Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 279/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA PENAL, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENAL NR. 279
Ședința public din 16 APRILIE 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECTOR: - -
JUDECTOR: - -
GREFIER: - -
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de APEL BAC Uaf ost reprezentat legal de a - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNG TRIBUNALUL BAC U împotriva deciziei penale nr.512/A/25.11.2008 pronunțat de TRIBUNALUL BAC U în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauz s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penal, în sensul c au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint avocat avocat pentru intimatul inculpat și intimatul parte vtmat - asistat de avocat, lips fiind intimatul inculpat, intimatul asigurator SC SA B și intimații prți vtmate Serviciul de Ambulanț B și Spitalul de Urgenț Județean
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:
Aprtorii prților și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizeaz c nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constat recursul în stare de judecat și acord cuvântul prților, pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul invoc netemeinicia hotrârilor pronunțate de instanța de fond și de apel cu privire la achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. b/1 pentru C.P.P. art. 184 alin. 2,4 apreciind c fapta comis de acesta prezint pericol social și ca atare se impunea aplicarea unei pedepse. Chiar dac în producerea accidentului a contribuit și culpa prții vtmate, deoarece acesta nu s-a deplasat cu bicicleta cât mai aproape de partea dreapt a drumului, inculpatul nu respectat regulile de circulație, circulând cu o vitez peste limita legal efectuând manevre de schimbare direcției de mers cu scopul de a ocoli denivelrile din carosabil. Totodat trebuia s se aib în vedere c prții vtmate i s-au produs leziuni ce au necesitat un numr de 95-100 zile de îngrijiri medicale și în raport de împrejurrile comiterii faptei și urmrile produse consider c nu se justific soluțiile celorlalte instanțe.
În concluzie, solicit admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BAC U, casarea ambelor hotrâri, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prevzut de art. 184 alin. 2,4, la pedeapsa închisorii cu aplicarea art. 81 cod penal. Neaplicarea pedepsei accesorii întrucât fapta a fost svârșit anterior modificrii codului penal, menținerea celorlalte dispoziții ale hotrârii atacate.
Avocat având cuvântul pentru intimatul parte vtmat, arat c, faț de faptul c soluția instanțelor anterioare este de achitare, trebuiau aplicate dispozițiile art. 90,91 având în vedere condițiile înlocuirii rspunderii penale, respectiv recuperarea prejudiciului. Arat c trebuie îndeplinite cumulativ condițiile art. 90 nu alternativ, astfel încât nu se putea aplica art. 18/1
Nefiind îndeplinit un element din aceste condiții apreciaz c nu se putea aplica dispozițiile art. 18/1
În concluzie solicit admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BAC U, și pronunțarea unei soluții legale și temeinice.
Nu solicit cheltuieli de judecat reprezentând onorariu avocat.
Avocat având cuvântul pentru intimatul inculpat solicit respingerea recursului declarat de parchet, menținerea hotrârii atacate ca fiind legal și temeinic.Arat c nu s-a înlocuit rspunderea penal, soluția s- pronunțat prin aplicarea art. 18/1 și apoi a art. 91 avându-se în vedere persoana inculpatului, modul de producere al accidentului și culpa comun în producerea accidentului.
Arat c instanțele de fond si de apel au avut în vedere declarațiile prților, expertiza efectuat în cauz, dinamica producerii accidentului și culpa comun a inculpatului si a prții vtmate. Partea vtmat se deplasa cu bicicleta pe sensul de mers al inculpatului aproape de axul drumului, s- speriat și a srit de pe biciclet, leziunile fiind produse ca urmare a acestui fapt. Intimatul inculpat a atins cu farul drept bicicleta nu partea vtmat. Din acest motiv s-a apreciat c fapta nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin sentința penal nr. 644 din 31.03.2008, pronunțat de Judec toria Bac u în dosarul nr- s-a dispus, în temeiul art. 11 alin. pct.2 lit.a Cod procedur penal raportat la art.10 alin.1 lit.1Cod procedur penal, achitarea inculpatului, fiul lui G și, nscut la 18.11.1967 în B, cetțean român, studii medii, stagiul militar satisfcut, fr antecedente penale pentru svârșirea infracțiunii de vtmate corporal din culp prevzut de art.184 alin.2,4 Cod penal.
În temeiul art.181Cod penal raportat la art.91 alin.1 lit.c Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativ amend în cuantum de 1000 lei.
În temeiul art.14, 346 raportat la art.998 cod civil și art.50 alin.1, art.55 alin.1 și art.57 alin.1 din 136/1995 cu modificrile și completrile ulterioare, a fost obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul SC""SA - B s plteasc prții vtmate - suma de 200 cu titlu de daune materiale.
S-au respins ca nefondate celelalte pretenții ale prții vtmate.
În temeiul art.193 alin.2 Cod procedur penal a fost obligat inculpatul s plteasc prții vtmate suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.192 alin.1 pct.1 lit.d Cod procedur penal a fost obligat inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanța a reținut c:
În ziua de 20.06.2006 organele de poliție au fost sesizate în legtur cu producerea unui eveniment rutier pe DJ 252 pe raza comunei din județul B, accident de circulație soldat cu o victim.
La fața locului s-a constatat c în accident a fost implicat autoturismul marca Ford Focus cu numr de înmatriculare - condus de inculpatul și partea vtmat -, în vârst de 17 ani, care se deplasa pe o biciclet.
Din cercetarea la fața locului a rezultat c pe porțiunea de drum pe care a avut loc accidentului, circulația se desfșoar în dou sensuri, câte o band de circulație pe fiecare sens, iar pe suprafața carosabil nu exist marcaje. Suprafața carosabil este din asfalt, declivitatea strzii este în, nu exist trotuare și exist un indicator de restricție "drum alunecos".
În cauz s-a efectuat un raport de expertiz tehnic de ctre expertul auto inginer. Conform acestui raport dinamica producerii accidentului a fost urmtoarea:
Autoturismul condus de inculpatul, se deplasa pe mijlocului drumului ocolind denivelri ale carosabilului, partea din stânga mașinii depșește în acest moment axul drumului circa 1,2 metri. Din sens opus, - se deplasa cu bicicleta pe partea dreapt a drumului. Cele dou vehicule se apropie unul de altul. La un moment dat - schimb direcția și se deplaseaz oblic spre axul drumului. sesizeaz pericolul de coliziune și acționeaz energic asupra frânei pentru a opri autoturismul. Nu efectueaz nici o manevr de schimbare a direcției de mers. - observ mașina, se sperie, sare de pe biciclet și cade pe carosabil lovindu-se la bazin și la cap. Se produce impactul dintre biciclet și autoturism.
Autoturismul marca Ford Focus cu numr de înmatriculare - condus de învinuitul circula cu o vitez de 60 km/or înainte ca șoferul s înceap manevrele de evitare.
În condițiile în care s-a produs, accidentul nu putea fi evitat de. În schimb putea evita accidentul de circulație dac se deplasa cât mai aproape de marginea din dreapta a șoselei, așa cum prevede regulamentul de circulație. - putea evita accidentul dac circula pe partea dreapt a drumului și nu efectua brusc și fr s semnalizeze manevra de viraj spre stânga.
În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului marca Ford Focus cu numr de înmatriculare - condus de învinuitul ( bar protecție faț înfundat, suport plcuț numr de înmatriculare rupt) și vtmarea corporal a conductorului bicicletei - care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un numr de 95-100 zile de îngrijiri medicale.
S-a apreciat c fapta inculpatului care în ziua de 20.06.2006 în timp ce conducea autoturismul marca Ford Focus cu numr de înmatriculare -, pe raza comunei, județul B, a accidentat pe partea vtmat -, care circula cu bicicleta și care a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un numr de 95-100 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vtmare corporal din culp prevzut și pedepsit de art.184 alin.2,4 Cod penal, pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea acestuia în judecat.
Culpa inculpatului în producerea accidentului din data de 20.06.2006 rezult din înclcarea urmtoarelor articole din Regulamentul de aplicare a nr.OG195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
- faptul c autoturismul condus de inculpat a depșit axul drumului cu aproximativ 1,2 metri reprezint o înclcare a art.135 alin.2 din regulamentul menționat prevede c:" discontinuu delimiteaz benzile, putându-se trece peste el numai atunci când conductorii de vehicule schimb de circulație, direcția de deplasare ori când s-au angajat în depșire. Aceste manevre se vor executa numai dup ce aceștia au semnalizat și s-au asigurat c nu pericliteaz siguranța celorlalți participanți la trafic care îi urmeaz sau îi preced sau circul din sens opus". Conform alin.3 "obligațiile prevzute în alin.2 revin conductorilor de vehicule și atunci când pe drumul public nu sunt aplicate marcaje ".
- inculpatul nu a efectuat nici o manevr de schimbare a direcției de mers ceea ce înseamn o înclcare a prevederilor art.145 din Regulament:" Conductorii de vehicule sunt obligați s semnalizeze schimbarea direcției de deplasare, depșirea, oprirea și punerea în mișcare. Intenția conductorilor de autovehicule de a schimba direcția de mers, depșirea și oprirea se semnalizeaz prin punerea în funcțiune a intermitente a semnalizatoarelor cu cel puțin 50 în localitți și 100 de m în afara localitților, înainte de efectuarea manevrelor ";
- inculpatul nu circula cât mai aproape de marginea din dreapta a prții carosabile ceea ce înseamn o înclcare a art.153 din Regulament care prevede " La întâlnirea a dou vehicule care circul din sensuri opuse, conductorii acestora sunt obligați s circule cât mai aproape de marginea din dreapta a prții carosabile, în sensul lor de mers. Dac mersul înainte este obturat de un obstacol sau de prezența altor participanți la trafic, care impune trecerea pe sensul opus, conductorul vehiculului este obligat s reduc viteza și la nevoie, s opreasc pentru a permite trecerea vehiculelor care circul din sens opus ";
- în momentul producerii accide4ntului autoturismul condus de inculpatul circula cu o vitez de 60 km/or, înclcare a prevederilor
art.15 din Regulament: " maxim de vitez admis în localitți este de 50 km/or". Pe drumurile cu denivelri, conductorul de vehicul este obligat s reduc viteza dac precede un pericol, conform art.158 din Regulamentul de aplicare a OG nr.195/2002.
Partea vtmat - putea evita accidentul dac circula pe partea dreapt a drumului și nu efectua brusc și fr s semnalizeze manevra de viraj spre stânga.Astfel biciclistul a înclcat:
- art.146 din Regulament: " Conductorii vehiculelor cu dou roți, semnalizeaz intenția lor de a schimba direcția de deplasare sau de a depși, cu brațul întins orizontal, cu cel puțin 25 înainte de efectuarea manevrelor ";
- conform art.194 se recomand ca, în circulația pe drumurile publice, biciclistul s poarte casca de protecție omologat.
În conformitate cu dispozițiile art.17 Cod penal infracțiunea este fapta social care prezint pericol social, svârșit cu vinovție și prevzut de legea penal, în ceea ce privește pericolul social, în conformitate cu dispozițiile art.18 Cod penal, acesta are în vedere orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingerea uneia dintre valorile aprate de legea penal și pentru sancționarea creia este necesar aplicarea unei pedepse.
În baza art.181Cod penal nu constituie infracțiune fapta prevzut de legea penal, dac prin atingerea minim adus uneia dintre valorile aprate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsit în mod vdit de importanț, nu reprezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și de mijloacele de svârșire a faptei, de scopul urmrit, de împrejurrile în care fapta a fost comis, de urmarea produs sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita fptuitorului.
Pentru ca o pedeaps s-și ating scopul preventiv, ea trebuia s fie astfel aleas și dozat încât, prin fiecare din funcțiile ei, s realizeze un efect preventiv maxim. Individualizarea legal se face prin stabilirea pedepsei pentru fiecare infracțiune în parte în raport de gradul de pericol social abstract al faptei, ținând cont de importanța valorii sociale lezate și de gravitatea vtmrii la care e supus acesta, dar individualizarea judectoreasc se facepost delictumde instanța judectoreasc și const în adecvarea pedepsei la o anumit fapt concret și la un infractor care trebuie reeducat.
Este de necontestat faptul c o pedeaps - de același gen și cuantum - nu produce același efect educativ asupra tuturor infractorilor, instanța fiind datoare s țin seama de elementele care caracterizeaz persoana infractorului: starea psihofizic a acestuia, mediul în care s-a dezvoltat și triește, comportarea sa înainte și dup svârșirea infracțiunii.
În speț, inculpatul, a avut o conduit bun în societate înainte de svârșirea infracțiunii, acesta nemaiavând de a face cu rigorile legii, este cstorit și administreaz o societate comercial, iar prevederile legale înclcate nu sunt grave.
Din probele administrate reiese c accidentul s-a datorat unei culpe comune, aspecte ce sunt de natur s dovedeasc c inculpatul nu prezint pericol social prin aplicarea unei sancțiuni mai blânde.
La determinarea cauzei și condițiilor care au dus la svârșirea faptei nu au stat manifestri negative ale inculpatului care s genereze ideea c exist manifestri antropologice, fizico-logice, psihologice, etc. care s conduc la ideea c acesta nu poate fi resocializat decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, chiar și în condițiile în care s-ar aplica dispozițiile art.81 Cod penal.
Având în vedere cele expuse anterior, faptul c martorii audiați au dovedit c a fost un accident în viața inculpatului, c este un bun familist, instanța a apreciat c fapta depus judecții nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În consecinț, în temeiul art.11 pct.2 lit.a și al art.10 lit.1cu art.181Cod penal, a achitat inculpatul pentru svârșirea infracțiunii întrucât fapta, în condițiile concrete în care a fost svârșit, nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În temeiul art.91 lit.c Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea de 1000 lei amend administrativ.
Instanța a obligat inculpatul în solidar cu asiguratorul s achite prții vtmate J din contravaloarea bicicletei fiind vorba de culp comun, iar celelalte pretenții au fost respinse ca nefondate, întrucât nu au fost dovedite, ci doar au fost solicitate ca urmare a traumatismelor suferite fr a dovedi întinderea daunelor materiale și nici a celor morale, probele confirmând c prejudiciul a fost cauzat și de culpa prții vtmate.
Inculpatul a fost obligat s plteasc prții vtmate cheltuielile judiciare avansate în cauz.
S-a luat act c inculpatul a avut aprtor ales.
În temeiul art.192 pct.1 lit.d Cod procedur penal a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de ctre stat.
Prin decizia penal nr. 512/A din 25.11.2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Bac u s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de Parchetul de pe lâng Judec toria Bac
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a artat c motivul de apel ce vizeaz depșirea termenului de 15 zile prevzut de art. 306 Cod procedur penal, relativ la termenul de soluționare a cauzei, nu constituie un motiv de reformare a hotrârii în apel. În speț, dup trecerea termenului pentru care s- dispus amânarea pronunțrii hotrârii, cauza a fost reluat de același complet de judecat, fiind respectat principiul unicitții completului de judecat. Depșirea termenului de 15 zile prevzut de textul de lege menționat nu conduce la nulitatea absolut a hotrârii pronunțate în cauz, completul de judecat întocmind o încheiere de ședinț separat, ce cuprinde mențiunile de la art. 305 alin.1 și care conține semnturile obligatorii, încheiere aflat la fila 123 din dosar.
Hotrârea apelat este temeinic și în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei. Astfel, instanța de fond în mod corect a apreciat c fapta inculpatului nu prezint gradul de pericol social caracteristic unei infracțiuni, achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit. a și art. 10 alin. 1 lit. b/1 și aplicarea unei amenzi administrative, conform art. 18/1 Cod penal fiind pe deplin justificat. Raportul de expertiz tehnico - științific precum și proba testimonial confirm împrejurarea c accidentul de circulație s-a produs din culpa comun a inculpatului și prții vtmate. În aceste condiții, se constat c prin fapta sa, inculpatul a adus o atingere minim valorilor sociale ocrotite de lege, fiind lipsit în mod vdit de importanț, sancțiunea administrativ aplicat fiind corespunztoare.
În plus faț de cele reținute, în favoarea aplicrii dispozițiilor art. 18/1 Cod penal o importanț deosebit o au și datele ce caracterizeaz persoana inculpatului care nu posed antecedente penale și care a avut conduit sincer în tot cursul procesului penal.
Rezult c și sub aspectul rezolvrii laturii penale, hotrârea primei instanțe este legal și temeinic, neimpunându-se modificarea acesteia în sensul solicitat.
În cauz a formulat recurs în termen legal Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BAC U în care se invoc netemeinicia celor dou hotrâri judectorești pronunțate, considerându-se c se impune condamnarea inculpatului.
Se arat c, chiar dac în producerea accidentului a contribuit și culpa prții vtmate -, care nu a purtat casc de protecție și nu s-a deplasat cu bicicleta cât mai aproape de partea dreapt a drumului, trebuie reținut c inculpatul a înclcat, la rândul su, patru reguli de circulație prevzute în art.135 al.2, art.145, art.153 și art.15 din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002. Astfel, acesta din urm circula cu o vitez peste limita legal și în aceste condiții mai efectua și manevre de schimbare a direcției de mers, fr respectarea dispozițiilor legale, cu scopul de a ocoli denivelri din carosabil.
La toate acestea de adaug urmrile produse ca urmare a înclcrii regulilor de circulație, respectiv faptul c prții vtmate i s-au produs leziuni ce au necesitat un mare numr de îngrijiri medicale 95 - 100 zile.
Ținând seama de împrejurrilor comiterii faptei și urmrile produse consider c nu se justific aprecierea c fapta nu prezint gradul de pericol social al unei infracțiuni, dimpotriv fapta prezint un pericol social ridicat ce impune aplicarea unei pedepse în limitele prevzute de lege.
Analizând actele și lucrrile dosarului, precum și decizia penal recurat, prin prisma motivelor invocate în termenul dispus în art.38510, al.2 C.P.P. precum și a celor care pot fi luate în considerare din oficiu potrivit art.3859,al.3 C.P.P. Curtea de Apel reține urmtoarele:
Instanța de apel a apreciat în mod corect c din probele administrate legal de ctre prima instanț rezult situația de fapt redat în considerentele sentinței penale apelate și vinovția inculpatului. De asemenea, a dat o încadrare juridic legal, în concordanț cu faptele reținute.
De altfel, comiterea faptei de ctre inculpat și vinovția acestuia rezultat din înclcarea regulilor de circulație nu constituie motive de recurs, ci aprecierea instanțelor inferioare asupra neexistenței pericolului social concret al unei infracțiuni.
Pentru reținerea incidenței dispozițiilor art.181Cod penal au fost avute în vedere toate împrejurrile relevante în cauz și care, împreun, contureaz în concret un pericol social minimal, ce trebuie s se reflecte obligatoriu și în ceea ce privește rspunderea juridic pe care inculpatul o va suporta.
Astfel, valorile sociale ocrotite prin dispozițiile art.184 au Cod Penal fost lezate într-o proporție redus, ținând seama de culpa prții vtmate la producerea accidentului și chiar de particularitțile drumului, cu denivelri, ce au favorizat reacțiile neinspirate și neregulamentare ale celor doi conductori de vehicule.
c rezultatul socialmente periculos constând în vtmarea grav a prții vtmate nu este lipsit de importanț, îns, ținându-se seama, așa cum s-a artat, și de lanțul cauzal complex existent în cauz, dar mai ales de persoana și conduita inculpatului, anterior și dup accident, susținerea formulat de ctre primele dou instanțe c nu este întrunit una din trsturile esențiale ale infracțiunii, respectiv pericolul social, este întemeiat.
Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat motivul de recurs invocat de procuror, precum și faptul c, în cauz, nu este incident vreun caz de casare ce poate fi luat în considerare din oficiu, în baza art.38515, pct.1, lit.b se C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BAC
Vzând și dispozițiile art.192 al.3
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.38515, pct.l, lit.b pr.pen. respinge recursul formulat de Parchetul de pe lâng TRIBUNALUL BAC U, împotriva deciziei penale nr.512/A/25.11.2008, pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Bac u, ca nefondat.
În baza art.192, alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rmân în sarcina acestuia.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, azi, 16.04.2009.
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECTORI
GREFIER,
Red.
Red. D/
Red.
Tehnored. PE/ 5.05.2009/ 2 ex
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Ștefan Nimineț, Silviu Anti