numitei, care a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 100 de zile. S-a apreciat de asemenea că faptele săvârșite de către inculpat prezintă în concret pericolul social al respectivei infracțiuni, în condițiile în care acesta a cauzat un accident rutier, prin săvârșirea acestuia aducându-se atingere relațiilor sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporală si sănătate.
Procedând la stabilirea răspunderii penale, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare stabilite de art. 72.Cod Penal pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, precum și faptul că din analiza fișei de cazier judiciar a rezultat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pe parcursul procesului penal a adoptat o atitudine sinceră.
Astfel, în baza art. 184 al.2 si 4.Cod Penal, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
S-a apreciat că, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, conform art. 71 al. 2.Cod Penal, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod Penal, din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.
Însă, potrivit art. 20 al Constituției, dispozițiile legislative interne trebuie interpretate în lumina tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului, la care România este parte.
Ca atare, s-a reținut că normele cuprinse în Convenție și în Protocoalele adiționale, împreună cu jurisprudența dezvoltata de C, alcătuiesc un bloc de convenționalitate, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este direct aplicabilă, având forță constituțională si supralegislativă. Interpretarea instanței de contencios european, in virtutea principiului subsidiarității, se impune, deci și fata de instanțele interne, astfel încât, la examinarea conținutului pedepsei accesorii, trebuie avută în vedere hotărâreaHirstîmpotriva Marii Britanii (Cererea nr 74025-2001, Hotărârea din 06.10.2005), prin care Curtea a constatat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interziceriiope legisa dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii.
Or, s-a reținut că din această hotărâre se desprinde concluzia că interzicerea unui drept nu poate avea loc indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei, ci doar în urma aprecierii îndeplinirii cerinței proporționalității restrângerii exercițiului acestuia.
De aceea, cu privire la drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod Penal, prima instanță a apreciat că se impune doar interzicerea doar a tezei a II a art.64 lit.a și lit. baa celuiași articol, reținând că natura faptei săvârșite duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza II și b din Cod Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora i-a fost interzis pe perioada executării pedepsei.
Exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit.c Cod Penal, respectiv acela de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii, nu i-a fost interzisă de către prima instanță, pentru că, în cauză, pe de o parte, nu este îndeplinită ipoteza normei în discuție (săvârșirea de către inculpat a faptei prin folosirea funcției, profesiei sau activității desfășurate), iar, pe de altă parte, interzicerea acestui drept nu este proporțională cu fapta săvârșită.
Ca atare, în baza 71.Cod Penal, prima instanță i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza II,b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale, ținându-se cont și de Decizia nr.XXIV/ decembrie 2007 ÎCCJ, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Apreciindu-se că scopul acestei pedepse, așa cum este prevăzut de art. 52.Cod Penal, poate fi atins chiar și fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe legale privitoare la cuantumul pedepsei aplicate și inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, prima instanță a dispus, în temeiul art. 81.Cod Penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71.Cod Penal, raportat la art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod Penal, pedeapsa accesorie fiind și ea suspendată, în conformitate cu dispozițiile art. 71 al. 5.
Cod PenalDe asemenea, în baza art. 82.Cod Penal, s-a stabilit un termen de încercare cu o durată de 2 ani și 6 luni și i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.Cod Penal si art. 84.Cod Penal, în baza art. 359.C.P.P. în sensul că neexecutarea obligațiilor civile sau săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În ceea ce priveșteacțiunea civilăexercitată în cadrul procesului penal, prima instanță a reținut că, având în vedere că accidentul de circulație a cauzat părții vătămate leziuni, pentru vindecarea cărora s-au efectuat cheltuieli de spitalizare de către Spitalul Clinic Județean de Urgență T - Clinica de, Casa Austria în cuantum de 1538.81 lei, pentru partea vătămata, sumă cu care această instituție s-a constituit parte civilă în procesul penal, solicitând, totodată actualizarea lor ( 17-18 dos.) și depunând în acest sens decontul de cheltuieli, biletul de ieșire din spital și foaia de observație privitoare la partea vătămată, iar potrivit dispozițiilor art. 998.civ. orice persoană este datoare a repara prejudiciul ce l-a creat prin fapta sa, în baza art. 14 al.3 lit.b și art. 346 al.1 C.P.P. raportat la art. 998.civ, art. 999.civ. raportat la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a admis această acțiune civilă și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 1538.81 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții vătămate, actualizată în raport cu indicele de inflație de la data de 10.11.2006 (ziua externării, când prejudiciul a devenit cert), până la data plății efective.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 105.550 lei ( 10 dos.), din care 100.000 lei reprezintă daune morale, iar 5.550 lei - daune materiale: bunuri distruse în accident, diferența dintre salariu și indemnizația de concediu medical, cheltuielile plătite cu mijloacele de transport, plata unei persoane care a asistat-o, suplimentele alimentare, convorbirile telefonice impuse de situația creată, contravaloarea medicamentelor, a cârjelor și a altor lucruri folosite în procesul de vindecare.
Cât privește daunele materiale, s-a reținut că martorele și au relatat că în urma accidentului, partea vătămată a fost în recuperare 3 luni de zile, timp în care a fost nevoită să se deplaseze, însoțită de acestea, zilnic de la domiciliu la spital și înapoi cu taxiul, o cursă fiind 16 lei. Date fiind cheltuielile suplimentare, martora a împrumutat-o pe partea vătămată cu suma de 200 lei în această perioadă, iar martora aducea fetița părții vătămate de la școală acasă, făcea cumpărăturile necesare în gospodărie, pentru toate serviciile sale fiind plătită cu echivalentul a 150 de euro/lună, în această sumă fiind inclus și transportul acestei martore de la domiciliul său la cel al părții vătămate.
În cererea de constituire de parte civilă s-a limitat doar a indica cuantumul daunelor morale solicitate ca urmare a suferințelor psihice, fără, însă, a formula si un probatoriu pe baza căruia instanța să poată cuantifica întinderea despăgubirilor morale. În lipsa acestui probatoriu, prima instanță a avut in vedere atât hotărârile judecătorești anterioare prin care, în situații aproximativ similare, s-au acordat despăgubiri morale, cât si discuțiile purtate in literatura juridica, unde se apreciază în unanimitate că, în urma accidentelor de circulație se acorda pentru suferințele psihice si fizice daune morale, care, însă, trebuie apreciate atât in funcție de numărul de îngrijiri medicale necesare pentru refacere, cât și în funcție de persoana parții vătămate, vârsta acesteia, locul de pe corpul acesteia unde se află leziunile, numărul și intensitatea intervențiilor medicale necesare pentru refacerea parții vătămate. De asemenea, acordarea despăgubirilor morale trebuie să reprezinte o justa si dreapta dezdăunare a părții vătămate și nu o îmbogățire fără just temei a acesteia.
Astfel, prima instanță a constatat că numita avea vârsta de 32 ani la data producerii accidentului, a fost internată la spital în perioada 01.11.2006-10.11.2006, că a suferit fractură cu deplasare platou tibial extern drept, fiind practicată reducerea sângerândă și osteosinteză cu șurub și broșă, urmată de imobilizare în orteză, redoare genunchi drept, deficit de flexie 90 %, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală de la 16 dos. fiind necesare 100 de zile de îngrijiri medicale.
Față de aspectele menționate, în baza art. 14 al. 3 lit. b, al. 5 si art. 346 al. 1., raportat la art. 999.civ. prima instanță l-a obligat pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 2.825 lei, reprezentând daune materiale și a sumei de 40.000 lei, reprezentând daune morale, fiind respinse în rest pretențiile materiale de 2.725 lei ca nedovedite și pe cele morale de 60.000 lei ca neîntemeiate.
Dat fiind cele mai sus reținute și ținând cont de faptul că petentul avea încheiată poliță de asigurare de răspundere civilă auto, precum și dispozițiile Legii nr.136/1995 și prevederile art. 42 lit.d din Ordinul 3108/2004, unde se arată că în caz de vătămare corporală se au în vedere eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripților medicale), probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare, prima instanță a constatat că repararea prejudiciului este garantată de asigurătorul "" B și a obligat acest asigurător alături de inculpat la plata prejudiciilor mai sus arătate către cele două părți civile, în limitele legale și contractuale.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul și partea civilă, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 19.06.2008 sub același număr unic de dosar.
Partea civilă apelantă a criticat sentința apelată atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității acesteia, arătând că prima instanță nu a stabilit în mod riguros starea de fapt și cadrul procesual, neluând în seamă ceea ce a declarat o martoră oculară, respectiv că au existat două victime, neconsemnând în declarația acesteia cele învederate de martoră pentru că a intervenit apărătorul inculpatului. În aceste condiții, apreciază că a fost obstrucționată posibilitatea părții vătămate de a administra probe pentru stabilirea stării de fapt reală, astfel încât apreciază sentința apelată ca fiind neconformă realității, fiind astfel nelegală. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordat de prima instanță, apreciază că acesta a fost stabilit în mod eronat, întrucât judecătoria nu a ținut seama de cele trei intervenții chirurgicale pe care le-a suferit partea vatamata, care a suportat luni de suferință din cauza unei fapte în producerea căreia nu a avut nici o vină. Solicită să se țină seama și de împrejurarea că inculpatul nu a încercat în nici un fel să acopere prejudiciul cauzat părții vătămate, care în mod normal ar trebui să fie protejat de lege și de autorități, care trebuie să acționeze pentru stoparea unui astfel de fenomen antisocial. Mai arată că prima instanță, fără nici un fel de motivare, a redus la J cuantumul despăgubirilor materiale solicitate de partea vătămată, în condițiile în care aceste pretenții au fost dovedite cu martori. Solicită obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Inculpatul apelant a criticat sentința apelată atât sub aspectul temeiniciei, cât și al legalității acesteia, arătând că în mod nelegal și netemeinic s-a procedat la condamnarea inculpatului, în loc să se dispună achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. e Cpp cu aplicarea art. 51 Cp, inculpatul aflându-se într-o eroare de fapt. În motivarea apelului, inculpatul arată că a fost acuzat de săvârșirea unei singure fapte, cu privire la o singură persoană, minora în cauză, fiica părții vătămate, fiind doar o persoană vătămată care a avut nevoie pentru leziunile suferite de 3 zile de îngrijiri medicale, faptă față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rechizitoriu avându-se în vedere că numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate de minoră nu au depășit limita minimă de 10 zile stabilită de textul de lege. În acest context, al inexistenței unei acțiuni penale cu privire la vătămarea corporală din culpă a minorei, nu poate să existe nici acțiune civilă, astfel încât inculpatul nu poate fi obligat față de această persoană. Arată că în apărarea inculpatului nu s-a invocat vina părții vătămate, ci eroarea de fapt în care s-a aflat inculpatul în momentul producerii accidentului, împrejurare care îl exonerează pe acesta de răspunderea penală, în condițiile în care trecerea de pietoni nu era semnalizată corespunzător, nefiind instalate nici un fel de mijloc de semnalizare sau ale dispozitive speciale care să indice că în locul respectiv era o trecere de pietoni, iar în condițiile unui trafic intens, oricâte diligențe ar fi depus, inculpatul nu a putut realiza că în locul respectiv este o trecere de pietoni. Mai arată că abia în anul 2008 autoritățile au semnalizat trecerea de pietoni cu un indicator în acest sens, care să permită identificarea atât a semnificației acestuia, cât și al desenului și din spate inclusiv. Arată că pentru această situație generată de lipsa semnalizării ar trebui să răspundă administratorul acelui sector de drum public, iar nu inculpatul, conform dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 195/2002. Astfel, apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzută de lege pentru a fi angajată răspunderea penală a inculpatului, conducător auto, atâta timp cât acesta s-a aflat în eroare de fapt cu privire la existența unei treceri de pietoni nesemnalizată corespunzător.
Prin decizia penală nr. 300/A din 03.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul art 379 pct. 1 lit. b cod pr pen au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de apelant parte civila și apelant inculpat împotriva sentinței penale 1248/19 mai 2008 pronunțată în dosar - al Judecătoriei Timișoara.
Tribunalul a examinat sentința apelată în limita criticilor formulate, dar și prin raportare la prevederile art 371 alin 2 Cod pr.penală, apreciind că aceasta este temeinica si legala.
In ce privește apelul formulat de inculpat tribunalul a fost de acord cu susținerile judecătoriei prin care se arata ca acesta nu se poate prevala de eroarea de fapt ca si cauza de natura a înlatura caracterul penal al faptei.
Instanța de apel a considerat că aspectele arătate de inculpat, respectiv ca nu avea cunoștință despre împrejurarea că strada pe care urma sa pătrundă era semnalizata prin marcaj pietonal, nu pot fi reținute în condițiile în care inculpatul personal relatează că a mai trecut pe acea strada, astfel încât nu se poate conchide ca acel traseu ii era total necunoscut. Pe de alta parte nu s-a putut retine ca indicatorul cu semnifica "trecerea pietoni" montat pe sensul invers de deplasare completat de marcajul pietonal sunt elemente insuficiente pentru a putea fi observate de orice participant la trafic diligent.
S-a apreciat că, lipsa indicatorului "trecere de pietoni" pe sensul de mers al inculpatului, chiar daca este omisiune a administratorului drumului, prin ea însăși nu este un element suficient pentru a proba ca inculpatul a fost in eroare cu privire la existenta trecerii de pietoni în condițiile în care erau realizate alte mijloace de semnalizare cu aceeași valoare din punct de vedere al semnificației rutiere.
Astfel, instanța de apel a apreciat că în mod corect s-a dispus condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev de art 184 alin 2 si 4 cod penal întrucât prin fapta sa inculpatul a provocat părții vatamate leziuni care au necesitat 100 zile de îngrijiri medicale, iar la dozarea pedepsei s-au avut in vedere dispozițiile art. 72 cod penal respectiv s-a stabilit o pedeapsa in limite legale avându-se în vederea circumstanțele personale si reale ale inculpatului si împrejurările concrete de săvârșirea a infracțiunii, precum si conduita procesuala a acestuia.
În ce privește apelul părții civile, s-a apreciat că în mod corect judecătoria admis în parte acțiunea civilă si a stabilit ca partea vatamata este îndreptățita sa beneficieze de despăgubiri materiale în limitele în care au fost dovedite prin depozițiile celor doua martore audiate, iar in ce privește daunele morale s-a stabilit o suma de 40 000 lei care este apreciata de instanța de apel ca fiind o dezdăunare suficientă pentru prejudiciul fizic si psihic suportat de partea vatamata, urmare a accidentului rutier raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale suportate de aceasta, de vârsta părții vatamate, de locul de pe corp afectat in urma leziunilor, dar si prin respectarea necesității ca aceste despăgubiri sa nu se constituie într-o îmbogățire fără justa cauza.
Chiar dacă s-a imputat judecătoriei ca nu a determinat modul de calcul al despăgubirilor materiale, tribunalul a reținut că acesta rezulta din analiza depozitiilor martorelor în conținutul hotărârii care precizează aspectele cunoscute de aceste martore, referitor la cheltuielile efectuate de partea vătămată cu recuperarea urmare a intervențiilor chirurgicale suferite.
Împotriva deciziei penale nr. 300/A/03.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs în termen inculpatul și partea vătămată.
În motivarea recursului declarat de partea vătămată se solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor și administrarea probelor pentru a se stabili dacă în urma impactului a fost sau nu vătămată integritatea corporală a fiicei sale, întrucât există dovezi că și aceasta a suferit leziuni, sens în care s-ar impune extinderea cercetărilor și pentru alte acte materiale, instanțele nemanifestând rol activ. Se mai solicită majorarea cuantumului daunelor morale acordate deoarece nu s-a ținut seama de durata suferințelor și gradul de afectare al integrității fizice.
Inculpatul nu a motivat în scris recursul, ci doar oral conform susținerilor din practicaua deciziei penale recurate.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu, potrivit art. 385 ind. 6.C.P.P. instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată.
Starea de fapt reținută de către prima instanță și confirmată de către instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul procesului penal, respectiv declarațiile martorilor, părții vătămate, expertiză tehnică. Din aceste probe a reieșit fără dubiu că inculpatul a condus autoturismul marca Chevrolet în data de 23.10.2006, în jurul orei 7, 50 pe Bd.- - din T dinspre strada - - spre str. - și ajungând la trecerea de pietoni situată la începutul str. -, a acroșat cu partea din față pe partea vătămată și fiica acesteia, care erau angajate în traversare pe marcajul pietonal de la stânga spre dreapta pe direcția sa de deplasare.
Urmare a evenimentului rutier, partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 100 zile de îngrijiri medicale, iar fiica sa, a suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 3 zile de îngrijiri medicale.
Cu ocazia audierii de către instanța de fond inculpatul a recunoscut în esență, săvârșirea faptei, în speță accidentarea părții vătămate pe marcajul pietonal, dar a menționat că nu se consideră vinovat de accident, întrucât trecerea de pietoni nu era semnalizată din sensul său de mers, doar din sensul opus, astfel că răspunderea revine angajaților autorităților locale, care nu au îndeplinit obligația semnalizării corespunzătoare. În sprijinul vinovăției inculpatului stă și expertiza criminalistică întocmită în cauză, care a concluzionat că inculpatul putea evita accidentul în situația în care se asigura că ar fi putut executa manevra de virare, fără a pune în pericol siguranța celor aflați în intersecție și, dacă ar fi observat prezența pietonilor aflați în traversare. Prin urmare, inculpatul este cel vinovat exclusiv de vătămarea corporală gravă a părții vătămate, deoarece nu a manifestat diligența și nu a acordat prioritatea de trecere părții vătămate angajate în traversarea străzii, încălcând dispozițiile art. 158 lit. m din HG 85/2003.
Instanța de recurs își însușește motivarea instanței de apel cu privire la neaplicarea art. 51 Cod penal și cea referitoare la modalitatea de semnalizare rutieră, așa cum este aceasta reglementată de dispozițiile legale. În plus, instanța de recurs reține că și în situația în care nu exista o semnalizare corespunzătoare printr-un semnal luminos sau indicator, accidentul s-a produs într-o zonă centrală a orașului, uzitată de către inculpat, iar trecerea de pietoni era semnalizată prin marcaj pe asfalt. De asemenea, condițiile meteo de la data producerii accidentului nu pot fi invocate de către inculpat în absolvirea de vină, nefiind în prezența unui carosabil umed sau acoperit de zăpadă, care ar fi făcut imposibilă detectarea marcajelor pietonale.
Astfel, vinovăția inculpatului în producerea accidentului de pe trecerea de pietoni și soldat cu vătămarea gravă a părții vătămate, care a necesitat pentru vindecare un număr de 100 zile de îngrijiri medicale, este deplin dovedită, recursul declarat de acesta fiind prin urmare, nefondat.
În privința recursului declarat de către partea civilă, instanța de recurs apreciază că în cazul infracțiunilor de vătămare corporală din culpă reglementată de art. 184.Cod Penal, angajarea răspunderii penală a celui vinovat intervine doar în situația în care numărul de îngrijiri medicale necesare părții vătămate spre vindecare este mai mare de 10, fiind în prezența unei infracțiuni săvârșite din culpă. Câtă vreme fiica părții vătămate, a suferit pentru vindecare un număr de 3 zile de îngrijiri medicale, relativ la această parte vătămată fapta săvârșită de către inculpat nu este prevăzută de legea penală, așa cum în mod corect au apreciat și instanțele inferioare.
În privința cuantumului despăgubirilor civile acordate părții vătămate, instanța de recurs apreciază că suma de 2825 lei reprezentând daune materiale și 40.000 lei reprezentând daune morale, reprezintă o satisfacție echitabilă raportată la prejudiciul cauzat părții vătămate, prin fapta ilicită a inculpatului. La stabilirea cuantumului daunelor morale se va avea în vedere împrejurarea că partea vătămată avea 32 de an i la producerea accidentului, urmare a evenimentului rutier a fost internată în spital suferind fractură cu deplasare platou tibial extern drept, fiind practicată osteosinteză cu șurub și broșă, urmată de imobilizare în orteză, reduare genunchi drept, deficit de flexie 90%, toate aceste traumatisme fiind concretizate în raportul de expertiză medico-legală aflat la fila 16 dosar urmărire penală. Raportat la vârsta părții vătămate, numărul și intensitatea intervențiilor chirurgicale necesare acesteia pentru refacere, privarea participării la viața socială a părții vătămate, instanța de recurs apreciază că sumele acordate cu titlu de daune morale și materiale sunt echitabile și nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză. Cu privire la daunele materiale, martorele audiate în cauză au făcut referiri la cheltuielile suplimentare necesare părții vătămate pentru a urma tratamentul medical prescris, ce include deplasări cu taxiul de la domiciliu la spital, precum și cheltuielile suplimentare generate de necesitatea angajării unei alte persoane care să aducă fetița părții vătămate de la școală și înapoi. Nu trebuie neglijate nici treburile gospodărești care nu au mai putut fi efectuate de către partea vătămată, care a fost astfel obligată să plătească o persoană pentru a efectua aceste treburi zilnice.
Raportat la depozițiile martorilor audiați în cauză, instanța de recurs apreciază că suma de bani acordată părții vătămate reprezintă o satisfacție echitabilă, motiv pentru care se apreciază că nu se impune majorarea acesteia.
Prin urmare, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. vor fi respinse recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 300/A/3.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. va fi obligată fiecare parte recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursurile declarate de inculpatul și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 300/A/3.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă fiecare parte recurentă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red./20.02.2009
Tehnored. U-2 ex./24.02.2009
Primă instanță:jud. - Judecătoria Timișoara
Instanța de apel -, - Tribunalul Timiș
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Anca
