Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 202/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 202/
Ședința publică din 03 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu judecător
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Judecător: - - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de recurentul-inculpat și recurentul-parte vătămată, împotriva deciziei penale nr. 50/28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurentul-parte vătămată, asistat de avocat ales și recurentul-inculpat asistat de avocat din oficiu,.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace audio, potrivit disp. art.304/1 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Părțile prezente și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Inculpatul - recurent solicită a se lua act că-și retrage recursul.
Avocat, pentru recurentul-parte vătămată, având cuvântul pe recursul părții vătămate solicită admiterea recursului, majorarea pedepsei, cu aplicarea disp. art.86/1 și acordarea daunelor morale în suma solicitată de 50.000.000 lei(ROL). Având cuvântul pe recursul inculpatului, solicită a se lua act că acesta își retrage recursul.
Avocat pentru inculpat, solicită a se lua act de retragerea recursului formulat de inculpatul și având cuvântul pe recursul părții vătămate, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursul formulat de inculpatul, solicită a se lua act că acesta și-a retras recursul, iar pe recursul părții vătămate, pune concluzii de admitere pe cele două aspecte.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că și-a retras recursul, iar pe recursul părții vătămate solicită respingerea acestuia și menținerea soluțiilor pronunțate. De asemenea solicită a se avea în vedere că a fost provocat de partea vătămată.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.314 din data de 20.11.2007, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în baza art.182 al.2 Cod penal, cu aplic. art.73 lit.b Cod penal și art.76 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și -, născut în comuna, județul A, domiciliat în comuna, satul, județul A, CNP -, studii 8 clase, administrator AF -, căsătorit, fără antecedente penale, la o lună închisoare.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei aplicată. În baza art. 82 Cod penal, s-a fixat termen de încercare pentru inculpat 2 ani și o lună. S-au pus în vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
A fost admisă în parte acțiunea civilă și obligat inculpatul să plătească părții vătămate, suma de 2.500 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească statului 200 lei cheltuieli judiciare și 100 lei cheltuieli judiciare părții vătămate.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în jurul orelor 18,00, în ziua de 17.04.2006, între partea vătămată, pe de o parte, și inculpatul, pe de altă parte, a avut loc un conflict pentru un gard.
S-a dovedit că acest conflict a fost generat de partea vătămată, care, sub influența alcoolului, a aruncat cu pietre în acoperișul casei inculpatului, după care l-a amenințat pe acesta cu o sapă, iar inculpatul a ripostat la atacul părții vătămate, în sensul că, având în mână o ulucă ruptă din gardul în litigiul, a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, peste tot corpul, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 50-55 zile îngrijiri medicale. S-a stabilit de către Institutul Național de Medicină Legală B că leziunile traumatice i-au pus viața în primejdie părții vătămate în sensul că, dacă nu ar fi fost tratat medical adecvat, prompt și eficient, leziunile respective ar fi dus inevitabil la deces.
S-a reținut că partea vătămată, prin acțiuni directe (amenințarea cu sapa și aruncarea cu bolovani pe casă), a creat contextul necesar de profundă tulburare psihică a inculpatului. Chiar în rechizitoriu s-a reținut că inculpatul a comis fapta în condițiile art. 73 lit. b Cod penal.
Instanța a constatat că, într-adevăr, inculpatul se face vinovat de comiterea faptei prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal, în condițiile prevăzute de art. 73 lit. b Cod penal. La stabilirea cuantumului pedepsei, instanța a avut în vedere circumstanțele de fapt și efectele produse de art.73 lit.b Cod penal.
În acest context, instanța apreciat că pericolul social concret al faptei este mult diminuat datorită contextului faptic analizat și a aplicat o pedeapsă cu închisoare inculpatului având în vedere și art.76 lit.d Cod penal, apreciind că o pedeapsă cu închisoare în cuantum de o lună, a cărei executare să fie suspendată condiționat în baza art. 81 Cod penal, este de natură să răspundă dezideratului privind scopul pedepsei urmărit de legiuitor.
Acțiunea civilă, având în vedere cererea părții vătămate, cum și prevederile art.14 și 346 Cod pr.penală, dar și contextul faptic, a fost admisă doar în parte. Instanța a constatat că suma solicitată de către partea vătămată, este exagerată, iar suma de 2.500 lei, pe care o acordă ca daune morale părții vătămate, este legală, morală și totodată aptă de a răspunde realității și consistenței acestui prejudiciu moral.
Împotriva acestei sentințe, partea vătămată a declarat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, sub aspectul individualizării pedepsei. Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.50 din 28 februarie 2008, respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată, obligând-o la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță, pe baza probatoriului administrat, a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția intimatului inculpat pentru săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat, cu ocazia individualizării pedepsei dând eficiența cuvenită criteriilor generale prev.de art.72 cod penal, în sensul că reținut în mod legal circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prev.de art.73 lit.b Cod penal rap.la art.76 lit.d Cod penal, dispunând implicit reducerea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special prev.de textul încriminator.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea vătămată.
Inculpatul nu și-a motivat recursul, iar la termenul din 3 aprilie 2008, învederat că-și retrage acest recurs.
Partea vătămată a criticat decizia sub aspectul menținerii unei pedepse insuficiente aplicată inculpatului, față de numărul mare de îngrijiri medicale necesitate de partea vătămată, modalitatea de executare a pedepsei e considerată ca fiind greșită, ca și soluționarea laturii civile, apreciind că danele morale acordate sunt insuficiente.
In ceea ce privește recursul inculpatului, constatând libertatea de voință a acestuia și în considerarea principiului disponibilității exercitării căilor de atac, față de prevederile art.385/4 alin.2 rap. la art.369 alin.1 Cod pr.penală, curtea va lua act de retragerea recursului acestuia.
In ceea ce privește recursul părții vătămate, curtea constată că instanțele care au soluționat cauza anterior au reținut în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei și starea de provocare în care a fost săvârșită aceasta, astfel încât, deși infracțiunea prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani, art.76 lit.d Cod penal, permite reducerea pedepsei până la minimul general, iar pedeapsa de o lună închisoare, aplicată inculpatului, se situează în limite legale.
Probele administrate în cauză au arătat că partea vătămată a fost cea care a început conflictul și a creat inculpatului o stare importantă de tulburare atât prin înjurători și cuvinte obscene, cât și prin aruncarea de bolovani în casă, lovirea cu sapa în zidul casei, ruperea gardului, pătrunderea în curtea părții vătămate și amenințarea acesteia, activitate foarte importantă, care reduce semnificativ proporția de culpă a inculpatului în producerea rezultatului fapte și justifică atât diminuarea cuantumului pedepsei până la o lună, astfel cum a stabilit prima instanță, cât și stabilirea modalității de executare a pedepsei prin suspendarea condiționată a acestei executări.
De asemenea, activitatea provocatoare a părții vătămate susținută și realizată prin insultă, amenințare și încercări de distrugere a bunurilor inculpatului justifică, chiar dacă este incontestabil că partea vătămată a suferit leziunile constatate în actele medico-legale, acordarea unui cuantum de doar 2500 lei daune morale, deoarece proporția culpei fiecăruia determină reducerea pretențiilor exagerate în mod evident de către partea vătămată care a cerut "1000 miliarde lei împărțit la 5" (84 dosar fond).
De altfel, aspectele care vizează cuantumul despăgubirilor acordate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute în mod expres de art.385/9 Cod pr.penală.
Pentru toate aceste considerente, curtea, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul părții vătămate și, în baza art.385/4 alin.2 Cod pr.penală, va lua act de retragerea recursului inculpatului, obligându-i pe ambii recurenți la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată, domiciliată în comuna, satul, județul A, împotriva deciziei penale nr.50 din 28 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut în comuna, județul A, domiciliat în comuna, satul, județul A, CNP -, împotriva aceleiași decizii.
Obligă pe recurenta parte vătămată la 100 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpat la 140 lei cu același titlu, din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 03 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/18 aprilie 2008
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Dumitru Diaconu