Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 270/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 270/
Ședința publică din 23 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
Președinte:dr. - -,președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de SC SA-SUCURSALA, împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat din oficiu, pentru intimatul inculpat, potrivit delegației nr.1573/16.04.2009 emisă de Baroul Argeș și avocat pentru intimata parte civilă, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Av pentru intimata parte civilă, arată că domiciliul actual al acesteia este în Sibiu,-,.12, județul Sibiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată si acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul intimatului inculpat, avocat, solicită respingerea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea ca nesusținut și neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei părți civile, avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat și mentinerea ca legală și temeinică a deciziei penale nr. 29/A din data de 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul parchetului formulează concluzii de respingere a recusrului declarat de asiguratorul de răspundere civilă SA ca nefondat și nemotivat.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.123 din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Brezoi, a fost condamnat inculpatul, născut la 5 februarie 1977 în Turcia, cetățean, șofer la " Turism " cu sediul în comuna, județul C, necăsătorit, fără antecedente penale, cu reședința în comuna,-, județul C, la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
In baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra art.83 Cod penal.
S-au aplicat prevederile art.71 rap. la art.74 lit.a și b Cod penal, făcându-se aplicarea disp.art.71 alin.5 Cod penal.
A fost obligat inculpatul, în solidar, cu asigurătorul "Asigurarea Românească " - Sucursala D să plătească 4000 lei despăgubiri civile și 40.000 lei daune morale părții civile.
Inculpatul a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat și către partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a condus pe 7 Râmnicu V - Sibiu autobuzul marca, înmatriculat HD-11-BN și în localitatea, pentru a evita impactul cu autoturismul care circula în fața sa, a încercat o manevră de frânare în timpul căreia autobuzul a pătruns pe contrasens izbindu-se de autoturismul condus de, în care se afla și partea civilă.
Ca urmare a impactului produs între cele două autovehicule partea civilă a suferit leziuni traumatice care au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale pentru vindecare, fiind imobilizată în aparat gipsat.
Impotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească - Viena Insurange - Sucursala
Apelantul-inculpat, prin avocat ales, a criticat sentința atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile. Astfel, pe latură penală a arătat că în mod greșit a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a dreptului de a alege prev. de art.64 alin.1 lit.a teza I Cod penal, întrucât infracțiunea pentru care a fost condamnat este o infracțiune din culpă. Pe latura civilă a cauzei a arătat că deși partea vătămată a suferit o suferință fizică, despăgubirile acordate sunt prea mari în raport de practica instanțelor, astfel că a solicitat reducerea acestora.
Apelanta "Asigurarea Românească Vienna Insurance - Sucursala Hac riticat sentința pentru că în mod greșit instanța nu a citat în cauză " ", cu sediul în D, societate la care inculpatul era angajat, în calitate de șofer.
De asemenea, această apelantă a mai criticat sentința și sub aspectul faptului că, a fost obligată, în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile, susținând că în cauză nu sunt aplicabile disp.art.1000 alin.1 și 3 din Codul civil și nici art.24 alin.3 din Codul d e pr.penală.
In continuare a solicitat reducerea daunelor morale de la 40.000 lei la 10.000 lei.
Prin decizia penală nr.29/A din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte sentința, în sensul înlăturării aplicării pedepsei accesorii prev. de art.64 lit.a teza I Cod penal, s-au menținut celelalte dispoziții și s-a respins ca nefondat apelul declarat de societatea asigurătoare, fiind obligată aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat. De asemenea, deși i s-a admis apelul inculpatului, acesta a fost obligat, în solidar, cu asigurătorul, la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Pentru a decide astfel, tribunalul, invocând Decizia nr.2/2005 a și art.3 din Protocolul nr.1 al Convenției, a constatat că în mod greșit instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
In rest, tribunalul a apreciat că materialul probator administrat în cauză relevă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii și justifică cuantumul despăgubirilor civile acordate părții civile de instanța de fond.
Cu privire la cheltuielile judiciare la care a fost obligat în solidar inculpatul cu asigurătorul, instanța de apel a apreciat că, pe de o parte, a fost respins ca nefondat apelul pe latura civilă, al inculpatului, și, în totalitate al asigurătorului de răspundere civilă, acestea sunt în culpă procesuală.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs "Asigurarea Românească " - Sucursala H, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, susținând că " " D, proprietara autobuzului nu a fost introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, inculpatul fiind prepusul acesteia, calitate care ar fi determinat obligarea acesteia în solidar cu inculpatul.
In fine, recurenta consideră netemeinică decizia și sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părții civile, solicitând reducerea acestora la 10.000 lei, apreciind-o ca o compensație corectă a prejudiciului suferit.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
In speță, din actele și lucrările dosarului, se reține că la data de 6 aprilie 2007, pe raza satului din județul V, pe drumul public, autobuzul condus de inculpatul în direcția Sibiu dinspre Râmnicu V, în manevra de evitare a autovehiculului din fața sa a intrat cu partea frontală pe sensul de mers al autoturismului condus de în care se găsea partea civilă, și din impactul celor două autovehicule a rezultat vătămarea corporală a lui, care a suferit leziuni traumatice ce au necesitat 90-100 zile îngrijiri medicale.
Totodată, a suferit, la rându-i, leziuni traumatice care au necesitat 7-8 zile îngrijiri medicale.
Accidentul de circulație s-a produs din vina inculpatului care a ignorat prevederile art.51 din nr.OUG195/2002, republicată, nepăstrând distanța suficientă față de autovehiculul care circula în fața sa, determinând, prin manevra de frânare, pătrunderea autovehicului pe care-l conducea pe celălalt sens de mers și impactul cu autoturismul în care circula partea vătămată.
Este adevărat că, în cauză, nu a fost introdusă societatea comercială al cărei prepus era inculpatul la data producerii accidentului, în calitate de parte responsabilă civilmente, însă, această situație nu este de natură să conducă la nulitatea hotărârilor pronunțate, câtă vreme solidaritatea este instituită în favoarea părții civile și nicidecum în favoarea asigurătorului.
Asigurătorul acordă despăgubiri, potrivit Legii nr.136/1995, în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurați răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule precum și tramvaie, și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil.
In conformitate cu dispozițiile art.50 din legea mai sus-arătată, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul trebuia să le plătească cu titlu de dezdăunare, și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite.
Textul de lege menționat nu face distincție între daunele morale și daunele materiale, acestea rămânând la latitudinea instanței de judecată.
Cu privire la cuantumul daunelor morale acordate părții civile, ținând seama de numărul mare de îngrijiri medicale necesare pentru înlăturarea consecințelor produse sănătății părții civile, ca urmare a faptei inculpatului, suma de 40.000 lei este corect stabilită, instanța ținând seama de suferința îndelungată la care a fost expusă partea civilă.
Pe cale de consecință, critica formulată de recurentă fiind neîntemeiată, urmează ca recursul său să fie respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
In temeiul art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către intimata-parte civilă în cuantum de 2.300 lei, reprezentând onorariu de avocat ales și către stat, din care 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC SA-SUCURSALA, împotriva deciziei penale nr. 29/A din data de 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentă la 2300 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă și la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu, ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
6 mai 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Constantin Duțescu