Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 203/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 203/
Ședința publică din 03 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Judecător: - - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de recurenții și partea responsabilă civilmente ROMÂNEASCĂ- A, împotriva deciziei penale nr.237/2007, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul-inculpat și intimatul-inculpat, lipsind recurenta-parte civilă ROMÂNEASCĂ-,intimata-parte vătămată - și intimata -parte responsabilă civilmente -. SA -Sucursala V.
Procedura este legal îndeplinită.
S- procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit art.304/1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul-inculpat, prezent la instanță, precizează că dorește să-și retragă recursul.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act că recurentul-inculpat dorește să-și retragă recursul, iar cât privește recursul declarat de partea civilă pune concluzii de respingere a acestuia,latura civilă fiind soluționată în mod corect, urmând a se menține hotârărea primei instanțe ca legală și temeinică.
Inculpatul-recurent, având cuvântul pe recursul părții civile solicită respingerea acestuia.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.1235 din 4 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, s-a dispus achitarea inculpatului P, fiul lui și, născut la data de 14.12. 1977 în Pitești, jud. A, --, cetățean R, stagiul militar satisfăcut, studii - 12 clase, fără antecedente penale, domiciliat în com., sat., jud. A, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.184 alin. 2 și 4 Cod penal, în baza art.11 pct.2 lit a și art. 10 lit d Cod pr.penală.
A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.01.1982 în Pitești, jud. A, - -, domiciliat în Mun. Pitești,-, - 13A,. A,. 5, jud. A, cetățean R, stagiul militar nesatisfăcut, student, pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 6 luni.
A fost suspendată condiționat executarea pedepsei în baza art. 81 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
S-a atras atenția asupra disp.art. 83 Cod penal și art. 359 Cod pr.penală.
A fost admisă în parte acțiunea civilă a părții civile -, în baza art.14 și art. 346 Cod pr.penală.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SA, Sucursala V și - A, Sucursala A, la plata sumei de 10.000. RON, reprezentând daune morale în favoarea părții civile -.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în baza art. 191 alin 3 Cod pr.penală.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, a reținut că la data de 14.08.2004, în jurul orei 15.00, inculpatul conducea autoturismul marca Oltcit pe 7, în direcția Pitești - Curtea de A, în care se aflau martorii, și.
În dreptul comunei, inculpatul a intrat cu autoturismul său pe contrasens, angajându-se în depășirea a 3 autovehicule ce se deplasau în aceeași direcție de mers. Primul din coloana celor 3 autovehicule se afla autoturismul marca condus de către inculpatul care semnaliza pentru a vira la stânga.
A făcut acest viraj anterior pătrunderii pe contrasens a autoturismului condus de inculpatul deplasându-se el însuși pe contrasens pentru a pătrunde pe un drum lateral.
Inculpatul în aceste condiții a acționat sistemul de frânare încercând să oprească impactul dintre cele două autoturisme astfel că s-au produs pe carosabil urme de frânare lungi de 17,80, care pornesc de la 0,60 față de acostament parte stânga în direcția Pitești- Curtea de
Cu toate aceste eforturi coliziunea s-a produs, autoturismul inculpatului a fost proiectat într-un șanț, lovind-o pe partea vătămată - ce se afla pe marginea drumului și astfel i-a produs leziuni pentru căror vindecare necesitat un nr. de 80 de zile de îngrijiri medicale.
Instanța de fond a înlăturat expertizele tehnice auto ( 50-63 și 72-73 ), întrucât, având în vedere măsurătorile de la fața locului și planșele foto, mijloace de probă prin care s-a adunat în timp real și util probe cu privire la situația de fapt, aceste mijloace de probă denaturează realitatea, pe de o parte, iar pe de altă parte stabilește vinovății, expertul astfel depășindu-și atribuțiile legale.
Prima instanță a achitat pe inculpatul P, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 184 alin 2 și 4 pen. în baza art. 11 pct. 2 lit a pr.pen. și art. 10 lit d pr.pen. întrucât faptei penale comise de acesta îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective, respectiv culpa.
S-a reținut de prima instanță că, cu ocazia cercetării la fața locului s-au stabilit prin măsurători urme de frânare produse de autoturismul condus de inculpatul de cca 17,80.
Aceste urme erau dispuse prima de la din stânga, la o distanță de 0,60 de acostamentul din partea în direcția de mers Pitești- Curtea de
În planșele foto - fotografia nr. 1, aceste urme se văd orientate spre stânga și la un moment dat părăsesc carosabilul, indicând locul de impact undeva în afara carosabilului.
Acest lucru arată că, autoturismul condus de deja efectuase virajul spre stânga și se afla undeva cu partea spate între parte carosabilă și acostament. În acest sens, fiind și locul în care a fost deformat fiecare autoturism.
Practic autoturismul condus de prezintă deformări în partea spate (stâlp ușă stânga spate), iar autoturismul condus de prezintă deformări în partea dreapta față.
Martorul din mașina condusă de numita arată că autoturismul condus de atunci când se afla staționat semnaliza stânga pentru a avertiza că urmează să facă această manevră. Așa se explică că și celelalte autoturisme care se aflau în coloană se aflau staționate în spatele autoturismului condus de
Instanța consideră că inculpatul trebuia să-și dea seama, deși poate că nu a văzut semnalizarea stânga efectuată de inculpatul, că de vreme ce 3 autoturisme se aflau staționate pe sensul său de mers, se întâmplă ceva, în speță, inculpatului urma să efectueze un viraj la stânga.
Deși putea să prevadă acest lucru a sperat totuși că un accident de circulație nu se poate întâmpla, îndeplinind astfel condițiile prevăzute de lege pentru existența culpei, ca formă de vinovăție a faptei comise de acesta.
Ca atare, instanța de fond a reținut culpa în producerea accidentului în sarcina inculpatului pe care l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal, la pedeapsa închisorii de 6 luni.
A dispus suspendarea condiționată executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal, fixându-se termen de încercare de 2 ani și 6 luni, atrăgându-i-se, totodată, atenția asupra disp.art. 83 Cod penal și art. 359 Cod pr.penală.
Prima instanță a constatat că inculpatul a încălcat disp.art.152 alin a și k și art. 155 alin 1 din Regulamentul de Aplicare a OUG 195/2002, respectiv acesta a circulat cu viteză în localitate, a efectuat o depășire a unei coloane de mașini (a efectuat o triplare) și a efectuat de asemenea o depășire într-o intersecție nedirijată.
S-a concluzionat în sensul că, dacă inculpatul respecta aceste reguli de circulație și mai ales dacă nu ignora semnalizarea produsă de autoturismul condus de către, accidentul rutier putea fi evitat și astfel părții vătămate nu i se puteau produce leziuni.
În ceea ce privește latura civilă, prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată, și l-a obligat pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - SA, la plata sumei de 10.000. RON, reprezentând daune morale în favoarea părții civile -.
Prima instanță a reținut că părții vătămate i-au fost încălcate drepturi nepatrimoniale, deoarece prin vătămările fizice produse aceasta a fost în imposibilitate de a-și desfășura în bune condițiuni activitățile curente în societate și în familie.
Referitor la capătul de cerere privind daunele materiale, acestea au fost respinse ca nedovedite.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, inculpatul și partea responsabilă civilmente -""SA - Sucursala V.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în motivarea apelului, a arătat că în mod greșit prima instanță a hotărât achitarea inculpatului, întrucât din probele administrate în cauză rezultă în mod indubitabil vinovăția acestui inculpat în producerea accidentului de circulație.
Partea responsabilă civilmente -""SA Sucursala Vaa rătat că, în mod greșit prima instanță a hotărât obligarea sa în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, întrucât pe de-o parte, asigurătorul nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, iar pe de altă parte, inculpatul care avea încheiată asigurarea civilă auto la -" V, a fost achitat.
Inculpatul în motivarea apelului, a susținut că în mod greșit prima instanță a hotărât condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4, întrucât, din probele administrate în cauză rezultă că a respectat dispozițiile legale privind circulația pe drumurile publice, susținând totodată că inculpatul nu s-a asigurat înainte de a efectua virajul către stânga.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia penală nr.237 din 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a dmis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și de inculpatul, a esființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat achitarea inculpatului, pe care l-a condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 184 al.2 si 4 Cod penal.
In temeiul disp.art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în temeiul disp.art. 82 Cod penal, a fixat termen de încercare de 2 ani si 6 luni, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cod penal.
S-a înlăturat obligarea inculpatului, în solidar cu - SA - Sucursala V și - SA - Sucursala A la plata despăgubirilor civile precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu inculpatul, în solidar și cu părtile responsabile civilmente - SA - Sucursala V și - SA - Sucursala A, la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând daune morale în favoarea părții civile -
A fost obligat fiecare inculpat la câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat, menținând în rest dispozițiile sentinței.
S-a respins ca nefondat apelul declarat de partea responsabilă civilmente - SA - Sucursala V, pe care a obligat-o la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând sentința primei instanțe prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu, potrivit disp.art.371 alin.2 Cod pr.penală, tribunalul a apreciat că apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești și inculpatul sunt întemeiate.
Astfel, motivează tribunalul, că în toate cele trei rapoarte de expertiză tehnică întocmite în cauză, se reține că, posibilitatea de a evita producerea accidentului a avut-o atât inculpatul, dacă ar fi adoptat o viteză în limita legală, concordantă cu condițiile de trafic și configurația în plan orizontal a drumului, precum și dacă acesta ar fi renunțat la efectuarea manevrei de depășire a coloanei, în perimetrul intersecției nedirijate, precum și inculpatul, dacă anterior virării spre stânga acesta s-ar fi asigurat că poate face această manevră fără a pune în pericol participanții la trafic, ținând seama de poziția, direcția și viteza acestora.
Este adevărat, arată în continuare tribunalul, că din planșele fotografice efectuate în momentele imediat ulterioare producerii accidentului rezultă că autoturismul condus de inculpatul prezintă avarii în partea dreaptă față, iar autoturismul condus de inculpatul în zona de mijloc a lateralei stângi însă, tot din aceste planșe foto, precum și din procesul verbal întocmit cu ocazia cercetării la fața locului, rezultă că impactul dintre cele două autoturisme nu a avut loc pe carosabil, ci în afara carosabilului, concluzie ce se desprinde din configurația locului în care s-a produs accidentul și din faptul că niciunul din autovehicule nu a intrat în șanț, ambele fiind poziționate pe podul de legătură dintre carosabil și ulița comunală.
Acest lucru însă, nu poate conduce, în aprecierea tribunalului, la concluzia că inculpatul s-a asigurat anterior efectuării virajului la stânga, întrucât între autoturismul condus de inculpatul și autoturismul condus de inculpatul existau alte două autovehicule ceea ce presupune o distanță considerabilă, autoturisme care se aflau în mișcare și pe care inculpatul a încercat să le depășească.
Prin urmare, concluzionează tribunalul, autoturismul condus de inculpatul a avut timpul necesar de a ajunge cu o parte din autoturism în afara carosabilului, în momentul impactului, fiind certă situația că acesta nu s-a asigurat în momentul efectuării virajului către stânga, întrucât, în situația în care ar fi făcut acest lucru având în vedere și viteza cu care circula autoturismul condus de inculpatul, ar fi observat pe sensul invers de mers, existența acestui autoturism în spatele său.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că în mod greșit prima instanță a dispus achitarea inculpatului, situație față de care, în temeiul disp.art. 379 pct.2 lit."a" Cod pr.penală, a admis apelurile declarate de parchet și de inculpatul, în ceea ce privește soluționarea laturii civile ca urmare a admiterii apelului formulat de parchet, a desființat în parte sentința, în sensul că a înlăturat achitarea inculpatului.
În drept, fapta inculpatului, așa cum a fost descrisă mai sus, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale prevăzute de art.160 alin.1 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002.
In baza acestui text de lege, tribunalul l-a condamnat pe inculpatul a la pedeapsa închisorii în cuantumul menționat, în condițiile art.81 Cod penal, avându-se în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.72 Cod penal, precum și faptul că scopul pedepsei se poate realiza și prin stabilirea acestei modalități de executare.
Având în vedere această soluție de condamnare a inculpatului, respectiv faptul că prejudiciul suferit de partea civilă a fost produs din culpa comună a celor doi inculpați, tribunalul, baza art.14 rap. la art.346 Cod pr.penală, și art.1003 Cod civil, a dispus să fie obligați, în solidar cei doi inculpați, dar în solidar și cu cele două părți responsabile civilmente, respectiv "" _ sucursala V și "" - Sucursala A, la plata sumei de 10.000 RON - reprezentând daune morale în favoarea părții civile -.
In acest sens, tribunalul a motivat că prin abrogarea art.57 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările, articol în baza căruia societatea de asigurare se impunea a fi citată în procesul penal, în calitate de garant, Decizia nr.1 din 28 martie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu mai are aplicabilitate, astfel încât, în mod corect prima instanță a obligat în solidar societatea de asigurare la plata despăgubirilor civile, solidaritatea decurgând din contractul de asigurare.
Impotriva deciziei a declarat recurs inculpatul precum și "Asigurarea Românească "
In cursul judecății, însă, la data de 3 aprilie 2008, în fața curții, recurentul-inculpat, prezent în instanță, a declarat că-și retrage recursul.
In ceea ce privește celălalt recurent, respectiv "Asigurarea Românească - " aceasta critică soluția, pe latura civilă a cauzei, sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, invocând, în esență, că obligarea sa în solidar cu inculpații este contrară legii speciale a asigurărilor, făcându-se o greșită aplicare a normelor de drept care reglementează obligația solidară între debitori.
In acest sens, într-un prim motiv se menționează că în cauză contractul de asigurare invocat nu prevede nici o solidaritate între asigurat și asigurător și, cu atât mai puțin, între asigurător și inculpații din speță, care nu sunt nici măcar asigurații nominalizați în documentele de asigurare, arătând că despăgubirile se pot acorda în cazul în care autovehiculul asigurat este condus de o altă persoană decât asiguratul nominalizat în documentul de asigurare, dar aceasta numai în cazul raporturilor juridice de asigurare existente cu deținătorul autovehiculului, cu inculpații din această cauză neavând nici un raport juridic de asigurare și nici un contract care, de altfel, nu prevede vreo solidaritate.
S-a făcut, astfel, în cauză o aplicare greșită a prevederilor art.1039, 1041 Cod civil, pentru că obligația solidară nu se prezumă, ea trebuie să fie stipulată expres prin contract sau prin lege, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
De altfel, precizează asigurătorul nu există nici o identitate între eventuala răspundere civilă delictuală a inculpaților pentru fapta proprie și eventuala răspundere legală contractuală a unui asigurător de răspundere civilă auto obligatorie, între cele două feluri de răspunderi juridice existând deosebiri atât ca izvora de drept cât și ca întindere sau condiții de aplicare.
In al doilea motiv invocat, se arată că societatea nu are calitatea procesuală de parte responsabilă civilmente, așa cum rezultă din Decizia nr.1 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii.
In ultimul motiv invocat, se arată că pe lângă aspectele de nelegalitate invocate mai sus, este afectată activitatea sa ca societate de asigurare, întrucât părțile civile, urmare a executării hotărârii, în care invocă solidaritatea, indisponibilizează conturile bancare.
Examinând decizia atacată, prin prisma recursurilor declarate și a motivelor invocate de recurentul-asigurător "Asigurarea Românească " B, curtea constată, în primul rând, că se impune a se lua act, potrivit art.385/4 alin.2 rap. la art.369 alin.1 Cod pr.penală, de retragerea recursului declarat de inculpatul.
Cu referire, însă, la criticile invocate de recurentul asigurător, așa cum au fost menționate, curtea constată că prioritar se impune a se analiza dacă astfel de critici sau altele ce pot fi invocate din oficiu sunt incidente vreunui caz de casare prevăzut de art.385/9 pct.1-21 Cod pr.penală, admisibilitatea recursului, potrivit art.385/15 pct.2 Cod pr.penală, fiind circumscrisă, în conformitate cu prevederile art.385/6 alin.2 Cod pr.penală, numai în limitele motivelor de casare menționate, recursul fiind, de altfel, o cale de reformare în drept și nu în fapt.
Ca urmare, curtea constată că nici unul dintre motivele invocate sau vreun alt motiv din oficiu, nu pot fi incidente vreunui caz de casare dintre cele menționate, întrucât cazul de casare prevăzut de art.385/9 pct.17/1 Cod pr.penală, care viza greșita aplicare a legii și care fi fost incident în cauză, cu privire la aspectele de nelegalitate semnalate în privința soluționării laturii civile a cauzei, în măsura în care s-ar fi dovedit întemeiate, în prezent este abrogat.
Așa fiind, pe considerentele mai sus expuse, întrucât nu există nici un temei juridic, în baza căruia să fie admisă calea de atac exercitată, potrivit legii, recursul urmează a fi respins ca nefondat, potrivit art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, curtea va obliga atât pe recurenta "Asigurarea Românească", căreia i s-a respins recursul, cât și pe recurentul inculpat, care și-a retras recursul, la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de - ROMÂNEASCĂ SA, împotriva deciziei penale nr.237 din 19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta - ROMÂNEASCĂ SA la 100 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe recurentul inculpat la 50 lei cu același titlu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored./ex.2
Jud.apel
Jud.fond -
22 aprilie 2008
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu