Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 331/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.184 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.331
Ședința publică de la 2 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Mereanu JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă
G - JUDECĂTOR 3: Ștefan Făurar
- - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.15 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, intimatul parte civilă, asistat de avocat, lipsă fiind intimații Spitalul Clinic de Urgență B și Asigurătorul SC Insurance SA- Sucursala
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Apărătorul inculpatului susține recursul declarat, potrivit motivelor scrise, invocând, în esență, cazul de casare înscris în art.3859pct.18 Cod pr.penală, în raport de care s-a apreciat că s-au aplicat pedepse greșite de condamnare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, faptă pentru care s-a cerut adoptarea unei soluții corespunzătoare de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală.
Apărătorul intimatului parte civilă, apreciază că, dimpotrivă, cu privire la inculpat, a fost demonstrată atât fapta săvârșită, cât și culpa acestuia în producerea accidentului de trafic, considerente pentru care s-a cerut respingerea, ca nefondat, a recursului.
Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, apreciind că în cauză a fost reținută o situație de fapt exactă, că activitatea inculpatului a fost judicios încadrată legal, acesta săvârșind infracțiunea prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, pentru care s-a aplicat o sancțiune bine individualizată.
Recurentul inculpat își însușește concluziile apărătorului său ales.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.291 din 18 septembrie 2008, Judecătoria Caracal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la 28 martie 1959, în C, județul O, domiciliat în C,-, județul O, la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal
În baza art.71 alin.1 și 3 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata prev.de art.82 Cod penal, cu aplicarea art.83 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata termenului de încercare, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată.
În baza art.334 alin.1 Cod pr.penală și OG nr.72/2006, privind modificarea și completarea Legii nr.95/2006, a fost admisă cererea părții civile Spitalul Clinic de Urgență B, asigurătorul SC Insurance SA B - Sucursala O, fiind obligat la plata sumei de 5.416,99 lei, despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate, cu dobânzile legale aferente sumei, calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea integrală.
În baza art.334 alin.1 Cod pr.penală, art.14 și art.15 Cod pr.penală, a fost admisă în parte cererea părții civile, asigurătorul SC Insurance SA B - Sucursala O, fiind obligat către respectiva parte civilă la plata sumei de 7.500 lei (din care 2.500 lei despăgubiri civile patrimoniale și 5.000 lei despăgubiri pentru daune morale).
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că atât inculpatul, cât și partea vătămată, își au domiciliul în municipiul
În după amiaza zilei de 17 noiembrie 2006, orele 13, inculpatul, fiind taximetrist, a plecat din stația de taxi la volanul autoturismului proprietate personală, marca 1310, nr.OT.59. pe strada -, în direcția de mers strada - -, pentru a-și lua de la serviciu soția, aceasta lucrând la fabrica de pâine din
Ajungând în dreptul fabricii de pâine, fără a se asigura, inculpatul a făcut o manevră de virare la stânga (de întoarcere - probabil pentru a ajunge în zona trotuarului de pe sensul opus de mers), anterior acesta rulând pe sensul de mers al motocicletei marca, în fața acesteia, cu nr.B-59-, condusă de partea vătămată.
În timpul efectuării manevrei respective, partea vătămată a intrat în impact, iar în urma acestuia, motocicleta împreună cu partea vătămată s-au răsturnat pe partea lateral.
În urma coliziunii, a suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 120 zile îngrijiri medicale, fiind internat în perioada 18 noiembrie -18 decembrie 2006, la Secția Ortopedie II din cadrul Spitalului Clinic de Urgență
Situația de fapt reținută de prima instanță, existența faptei, dar și vinovăția inculpatului au fost demonstrate de un probatoriu constând în declarațiile făcute de partea vătămată, acestea coroborate cu declarațiile inculpatului, cât și cu concluziile expertizei criminalistice asupra cauzelor accidentului de circulație.
În drept, s-a stabilit că fapta inculpatului, consumată în împrejurările mai sus descrise, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare din culpă, faptă prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile înscrise în art.72 Cod penal, cât și cerințele instituite prin art.52 Cod penal, prima instanță apreciind că scopurile arătate în acest din urmă text de lege, poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei, sens în care, potrivit art.81, 82 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării.
Rezolvând latura civilă a cauzei, prima instanță, în considerarea suportului probatoriu administrat, cu referire la art.346 alin.1 Cod pr.penală și a dispozițiilor OUG nr.72/2006, prin care este modificată și completată Legea nr.95/2006, a acordat despăgubiri civile părții civile Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părții vătămate.
Totodată, în baza art.346 alin.1, art.14 Cod pr.penală, art.54 din Legea nr.136/1995, modificată și completată, a acordat despăgubiri civile patrimoniale și nepatrimoniale părții civile.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul că instanța de fond, interpretând greșit probatoriul, a adoptat o soluție nejustificată de condamnare, în cauză impunându-se achitarea, cu referire la dispozițiile art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală, întrucât accidentul s-a produs din culpa exclusivă a părții vătămate.
Prin decizia penală nr.15 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul O l t, a respins, ca nefondat, apelul, apreciind că prima instanță a reținut în cauză o situație de fapt exactă, în cauză fiind demonstrată culpa inculpatului în neîndeplinirea obligației ce-i revenea, potrivit art.54 din OUG nr.195/2002, republicată, ce stabilește obligația conducătorilor de vehicule ce execută manevra de viraj la stânga sau de întoarcere, de a semnaliza din timp și se a se asigura că manevra astfel executată nu conduce la perturbarea circulației ori nu pune în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
Împotriva deciziei, cât și a sentinței de fond, a declarat recurs inculpatul, invocând, în esență, cazul de casare înscris în art.3859pct.18 Cod pr.penală, în raport cu care a susținut că în cauză s-au adoptat soluții greșite de condamnare, iar pentru că la producerea accidentului de circulație partea vătămată a avut o culpă exclusivă, s-a cerut adoptarea unei soluții corespunzătoare de achitare, potrivit art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d Cod pr.penală.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Observând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au reținut în cauză o situație de fapt exactă, sens în care s-a valorificat un probatoriu concludent, ce a fost bine apreciat (declarațiile părții vătămate, acestea coroborate cu concluziile expertizei criminalistice asupra cauzelor accidentului de circulație, cât și cu celelalte acte și lucrări ale dosarului), pe baza căruia activitatea infracțională a inculpatului a fost just încadrată legal, acesta săvârșind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, prev.de art.184 alin.2 și 4 Cod penal.
Atât pedeapsa, cât și modalitatea de individualizare a executării, stabilite de către instanțele anterioare, vor fi apreciate ca just individualizate, în raport de criteriile înscrise în art.72 Cod penal, cât și de natură a asigura scopurile de care face vorbire art.52 Cod penal.
Întrucât la examinarea de ansamblu a cauzei, nu s-au desprins alte motive de casare, urmează ca, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat.
În baza art.192 Cod pr.penală, recurentul inculpat urmează a fi obligat la 20 lei către stat și la 1.000 lei către intimatul parte civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul de avocat în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în recurs, până la prezentarea avocatului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției către Baroul Avocați
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.15 din 21 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 20 lei către stat și la 1.000 lei către intimatul parte civilă, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Onorariul în sumă de 200 lei, vizând apărarea din oficiu a inculpatului, în recurs, până la prezentarea avocatului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, către Baroul Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 2 aprilie 2009.
- - G - - -
Grefier,
Red.jud.GV
PS/13.05.2009
2 aprilie 2009.
- Administrația Finanțelor Publice C va încasa de la inc. suma de 370 lei, cheltuieli judiciare statului stabilite la cele trei instanțe.
Președinte:Constantin MereanuJudecători:Constantin Mereanu, Gheorghe Vintilă, Ștefan Făurar